DEPARTAMENTUL DE STUDII INTERNATIONALE SI ISTORIE

CONTEMPORANA

REFERAT

GUVERNANTA SECURITATII EUROPENE SI

INTERNATIONALE

2018
 CUPRINS

Securitatea in Zona Marii Negre. Guvernanta versus Globalizare

Securitate - Dicţionarul Explicativ al Limbii Româ ne (ed. 1998): „faptul de a fi la

adă post de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa
orică rui pericol; protecţie, apă rare”.

In Strategia de Securitate Naţională a Româ niei, securitatea naţională este definita

ca fiind „condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului româ n şi un obiectiv
fundamental al guvernă rii; ea are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele
naţionale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea
deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfă ptuieşte în
contextul construcţiei europene, cooperă rii euroatlantice şi al evoluţiilor globale”.
Abordarile de Securitate au evidentiat, doua teorii:
– teoria realismului: modul în care statele isi folosesc puterea si castiga inflenta;
–teoria idealismului: asigurarea securitatii nationale prin cunoasterea si gestionarea
riscurilor interne si externe;
Globalizarea a adus insa noi amenintari si vulnerabilitati in teoriile de securitate
de tip clasicist, astfel incat, modelele consacrate sunt lipsite de eficienta in gestionarea
vulnerabilitatilor si a starilor de pericol generate de terorism, exportul masiv de
insecuritate in speranta slabirii statelor catalitice, conservarea influentei dobandite si a
resurselor economice.
In context, guvernanta si globalizarea pot constituii, in perimetrul Zonei Marii Negre
domenii distincte pentru o cercetare stiintifica care sa evidentieze suficiente argumente
pro si contra, mai ales ca vizeaza puternice elemente ale bipolaritatii de la sfarsitul
secolului al XX-lea, este circumscrisa luptei pentru acapararea surselor energetice, exporta
insecuritate si fructifica climatul creat, versus insecuritatea societala 1:

1
NA: reflectarea procesului evolutiv in perceptia comunitatii printr-o amenintare sau o stare de pericol la adresa perpetuarii elementlor definitorii ale comunitatii in
care identitatea este element definitoriu.
 Reprezentantii de marca ai conceptului sunt Pierre Lemaitre, Ole Waever si Morten
Kelstrup.

Statul modern, securitate in societate

Societatea - o comunitate care accepta principii si valori validate în timp si formeaza

o entitate cu identitate bine definita.

Ole Waever: “societatea este o entitate umană formata in timp, intre indivizi si
grupuri cu atribute comune de limba, rasa, etnie, geografie, etc., cu valori si sentimente
comune: traditii, simboluri, etc., rezultate in urma convietuirii”.

Max Weber – “o naţiune este o comunitate de sentimente care se va manifesta în

mod adecvat în cadrele unui stat propriu; de aceea, o naţiune este cea care în mod normal
tinde să genereze propriul să u stat”2

Statul modern – este caracterizat in aparitie si evolutie de urmatoarele principii:

 principiul suveranitãtii nationale - unica, perpetua, inalienabil3.

 principiul guvernãrii reprezentative - modalitatea semidirectã de afirmare a
suveranitã tii nationale. Depozitarul – poporul, deleagã unor reprezentanti exercitiul
suveranitã tii: puterea legislativã , executivã si judecã toreascã . Prin aceastã delegare,
suveranitatea capã tã un continut special si conferã statului posibilitatea de a
fixa competente politice, juridice si continutul functiilor sale.
 principiul separãrii si echilibrului dintre puteri - presupune o dublã
calitate: separarea organicã  si separarea functionalã .
 principiul suprematiei constitutionale sau legale - principiul legalitã tii prevede ca
toate activitã tile statului sã fie supuse ordinii juridice.
 principiul consacrãrii drepturilor si libertãtilor fundamentale ale omului.

Societatea – in lipsa unor elemente definitorii, societatea este in acest moment o

vulnerabilitate pentru securitate, intrucat, reprezentarea societatii prin grupuri de
2
Weaver, O., Buzan, B., Kelstrup, M., Lemaitre., P., Identity, Migration and the New Security Agenda in Europe, St. Martin′s Press, New York, 1993;
3
Jean Bodin, în "Les six livres de la Republique"(1576);
interese, ONG-uri, partide, alte structuri de influenta, diminueaza funcţiile statului modern,
inclusiv în domeniul securită ţii prin legitimarea violenţei sociale, în afara instituţiilor
guvernamentale, ducâ nd, în acest fel, la subminarea ordinii legale în societate, intrucat
actori nestatali pot reclama că vorbesc în numele societă ţii sau se pot substitui "societă ţii
civile".

Guvernanţa îşi defineşte natura şi practicile în afara puterii statului care este redus
astfel la rolul de partener al celorlalţi actori. Menirea lui ? Ientificarea problemelor care
intereseaza colectivitatea şi responsabilizarea celor ce îşi asumă soluţii.
 În faţa proceselor de globalizare, guvernanţa propune a treia soluţie: un echilibru
funcţional între agenţi diverşi dar cu reală putere în relaţiile internaţionale.
Guvernanţa - cooperarea guvernelor cu organizatiile sociale, cu cetatenii in vederea
fundamentarii deciziilor in problemele majore din societate. Conceptul de guvernanta
poate fi uzitat in contexte diferite, precum cel global, national, comunitar, etc.
 În Cartea Albă privind Guvernanţa  Europeana, Comisia Europeană defineşte buna
guvernanţa ca fiind ”modalitatea prin care Uniunea utilizează puterilea  acordata de că tre
cetă ţenii să i şi în folosul acestora”
Comisia Europeana a statuat cinci principii prin care să consacre tră să turile
sistemului democratic şi ale statului de drept specifice statelor membre UE, valabile pentru
toate tipurile de guvernanţă . Cele cinci principii sunt urmă toarele:
o Transparenţa
o Responsabilitatea;
o Participarea;
o Eficacitatea;
o Coerenţa;
Transparenta - proclamă necesitatea adoptă rii unei maniere deschise, transparente de
că tre toate instituţiile în activitatea ce le revine.
Participarea – calitatea şi eficienţa politicilor promovate în UE sunt conditionate de
participarea populatiei de-a lungul întregului proces: de la elaborare pâ nă la implementare
şi monitorizare.
Responsabilitatea – delimiteaza rolul legislativ de executiv precum si asumarea
responsabilită ţii pentru tot ce se întâ mplă în sfera lor de activitate.
Eficacitatea - politicile promovate trebuie să  asigure eficienţa si oportunitatea in
implementare.
Coerenţa – reclama corelarea politicilor promovate şi acţiunilor  întreprinse în acest sens
prin sporirea gradului de implicare a autorită ţilor locale şi  regionale în politicile UE

Globalizarea – poate fi un fenomen, o ideologie sau o strategie ori toate la un loc,

fiind un termen general folosit la descrierea schimbă rilor în societă ți și în economia
mondială , ca o consecinta a dezvoltarii comerțului internațional și a schimburilor culturale
ce au determinat caderea barierelor și cresterea interdependenței intre state lumii.
Haosul din zilele noastre, deriva din dezvoltarea tehnologică și economică (care nu
ar fi fost posibile fă ră susținerea dezvoltă rii intelectualilor europeni, în special), un numă r
important al activită ților umanită ții se situează pe o scală și un orizont atâ t de mare, încâ t
au depașit granițele naționale, în limitele că rora statele suverane își exercită dreptul la
guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe
decâ t lasă să se înțeleagă . Pe masură ce domeniul activităților umane se extinde dincolo de
reglementările statului-națiune, legalitatea și regulile au devenit prea strâmte.
Noii jucă tori au trebuit să facă față provocă rii iscate de guvernarea de tip monopol;
au apă rut corporațiile multinaționale, piețele financiare globale, organizațiile non-
guvernamentale, dar și organizații criminale și rețele teroriste internaționale. Activitatea
acestor noi jucă tori nu este acoperită de legile internaționale, care se bazează pe înțelegeri
formale între statele-națiune, pentru că acestea nu au fost capabile pâ nă acum să gă sească
un teren comun pentru înțelegeri care vizează problema globaliză rii.
Un alt aspect cheie al globaliză rii consta in schimbarile accentuate din tehnologie și
inovație, sectoarele transporturilor și telecomunicațiilor au ajutat cel mai mult la crearea
satului global primordial.
Daca reducem globalizarea la conceptele economice, putem afirma ca aceasta
contrastează cu naționalismul economic și cu protecționismul, dar este înrudită cu
economia de piață liberă și neo-liberalismul, are elemente comune cu internaționalizarea și
este, deseori, interschimbabilă , chiar dacă unii preferă să folosească termenul de
globalizare pentru lă rgirea “spatiilor” din granițele naționale sau statale. Formarea satului
global – o mai mare apropiere între diferite pă rți ale lumii odată cu creșterea posibilită ților
de schimburi personale, întelegere mutuală și prietenie între cetă țeni “internaționali”, și
crearea civilizației globale.

Globalizarea economică – incumba patru tipuri de fluxuri peste granite:

 fluxuri de bunuri/servicii;
 fluxuri de persoane (migrația);
 fluxuri de capital;
 fluxuri de tehnologie.
O consecință a globaliză rii economice este îmbună tă țirea relațiilor dintre
dezvoltatorii aceleiași industrii din diferite pă rți ale lumii (globalizarea unei industrii), dar
și o erodare a suveranității naționale asupra sferei economice. FMI-ul definește globalizarea
ca și “creșterea în interdependența economică a ță rilor din întreaga lume, prin creșterea
volumului și a varietă ții tranzacțiilor de bunuri și servicii peste granițe, fluxul de capital
internațional mult mai liber și mai rapid, dar și o difuziune mai largă a tehnologiei.”4. Banca
Mondială definește globalizarea ca “Libertatea și capacitatea indivizilor și a firmelor de a
iniția tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor ță ri”.
Din perspectiva managementului, globalizarea este un termen de strategie ce
vizeaza apariția unor piețe internaționale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi
și gusturi similare ale clienților, reușind să vâ ndă aceleași marfuri prin campanii de
publicitate similare catre persoane ce aparțin unor culturi diferite.
“Conceptul de Globalizare se referă la micșorarea lumii și la mărirea gradului de
conștientizare a lumii ca un întreg” – Roland Robertson.
“Prima eră a Globaliză rii” poate fi împă rțita în etape:
 perioada Primului Ră zboi Mondial;
 sfâ rșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30;
Ț ă rile au început să îmbrațișeze era globaliză rii, indeosebi nucleul european, câ teva
state de la marginea Europei și câ teva lă stare europene din cele două Americi și Oceania

4
FMI, World Economic Outlook, mai 1997;
prosperau iar inegalitatea dintre acele state dispă rea în timp ce bunurile, capitalul și forța
de muncă formau, în mod excepțional, fluxuri libere între state.
Globalizarea în perioada de după cel de-al Doilea Ră zboi Mondial a fost condusă prin
runde de negocieri în prima fază sub auspiciile GATT si a dus la mai multe înțelegeri în
îndepă rtarea restricțiilor asupra liberului schimb. Runda Uruguay a dus la semnarea unui
tratat prin care se creează  Organizația Mondială a Comerțului (WTO), cu rolul de a media
disputele comerciale. Alte acorduri comerciale bilaterale, inclusiv secțiuni ale Tratatului de
la Mastricht și NAFTA, au fost, de asemenea, semnate cu scopul de a reduce tarifele vamale
și barierele comerciale.
In zilele noastre, imigranţii şi minorită ţile nu mai pot fi vă zuţi exclusiv drept
imigranţi, ei vor fi oarecum integraţi în comunită ţile statelor care îi primesc. În ultimele
două decenii, problematica migraţiei a suferit modifică ri fundamentale în raport cu
perioada menţionată anterior, incluzâ nd noi forme de migraţie din Europa Centrală şi de
Est:

 creştere tot mai mare a numă rului celor care caută azil şi al refugiaţilor;
 o modernizare evidentă a telecomunicaţiilor şi a sistemului global de transport ce
facilitează   mobilitatea.
Politica de integrare la nivelul UE a fă cut să apară întrebă ri inevitabile : grupurile de
imigranţi stabilite într-un stat ar trebui să poată beneficia de libertate de mişcare în cadrul
UE ? În acest caz statele naţiune ar trebui să renunţe la integrarea deplină a imigranţilor în
cultura dominantă pentru a deveni cetă ţeni cu drepturi depline ? Se poate pune problema
crearii unei „cetaţenii europene” care să rezolve aceste dileme?
A fost foarte dificil pentru UE să gă sească o soluţie adecvată problematicii libertă ţii
de circulaţie vs. controlul imigraţiei. Astfel, în paralel cu acordurile privind libertatea de
circulaţie, UE a dezvoltat un acord în privinta controlului imigraţiei externe: Acordul
Schengen, ce permite frontiere interne deschise, cooperarea la nivelul poliţiei statelor şi
libertatea de circulaţie a cetă ţenilor europeni, însă cu o monitorizare strictă a cetă ţenilor
non-UE.

Agenda extinderii UE că tre Europa de Est a adus în prim-plan un criteriu important

pentru aderarea la UE, ce se raportează de fapt la soluţionarea dilemei „libertate de
circulaţie vs. controlul imigraţiei”, şi anume acceptarea acquis-ului Schengen, a
standardelor impuse în acest sens. Au apă rut în acest cadru noi întrebari legate de
drepturile politice şi sociale ale cetă ţenilor din statele terţe: ar putea ei beneficia de dreptul
libertă ţii de circulaţie chiar dacă nu sunt cetă ţeni cu drepturi depline ai ţă rilor unde sunt
rezidenţi? S-a remarcat însă şi dezvoltarea unor legi comune contra discrimină rii, în cadrul
legislaţiei comunitare, ce contribuie la „îmbună tă ţirea” drepturilor şi la protecţia
minorită ţilor. Toate aceste demersuri pot fi considerate ca un efort pentru a gă si un cadru
comun al UE vis-à -vis de politica privind migraţia, care să depă şească diferentele de la nivel
national, sau „primii pasi” pâ nă la includerea politicii privind migraţia în Tratatul de la
Amsterdam.

Securitate naţională vs. libera circulaţie

Cu toate acestea putem vorbi despre o politică comună în privinţa migraţiei?

În prezent instituţiile UE definesc în mod oficial drepturile imigranţilor, modul în

care pot fi acestea protejate, modul în care statele membre pot acorda viza şi azil. Totuşi,
statele membre continuă să controleze canalele de migraţie, procesul de integrare,
cetă ţenia, permisul de rezidenţă , permisul de muncă , etc. Statele continuă să aibă
posiblitatea de a evita constrâ ngerile rigide ale nivelului supranaţional ; un exemplu ar fi
dreptul statelor membre de a stabili volumul imigranţilor din state terţe pe piaţa lor, deşi
migraţia este înscrisă în primul pilon, cel al deciziilor supranaţionale. Migraţia a devenit o
principală problemă de preocupare în materie de securitate, mai ales după cele două
evenimente marcante din istoria recentă , atacurile teroriste din New York (2001) şi din
Madrid (2004).

Putem spune că preocupă rile în privinţa securită ţii naţionale, manifestate de statele
membre, diminuează impactul politicilor comunitare în privinţa migraţiei, precum şi
capacitatea UE de a crea un mediu pozitiv pentru imigranţi. Acest aspect determină
creşterea migraţiei ilegale, şi accentuează dogmele xenofobe ale politicii de extremă
dreapta şi a ziarelor, potrivit că rora imigranţii sunt hoţi, terorişti, criminali, indezirabili.

Argumente dincolo de perspectiva „securităţii” dar convergente acesteia.

 Aspectul demografic constituie o problemă pentru societă ţile europene, care se
confruntă în prezent cu îmbă trâ nirea şi cu efectul fertilită ţii scă zute asupra forţei de
muncă , prefigurâ ndu-se ca un numă r de 12 milioane de europeni să iasă la pensie pâ nă în
2025. Din perspectiva UE, atragerea forţei de muncă calificate pe continent reprezintă un
aspect important, ce se regaseşte şi în Strategia Lisabona, care îţi propune să transforme
UE în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, pâ nă în
2010. Nu putem ignora nici beneficiile pe care le obţin statele terţe/ţă rile de origine, prin
acest flux şi prin urmare, beneficiile pentru ambele pă rţi. Totuşi există disensiuni între
cercetă tori, mulţi fiind preocupaţi de aspectele legate de securitate. Pe de altă parte, marile
regiuni economice ale lumii sunt în competiţie pentru atragerea forţei de muncă din
exterior.

O altă abordare pentru a stopa fluxul uriaş de imigranţi din ţă ri terţe ar putea consta
în contribuţia UE la soluţionarea problemelor în ţă rile de origine. Programe care să
stimuleze creşterea economică vor duce automat la reducerea numă rului de emigranţi. Un
exemplu este MEDA5, o iniţiativă ce a distribuit 800 milioane euro ţă rilor mediteraneene.
Asistâ nd aceste ţă ri cu programe de training, de asigurare a unui control mai bun al
frontierelor, de modernizare, UE speră să poată beneficia pe termen lung de rezultate. Un
alt exemplu este Politica Europeană de Vecină tate ; creată iniţial pentru a pregă ti statele
candidate pentru aderarea la UE, aceasta s-a transformat într-un sistem al că rui scop este
crearea unei vecină tă ţi „prietenoase” în jurul UE, oferind participare la piaţa comună
precum şi ajutor financiar.

Terorismul si crima organizata, factori perturbatori

Terorismul, în definiţia lui David Carlton (1993), presupune “niveluri semnificative

de violenţă, motivată politic, generată de actori sub-statali care pot sau pot să nu fie, într-o
anumită măsură, sponsorizaţi, dar care nu sunt în mod normal controlaţi de un stat suveran”.

5
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52011DC0303;
 Terorismul sponsorizat de stat este “terorism de stat” şi nu face obiectul riscurilor
de natură societală , ci se încadreaza în categoria ameninţă rilor de natură politică şi, în
ultimă instanţă , de natură militară . Intre amenintarile de natură teroristă în Europa, cu
cauze exclusiv locale, sunt cele din Irlanda de Nord şi din Ţara Bascilor. Ambele cazuri au o
istorie mult mai lungă decâ t procesul de integrare europeană şi, deci, nu putem plasa şi
identifica cauzele lor în interiorul acestui proces, ca efecte secundare ale integră rii. Cel mult
putem remarca creşterea vizibilită ţii lor ca urmare a “expunerii” prin procesul de integrare.

Irlanda de Nord datează din 1921 (urmare a acţiunilor Provisional Irish Republican
Army – PIRA6), în timp ce Ţara Bascilor este ră vă şită de violenţă de la începutul anilor 1960
(prin acţiunile Euskadi Ta Askatasuna – ETA 7). În 2005, IRA a anunţat încetarea atacurilor
teroriste.

Ală turi de aceste două cazuri, în Europa de Vest se manifestă intermitent terorismul
corsican. Potenţial terorist există şi în Catalonia, Bretonia, Tirolul de Sud, Ţara Galilor şi
Scoţia. Procesele politice interne din ţă rile vizate şi avansul integră rii europene au absorbit
cea mai mare parte a acestui potenţial disruptiv, deşi nu în totalitate. Dacă în Europa de
Vest terorismul de extracţie locală este pe cale de a fi absorbit şi “diluat” prin integrarea
europeană , în Europa de Est potenţialul terorist este în curs de definire. Este vorba în primul
rând de terorismul albanez în Balcani, dar cu ramificaţii în întreaga Europă. Este, de
asemenea, vorba de terorismul etnic din fosta Uniune Sovietică, în care exemplul Ceceniei
primează. Totuşi, în cazul Rusiei, războiul din Cecenia este mai degrabă un război de
eliberare naţională şi mai puţin unul terorist.

Cu excepţia Balcanilor şi al fostei URSS, potenţialul de instabilitate în Europa este

unul redus.

Schimbă rile de frontieră şi apariţia sau dispariţia unor state sunt puţin probabile.
Există totuşi o excepţie a excepţiei: Româ nia-Moldova, singura situaţie total atipică pe plan
european. În ceea ce priveşte terorismul internaţional (numit şi structurat de că tre analiştii

6
https://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=https://en.wikipedia.org/wiki/Provisional_Irish_Republican_Army&prev=search;
7
https://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=https://en.wikipedia.org/wiki/ETA_(separatist_group)&prev=search;
americani), ţă rile Uniunii Europene sunt, pentru moment, un fel de „a doua ţinţă ”, în sensul
că „prima ţintă ” ră mâ ne, totuşi, SUA.

Discuţia despre acest tip de terorism necesită o abordare distinctă şi este inspirată
de evenimentele generate de atacurile teroriste de la 9 septembrie 2001. Acest nou tip de
terorism este denumit „terorism transnaţional” întrucâ t depă şeşte cadrul graniţelor
naţionale, fiind promovat de organizaţii teroriste transnaţionale (membrii provin din mai
multe state, iar acţiunile lor se derulează , de asemenea, în mai multe state).

Teorismul transnaţional este o formă de ră zboi asimetric: dacă „inamicii” de ieri (în
speţă statele) erau statici, predictibili, omogeni, ierarhici, rigizi şi rezistenţi la schimbare,
„inamicii” de astă zi (în speţă organizaţiile teroriste) sunt dinamici, imprevizibili, fluizi, legaţi
în reţele, se organizează singuri, se adaptează şi evoluează constant. Nu există „linii de
front”, iar distincţia între combatanţi şi noncombatanţi nu mai există , ceea ce înseamnă că
civilii sunt o ţintă „legitimă ”. Ca formă de luptă politică , terorismul transnaţional a înlocuit
gherila naţională . Dacă gherila convenţională încerca atingerea unor scopuri politice pe
calea ră zboiului armat, în care scop dezvolta sisteme militare de apă rare mai mult sau mai
puţin evoluate, terorismul transnaţional nu poate dezvolta sisteme militare, nu poate
obţine sprijinul direct (ci doar pe cel simbolic) al populaţiei locale şi, pe cale de consecinţă ,
nu poate desfă şura decâ t activită ţi ofensive (atacuri teroriste) împotriva unor ţinte lipsite
de apă rare (pasagerii curselor aeriene, că lă torii cu trenul sau metroul).

Din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război

între societate şi stat, în sensul în care organizaţii violente (cum este Al-Quaida, ISIS 8) îşi
definesc identitatea şi luptă pentru idealuri politice suprastatale. Violenţa, ca prerogativ
exclusiv al statutului în perioada modernă , este privatizată de organizaţii şi reţele ce
acţionează deasupra statului.

Privatizarea violenţei reprezintă o evoluţie insuficient cercetată , motiv pentru care

şi definirea terorismului denotă o oarecare confuzie terminologică şi conceptuală .

8
https://www.nytimes.com/2016/05/16/world/middleeast/al-qaeda-turns-to-syria-with-a-plan-to-challenge-isis.html?_r=0;
 Terorismul este un subiect mult prea important pentru a ră mâ ne un concept
ambiguu disponibil pentru manipulă rile politice. În consecinţă , tema reclama cercetare
detaliată , întrucâ t depă şeşte cadrul clasic de manifestare.

Concluzie

Implementarea conceptului de Guvernanta europeana in Romania, Bulgaria, Grecia,

semnarea Acordurilor de Asociere ale UE cu Ucraina cu aplicabilitate din 01 noiembrie 2014, cu
Republica Moldova la 13 noiembrie 2014, continuarea discutiilor si a negocierilor ce vizeaza
aderarea Turciei la UE verus framantarile din statele fostei URSS care au deschidere la Marea
Neagra si Marea Caspica, in conexiune indirecta cu rutele de transvazare a petrolului caucazian,
interesul Chinei pentru refacerea drumului matasii, sunt tot atatea “chei” care inchid sau
deschid culoare spre guvernanta versus Securitate, insecuritate regionala si / sau internationala
in stransa corelatie cu libera circulatie a capitalurilor si a persoanelor – axiomele globalizarii,
reprezinta riscuri de securitate in Zona extinsa a Marii Negre.