Universitatea Ecologica Bucuresti
Master:Dreptul Informatiilor si al
Securitatii private
Rolul si Importanta sistemului de
Protectie a Informatiilor clasificate
in Securitatea Nationala
Coordonator:Prof .Univ.
[Link]. Marian Rizea
Masterand:Morar Dimitrie
Bucuresti 2022
1. Mediul de securitate şi fenomenul militar actual
Legătura incontestabilă dintre mediul de securitate şi fenomenul
militar se materializează prin implicaţiile şi efectele evoluţiei mediului
de securitate asupra fenomenului militar în ansamblu şi asupra
componentelor acestuia ceea ce impune găsirea celor mai bune soluţii
pentru a ţine pasul cu aceste evoluţii. Preocupările specialiştilor
militari se concentrează cu precădere asupra modalităţilor de
desfăşurare a acţiunilor militare.
Conform doctrinei NATO forţele armate aliate vor continua să-şi
îndeplinească rolul de apărare colectivă, de prevenire, orientare şi
sprijinire a Alianţei, în condiţiile noului mediu internaţional de
securitateE:\sectiunea1_ioan.html - _edn3.
Totodată, se vor dezvolta iniţiativele diplomatice şi economice,
iar având în vedere condiţiile mediului de securitate s-ar putea apela
la aplicarea limitată a forţei militare pentru atingerea obiectivelor
stabilităţii regionale şi internaţionale pe termen lung, pentru un climat
economic şi o democraţie dezvoltateE:\sectiunea1_ioan.html - _edn4.
Un subiect de interes este cel referitor la problematica mediului
informaţional, devenit tot mai complex, în care poate avea loc
confruntarea, inclusiv în domeniul militar, atingerea superiorităţii
informaţionale fiind apreciată drept o capacitate esenţială a oricărei
armate moderne. Specialiştii militari ajung la concluzia că schimbările
cantitative şi calitative ce vor avea loc în mediul informaţional ar putea
determina schimbări profunde în desfăşurarea operaţiilor militare,
semnalând apariţia posibilităţii surprinderii informaţionale şi a riscului
de a fi devansat în capacităţi informaţionale.
Complexitatea viitorului mediu de securitate impune :
- proiectarea unor forţe armate capabile să facă faţă unei game
cât mai largi de riscuri şi ameninţări;
- formarea individului, luptător sau lider, capabil să-şi asume
responsabilităţi semnificative, să ia decizii cu implicaţii operative ori
strategice – cum este cazul forţelor pentru operaţii speciale;
- reducerea forţei existente, menţinerea relativă a aceloraşi
structuri dar de dimensiuni mai mici, iar cu banii astfel disponibilizaţi
să se finanţeze înlocuirea echipamentelor;
- efectuarea unor schimbări radicale în structura forţelor pentru
a obţine un salt semnificativ spre noile capacităţi, concomitent cu
introducerea tehnologiilor necesare realizării „sistemului de sisteme”,
așa-zisaE:\sectiunea1_ioan.html - _edn6 revoluţie în afacerile militare;
- păstrarea aproape în întregime a unei forţe robuste,
concomitent cu introducerea unor echipamente impuse de modelul de
revoluţionare a afacerilor militare.
De asemenea, globalizare ca cea mai previzibilă evoluţie a vieții
internaţionale, diversificarea actorilor globali de securitate,
proliferarea tehnologiilor, creşterea importanţei actorilor de
securitate nonstatali, amplificarea presiunilor problemelor de mediu
asupra proceselor militare şi de securitate şi altele, sunt evoluții ce se
au în vedere la analizarea aprofundată a noului mediu de securitate.
Se poate aprecia că lumea noastră suferă transformări
importante la acest început de mileniu, că suntem martorii sau
făuritorii istoriei, suntem cei chemaţi să aducem schimbarea sau să o
acceptăm. Alvin Toffler spunea: ”Vechea hartă a lumii este perimată.
Suportăm în prezent cea mai profundă reaşezare a puterii globale de
la naşterea civilizaţiei industriale”.
2. Sistemul național de securitate
Pornind de la conceptul potrivit căruia securitatea naţională
reprezintă starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a
statului, fundamentată pe prosperitate economică, legalitate,
echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi
asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică,
militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării
neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea
deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, a atributelor sale
fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional, România
va acționa pentru continuarea reformei armatei, în conformitate cu
standardele statelor membre NATO și UE, pentru dezvoltarea unei
capacități de apărare credibile, moderne și eficiente; se au în vedere
întărirea controlului civil asupra forțelor armate, în concordanță cu
principiile și valorile democrației, precum și consolidarea statutului
României de generator de securitate, prin continuarea și
îmbunătățirea contribuției la stabilitatea regională.
Printre principalele direcții de acțiune pot fi amintite:
a) îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul NATO și asigurarea
interoperabilității cu forțele Alianței Nord-Atlantice;
b) îmbunătățirea colaborării dintre serviciile de specialitate pe
linia schimbului operativ de informații vizând potențialii factori de risc
la adresa securității și stabilității interne;
c) consolidarea sistemului instituțional de acțiune – servicii de
informații, poliție, minister public, justiție – care să facă posibilă
aplicarea fermă a legii;
d) combaterea eficace a terorismului, corupției și crimei
organizate, inclusiv prin diverse forme de cooperare regională și
subregională;
Tendinţele şi perspectivele geopolitice şi geostrategice extind,
tot mai mult, noţiunea de securitate naţională asupra componentelor
economice, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei, diplomatice şi
ecologice sau de altă natură, devenind o necesitate ca resursele
informative şi militare să fie utilizate pentru rezolvarea problemelor
generate de sărăcie, foamete, criza apei sau poluare, precum şi
izolarea informaţională înainte ca acestea să genereze conflicte
violente.
Sistemul naţional de securitate este constituit din ansamblul
organelor legislative, executive şi judecătoreşti, a instituţiilor,
organismelor economice, organizaţiilor neguvernamentale şi
cetăţenilor care, potrivit legii ori liber consimţit, îşi asumă obligaţii sau
manifestă preocupări şi iniţiative civice în legătură cu realizarea,
protejarea ori afirmarea valorilor şi intereselor de securitate.
Sistemul securităţii naţionale este constituit din ansamblul
autorităţilor publice cu statut autonom, precum şi alte instituţii
învestite legal să desfăşoare activităţi de informaţii, contrainformaţii şi
de securitate.
Cunoaşterea, prevenirea, contracararea sau înlăturarea, după
caz, a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale se realizează de
către următoarele tipuri de structuri de informații:
a) servicii de informaţii interne, externe şi militare;
b) servicii de securitate;
c) alte structuri departamentale de informaţii şi protecţie.
Componentele sistemului securităţii naţionale:
a) se organizează şi funcţionează, potrivit legilor organice,
b) sunt coordonate unitar de către Consiliul Suprem de Apărare
a Ţării;
c) sunt supuse controlului parlamentar prin comisiile de
specialitate;
d) sunt finanţate de la bugetul de stat;
e) acţionează integrat pentru realizarea securităţii naţionale.
Structurile de informații sunt încadrate cu personal instruit prin
norme şi procedee care să garanteze un înalt profesionalism, angajare
şi ataşament, confidenţialitate şi rezistenţă totală faţă de încercările
de politizare. Statutul profesional şi de carieră a personalului serviciilor
de informaţii, contrainformaţii şi securitate recunoaşte importanţa
socială deosebită a ofiţerilor de informaţii – militari sau/şi civili – le
conferă drepturile şi protecţia necesare îndeplinirii îndatoririlor şi
obligaţiilor, le garantează stabilitatea profesională şi continuitatea în
carieră, independenţa economică şi faţă de orice imixtiuni politice.
Capacitatea de cunoaştere, anticipare, prevenire şi contracarare
a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, conferă informaţiilor de
securitate valoare socială, economică, politică, militară, sau de altă
natură, pe care statul român le integrează patrimoniului său strategic
şi le protejează, conform normelor legale şi reglementărilor
internaţionale.
În asigurarea stării de securitate, un rol fundamental revine
cunoaşterii disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, factorilor de risc,
ameninţărilor şi stărilor de pericol la adresa acesteia, care se realizează
prin căutarea şi obţinerea informaţiilor pentru securitate şi
transmiterea acestora factorilor legal abilitaţi în vederea luării
deciziilor de prevenire şi contracarare.
Acest obiectiv se realizează prin acţiunile specifice operative şi
eficiente ale structurilor de informaţii, instituţii ale statului de drept,
integrate organic în ansamblul administraţiei statului, în baza unui
suport legal corespunzător, a unei responsabilităţi depline a
autorităţilor politice şi a unui control parlamentar eficient.
În acest context, structurile de informaţii pentru securitate sunt
obligate:
a) să caute, să identifice, să obţină şi să furnizeze factorilor de
decizie politico-statală cunoştinţe ample şi exacte despre problemele
care generează vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări şi pericole la
adresa securităţii interne a României şi a aliaţilor săi;
b) să contribuie prin măsuri de cunoaştere la prevenirea
conflictelor locale şi zonale generate de noii actori identificaţi în state
agresoare, actori non-statali – interesaţi să controleze difuzarea
informaţiilor pentru promovarea intereselor, aşa-zisele corporaţii
multinaţionale – cu o identitate foarte greu de stabilit, care intră în
jocurile internaţionale ca actori ai politicii globale, organizaţiile
criminale de cele mai diverse tipuri;
c) să-şi reevalueze permanent modul de acţiune, în vederea
identificării cu operativitate a oportunităţilor şi ameninţărilor la adresa
intereselor naţionale;
d) să evalueze şi să prognozeze evoluţia situaţiei operative în
domeniul securităţii naţionale, să formuleze propuneri de măsuri
adecvate de cunoaştere, prevenire şi contracarare a factorilor de risc
şi ameninţărilor şi să sprijine procesul de luare a deciziilor;
e) să asigure un management eficient al resurselor, pe bază de
programe integrate, să-şi îmbunătăţească activitatea de cooperare,
conlucrare şi colaborare cu instituţiile din sistemul securităţii naţionale
şi cu cele ale partenerilor externi;
f) să elaboreze evaluări şi analize complexe asupra stării de
securitate naţională, care să identifice şi să sesizeze ameninţările
potenţiale asupra securităţii naţionale, caracteristicile mediului în care
acestea acţionează şi să propună măsuri adecvate pentru protejarea
obiectivelor, valorilor fundamentale şi intereselor naţionale împotriva
oricăror acţiuni ilegale.
Furnizarea informaţiilor de cunoaştere, anticipare şi prevenire a
ameninţărilor la adresa securităţii naţionale vizează fundamentarea şi
determinarea deciziilor şi acţiunilor autorităţilor, instituţiilor şi
organismelor însărcinate cu aplicarea legii.
3. Sistemul decizional și de coordonare a structurilor de
informații în România
Culegerea de informaţii este un procesul complex, planificat,
care cuprinde activităţi de căutare, identificare şi colectare a datelor şi
informaţiilor pentru securitatea naţională prin mijloace şi metode
specifice tehnicii informative.
Aceasta se desfăşoară de către serviciile de informaţii şi
structurile departamentale ale sistemului securităţii naţionale,
potrivit competenţelor legale.
Activitatea de informaţii pentru securitate presupune şi impune
o legătură permanentă, pe de o parte, între factorii implicaţi în
culegerea informaţiilor şi realizarea produselor informaţionale şi, pe
de altă parte, cu beneficiarul sau utilizatorul acestora în cadrul
sistemului de informare/raportare instituit potrivit legii.
În acest sistem, beneficiarii și utilizatorii produselor informatice
sunt structurile abilitate prin lege, care au și atribuții de deciziie și
coordonare a structurilor de informații.
3.1. Preşedintele României
Într-o republică semi-parlamentară aşa cum este definită
România, Preşedintele ţării, prin organizarea constituţională actuală,
asigură în zona sa de responsabilitate o anumită componentă a puterii
executive. De s-a considerat necesar ca atribuţiile referitoare la
securitatea naţională să-i fie atribuite, prin Constituţia României,
şefului statului, printre care amintim:
”(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi
îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului,
mobilizarea parţiala sau totala a forţelor armate. Numai în cazuri
excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării
Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armata îndreptata împotriva tarii,
Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le
aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj. Daca
Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore
de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă
activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune,
se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor1.”
3.2. Consiliul Suprem de Apărare a Țării
”Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează
unitar activităţile care privesc apărarea ţarii şi securitatea naţională,
participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea
colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de
menţinere sau de restabilire a păcii” 2 . Legea privind organizarea şi
funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării3 stipulează , printre
altele:
a) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea
administrativă autonomă învestită, potrivit Constituţiei, cu
1
Constituția României, art.92.
2
Idem, art 119.
3
Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea
ţării şi siguranţa naţională;
b) în exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării emite hotărâri, potrivit legii, care sunt obligatorii
pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice la care
se referă.
Printre atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în
domeniul informativ, sunt:
a) analizează şi/sau propune, potrivit legii, promovarea datelor,
informărilor şi evaluărilor furnizate de serviciile de informaţii şi de
celelalte structuri cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale;
b) avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de
Guvern privind: securitatea naţională; organizarea generală a forţelor
armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii
naţionale; propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul
securităţii naţionale; alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi
serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei
naţionale;
c) aprobă: orientările de bază în domeniul relaţiilor
internaţionale privind securitatea naţională; proiectele tratatelor şi
acordurilor internaţionale în domeniul securităţii naţionale sau cu
incidenţe în acest domeniu; stabilirea de relaţii cu organisme similare
din străinătate de către instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniul
siguranţei naţionale; rapoartele şi informările prezentate de
conducători ai organelor administraţiei publice, referitoare la
securitatea naţională; planurile generale de căutare a informaţiilor
prezentate de instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniul
siguranţei naţionale; principalele direcţii de activitate şi măsurile
generale necesare pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa
siguranţei naţionale; structura organizatorică, efectivele şi
regulamentele de funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii,
Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii
Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază; cheltuielile operative
destinate realizării siguranţei naţionale; normele privind planificarea,
evidenţa, utilizarea, justificarea şi controlul cheltuielilor operative
destinate realizării siguranţei naţionale pentru instituţiile cu atribuţii
în acest domeniu; exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege în
domeniul apărării ţării şi al siguranţei naţionale.
Organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării:
a) Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
b) Primul-ministru al Guvernului României îndeplineşte funcţia
de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
c) Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt:
• ministrul apărării naţionale;
• ministrul administraţiei şi internelor;
• ministrul afacerilor externe;
• ministrul justiţiei;
• ministrul industriei şi resurselor;
• ministrul finanţelor publice;
• directorul Serviciului Român de Informaţii;
• directorul Serviciului de Informaţii Externe;
• şeful Statului Major General;
• consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.
d) Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este numit de
Preşedintele României şi are rang de consilier de stat în cadrul
Administraţiei Prezidenţiale.
La lucrările Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pot participa ca
invitaţi, cu aprobarea preşedintelui, reprezentanţi ai Parlamentului,
administraţiei publice centrale şi locale, ai organizaţiilor
neguvernamentale, ai altor instituţii publice cu atribuţii în domeniul
apărării şi siguranţei naţionale, precum şi ai societăţii civile, persoane
a căror prezenţă este necesară în raport cu problemele aflate pe
agenda de lucru.
În cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Țării, funcționează
Comunitatea naţională de informaţii/CNI. Aceasta reprezintă reţeaua
funcţională a autorităţilor publice din sistemul securităţii naţionale
bazată pe unitatea de scop, obiective şi strategie, asigurața prin
informațiile furnizate de următoarele structuri, denumite și
componente ale CNI: Serviciul Român de Informații, Serviciul de
Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării și Direcția
Generală de Informații și Protecție Internă din Ministerul
Administrației și Internelor. Prin aceasta se instituie organizarea şi
coordonarea unitară a activităţilor de informaţii care privesc
securitatea naţională Aceasta se realizează de către Consiliul Suprem
de Apărare a Ţării prin Comitetul coordonator pentru comunitatea
naţională de informaţii, iar cooperarea şi colaborarea între
componentele comunităţii naţionale de informaţii se asigură de către
Consiliul operativ al comunităţii naţionale de informaţii.
Planificarea şi evaluarea unitare a informaţiilor necesare
susţinerii strategiilor şi politicilor naţionale de securitate se realizează
de către Oficiul pentru Informaţii Integrate. Acesta este structura care
planifică nevoile de informaţii pentru securitate naţională şi
elaborează Buletinul Informaţiilor Naţionale de Securitate şi alte
produse analitice integrate, destinate membrilor C.S.A.Ț. şi altor
utilizatori ai informaţiilor de securitate, stabiliţi potrivit legii. Are
îndeplineşte următoarele atribuții:
a) elaborează proiectul Planului Naţional de Priorităţi
Informative, în conformitate cu Strategia de Securitate Națională
adoptată de C.S.A.Ț.;
b) repartizează instituţiilor componente ale Comunităţii
naţionale de informaţii, în funcţie de competenţele legale, sarcinile ce
decurg din Planul naţional de priorităţi informative şi urmăreşte
realizarea acestora;
c) elaborează evaluările naţionale consolidate asupra
problematicii de securitate naţională;
d) elaborează produse analitice integrate pe baza informaţiilor
primite de la componentele Comunităţii naţionale de informaţii,
precum şi de la alte entităţi;
e) emite avertismente timpurii asupra ameninţărilor directe şi
indirecte, de orice tip, la adresa securităţii naţionale;
f) elaborează evaluările naţionale integrate pe probleme de
securitate, destinate schimburilor de informaţii;
g) propune constituirea şi coordonează grupuri
interdepartamentale pentru elaborarea de prognoze şi strategii
privind interesele de securitate ale României
h) colectează şi gestionează reacţiile beneficiarilor legali la
produsele analitice curente şi evaluările naţionale ale Oficiului;
i) analizează proiectele de acte normative în domeniul securităţii
naţionale, în vederea fundamentării avizului C.S.A.Ț.;
j) asigură secretariatul tehnic pentru nevoile Comunităţii
Naţionale de Informaţii.
Pe lângă Comitetul Coordonator pentru comunitatea naţională
de informaţii, funcţionează Consiliul consultativ al Comunităţii
naţionale de informaţii, care îndeplineşte, în principal, următoarele
atribuţii:
a) formulează nevoile de informare ale instituţiilor pe care le
reprezintă, necesare aplicării strategiilor, politicilor şi programelor de
securitate;
b) comunică Oficiului pentru Informaţii Integrate aprecieri în
legătură cu utilitatea informaţiilor primite;
c) sprijină implementarea programelor naţionale de securitate;
d) furnizează expertiză şi consultanţă analitică necesare
componentelor Comunităţii naţionale de informaţii;
e) facilitează externalizarea unor activităţi auxiliare sau
complementare ale componentelor Comunităţii naţionale de
informaţii.
Constituirea Comunităţii Naționale de Informaţii a fost necesară
din următoarele considerente:
a) compatibilizarea conceptuală şi acţională a instituţiilor cu
atribuţii în domeniu cu structurile de informaţii şi securitate din spaţiul
euro-atlantic;
b) asigurarea interoperabilităţii cu organizaţiile similare
partenere din structurile politice, politico-militare şi de securitate din
care România face parte sau doreşte să facă parte;
c) creşterea gradului de interoperabilitate internă;
d) optimizarea activităţii informativ-operative şi calităţii
produselor analitice oferite pentru procesul decizional al beneficiarilor
legali;
e) gestionare eficientă a resurselor financiare;
f) proiectarea unor structuri suple, reformate, capabile să se
adapteze dinamicii situaţiilor operative.
Comunitatea Națională de Informaţii vizează:
a) sinergizarea structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii
naţionale;
b) delimitarea clară a competenţelor organizaţiilor cu atribuţii în
domeniul securităţii naţionale;
c) clarificarea zonelor de intersecţie a structurilor cu atribuţii
informative;
d) gestionarea eficientă a tuturor surselor informative;
e) evaluarea unitară a surselor de informare;
f) colectarea nevoilor de informare ale beneficiarilor legali;
g) operaţionalizarea nevoilor de informare ale beneficiarilor;
h) proiectarea coerentă a acţiunilor şi operaţiunilor informative,
inclusiv ale celor inter-instituţionale sau transnaţionale;
i) coordonarea structurilor cu atribuţii informative pe programe
şi proiecte operative prin prisma eficienţei;
j) analiza strategică unitară a informaţiilor;
k) crearea şi gestionarea Canalul unic de informare al
decidenţilor abilitaţi legal;
l) creşterea responsabilităţii beneficiarilor legali în utilizarea
intelligence-ului;
m)eliminarea concurenţei neproductive dintre structuri;
n) eliminarea eventualelor paralelisme dintre serviciile naţionale
de informaţi şi structurile departamentale cu atribuţii sectoriale
informativ-operative;
o) optimizarea şi coordonarea Diplomaţiei intelligence-ului.
Funcţiile Comunităţii Naționale de Informaţii:
a) analiză strategică – se execută numai la nivelul comunităţii de
informaţii; asigură canalul unic de informare; se realizează pe
domeniile mari ale activităţii informative; presupune primirea şi
procesarea tuturor informaţiilor primare semnificative;
b) planificare strategică – colectează nevoile de informare;
operaţionalizează nevoile de informare; distribuie sarcinile fiecărei
structuri;
c) coordonare unitară a operaţiunilor – coordonarea directă a
operaţiunilor interstructuri sau a anumitor acţiuni de cooperare cu
partenerii;
d) management integrat al resurselor umane, financiare,
tehnice, materiale;
e) inspecţie generală şi audit;
f) cercetare – centrul de studii strategice şi intelligence
Comunitatea Națională de Informaţii funcţionează, potrivit
cadrului constituţional actual, în subordinea Preşedintelui.
Beneficiari legali ai produselor analitice ale Comunității
Naționale de Informaţii sunt ierarhizați astfel:
a) de grad I – Preşedintele şi Primul Ministru (posibil şi preşedinţii
camerelor) care primesc aceleaşi produse analitice;
b) de gradul II – Miniştrii şi ceilalţi membri ai C.S.A.Ț. care primesc
produse analitice personalizate în funcţie de domeniul de competenţă.
Directorul comunităţii de informaţii şi adjuncţii săi sunt propuşi
de preşedinte şi numiţi de către Parlament, și fac parte din C.S.A.Ț.
3.3. Departamentul Securităţii Naţionale
Departamentul Ssecurităţii Naţionale este structura specializată
în cadrul Administraţiei Prezidenţiale destinată asigurării îndeplinirii
de către Preşedintele României a calităţii de Comandant al Forţelor
Armate şi a prerogativelor conferite de Constituţie în domeniul
apărării ţării şi securităţii naţionale. Are în compunere grupul de
consilieri şi experţi, încadrat cu personal militar detaşat de la
ministerele şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor Strategiei de apărare a
ţării colaborează cu departamentele şi compartimentele din
Administraţia Prezidenţială, ministerele şi instituţiile cu atribuţii în
domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale.
Acesta are următoarele atribuţii în domeniul informativ:
a) coordonează redactarea proiectului Strategiei de apărare a
ţării şi, după adoptarea prin hotărâre a Parlamentului, prezintă
modalităţile de punere în aplicare a prevederilor acesteia;
b) evaluează documentele şi acţiunile specifice participării
României la Alianţa Nord-Atlantică şi prezintă Preşedintelui
fundamentările necesare adoptării unor decizii;
c) informează permanent Preşedintele în legătură cu
problematica apărării ţării şi securităţii naţionale;
d) prezintă propuneri cu privire la exploatarea şi valorificarea
informaţiilor în domeniul securităţii naţionale;
e) evaluează datele şi informaţiile referitoare la situaţii şi evoluţii
interne şi externe care pot afecta apărarea ţării şi securitatea
naţională, de natură să impună instituirea stării de urgenţă sau a stării
de asediu, declararea mobilizării generale sau parţiale, ori declararea
stării de război;
f) analizează şi evaluează informaţiile obţinute de instituţiile
specializate ale statului în legătură cu situaţiile de pericol potenţial la
adresa siguranţei naţionale şi prezintă modalităţile de acţiune pentru
prevenirea şi contracararea acestora;
g) iniţiază evaluarea sau analiza unor fenomene economico-
sociale care se pot constitui în ameninţări sau riscuri la adresa
siguranţei naţionale;
h) propune Preşedintelui măsurile de mediere între autorităţile
naţionale din domeniul securităţii şi apărării ţării a aspectelor privind
cooperarea pentru îndeplinirea misiunilor specifice acestora în situaţii
deosebite;
i) gestionează informaţiile obţinute din surse interne şi externe
referitoare la capacitatea de apărare a ţării şi starea siguranţei
naţionale şi întocmeşte zilnic, prin grupul de experţi, sinteza
informaţiilor primite de la serviciile specializate;
j) coordonează activitatea grupurilor de lucru
interdepartamentale şi inter-instituţionale constituite pentru
redactarea unor proiecte de strategii, acte normative şi a altor
documente (doctrine, programe, studii etc.) care vizează apărarea ţării
şi securitatea naţională;
k) avizează proiectele de acte normative care reglementează
activităţile pentru asigurarea securităţii naţionale şi care urmează să
fie supuse, spre aprobare, instituţiilor abilitate;
l) evaluează legile care reglementează organizarea şi
funcţionarea instituţiilor şi structurilor din compunerea sistemului de
apărare a ţării şi de securitate naţională, care urmează să fie
promulgate de Preşedinte şi prezintă propuneri în acest sens;
m)participă la activităţi şi manifestări interne şi internaţionale
(sesiuni de comunicări, seminarii, evaluări) în care sunt analizate
probleme principale ale securităţii naţionale şi internaţionale.
3.4. Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării este o
structură de lucru permanentă, constituită distinct în cadrul
Departamentului Securităţii Naţionale, destinată să asigure
îndeplinirea atribuţiilor ce revin Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,
potrivit Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea acestuia.
Printre atribuțiile acestuia în domeniul informativ sunt:
a) colaborează cu compartimentele de profil din instituţiile cu
atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru armonizarea şi
coordonarea unitară a elaborării documentelor prezentate Consiliului,
pentru asigurarea legalităţii şi operativităţii în exercitarea sarcinilor
specifice;
b) expertizează datele, informările şi măsurile din domeniul
apărării şi securităţii naţionale elaborate de instituţiile componente
ale sistemului naţional de apărare a României, care urmează să fie
analizate în şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
c) întocmeşte sinteze cu concluzii şi propuneri către Preşedinte
la documentele primite de la ministere, instituţii, agenţii şi oficii
guvernamentale cu atribuţii şi sarcini în domeniul apărării ţării şi
securităţii naţionale, ce urmează să fie analizate în şedinţele Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării;
d) consultă şi prezintă propuneri necesare avizării de către
Consiliu a proiectelor de acte normative iniţiate sau emise de Guvern
privind securitatea naţională, organizarea generală a instituţiilor cu
atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale sau
cu incidenţă în acest domeniu, ce urmează a fi supuse, spre aprobare,
Parlamentului României;
e) asigură redactarea, multiplicarea, evidenţa, mânuirea,
păstrarea (distrugerea), arhivarea şi transportul documentelor şi
informaţiilor clasificate, inclusiv cele NATO, în cadrul Departamentului
Securităţii Naţionale şi Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării, conform legii.
3.5. Locul şi rolul structurilor cu atribuţii informative în sistemul
securităţii naţionale
Potrivit Legii nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României
serviciile care desfăşoară activitate de informaţii sunt Serviciul Român
de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi
Pază care sunt definite ca fiind „structuri administrative autonome”.
În afară de acestea există și așa-numitele „structuri interne
specializate” sau ”departamentale” de informaţii ale Ministerului
Apărării Naţionale și Ministerului Administraţiei Publice şi al
Internelor.
3.5.1. Servicii naţionale de informaţii
A. Serviciul Român de Informaţii
Serviciul Român de Informaţii a fost înfiinţat la 26 martie 1990,
iar Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
Român de Informaţii defineşte această instituţie ca fiind ”organ (...)
specializat în domeniul informaţiilor referitoare la siguranţa naţională
a României”4, în materia informaţiilor din interiorul ţării, în care scop
”organizează și execută activități pentru culegerea, verificarea și
valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și
contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări
la adresa siguranței naționale a României”5.
4
Legea nr.14/1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, art.1.
5
Idem, art.2.
Principalele atribuţii ale Serviciul Român de Informaţii sunt6:
a) organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea
şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi
contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări
la adresa siguranţei naţionale a României;
b) asigură apărarea secretului de stat şi prevenirea scurgerii de
date sau informaţii care, potrivit legii, nu pot fi divulgate; în aplicarea
prevederilor legale privind apărarea secretului de stat, S.R.I.
organizează şi execută transportul corespondenţei oficiale cu
asemenea caracter pe întreg teritoriul României;
c) verifică şi oferă, la cererea conducătorului instituţiei publice,
regiei autonome sau societăţii comerciale, date cu privire la
persoanele care urmează să ocupe funcţii în respectivele unităţi, ce
presupun accesul la informaţii şi activităţi cu caracter secret de stat sau
care, potrivit legii, nu pot fi divulgate; sunt exceptaţi de la aceste
prevederi funcţionarii publici din Ministerul Apărării Naţionale,
Ministerul de Interne, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de
Protecţie şi Pază, care îşi stabilesc măsuri proprii de apărare a
secretului de stat, potrivit legii;
d) acordă, la cererea persoanelor fizice sau juridice din sectorul
privat, asistenţă de specialitate pentru apărarea secretelor aflate în
posesia acestora şi prevenire a scurgerii de date sau informaţii ce nu
pot fi aduse la cunoştinţa publicului;
e) asistenţa de specialitate se acordă gratuit persoanelor
prevăzute la aliniatul anterior, care execută comenzi pentru stat, în
limita şi pe durata acestora, precum şi celor care desfăşoară activitate
de cercetare ori de producţie în probleme sau cu privire la aspecte de
interes naţional.
f) execută activităţi informative şi tehnice de prevenire şi
combatere a terorismului;
g) execută intervenţia antiteroristă asupra obiectivelor atacate
sau ocupate de terorişti, în scopul capturării sau anihilării acestora,
eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale;
6
Idem, art. 2-8
h) asigură protecţia antiteroristă a demnitarilor români şi străini,
precum şi a altor persoane oficiale, conform normelor stabilite de
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
i) concură la realizarea protecţiei antiteroriste a demnitarilor
gardaţi de Serviciul de Protecţie şi Pază, în situaţia când aceştia sunt
vizaţi de ameninţări cu acte de terorism
j) S.R.I. poate asigura protecţie antiteroristă şi altor persoane, la
cererea acestora, potrivit tarifelor convenite.
k) acţionează pentru descoperirea şi contracararea acţiunilor de
iniţiere, organizare sau constituire pe teritoriul României a unor
structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, a
activităţilor de aderare la acestea sau de sprijinire a lor în orice mod
ori de confecţionare, deţinere sau folosire ilegală de mijloace de
interceptare a comunicaţiilor, precum şi de culegere şi transmitere de
informaţii cu caracter secret sau confidenţial.
Alte prevederi legale de interes privind Serviciul Român de
Informaţii:
a) Serviciul Român de Informaţii este autorizat să deţină şi să
folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea,
prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională,
în condiţiile legii;
b) în vederea stabilirii existenţei ameninţărilor la adresa
siguranţei naţionale, cadre anume desemnate din Serviciul Român de
Informaţii pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin: solicitarea
şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la instituţii
publice; consultarea de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau
note de relaţii; fixarea unor momente operative prin fotografiere,
filmare ori prin alte mijloace tehnice; constatări personale, inclusiv
prin operaţiuni tehnice;
c) Serviciul Român de Informaţii nu poate efectua acte de
cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive
şi nici dispune de spaţii proprii de arest;
d) personalul Serviciului Român de Informaţii nu poate face
parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic ori secret si nu
poate fi folosit în scopuri politice;
e) Serviciul Român de Informaţii nu va întreprinde nici o acţiune
care sa promoveze sau sa lezeze interesele vreunui partid politic sau
persoane fizice ori juridice, cu excepţia acelor acţiuni ale acestora care
contravin siguranţei naţionale.
B. Serviciul de Informaţii Externe 7
Serviciul de Informaţii Externe este definit de lege ca fiind
”organul de stat specializat în domeniul informaţiilor externe privind
siguranţa naţională şi apărarea României şi a intereselor sale”.
Serviciul de Informaţii Externe a fost înfiinţat la 26 martie 1990.
Atribuţiile Serviciul de Informaţii Externe sunt relevate implicit în
sintagma de definire a instituţiei menţionată mai sus.
Alte atribuţii pot fi desprinse din Strategia S.I.E. în vigoare:
a) concentrarea activităţii pe direcţiile prioritare definite în baza
conceptelor de planificare strategică (combaterea terorismului şi
crimei organizate internaţionale, contraspionaj extern şi protecţie
etc.);
b) promovarea şi protejarea intereselor şi a imaginii României pe
plan internaţional.
De asemenea, S.I.E. realizează următoarele activităţi:
a) avizează accesul la documente secrete, la cifrul de stat şi la
armament pentru personalul din cadrul ministerelor şi al altor instituţii
publice, care desfăşoară activitate de lungă durată în afara ţării, cu
excepţia celui aparţinând Ministerului Apărării Naţionale;
b) coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la
protecţia informaţiilor secrete de stat pentru reprezentanţele
României în străinătate.
Majoritatea ameninţărilor la adresa ţării: terorismul
internaţional, tendinţele neorevizioniste externe, riscurile de
7 Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii
siguranţă din proliferarea armamentelor sau tehnologiilor nucleare, a
reţelelor crimei organizate, precum şi celelalte ameninţări
transfrontaliere de natură a leza siguranţa internă a statelor sunt de
sorginte externă, fapt ce face ca rolul S.I.E. în managementul securităţii
naţionale să se dezvolte anticipativ în raport cu dinamica acestora.
C. Serviciul de Protecţie şi Pază
Potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, Serviciul de
Protecţie şi Pază este ”organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei
naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a
demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor
acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea
pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”8.
Serviciul de Protecţie şi Pază are următoarele atribuţii legale 9:
a) organizează şi execută activităţi pentru prevenirea şi
anihilarea oricăror acţiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea
fizică, libertatea de acţiune şi sănătatea persoanelor a căror protecţie
este obligat să o asigure, precum şi pentru realizarea pazei şi apărării
sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora;
b) organizează şi desfăşoară, deschis sau acoperit, activităţi de
culegere, verificare şi valorificare a informaţiilor necesare numai
pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege. Orice informaţie cu
valoare operativă de altă natură se transmite de îndată autorităţilor
abilitate prin lege pentru verificarea şi valorificarea acesteia;
c) realizează schimburi de informaţii şi cooperează cu servicii de
informaţii şi cu structuri departamentale cu atribuţii în domeniu, în
ţară şi în străinătate, pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
d) efectuează, cu respectarea Legii nr. 51/1991 privind siguranţa
naţională a României, verificări prin: solicitarea şi obţinerea de
obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la instituţii publice; consultarea
8 Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, art. 1.
9
Idem, art.14.
de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea
unor momente operative prin mijloace tehnice sau prin constatări
personale;
e) organizează şi coordonează, pe timpul misiunilor de protecţie
şi pază, activitatea tuturor forţelor participante;
f) intervine, independent sau în cooperare cu alte organe
prevăzute de lege, pentru prevenirea şi contracararea acţiunilor de
natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică, sănătatea sau
libertatea de acţiune a persoanelor cărora le asigură protecţie şi
securitatea obiectivelor păzite, precum şi pentru capturarea sau
anihilarea elementelor teroriste ori agresive;
g) execută, independent sau în cooperare cu alte organe
specializate, acţiuni pentru căutarea, identificarea şi neutralizarea
obiectelor suspecte care pot prezenta pericol pentru persoanele
protejate sau pentru obiectivele păzite;
h) întreprinde, în colaborare cu organe specializate, măsuri
pentru asigurarea asistenţei medicale, profilactice şi terapeutice a
demnitarilor a căror protecţie intră în competenţa sa şi realizează, prin
mijloace proprii, măsurile antiepidemice pentru prevenirea
îmbolnăvirilor de natură infectocontagioasă, toxico-chimică sau
produse de radiaţiile ionizante, precum şi alte activităţi de profil în
obiectivele permanente şi temporare;
i) organizează, potrivit legii, activitatea proprie de apărare a
secretului de stat şi de prevenire a scurgerii de date sau de informaţii
care nu sunt destinate publicităţii;
j) avizează accesul personalului destinat să desfăşoare activităţi
permanente sau temporare în obiectivele din competenţa serviciului;
Competenţele speciale de natură informativă ale S.P.P. se
limitează la necesităţile în îndeplinirea misiunilor de apărare a
personalităţilor învestite cu cele mai înalte funcţii de reprezentare a
statului român, respectiv a statelor străine.
D. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
În ceea ce priveşte Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, nu este
prevăzut ca serviciu de informații în sensul explicit al dispoziţiilor art.
8 din Legea nr. 51/1991.
Legea nr.92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
de Telecomunicaţii Speciale nu prevede atribuţii care să se circumscrie
activităţii de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale, fiind
discutabilă din această perspectivă încadrarea acestei instituţii în
categoria „servicii de informaţii” în accepţiunea textului constituţional.
Totuşi, aceasta conține unele prevederi care implică şi activităţi de
natură contrainformativă, după cum urmează:
a) prevenirea penetrării, întreruperii funcţionării şi distrugerii
reţelelor de telecomunicaţii speciale, precum şi interceptării
comunicaţiilor în aceste reţele care constituie ameninţări la adresa
siguranţei naţionale;
b) monitorizarea spectrului de frecvenţe radio aflat în gestiunea
S.T.S.;
c) realizarea securităţii telecomunicaţiilor autorităţilor publice
prevăzute de lege;
d) asigurarea măsurilor privind siguranţa naţională în domeniul
său de activitate.
3.5.2. Structuri departamentale cu atribuţii informative
Principalele diferenţieri ale structurilor departamentale cu
atribuţii informative faţă de serviciile naţionale de informaţii sunt:
a) au atribuţii strict delimitate de sfera de responsabilitate a
ministerului din care fac parte;
b) nu prezintă informări periodice în Parlament;
c) nu au comisii speciale de control asupra activităţii specifice;
d) nu sunt ordonatori primari de credite;
e) șefii acestor departamente nu fac parte din C.S.A.Ţ. etc.
Structurile departamentale cu atribuţii informative sunt: Direcţia
Generală de Informaţii a Apărării; Direcţia Generală de Informaţii şi
Protecţie Internă a Ministerului Administraţiei şi Internelor; Direcţia
Prevenirea Criminalității și Terorismului.
Direcţia Generală de Informaţii a ApărăriiD.G.I.A. este structura
specializată a Ministerului Apărării Naţionale care răspunde de:
a) obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea
informaţiilor şi datelor referitoare la factorii de risc şi ameninţare
externi şi interni, militari şi nonmilitari care pot afecta siguranţa
naţională în domeniul militar;
b) coordonează aplicarea măsurilor contrainformative și
cooperarea atât cu servicii/structurile departamentale naționale și de
informații, cât și cu cele ale statelor membre ale alianțelor, coalițiilor
și organizațiilor internaționale la care România este parte;
c) asigură securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și
Uniunii Europene la nivelul Ministerului Apărării Naționale;
d) elaborarea concepţiei privind realizarea securităţii
informaţiilor şi activităţii criptografice;
e) asigurarea informaţiilor geografice necesare armatei.
Personalul D.G.I.A. își desfășoară activitatea deschis sau acoperit,
în raport cu nevoile de realizare a securității naționale în domeniul
militar.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului
Administraţiei şi Internelor este structură specializată a Ministerului
Administrației și Internelor, care desfăşoară activităţi de informaţii,
contrainfomaţii şi securitate, în vederea asigurării ordinii publice,
prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale
privind misiunile, personalul şi informaţiile clasificate în cadrul
ministerului. Aceasta este alcătuită din structura aparatului central și
aparatul teritorial alcătuit din servicii județene de informații și
protecție internă.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului
Administraţiei şi Internelor a fost înființată în anul 1990 sub denumirea
de Direcţia Specială de Informaţii care, ulterior, se reorganizează prin
înfiinţarea în 1998 a Direcţiei Generale de Protecţie Internă – structură
de sine-stătătoare, aflată în subordinea nemijlocită a ministrului de
interne.
În baza Legii nr. 360/06.06.2002, privind Statutul Poliţistului,
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă îşi păstrează
titulatura dar dobândeşte „statut civil”, cu personal alcătuit din
funcţionari publici cu statut special, respectiv ofiţeri şi agenţi de
poliţie, fiind structură în Aparatul Central al Ministerului Administraţiei
şi Internelor.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă/D.G.P.I. este
organizată şi funcţionează în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor/M.A.I., aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr.15/2008, cu modificările şi completările
ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura
organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu
modificările şi completările ulterioare.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului
Administraţiei şi Internelor îndeplinește, în condițiile legii,
următoarele atribuţii:
a) desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi
securitate în scopul de a identifica, preveni ori contracara acte, fapte
şi situaţii care pot constitui ameninţări la adresa securităţii naţionale
privind personalul, misiunile, patrimoniul şi informaţiile clasificate ale
ministerului, în condiţiile legii;
b) implementează, pe spaţiul ministerului, standardele legale
privind protecţia informaţiilor clasificate naţionale, ale Uniunii
Europene şi N.A.T.O., coordonează şi controlează modul de aplicare a
acestora;
c) desfăşoară activităţi informative în vederea obţinerii şi
valorificării informaţiilor necesare realizării atribuţiilor ce revin
ministerului;
d) identifică şi documentează informativ ameninţările şi riscurile
la adresa ordinii şi siguranţei publice, ca parte a securităţii naţionale,
generate de persoane ori grupări infracţionale implicate în
criminalitatea organizată, precum şi în manifestări extremiste;
e) asigură coordonarea tehnică a structurilor abilitate din cadrul
M.A.I. în materie de prevenire şi combatere a terorismului şi
cooperează cu instituţiile specializate, în condiţiile legii şi potrivit
prevederilor Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a
Terorismului;
f) asigură controlul informativ asupra modului de respectare a
regimului juridic în domeniul producerii, utilizării şi comercializării
produselor militare şi tehnologiilor cu dublă utilizare, în scopul
prevenirii accesului sau folosirii acestora de către statele supuse
embargoului internaţional, exponenţii criminalităţii organizate
transnaţionale, grupările teroriste şi persoanele juridice şi fizice
neautorizate;
g) pune în aplicare actele de autorizare emise de către magistraţi,
în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege;
h) participă la realizarea proiectelor derulate de Comunitatea
Naţionala de Informaţii şi Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi
Combaterea Terorismului, în limitele competenţelor.
Structură a aparatului central al M.A.I., Direcţia Generală de
Informaţii şi Protecţie Internă are atribuţii de obţinere, verificare,
procesare, stocare, protecţie şi valorificare a informaţiilor necesare
realizării atribuţiilor ce revin ministerului, potrivit legii. Totodată,
aceasta are rolul de autoritate informativă departamentală şi
reprezintă o parte componentă a Comunităţii Naţionale de Informaţii
a României, fiind desemnată în acest scop prin Hotărârea Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării nr. 146/2005.
Activitatea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă se
desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei României,
legilor, hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, actelor
normative emise de Guvern, tratatelor şi convenţiilor internaţionale,
precum şi a ordinelor şi instrucţiunilor ministrului administraţiei şi
internelor, cu respectarea principiilor legalităţii, neutralităţii,
echidistanţei, obiectivităţii şi transparenţei contextualizate pentru
asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
democraţiei şi statului de drept.
În scopul verificării şi documentării informaţiilor obţinute,
D.G.I.P.I. cooperează cu instituţiile şi structurile din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor. De asemenea, după caz, D.G.I.P.I.
colaborează pentru verificarea, documentarea şi exploatarea
informaţiilor şi cu alte autorităţi şi instituţii publice. Faţă de calitatea
deţinută, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă
cooperează cu celelalte structuri şi instituţii naţionale specializate,
pentru asigurarea unui schimb operativ de informaţii, conform
competenţelor, şi pentru elucidarea cazurilor de interes comun, în
baza prevederilor legale, a protocoalelor încheiate, a hotărârilor
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi actelor Comunităţii Naţionale
de Informaţii.
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă organizează
şi desfăşoară acţiuni de cooperare cu structurile de informaţii şi de
aplicare a legii din alte ţări, în scopul realizării unor schimburi de date
şi informaţii în cazuri şi situaţii de interes comun, pentru
perfecţionarea metodelor şi mijloacelor de muncă şi implementarea,
în activitatea proprie, a standardelor promovate pe plan internaţional.
De asemenea, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă
cooperează, prin intermediul Oficiul Registrului Naţional al
Informaţiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.), cu Oficiul de Securitate al
N.A.T.O. şi Oficiul de Securitate al U.E. pentru implementarea
standardelor N.A.T.O. şi U.E. de protecţie a informaţiilor clasificate la
nivelul M.A.I.
În activitatea sa, obiectivul Direcţiei Generale de Informaţii şi
Protecţie Internă îl constituie cunoaşterea riscurilor, ameninţărilor şi
vulnerabilităţilor pe spaţiul de competenţă al Ministerului
Administraţiei şi Internelor pentru asigurarea unei abordări eficiente şi
integrate a situaţiei operative, în vederea aplicării legii şi susţinerii
statului de drept şi a democraţiei, având următoarele priorităţi
strategice:
a) optimizarea şi modernizarea Direcţiei Generale de Informaţii şi
Protecţie Internă, prin configurarea elementelor de dezvoltare şi
consolidare instituţională, în contextul modificărilor structural-
organizatorice;
b)creşterea capacităţii de răspuns la ameninţările, riscurile şi
vulnerabilităţile aferente domeniului de responsabilitate, concomitent
cu îmbunătăţirea aptitudinilor de evaluare a situaţiei operative şi
previzionare a evoluţiei acesteia;
c) combaterea eficientă, prin activitatea specifică, a criminalităţii
transfrontaliere;
d)întărirea parteneriatului în cadrul Comunităţii Naţionale de
Informaţii şi cu serviciile de profil de pe spaţiul U.E. şi N.A.T.O.;
e) planificarea şi angajarea cu rigurozitate a efortului informativ
cu caracter anticipativ privind vulnerabilităţi, riscuri şi
disfuncţionalităţi în aplicarea legii de către structurile Ministerului
Administraţiei şi Internelor, în scopul îndeplinirii sarcinilor ce revin
instituţiei conform Planurilor şi Programelor elaborate şi aprobate de
C.S.A.T., precum şi a Planului de Acţiune Schengen;
f) asigurarea suportului informativ necesar desfăşurării în bune
condiţii a unor evenimente de importanţă majoră.
Direcţia Prevenirea Criminalității și Terorismului este o structură
informativă aflată în organigrama Administrației Naționale a
Penitenciarelor, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei. Aceasta are
sarcini informative în domeniul cunoaşterii şi prevenirii specifice
sistemului penitenciar.
Principalele atribuţii ale Direcţiei Prevenirea Criminalității și
Terorismului se referă la:
a) supravegherea informativă a deţinuţilor pentru a li se stabili
întreaga activitate infracţională, complicii şi alte legături;
b) prevenirea evadărilor şi a altor evenimente,
c) cunoaşterea planurilor ce se fac în legătură cu săvârşirea unor
noi infracţiuni după executarea pedepselor;
d) verificarea, avizarea şi controlul asupra modului de aplicare şi
respectare a Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate în Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi structurile
coordonate ori subordonate acestora.
4. Controlul asupra activităţii serviciilor de informaţii
Controlul asupra activităţii de informaţii este, în realitate, mult
mai amplu decât rezultă din cele expres reglementate prin hotărârile
Parlamentului, deoarece supravegherea exercitată de comisiile
speciale se integrează unui sistem de control complex, după cum
urmează:
a) controlul general – realizat prin dezbateri şi interpelări în
Parlament, adoptarea bugetului şi activităţilor celorlalte comisii
parlamentare, îndeosebi a celor care anchetează abuzurile,
examinează şi soluţionează petiţiile;
b) controlul parlamentar special – realizat de comisiile speciale;
c) controlul autorităţii judecătoreşti – exercitat prin procedura de
autorizare a obţinerii de informaţii prin operaţiuni ce implică
restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi
fundamentale;
d) controlul executivului – o asemenea formă de control nu
rezultă expres din Constituţie sau alte legi, el totuşi se realizează în
mod indirect în procesul valorificării informaţiilor puse la dispoziţie
prin confirmarea sau infirmarea acestora, precum şi prin cererile de
informaţii care, pe fond, vizează unele aspecte ce ţin de conţinutul şi
eficienţa activităţii desfăşurate de serviciu; totodată, executivul
realizează, potrivit reglementărilor financiare generale şi speciale,
controlul execuţiei bugetare;
e) controlul public – se realizează, în principal, pe două căi: prin
informaţii şi petiţii provenite de la cetăţeni şi prin presă;
f) controlul judiciar – se realizează în acele situaţii particulare în
care cadrele serviciilor de informaţii sunt aduse în instanţă pentru
utilizarea unor mijloace de obţinere a informaţiilor ce au lezat
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară,
onoarea sau reputaţia lor ori i-au supus la îngrădiri ilegale;
g) controlul realizat de C.S.A.Ţ. – se execută prin: organizarea şi
coordonarea activităţii de realizare a siguranţei naţionale; analiza şi
evaluarea stării de siguranţă naţională; stabilirea principalelor direcţii
de activitate şi a modalităţilor de valorificare a informaţiilor; analiza
de rapoarte şi informări; aprobarea structurilor, efectivelor,
regulamentelor de funcţionare şi a cheltuielilor operative.
Expresie a sistemului democratic din România, controlul asupra
activităţii structurilor, cu atribuţii în domeniul informativ vizează mai
multe dimensiuni, cea mai importantă fiind considerată cea
parlamentară.
Controlul parlamentar vizează cu precădere serviciile naţionale
de informaţii şi mai puţin activitatea structurilor informative
departamentale.
4.1. Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de
Informaţii
Baza juridică a controlului parlamentar asupra activităţii
Serviciului Român de Informaţii este de natură constituţională, potrivit
căreia: ”camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru numirea, la
propunerea Preşedintelui României, a directorului Serviciului Român
de Informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestui
serviciu”10.
De asemenea, cadrul legislativ special al activităţii de realizare a
siguranţei naţionale stipulează că activitatea de informaţii pentru
realizarea siguranţei naţionale este desfăşurată de către Serviciul
Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de
Protecţie şi Pază și „este controlată de către Parlament”11.
”Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de
către Parlament” 12 . În vederea exercitării controlului concret şi
permanent, Parlamentul constituie o comisie comună a celor două
Camere.
Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 30 din 16 iunie
1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente
a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului
parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.
Comisia specială de control asupra activităţii S.R.I. este un
organism comun, cu activitate permanentă, a celor două Camere ale
10
Constituţia României, art. 62, alin. 2, lit. g.
11
Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României, art.8.
12
Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, art.2.
Parlamentului. Aceasta se compune din 9 membri, desemnaţi de
grupurile parlamentare şi aleşi în şedinţa comună a celor două Camere
la propunerea birourilor permanente ale acestora, cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor.
Vicepreşedintele comisiei este ales dintre parlamentarii
principalului partid de opoziţie.
Comisia de control este una specială pentru Serviciul Român de
Informaţii, membrii ei nu fac parte din alte comisii ale Parlamentului.
Din cei nouă membri ai comisiei, patru reprezintă partidul de
guvernământ, iar cinci celelalte partide parlamentare.
Pentru realizarea controlului, Comisia specială de control asupra
activităţii S.R.I. îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) verifică dacă, în exercitarea atribuţiilor ce revin Serviciului
Român de Informaţii în cadrul siguranţei naţionale, sunt respectate
prevederile actelor normative şi ale Comisiei;
b) examinează cazurile în care s-au semnalat încălcări ale
prevederilor constituţionale şi ale altor dispoziţii legale în activitatea
Serviciului Român de Informaţii şi se pronunţă asupra măsurilor ce se
impun pentru restabilirea legalităţii;
c) analizează şi cercetează, la cererea oricăreia dintre Comisiile
permanente pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale
celor două Camere, sesizările cetăţenilor care se consideră lezaţi în
drepturile şi libertăţile lor prin mijloacele de obţinere a informaţiilor
privind siguranţa naţională;
d) examinează şi soluţionează celelalte plângeri şi sesizări ce-i
sunt adresate în legătură cu încălcarea legii de către Serviciul Român
de Informaţii;
e) audiază persoana propusă de Preşedintele României pentru
funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, în legătură cu
care prezintă un raport în faţa celor două Camere ale Parlamentului;
f) examinează rapoartele prezentate Parlamentului, potrivit
legii, de către directorul Serviciului Român de Informaţii şi întocmeşte
un raport propriu asupra acestora, pe care îl înaintează Birourilor
permanente ale celor două Camere;
g) examinează proiectele de buget pentru Serviciul Român de
Informaţii şi prezintă comisiilor parlamentare de specialitate
observaţiile şi propunerile sale cu privire la alocaţiile bugetare;
h) controlează modul de utilizare a fondurilor băneşti destinate
prin bugetul de stat, precum şi constituirea şi folosirea mijloacelor
extrabugetare pentru Serviciul Român de Informaţii;
i) verifică modul de respectare a dispoziţiilor legale privind
funcţionarea regiei autonome, societăţilor comerciale de producţie,
instituţiilor sanitare şi societăţilor cu caracter cultural-sportiv din
cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Comisia are dreptul să solicite Serviciului Român de Informaţii
rapoarte, informări şi explicaţii scrise, date şi informaţii.
Comisia poate audia persoanele pe care le apreciază că au
legătură cu problemele ce fac obiectul controlului.
Obligaţiile Serviciului Român de Informaţii constau în:
a) punerea la dispoziţia Comisiei în termen util a rapoartelor,
informărilor, explicaţiilor, documentelor, datelor şi informaţiilor
solicitate;
b) să permită audierea persoanelor indicate de Comisie (se
subînţelege că în măsura în care acestea fac parte din personalul
serviciului).
De la obligaţiile menţionate fac excepţie acţiunile informative
aflate în curs de executare, alte activităţi operative privind siguranţa
naţională, apreciate ca atare de Comisie la recomandarea Biroului
Executiv al Consiliului Director al Serviciului Român de Informaţii,
precum şi mijloacele şi metodele concrete folosite în munca de
informaţii, în măsura în care nu contravin Constituţiei şi legilor în
vigoare.
Solicitarea datelor şi informaţiilor necesare Comisiei, precum şi
orice alt demers în relaţiile acesteia cu Serviciul Român de Informaţii,
se realizează prin preşedintele Comisiei.
Solicitarea poate veni şi din partea oricărui alt membru al
Comisiei, dar numai dacă există acordul Comisiei în plenul său.
Solicitările se adresează numai directorului Serviciului Român de
Informaţii şi, după caz, înlocuitorului legal al acestuia.
La şedinţele Comisiei pot fi invitaţi preşedinţii Birourilor
permanente ale celor două Camere, preşedinţii Comisiilor pentru
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi membri ai
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Comisia dispune de un aparat tehnic şi, de asemenea, poate
folosi serviciile unor specialişti în domeniu, angajaţi ai autorităţilor
publice de profil.
În exercitarea atribuţiilor ce îi sunt conferite, Comisia adoptă
decizii cu votul majorităţii membrilor săi.
Comisia prezintă anual, la şedinţa comună a celor două Camere,
un raport referitor la activitatea desfăşurată.
La cererea Birourilor permanente ale celor două Camere, sau
când apreciază necesar, Comisia prezintă acestora rapoarte cu privire
la constatările şi concluziile rezultate din exercitarea atribuţiilor ce îi
revin.
4.2. Controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului de
Informaţii Externe
Controlul asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe este
exercitat de Parlamentul României, cu respectarea secretului asupra
mijloacelor şi surselor de informare.
În acest scop se constituie o comisie specială formată din trei
deputaţi şi doi senatori aleşi din cadrul comisiilor pentru apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere.
Controlul parlamentar are ca obiectiv verificarea concordanţei
activităţii Serviciului de Informaţii Externe cu Constituţia României şi
cu politica statului roman.
Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a
controlului se stabilesc printr-o hotărâre comună a celor două Camere.
Constituirea, organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare
speciale pentru controlul activităţii S.I.E. a fost reglementată de
Parlamentul României prin Hotărârea nr. 44 din 28 octombrie 1998.
Principalele atribuţii ale acestei comisii comune sunt:
a) supravegherea respectării, de către S.I.E., a Constituţiei şi a
legilor României;
b) controlul conformităţii ordinelor, instrucţiunilor şi altor acte
normative emise de conducerea S.I.E., cu Constituţia şi cu legile
naţionale, cu hotărârile C.S.A.Ț. şi cu hotărârile Guvernului, date în
vederea aplicării deciziilor C.S.A.Ț.;
c) avizarea proiectelor de lege care au legătură cu activitatea
S.I.E.;
d) analiza modului de fundamentare a bugetului S.I.E. şi
verificarea execuţiei acestuia;
e) examinarea cazurilor în care în activitatea S.I.E. s-au semnalat
încălcări ale prevederilor constituţionale şi ale altor dispoziţii legale şi
stabilirea măsurilor care se impun;
f) soluţionarea sesizărilor cetăţenilor care se consideră lezaţi în
drepturile şi libertăţile lor, de mijloacele folosite de către S.I.E., precum
şi a altor plângeri şi sesizări referitoare la încălcarea legii de către acest
serviciu.
Comisia parlamentară de control poate solicita S.I.E. documente,
date şi informaţii şi poate audia persoane în legătură cu problemele
analizate.
Sunt exceptate documentele, datele şi informaţiile referitoare la
acţiunile informative aflate în curs sau care urmează a fi executate,
precum şi informaţiile care pot conduce la deconspirarea calităţii reale
a cadrelor operative, la identificarea surselor de informare, a
metodelor şi mijloacelor de muncă concrete folosite în activitatea de
informaţii.
La cererea birourilor permanente ale celor două Camere sau ori
de câte ori consideră necesar, Comisia întocmeşte şi prezintă acestora
rapoarte cu privire la constatările şi la concluziile rezultate din
exercitarea atribuţiilor care îi revin.
*
* *
Concluzii
Actualele evoluții internaționale în domeniul securității relevă
caracterul dinamic, complex și fluid al riscurilor și amenintarilor cu
impact direct asupra modului de funcționare a instituțiilor statale cu
atribuții în securitatea națională. Persistența conflictelor clasice,
militare în anumite zone și a ambițiilor regionale ale unor state,
emergența unor noi vectori de putere în Asia sau Orientul Mijlociu se
suprapun peste transferarea în plan non-statal a relațiilor
internaționale pe coordonatele dezvoltării rolului organizațiilor
transnaționale, a grupărilor teroriste sau extremiste cu veleități
globale sau chiar a actorilor individuali.
În acest sens, relațiile dintre state și actorii non-statali au devenit
o coordonată importantă a descifrării dinamicii de securitate atât la
nivel national, cât și international, iar necesitatea de informare devine
din ce în ce mai stringentă.
Luând în considerare cele prezentate cât şi situaţia specifică
naţională, în condiţiile actuale ale noului mediu de securitate, rezultă
că existenţa unor structuri de informații, bine pregătite și înzestrate
tehnic, constituie o necesitate obiectivă a societății actuale.
Este bine cunoscut ca în domeniul securității naționale,
câştigarea şi menţinerea avantajului informaţiei, a eficienţei actului de
decizie se realizează prin operaţiile informaţionale. Folosirea
operaţiilor informaţionale ne oferă avantajul de a domina partea
adversă concomitent cu protejarea interselor proprii.
Informaţia reprezintă cel mai important ingredient în sprijinul
intenţiei decidenților de a realiza obiective în termenii de timp, spaţiu
şi scop. Modernizarea, perfecționarea și dotarea tehnică a structurilor
de informații asigură procurarea necesarului de informaţii și
exploatarea lor oportună în scopul contracarării acțiunilor adverse.
Oamenii, cei care iau decizia la toate nivelele sunt cea mai
importantă parte a sistemului de informaţii.
Bibliografie selectivă:
1. Constituţia României.
2. Carta albă a securităţii şi apărării naţionale.
3. Strategia de securitate naţională a României.
4. Strategia militară a României.
5. Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate.
6. Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul
Suprem de Apărare a Ţării.
7. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României.
8. Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
Român de Informaţii.
9. Legea nr. 1/1998 de organizare şi funcţionare a Serviciului de
Informaţii Externe.
10. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate.
11. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate.
12. TOFFLER, Alvin şi Heidi, Război şi antirăzboi. Supravieţuirea
în zorii secolului XXI, Bucureşti, Editura Antet, 1996.
13. Pagini web:
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]