Sunteți pe pagina 1din 4

FIZIONOMIA ACŢIUNILOR MILITARE ÎN CONDIŢIILE

RĂZBOIULUI HIBRID

Abstract
O serie de conflicte recente (conflictul dintre Israel şi Hezbollah, anexarea peninsulei
Crimeia, evenimentele din Ucraina) au scos din mediul de specialitate termenul „război hibrid”,
aducându-l în atenţia publică. Dezvoltarea tehnologică continuă a condus către modificări
substanţiale ale războiului, făcând ca acesta să capete aspecte noi, cu atât mai mult cu cât
delimitarea dintre civil şi militar tinde a deveni, uneori, din ce în ce mai incertă. În acest articol
voi încerca să scot în evidenţă câteva caracteristici definitorii ale războiului hibrid cum ar fi:
utilizarea de către actori statali sau nonstatali a mijloacelor convenţionale şi nonconvenţionale de
luptă, dar şi a unor măsuri politice, economice, sociale, umanitare, diplomatice şi informaţionale,
concomitent cu implicarea populaţiei locale.

Abstract
Some of the recent conflicts (conflict between Israel and Hezbollah, annexation of
Crimea peninsula, events from eastern Ukraine) pull out a new concept: „hybrid war”.
Continuous technological development conducted to important changes of the war, causing it to
get new issues, especially since the distinction between civilians and military tends to become
increasingly uncertain. In this article I will try to identify some of the defining characteristics of
hybrid war such as: use by state or non state actors of conventional and non conventional combat
methods, and political, economical, social, diplomatic and humanitarian actions while involving
the local population.
Covent cheie: război hibrid, atacuri subersive, război informaţional, mijloace de luptă şi
forţe militare neconvenţionale, diplomaţie coercitivă.
Key words: hybrid war, subversive attacks, informational warfare, unconventional
military forces, coercive diplomacy.

Războiul hibrid- delimitări conceptuale


Razboiul dintre Israel şi Hezbollah în care gruparea paramilitară Hezbollah a folosit
concomitent cu celulele separatiste de gherilă şi noile tehnologii media, anexarea peninsulei
Crimeia de către Federaţia Rusă după ce forţe paramilitare pro-ruse au ocupat clădirile
administrative şi au supravegheat desfăşurarea referendumului privind intrarea peninsulei în
componenţa statului rus, dar şi mişcările secesioniste apărute în estul Ucrainei nu s-au înscris în
categoria conflictelor armate clasice desfăşurate până acum. Folosirea unor trupe militare fără
însemne naţionale, a unor tactici de luptă asimetrice, dar şi a acţiunilor de natură psihologică şi
mediatică sunt doar câteva dintre caracteristicile specifice acestei forme de conflict, denumită de
strategii militari drept război hibrid, special sau non liniar.
Până în prezent nu putem spune că există o definiţie unanim acceptată în ceea ce priveşte
războiul hibrid, acesta rămânând încă un concept ce aşteaptă completări. În 2010, NATO Military
Working Group a oferit următoarea definiţie: „o ameninţare hibridă este reprezentată de către
orice adversar sau potenţial adversar, fie că este vorba atât de un actor statal, non-statal sau
grupare teroristă, ce ar deţine posibilitatea de a folosi simultan mijloace convenţionale şi non-
convenţionale în scopul atingerii obiectivelor proprii”[1], pentru ca în luna mai a anului 2015,
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, să definească acest concept drept „utilizarea
concomitentă a mai multor metode de luptă printre care cele convenţionale, subversive sau
cibernetice”[2].
Pentru Bill Nemeth, un ofiţer din marina americană, războiul hibrid este „forma
contemporană a războiului de gherilă care utilizează concomitent tehnologia si metodele de
mobilizare moderne”[3], în timp ce Frank Hoffman definea în 2007 acest tip de conflict ca fiind
„războiul ce foloseşte capabilităţi convenţionale, tactici de luptă neregulate şi acte teroriste
incluzând violenţă generalizată, coerciţie şi activităţi criminale”[4]
Tot Frank Hoffman publica, alături de James N. Mattis, în 2005, celebrul articol intitulat
Future Warfare: The Rise of Hybrid Wars, în care cei doi teoreticieni prefaţau noile tipuri de
conflicte de care Statele Unite se vor lovi în viitorul apropiat. În concepţia lor, războiul hibrid
reprezintă “un melanj de acţiuni non-militare şi militare, în care atacurile cibernetice, războiul
informaţional sau tacticile specifice terorismului şi războiului de gherilă nu vor lipsi”[5]
Toate aceste definiţii prezentate până acum evidenţiază complexitatea războiului hibrid,
care implică multe alte elemente decât folosirea formelor convenţionale şi non-convenţionale de
luptă.

Fizionomia acţiunilor militare în condiţiile războiului hibrid


În ciuda caracteristicilor sale de noutate, există unii analişti, ce susţin că, în realitate,
războiul a rămas aceleaşi, iar războiul hibrid nu este nimic altceva decât folosirea continuă a
tacticilor considerate clasice, întrucât, încă din cele mai vechi timpuri conflictele militare s-au
axat pe utilizarea formelor asimetrice ce speculau vulnerabilităţile adversarului. Astfel, unii
autori consideră că “orice formă de conflict poate fi hibridă, atât timp cât nu implică doar
mijloace convenţionale de luptă” [6], fapt pentru care, spre exemplu, am putea înţelege acţiuni
precum pârjolirea terenului şi otrăvirea fântânilor drept elemente medievale ale războiului hibrid,
însă acestea sunt doar simple metode neconvenţionale de ducere a luptei, fără a particulariza un
anumit tip de război. O asemenea definire nu este foarte exactă, riscând a induce în eroare asupra
complexităţii războiului hibrid. De aceea în cele ce urmează voi încerca să identific câteva
acţiuni specifice războiului hibrid.

Atacuri subversive
În raport cu acţiunile militare clasice pe câmpul de luptă(ofensivă, apărare) care
reprezintă modalităţile principale de angajare a forţei în cadrul războiului clasic, în cadrul
razboiului hibrid se conferă o pondere mai mare acţiunilor subversive, urmărindu-se prin
intermediul acestor acţiuni facilitarea atingerii scopurilor militare, politice şi geopolitice. În
categoria acţiunilor subversive putem include orice act de destabilizare a scenei politice a statului
agresat, prin alimentarea forţelor de opoziţie, în special a celor radicale, precum şi a mişcărilor
sociale antiguvernamentale. Agresorul urmăreşte să speculeze astfel, în interes propriu,
nesupunerea civică sau protestele minoritarilor din statul ţintă – fie că este vorba de minorităţi
etnice sau de minorităţi religioase – ca factor de tensiune socială şi de destabilizare.

Acţiuni de război informaţional


În cadrul unui război de tip hibrid, mass-media este transformată în instrument de
manipulare a opiniei publice, în scopul destabilizării statului-ţintă. Este vorba aici despre întregul
complex de acţiuni din categoria operaţiilor informaţionale: propaganda, manipularea,
dezinformarea, intoxicarea, inducerea în eroare sunt doar câteva din cele mai cunoscute operaţii
informaţionale. O campanie informaţională ostilă, condusă inteligent, poate garanta agresorului
succese mai rapide decât o campanie militară, acest lucru întâmplându-se de cele mai multe ori
sub protecţia anonimatului dat de pseudonimele sub care semnează agentul sau jurnalistul. În
plus poate avea loc şi afectarea fizică a emisiei: transmisiile de televiziune şi de radio ale statului
ţintă pot fi supuse bruiajului, reţelele informatice pot fi blocate,etc.
Ceea ce este sigur este faptul că, în actuala eră informaţională, informaţia devine o armă
importantă, ce poate ajuta pe cel care o deţine în mod decisiv la înfrângerea adversarului într-un
conflict.
Odată cu apariţia şi dezvoltarea internetului posibilităţile de cunoaştere au crescut direct
proporţional. Internetul facilitează promovarea mesajelor, astfel încât manipularea publicului
ţintă este mult mai uşor de realizat.
În cadrul războiului hibrid, importanţa covârşitoare nu o mai are capacitatea militară de
luptă (numărul militarilor, gradul de pregătire al acestora, cantitatea de armament şi tehnică
militară), ci informaţia şi posibilităţile de manipularea a opiniei publice. Este cunoscut faptul că
sentimentele, atitudinile şi comportamentele indivizilor, inclusiv emoţia colectivă poate fi indusă
sau modificată, totul depinzând de abilitatea agresorului în planul managementului percepţiilor.
Unele realităţi pot fi modificate, redefinite prin schimbarea opiniilor populaţiei civile, aceste
modificări, putând schimba soarta conflictului. Prin controlul internetului,mass-mediei se poate
manipula populaţia civilă şi forţele armate ale unui stat, astfel încât atitudinea acestora faţă de
autorităţile statului favorabilă manipulatorului.

Mijloace de luptă şi forţe militare neconvenţionale


Acţiunile militare din cadrul războiului hibrid aduc în prim-plan mijloace de luptă
neconvenţionale, cum ar fi acţiunile sub acoperire, lupta prin agenţi, prin forţe speciale, trupe de
gherilă, trupe de partizani, grupări paramilitare sau grupuri de diversiune, spre exemplu, militari
în uniforme fără însemne naţionale sau militanţi ai unor organizaţii teroriste infiltraţi în rândurile
forţelor de securitate ale unor state, postură din care iniţiază atacuri fratricide, aşa-numitele
atacuri „green on blue” sau atacuri din interior. Aceşti executanţi pot desfăşura acţiuni pe care un
stat nu şi le-ar putea asuma oficial, obligat fiind să respecte convenţiile de la Geneva şi de la
Haga. Prin urmare, statul care duce un război hibrid se foloseşte de astfel de forţe şi acţiuni, însă
neagă categoric orice implicare a sa în luptă şi rolul său de finanţator sau de coordonator al
acestora. Dacă în conflictul militar clasic lucrurile erau clare, ostilităţile fiind declarate oficial,
iar trupele regulate desfăşurând, cu predilecţie, acţiuni convenţionale, în cazul războiului hibrid
se produc infiltrări ale unor militari fără însemne ale armatelor naţionale, acţiuni subversive şi
presiuni nonmilitare variate şi chiar anexări tacite de teritorii străine (peninsula Crimeea). Toate
acestea, însumate, oferă agresorului un avantaj în raport cu entitatea ţintă,un avantaj greu de
compensat sau de contracarat.

Acţiuni diplomatice coercitive


În cazul războiului hibrid, acţiunile de diplomaţie coercitivă sunt executate de către
entitatea agresoare în scopul atingerii mai rapide şi cu mai puţine resurse a unor obiective
politice sau geopolitice, cu evitarea unui conflict militar sau în paralel cu acesta. Presiunile pot fi
politice, economice sau de altă natură şi pot avea forme variate fiind adeseori sinonime cu
şantajul, cu blocada economică, cu manipularea pieţelor internaţionale ale resurselor, cu blocarea
funcţionalităţii organizaţiilor internaţionale de securitate şi cu forţarea, în acest fel, a adoptării
marilor hotărâri la nivelul unor grupuri de influenţă sau în formate bilaterale, între agresor şi
state terţe, neimplicate direct în conflict sau cu rol de mediator. De asemenea, diplomaţia
coercitivă poate include orice act de presiune non-militară, în măsură să obstrucţioneze
adversarul în alte zone de interes strategic, pe mai multe planuri, fără ca aceste planuri să
interfereze direct cu interesele agresorului.
Ca şi în cazul tuturor tipurilor de conflicte de până acum, războiul hibrid se află în
continuă dezvoltare nefiind exclus ca pe viitor să asistăm la folosirea unor tipuri de arme şi
muniţii interzise(biologice, chimice) prin convenţiile internaţionale.

Nedeclararea stării de război


Spre deosebire de războiul clasic, convenţional, în războiul hibrid agresorul nu mai face,
în mod deschis, oficial, o declaraţie de război şi nici nu recunoaşte implicarea militară, deşi face
uz de aceasta. Pe de altă parte, dacă în războiul de tip convenţional se foloseau preponderent
forţele regulate şi armamentul conveţional în raport cu forţele şi cu armele neconvenţionale,
războiul hibrid produce o inversare a acestui raport agresorul apelând la o serie de presiuni
politice, economice, acţiuni subversive, etc. În acest fel, entitatea agresoare (statală sau non-
statală) reuşeşte să îşi proiecteze puterea în afara propriilor graniţe sau în afara ariei teritoriale pe
care o controlează fără a putea fi acuzată în mod direct de acest lucru.
În concluzie, chiar dacă este un concept ce aşteaptă completări sau modificări putem
identifica o serie de acţiuni specifice care folosite simultan sunt specifice războiului hibrid :
- desfăşurarea concomitentă pe mai multe - planuri: politic, militar, economic, social,
diplomatic, subversiv;
- combinarea acţinilor militare şi non militare cu o preponderenţă mai mare a acţiunilor non
militare;
- este acordată o atenţie deosebită acţinilor de război informaţional şi cibernetic;
- desfăşurarea de acţiuni subversive pentru destabilizarea unui stat;
- câştigarea încrederii populaţiei civile din zona de conflict;
- folosirea acţinilor clandestine, trupelor de gherilă, trupe de partizani, grupări paramilitare
sau grupurilor de diversiune pentru a masca acţinea armată;
- acţiuni teroriste sau de crimă organizată;
- participarea actorilor statali şi non statali ( sprijiniţi de regulă de un actor statal);
- nedeclararea stării de război.

[1] Andes Kudors, Hybrid War - A New Security Challenge for Europe, Centre for East European
Policy Studies, disponibil la http://www.parleu2015.lv/files/cfsp-csdp/wg3-hybrid-war-
background-notes-en.pdf.
[2] Tom Porter, EU and Nato to step up cooperation to counter Russian ‘hybrid warfare’,
International Business Times, May 15, 2015, disponibil la http://www.ibtimes.co.uk/eu-nato-
step-cooperation-counter-russian-hybrid-warfare-1501485.
[3] „Hybrid vs. compound war”, Armed Forces Journal, October 1, 2009, disponibil la
http://www.armedforcesjournal.com/hybrid-vs-compound-war/.
[4] Frank G. Hoffman, Conflict in the 21st Century: The Rise of Hybrid Wars, Potomac Institute
for Policy Studies, December 2007, p. 8, disponibil la
http://www.projectwhitehorse.com/pdfs/HybridWar_0108.pdf.
[5] Valerică Cruceru, „On Contemporary Warfare: Short Review Of Specific Concepts”, Revista
Academiei Forţelor Terestre, nr. 3 /2014, pp. 231-237.
[6] Van David Puyvelde, „Hybrid war – does it even exist?”, NATO Review (2015), disponibil la
http://www.nato.int/docu/review/2015/Also-in-2015/hybrid-modern-future-warfare-russia-
ukraine/EN/.