Sunteți pe pagina 1din 17

STRUCTURI DE SECURITATE ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ

Masterand: Radu MOINESCU

1. Mediul de securitate şi fenomenul militar actual

Legătura incontestabilă dintre mediul de securitate şi fenomenul militar se materializează prin


implicaţiile şi efectele evoluţiei mediului de securitate asupra fenomenului militar în ansamblu şi asupra
componentelor acestuia ceea ce impune găsirea celor mai bune soluţii pentru a ţine pasul cu aceste
evoluţii. Preocupările specialiştilor militari se concentrează cu precădere asupra modalităţilor de
desfăşurare a acţiunilor militare.
Conform doctrinei NATO forţele armate aliate vor continua să-şi îndeplinească rolul de apărare
colectivă, de prevenire, orientare şi sprijinire a Alianţei, în condiţiile noului mediu internaţional de
securitate.
Totodată, se vor dezvolta iniţiativele diplomatice şi economice, iar având în vedere condiţiile
mediului de securitate s-ar putea apela la aplicarea limitată a forţei militare pentru atingerea obiectivelor
stabilităţii regionale şi internaţionale pe termen lung, pentru un climat economic şi o democraţie
dezvoltate.
Un subiect de interes este cel referitor la problematica mediului informaţional, devenit tot mai
complex, în care poate avea loc confruntarea, inclusiv în domeniul militar, atingerea superiorităţii
informaţionale fiind apreciată drept o capacitate esenţială a oricărei armate moderne. Specialiştii militari
ajung la concluzia că schimbările cantitative şi calitative ce vor avea loc în mediul informaţional ar putea
determina schimbări profunde în desfăşurarea operaţiilor militare, semnalând apariţia posibilităţii
surprinderii informaţionale şi a riscului de a fi devansat în capacităţi informaţionale.
Complexitatea viitorului mediu de securitate impune :
- proiectarea unor forţe armate capabile să facă faţă unei game cât mai largi de riscuri şi
ameninţări;
- formarea individului, luptător sau lider, capabil să-şi asume responsabilităţi semnificative, să ia
decizii cu implicaţii operative ori strategice – cum este cazul forţelor pentru operaţii speciale;
- reducerea forţei existente, menţinerea relativă a aceloraşi structuri dar de dimensiuni mai mici,
iar cu banii astfel disponibilizaţi să se finanţeze înlocuirea echipamentelor;
- efectuarea unor schimbări radicale în structura forţelor pentru a obţine un salt semnificativ spre
noile capacităţi, concomitent cu introducerea tehnologiilor necesare realizării „sistemului de sisteme”,
așa-zisa revoluţie în afacerile militare;
- păstrarea aproape în întregime a unei forţe robuste, concomitent cu introducerea unor
echipamente impuse de modelul de revoluţionare a afacerilor militare.
De asemenea, globalizare ca cea mai previzibilă evoluţie a vieții internaţionale, diversificarea
actorilor globali de securitate, proliferarea tehnologiilor, creşterea importanţei actorilor de securitate
nonstatali, amplificarea presiunilor problemelor de mediu asupra proceselor militare şi de securitate şi
altele, sunt evoluții ce se au în vedere la analizarea aprofundată a noului mediu de securitate.
Se poate aprecia că lumea noastră suferă transformări importante la acest început de mileniu, că
suntem martorii sau făuritorii istoriei, suntem cei chemaţi să aducem schimbarea sau să o acceptăm.
Alvin Toffler spunea: ”Vechea hartă a lumii este perimată. Suportăm în prezent cea mai profundă
reaşezare a puterii globale de la naşterea civilizaţiei industriale”.

2. Sistemul național de securitate

Pornind de la conceptul potrivit căruia securitatea naţională reprezintă starea naţiunii, a


comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitate economică, legalitate,
echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură
economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării
neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune
a statului, a atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional, România va
1
acționa pentru continuarea reformei armatei, în conformitate cu standardele statelor membre NATO și
UE, pentru dezvoltarea unei capacități de apărare credibile, moderne și eficiente; se au în vedere întărirea
controlului civil asupra forțelor armate, în concordanță cu principiile și valorile democrației, precum și
consolidarea statutului României de generator de securitate, prin continuarea și îmbunătățirea contribuției
la stabilitatea regională.
Printre principalele direcții de acțiune pot fi amintite:
a) îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul NATO și asigurarea interoperabilității cu forțele
Alianței Nord-Atlantice;
b) îmbunătățirea colaborării dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de
informații vizând potențialii factori de risc la adresa securității și stabilității interne;
c) consolidarea sistemului instituțional de acțiune – servicii de informații, poliție, minister public,
justiție – care să facă posibilă aplicarea fermă a legii;
d) combaterea eficace a terorismului, corupției și crimei organizate, inclusiv prin diverse forme de
cooperare regională și subregională;
Tendinţele şi perspectivele geopolitice şi geostrategice extind, tot mai mult, noţiunea de
securitate naţională asupra componentelor economice, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei,
diplomatice şi ecologice sau de altă natură, devenind o necesitate ca resursele informative şi militare să
fie utilizate pentru rezolvarea problemelor generate de sărăcie, foamete, criza apei sau poluare, precum şi
izolarea informaţională înainte ca acestea să genereze conflicte violente.
Sistemul naţional de securitate este constituit din ansamblul organelor legislative, executive şi
judecătoreşti, a instituţiilor, organismelor economice, organizaţiilor neguvernamentale şi cetăţenilor care,
potrivit legii ori liber consimţit, îşi asumă obligaţii sau manifestă preocupări şi iniţiative civice în
legătură cu realizarea, protejarea ori afirmarea valorilor şi intereselor de securitate.
Sistemul securităţii naţionale este constituit din ansamblul autorităţilor publice cu statut autonom,
precum şi alte instituţii învestite legal să desfăşoare activităţi de informaţii, contrainformaţii şi de
securitate.
Cunoaşterea, prevenirea, contracararea sau înlăturarea, după caz, a ameninţărilor la adresa
securităţii naţionale se realizează de către următoarele tipuri de structuri de informații:
a) servicii de informaţii interne, externe şi militare;
b) servicii de securitate;
c) alte structuri departamentale de informaţii şi protecţie.
Componentele sistemului securităţii naţionale:
a) se organizează şi funcţionează, potrivit legilor organice,
b) sunt coordonate unitar de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
c) sunt supuse controlului parlamentar prin comisiile de specialitate;
d) sunt finanţate de la bugetul de stat;
e) acţionează integrat pentru realizarea securităţii naţionale.
Structurile de informații sunt încadrate cu personal instruit prin norme şi procedee care să
garanteze un înalt profesionalism, angajare şi ataşament, confidenţialitate şi rezistenţă totală faţă de
încercările de politizare. Statutul profesional şi de carieră a personalului serviciilor de informaţii,
contrainformaţii şi securitate recunoaşte importanţa socială deosebită a ofiţerilor de informaţii – militari
sau/şi civili – le conferă drepturile şi protecţia necesare îndeplinirii îndatoririlor şi obligaţiilor, le
garantează stabilitatea profesională şi continuitatea în carieră, independenţa economică şi faţă de orice
imixtiuni politice.
Capacitatea de cunoaştere, anticipare, prevenire şi contracarare a ameninţărilor la adresa
securităţii naţionale, conferă informaţiilor de securitate valoare socială, economică, politică, militară, sau
de altă natură, pe care statul român le integrează patrimoniului său strategic şi le protejează, conform
normelor legale şi reglementărilor internaţionale.
În asigurarea stării de securitate, un rol fundamental revine cunoaşterii disfuncţiilor,
vulnerabilităţilor, factorilor de risc, ameninţărilor şi stărilor de pericol la adresa acesteia, care se
realizează prin căutarea şi obţinerea informaţiilor pentru securitate şi transmiterea acestora factorilor
legal abilitaţi în vederea luării deciziilor de prevenire şi contracarare.
Acest obiectiv se realizează prin acţiunile specifice operative şi eficiente ale structurilor de
informaţii, instituţii ale statului de drept, integrate organic în ansamblul administraţiei statului, în baza
2
unui suport legal corespunzător, a unei responsabilităţi depline a autorităţilor politice şi a unui control
parlamentar eficient.
În acest context, structurile de informaţii pentru securitate sunt obligate:
a) să caute, să identifice, să obţină şi să furnizeze factorilor de decizie politico-statală cunoştinţe
ample şi exacte despre problemele care generează vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări şi pericole la
adresa securităţii interne a României şi a aliaţilor săi;
b) să contribuie prin măsuri de cunoaştere la prevenirea conflictelor locale şi zonale generate de
noii actori identificaţi în state agresoare, actori non-statali – interesaţi să controleze difuzarea
informaţiilor pentru promovarea intereselor, aşa-zisele corporaţii multinaţionale – cu o identitate foarte
greu de stabilit, care intră în jocurile internaţionale ca actori ai politicii globale, organizaţiile criminale de
cele mai diverse tipuri;
c) să-şi reevalueze permanent modul de acţiune, în vederea identificării cu operativitate a
oportunităţilor şi ameninţărilor la adresa intereselor naţionale;
d) să evalueze şi să prognozeze evoluţia situaţiei operative în domeniul securităţii naţionale, să
formuleze propuneri de măsuri adecvate de cunoaştere, prevenire şi contracarare a factorilor de risc şi
ameninţărilor şi să sprijine procesul de luare a deciziilor;
e) să asigure un management eficient al resurselor, pe bază de programe integrate, să-şi
îmbunătăţească activitatea de cooperare, conlucrare şi colaborare cu instituţiile din sistemul securităţii
naţionale şi cu cele ale partenerilor externi;
f) să elaboreze evaluări şi analize complexe asupra stării de securitate naţională, care să identifice
şi să sesizeze ameninţările potenţiale asupra securităţii naţionale, caracteristicile mediului în care acestea
acţionează şi să propună măsuri adecvate pentru protejarea obiectivelor, valorilor fundamentale şi
intereselor naţionale împotriva oricăror acţiuni ilegale.
Furnizarea informaţiilor de cunoaştere, anticipare şi prevenire a ameninţărilor la adresa securităţii
naţionale vizează fundamentarea şi determinarea deciziilor şi acţiunilor autorităţilor, instituţiilor şi
organismelor însărcinate cu aplicarea legii.

3. Sistemul decizional și de coordonare a structurilor de informații în România

Culegerea de informaţii este un procesul complex, planificat, care cuprinde activităţi de căutare,
identificare şi colectare a datelor şi informaţiilor pentru securitatea naţională prin mijloace şi metode
specifice tehnicii informative.
Aceasta se desfăşoară de către serviciile de informaţii şi structurile departamentale ale sistemului
securităţii naţionale, potrivit competenţelor legale.
Activitatea de informaţii pentru securitate presupune şi impune o legătură permanentă, pe de o
parte, între factorii implicaţi în culegerea informaţiilor şi realizarea produselor informaţionale şi, pe de
altă parte, cu beneficiarul sau utilizatorul acestora în cadrul sistemului de informare/raportare instituit
potrivit legii.
În acest sistem, beneficiarii și utilizatorii produselor informatice sunt structurile abilitate prin
lege, care au și atribuții de deciziie și coordonare a structurilor de informații.
3.1. Preşedintele României
Într-o republică semi-parlamentară aşa cum este definită România, Preşedintele ţării, prin
organizarea constituţională actuală, asigură în zona sa de responsabilitate o anumită componentă a puterii
executive. De s-a considerat necesar ca atribuţiile referitoare la securitatea naţională să-i fie atribuite,
prin Constituţia României, şefului statului, printre care amintim:
”(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte
al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea parţiala sau totala a
forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării
Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armata îndreptata împotriva tarii, Preşedintele României ia măsuri pentru
respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj. Daca
Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.

3
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor
stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor1.”
3.2. Consiliul Suprem de Apărare a Țării
”Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc
apărarea ţarii şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea
colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”2.
Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării3 stipulează , printre altele:
a) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă învestită, potrivit
Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa
naţională;
b) în exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării emite hotărâri,
potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice la care se
referă.
Printre atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în domeniul informativ, sunt:
a) analizează şi/sau propune, potrivit legii, promovarea datelor, informărilor şi evaluărilor
furnizate de serviciile de informaţii şi de celelalte structuri cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale;
b) avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: securitatea
naţională; organizarea generală a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul
securităţii naţionale; propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale;
alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi
siguranţei naţionale;
c) aprobă: orientările de bază în domeniul relaţiilor internaţionale privind securitatea naţională;
proiectele tratatelor şi acordurilor internaţionale în domeniul securităţii naţionale sau cu incidenţe în acest
domeniu; stabilirea de relaţii cu organisme similare din străinătate de către instituţiile şi structurile cu
atribuţii în domeniul siguranţei naţionale; rapoartele şi informările prezentate de conducători ai organelor
administraţiei publice, referitoare la securitatea naţională; planurile generale de căutare a informaţiilor
prezentate de instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale; principalele direcţii de
activitate şi măsurile generale necesare pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale;
structura organizatorică, efectivele şi regulamentele de funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii,
Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi
Pază; cheltuielile operative destinate realizării siguranţei naţionale; normele privind planificarea,
evidenţa, utilizarea, justificarea şi controlul cheltuielilor operative destinate realizării siguranţei naţionale
pentru instituţiile cu atribuţii în acest domeniu; exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege în domeniul
apărării ţării şi al siguranţei naţionale.
Organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării:
a) Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării;
b) Primul-ministru al Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării;
c) Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt:
• ministrul apărării naţionale;
• ministrul administraţiei şi internelor;
• ministrul afacerilor externe;
• ministrul justiţiei;
• ministrul industriei şi resurselor;
• ministrul finanţelor publice;
• directorul Serviciului Român de Informaţii;
• directorul Serviciului de Informaţii Externe;
• şeful Statului Major General;
• consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.
1
Constituția României, art.92.
2
Idem, art 119.
3
Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
4
d) Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este numit de Preşedintele României şi are
rang de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
La lucrările Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pot participa ca invitaţi, cu aprobarea
preşedintelui, reprezentanţi ai Parlamentului, administraţiei publice centrale şi locale, ai organizaţiilor
neguvernamentale, ai altor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei naţionale,
precum şi ai societăţii civile, persoane a căror prezenţă este necesară în raport cu problemele aflate pe
agenda de lucru.
În cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Țării, funcționează Comunitatea naţională de
informaţii/CNI. Aceasta reprezintă reţeaua funcţională a autorităţilor publice din sistemul securităţii
naţionale bazată pe unitatea de scop, obiective şi strategie, asigurața prin informațiile furnizate de
următoarele structuri, denumite și componente ale CNI: Serviciul Român de Informații, Serviciul de
Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării și Direcția Generală de Informații și
Protecție Internă din Ministerul Administrației și Internelor. Prin aceasta se instituie organizarea şi
coordonarea unitară a activităţilor de informaţii care privesc securitatea naţională Aceasta se realizează
de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Comitetul coordonator pentru comunitatea
naţională de informaţii, iar cooperarea şi colaborarea între componentele comunităţii naţionale de
informaţii se asigură de către Consiliul operativ al comunităţii naţionale de informaţii.
Planificarea şi evaluarea unitare a informaţiilor necesare susţinerii strategiilor şi politicilor
naţionale de securitate se realizează de către Oficiul pentru Informaţii Integrate. Acesta este structura
care planifică nevoile de informaţii pentru securitate naţională şi elaborează Buletinul Informaţiilor
Naţionale de Securitate şi alte produse analitice integrate, destinate membrilor C.S.A.Ț. şi altor utilizatori
ai informaţiilor de securitate, stabiliţi potrivit legii. Are îndeplineşte următoarele atribuții:
a) elaborează proiectul Planului Naţional de Priorităţi Informative, în conformitate cu Strategia de
Securitate Națională adoptată de C.S.A.Ț.;
b) repartizează instituţiilor componente ale Comunităţii naţionale de informaţii, în funcţie de
competenţele legale, sarcinile ce decurg din Planul naţional de priorităţi informative şi urmăreşte
realizarea acestora;
c) elaborează evaluările naţionale consolidate asupra problematicii de securitate naţională;
d) elaborează produse analitice integrate pe baza informaţiilor primite de la componentele
Comunităţii naţionale de informaţii, precum şi de la alte entităţi;
e) emite avertismente timpurii asupra ameninţărilor directe şi indirecte, de orice tip, la adresa
securităţii naţionale;
f) elaborează evaluările naţionale integrate pe probleme de securitate, destinate schimburilor de
informaţii;
g) propune constituirea şi coordonează grupuri interdepartamentale pentru elaborarea de prognoze
şi strategii privind interesele de securitate ale României
h) colectează şi gestionează reacţiile beneficiarilor legali la produsele analitice curente şi
evaluările naţionale ale Oficiului;
i) analizează proiectele de acte normative în domeniul securităţii naţionale, în vederea
fundamentării avizului C.S.A.Ț.;
j) asigură secretariatul tehnic pentru nevoile Comunităţii Naţionale de Informaţii.
Pe lângă Comitetul Coordonator pentru comunitatea naţională de informaţii, funcţionează
Consiliul consultativ al Comunităţii naţionale de informaţii, care îndeplineşte, în principal,
următoarele atribuţii:
a) formulează nevoile de informare ale instituţiilor pe care le reprezintă, necesare aplicării
strategiilor, politicilor şi programelor de securitate;
b) comunică Oficiului pentru Informaţii Integrate aprecieri în legătură cu utilitatea
informaţiilor primite;
c) sprijină implementarea programelor naţionale de securitate;
d) furnizează expertiză şi consultanţă analitică necesare componentelor Comunităţii naţionale de
informaţii;
e) facilitează externalizarea unor activităţi auxiliare sau complementare ale componentelor
Comunităţii naţionale de informaţii.

5
Constituirea Comunităţii Naționale de Informaţii a fost necesară din următoarele considerente:
a) compatibilizarea conceptuală şi acţională a instituţiilor cu atribuţii în domeniu cu structurile de
informaţii şi securitate din spaţiul euro-atlantic;
b) asigurarea interoperabilităţii cu organizaţiile similare partenere din structurile politice, politico-
militare şi de securitate din care România face parte sau doreşte să facă parte;
c) creşterea gradului de interoperabilitate internă;
d) optimizarea activităţii informativ-operative şi calităţii produselor analitice oferite pentru
procesul decizional al beneficiarilor legali;
e) gestionare eficientă a resurselor financiare;
f) proiectarea unor structuri suple, reformate, capabile să se adapteze dinamicii situaţiilor
operative.
Comunitatea Națională de Informaţii vizează:
a) sinergizarea structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale;
b) delimitarea clară a competenţelor organizaţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale;
c) clarificarea zonelor de intersecţie a structurilor cu atribuţii informative;
d) gestionarea eficientă a tuturor surselor informative;
e) evaluarea unitară a surselor de informare;
f) colectarea nevoilor de informare ale beneficiarilor legali;
g) operaţionalizarea nevoilor de informare ale beneficiarilor;
h) proiectarea coerentă a acţiunilor şi operaţiunilor informative, inclusiv ale celor inter-
instituţionale sau transnaţionale;
i) coordonarea structurilor cu atribuţii informative pe programe şi proiecte operative prin prisma
eficienţei;
j) analiza strategică unitară a informaţiilor;
k) crearea şi gestionarea Canalul unic de informare al decidenţilor abilitaţi legal;
l) creşterea responsabilităţii beneficiarilor legali în utilizarea intelligence-ului;
m) eliminarea concurenţei neproductive dintre structuri;
n) eliminarea eventualelor paralelisme dintre serviciile naţionale de informaţi şi structurile
departamentale cu atribuţii sectoriale informativ-operative;
o) optimizarea şi coordonarea Diplomaţiei intelligence-ului.
Funcţiile Comunităţii Naționale de Informaţii:
a) analiză strategică – se execută numai la nivelul comunităţii de informaţii; asigură canalul unic
de informare; se realizează pe domeniile mari ale activităţii informative; presupune primirea şi
procesarea tuturor informaţiilor primare semnificative;
b) planificare strategică – colectează nevoile de informare; operaţionalizează nevoile de
informare; distribuie sarcinile fiecărei structuri;
c) coordonare unitară a operaţiunilor – coordonarea directă a operaţiunilor interstructuri sau a
anumitor acţiuni de cooperare cu partenerii;
d) management integrat al resurselor umane, financiare, tehnice, materiale;
e) inspecţie generală şi audit;
f) cercetare – centrul de studii strategice şi intelligence
Comunitatea Națională de Informaţii funcţionează, potrivit cadrului constituţional actual, în
subordinea Preşedintelui.
Beneficiari legali ai produselor analitice ale Comunității Naționale de Informaţii sunt ierarhizați
astfel:
a) de grad I – Preşedintele şi Primul Ministru (posibil şi preşedinţii camerelor) care primesc
aceleaşi produse analitice;
b) de gradul II – Miniştrii şi ceilalţi membri ai C.S.A.Ț. care primesc produse analitice
personalizate în funcţie de domeniul de competenţă.
Directorul comunităţii de informaţii şi adjuncţii săi sunt propuşi de preşedinte şi numiţi de către
Parlament, și fac parte din C.S.A.Ț.

6
3.3. Departamentul Securităţii Naţionale
Departamentul Ssecurităţii Naţionale este structura specializată în cadrul Administraţiei
Prezidenţiale destinată asigurării îndeplinirii de către Preşedintele României a calităţii de Comandant al
Forţelor Armate şi a prerogativelor conferite de Constituţie în domeniul apărării ţării şi securităţii
naţionale. Are în compunere grupul de consilieri şi experţi, încadrat cu personal militar detaşat de la
ministerele şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor Strategiei de apărare a ţării colaborează cu
departamentele şi compartimentele din Administraţia Prezidenţială, ministerele şi instituţiile cu atribuţii
în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale.
Acesta are următoarele atribuţii în domeniul informativ:
a) coordonează redactarea proiectului Strategiei de apărare a ţării şi, după adoptarea prin
hotărâre a Parlamentului, prezintă modalităţile de punere în aplicare a prevederilor acesteia;
b) evaluează documentele şi acţiunile specifice participării României la Alianţa Nord-Atlantică
şi prezintă Preşedintelui fundamentările necesare adoptării unor decizii;
c) informează permanent Preşedintele în legătură cu problematica apărării ţării şi securităţii
naţionale;
d) prezintă propuneri cu privire la exploatarea şi valorificarea informaţiilor în domeniul
securităţii naţionale;
e) evaluează datele şi informaţiile referitoare la situaţii şi evoluţii interne şi externe care pot
afecta apărarea ţării şi securitatea naţională, de natură să impună instituirea stării de urgenţă sau a stării
de asediu, declararea mobilizării generale sau parţiale, ori declararea stării de război;
f) analizează şi evaluează informaţiile obţinute de instituţiile specializate ale statului în legătură
cu situaţiile de pericol potenţial la adresa siguranţei naţionale şi prezintă modalităţile de acţiune pentru
prevenirea şi contracararea acestora;
g) iniţiază evaluarea sau analiza unor fenomene economico-sociale care se pot constitui în
ameninţări sau riscuri la adresa siguranţei naţionale;
h) propune Preşedintelui măsurile de mediere între autorităţile naţionale din domeniul securităţii
şi apărării ţării a aspectelor privind cooperarea pentru îndeplinirea misiunilor specifice acestora în situaţii
deosebite;
i) gestionează informaţiile obţinute din surse interne şi externe referitoare la capacitatea de
apărare a ţării şi starea siguranţei naţionale şi întocmeşte zilnic, prin grupul de experţi, sinteza
informaţiilor primite de la serviciile specializate;
j) coordonează activitatea grupurilor de lucru interdepartamentale şi inter-instituţionale
constituite pentru redactarea unor proiecte de strategii, acte normative şi a altor documente (doctrine,
programe, studii etc.) care vizează apărarea ţării şi securitatea naţională;
k) avizează proiectele de acte normative care reglementează activităţile pentru asigurarea
securităţii naţionale şi care urmează să fie supuse, spre aprobare, instituţiilor abilitate;
l) evaluează legile care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiilor şi structurilor din
compunerea sistemului de apărare a ţării şi de securitate naţională, care urmează să fie promulgate de
Preşedinte şi prezintă propuneri în acest sens;
m) participă la activităţi şi manifestări interne şi internaţionale (sesiuni de comunicări, seminarii,
evaluări) în care sunt analizate probleme principale ale securităţii naţionale şi internaţionale.
3.4. Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării este o structură de lucru permanentă,
constituită distinct în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, destinată să asigure îndeplinirea
atribuţiilor ce revin Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, potrivit Legii nr. 415/2002 privind
organizarea şi funcţionarea acestuia. Printre atribuțiile acestuia în domeniul informativ sunt:
a) colaborează cu compartimentele de profil din instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii
naţionale pentru armonizarea şi coordonarea unitară a elaborării documentelor prezentate Consiliului,
pentru asigurarea legalităţii şi operativităţii în exercitarea sarcinilor specifice;
b) expertizează datele, informările şi măsurile din domeniul apărării şi securităţii naţionale
elaborate de instituţiile componente ale sistemului naţional de apărare a României, care urmează să fie
analizate în şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

7
c) întocmeşte sinteze cu concluzii şi propuneri către Preşedinte la documentele primite de la
ministere, instituţii, agenţii şi oficii guvernamentale cu atribuţii şi sarcini în domeniul apărării ţării şi
securităţii naţionale, ce urmează să fie analizate în şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
d) consultă şi prezintă propuneri necesare avizării de către Consiliu a proiectelor de acte
normative iniţiate sau emise de Guvern privind securitatea naţională, organizarea generală a instituţiilor
cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale sau cu incidenţă în acest domeniu,
ce urmează a fi supuse, spre aprobare, Parlamentului României;
e) asigură redactarea, multiplicarea, evidenţa, mânuirea, păstrarea (distrugerea), arhivarea şi
transportul documentelor şi informaţiilor clasificate, inclusiv cele NATO, în cadrul Departamentului
Securităţii Naţionale şi Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, conform legii.
3.5. Locul şi rolul structurilor cu atribuţii informative în sistemul securităţii naţionale
Potrivit Legii nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României serviciile care desfăşoară
activitate de informaţii sunt Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul
de Protecţie şi Pază care sunt definite ca fiind „structuri administrative autonome”.
În afară de acestea există și așa-numitele „structuri interne specializate” sau ”departamentale” de
informaţii ale Ministerului Apărării Naţionale și Ministerului Administraţiei Publice şi al Internelor.
3.5.1. Servicii naţionale de informaţii
A. Serviciul Român de Informaţii
Serviciul Român de Informaţii a fost înfiinţat la 26 martie 1990, iar Legea nr. 14/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii defineşte această instituţie ca fiind ”organ
(...) specializat în domeniul informaţiilor referitoare la siguranţa naţională a României”4, în materia
informaţiilor din interiorul ţării, în care scop ”organizează și execută activități pentru culegerea,
verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror
acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale a României”5.
Principalele atribuţii ale Serviciul Român de Informaţii sunt6:
a) organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor
necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări
la adresa siguranţei naţionale a României;
b) asigură apărarea secretului de stat şi prevenirea scurgerii de date sau informaţii care, potrivit
legii, nu pot fi divulgate; în aplicarea prevederilor legale privind apărarea secretului de stat, S.R.I.
organizează şi execută transportul corespondenţei oficiale cu asemenea caracter pe întreg teritoriul
României;
c) verifică şi oferă, la cererea conducătorului instituţiei publice, regiei autonome sau societăţii
comerciale, date cu privire la persoanele care urmează să ocupe funcţii în respectivele unităţi, ce
presupun accesul la informaţii şi activităţi cu caracter secret de stat sau care, potrivit legii, nu pot fi
divulgate; sunt exceptaţi de la aceste prevederi funcţionarii publici din Ministerul Apărării Naţionale,
Ministerul de Interne, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază, care îşi stabilesc
măsuri proprii de apărare a secretului de stat, potrivit legii;
d) acordă, la cererea persoanelor fizice sau juridice din sectorul privat, asistenţă de specialitate
pentru apărarea secretelor aflate în posesia acestora şi prevenire a scurgerii de date sau informaţii ce nu
pot fi aduse la cunoştinţa publicului;
e) asistenţa de specialitate se acordă gratuit persoanelor prevăzute la aliniatul anterior, care
execută comenzi pentru stat, în limita şi pe durata acestora, precum şi celor care desfăşoară activitate de
cercetare ori de producţie în probleme sau cu privire la aspecte de interes naţional.
f) execută activităţi informative şi tehnice de prevenire şi combatere a terorismului;
g) execută intervenţia antiteroristă asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul
capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale;
h) asigură protecţia antiteroristă a demnitarilor români şi străini, precum şi a altor persoane
oficiale, conform normelor stabilite de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
i) concură la realizarea protecţiei antiteroriste a demnitarilor gardaţi de Serviciul de Protecţie şi
Pază, în situaţia când aceştia sunt vizaţi de ameninţări cu acte de terorism
4
Legea nr.14/1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, art.1.
5
Idem, art.2.
6
Idem, art. 2-8
8
j) S.R.I. poate asigura protecţie antiteroristă şi altor persoane, la cererea acestora, potrivit
tarifelor convenite.
k) acţionează pentru descoperirea şi contracararea acţiunilor de iniţiere, organizare sau
constituire pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei
naţionale, a activităţilor de aderare la acestea sau de sprijinire a lor în orice mod ori de confecţionare,
deţinere sau folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicaţiilor, precum şi de culegere şi
transmitere de informaţii cu caracter secret sau confidenţial.
Alte prevederi legale de interes privind Serviciul Român de Informaţii:
a) Serviciul Român de Informaţii este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate
pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, în
condiţiile legii;
b) în vederea stabilirii existenţei ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, cadre anume
desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin: solicitarea
şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la instituţii publice; consultarea de specialişti ori
experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare
ori prin alte mijloace tehnice; constatări personale, inclusiv prin operaţiuni tehnice;
c) Serviciul Român de Informaţii nu poate efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura
reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest;
d) personalul Serviciului Român de Informaţii nu poate face parte din partide sau alte organizaţii
cu caracter politic ori secret si nu poate fi folosit în scopuri politice;
e) Serviciul Român de Informaţii nu va întreprinde nici o acţiune care sa promoveze sau sa
lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepţia acelor acţiuni ale
acestora care contravin siguranţei naţionale.
B. Serviciul de Informaţii Externe7
Serviciul de Informaţii Externe este definit de lege ca fiind ”organul de stat specializat în
domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională şi apărarea României şi a intereselor sale”.
Serviciul de Informaţii Externe a fost înfiinţat la 26 martie 1990.
Atribuţiile Serviciul de Informaţii Externe sunt relevate implicit în sintagma de definire a
instituţiei menţionată mai sus.
Alte atribuţii pot fi desprinse din Strategia S.I.E. în vigoare:
a) concentrarea activităţii pe direcţiile prioritare definite în baza conceptelor de planificare
strategică (combaterea terorismului şi crimei organizate internaţionale, contraspionaj extern şi protecţie
etc.);
b) promovarea şi protejarea intereselor şi a imaginii României pe plan internaţional.
De asemenea, S.I.E. realizează următoarele activităţi:
a) avizează accesul la documente secrete, la cifrul de stat şi la armament pentru personalul din
cadrul ministerelor şi al altor instituţii publice, care desfăşoară activitate de lungă durată în afara ţării, cu
excepţia celui aparţinând Ministerului Apărării Naţionale;
b) coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de
stat pentru reprezentanţele României în străinătate.
Majoritatea ameninţărilor la adresa ţării: terorismul internaţional, tendinţele neorevizioniste
externe, riscurile de siguranţă din proliferarea armamentelor sau tehnologiilor nucleare, a reţelelor crimei
organizate, precum şi celelalte ameninţări transfrontaliere de natură a leza siguranţa internă a statelor sunt
de sorginte externă, fapt ce face ca rolul S.I.E. în managementul securităţii naţionale să se dezvolte
anticipativ în raport cu dinamica acestora.
C. Serviciul de Protecţie şi Pază
Potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, Serviciul de Protecţie şi Pază este ”organ de stat cu
atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a
demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor
legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”8.

7
Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii
8
Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, art. 1.
9
Serviciul de Protecţie şi Pază are următoarele atribuţii legale9:
a) organizează şi execută activităţi pentru prevenirea şi anihilarea oricăror acţiuni prin care s-ar
atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi sănătatea persoanelor a căror protecţie este
obligat să o asigure, precum şi pentru realizarea pazei şi apărării sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora;
b) organizează şi desfăşoară, deschis sau acoperit, activităţi de culegere, verificare şi valorificare
a informaţiilor necesare numai pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege. Orice informaţie cu
valoare operativă de altă natură se transmite de îndată autorităţilor abilitate prin lege pentru verificarea şi
valorificarea acesteia;
c) realizează schimburi de informaţii şi cooperează cu servicii de informaţii şi cu structuri
departamentale cu atribuţii în domeniu, în ţară şi în străinătate, pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
d) efectuează, cu respectarea Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, verificări
prin: solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la instituţii publice; consultarea
de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea unor momente operative prin
mijloace tehnice sau prin constatări personale;
e) organizează şi coordonează, pe timpul misiunilor de protecţie şi pază, activitatea tuturor
forţelor participante;
f) intervine, independent sau în cooperare cu alte organe prevăzute de lege, pentru prevenirea şi
contracararea acţiunilor de natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică, sănătatea sau libertatea de
acţiune a persoanelor cărora le asigură protecţie şi securitatea obiectivelor păzite, precum şi pentru
capturarea sau anihilarea elementelor teroriste ori agresive;
g) execută, independent sau în cooperare cu alte organe specializate, acţiuni pentru căutarea,
identificarea şi neutralizarea obiectelor suspecte care pot prezenta pericol pentru persoanele protejate sau
pentru obiectivele păzite;
h) întreprinde, în colaborare cu organe specializate, măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale,
profilactice şi terapeutice a demnitarilor a căror protecţie intră în competenţa sa şi realizează, prin
mijloace proprii, măsurile antiepidemice pentru prevenirea îmbolnăvirilor de natură infectocontagioasă,
toxico-chimică sau produse de radiaţiile ionizante, precum şi alte activităţi de profil în obiectivele
permanente şi temporare;
i) organizează, potrivit legii, activitatea proprie de apărare a secretului de stat şi de prevenire a
scurgerii de date sau de informaţii care nu sunt destinate publicităţii;
j) avizează accesul personalului destinat să desfăşoare activităţi permanente sau temporare în
obiectivele din competenţa serviciului;
Competenţele speciale de natură informativă ale S.P.P. se limitează la necesităţile în îndeplinirea
misiunilor de apărare a personalităţilor învestite cu cele mai înalte funcţii de reprezentare a statului
român, respectiv a statelor străine.
D. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
În ceea ce priveşte Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, nu este prevăzut ca serviciu de
informații în sensul explicit al dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 51/1991.
Legea nr.92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale nu
prevede atribuţii care să se circumscrie activităţii de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale,
fiind discutabilă din această perspectivă încadrarea acestei instituţii în categoria „servicii de informaţii”
în accepţiunea textului constituţional. Totuşi, aceasta conține unele prevederi care implică şi activităţi de
natură contrainformativă, după cum urmează:
a) prevenirea penetrării, întreruperii funcţionării şi distrugerii reţelelor de telecomunicaţii
speciale, precum şi interceptării comunicaţiilor în aceste reţele care constituie ameninţări la adresa
siguranţei naţionale;
b) monitorizarea spectrului de frecvenţe radio aflat în gestiunea S.T.S.;
c) realizarea securităţii telecomunicaţiilor autorităţilor publice prevăzute de lege;
d) asigurarea măsurilor privind siguranţa naţională în domeniul său de activitate.
3.5.2. Structuri departamentale cu atribuţii informative
Principalele diferenţieri ale structurilor departamentale cu atribuţii informative faţă de serviciile
naţionale de informaţii sunt:
a) au atribuţii strict delimitate de sfera de responsabilitate a ministerului din care fac parte;
9
Idem, art.14.
10
b) nu prezintă informări periodice în Parlament;
c) nu au comisii speciale de control asupra activităţii specifice;
d) nu sunt ordonatori primari de credite;
e) șefii acestor departamente nu fac parte din C.S.A.Ţ. etc.
Structurile departamentale cu atribuţii informative sunt: Direcţia Generală de Informaţii a
Apărării; Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi
Internelor; Direcţia Prevenirea Criminalității și Terorismului.
Direcţia Generală de Informaţii a ApărăriiD.G.I.A. este structura specializată a Ministerului
Apărării Naţionale care răspunde de:
a) obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea informaţiilor şi datelor referitoare la
factorii de risc şi ameninţare externi şi interni, militari şi nonmilitari care pot afecta siguranţa naţională în
domeniul militar;
b) coordonează aplicarea măsurilor contrainformative și cooperarea atât cu servicii/structurile
departamentale naționale și de informații, cât și cu cele ale statelor membre ale alianțelor, coalițiilor și
organizațiilor internaționale la care România este parte;
c) asigură securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și Uniunii Europene la nivelul
Ministerului Apărării Naționale;
d) elaborarea concepţiei privind realizarea securităţii informaţiilor şi activităţii criptografice;
e) asigurarea informaţiilor geografice necesare armatei.
Personalul D.G.I.A. își desfășoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de
realizare a securității naționale în domeniul militar.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor
este structură specializată a Ministerului Administrației și Internelor, care desfăşoară activităţi de
informaţii, contrainfomaţii şi securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii
ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale privind misiunile, personalul şi informaţiile clasificate în
cadrul ministerului. Aceasta este alcătuită din structura aparatului central și aparatul teritorial alcătuit din
servicii județene de informații și protecție internă.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor a
fost înființată în anul 1990 sub denumirea de Direcţia Specială de Informaţii care, ulterior, se
reorganizează prin înfiinţarea în 1998 a Direcţiei Generale de Protecţie Internă – structură de sine-
stătătoare, aflată în subordinea nemijlocită a ministrului de interne.
În baza Legii nr. 360/06.06.2002, privind Statutul Poliţistului, Direcţia Generală de Informaţii şi
Protecţie Internă îşi păstrează titulatura dar dobândeşte „statut civil”, cu personal alcătuit din funcţionari
publici cu statut special, respectiv ofiţeri şi agenţi de poliţie, fiind structură în Aparatul Central al
Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă/D.G.P.I. este organizată şi funcţionează în
baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor/M.A.I., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.15/2008, cu
modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura
organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările
ulterioare.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor
îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuţii:
a) desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate în scopul de a identifica,
preveni ori contracara acte, fapte şi situaţii care pot constitui ameninţări la adresa securităţii naţionale
privind personalul, misiunile, patrimoniul şi informaţiile clasificate ale ministerului, în condiţiile legii;
b) implementează, pe spaţiul ministerului, standardele legale privind protecţia informaţiilor
clasificate naţionale, ale Uniunii Europene şi N.A.T.O., coordonează şi controlează modul de aplicare a
acestora;
c) desfăşoară activităţi informative în vederea obţinerii şi valorificării informaţiilor necesare
realizării atribuţiilor ce revin ministerului;
d) identifică şi documentează informativ ameninţările şi riscurile la adresa ordinii şi siguranţei
publice, ca parte a securităţii naţionale, generate de persoane ori grupări infracţionale implicate în
criminalitatea organizată, precum şi în manifestări extremiste;
11
e) asigură coordonarea tehnică a structurilor abilitate din cadrul M.A.I. în materie de prevenire şi
combatere a terorismului şi cooperează cu instituţiile specializate, în condiţiile legii şi potrivit
prevederilor Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Terorismului;
f) asigură controlul informativ asupra modului de respectare a regimului juridic în domeniul
producerii, utilizării şi comercializării produselor militare şi tehnologiilor cu dublă utilizare, în scopul
prevenirii accesului sau folosirii acestora de către statele supuse embargoului internaţional, exponenţii
criminalităţii organizate transnaţionale, grupările teroriste şi persoanele juridice şi fizice neautorizate;
g) pune în aplicare actele de autorizare emise de către magistraţi, în condiţiile şi cazurile
prevăzute de lege;
h) participă la realizarea proiectelor derulate de Comunitatea Naţionala de Informaţii şi Sistemul
Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, în limitele competenţelor.
Structură a aparatului central al M.A.I., Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă are
atribuţii de obţinere, verificare, procesare, stocare, protecţie şi valorificare a informaţiilor necesare
realizării atribuţiilor ce revin ministerului, potrivit legii. Totodată, aceasta are rolul de autoritate
informativă departamentală şi reprezintă o parte componentă a Comunităţii Naţionale de Informaţii a
României, fiind desemnată în acest scop prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr.
146/2005.
Activitatea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă se desfăşoară în conformitate cu
prevederile Constituţiei României, legilor, hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, actelor
normative emise de Guvern, tratatelor şi convenţiilor internaţionale, precum şi a ordinelor şi
instrucţiunilor ministrului administraţiei şi internelor, cu respectarea principiilor legalităţii, neutralităţii,
echidistanţei, obiectivităţii şi transparenţei contextualizate pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, democraţiei şi statului de drept.
În scopul verificării şi documentării informaţiilor obţinute, D.G.I.P.I. cooperează cu instituţiile şi
structurile din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. De asemenea, după caz, D.G.I.P.I.
colaborează pentru verificarea, documentarea şi exploatarea informaţiilor şi cu alte autorităţi şi instituţii
publice. Faţă de calitatea deţinută, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă cooperează cu
celelalte structuri şi instituţii naţionale specializate, pentru asigurarea unui schimb operativ de informaţii,
conform competenţelor, şi pentru elucidarea cazurilor de interes comun, în baza prevederilor legale, a
protocoalelor încheiate, a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi actelor Comunităţii
Naţionale de Informaţii.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă organizează şi desfăşoară acţiuni de cooperare
cu structurile de informaţii şi de aplicare a legii din alte ţări, în scopul realizării unor schimburi de date şi
informaţii în cazuri şi situaţii de interes comun, pentru perfecţionarea metodelor şi mijloacelor de muncă
şi implementarea, în activitatea proprie, a standardelor promovate pe plan internaţional.
De asemenea, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă cooperează, prin intermediul
Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.), cu Oficiul de Securitate al
N.A.T.O. şi Oficiul de Securitate al U.E. pentru implementarea standardelor N.A.T.O. şi U.E. de
protecţie a informaţiilor clasificate la nivelul M.A.I.
În activitatea sa, obiectivul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă îl constituie
cunoaşterea riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor pe spaţiul de competenţă al Ministerului
Administraţiei şi Internelor pentru asigurarea unei abordări eficiente şi integrate a situaţiei operative, în
vederea aplicării legii şi susţinerii statului de drept şi a democraţiei, având următoarele priorităţi
strategice:
a) optimizarea şi modernizarea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, prin
configurarea elementelor de dezvoltare şi consolidare instituţională, în contextul modificărilor structural-
organizatorice;
b) creşterea capacităţii de răspuns la ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile aferente
domeniului de responsabilitate, concomitent cu îmbunătăţirea aptitudinilor de evaluare a situaţiei
operative şi previzionare a evoluţiei acesteia;
c) combaterea eficientă, prin activitatea specifică, a criminalităţii transfrontaliere;
d) întărirea parteneriatului în cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii şi cu serviciile de profil
de pe spaţiul U.E. şi N.A.T.O.;

12
e) planificarea şi angajarea cu rigurozitate a efortului informativ cu caracter anticipativ privind
vulnerabilităţi, riscuri şi disfuncţionalităţi în aplicarea legii de către structurile Ministerului
Administraţiei şi Internelor, în scopul îndeplinirii sarcinilor ce revin instituţiei conform Planurilor şi
Programelor elaborate şi aprobate de C.S.A.T., precum şi a Planului de Acţiune Schengen;
f) asigurarea suportului informativ necesar desfăşurării în bune condiţii a unor evenimente de
importanţă majoră.
Direcţia Prevenirea Criminalității și Terorismului este o structură informativă aflată în
organigrama Administrației Naționale a Penitenciarelor, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.
Aceasta are sarcini informative în domeniul cunoaşterii şi prevenirii specifice sistemului penitenciar.
Principalele atribuţii ale Direcţiei Prevenirea Criminalității și Terorismului se referă la:
a) supravegherea informativă a deţinuţilor pentru a li se stabili întreaga activitate infracţională,
complicii şi alte legături;
b) prevenirea evadărilor şi a altor evenimente,
c) cunoaşterea planurilor ce se fac în legătură cu săvârşirea unor noi infracţiuni după executarea
pedepselor;
d) verificarea, avizarea şi controlul asupra modului de aplicare şi respectare a Legii nr. 182/2002
privind protecţia informaţiilor clasificate în Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi structurile
coordonate ori subordonate acestora.

4. Controlul asupra activităţii serviciilor de informaţii

Controlul asupra activităţii de informaţii este, în realitate, mult mai amplu decât rezultă din cele
expres reglementate prin hotărârile Parlamentului, deoarece supravegherea exercitată de comisiile
speciale se integrează unui sistem de control complex, după cum urmează:
a) controlul general – realizat prin dezbateri şi interpelări în Parlament, adoptarea bugetului şi
activităţilor celorlalte comisii parlamentare, îndeosebi a celor care anchetează abuzurile, examinează şi
soluţionează petiţiile;
b) controlul parlamentar special – realizat de comisiile speciale;
c) controlul autorităţii judecătoreşti – exercitat prin procedura de autorizare a obţinerii de
informaţii prin operaţiuni ce implică restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi
fundamentale;
d) controlul executivului – o asemenea formă de control nu rezultă expres din Constituţie sau alte
legi, el totuşi se realizează în mod indirect în procesul valorificării informaţiilor puse la dispoziţie prin
confirmarea sau infirmarea acestora, precum şi prin cererile de informaţii care, pe fond, vizează unele
aspecte ce ţin de conţinutul şi eficienţa activităţii desfăşurate de serviciu; totodată, executivul realizează,
potrivit reglementărilor financiare generale şi speciale, controlul execuţiei bugetare;
e) controlul public – se realizează, în principal, pe două căi: prin informaţii şi petiţii provenite de
la cetăţeni şi prin presă;
f) controlul judiciar – se realizează în acele situaţii particulare în care cadrele serviciilor de
informaţii sunt aduse în instanţă pentru utilizarea unor mijloace de obţinere a informaţiilor ce au lezat
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor ori i-au
supus la îngrădiri ilegale;
g) controlul realizat de C.S.A.Ţ. – se execută prin: organizarea şi coordonarea activităţii de
realizare a siguranţei naţionale; analiza şi evaluarea stării de siguranţă naţională; stabilirea principalelor
direcţii de activitate şi a modalităţilor de valorificare a informaţiilor; analiza de rapoarte şi informări;
aprobarea structurilor, efectivelor, regulamentelor de funcţionare şi a cheltuielilor operative.
Expresie a sistemului democratic din România, controlul asupra activităţii structurilor, cu atribuţii
în domeniul informativ vizează mai multe dimensiuni, cea mai importantă fiind considerată cea
parlamentară.
Controlul parlamentar vizează cu precădere serviciile naţionale de informaţii şi mai puţin
activitatea structurilor informative departamentale.
4.1. Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
Baza juridică a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii este de
natură constituţională, potrivit căreia: ”camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru numirea, la
13
propunerea Preşedintelui României, a directorului Serviciului Român de Informaţii şi exercitarea
controlului asupra activităţii acestui serviciu”10.
De asemenea, cadrul legislativ special al activităţii de realizare a siguranţei naţionale stipulează
că activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale este desfăşurată de către Serviciul
Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază și „este controlată
de către Parlament”11.
”Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de către Parlament”12. În vederea
exercitării controlului concret şi permanent, Parlamentul constituie o comisie comună a celor două
Camere.
Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 30 din 16 iunie 1993 privind organizarea şi
funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea
controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.
Comisia specială de control asupra activităţii S.R.I. este un organism comun, cu activitate
permanentă, a celor două Camere ale Parlamentului. Aceasta se compune din 9 membri, desemnaţi de
grupurile parlamentare şi aleşi în şedinţa comună a celor două Camere la propunerea birourilor
permanente ale acestora, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Vicepreşedintele comisiei este ales dintre parlamentarii principalului partid de opoziţie.
Comisia de control este una specială pentru Serviciul Român de Informaţii, membrii ei nu fac
parte din alte comisii ale Parlamentului.
Din cei nouă membri ai comisiei, patru reprezintă partidul de guvernământ, iar cinci celelalte
partide parlamentare.
Pentru realizarea controlului, Comisia specială de control asupra activităţii S.R.I. îndeplineşte
următoarele atribuţii:
a) verifică dacă, în exercitarea atribuţiilor ce revin Serviciului Român de Informaţii în cadrul
siguranţei naţionale, sunt respectate prevederile actelor normative şi ale Comisiei;
b) examinează cazurile în care s-au semnalat încălcări ale prevederilor constituţionale şi ale altor
dispoziţii legale în activitatea Serviciului Român de Informaţii şi se pronunţă asupra măsurilor ce se
impun pentru restabilirea legalităţii;
c) analizează şi cercetează, la cererea oricăreia dintre Comisiile permanente pentru apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere, sesizările cetăţenilor care se consideră lezaţi
în drepturile şi libertăţile lor prin mijloacele de obţinere a informaţiilor privind siguranţa naţională;
d) examinează şi soluţionează celelalte plângeri şi sesizări ce-i sunt adresate în legătură cu
încălcarea legii de către Serviciul Român de Informaţii;
e) audiază persoana propusă de Preşedintele României pentru funcţia de director al Serviciului
Român de Informaţii, în legătură cu care prezintă un raport în faţa celor două Camere ale Parlamentului;
f) examinează rapoartele prezentate Parlamentului, potrivit legii, de către directorul Serviciului
Român de Informaţii şi întocmeşte un raport propriu asupra acestora, pe care îl înaintează Birourilor
permanente ale celor două Camere;
g) examinează proiectele de buget pentru Serviciul Român de Informaţii şi prezintă comisiilor
parlamentare de specialitate observaţiile şi propunerile sale cu privire la alocaţiile bugetare;
h) controlează modul de utilizare a fondurilor băneşti destinate prin bugetul de stat, precum şi
constituirea şi folosirea mijloacelor extrabugetare pentru Serviciul Român de Informaţii;
i) verifică modul de respectare a dispoziţiilor legale privind funcţionarea regiei autonome,
societăţilor comerciale de producţie, instituţiilor sanitare şi societăţilor cu caracter cultural-sportiv din
cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Comisia are dreptul să solicite Serviciului Român de Informaţii rapoarte, informări şi explicaţii
scrise, date şi informaţii.
Comisia poate audia persoanele pe care le apreciază că au legătură cu problemele ce fac obiectul
controlului.
Obligaţiile Serviciului Român de Informaţii constau în:

10
Constituţia României, art. 62, alin. 2, lit. g.
11
Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României, art.8.
12
Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, art.2.
14
a) punerea la dispoziţia Comisiei în termen util a rapoartelor, informărilor, explicaţiilor,
documentelor, datelor şi informaţiilor solicitate;
b) să permită audierea persoanelor indicate de Comisie (se subînţelege că în măsura în care
acestea fac parte din personalul serviciului).
De la obligaţiile menţionate fac excepţie acţiunile informative aflate în curs de executare, alte
activităţi operative privind siguranţa naţională, apreciate ca atare de Comisie la recomandarea Biroului
Executiv al Consiliului Director al Serviciului Român de Informaţii, precum şi mijloacele şi metodele
concrete folosite în munca de informaţii, în măsura în care nu contravin Constituţiei şi legilor în vigoare.
Solicitarea datelor şi informaţiilor necesare Comisiei, precum şi orice alt demers în relaţiile
acesteia cu Serviciul Român de Informaţii, se realizează prin preşedintele Comisiei.
Solicitarea poate veni şi din partea oricărui alt membru al Comisiei, dar numai dacă există acordul
Comisiei în plenul său.
Solicitările se adresează numai directorului Serviciului Român de Informaţii şi, după caz,
înlocuitorului legal al acestuia.
La şedinţele Comisiei pot fi invitaţi preşedinţii Birourilor permanente ale celor două Camere,
preşedinţii Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi membri ai
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Comisia dispune de un aparat tehnic şi, de asemenea, poate folosi serviciile unor specialişti în
domeniu, angajaţi ai autorităţilor publice de profil.
În exercitarea atribuţiilor ce îi sunt conferite, Comisia adoptă decizii cu votul majorităţii
membrilor săi.
Comisia prezintă anual, la şedinţa comună a celor două Camere, un raport referitor la activitatea
desfăşurată.
La cererea Birourilor permanente ale celor două Camere, sau când apreciază necesar, Comisia
prezintă acestora rapoarte cu privire la constatările şi concluziile rezultate din exercitarea atribuţiilor ce îi
revin.
4.2. Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe
Controlul asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe este exercitat de Parlamentul
României, cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare.
În acest scop se constituie o comisie specială formată din trei deputaţi şi doi senatori aleşi din
cadrul comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere.
Controlul parlamentar are ca obiectiv verificarea concordanţei activităţii Serviciului de Informaţii
Externe cu Constituţia României şi cu politica statului roman.
Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a controlului se stabilesc printr-o hotărâre
comună a celor două Camere.
Constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul
activităţii S.I.E. a fost reglementată de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 44 din 28 octombrie
1998.
Principalele atribuţii ale acestei comisii comune sunt:
a) supravegherea respectării, de către S.I.E., a Constituţiei şi a legilor României;
b) controlul conformităţii ordinelor, instrucţiunilor şi altor acte normative emise de conducerea
S.I.E., cu Constituţia şi cu legile naţionale, cu hotărârile C.S.A.Ț. şi cu hotărârile Guvernului, date în
vederea aplicării deciziilor C.S.A.Ț.;
c) avizarea proiectelor de lege care au legătură cu activitatea S.I.E.;
d) analiza modului de fundamentare a bugetului S.I.E. şi verificarea execuţiei acestuia;
e) examinarea cazurilor în care în activitatea S.I.E. s-au semnalat încălcări ale prevederilor
constituţionale şi ale altor dispoziţii legale şi stabilirea măsurilor care se impun;
f) soluţionarea sesizărilor cetăţenilor care se consideră lezaţi în drepturile şi libertăţile lor, de
mijloacele folosite de către S.I.E., precum şi a altor plângeri şi sesizări referitoare la încălcarea legii de
către acest serviciu.
Comisia parlamentară de control poate solicita S.I.E. documente, date şi informaţii şi poate audia
persoane în legătură cu problemele analizate.
Sunt exceptate documentele, datele şi informaţiile referitoare la acţiunile informative aflate în
curs sau care urmează a fi executate, precum şi informaţiile care pot conduce la deconspirarea calităţii
15
reale a cadrelor operative, la identificarea surselor de informare, a metodelor şi mijloacelor de muncă
concrete folosite în activitatea de informaţii.
La cererea birourilor permanente ale celor două Camere sau ori de câte ori consideră necesar,
Comisia întocmeşte şi prezintă acestora rapoarte cu privire la constatările şi la concluziile rezultate din
exercitarea atribuţiilor care îi revin.

*
* *

Concluzii

Actualele evoluții internaționale în domeniul securității relevă caracterul dinamic, complex și


fluid al riscurilor și amenintarilor cu impact direct asupra modului de funcționare a instituțiilor statale cu
atribuții în securitatea națională. Persistența conflictelor clasice, militare în anumite zone și a ambițiilor
regionale ale unor state, emergența unor noi vectori de putere în Asia sau Orientul Mijlociu se suprapun
peste transferarea în plan non-statal a relațiilor internaționale pe coordonatele dezvoltării rolului
organizațiilor transnaționale, a grupărilor teroriste sau extremiste cu veleități globale sau chiar a actorilor
individuali.
În acest sens, relațiile dintre state și actorii non-statali au devenit o coordonată importantă a
descifrării dinamicii de securitate atât la nivel national, cât și international, iar necesitatea de informare
devine din ce în ce mai stringentă.
Luând în considerare cele prezentate cât şi situaţia specifică naţională, în condiţiile actuale ale
noului mediu de securitate, rezultă că existenţa unor structuri de informații, bine pregătite și înzestrate
tehnic, constituie o necesitate obiectivă a societății actuale.
Este bine cunoscut ca în domeniul securității naționale, câştigarea şi menţinerea avantajului
informaţiei, a eficienţei actului de decizie se realizează prin operaţiile informaţionale. Folosirea
operaţiilor informaţionale ne oferă avantajul de a domina partea adversă concomitent cu protejarea
interselor proprii.
Informaţia reprezintă cel mai important ingredient în sprijinul intenţiei decidenților de a realiza
obiective în termenii de timp, spaţiu şi scop. Modernizarea, perfecționarea și dotarea tehnică a
structurilor de informații asigură procurarea necesarului de informaţii și exploatarea lor oportună în
scopul contracarării acțiunilor adverse.
Oamenii, cei care iau decizia la toate nivelele sunt cea mai importantă parte a sistemului de
informaţii.

Bibliografie selectivă:

1. Constituţia României.
2. Carta albă a securităţii şi apărării naţionale.
3. Strategia de securitate naţională a României.
4. Strategia militară a României.
5. Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate.
16
6. Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
7. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României.
8. Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii.
9. Legea nr. 1/1998 de organizare şi funcţionare a Serviciului de Informaţii Externe.
10. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
11. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
12. TOFFLER, Alvin şi Heidi, Război şi antirăzboi. Supravieţuirea în zorii secolului XXI,
Bucureşti, Editura Antet, 1996.
13. Pagini web:
www.presidency.ro
www.guv.ro
www.dep.ro
www.senat.ro
www.sri.ro
www.sie.ro
www.mapn.ro
www.mai.ro
www.spp.ro
www.just.ro
www.stsnet.ro

17