TEMA NR.

17

RISCURI ŞI AMENINŢĂRI VERSUS OPORTUNITĂŢI

DE CONTRACARARE ÎN NOUL CONTEXT DE SECURITATE

Planul temei nr. 17

17.1. Amploarea evenimentelor la nivel global
17.2. Rusia şi China - două puteri majore din spaţiul euro-asiatic - factori cheie
pentru statele membre NATO
17.3. Riscuri şi ameninţări din mediul de securitate internaţional
17.3.1. Globalizarea surselor de ameninţare
17.3.2. Terorismul contemporan
17.3.3. Ameninţări de natură politică
17.3.4. Ameninţările sociale
17.3.5. Ameninţări economice
17.3.6. Ameninţări militare
17.3.7. Ameninţări transfrontaliere
17.4. Riscuri şi ameninţări în ecuaţia securităţii naţionale a României
17.4.1. Riscurile şi ameninţările în plan militar
17.4.2. Riscuri şi ameninţări non-militare
17.4.3. Riscuri şi ameninţări asimetrice nonclasice
17.4.4. Riscuri şi ameninţări determinate de situaţia internă
17.5. Concluzii

Bibliografie
- Boncu, Simion, Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi soluţii,
Editura Amco Press., 2005;
- Carta albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004;
- Chiriţă, Mihai, Dificultăţile globalizării - Aspecte politico- militare şi
financiare, Ed. Academiei Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2009;
- Chiriţă, Mihai, Duţă, Paul Dănuţ şi Panait, Ion Globalizarea şi continentul
African- Aspecte de securitate din colecţia Politică şi apărare naţională, Ed. Tehno
Media, Sibiu, 2008;
- Claval, Paul, Geopolitică şi geostrategie, Editura Corint, Bucureşti, 2001
- Dolghin, Nicolae, dr., Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii României
Actualitate şi perspectivă, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti,
2004;
- Département de l'informations des Nations Unies, ECOSOC, DPI/l736/POV
(\Vww.un.org/french/ecosocdev/geninfo/poverty/dpi I 736f.htm, 27.12.2000);
- Etat de la population mondiale 1999.6 milliards. L'heure du choix, FNUAP,
Fonds des Nations Unies pour la population, 1999;
- Fontaine, Andre, Istoria războiului rece, vol.I, Editura Militară Bucureşti,
1992;
- Frunzeti, Teodor, Soluţionarea crizelor internaţionale, Editura Institutul
European, 2006;

1
 - Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007;
- Lester, R. Brown şi Cristofer Flavin, O nouă economie pentru un secol nou,
în "Probleme globale ale omenirii. Starea lumii 1999", Editura Tehnică, Bucureşti,
1999;
- Pauvreté et développement. Persistance des déséquilibres à l'échelle
mondiale, Rapports sur les développement humain 1992-1995, Département de
l'informations des Nations Unies, DPI/l779IPOV (www.un.org/french/ecosocdev/
geninfo/poverty/dpi I 779f. htm, 24.12.2000);
- Strategia naţională de apărare a ţării, aprobată prin Hotărârea Parlamentului
României, nr.30 din 4 noiembrie 2008.

17.1. Amploarea evenimentelor la nivel global

Complexitatea mediului de securitate al ultimilor ani ai primului deceniu este
pe larg etalată de mulţimea şi amploarea dimensională a evenimentelor ce au loc la
nivel global. În acest cadru extrem de dinamic şi fluid, în care instabilitatea şi rata
mare a schimbărilor este tot mai evidentă, analiştii politici remarcă transformări
profunde în toate domeniile existenţei sociale, inclusiv în planul mediului de
securitate, unde s-au înregistrat apariţia şi dezvoltarea unor fenomene noi, ca:
terorismul, traficul de persoane, de materiale strategice, migraţia, scăderea drastică a
resurselor naturale, poluarea mediului, încălzirea îngrijorătoare a climei etc.
Este o evoluţie surprinzătoare, dar, pentru majoritatea analiştilor, previzibilă,
într-un moment în care multe naţiuni ale lumii îmbrăţişează valorile democraţi
reprezentative şi ale economiei de piaţă, creând. noi oportunităţi pentru realizarea
unei păci durabile. De aici, şi mulţimea de provocări la adresa securităţii, atât pe plan
naţional şi regional, cât şi global.
Parteneriatele strategice pe probleme de securitate – dezvoltate, în prezent, de
marii actori şi adversari ai perioadei Războiului Rece – nu au putut împiedica
multiplicarea tensiunilor economice, cauzate de împuţinarea resurselor, de criza
economică mondială, a problemelor etnice, sociale şi de mediu, care generează mereu
instabilitate.
Centrându-ne analiza pe organizaţiile internaţionale de securitate, am constatat,
la nivelul acestora, în perioada de referinţă, o redimensionare de rol, cu accent pe
dimensiunea globală a securităţii.
În privinţa organizaţiei euro-atlantice, raporturile cu Federaţia Rusă relevă
continua tensionare a relaţiilor stabilite între cei doi actori internaţionali, o puternică
deteriorare a legăturilor bilaterale, până la atingerea, recentă, a celui mai scăzut nivel
al lor de la încheierea Războiului Rece.
O asemenea stare s-a acutizat şi mai mult în urma:
- conflictului dintre Rusia şi Georgia, ţară care a fost menţionată, la Summit-ul
NATO de la Bucureşti, ca o posibilă candidată la aderare;
- controlului rutelor de transport al hidrocarburilor caspice şi dorinţa Federaţiei.
Ruse de a-şi recâştiga statutul pierdut prin destrămarea Uniunii Sovietice;
- elementelor noii politici ruse, o politică ce aduce în prim plan inclusiv forţa
armată şi creşte masiv, în ultimul timp, cheltuielile militare, care trimite unităţi ale
forţei nuclear-strategice sau strategice ruse de la Polul Nord până în America Latină,

2
în misiuni de exerciţiu comune sau în comun cu armatele unor state de pe alte
continente;
- întreruperii furnizării de energie către unii din vecini;
- ameninţării cu instalarea de sisteme antirachetă în zona Kaliningrad, ca
replică la acceptul unor state europene membre NATO de a găzdui pe teritoriile lor
elemente ale scutului american antirachetă;
- eforturilor de a-şi spori influenţa şi controlul asupra unor state foste sovietice
din Europa de Est şi Asia.
Deşi confruntarea cu o asemenea stare de lucruri trebuia s-o facă mai coezivă,
mai angajată, statele membre NATO au ajuns la un acord privind reluarea
"condiţionată" şi "progresivă" a contactelor cu Rusia, care ar putea permite
deschiderea unor rute alternative pe teritoriul său pentru aprovizionarea forţelor
NATO din Afganistan.
O poziţie asemănătoare a adoptat şi UE, care, încercând o îmbunătăţire a
relaţiilor cu Moscova, a hotărât să trimită în Georgia o comisie de anchetă asupra
originilor şi derulării conflictului, pentru a determina ansamblul de cauze posibile
care au stat la baza războiului de 6 zile ruso-georgian.

17.2. Rusia şi China - două puteri majore din spaţiul euro-asiatic - factori
cheie pentru statele membre NATO
Rusia îşi reconfigurează dispunerea strategică a forţelor. Organizaţia Tratatului
pentru Securitate Colectivă (CSTO), proiectat pentru ţările membre ale Comunităţii
Statelor Independente~ este reactivată în paralel cu dezvoltarea Organizaţiei de
Cooperare de la Shanghai (SCO). CSTO care IJ, grupează fostele ţări sovietice
Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirghiztan, Rusia, Uzbekistan şi Tadjikistan dezvoltă,
la fel ca NATO, o forţă de reacţie rapidă, capabilă să acţioneze imediat în orice colţ al
spaţiului CSI.
China şi Rusia, împreuna cu Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan şi Uzbekistan
au fondat în 2001 Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (SCO). Cum Rusia a
pledat mult timp pentru o importanţă sporită dată Organizaţiei Tratatului de
Securitate Colectivă şi Organizaţiei de Cooperare din Shanghai, ambele grupări par
să întărească legăturile dintre ele.
Chinei îi revine un rol major în sistemul economic internaţional. Totuşi, piaţa
sa de desfacere, largă şi în continuă creştere, se află în opoziţie cu sistemul său politic
relativ Închis, care, aşa cum se susţine, neagă drepturile omului, drepturi care sunt de
la sine înţelese în democraţiile occidentale.
Statele din Caucaz şi din Asia Centrală formate în urma dezmembrării Uniunii
Sovietice rămân o potenţială sursă de instabilitate şi incertitudine. Chiar dacă statele
din această regiune au capacitatea de a face reformă şi a se democratiza, este posibil
ca procesul să fie lent, iar instabilitatea să ridice probleme care ar putea crea tensiuni
în Europa.
Instabilitatea din Ucraina sau restrângerea suveranităţii sale ar putea readuce în
discuţie securitatea şi interesele tuturor statelor din zonă.

3
Orientul Mijlociu este un foc nestins. Sursele de tensiuni nu au fost încă dezamorsate.
Ele nu se află numai În Golf şi în interiorul acestui spaţiu, ci, din nefericire, şi în
exteriorul lui.
În acelaşi mod se prezintă şi Orientul Apropiat. Ţările arabe şi Israelul sunt
departe de a ajunge la o convieţuire în deplină securitate. Conflictul recent din Fâşia
Gaza, poziţiile foarte diferite ale comunităţii internaţionale precum şi urmările
dramatice pentru locuitorii din zonă exprimă foarte clar complexitatea situaţiei.
Regimurile radicale din Libia şi Iran ar putea pune în pericol stabilitatea
regională, precum şi accesul internaţional la sursele vitale de energie. Dacă analizăm
Orientul Mijlociu în ultimii ani putem observa cu uşurinţă cum dinamica sa este în
mod fundamental influenţată de competiţia pentru putere regională dintre Iran şi
Statele Unite.
În acest context, perspectiva unui Iran nuclearizat ce poate să transfere o astfel
de capabilitate grupărilor teroriste din Orientul Mijlociu devine inacceptabilă nu
numai pentru interesele vitale ale Statelor Unite dar şi pentru pacea şi securitatea
internaţională.
Tensiunile din Peninsula Coreeană, ca şi cele dintre unele din noile centre de putere
la nivel regional, cum sunt India şi Pakistanul, duc la evoluţii imprevizibile şi la
finalităţi incerte.
Din punctul de vedere al securităţii, Europa Centrală reprezintă un spaţiu
coerent. Istoria a demonstrat, în special cel de-Al Doilea Război Mondial urmat de
războiul rece, că ori de câte ori coerenţa securităţii acestei zone a fost afectă au fost
sădite seminţele unui viitor conflict. Nu din întâmplare fragmentarea Europei
Centrale a dus la tensiuni majore şi la conflicte în Europa. Formula constituirii
Identităţii Europene de Securitate şi Apărare (E.S.D.I.) în cadrul NATO vizează
reconcilierea unei noi mari autonom ii europene pe probleme de secuntat' I apărare,
păstrându-se legătura transatlantică. În acest context, procesele de extindere ale celor
două mari organisme integratoare – NATO şi UE - completează fizionomia mediului
de securitate actual, dând credibilitate eforturilor de edificare a noii arhitecturi de
securitate în condiţii de stabilitate, încredere şi siguranţă în plan regional.
Peninsula Balcanică, limitată de mările Neagră, Marmara, Egee şi
Mediteraneană şi incluzând Albania, Bulgaria, Grecia, statele formate în urma
dezmembrării Iugoslaviei, alături de România şi Turcia europeană, reprezintă o
graniţă între culturi, religii, mentalităţi, ideologii şi sfere de influenţă, pe cât de
multiple şi individualizate, pe atât de diversificate şi intercondiţionate. Aici se
reunesc, pe de o parte, entităţi statale aflate în diferite stadii ale procesului de tranziţie
către democraţie şi economia de piaţă, având niveluri de dezvoltare extrem de
diferenţiate şi cu statute deosebite faţă de instituţiile euroatlantice integratoare, iar pe
de altă parte, spaţii şi regiuni încă instabile şi nesigure, supuse unor crize şi conflicte
aflate în derulare sau în stare latentă, insuficient soluţionate, gata oricând să fie
reactivate, capabile să genereze noi ameninţări şi provocări la adresa securităţii
regionale şi globale.
Bazinul Mării Negre, reprezentând prelungirea bazinului mediteranean către
Marea Baltică şi, mai departe, către Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, are
principalele caracteristici politice şi de securitate asemănătoare zonei Balcanilor, dar

4
şi caracteristici proprii, precum interesele ţărilor riverane, sau ale principalilor actori
pretendenţi la topul ierarhiei mondiale (SUA, Rusia, China, Japonia, India, ţările UE),
imensul potenţial economic, militar şi demografic, precum şi rolul acestei zone ca
element de legătură între Asia Centrală şi Orientul Mijlociu în jocul intereselor
politice şi economice globale.
Pornind de la aceste elemente, se consideră că pacea, stabilitatea şi securitatea,
atât de separate şi dorite, încă nu s-au generalizat în aceste zone, ci, din contră, aici s-
au reactivat unele conflicte aflate în stare latentă, simultan cu apariţia altora,
generând noi puncte de tensiune şi insecuritate în întregul areal. al Balcanilor,
bazinului Mării Negre şi în proximitatea acesteia: Georgia, Republica Moldova,
Rusia, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan etc. Aceste puncte completează zonele
nesigure ale Europei reprezentate de Caucaz şi Balcani, ce influenţează în mod direct
securitatea şi stabilitatea zonală şi regională.
Riscurile, ameninţările şi pericolul la adresa securităţii statelor, implicit a
României, pot fi amplificate de existenţa unor vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi,
între care următoarele fenomene sunt generatoare de preocupări sau pericole:
dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; tendinţele negative
persistente în plan demografic şi migraţia masivă.; nivelul ridicat al stării de
insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor
sociale; proporţia redusă, fragmentarea şi rolul încă insuficient al clasei de mijloc în
organizarea vieţii economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii
civice; infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; starea precară şi eficienţa
redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; carenţele organizatorice,
insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţământ la
cerinţele societăţii; organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru
managementul situaţiilor de criză; angajarea insuficientă a societăţii civile în
dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.
Este o evoluţie surprinzătoare, dar, pentru majoritatea analiştilor, previzibilă, într-un
moment în care multe naţiuni ale lumii îmbrăţişează valorile democraţiei
reprezentative şi ale economiei de piaţă, creând noi oportunităţi pentru realizarea unei
păci durabile. De aici, şi mulţimea de provocări la adresa securităţii, atât pe plan
naţional şi regional, cât şi global.
În momentul de fată, fenomenul cel mai interesant îl constituie evoluţia sferei
de cuprindere a noţiunii de război, care nu se mai suprapune în toate cazurile cu cea
de conflict, care, la rândul ei, nu se mai suprapune în mod automat cu cea de acţiunii
militare. Astfel, se poate susţine că cele mai profunde ameninţări la adresa securităţii
actuale se manifestă în domeniul nonmilitar, cum ar fi: presiuni politico diplomatice
şi tehnologice, agresiuni informaţionale, acţiuni informatice ostilie agresiuni
economico-financiare, acţiuni psihologice, culegere de informaţii şi dezinformare,
migraţiune cu efecte destabilizatoare, influenţare culturală.

17.3. Riscuri şi ameninţări din mediul de securitate internaţional

Aprecierile privind transformarea societăţii la nivel global, pe termen mediu
sau lung, nu pot fi, întotdeauna, foarte exacte. Multitudinea factorilor care determină
acest fenomen confirmă complexitatea unei asemenea analize, dar studierea lor

5
sprijină identificarea punctelor de reper necesare pentru a înţelege direcţia pe care se
îndreaptă lumea spre viitor şi luarea, la timp, a măsurilor care impun pentru
asigurarea securităţii.

17.3.1. Globalizarea surselor de ameninţare

Reprezintă principalul fenomen care influenţează mediul de securitate
contemporan, atât în ceea ce priveşte geneza noilor riscuri şi ameninţări, cât şi a
apariţiei diferitelor oportunităţi. În acest mediu, nici un stat nu se poate izola sau
rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost şi nici unul nu trebuie să rămână în
afara proceselor globale.
Apreciem că mediul de securitate va fi influenţat, în principal, de următoarele
tendinţe majore: accelerarea procesului de globalizare; creşterea nevoilor de energie,
apă şi hrană; dezvoltarea economică şi tehnologică diferenţiată şi nu în ultimul rând,
schimbarea situaţiei demografice.
În ceea ce priveşte procesul de globalizare, la nivelul majorităţii ţărilor
dezvoltate este agreată părerea conform căreia continuarea acestuia este una din
mizele majore pentru asigurarea progresului umanităţii. Aceeaşi opinie este
împărtăşită şi de o mare parte a ţărilor în curs de dezvoltare. La celălalt pol se
situează criticii globalizării care văd în aceasta imaginea inechităţii dintre bogaţi,
săraci. Ei susţin că, la nivel global, creşterea resentimentelor şi a violenţei este un
rezultat direct al globalizării.
Probleme serioase au apărut, în mod aproape invariabil, acolo unde sistemele
politice şi economice nu au reuşit să îndeplinească aşteptările populaţiei.
Energia, apa sau hrana vor constitui, şi ele, posibile elemente de dispută, pot
constitui riscuri şi ameninţări. Creşterea populaţiei globului, lipsa hrană, a terenului
arabil, accentuată de deşertificare şi de lipsa apei, mărirea cererii de energie în
condiţiile epuizării resurselor c1asice pot fi tot atâtea cauze care pot conduce la
situaţii grave de criză, haos, colaps sau incapacitate a unor guverne de a gestiona
situaţiile create şi vor trebui avute în vedere pentru a fi soluţionate.
Dezvoltarea economică şi tehnologică reprezintă un factor important care
determină evoluţia la nivel global. Chiar dacă la această dată criza mai afectează
economiile lumii pe termen mediu şi lung, specialiştii prevăd o redresare a acestora şi
reluarea trendului ascendent.
Dacă la această dată pot fi enumerate ca ţări cu o populaţie de peste 100
milioane de locuitori şi un PIB de cel puţin 100 miliarde de dolari S.U.A., China,
Rusia, India, Indonezia, Brazilia şi Mexic, în următorii 20-25 de ani, alte state ca
Bangladesh, Nigeria, Pakistan, Filipine şi Vietnam se vor alătura probabil, acestui
grup. Deci vor fi 11-12 state a căror populaţie şi putere economică 1e· vor permite să-
şi constituie forţe armate cu capacităţi semnificative de a-şi proiecta forţa cel puţin în
regiunea în care se găsesc.
Creşterea. accelerată a populaţiei va necesita, pentru tânăra generaţie,
înfiinţarea de noi locuri de muncă. Dacă dezvoltarea economică va asigura numărul
de locuri de muncă necesare va permite reducerea tensiunilor internaţionale şi a
tulburărilor sociale inerente. Istoria a demonstrat că aşteptările neîmplinite au
constituit o forţă care a condus politici, a generat războaie sau a ameninţat pacea.

6
Chiar şi cele mai optimiste scenarii prevăd că o serie de state vor rămâne, economic,
în urmă. Multe din acestea vor fi în Africa sub-sahariană şi Orientul mijlociu. O
economie slab dezvoltată, decăzută este prevestitoare de colaps social şi anarhie sau
dictaturi nemiloase.
Deşi nu este de dorit, este posibil ca la decizia comunităţii internaţionale să se
impună intervenţia într-o asemenea situaţie, ceea ce va însemna pierderi de vieţi
omeneşti de ambele părţi precum şi cheltuieli uriaşe. Ceea ce s-a întâmplat din punct
de vedere demografic astăzi permite exprimarea unor aprecieri destul de corecte
asupra consecinţelor asupra populaţiei la nivel de state sau regiuni.

17.3.2. Terorismul contemporan

În această lume complexă, dinamică şi conflictuală, confruntarea principală
are. loc între valori, credinţe şi percepţii fundamental diferite, între democraţie şi
totalitarism şi este determinată de agresiunea majoră a terorismului internaţional de
sorginte extremist-religioasă, structurat în reţele transnaţionale, împotriva statelor
democratice şi a forţelor politice raţionale din statele angajate în procesul
democratizării. Tendinţele majore ce guvernează evoluţiile globale generează noi
riscuri şi provocări la adresa valorilor şi intereselor naţionale şi comune, creează
îngrijorări justificate1.
El nu se mai prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de
cauză la o anumită evoluţie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o acţiune
îndreptată împotriva ordinii de drept,. deosebit de violentă, desfăşurată în afara şi
contra normelor internaţionale.. Cu ajutorul mijloacelor militare şi bazându-se pe
elementele de război psihologic terorismul urmăreşte obţinerea unor avantaje
exclusiv sectare, prevalându-se de aşa-zise percepte religioase, în fond sloganuri
scoase din tenebrele istoriei, caută să oprească cursul firesc al societăţii omeneşti spre
libertate şi prosperitate.
Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul terorist a
devenit o realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi gestionat. Ciocnirile dintre
terorişti şi forţele de ordine sunt sporadice, uneori spectaculoase desfăşurate în
prezenţa şi cu sacrificiul populaţiei paşnice. Armamentul folosit este un amestec de
cibernetică, high-tech şi mijloace artizanale. Progresul tehnic a pus la. dispoziţia unor
indivizi asociali capacităţi distructive care, altădată erau destinate doar guvernelor şi
armatelor. Astfel, flagelul terorist constituie o ameninţare gravă la adresa securităţii.

17.3.3. Ameninţări de natură politică

Majoritatea ameninţărilor. politice sunt îndreptate împotriva ordinii de drept
dintr-un stat sau a statutului unui organism internaţional.
Aceasta se poate realiza prin: presiuni asupra organelor de decizie în favoarea
unei anumite politici; răsturnarea guvernului dintr-un stat sau a organelor de
conducere colectivă ale unui organism internaţional; favorizarea şi impunerea
secesionismului; distrugerea structurii politice; izolarea politică; suspendarea sau
excluderea din structurile de securitate, desfiinţarea organismului de securitate ş.a.

1
Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.12

7
 Ameninţările la adresa identităţii naţionale implică încercările unui stat
„mamă" de a întări identităţile similare etno-culturale de pe teritoriul statelor vizate
pentru a ieşi din contextul naţional specific acestora. Scopul propus ar putea fi
sporirea dificultăţilor guvernului statului-ţintă de a guverna; federalizarea împotriva
voinţei naţionale; încurajarea secesionismului; pregătirea terenului pentru anexarea
de către statul' vecin a unor teritorii. Ameninţările politice pot avea caracter ideologic
sau naţional şi pot fi intenţionale şi structurale.
Din categoria ameninţărilor intenţionale se disting cele generate de natura
regimului politic (dictatorial, fundamentalist); nerecunoaşterea diplomatică a statului
respectiv; intervenţiile politice specifice din partea unui stat în afacerile interne ale
altui stat; propagandă ostilă; sprijinul multilateral acordat unor grupări politice
antistatale; crearea de grupări interne, ostile statului naţional; suspendarea sau
excluderea din diferite organisme de securitate; influenţarea elaborării unor
recomandări şi rezoluţii ale unor organisme internaţionale defavorabile pentru statul
vizat.
Ameninţările structurale derivă din evoluţia sistemului social global în care
anumite entităţi pot deveni anacronice în ansamblul relaţiilor bilaterale. Ele apar
atunci când principiile organizatoare a două state se contrazic între ele, într-un
context în care nu îşi pot ignora existenţa reciprocă. Mai nou, ameninţările structurale
pot avea la bază unele incompatibilităţi dintre diferite structuri supranaţionale şi
statele din compunerea acestora. La nivelul relaţiilor dintre state, ameninţările de
ordin structural pot viza: cosuveranitatea asupra unor teritorii subordonarea unor
partide organizate pe criterii etnice de pe teritoriul altor state, extrateritorialitatea
legislativă. Gama ameninţărilor de natură politică se completează permanent cu noi
forme şi tehnici.

17.3.4. Ameninţările sociale

Aspectul ameninţărilor sociale şi obiectivele acestora se apropie de cele
politice. Nu de puţine ori, în istoria omenirii, în cadrul relaţiilor dintre state,
ameninţările externe de natură socială au degenerat până la atacuri la adresa
identităţii naţionale, implicându-le, în mod direct, în domeniul politic. Totuşi,
majoritatea ameninţărilor sociale au sursa în interiorul statelor. Ele se produc pe
fondul nemulţumirilor sociale de orice natură. Nerezolvarea sau tergiversarea
soluţionării conflictelor de muncă, a conflictelor interetnice sau interconfesionale
constituie tot atâtea surse de ameninţare la adresa securităţii naţionale.
În condiţiile în care securitatea socială depinde de capacitatea statelor de
susţinere a structurilor tradiţionale de limbă, cultură, identitate etnică şi religioasă,
ameninţările acestor valori provin, în cea mai mare parte, din exteriorul statului,
putând fi folosite şi căi interioare. Înţeleasă drept o caracteristică a mediului actual de
securitate, creşterea numărului de conflicte de natură etnico-religioasă a determinat
abordarea mai atentă a acestui domeniu.

17.3.5. Ameninţări economice

Într-o economie de piaţă situaţia normală a participanţilor este una de risc şi
nesiguranţă, generată de competiţia care asigură progresul şi prosperitatea naţională.

8
Cu toate imperfecţiunile sale, piaţa este deocamdată cel mai eficient mecanism prin
care se obţine în mod sigur creşterea productivităţii, producţiei, distribuţiei şi
consumului. Pentru realizarea acestora, piaţa elimină actorii ineficienţi.
În felul acesta nesiguranţa generată de jocul pieţii este terenul fertil al unui
pachet substanţial de ameninţări economice. Ele pot îmbrăca diferite forme din care
cele mai multe dintre ele nu pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii
naţionale.
Gravitatea conţinutului ameninţărilor de natură economică şi momentul când
acestea devin factori perturbatori ai securităţii nu pot fi stabilite decât de factorii de
decizie politică. Relaţia de dependenţă a capacităţii militare de cea economică
decurge din legile şi principiile luptei armate. Din această perspectivă, în situaţia în
care materiile prime strategice depind de import, ameninţarea securităţii
aprovizionării poate fi clasificată drept o problemă a securităţii naţionale a statului
implicat. Prin implicaţiile politice şi militare, expansiunea economică relativă a unei
puteri rivale poate fi percepută ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Ameninţările. pot apărea din monopolul asupra unor resurse, situaţie care poate
afecta securitatea naţională. Epuizarea resurselor de către naţiunile sărace, în
condiţiile menţinerii unor ritmuri ridicate de creştere demografică şi a unor creşteri
economice modeste va determina mari fluxuri migratoare, generatoare de noi surse de
tensiuni şi stări conflictuale, de pericole mari la adresa stabilităţii şi păcii la nivel
global.
Ameninţările de natură economică, devin riscuri prin politici inadecvate, care
pot conduce la conflicte nu numai de natură economică. Ameninţările economice pot
fi considerate ca un atac la adresa securităţii în condiţiile în care acţiunea externă
conştient dirijată duce la pierderi materiale, presiuni asupra diferitelor instituţii şi
chiar prejudicii substanţiale asupra sănătăţii şi longevităţii populaţiei statului ţintă.

17.3.6. Ameninţări militare

Până nu demult, ameninţările militare au fost percepute ca principalul tip de
ameninţare la adresa securităţii. Situaţia este uşor de înţeles deoarece acţiunea de
forţă este singura care putea determina pierderi ireparabile atât pentru baza
organizaţională a statelor vizate, cât şi pentru existenţa .populaţiei acestora. Folosirea
forţei rupe relaţiile paşnice dintre actorii internaţionali şi pune capăt recunoaşterii
diplomatice. Competitivitatea obişnuită în sectoarele politic, economic şi social este
înlocuită de competiţia militară cu finalităţi dramatice. Efectul multiplu, distructiv şi
de cele mai multe ori ireparabil al consecinţelor ameninţărilor militare le-am situat în
centrul preocupărilor specialiştilor în securitate.
Canalizarea acumulărilor militare către rezolvarea problemelor istorice dintre
state explică accentul disproporţionat pus pe componenta militară a securităţii, chiar
şi în perioada actuală în care ameninţările din alte sectoare prezintă pericole mai mari
şi mai apropiate. Sectorul militar are o dinamică independentă de dezvoltare, chiar şi
în statele în care controlul civil asupra armatei este efectiv.
Ameninţările directe au diferite modalităţi de manifestare: de la hărţuirea
persoanelor şi bunurilor care aparţin unor state aflate în afara frontierelor naţionale la
raiduri şi incursiuni pe teritoriul acestuia; de la blocadă şi zone de interdicţie aeriană

9
sau navală la demonstraţii de forţă, mobilizări de trupe la frontiere, acţiuni ale forţelor
speciale şi a celor de cercetare-diversiune în interiorul statului ţintă sau asupra unor
aliaţi.

17.3.7. Ameninţări transfrontaliere

Gama ameninţărilor transfrontaliere este surprinzător de mare, iar ordinea de
importanţă nu poate fi stabilită decât pentru o perioadă scurtă de timp, datorită vitezei
mari de schimbare şi inovaţie şi datorită existenţei disparate şi indistincte a
parametrilor de predictibilitate. Principalele ameninţări transfrontaliere existente în
acest moment sunt: terorismul; corupţia şi economia subterană; crima organizată
traficul de persoane, droguri şi materiale strategice; ameninţări de natură
ecologică; ameninţări la adresa informaţiilor; SIDA.
Elementele menţionate anterior au detaliat doar câteva din riscurile şi
ameninţările majore care vor influenţa, la nivel global, evoluţia mediului de securitate
pe termen mediu şi lung. Acestea, fie că vor evolua conform previziunilor sau nu, se
vor combina în diverse modalităţi şi vor genera un mediu şi situaţii specifice mult
mai complexe care vor defini lumea şi securitatea în viitor.

17.4. Riscuri şi ameninţări în ecuaţia securităţii naţionale a României

Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a
statului român şi un obiectiv fundamental al guvernării; ea are ca domeniu de
referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale. Securitatea naţională este un
drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se
fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul construcţiei
europene, al cooperării euroatlantice şi al evoluţiilor globale.
La această dată, la nivelul strategiilor de securitate, în zonele de interes pentru
România, sunt identificate aproximativ aceleaşi riscuri şi ameninţări, de natură
politică, economică, socială şi militară, capabile să pună în pericol securitatea
naţională a României: instabilitatea regională; proliferarea armelor de distrugere în
masă; terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere; diseminarea
armelor de distrugere în masă şi a tehnologiilor de producţie aferente; criminalitatea
transnaţională organizată; guvernarea ineficientă.
În acest context, deşi pericolul unei confruntări armate directe majore a
dispărut, în ecuaţia securităţii naţionale sunt menţinute suficiente alte riscuri
tradiţionale de securitate, precum conflictele interetnice izbucnite în spaţiul
exiugoslav sau şi-au făcut apariţia o serie de dificultăţi politice, economice sau de altă
natură, generate de procesul de tranziţie sau de criza care se manifestă la nivel
mondial.
În perspectiva următorilor 20-25 de ani sursele de ameninţare la adresa
securităţii, ca domenii de manifestare, îşi vor menţine actualitatea, dar vor avea o
natură mult mai complexă. Caracteristic pentru evoluţia acestora va fi apariţia, alături
de formele de manifestare deja cunoscute, a altora noi, rezultat al schimbărilor din
mediul de securitate ce vor avea loc pe fondul evoluţiei economice, sociale, politice,
militare etc. la nivelul întregii lumi.

10
 Din această perspectivă pot fi identificate principalele schimbări şi tendinţe de
evoluţie pentru cele mai probabile riscuri şi ameninţări luate în calcul în ecuaţia
securităţii naţionale.

17.4.1. Riscurile şi ameninţările în plan militar

Până nu demult, riscurile şi ameninţările militare au fost percepute ca fiind
principalul tip de ameninţare la adresa securităţii. Situaţia este uşor de înţeles
deoarece acţiunea de forţă era singura care putea determina pierderi ireparabile atât
pentru baza organizaţională a statelor vizate, cât şi pentru existenţa populaţiei
acestora.
În condiţiile unui mediu intern stabil, România şi-a concentrat, în ultima
perioadă, eforturile din domeniul militar în direcţia reformării sistemului militar care
include şi "operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale Uniunii
Europene, în cadrul politicii europene de securitate şi apărare, ca şi ale NATO, ONU
şi ale forumurilor/ iniţiativelor subregionale, principalii actori din spaţiul post-
sovietic. Situarea României la frontiera unui spaţiu euro-atlantic, politico-militar şi a
celui european, unde capătă contur tot mai evident componenta politico-militară, pe
lângă cea economică deja existentă, oferă avantaje multiple.
Avantajele vor fi, în primul rând, de natură economică, dar nu vor putea fi
operaţionalizate decât prin dialog politic.
Totodată, sunt posibile distorsiuni caracteristice unor relaţii de putere
inflamate: radicalizări ale demersului politic, şicane de natură economică interpretări
forţate ale unor acorduri şi tratate internaţionale (tratatele politice bilaterale,
reglementările privind fluviul Dunărea, M. Neagră etc.), gesturi diplomatice de rea-
voinţă, dificultăţi în accesul la resurse etc.
În acelaşi cadru, al relaţiilor de putere, s-ar putea înscrie şi unii factori de risc
de natură militară care n-ar putea fi incluşi în atacuri armate sau pregătiri pentru
acţiuni care să necesite invocarea Articolului 5 al Tratatului de la Washington ori alte
mecanisme de consultaţii în cadrul Alianţei; activarea unor baze militare pe teritoriul
românesc, programe de modernizare a înzestrării şi echipării acestora, acţiuni militare
demonstrative (exerciţii militare, trageri, lansări de rachete etc.) cu alte frecvenţe
decât cele obişnuite, secvenţe ale războiului electronic etc. Asemenea gesturi ar putea
declanşa campanii de presă care, încet-încet, ar contribui la proiectarea şi menţinerea
imaginii adversarului cu urmări mult mai grave pe termen îndelungat.

17.4.2. Riscuri şi ameninţări non-militare:

- posibile evoluţii negative în plan subregional în domeniul democratizării,
respectării drepturilor omului şi dezvoltării economice care ar putea genera crize
acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsă;
- proliferarea ANM, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, armamentelor şi
mijloacelor letale neconvenţionale;
- proliferarea şi de zvoltarea reţel elor teroriste , a crimei organizate
transnaţionale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţie,
materiale radioactive şi strategice;
- migraţia c1andestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi;

11
 - acţiunile de incitare la extremism, intoleranţă, separatism sau xenofobie care
pot afecta statul român şi promovarea valorilor democratice;
- decalaje între nivelurile de asigurare a securităţii şi gradului de stabilitate ale
statelor din proximitatea României;
- limitarea accesului statului român la unele resurse şi oportunităţi regionale,
importante pentru realizarea intereselor naţionale.

17.4.3. Riscuri şi ameninţări asimetrice nonclasice:

- terorismul politic transnaţional şi internaţional, inclusiv sub formele sale
biologice şi informatice;
- acţiuni ce pot atenta la siguranţa sistemelor de transport, intern şi
internaţional;
- acţiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice;
- acţiuni destinate afectării imaginii României în plan internaţional;
- agresiunea economico-financiară;
- provocarea deliberată de catastrofe ecologice.

17.4.4. Riscuri şi ameninţări determinate de situaţia internă:

- persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi socială;
- accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administraţie deficitară a resurselor
publice care produc adâncirea inechităţilor sociale şi proliferarea economiei
subterane;
- reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa nerespectării legislaţiei;
- menţinerea unor surse şi cauze de potenţiale conflicte sociale cu efecte asupra
stării de linişte a populaţiei;
- nerespectarea normelor ecologice;
- scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în instituţiile statului;
- menţinerea unor decalaje de dezvoltare între regiunile ţării;
- slăbiciuni în îndeplinirea angajamentelor asumate;
- nivelul scăzut al infrastructurii informaţionale;
- deficienţa în protecţia informaţiilor clasificate.

17.4.5. Oportunităţi de contracarare a factorilor de risc şi ameninţare la

adresa securităţii naţionale a României
În contextul transformării mediului internaţional de securitate, în primul rând
prin apariţia şi multiplicarea noilor tipuri de riscuri şi ameninţări prezentate anterior,
România a acordat o atenţie sporită asigurării securităţii naţionale prin identificarea şi
dezvoltarea unor mijloace şi instrumente coerente de combatere şi contracarare a
acestora.
În acest sens, se au în vedere două dimensiuni majore pe de o parte,
intensificarea cooperării la nivel intern între instituţiile cu atribuţiuni în domeniu,
precum şi dezvoltarea unor căi de acţiune specifice, iar, pe de altă parte, cooperarea
permanentă cu structurile şi instituţiile internaţionale specializate în sensul
eficientizării eforturilor de combatere a unui spectru larg de riscuri şi ameninţări.

12
 În domeniul politicii externe, pot fi identificate o serie de modalităţi de acţiune
şi căi de diminuare a vulnerabilităţilor şi creşterii gradului de securitate naţională:
- participarea responsabilă la activităţile şi procesele decizionale ale Alianţei
Nord-Atlantice, precum şi la misiunile internaţionale sub egida NATO având ca scop
combaterea terorismului şi proliferarea armelor de distrugere în masă;
- dezvoltarea de relaţii privilegiate cu ţările UE, precum şi a Parteneriatului
Strategic cu SUA;
- participarea României la procesul de realizare a identităţii Europene de
Securitate şi Apărare;
- susţinerea dimensiunii pan-europene a OSCE, ca forum de dialog în domeniul
securităţii şi dezvoltarea capacităţii de acţiune pentru prevenirea conflictelor,
gestionarea crizelor şi reconstrucţia post-conflict;
- susţinerea diplomatică a participării la operaţiunile de pace ale ONU şi la alte
acţiuni vizând asigurarea stabilităţii şi întărirea încrederii la nivel regional şi global.
În domeniul economic relansarea economică trebuie consolidată prin crearea
unui mediu de afaceri atractiv şi stabil şi prin racordarea adecvată la marile fluxuri
economico-finaciare, tehnologice şi comerciale.
Accelerarea creşterii economice vizează în primul rând asigurarea prosperităţii
cetăţenilor şi sprijinirea procesului democratic intern.
În domeniul economico-financiar, principalele modalităţi de acţiune pentru
asigurarea securităţii naţionale, prin diminuarea vulnerabilităţilor şi reducerea
riscurilor şi ameninţărilor inerente perioadei de tranziţie, sunt următoarele:
- asigurarea stabilităţii funcţionale a economiei naţionale;
- asigurarea resurselor financiare pentru consolidarea sistemelor de apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională;
- realizarea unui sistem economico-financiar modern fundamentat pe o
economie de piaţă, construită pe baza principiilor eficienţei, justiţiei şi solidarităţii
sociale;
- susţinerea iniţiativei private prin perfecţionarea cadrului economico-financiar,
legislativ şi instituţional;
- accelerarea procesului de armonizare legislativă în domeniul financiar şi de
implementare a standardelor europene;
- corelarea politicilor economice naţionale cu procesul realizării uniunii
economice şi monetare europene.
În ceea ce priveşte domeniul social, se pune accent pe realizarea unor
modalităţi de stimulare a solidarităţii naţionale şi a responsabilităţii civice.
Acţiunile promovate în acest domeniu au în vedere:
- promovarea dialogului şi coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor
de echilibru, în contracararea efectelor negative ale procesului de tranziţie şi
evoluţiilor economiei de piaţă;
- reforma sistemului de securitate socială şi diminuarea deficitului de finanţare
a protecţiei sociale;
- descentralizarea deciziei administrative în domeniul raporturilor de muncă;

13
ocuparea forţei de muncă în concordanţă cu orientările UE, diminuarea şomajului şi
asigurarea unei protecţii sociale reale a şomajului inclusiv prin atragerea şi implicarea
acestora în activităţi de utilitate publică, desfăşurate în perioada disponibilizării.
În domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice, prin măsurile adoptate, se
are în vedere asigurarea capacităţii ana1itice şi operaţionale a serviciilor de
informaţii. Acestea vor acţiona pentru anticiparea ameninţărilor la adresa securităţii
naţionale, astfel, încât, împreună cu celelalte instituţii ale statului, să contribuie la
apărarea şi promovarea intereselor naţionale ale ţării.
Acţiunile specifice în domeniul menţinerii ordinii publice vizează, cu
prioritate, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, protejarea cetăţenilor, a
proprietăţii private şi publice.
Principalele modalităţi în acest sens sunt:
- asigurarea controlului civil asupra instituţiilor din domeniul siguranţei
naţionale şi ordinii publice;
- dezvoltarea şi perfecţionarea modalităţilor de cunoaştere şi contracarare a
riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, evaluarea complexă a
dinamicii acestora;
- informarea promptă şi corectă a factorilor de decizie ai statului, instituirea
unui sistem eficient de gestionare, valorificare şi protejare a informaţiilor secrete în
condiţiile respectării dreptului la informare a cetăţenilor;
- instituţionalizarea unor forme de cooperare permanentă între structurile care
contribuie la realizarea siguranţei naţionale şi ordinii publice;
- consolidarea lanţului instituţional de acţiune (Poliţie, Servicii de Informaţii,
Justiţie) şi intensificarea activităţilor desfăşurate de acestea împotriva corupţiei şi
crimei organizate .
În ceea ce priveşte domeniul apărării naţionale, armata română se află într-un
proces de redefinire, redimensionare şi restructurare care are ca scop final crearea
unei armate de dimensiuni mici, mobile, capabilă să desfăşoare o gamă largă de
misiuni. Ca membru NATO, România va trebui să dispună de o armată modernă şi
bine instruită, care să poată desfăşura, alături de ceilalţi aliaţi, acţiuni vizând
reglementarea diferendelor internaţionale, prevenirea conflictelor, gestionarea
crizelor şi apărarea colectivă.
Principalele măsuri vizate, în domeniul apărării naţionale, în ceea ce priveşte
combaterea riscurilor şi ameninţărilor, sunt:
- întărirea capacităţii de descurajare, prin realizarea şi menţinerea unei forţe
militare moderne şi credibile, dotată cu tehnică şi echipament militar modern şi
deservită de personal profesionalizat, cu o pregătire adecvată;
- constituirea în cadrul forţelor armate a instrumentelor operaţionale moderne,
capabile să permită României să ia parte activ, ca membru cu drepturi depline, la
eforturile Alianţei Nord-Atlantice şi ale organismelor internaţionale care vizează
reglementarea diferendelor internaţionale, prevenirea conflictelor, gestionarea
crizelor şi apărarea colectivă, precum şi participarea la operaţiuni militare
multinaţionale în sprijinul păcii, la întărirea încrederii şi stabilităţii în Europa
Centrală şi de Sud-Est, la acţiuni cu caracter umanitar şi alte activităţi militare;

14
 - constituirea şi consolidarea capacităţilor necesare pentru îndeplinirea
performantă a obligaţiilor asumate de România, de a participa în cadrul unor
operaţiuni de menţinere a păcii, de salvare, de răspuns la crize, de combatere a
terorismului şi de asistenţă umanitară, la nivel subregional şi regional;
In domeniul contracarării ameninţării teroriste, a fost adoptată Strategia
naţională de prevenire şi combatere a terorismului care îşi propune ca obiective
majore:
- identificarea, monitorizarea şi evaluarea constantă a tuturor riscurilor şi
ameninţărilor, respectiv a vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale care pot
contribui la apariţia şi dezvoltarea terorismului;
- protejarea teritoriului naţional, al populaţiei şi a obiectivelor româneşti din
interior şi exterior de activităţile asociate terorismului;
- prevenirea implicării cetăţenilor români şi rezidenţilor străini din România în
activităţi subsumate terorismului internaţional.

17.5. Concluzii
Există o strânsă conexiune între cele două dimensiuni – internă şi externă –·iar
o strategie coerentă pentru contracararea ameninţărilor la adresa securităţii depinde
de buna funcţionare a acesteia.
Iniţierea şi coordonarea acţiunilor naţionale în domeniul securităţii se bazează
pe un ansamblu de legi şi documente fundamentale care formulează, în mod clar,
principalele căi şi mijloace de acţiune în acest domeniu: Constituţia României,
Strategia de Securitate Naţională, Strategia Militară, Carta Albă a Securităţii şi
Apărării Naţionale etc.
Sistemul legislativ românesc este racordat la imperativul apărării intereselor
naţionale şi la asigurarea securităţii în toate dimensiunile sale. Noile riscuri apărute la
adresa securităţii şi a valorilor societăţii româneşti determină schimbări în structura şi
modul de funcţionare a principalelor instituţii cu atribuţiuni în domeniu (Ministerul
de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe) care
trebuie să fie capabile să răspundă noilor provocări şi ameninţări.

15