ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU” SIBIU

GEOPOLITICĂ ŞI GEOSTRATEGIE
Geostrategia Mării Negre

Șandor Andrei (IO, I)

Februarie 2015
CUPRINS

Introducere ............................................................................................... 1
Statele din Zona Mării Negre: interese și tensiuni ............................... 2
Cooperare și dialog în Zona Mării Negre .............................................. 7
Concluzii ................................................................................................... 8
Bibliografie ............................................................................................... 9
Introducere

Geostrategia definește proiectarea și afirmarea relațiilor de putere într-

o anumită arie geografică, subregionala, regională, continentală sau
transcontinentală. Aceste relații de putere sunt generate și întreținute atât de
către statele naționale, alianțele politico-militare, organizațiile non-
guvernamentale, cât și de elemente ce țin de laturile economică și socială.
Geostrategia este disciplina care studiază influența datelor geografice
asupra strategiei unui stat. În relație cu geopolitica, geostrategia reprezintă
efectul punerii în practică a argumentelor geopolitice în administrarea unui
conflict și/sau organizarea și menținerea securității unei țări1. Dacă geopolitica
este o disciplină care stabilește relația dintre evenimentele politice, interese și
spațiul geografic, geostrategia arată căile și mijloacele necesare pentru a atinge
aceste interese.
Marea Neagră este o mare interioară, situată între Europa și Asia și
comunică cu Marea Marmara prin strâmtoarea Bosfor și cu Marea Azov prin
strâmtoarea Kerci. Are o suprafață de 423.488 km2, la care are acces România
(6% din țărm), Ucraina – înaintea anexării peninsulei Crimeea de către Rusia
(29% din țărm), Bulgaria (7% din țărm), Turcia (32% din țărm), Georgia (12%
din țărm) și Rusia (14% din țărm). Prin intermediul Dunării sunt conectate
Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Republica Moldova, prin
intermediul Niprului se conectează Belarus, iar prin intermediul canalului
Volga-Don ce face legătura dintre Marea Neagră și Marea Caspică, au acces și
state precum Kazahstan, Turkmenistan și Azerbaidjan.
De-a lungul istoriei, din punct de vedere geostrategic, importanța
Mării Negre s-a bazat pe rolul avut la intersecția dintre marile puteri și imperii.
Marea Neagră a fost și este în continuare o zonă de tranzit între Est și Vest, între
Nord și Sud, o zonă importantă din punct de vedere al legăturilor comerciale și
resurselor naturale. Marea Neagră, privită ca regiune geopolitică, cuprinde atât
statele riverane (România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia), cât și
Republica Moldova și statele din zona Caucazului de Sud (Armenia și
Azerbaidjan).
Zona Mării Negre este una destul de tensionată, în principal datorită
distrugerii echilibrului geostrategic bazat pe bipolarismul din perioada
Războiului Rece. Vidul de putere generat de destrămarea URSS și desființarea
Tratatului de la Varșovia au dus la transformarea regiunii Mării Negre într-un
spațiu de instabilitate, în care se intersectează interesele statelor riverane, a
puterilor regionale și chiar a marilor puteri ale lumii. Marea Neagră este o zonă
de tensiune și pentru că se află la intersecția a 3 centre de influență geopolitică:
euro-atlantic, ex-sovietic și al Orientului Mijlociu.

1
Mihaela Stănciulescu, Geostrategie și geopolitică post-Război Rece în Balcani, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2013, pag.25

1
 Din punct de vedere al securității regionale, imediat după atentatele
teroriste din 11 septembrie 2001, apare conceptul de ,,Regiune Extinsă a Mării
Negre”. Acest concept reprezintă o arie care reunește statele din proximitatea
Mării Negre care pot soluționa problemele de securitate numai împreună, prin
eforturi comune și cooperare în plan politic, economic, militar și social.
Formarea în anul 1992 a Organizației Cooperării Economice a Mării
Negre la inițiativa Turciei și cu sprijinul Rusiei a condus la consolidarea
temporară a cooperării politico-economice a statelor membre, dar odată cu
expansiunea NATO prin aderarea României și Bulgariei, Marea Neagră a
devenit din nou un spațiu în care se intersectează interese diferite. Pe de o parte
există tendința de apropiere și/sau includere în NATO și UE, iar de cealaltă parte
există tendința Rusiei de dezvoltare și consolidare în zonă a unui bloc politico-
militar și economic.
Tensiunile din Marea Neagră sunt datorate problemelor politice, de
securitate, economice și sociale, probleme care pot pune în pericol securitatea și
stabilitatea întregii regiuni2. Aceste probleme pot genera factori de risc precum
diminuarea autorității statale, proliferarea unor fenomene specifice crimei
organizate, corupție (riscuri create de problemele politice), mișcări separatiste,
dispute teritoriale, proliferarea crimei organizate transfrontaliere, existența în
cantități mari a armamentului deținut ilegal, terorism (riscuri de securitate),
inflație mare, instabilitate economică, restricții de import și export, privatizări cu
implicații politice, expropieri selective, taxe discriminatorii și excesive,
controlul prețurilor (riscuri de natură economică), greve și boicoturi naționale,
conflicte inter-etnice sau religioase, emigrația în masă (riscuri de natură socială).

Statele din Zona Mării Negre: interese și tensiuni

Regiunea Mării Negre este un nod comercial important datorită

apropierii de bazinul Caspic, bogat în combustibili. Ca urmare a acestui fapt,
Rusia, SUA, UE și nu în ultimul rând statele din regiune au început o adevărată
competiție comercială și diplomatică pentru stabilirea traseelor resurselor
energetice.
În prezent, situația geopolitică din zona Mării Negre, prezentată pe
scurt, este următoarea: România, Bulgaria sunt membre NATO și UE, Turcia
este în proces de aderare la UE, fiind membră NATO din 1952, Ucraina se
confruntă cu puternice mișcări separatiste susținute de Moscova, Republica
Moldova și Georgia depun eforturi în vederea apropierii de UE și NATO,
Azerbaidjan și Armenia sunt interesate de aprofundarea relațiilor cu UE.
În continuare, voi prezenta poziția fiecărui actor pe scena geopolitică
din zona Mării Negre, pentru ca în final să observăm direcția de evoluție a
situației din această zonă.
2
Liviu-Mihai BUȚIU, Riscuri de natură teroristă în Regiunea Extinsă a Mării Negre, în revista Infosfera, anul I, nr
4, 2009, pag. 44

2
 Armenia face parte din zona geostrategică a Mării Negre, chiar dacă
nu are acces la aceasta. Se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord,
Azerbaidjan la est și Iran la sud. Armenia poate fi caracterizată ca țară în curs de
dezvoltare, iar în plan economic, autoritățile doresc participarea la proiectele
regionale de transport energetic, care în prezent o ocolesc (este vorba despre
proiectele Nabucco și TRACECA – program finanțat de UE pentru dezvoltarea
transporturilor pe direcția est-vest).
Pe plan politic, Armenia este interesată de reluarea relațiilor cu Turcia
și de soluționarea conflictului cu statul vecin, Azerbaidjan. Putem remarca de
asemenea puternica influență a Moscovei, dată de dominația capitalului de
proveniență rusă. Din punct de vedere al politicii externe, consider că Armenia
este mai apropiată de Rusia și nu de Occident datorită faptului că este singurul
stat din Caucaz care face parte din OTSC (Organizația Tratatului de Securitate
Colectivă), alianță militară de securitate colectivă care mai cuprinde Rusia,
Kazahstan, Kîrghistan, Tajikistan și Uzekistan. De asemenea, Armenia este țara
care găzduiește singura bază militară a Rusiei în zonă3.
Azerbaidjan este cea mai mare țară din Caucaz, fiind situată între Asia
și Europa. Azerbaidjan se învecinează cu Rusia la nord, Iran la sud, Georgia,
Armenia și Turcia la vest, iar la est se află Marea Caspică. Azerbaidjanul este în
conflict militar cu țara vecină Armenia, care a ocupat aproximativ 20% din
teritoriul azer.
Având în vedere conflictul cu țara vecină și relațiile ruso-armene
destul de strânse, este firesc ca Azerbaidjan să aibă o politică externă de
apropiere față de NATO și UE.
Azerbaidjanul urmărește reforme democratice și îmbunătățirea
drepturilor omului, liberalizarea economică și aderarea la OMC (Organizația
Mondială a Comerțului) – condiție necesară pentru stabilirea de relații mai
strânse cu UE și reintegrarea regiunii Nagorno-Karabah (ocupate de Armenia).
Azerbaidjan-ul este în conflict cu Armenia, stat aliat cu Rusia și în
care există o bază militară rusă. NATO are interese în Azerbaidjan, unde vrea să
amplaseze baze militare, având ca obiectiv oficial securizarea oleoductului
Baku-Tbilisi-Ceyhan. Obiectivul neoficial este evident: extinderea NATO și
ocuparea unei foarte bune poziții strategice în Caucaz.
Bulgaria este situată în Europa de Sud-Est și se învecinează cu
România la nord, Serbia și Macedonia la vest, Grecia și Turcia la sud, iar la est
are ieșire la Marea Neagră. Relația cu vecinii este una bună, după cum reiese din
faptul că între Bulgaria, România și Grecia există o colaborare pe plan economic
și diplomatic.

3
Raluca Ivanof, Programe de cooperare cu UE – Politica europeană de vecinătate și Parteneriatul Estic, în
volumul ,,Caucazul pe agenda Europeană”, p.86

3
 Bulgaria joacă un rol important în promovarea securității în regiune
prin apartenența la NATO, UE și BSEC (Black Sea Economic Cooperaion). Un
alt motiv pentru care putem considera că Bulgaria deține un rol important
privind securitatea din regiune este constituit de prezența militară a SUA pe
teritoriul său. Bulgaria a acceptat folosirea de către americani a 3 baze militare,
deosebit de importante datorită apropierii de Orient.
Poziția geografică a Bulgariei este una deosebit de avantajoasă în
prezent, fiind un punct de tranzit al ambelor proiecte majore de aprovizionare
energetică, Nabucco și South Stream.
Georgia este situată în zona Caucazului, învecinându-se la nord cu
Federația Rusă, la sud cu Turcia și Armenia, iar la est cu Azerbaidjan. Chiar
dacă vecinul din nord exercită presiuni asupra Georgiei și încearcă să îi
influențeze politica, statul din Caucaz își dorește să adere la NATO și UE.
Georgia se află într-o situație destul de dificilă în urma războiului cu
Rusia din 2008, situație caracterizată de lipsa de stabilitate și amenințare la
adresa suveranității și integrității teritoriale. Operațiunile militare desfășurate în
republica separatistă Osetia de Sud a adus mari pierderi Georgiei atât din punct
de vedere al integrității teritoriale, cât și din punctul de vedere al apropierii de
Occident. Răspunsul Rusiei la operațiunile din regiunea separatistă a fost unul
neașteptat pentru autoritățile georgiene, care au ajuns total nepregătite în fața
unei amenințări care putea să aducă atingere integrității și suveranității
naționale. Declanșarea operațiunilor militare georgiene în Osetia de Sud a adus
pierderi și în raport cu Occidentul, Georgia riscând neincluderea în Planul
Acțiunii pentru integrarea în NATO și pierderea statutului de țară sigură pentru
tranzitul resurselor energetice din Bazinul Caspic.
Întărirea dispozitivului militar din Caucaz și recunoașterea
independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia mențin riscul izbucnirii
unui nou conflict, motiv pentru care a luat ființă, la nivel militar, un parteneriat
SUA-Georgia.
Republica Moldova se află în sud-estul Europei și se învecinează cu
două state: România la vest și Ucraina la nord, est și sud. Republica Moldova se
confruntă cu 2 probleme majore: conflictul din Transnistria și situația tensionată
de pe scena politică.
Republica Moldova, în poziția sensibilă în care se află, este nevoită să
adopte o politică externă extrem de prudentă atât cu Estul, cât și cu Vestul.
Relația cu vecinii este din nou una problematică, astfel încât Moldova trebuie să
mențină un dialog cât se poate de pașnic și cooperant cu România și Ucraina,
fără a se apropia prea mult de ele. O apropiere mare față de România și UE ar
putea duce la atitudini negative din partea Ucrainei și Rusiei, iar o apropiere
mare față de Ucraina și Rusia ar putea să o îndepărteze de puterile din Vest.
Totuși, în ultimii ani s-a observat pe scena politică din Republica Moldova o
tendință de apropiere față de Occident.

4
 România este situată în sud-estul Europei Centrale, având ca vecini pe
Bulgaria în sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și
Republica Moldova la est, iar în est se află Marea Neagră. Pentru România,
Marea Neagră este o oportunitate și o sursă de risc 4.
România este membră NATO și UE, având responsabilități în
domeniul securității și anume generarea de stabilitate și securitate regională și
europeană. Politica externă a României urmărește consolidarea unei zone stabile
și prospere și implicarea în proiectele economice din zonă. Proiectul Nabucco
constituie o oportunitate economică pentru țara noastră, însă acest proiect
continuă să își amâne finalitatea.
Relația României cu vecinii este una bună, iar în ceea ce privește
situația actuală din Ucraina, țara noastră își dorește și susține apropierea statului
vecin de Occident.
Rusia se implică în problemele din zona Mării Negre, începând de la
participarea activă în cadrul inițiativelor regionale precum OCEMN și
influențarea politicilor statelor riverane, până la încurajarea și alimentarea
conflictelor locale. Rusia își face simțită prezența în Marea Neagră pe plan
militar în zone precum Abhazia și Osetia de Sud, Transnistria, Crimeea, Ghiunri
(din Armenia) și Gabala (din Azerbaidjan). Acestea ne arată că Marea Neagră
este pentru Rusia un obiectiv strategic important, oferindu-i posibilitatea
valorificării resurselor de materii prime și energie.
Din perspectiva securității în regiunea Mării Negre, Rusia încurajează
mișcările separatiste și percepe ca amenințări prezența navelor militare NATO în
apele Mării Negre, scutul antirachetă și existența bazelor americane pe teritoriul
României și al Bulgariei. De asemenea, Rusia are o atitudine negativă față de
GUAM – inițiativă regională formată din Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și
Republica Moldova, organizație privită ca o amenințare la adresa intereselor
politice, economice și de securitate.
Politica externă a Rusiei este orientată spre consolidarea poziției de
mare putere, existând tendințe hegemonice și revizioniste în fostul spațiu
sovietic. Rusia urmărește prin mijloace politice, economice și chiar militare, să
joace un rol important în evoluția globală5 și să își mențină statutul de lider
regional prin crearea unui puternic bloc economic și politico-militar. Extinderea
NATO este privită ca o amenințare la adresa securității și a sferei de
influență,motiv pentru care cooperarea NATO-Federația Rusă este una destul de
limitată.

4
Carta Albă a Securității și Apărării Naționale a României, capitolul 1, subcapitolul 1.3 Valorificarea poziției
geostrategice a României
5
Strategia de Securitate Națională a Federației Ruse, pe site-ul www.mid.ru, accesat în 11.12.2014, ora 19:36

5
 Pentru contracararea inițiativelor politico-militare occidentale,
Federația Rusă a reușit să desfășoare și să controleze un joc strategic complex
de perpetuare a conflictelor înghețate în spațiul ex-sovietic6. Încurajarea și
alimentarea instabilităților în state din regiunea Mării Negre, în special în
Caucaz, au ca scop descurajarea NATO și UE de a încheia parteneriate
strategice (indiferent că vorbim de parteneriate militare, politice sau economice)
cu aceste state.
Consider că Rusia este cu un pas înaintea celorlalți actori din punct de
vedere energetic după semnarea în 2007 a unui acord cu Turkmenistan și
Kazahstan prin care Rusia cumpără practic gazul din cele două state pentru 25
de ani. Aceasta pune în pericol proiectul Nabucco, care dacă va fi construit, va
trebui să găsească alte surse de gaz decât cele din Turkmenistan și Kazahstan.
Turcia este situată în Anatolia (Asia) în proporție de 97%, iar 3% din
teritoriul ei se află în peninsula Balcanică. La nord-vest se învecinează cu Grecia
și Bulgaria, la nord-est cu Armenia și Azerbaidjan, la est cu Iran și la sud cu Irak
și Siria.
Membră NATO și candidată pentru aderarea la UE, Turcia se află pe
o linie de mijloc, între instituții și fluxuri economice din Occident și identitatea
colectivă a lumii islamice.7 Datorită identității sale culturale și prezenței
organizațiilor teroriste din care amintim în principal PKK și Hezbollah, Turcia
este cel mai predispus stat din zona Mării Negre la acte de terorism.
Observăm că Turcia urmărește stabilirea de relații bune cu toți actorii
geopolitici importanți, înțelegând în acest mod protejarea intereselor. Turcia
dorește dobândirea statutului de lider zonal, bazându-se pe câștigarea SUA ca
partener. În relația cu Rusia, atitudinea Turciei a evoluat de la cea specifică
Războiului Rece la cea de partener. Totuși, între Rusia și Turcia mai există
divergențe în special privind bazele militare ruse din Caucaz și domeniul
energetic.
Ucraina este situată în Europa Estică și se învecinează cu Rusia la
nord-est, Belarus la nord, Polonia, Slovacia și Ungaria la vest, România și
Republica Moldova la sud-vest.
Ucraina a avut parteneriate militare atât cu Federația Rusă, cât și cu
NATO, iar după anul 2000 a început să încline tot mai mult spre NATO. Pe plan
social, s-a încercat crearea unui echilibru între estul pro-rus și vestul pro-
occidental.
Politica externă a Ucrainei a avut de suferit modificări în urma
izbucnirii conflictului inter-etnic. Înainte de acesta, Ucraina avea o politică
externă destul de agresivă, după cum putem observa din disputele cu România:
canalul Bâstroe și Insula Șerpilor.

6
Isabela ANCUȚ, Liviu-Mihai DĂNILĂ, Evoluții geopolitice și geostrategice în Regiunea Extinsă a Mării Negre, în
revista Infosfera, anul I, nr 4, 2009, p.34
7
Cătălin-Iulian BALOG, Securitatea și echilibru în Regiunea Extinsă a Mării Negre, în revista Infosfera, anul I, nr
4, 2009, p.30

6
 Ucraina importă majoritatea resurselor de energie din Federația Rusă
și reprezintă un punct de tranzit pentru energia transportată în Europa de Vest.
Este evident că Ucraina este de foarte mare interes pentru Federația Rusă, iar
anexarea Crimeei și situația tensionată din estul teritoriului ucrainean sunt
consecințele unui joc complex, desfășurat pe planuri multiple (economic, social,
politic, militar) de către ruși.

Cooperare și dialog în Zona Mării Negre

Actorii din zona Mării Negre au început să conștientizeze importanța

cooperării regionale, ceea ce a făcut să apare o serie de organizații de cooperare
dintre care amintim BSEC (Organization of the Black Sea Economic
Cooperation), Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică (fosta
GUAM), Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, SEDM (Reuniunea
anuală a miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est), BLACKSEAFOR (Grupul
Naval de Acțiune Comună în Marea Neagră), OBSH (Black Sea Harmony),
Acordul de cooperare al Gărzilor de Coastă, Cooperarea navală între statele
riverane.
Organizația care are în vedere soluționarea celor mai diverse probleme
din zona Mării Negre este BSEC. Această organizație promovează cooperarea
regională în domeniul economic, al transporturilor, al energiei și nu în ultimul
rând, în domeniul securității. Datorită faptului că statele riverane au concepții
diferite asupra securității și stabilității în regiune8, cooperarea în zona Mării
Negre este una dificilă. Consider că BSEC reprezintă cea mai importantă
organizație de cooperare din zona Mării Negre, însă deocamdata nu are puterea
necesară pentru crearea unei stabilități regionale.
Zona Mării Negre este una tensionată datorită riscurilor generate de
conflictele înghețate, criminalitatea transfrontalieră, terorism și de relațiile între
statele riverane pe de o parte și de marile puteri (NATO-Federația Rusă) pe de
altă parte. În încercarea de sporire a securității în această regiune, au apărut
următoarele organisme de cooperare în domeniul securității: Forumul Mării
Negre pentru Dialog și Parteneriat (inițiativă a României), Reuniunea anuală a
miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), Grupul Naval de Acțiune
Comună în Marea Neagră (BlackSeaFor), Black Sea Harmony (OBSH), Acordul
de cooperarea al Gărzilor de Coastă.
UE se implică în zona Mării Negre prin ce ce se numește ,,Sinergia
Mării Negre”. Această inițiativă a fost demarată datorită vecinătății directe
(dobândite odată cu aderarea României și a Bulgariei), legăturii cu Asia Centrală
și Orientul Mijlociu, potențialului în ceea ce privește energia, transporturile și
comerțul. Implicarea UE are ca scop principal consolidarea cooperării în
regiunea Mării Negre. Principalul interes al Uniunii Europene în Marea Neagră
8
Grigore Alexandrescu și Alexandra Sarcinschi, Modalități și posibilități de amplificare a cooperării în zona
Mării Negre, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”, București,2005, p.8

7
 este legat de securitatea energetică. Rusia nu este un partener de încredere, astfel
încât UE caută o alternativă la gazul rusesc în bazinul caspic.
SUA are interese în estul Europei și se implică pe scena politică a
regiunii geopolitice a Mării Negre, urmărind democratizarea statelor riverane și
stabilitatea regională. Principala contribuție a SUA în regiunea Mării Negre a
fost inițiativa de înființare a GUAM, Organizația pentru Democrație și
Dezvoltare Economică, care are ca obiective crearea unei zone de comerț liber
între statele membre (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Republica Moldova),
cooperarea în domeniul energetic și soluționarea conflictelor înghețate.
Din punct de vedere energetic, există 2 proiecte majore în zona Mării
Negre: Nabucco și South Stream. Primul proiect se referă la realizarea unei
conducte de gaz care să treacă prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria și
Austria, iar cel de-al doilea proiect, South Stream, reprezintă tot un gazoduct
care trece prin Marea Neagră, Bulgaria și Italia. South Stream poate fi considerat
alternativa rusă la Nabucco (inițiativă europeană), fapt ce pune într-o stare de
concurență cele două proiecte.

Concluzii

În urma destrămării URSS, a apărut un vid de securitate în bazinul

Mării Negre, care generează instabilitate. Întrebarea care apare este cine va
umple acest vid de putere în Marea Neagră: Federația Rusă sau NATO?
Evenimentele actuale ne arată că fiecare putere își dorește supremația în regiune,
dar consider că NATO se va manifesta mai puternic în Marea Neagră, datorită
tendinței majorității statelor riverane de aliniere la politica din Occident.
Deși unii oameni politici au afirmat la un moment dat că Marea
Neagră este un lac rusesc, consider că dezvoltarea fenomenului terorist,
expansiunea NATO și UE fac din Marea Neagră o frontieră, un punct de
legătură între Nord și Sud, Est și Vest.
Structurile de pace și securitate ale Europei pun accentul pe prevenirea
conflictelor, însă evenimentele de la granițele Uniunii Europene ne
demonstrează că aceste structuri nu au maturitatea necesară gestionării în mod
eficient a crizelor ce pot afecta securitatea în regiune. Principalele riscuri de
securitate din zona Mării Negre se află la periferia Federației Ruse și sunt de tip
asimetric. Aceste riscuri vor putea fi reduse și chiar eliminate numai prin
cooperarea tuturor statelor din regiune, inclusiv a Federației Ruse.
Federația Rusă este conștientă că pe termen lung poate ajunge să fie
singurul stat din regiunea Mării Negre care să nu fie membru NATO și încearcă
să reducă rolul actorilor regionali și a celor externi, indiferent de mijloace:
diplomație, măsuri economice, exploatarea conflictelor înghețate, exploatarea
divergențelor etnice și religioase, acțiuni militare, influențarea regimurilor
politice.

8
 Evenimentele recente ne dovedesc că în regiunea Mării Negre se caută
un echilibru, iar statele nu sunt preocupate în primul rând de amenințarea unei
agresiuni de amploare, ci mai degrabă de conflictele etnice, economice, terorism
și crima organizată.
Consider că regiunea Mării Negre va rămâne pentru o perioadă
îndelungată o zonă în care se vor intersecta interese, care vor duce la tensiuni și
conflicte. Pentru soluționarea conflictelor din prezent și prevenirea celor din
viitor, este necesară cooperarea și în domeniul intelligence, căci numai așa se
pot identifica clar vulnerabilitățile, amenințările și riscurile la adresa securității
regionale și se poate acționa pentru limitarea și înlăturarea lor.

Bibliografie

Carta Albă a Securității și Apărării Naționale a României

ALEXANDRESCU, Grigore, SARCINSCHI, Alexandra, Modalități și
posibilități de amplificare a cooperării în zona Mării Negre, Editura
Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”, București,2005
STĂNCIULESCU, Mihaela, Geostrategie și geopolitică post-Război Rece
în Balcani, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2013
Volumul ,,Caucazul pe agenda Europeană”, București, 2011
Revista Infosfera, anul I, nr 4, 2009
www.aesgs.ro
www.bsec-organization.org
www.europa.eu
www.geopolitics.ro
www.mid.ru
www.wikipedia.ro