SCOALA DE LA COPENHAGA ridica problema referentului securitatii si de asemenea incearca sa detecteze domeniile,coordonatele in care opereaza securitatea.

Impactul acestei noi tendinte de abordare a securitatii a fost enorm,conturand practice politica statelor member ale organizatiilor de securitate in Eu. Mai mult,in 1991 la summit-ul de la Roma,NATO a hotarat intr-un limbaj classic pt Scoala de la Copenhaga ca securitatea trebuie analizata pe 5 paliere,5 dimensiuni:militara,sociala,politica,economica si de mediu (ambientala). Prima analiza care avanseaza aceasta ide a diferitelor dimensiuni ale securitatii-este propusa de Barry Buzan odata cu publicarea lucrarii Popoarele,statatele si teama,in 1993.Buzan sustine ca securitatea poate fi un concept fundamental prin prisma caruia pot fi interpretate relatiile international.Ratiunea principala pt o astfel de interpretare consta in capacitatea securitatii de a se concentra asupra notiunii de amenintare. Cautand sa construiasca un model pt Studiile de securitate,care sa inglobeze complexitatea termenului,Buzan considera ca o atentie deosebita trebuie acordata relatiei dintre amenintari si vulnerabilitati. Raspunsul oferit de Barry Buzan este ca accentual trebuie pus pe stat,privilegierea statului,sustin criticii,provenind din antecedentele sale neorealiste.Buzan preia modelul de securitate al clepsidrei,propus de Ole Waever,pt a arata ca dinamica fluxurilor multidirectional dinspre stat catre unitatile sub-statale si invers,interactioneaza cu nivelul statului, fara de care aceasta dinamica ar fi lipsita de importanta.Prin urmare,conceptul de securitate este situat la nivelul statului. Buzan incearca sa medieze,sa diminueze prin introducerea logicii statelor slabe si a Statelor puternice. Aceasta rep un pas f important deoarece astfel este depasita analiza (neo)realista conform careia statele ca unitati asemanatoare sunt singurele obiecte de referinta ale securitatii.Delimitarea propusa de reprezentantul Scolii de la Copenhaga intre state slabe si state puternice nu vizeaza distinctia traditional dintre state in functie de capacitatea lor militara si economica in relatie unele cu altele ci se refera la gradul,nivelul de coeziune socio-economica.Consecinta acestei stari de fapt este ca statele slabe (associate cu sudul) sunt repressive si,prin urmare se transforma intr-o sursa de insecuritate la adresa propriilor lor populatii,datorita rate ridicate a amenintarilot la adresa securitatii interne care decurge din deficitul de legitimitate popular sau din lipsa coeziunii socio-politice.

De asemenea trebuie avut in vedere faptul ca notiunile puternic si slab cu referire la stat nu pot oferi nici o solutie atunci cand statul este non-existent,sau cand acesta a disparut;in acest sens si fiind constient de limitele solutiei propuse pt diminuarea dilemei statului Barry buzan argumenteaza Acolo unde aproape ca nu exista o ide de stat,iar institutiile guvernamentale constituie ele insele principala amenintare la adresa multor indivizi,securitatea nationala aproape ca inceteaza sa mai aiba un continut si trebuie sa consideram indivizii si unitatile substatale drept referinte cu un sens real. Totusi Waever pare a privilegia statul Ca actor al securitatii.Insa logica pusa in joc este diferita de viziunea traditionalista (neo)realista,conforma careia eticheta de securitate a devenit un indicator pt o problematica specifica pt un camp specific de actiune.Pe scurt Waever considera ca securitatea este mai curand un process definit atat in termini de securitizare cat si de de-securitizare.