Conceptul de securitate contemporană din perspectiva

Şcolii de la Copenhaga

Războiul din Afganistan

Page1
Cuprins

Introducere

I.1 Şcoala de la Copenhaga şi dimensiunile securităţii

I.2 Securitatea militară – factor principal la adresa securiţii

II. Analiza Războiul din Afganistan din perspectiva securităţii Şcolii de la Copenhaga

 Introducere

 Intervenţia sovietică din Afganistan

 A patra generaţie de Război Modern

III. Concluzii
Introducere

Dacă vorbim despre conceptul de securitate este necesar să dăm o definiție generică a
termenului de securitate. În Dex-ul limbii române, securitatea este definită ca fiind faptul de a
fi la adăpost de orice pericol; este sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva
absenţa oricărui pericol.
Studiile de securitate din anii ‘70, deşi nu au luat amploare în acea perioadă, sunt
deosebit de importante pentru a înţelege evoluţia ulterioară a acestui domeniu: este prima
dată când, fără a face referire la sfârşitul Războiului Rece, specialiştii în ştiinţe
umane au avansat ideea că sistemul internaţional va fi supus, în viitorul apropiat, unui
proces amplu de transformare radicală. 1
Chiar daca nu toţi politologii sunt de accord, sfârşitul Războiului Rece a confirmat teoria
de la sfârşitul anilor ’70, înlocuind temerea declanşării unui conflict nuclear între cele două
mari puteri cu riscuri, pericole şi ameninţări concrete la adresa securităţii naţionale şi
internaţionale: confruntări entice, iniţierea unui process dificil şi îndelungat de tranziţie
economică în statele fost comuniste , creşterea numărului imigranţilor şi al refugiaţilor ,
degradarea accentuată a mediului, sporirea importanţei apartenenţei cultural şi religioase în
relatiile internaţionale, integrarea în structurile europene şi euroatlantice a ţărilor central şi
est-europene etc.
Toate aceste tendinţe au generat nevoia de a lărgi şi adânci înţelesul conceptului de
securitate. De la conceptele de pace pozitivă, enunţat de Johan Galtung, şi pace stabilă, al
lui Kenneth Boulding, şi de la definiţia lui Walter Lippmann, publicată în 1962 în
studiul „Discord and Collaboration. Essays on International Politics”, afirma că „o
naţiune este în siguranţă în măsura în care nu se află în pericolul de a trebui să sacrifice
valori esenţiale, dacă doreşte să evite războiul şi poate atunci când este provocată, să şi
le menţină, obţinând victoria într-un război”, definiţia securităţii a suferit multe modificări,
astfel:
Ian Bellany scrie că „securitatea, în sine, este o relativă absenţă a războiului”
combinată cu un nou factor psihologic, reprezentat de „o relativ solidă convingere că nici
un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înfrângere”
Laurence Martin subliniază dimensiunea economică: „securitatea este asigurarea
bunăstării viitoare”. În anii ’60, bunăstarea era considerată ca fiind rezultatul direct
1
Constantin Moştoflei, Petre Duţu, Alexandra Sarcinschi, “Studii de Securitate şi apărare “, Editura:
Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti , 2005, pp.8
şi neproblematic al creşterii economice, însă teoriile sociale şi economice ulterioare au
infirmat această ipoteză, considerând că la fel de importanţi sunt şi factorii culturali şi
psihologici; 2
“Securitatea internaţională este determinată în fond de securitatea internă şi externă a
diferitelor sisteme sociale, de măsura în care, în general, identitatea sistemului depinde de
circumstanţele externe. Experţii definesc în general securitatea socială ca pe securitatea
internă. Funcţia ei esenţială este aceea de a asigura puterea politică şi economică a clasei
conducătoare date sau supravieţuirea sistemului social şi un grad adecvat de securitate public
(definiţie dată de Jozef Balazj).”3
Se observă că fiecare definiţie poate fi plasată într-un anumit context istoric.
Problemele de securitate nu sunt fixe, ci, din contra, s-au schimbat de-a lungul timpului.
Definiţiile prezentate nu fac altceva decât să evidenţieze câteva dintre caracteristicile
securităţii, însă nici una dintre ele nu pare a fi completă. De vreme ce diferitele curente şi
şcoli de gândire sugerează definiţii diverse ale securităţii naţionale şi internaţionale,
dezacordurile şi dezbaterile aprinse sunt inerente, fiecare parte considerând că
teoria proprie este cea optimă.
Conceptul de securitate a fost privit în a doua jumătate a secolului XX ca referindu-se în
mod exclusiv la relaţiile de securitate militară, mulţi analişti contestând foarte serios această
definiţie. “Şcoala de la Copenhaga” a devenit numele comun pentru întreaga analiză a
conceptului de securitate prin care s-a reconceptualizat fundamental înţelesul termenului de
securitate şi al elementelor cărora trebuie să li se asigure securitatea.4

I.1 Şcoala de la Copenhaga şi dimensiunile securităţii

2
Alexandra Sarcinschi ”Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale” , editura
Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti , 2005 pp.7,8
3
“Jozef Balazj” apud Barry Buzan, ”Popoarele, statele şi teama ”( ediţia a doua) , Editura Cartier, 2000,
pp.28
4
Ibidem pp.25
 Şcoala de la Copenhaga are ca obiect de studiu securitatea şi implicaţiile sale asupra
vieţii individului. Dacă până la apariţia analizelor Şcolii de la Copenhaga, școlile tradiţionale
studiau în principal securitatea din punct de vedere militar, noutatea analizei teoriticienilor
acestei şcoli a fost tocmai împărţirea analizei pe mai multe sectoare. În întâlnirea la nivel înalt
de la Roma din 1991, NATO a decretat – în limbajul clasic al Şcolii de la Copenhaga având
ca reprezentnţi pe: Barry Buzan, un cercetătăr provenit din curentul neo-reaismului Ole
Waever, un post-structuralist şi Jaap de Wilde, principalul critic al şcolii fiind Bill
McSweeney: că securitatea are acum cinci dimensiuni: militară, economică, politică, socială,
ecologică.

1.Dimensiunea militara a securității

Domeniul militar reprezintă unul din cele mai importante elemente ale securităţii
mondiale, iar dezvoltarea tehnologiei militare de dupa a Al Doilea Război Mondial, in
principal a tehnologiei nucleare a împins statele să-şi focalizeze atenţia asupra securităţii
militare şi a investiţiilor masive în acest sens, fiind de o importanţă primordială securitatea la
nivel individual dar şi regional sau mondial. Acţiunea armată poate distruge în adâncime
straturile de interese sociale şi individuale care stau la baza statului şi de accea securitatea
militară poate fi considerată principala preocupare a unui stat. Securitatea militară este însă
un pilon destul de complex deoarece şi ameninţările militare sunt diversificate privind jocul
la două nivele al capabilităţilor ofensive şi defensive ale statelor şi percepţia statelor relativ la
percepţiile fiecăruia. Ameninţările militare se împart în mai multe categorii ca de exemplu
hărţuirea vaselor europene de piraţii somalezi, ocuparea teritorială prin forţă,
bombardamente, atacuri teroriste etc.5

2.Dimensiunea economică a securității

Analiza securităţii economice porneşte de la premisa că ameninţările economice pot

deveni cele mai înşelătoare şi dificil de gestionat, condiţia actorilor într-o economie de piaţă
fiind în permanenţă una de risc dominată de o competiţie agresivă şi de nesiguranţă.
Liberalizarea şi democratizarea economică au determinat modificarea modelului de securitate
realizarea securităţii find bazată pe interdependenţa şi cooperarea dintre state.
Actuala recensiune mondială reprezintă principala probleme a dimensiunii securităţii

5
Barry Buzan, „Popoarele, statele şi teama” ( ediţia a doua) , Editura Cartier, 2000, p.124
economice sărăcia persistentă la nivel global fiind din ce în ce mai evidentă chiar
amplificându-se pe zi ce trece, având implicaţii mari asupra securităţii umane.
Dimensiunea economică are în vedere fundamentarea economică a puterii militare, dar şi
component pur economică a securităţii la toate nivelurile sale, cu accent pe cel individual.6

3.Dimensiunea politică a securității

Dimensiunea politică vizează atât relaţia dintre stat şi cetăţenii săi, cât şi relaţiile
internaţionale ale statului respectiv. Poate fi studiată utilizând doua niveluri, adică cel intern,
pentru care buna guvernare sau proasta guvernare pot fi două constante şi cel extern raportat
la securitatea internaţională sau la dreptul internaţional. Buna guvernare poate însemna şi o
securitate sporită a statului respectiv. Proasta guvernare reprezintă lipsa caracteristicilor unei
bune guvernări, in lipsa acestora pot izbucni conflicte violente sau revoluţii, fapt ce ar
însemna de fapt instabilitatea organizaţională a statului.7

4.Dimensiunea socială a securității

Dimensiunea sociala a securităţii: securitatea statului este extrem de importantă, însă nu poate
fi realizată fără a avea la bază securitatea indivizilor. În general ameninţările ce se adresează
securităţii socialea a unui popor sunt ameninţări externe şi ameninţă identitatea naţională.
Alte influenţe ce pot avea repercursiuni asupra securităţii sociale ale unuii popor sunt legate
de ameninţarea culturii, a religiei din cauza importului de idei venite mai ales din occident.
Astfel ameninţările sociale de obicei sunt venite din exterior iar dacă vorbim de ameninţări
sociale interne automat se poate afirma despre statul respectiv că este un stat slab şi prost
guvernat.8

5.Dimensiunea ecologică a securității

Dacă până în ultimii ani, preocupările cu privire la ameninţările ecologice nu au fost

însemnate la nivel mondial, pe zi ce trece se înmulţesc organizaţiile ce luptă pentru măsuri ce
trebuie luate în acest sens. 9 Securitatea mediului este esenţială pentru orice altă formă de
securitate, în special pentru cea naţională, deoarece cuprinde dinamica şi interconexiunile
dintre resursele naturale, structura socială a statului şi motorul economic al stabilităţii locale
şi regionale. Există potrivit specialiştilor 3 tipuri de ameninţări ecologice ce pot atenta la
6
Alexandra Sarcinschi, ”Dimensiunile nonmilitare ale securităţii” , Editura Universităţii Naţionale de
Apărare , “Carol I” , Bucureşti 2005, pp 13
7
Ibidem pp13
8
Ibidem pp14
9
Barry Buzan, „Popoarele, statele şi teama” ( ediţia a doua) , Editura Cartier, 2000, pp.139
adresa securităţii unui popor: ameninţarea din cauza mediului natural la adresa civilizaţiei
umane (cutremure, erupţii vulcanice), ameninţările cauzate de acţiunea umană asupra
sistemelor naturale sau structurii planetei ( poluarea), ameninţări cauzate de acţiunea umană
ce pot produce urmări la nivel global pe termen lung.

I.2 Securitatea militară – factor principal la adresa securiţii

Domeniul militar reprezintă unul din cele mai importante elemente ale securităţii
mondiale, iar dezvoltarea tehnologiei militare de dupa a Al Doilea Război Mondial, a împins
statele să-şi focalizeze atenţia asupra securităţii militare şi a investiţiilor masive în acest sens,
fiind de o importanţă primordială securitatea la nivel individual dar şi regional sau mondial.
Acţiunea armată poate distruge în adâncime straturile de interese sociale şi individuale care
stau la baza statului şi de accea securitatea militară poate fi considerată principala preocupare
a unui stat. 10
Dimensiunea militară a securităţii actuale reprezintă unul din domeniile cele mai speciale
deoarece folosirea forţei rupe relaţiile paşnice dintre state şi poate pune capăt recunoaşterii
diplomatice. Astfel aproape toate statele menţin forțe armate pentru a contracara ameninţările
prin apărare sau represalii. În prezent, odată cu evoluţia societăţii statele democratice au în
vedere întărirea controlului civil al armatei, în concordanţă cu principiile şi valorile
democraţiei, precum şi cu nevoia de securitate a indivizilor. Totuşi statele, mai ales după 11
septembrie au conştientizat că securitatea militară are puţini sorţi de izbândă prin creşterea
tradiţională a forţei militare naţionale sau a aliaţilor iar extensia globală a terorismului şi a
ameninţărilor trebuie să sporească eforturile de promovare a securităţii militare prin
cooperare. Au fost înregistrate multe succese împotriva terorismului, dar încă reprezintă
starea de insecuritate. În momentul de faţă, al-Qaida este considerat cel mai mare pericol la
adresa SUA, care nu uită se specifice faptul că lupta împotriva terorismului nu este o luptă cu
conotaţii religioase.11

Principalele preocupări ale societăţii mondiale sunt: controlul şi siguranţa arsenalelor

nucleare, asigurarea conversiilor militare şi de apărare ce ar periclita securitatea militară
internaţională, aranjamente comune de reglementare a dimensiunii şi structurii arsenalelor

10
Barry Buzan, „Popoarele, statele şi teama” ( ediţia a doua) , Editura Cartier, 2000, pp.124
11
Ibidem pp 126
militare şi proliferării tehnologiilor considerate periculoase, definirea cât mai coeerentă a
noţiunii de intervenţie legitimă ca proces multilateral convenit care să reglementeze utilizarea
forţei ca măsură de ultimă instanţă pentru asigurarea securităţii militare internaţionale;
promovarea transparenţei şi a interesului reciproc al părţilor participante la aranjamente de
securitate cooperativă, având ca misiune oprirea războiului sau oprirea posibilităţilor de a
iniţia şi de a desfşura acţiuni militare. Rolul organizaţiilor este foarte important în procesul de
securitate cooperativă, câteva dintre ele remarcate în demersul lor de a lupta împortriva
fenomenului de violenţă şi ameninţare militară sunt :ONU, OSCE, OCEMN, OSA, Liga
Arabă etc. Pe lângă organizaţiile internaţionale, un rol important în acest demers il au şi
organizaţiile non-guvernamentale.
Războiul împotriva terorismului a demonstrat că securitatea militară internaţională îşi
poate susţine interesele mult dincolo de spaţiul strategic, deoarece terorismul nu are granițe.
Conflictele inter-etnice sau tendinţele separatiste, asociate cu naţionalismul extremist sau
extremismul religios pot afecta securitatea internaţională şi pot genera conflicte cu influenţe
mari asupra unei regiuni sau chiar globale. Insecuritatea militară a constrâns din ce în ce mai
multe state să acţioneze după modelul american şi anume, să se alieze coaliţiei antiteroriste
internaţionale sau să acţioneze impotriva proliferării armelor de distrugere în masă încurajând
atacurile preventive asupra grupurilor sau ţărilor aflate în afara legii fiind dotate cu arme de
distrugere în masă. Astfel state din Asia Centrală au desfăşurat misiuni alături de NATO
potrivit noii concepţii de abordare a securităţii prin proiecţia stabilităţii departe de graniţele
organizaţiei, în Afganistan, cu forţe specializate, asigurând logistic forţele ISAF, sprijinind
tranzitul echipamentelor spre zona de conflict şi permiţând staţionarea trupelor şi a
materialelor logistice pe teritoriul lor. Aceeaşi parteneri asiatici ai Alianţei influenţează direct
factorii locali importanţi, de o mare diversitate etnică, din Afganistan, în atingerea
obiectivelor coaliţiei internaţionale. Putem considera că insecuritatea militară este influenţată
şi de globalizarea care naşte insecuritate pe cele mai diverse căi: ale terorismului politic
transnaţional, ale traficului ilegal de arme şi mijloace letale neconvenţionale, de droguri şi
persoane, ale migraţiei clandestine, ale proliferării armelor de distrugere în masă, ale
agresiunii economico-financiare şi provocării de catastrofe de mediu.
Securitatea globală este grav afectată de controlul pe care crima organizată îl execută asupra
tot mai multor teritorii şi pieţe interne şi externe, de violenţă, corupţie, şantaj, ameninţări,
contrabandă, de erodarea continuă a stabilităţii şi autorităţii statale. De aici, necesitatea unei
abordări preventive, sistematice, coordonate a problematicii securităţii globale, a armonizării
politicilor statale şi internaţionale de combatere a crimei organizate şi terorismului, a tuturor
aspectelor negative, insecurizante ale globalizării, a întăririi actualelor instituţii şi mecanisme
de acţiune globală, a sporirii legăturilor şi funcţionalităţii acestora.12

Războiul din Afganistan – Introducere

Impactul Războiului Rece asupra prezentului și chiar viitorului comun al omenirii este
mai important decât s-ar putea crede la prima vedere:
În timpul Războiului Rece, s-a format generația de lideri care conduc astăzi
majoritatea statelor lumii și în special principalii actori din arena internațională. Războiul
Rece nu a fost un eveniment planificat sau aniticipat de către principalii actori ce au participat
la el, acesta având consecințe ce își pun amprenta pe evenimentele ce i-au succedat.13
Afganistanul este una dintre cele mai sărace țări de pe glob, și asta în ciuda faptului că
în subsolurile sale se află cantități uriașe înca neexploatate de pietre prețioase, cărbune,
minereuri feroase și petrol. Un studiu recent arată că aproximativ 95% dintre resursele
naturale ale Afganistanului au rămas neatinse.14 Afganistanul detine o importanță
geostrategică deosebită, fiind puntea de legătură dintre sudul, centrul si sud-estul Asiei.
Totusi, exact acest lucru a atras în întreaga istorie numerosi "cuceritori". 15
În Războiul Afgano-Sovietic forţele implicate au fost Consiliul Democratic
Republican susţinut de forţele sovietice şi rebelii islamişti Mujahedini. Rebelii au fost
susţinuţi din mai multe părţi printre care şi Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită,
Pakistan precum şi alte state musulmane, în contextul Razboiului Rece.
Desfăşurarea de trupe militare sovietice a început în 25 decembrie 1979. Ultimele
trupe au fost retrase între 15 mai 1988 şi 15 februarie 1989. Datorită costului mare şi a
inutilităţii acestui conflict, razboiul din Afganistan a fost deseori asemănat cu Războiul din
Vietnam.

12
Vasile Popa, “Implicaţiile Globalizării asupra securităţii naţionale”, Editura : Universi tăţii naţionale de apărare
“Carol I”, Bucureşti 2005, pp 20
13
http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=38&numar=1/2006&sectiune=Azimut%2021
14
http://www.russiansentry.com/?area=postView&id=911
15
http://www.adevarul.ro/international/Misiunea-NATO-Afganistan-dezbina-aliatii_0_32998757.html
Intervenția sovietică în Afganistan

Criza provocată de intervenția soviectică în Afganistan este o criză internaționala de

un cu totul alt tip, deoarece în ea a fost angajat direct unul din protagoniștii principali ai
Războiului Rece. Ea rămâne totuși o criză periferică întrucât confruntarea nu a fost directă,
între URSS și SUA, chiar dacă acestea din urmă, și-au simnțit amenințate, în mod direct,
unele interese de securitate.
În timpul celui de-al doilea razboi mondial, Afganistanul îsi mentine neutralitatea
declarata în 1939. La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Sah (1933-1973) este înlaturat,
monarhia este abolita, iar Afganistanul se proclama republica.16
La 27 aprilie 1978 are loc o lovitură de stat, iar puterea este preluata de Consiliul
Democratic Republican, de orientare comunistă și prosovietică, condusă de Nur Muhammad
Tarkai, care proclamă Afganistanul republică democratică.
Măsurile de reformă radicală a structurilor sociale tradiționale adoptate de noua
conducere politică întâmpină opoziția populației islamice conservatoare, ce degenerează într-
o îndârjită rezistență armată în timpul căreia a fost ucis si ambasadorul american la Kabul. Au
mai fost uciși aproximativ 50 de consilieri sovietici, în localitatea Herat, în apropierea
graniței cu Iranul. Luptele pentru putere între diferitele facțiuni ale partidului de guvernămînt
duc la uciderea lui Nur Muhammad Taraki, în septembrie 1979, și apoi la cea a succesorului
său, Hafiz Ullah Amin , in luna Decembrie 1979. Îngrijorați de toate aceste tulburări, de
agitația opoziției islamice cat și de evenimentele din Iran sovieticii s-au decis sa-și întărească
controlul din Afganistan.17
Hafiz Ullah Amin nu a putut pune capat rebeliunii care stăpânea țara și în consecință a
fost executat, fiind înlocuit de Babrak Karmal, care a devenit liderul Consiliului Democratic
Republican, în aceiași zi în care preia puterea la 28 decembrie 1979, aceasta solicită
intervenția forțelor armate sovietice , cerere satisfăcută de guvernul URSS chiar în aceiași zi.
În climatul efervescent al războiului rece, acest act de ocupație a fost interpretat de
Washington ca o manevră calculată în cadrul strategiei globale sovietice, decat ca un răspuns
la greșeile unui „guvern – marionetă” incompetent.
Din punct de vedere al Moscovei, regimul Taraki și Amin a creat haos și ar fi acționat
la ordinele adversarilor Moscovei din Iran și Pakistan. Această zonă de conflict a avut
16
http://www.news20.ro/istorie_Afganistan_-Ziua-Independentei_2132.html
17
Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Neculae, „Enciclopedia statelor lumii”, Editura Meronia, Bucuresti,
2003, pp.45
caracteristici bine individualizate. Afganistanul fiind o țară islamică cu o populație turcmenă,
care se afla la granița unor republici sovietice cu aceași structură etnică, unde exercitau un rol
destabilizator. Invzia sovietică a coincis cu confuzia postrevoluționară din Iran și cu
nesiguranța endemică din Pakistan, unde generalul Ziu UI-Haq a anulat alegerile și a interzis
activitatea tuturor partidelor politice.
Moscova a acuzat atat Iranul cât și Pakistanul că se amestecă în problemele
Afganistanului. Invazia a adus trupele sovietice de elită la distanța de o ora de zvor de Golful
Persic și Oceanul Indian și de regiunea Baluchistan, ai cărei locuitori se opuseseră din 1973
pana în 1976 stăpânitorilor iranieni și pakistanezi și dintre care mulți se refugiaseră în zona
de sud- vest a Afganistanului, ceea ce SUA a apreciat imediat ca o amenințare la adresa
Iranului și a întregii regiuni a Golfului. Drept prima reacție, flota americană s-a apropiat de
zona Golfului, seminificând o atenționare pentru Moscova.
SUA au acționat, de asemenea, prin a condamna invazia sovietică, lucru relativ usor
deoarece invazia era în mod evident un act de agresiune. Această condamnare și focalizare a
atenției mediului politic, a mass-mediei și a opiniei publice asupra agresiunii sovietice din
Afganistan erau convenabile pentru SUA, care se confruntau în acelasi timp cu criza
ostaticilor americani de la ambasada lor din Teheran și cu acuzațiile de a fi lasat ca șahinșahul
Iranului, unul dintre fidelii lor aliați, să fie înlăturat de la putere fără a fi primit nici un fel de
ajutor din partea SUA.
SUA au fost sprijinite în această atitudine de lumea musulmană. Conferința Islamică,
organizație înființată în 1969 la inițiativa Arabiei Saudite, s-a întrunit de urgență, iar în cadrul
acestei reuniuni ayatollahul Khomeini, liderul spiritual și religios al revoluției islamice din
Iran, a adus acuzații violente la adresa URSS, la care s-au alăturat SUA și întreaga lume
arabă. Statele din zona Golfului au condamnat chiar mai energic această intervenție decît
țările arabe de pe linia întâi a confuntării cu Israelul, deși aceasta din urmă a condamnat el
însuși intervenția sovietică. Președintele Carter a luat decizia de a stopa exportul de cereale
americane spre URSS (măsură ce nu a fost deloc pe placul fermierilor americani care au
trebuit să-și vândă surplusul de cereale Argentinei, de unde se pare că o parte au ajuns totusi
în URSS). De asemenea, SUA au înghețat negocierile SALT (privind reducerea
armamentului strategic nuclear), au sporit ajutorul militar către Pakistan și au inițiat o
apropiere de Republica Populară Chineză, care din 1979 și-au reluat locul în Consiliu de
Securitate al ONU.
 Bugetul Pentagonului a crescut de la 3 % din PIB în 1979 la 5 % în 1980. A fost
creată o forță de desfășurare rapidă cu un efectiv anunțat oficial de o sute de mii de militari,
în vederea unor enentuale intervenții în Orientul Mijlociu li în Asia Centrala.
Președintele Ronald Regan, ales în decembrie 1980, își datorează alegerea, în mare
parte, crizei afgane. Din punct de vedere strategic, principala consecință a invaziei a fost
faptul ca URSS a trebuit să introducă și să mentină în Afganistan efective de circa nouăzeci
de mii de militari pentru a încerca sp reinstaureze pacea (fară succes) intr-o țară care era deja
în zonă de influiență și să înregistreze, fără posibilitatea de a schimba prea mult lucrurile,
eșecul în încercarea de a stabiliza situația în Afganistan.
În anul 1986 Babrak Karmal este înlocuit cu Muhammad Najibullah în funcția de
președinte al Partidului Democratic al Poporului și apoi și în ceea de șef al statului.
Războiul civil din Afganistan se transformă într-o amplă confruntare Est – Vest,
guvern comunist fiind sprijinit în teren de trupe sovietice, iar rezistența islamică afgană
primind ajutor din partea SUA, a Pakistanului și a lumii arabe tradiționaliste. În nouă ani de
conflict își pierd viața 1.5 milioane afgani, alte 4 – 5 milioane părăsesc țara, iar 15.000 de
militari sovietici își pierd viața. Un acord mediat de ONU și semnat la 14 aprilie 1988 de
puterile garantate (URSS și SUA) prevede retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat
afgan neutru și repartierea milioanelor de refugiați.
La 15 februarie 1989 se incheie retragerea trupelor sovietice, iar regimul lui
Najibullah face o serie de concesii, precum acceptarea regimului pluripartit și eliminarea
tuturor referirilor la socialism, care însă nu-l ajută prea mult în confruntarea, de unul singur,
cu rezistența mujahedinilor. La 1 ianuarie 1992 intră în vigoare acordul ruso – american
privind sistarea livrărilor de armament către parțile aflate în conflict.
În fața ofensivei mujahedinilor ajunși în fața Kabulului, un grupt de generali îl
înlătură de la putere pe Najibullah, la 16 aprilie 1992, și predau capitala rezistenței islamice,
la 25 aprilie 1992. Consiliul mujahedinilor proclamp Republica islamică, apoi reizbucnesc
luprele pentru putere între grupările mujahedine. În 1994, în această luptă intervin și milițiile
talibanilor fundamentaliști, recrutați, inițial, dintre studenții islamici afgani din Pakistan, care
ocupă Kabulul, în septembrie 1996, reușind ca până în 1998 să-și extindă controlul asupra a
90% din teritoriul țării.18

18
Gheorghe Văduva, Mihai Stefan Dinu, „Crizele politico-militare ale începutului de mileniu”, editura
Universităţii Naţionale de apărare , Bucureşti 2005, pp.27
 Intervenția sovietică în Afganistan a fost una dintre ulltimile mari dispute Est – Vest, din
care însă cel mai mare profit, pe termen scurt însă, l-au tras Statele Unite, care i-au susținut
pe mujahedini, cărora le-au furnizat arme și sprijin logistic prin intermediul Pakistanului.
Criza, care a fost declanșată în mod voit de Moscova, a rămas limitată și puțin
periculoasă pentru securitatea internațională , cele două superputeri neajungând la o
escaladare care să vizeze implicarea lor intr-o confruntare directă. Moscova a apreciat, în
mod corect, drept foarte redus riscul unei intervenții militare americane în Afganistan. SUA
s-au angajat mai curând într-o acțiune strategică indirectă, așa cum o numea B.H. Liddell
Hart.19 Încercuirea și izolarea strategică la care este supus Afganistanul, guvernat de regimul
comunist, au drept rezultat slăbirea militară diplomatică, economică, nu numai a regimului,
dar a statului afgan și a URSS în subsidiar, situație cu consecințe pe termen lung, provocând
o instabilitate accentuată a întregii zone, ale cărei efecte negative se manifestă și astăzi. Criza
în care URSS s-a angajat de bunăvoie a fost deficitar gestionată de aceasta grabindu-i
sfârșitul. Intervenția militară sovietică a constituit o bună oprtunitate pentru Occident de a-și
adjudeca o victorie strategică majora, constând în eșecul militar suferit de una din cele două
principale armate din lume și în eșecul politicii de comunizare a Afganistanului. Pe termen
lung, sprijinul acordat mujahedinilor islamiști de către SUA pe lânga faptul că a contribuit în
mod semnificativ la reducerea puterii militare și a credibilității URSS în plan internațional, a
consolidat fundamentalismului islamic în Asia Centrală, a dat un impuls consistent
dezmembrării URSS pe criterii etnice și a contribuit substanțial la proliferarea amenințării
fundamentalismului islamic de astăzi.

19
B.H. Liddell Hart, „Strategia. Acțiunile indirecte”, Editura Militară, București, 1973
A patra generație de Război Modern

Conceptul de cea de-a patra generație de război modern a apărut în gândirea modernă
la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut, ca un mod distinct de a caracteriza dinamica și
direcția spre care se îndreaptă din punct de vedere strategic doctrina militară.
Acestea grupează războaiele astfel:
 Prima generaţie a războiului modern a fost caracterizată de prezenţa pe câmpul de
luptă a unor mase mari de militari (instruiţi, echipaţi şi dotaţi corespunzător misiunilor
planificate), ipostază care a culminat cu războaiele napoleoniene;
 A doua generație a războiului modern a fost caracterizată de creșterea puterii de foc,
dar nu în egală măsură și a capacității de manevrare și a culminat cu primul Război
Mondial.
 A treia generație se defineşte prin amplificarea mobilităţii forţelor, proces care a condus
la creşterea importanţei manevrei în spaţiul luptei, în întregul spectru al acţiunilor
militare. Teoreticienii consideră că acţiunile Germaniei (Blitzkrieg) în cel de al Doilea
Război Mondial au marcat începutul etapei;
 A patra generație de Razboi Modern a evoluat după războaiele din Vietnam și
Afganistan și pune accentul pe modul în care un inamic de tip neconvențional poate
exploata schimbările din mediul politic, economic și social în propriul interes și
benificiu.20
Acest ultim tip de război s-a dezvoltat, ulterior, în contextul amplificării crizei de
legitimitate a statelor, generată de reactualizarea problemelor istorice rămase deschise cu
vecinii, nemulţumirea faţă de actorii internaţionali mai puternici, apariţia unor grupuri umane
intolerante în raport cu religia, cultura, nivelul de trai şi filozofia despre viaţă a altora.
Efectele globalizării şi dezvoltarea tehnologiei informaţiei au oferit cadrul propice de
evoluţie.21
În anul 2001, George W. Bush declară război împotriva terorismului. Statele Unite sunt și
în prezent sunt implicaţe trupe în lupta împotriva terorismului din Orientul Mijlociu, cum ar
fi Afganistan.

20
Grigore Alexandrescu, „Perspective în lupta armată”, Editura: Universităţii Naţionale de apărare
“Carol I”, 2006 , pp.28
21
Ibidem pp.28
 Atacurile masive, cu bilanţuri îngrozitoare, asupra World Trade Center şi Pentagon,
urmate de agresiunile terifiante asupra civililor din gările Madridului şi din metrourile
Londoneze ne îndreptăţesc să afirmăm că fenomenul terorist cunoaşte mutaţii de amploare.
Terorismul, înţeles ca violenţă gratuită împotriva civililor sau noncombatanţilor a
făcut parte din orice tip de război. Acum, spre deosebire de perioadele anterioare, acţiunile
teroriste nu mai sunt întâlnite ca lovituri punctuale sau ansambluri de lovituri de sine
stătătoare, ci ele sunt constituente ale unor operaţii de mare amploare.
În lipsa unei definiţii unanim acceptate, lucrările de specialitate recente prezintă
Războiul de generaţia a patra ca fiind: „o formă modernă de insurgenţă”, „tactica celui slab”
sau „o metodă de război care, pentru obţinerea victoriei, foloseşte: subminarea puterii
inamicului; exploatarea slăbiciunilor lui; operaţii asimetrice”, iar fostul analist politic de la
ambasada SUA din Bucureşti, Moscova şi Paris, Tony Corn, îl consideră o etapă în cadrul
celui de al patrulea Război Mondial27 22
Nivelul superior al artei militare este zona cea mai vizată de factorii de decizie
politică şi militară ai forţelor oponente. În cadrul procesului de globalizare, în ultimii ani, a
fost realizată o reţea foarte densă de relaţii interstatale, interzonale şi transnaţionale.
Liderii forţelor de opoziţie urmăresc să o exploateze în interes propriu.
În primul rând ei fructifică noile facilităţi căutând să stabilească „alianţe” cu capii
lumii interlope, ai crimei organizate, ai traficului de arme, droguri, mijloace de distrugere în
masă şi ai tuturor celor care desfăşoară activităţi infracţionale.
Obiectul acestora îl constituie perturbarea ordinii de drept, a stabilităţii şi securităţii
statului vizat.23
Fiecare organizaţie are vulnerabilităţi specifice, care, stimulate, pot genera pericole şi
ameninţări, atât la adresa colaboratorilor, partenerilor interni şi internaţionali, cât şi a
instituţiei respective, cautând să îşi infiltreze, în punctele-cheie, persoane sub acoperire.
Războiul pe care l-a declarat întreaga planetă terorismului, în ciuda concentrării de forţe
şi mijloace de nivel global, se prelungeşte. În Afganistan, în ciuda luptelor câştigate fără reproş
de forţele armate ale Coaliţiei internaţionale, situaţia este departe de a fi în măsură să
prevestească un sfârşit clar.
Deşi, privite de la înălţime strategică, aceste obstacole par mărunte, ele devin
insurmontabile, pe măsură ce se acţionează în cea mai bună manieră.Forţele oponente îşi
concentrează efortul asupra viabilităţii politice a conflictului şi mai puţin asupra rezultatelor
22
Grigore Alexandrescu,” Perspective în lupta armată”, Editura: Universităţii Naţionale de apărare “Carol I”,
2006 , pp.29
23
Grigore Alexandrescu, “Ameninţări la adresa securităţii”, Ed. UNAp., Bucureşti, 2004, pp.18-20.
tactice rapide. Scopul final al războiului este legat de impunerea voinţei uneia dintre părţi
aceasta fiind realizată de una din tabere, atât în mod direct, prin acţiuni violente sau paşnice,
cât şi în mod indirect de către segmente ale vieţii publice şi populaţiei care aparţin
adversarului.
Lovitura strategică în cadrul războaielor de generaţia a patra este direcţionată către
factorii de decizie politico-militară, pentru a le distruge unitatea şi voinţa de a continua un
război mult prea costisitor, fără beneficii
Ceea ce se cunoştea şi se aplica fără excepţie, până acum, în cadrul tuturor
generaţiilor cunoscute de războiul modern, devine contraproductiv. Distrugerea forţelor
armate ale adversarului şi a capacităţii acestora de regenerare nu mai constituie prioritatea
supremă. Adversarul poate fi învins chiar dacă îi rămân forţele armate intacte.
După 11 Septembrie, SUA şi-au adaptat strategia de securitate naţională la noile
realităţi, atacul de prevenire a constituit una dintre noutăţile care au permis susţinerea
războiului împotriva terorismului, ca lider universal.
Declanşarea războiului din Afganistan şi a celui împotriva lui Saddam Hussein
constituie doar două exemple de acţiune conform acestei strategii. Atacurile teroriste de la
teatrul din Moscova, gările Madridului, şcoala din Beslan şi metroul londonez au demonstrat
că întreaga lume este ameninţată. SUA în Strategia de Securitate Naţională, elaborată în anul
2006, declară fără a lăsa loc de dubii că „Noi întotdeauna vom proceda în mod deliberat,
evaluând consecinţele acţiunilor noastre”24 Din această perspectivă, se stabilesc şi mijloacele
folosite în cazul producerii unui „atac iminent cu arme biologice,
Armele nucleare pot fi folosite şi pentru „atacuri împotriva facilităţilor inamice,
inclusiv a buncărelor, care conţin arme chimice sau biologice“

Concluzii

24
Grigore Alexandrescu, “Ameninţări la adresa securităţii”, Ed. UNAp., Bucureşti, 2004, pp.35
 Afganistanul fiind o zonă geostrategică importantă a atras multi cuceritori, prin
invazia sovietică Afganistanul a devenit un câmp de luptă fierbinte al confruntării EST
-VEST in condițiile răbufnirii Războiului Rece. Țara a fost stăpânită în antichitate de mai
multe popoare precum perșii,grecii, arabii, mongolii. Afganistan a fost constituit în anul 1747
sub conducerea lui Ahmad Sah Durrani și supus de Marea Britanie în urma a doua războaie
între anii 1839-1842 și 1878-1880. În anul 1919 dupa cel de-al 3-lea război cu Marea
Britanie, aceasta a recunoscut independența statului Afgan proclamată la 28 feb. 1919.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan-ul își mentine neutralitatea la
17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) este înlaturat, monarhia este abolită,
iar Afganistanul se proclama republica. De la invazia Uniunii Sovietice din 1979, afganii s-au
aflat iar în război, mai intai, contra trupelor de la Moscova, cu prețul unei lupte sângeroase,
care a provocat moartea a peste un milion de oameni.
Dupa plecarea invadatorilor, războiul nu a luat însa sfârșit. Diferite acțiuni ale
rezistenței islamice au pornit lupta pentru supremație încă din momentul retragerii trupelor
sovietice, de aceasta data între ele. Conflictul a dus la moartea a peste 50.000 de persoane în
cinci ani
Atentatele teroriste din 11.09.2001 din SUA au dus la înlăturarea guvernului de la
Kabul , lichidarea militiilor talibane si a organizatiilor teroriste cu baze pe teritoriul afgan.
Actiunile de stabilizare si reconstructia Afganistanului continua si in prezent prin aportul
Coalitiei Antiteroriste, inclusiv a Romaniei. Războiul împotriva terorismului continuă,
Afganistanul reprezentând principalul teatru de confruntare. Nu au fost obţinute succese
răsunătoare în stabilizarea zonei, chiar dacă tributul de vieţi şi bani plătit de Coaliţie a fost cel
mai mare cunoscut de la începerea ostilităţilor. Războiul Rece a fost un femnomen complex și
contradictoriu, care a menținut lumea intr-un statu quo ce fusese rezultatul celui de-al doilea
război mondial. Războiul Rece a generat proliferarea unor mari cantități și tipuri de
armament, de la marile puteri spre periferia sistemului internațional.
Marile puteri s-au aflat într-o continuă cursă a înarmării în scopul participării la un
război care putea sp izbucnească în orice moment. Cele doua puteri s-au afltat în competiție
pentru lărgirea zonelor de influiență, prin captarea de prieteni, împărțind în egală măsură
ajutoare financiare, economice și armament din cel mai diversificat.
Pentru că nu se putea un război între ele marile puteri au încurajat acest tip de conflicte în
scopul de a oferi o supapă de eliberare a tensiunilor din sistem. În acest tip de războiae
periferice, stimulate din exterior s-au perpetuat. În Afganistan, SUA au susținut financiar și
material fherilele tribale anticomuniste și antisovietice. Când sovieticii s-au retras, războiul
civil a continuat ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic . Mujahedinii benificiind de un serios și
diversificat arsenal de armament. Sfârșitul războiului rece s-a dovedit a fin u numai sfârșitul
unei competiții internaționale cu și al unei epoci în care sistemul internațional nu a cunoscut
mutații semniicative. Evoluția securtității li stabilității internaționale a fost și este neliniară
factorul neprevăzut continuând să joace un rol semnificativ. Cu toate acestea putem afirma că
există o linie de falie, reprezentată de evenimentele de la 11 Septembrie 2001, ce divide
această eră în două perioade distincte:

Prima inainte de atacurile teroriste când speranța pentru soluționarea pașnică a

conflictelor reprezentau sentimental predominant.

A doua dupa data de 11 Septembrie când incertitudinea și pesimismul au devenit o

caracteristică de bază la nivel global.
Bibliografie

Cărţi:
1.Constantin Moştoflei, Petre Duţu, Alexandra Sarcinschi, “Studii de Securitate şi apărare“, Editura:
Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti , 2005

2.Barry Buzan, ”Popoarele, statele şi teama”( ediţia a doua) , Editura: Cartier, 2000

3.Alexandra Sarcinschi ”Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale” , Editura:

Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti , 2005

4.Alexandra Sarcinschi, ”Dimensiunile nonmilitare ale securităţii” , Editura: Universităţii Naţionale

de Apărare , “Carol I” , Bucureşti 2005

5.Vasile Popa, “Implicaţiile Globalizării asupra securităţii naţionale”, Editura: Universităţii

Naţionale de Apărare, “Carol I”, Bucureşti 2005

6.Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Neculae, „Enciclopedia statelor lumii”, Editura: Meronia,
Bucuresti, 2003

7.Gheorghe Văduva, Mihai Stefan Dinu, „Crizele politico-militare ale începutului de mileniu”,
Editura: Universităţii Naţionale de Apărare , Bucureşti 2005

8.B.H. Liddell Hart, „Strategia. Acțiunile indirecte”, Editura: Militară, București, 1973

9.Grigore Alexandrescu, „Perspective în lupta armată”, Editura: Universităţii Naţionale de Apărare

“Carol I”, 2006

10.Grigore Alexandrescu, “Ameninţări la adresa securităţii”, Editura: UNAp, Bucureşti, 2004

Surse Web:
1.http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=38&numar=1/2006&sectiune= Azimut
%2021
2.http://www.russiansentry.com/?area=postView&id=911
3.http://www.adevarul.ro/international/Misiunea-NATO-Afganistan-dezbina aliatii_0_32998757.html

4.http://www.news20.ro/istorie_Afganistan_-Ziua-Independentei_2132.html