Universitatea “Ștefan cel Mare”

Facultatea de Istorie și Geografie

Specializarea Relații internaționale și studii europene
Disciplina: Introducerea în studiul relațiilor internaționale și
studii de securitate

Conceptul de
securitate

Realizat de:
Spinachi Diana
Rusnac Alexandrina
Coordonator: Lector Doctor Andreea-Ioana Cozianu

2021
Cuprins:

1) Conceptul de Securitate
2) Dezbaterea asupra sferei și conținutului conceptului
3) Abordarea constructivistă a securității
Apariția conceptului de „securitate”
Instituirea Relațiilor Internaționale ca disciplină academică este un produs secundar al primei
conflagrații mondiale. Imensul număr de morți, incredibilele distrugeri, consecințele politice
de neimaginat cu doar un deceniu în urmă au îndemnat teoreticienii din diferite domenii să
ofere o explicație pentru cauzele dezastrului care părea că va pune punct civilizației cunoscute
și să caute mijloace de creare a unei catastrofe similare.
Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial a constituit momentul în care Relațiile
Internaționale se îmbogățesc și se complică simultan. Liberalismul ce a stat în spatele primei
abordări a fost provocat si etichetat drept „idealism”. Războiul Mondial fiind în desfășurare,
Walter Lippmann oferă o imagine asupra securității tributară asupra acestei realități atât de
dramatice:„O națiune este în siguranță în măsura în care nu este în pericol, dacă dorește sa
evite războiul, de a trebui să își sacrifice valorile cardinale și de a fi capabilă, în caz că este
provocată, să și le păstreze printr-o victorie într-un asemenea război”. Astfel Lippmann
interpretează securitatea ca referindu-se la stat și la valorile acestuia și la capacitatea sa de a
le apăra.
Confruntarea globală pentru putere în termeni militari și ideologici, dar mai ales factorul
nuclear și incredibila sa capacitate de distrugere, au contribuit la întărirea perspectivei
hobbsiene asumate de realiști. Pentru ei, lumea este împărțită în state care luptă pentru
supraviețuire și putere. Kenneth Waltz afirmă că: „În anarhie, supraviețuirea este scopul cel
mai înalt. Statele pot căuta să-și îndeplinească alte finalități, cum ar fi liniștea, beneficiul sau
puterea, doar dacă supraviețuirea este asigurată”.
Problemele teoretice cu care s-au confruntat studiile de securitate în această perioadă nu sunt
nici pe departe atât de simple. Încă din 1952, Arnold Wolfers complicase, de fapt problema,
potrivit definiției sale „securitatea în sens obiectiv, măsoară absența amenințărilor la adresa
valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absența temerii că asemenea valori vor fi
atacate”.
Poate părea paradoxal, dar securitatea nu a fost un concept analitic important pentru cei mai
mulți cercetători din domeniul securității. În perioada Războiului Rece, studiile de securitate
au fost făcute mai ales de cercetătorii preucupați de politicile militare ale statelor. Dacă forța
militară era relevantă pentru o problemă atunci problema era considerată ca fiind de
securitate, iar dacă nu, atunci era considerată ca aparținând aspectelor secundare ale
politicului. Securitatea era considerată un drapel de fluturat, o etichetă de aplicat, dar nu un
concept care să fie folosit de cei mai mulți specialiști în studiile de securitate.
Barry Buzan, probabil cel mai cunoscut și influent cercetător al studiilor de securitate, a
observat ambiguitatea termenului de „securitate”,în opinia lui acesta putând fi localizat la
nivel individual, statal și sistemic. Odată extins în acest cadru mai larg, ambiguitatea, care-i
afectează utilizarea la nivel național, devine mai degrabă o calitate decât un dezavantaj.
Sintetizând, Războiul Rece a privilegiat abordarea realistă a problematicii securității. În
această perspectivă, statele, obiectele de referință luate în considerare ,trebuie sa-și asigure
păstrarea valorilor cardinale, dintre care prima este supraviețuirea, iar instrumentul militar
este cel chemat să îndeplinească această sarcină.
În 1988 Joseph Nye și Lynn-Jonnes încercau o încadrare a preocupărilor Studiilor de
Securitate în aria relațiilor militare internaționale.Tot în această direcție cine și Stephen Walt
care afirmă că puterea militară singură nu definește problematica securitații ,drept
care„studiile de securitate mai includ ceea ce câteodata sunt numite<politicile statale> de
exemplu, controlul armamentelor,diplomația, gestionarea crizelor . Aceste probleme sunt în
mod clar relevante pentru interesul central al domeniului, pentru că se sprijină direct pe
probabilitatea și caracterul războiului”.
Dezbaterea asupra sferei și conținutului conceptului
Definiția dată de Walt studiilor de securitate este, de fapt, o reacție intelectuală față de
reproblematizarea preocupărilor din domeniu. Sfârșitul epocii bipolare a adus cu sine nu
numai o mutare de accent în cadrul cercetărilor datorită evenimentelor dramatice pe care le
traversa lumea, ci și a unei spectaculoase dezvoltări teoretice.În ceia ce privește economia
generală a studiilor de securitate,acestea au cunoscut o investigare critică a asumpțiilor de
bază.Un exemplu în acest sens este evoluția orietării reoretice a lui Barry Buzan. Rămânând
în principiu în interiorul taberei realiste,dar fidel încercărilor sale de a determina nivelul de
analiză potrivit pentru aceste studii,Buzan a observat că statul nu își îndeplinește îndatorirea
fundamentală de ai asigura pe proprii cetățeni în fața amenințărilor din exterior.Din acest
considerent,Buzan propune introducerea unei distincții suplimentare în discutarea entităților
politice suverane,cea dintre state„slabe” și respectiv„puternice”.Spre exemplu Uniunea
Sovietică era o mare putere și nimeni nu se îndoia de acest fapt,dar cum au dovedit
evenimentele ulterioare,era un stat sla,destrămându-se în timp record.O situație inversă este în
Suedia,fiind o putere minoră,dar în mod clar un sta coerent în plan intern.
O altă dintincție făcută de Buzan este cea dintre „amenințări” și „vulnerabități”.Astfel el
aduce ca exemplu situția Poloniei situată între doi vecini mult mai puternici,Germania și
Rusia,și tradițional expansioniști-drept una de „vulnerabilitate”. El a folosit distincția dintre
„amenințări” și „vulnerabilități” spre a o marca pe cea dintre securitatea naționlă și
internațională:statul s-ar putea concentra spre interior,reducându-și vulnerabilitățile,sau spre
exterior,adresându-se amenințărilor venite de afară.Astfel putem spune că„vulnerabilitatea”
este o condișie de slăbiciune structurală,pe când pentru „amenințare” ar fi necesară o
percepție că ceva este amenințat de afară și trebuie securizat. Problema dezbaterii cu privire la
extinderea conceptului de „securitate”,trebuie remarcat faptulcă a fost unul din câmpurile în
care s-a văzut cât se poate de clar dezvoltarea substanțială a disciplinei de Relațiilor
Internaționaledupă sfârșitul Războiului Rece.
Dezbaterea despre lărgirea conceptului, pornită de la rolul statului în asigurarea securității,nu
se tranșează decât parțial pe principalele teorii.Mohammed Ayoob,într-o recenzie făcută mai
multor studii asupra problemei securității în lumea a treia,afirmă existența unei diferențe
dintre aceste țări și modelul clasic european,Ayoob justifică acest fapt, datorită condițiilor
specifice în care au apărut acele state și a diferențelor de dezvoltare.
Astfel, Ayoob consideră că o definiție a securității trebuie să îndeplinească simultan două
criterii.Mai întâi, să depășească înțelesul tradițional al conceptului al orientării externe și al
bazei sale militare iar în al doilea rând, trebuie să rămână ancoră în politic, orice alte
dimensiuni fiind luate în calcula probleme de securitate doar în măsura în care pot influența
răspunsurile politice ale statului.
Se observă faptul că în interiorul aceleiași perspective teoretice există diferențe semnificative
între autori. Dacă Walt era categoric, după cum am văzut, în definiția pe care o dă el
securității contând doar aspectele militare și pregătirea statului pentru război. Ayoob admite și
o dimensiune politică a acesteia, probabil dată fiind sensibilitatea cu care sunt privite
aspectele stabilității interne de către decidenți. Ambii autori accentuează însă centralitatea,
chiar exclusivitatea poziției statului în discuție.
În căutarea obiectivității și clarificării subiectului, Edward Kolodziej încearcă o înscriere a
problematicii securității în acele relații sociale care implică violența. El concepe securitatea
drept o formă a politicului, ce „acoperă regulile și instituțiile coerciției ce sprijină un anumit
regim sau ordine”. El încearcă să pună față în față mai multe abordări teoretice și folosește
violența drept criteriu întrucât aceasta este luată în considerare de cele cinci teorii pe care el
le-a indentificat. El afirmă că cercetătorii din ultimele două tabere cad de acord asupra ideii că
„dacă există într-adevăr o esență a ființei umane, atunci aceasta rămâne să fie descoperită și
nu postulată”
Ca demers de clarificare a conceptului de „securitate” , merită menționată abordarea lui
David Baldwin, pe care autorul cărții a numit-o „valorică”, făcută în ideea găsirii
fundamentului conceptului. Wolfers, deși consideră că „ar fi o exagerare să se pretindă că
simbolul securității naționale nu este altceva decât un stimul pentru confuzia semantică”,
afirmă necesitatea unor precizări, atât în practică, cât și în discuția academică, privind
înțelesul termenului de „securitate națională”, simpla folosire a acestuia neavând o valoare
prea mare.
Securitatea ca valoare primară ar presupune că în lipsa ei alte valori, precum libertatea sau
prosperitatea, nu pot fi atinse. Baldwin respinge acest punct de vedere, afirmând că, la fel ca
pentru orice alt tip de resurse, și în cazul securității valoarea este dată de legea cererii și a
ofertei-nu contează „cantitatea” de securitate, ci modul cum este ea privită. Nici perspectiva în
care securitatea este valoare cardinală nu îl mulțumește pe Baldwin. El spune că, chiar dacă
unele dintre dificultățile de ordin logic și empiric ale precedentului punct de vedere sunt
depășite, altele rămân valide.
Determinând astfel securitatea ca fiind doar una dintre valorile unei colecții, Baldwin se
întoarce spre perspectiva neorealistă, considerând securitatea drept o valoare marginală și
păstrând comparația făcută de Waltz între comportamentul statelor în sistem și cel al firmelor
pe o piață.
La un nivel ce se adresează însuși modului în care este construită teoria securitizării, Felix
Ciută observă că, din punct de vedere hermeneutic, analizei contextului i se acordă prea
puțină atenție în această abordare. O eventuală creștere a acesteia ar avea doua consecințe
importante. Mai întâi, analiza empirică ar câștiga în acuratețe, permițând o mai bună detașare
a problematicii securității. În al doilea rând, ar presupune abandonarea pretinsei neutralități
normative, care este mai degrabă o piedică în calitatea oricărei interpretări.
Abordarea constructivistă a securității
Dacă până acum a căzut accentul pe perspectiva de esență realistă, în cele ce urmează vom
prezenta mai detaliat punctul de vedere constructivist. Din acest punct de vedere, teoria
securitizării, lansată de Școala de la Copenhaga "a avut și rolul de a facilita trecerea de la
perspectiva tradițională la cea a intersubiectivității". Punctele de legătură dintre aceste două
teorii "considerarea actorilor drept raționali, importanța acordată factorilor materiali și atenția
dată structurii sistemului - se regăsesc astfel în această idee". În opinia Marthei Finnemore,
"cel puțin împarte o consecință a aspirațiilor acestor cercetători de a construi o teorie a
politicii internaționale generalizabilă și deductibilă-derivată pe modelul științelor economice
sau ale naturii". Martha afirmă că identitățile și interesele se definesc în cursul interacțiunilor
sociale. Astfel, din această idee rezultă faptul că "statul este un instrument al securității, iar
indivizii umani sunt subiectul său. Statul nu poate exista în afara societății ".
Constructivismul este o teorie care afirmă că învățarea devine mai eficace atunci când elevul
construiește ceva cu scopul de a transmite celorlalți înțelesul pe care el l-a acordat unui lucru
(prin simple afirmații sau compoziții mai elaborate). Simpla citire nu este suficientă pentru a
produce învățare, însă efortul de a explica în propriile cuvinte o idee unei alte persoane, sau
de a face o pledoarie, va conduce la o mai bună înțelegere a sarcinii didactice, aceasta fiind
integrată în mod mai consistent propriilor idei. Aceasta este explicația dată de această teorie
faptului că oamenii iau notițe în timpul unei prelegeri deși nu intenționează în mod expres să
le recitească ulterior. El apare drept un efect al conjugării alegerilor și eforturilor individuale.
Părerile feministe, mai exact ale Marusyei Zalewski cât și ale Cynthei Enloe descriu politica
identitară drept resurse inegale. Feminismul se implică activ în îndreptarea nedreptăților
lumii. Zalewski și Enloe definesc studiile de securitate nu referindu-se la stat, ci la
suveranitatea acestuia care se manifestă prin putere militară.
Spre deosebire de constructivism studiile critice se concentrează asupra securității individuale,
ce își propune să identifice toate așteptările individuale și politica statului.
În concluzie, securitatea dezvoltă mijloace politice specific de identificare a amenințărilor cu
care se confruntă și de gestionarea lor. Societatea poate fi privită drept un grup de indivizi ce
se întrunesc într-un tot întreg prin faptul că aparțin aceluiași stat. Practic nu există dezbatere
politică indiferent de nivel, în care să nu existe o competiție pentru accesul la resursele
statului pentru gestionarea securității sau pentru legitimarea prin acesta a atitudinilor sau
interpretării politicilor în fapt sau intenționate.
Abordarea constructivistă a securității
Prezentarea teoriei securitizării lansată de Școala de la Copenhaga a avut rol și de facilita
trecerea de la perspectiva tradițională, a intereselor clar definite ale actorilor, la cea a
intersubiectivității. Teoriile raționaliste precum neorealismul și neoliberalismul, în pofida
diferențelor dintre ele, împărtășesc o perpectivă prin care preferințele pot fi deduse imediat
din condițiile obiective și caracteristicile materiale ale statului. Punctele de legătură dintre
aceste teorii, cea a neorealismului și cea a neoliberalismului sunt: considerarea actorilor drept
raționali, importanța acordată factorilor materiali și atenția dată structurii sistemului.
În problematica securității, statul este un instrument al securității, iar indivizii umani sunt
subiectul său. Generic vorbind statul are identitatea pe care i-o conferă instrumental societatea
care-l construiește, deci statul nu poate exista în afara societății.
Societatea este mediul în care indivizii își negociază interesele și identitatea, le definesc la
nivel social și le transformă, prin intermediul statului, în politici, inclusiv de securitate. Nimic
din ceea ce ține de sfera politicului nu poate fi separat de social.
Constructivismul este o teorie de inspirație weberiană asupra socialului, în care acesta apare
drept un efect, de multe ori neîntenționat, al conjugării alegerilor și eforturilor individuale.
Poziția constructivistă cea mai influentă și mai des întâlnită postulează că factorilor materiali
trebuie să li se alăture, în orice efort de analiză a relațiilor internaționale și cei culturali și
instituționali.
Vorbind de pe poziții feministe, Marysia Zalewski și Cynthia Enloe descriu politica identitară
drept un proces în care atât persoana care caută să răspundă la întrebarea <Cine sunt?> cât și
ceilalți, care vor să influențeze răspunsul, se trag și se împing unii pe alții, folosind adesea
resurse inegale. Tradiția feminismului sau componenta marxistă a teoriilor critice, dețin o
importantă dimensiune militantă, de implicare activă în îndreptarea nedreptăților lumii, iar
implicațiile unei perspective precum cea asupra Relațiilor Internaționale sunt notabile.
În concluzie, securitatea dezvoltă mijloace politice specific de identificare a amenințărilor cu
care se confruntă și de gestionarea lor. Societatea poate fi privită drept un grup de indivizi ce
se întrunesc într-un tot întreg prin faptul că aparțin aceluiași stat. Practic nu există dezbatere
politică indiferent de nivel, în care să nu existe o competiție pentru accesul la resursele
statului pentru gestionarea securității sau pentru legitimarea prin acesta a atitudinilor sau
interpretării politicilor în fapt sau intenționate.