UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Specializarea Istorie

REFERAT
Tratatul de cooperare și securitate de la Helsinki

Coordonator: Lect. Univ. Dr. Ungureanu George

Student: Dumitru Petre

Istorie

Anul II
 Tratatul de cooperare și securitate de la Helsinki a mai fost numit și „Actul Final” sau
„Acordurile de la Helsinki” și a fost semnat la 1 august 1975 în Helsinki, Finlanda, în cadrul
Conferinței de Cooperare și Securitate în Europa (C.S.C.E.) de 35 de state aparținând atât
blocului comunist, cât și Statelor Unite ale Americii. Acesta reprezintă o încercare de
apropiere a statelor comuniste de cele occidentale. Printre acestea s-a numarat și Republica
Socialistă Română, condusă de Nicolae Ceaușescu.

Conferința are originile în discuțiile politice din timpul Războiului Rece, când
Uniunea Sovietică a ținut o conferință asemănătoare privind probleme de securitate în 1954 la
Geneva, în speranța că o astfel de întâlnire se va concluziona cu recunoașterea formală a
granițelor politice în Europa de Est, stabilite după Al Doilea Război Mondial. În acea vreme,
Statele Unite ale Americii și restul puterilor vestice evitau astfel de discuții de teamă să nu
întărească Uniunea Sovietică și astfel să se extindă comunismul. De aceea, nu a fost făcut
niciun progres în acest sens între anii 1950 și 1960.
Mai târziu în 1972 au început discuțiile în cadrul consultațiilor de la Helsinki și au
continuat până la înființarea oficială a C.S.C.E. în luna iulie a anului 1973. Începând cu vara
lui 1973 până în vara lui 1975 s-au purtat intense negocieri la Geneva, până când participanții
s-au reunit pe 1 august 1975 pentru a semna Actul Final de la Helsinki. Toate țările europene,
exceptând Albania, l-au semnat, adăugând Statele Unite și Canada. Ulterior în iulie 1992, Ion
Iliescu a participat la a doua reuniune de la Helsinki la care au participat 51 de șefi de stat și
în cadrul căreia s-au discutat schimbările profunde care s-au produs în Europa după anul
1975. În cadrul celei de-a doua conferințe din 1992 s-a redactat un document final, „Sfidarea
schimbării”, compus din două părți: „Declarația conferinței la nivel înalt” și „Deciziile de la
Helsinki”.1
Documentul a fost văzut deopotrivă ca un important pas în dizolvarea tensiunilor
cauzate de Războiul Rece și ca un major eveniment diplomatic pentru Uniunea Sovietică la
acea vreme. Țări precum Canada, Spania și Irlanda au susținut că frontierele europene ar
trebui să fie stabile, cu mențiunea să poată fi schimbate prin mijloace interne pacifiste.
Președintele Statelor Unite, Gerald Ford a afirmat că acestea încă nu recunosc încorporarea
forțată a statelor baltice (Lituania, Letonia și Estonia) de către Uniunea Sovietică , iar alți
lideri ai statelor membre NATO au făcut declarații asemănătoare. 2
1
Ion Iliescu, Fragmente de viață și de istorie trăită, București, Editura Litera, 2011, pp. 189-190

2
James T. McHugh, James S. Pacy, Diplomats without a country: Baltic diplomacy, international law, and the
Cold War; Editura Greenwood Publishing Group, 2001, p. 84.
 Actul Final de la Helsinki a vizat o mare varietate de probleme, grupate în patru
coșuri. Primul coș, numit „Inviolabilitatea frontierelor europene”, includea zece principii
politice și militare, definiția unei granițe, integritate teritorială și implementarea unor măsuri
de creștere a încrederii între forțe opuse militare. Declarația asupra principiilor care
acționează în relațiile dintre statele participante, cunoscută și sub denumirea de Decalogul, a
enumerat următoarele 10 puncte:
1. Respectarea drepturilor inerente ale suveranității
2. Nerecurgerea la amenințarea sau la folosirea forței
3. Inviolabilitatea frontierelor
4. Integritatea teritorială a statelor
5. Reglementarea pașnică a diferendelor
6. Neintervenția în afacerile interne
7. Respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
8. Egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul popoarelor de a dispune de ele însele
9. Cooperarea între state
10. Îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor asumate conform dreptului internațional
Al doilea coș, „Cooperarea europeană între blocul comunist și blocul capitalist”, viza
probleme economice, al treilea „Respectarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale” punea accent pe drepturile omului, incluzând libertatea de emigrare și reunirea
familiilor despărțite de granite internaționale, precum și schimburi de experiență între culturi
și libertarea presei3.
Deși a avut parte de multe critici, al treilea coș s-a dovedit a fi de folos pentru dizidenții
Europei de est și Uniunii Sovietice. Pentru a urmări progresul URSS în implementarea
drepturilor omului stipulate, activiștii au creat grupuri de monitorizare în întreaga Uniune
Sovietică și Europa. Al patrulea coș formula detaliile întâlnirilor viitoare și procedurile de
implementare.
C.S.C.E. a încercat să apropie cele două jumătăți ale Europei divizate de Cortina de Fier,
să reducă tensiunile militare, să încurajeze cooperarea economică și să promoveze respectarea
drepturilor omului. Anomalia o reprezenta regimul comunist al României. Pe plan intern,
acesta a devenit în timp tot mai rigid și stalinist din tot lagărul socialist, însă pe plan extern
Nicolae Ceaușescu dorea să devină liderul lumii a treia.4

3
Henry Kissinger, Ordinea Mondială, București, Editura Rao, 2015, pp. 209-210.

4
Liviu Tofan, A patra ipoteză: anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj,Iași, Editura Polirom, p. 173
 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.) este cea mai
cuprinzătoare organizație de securitate. Acoperă aria geografică de la Vancouver la
Vladivostok și o populație de peste un miliard de persoane, contribuind la consolidarea păcii,
democrației și stabilității în această regiune. Organizaţia este un for pentru dialog politic la
nivel înalt asupra unei game largi de aspecte de securitate și, totodată, un instrument regional
cuprinzător pentru avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor și
reabilitarea post-conflict. În esență, vizează creșterea, prin cooperare, a încrederii între state. 
Originile O.S.C.E. datează de la începutul anilor 1970. Prin  Actul Final de la Helsinki, a
fost  creată Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E). Pe perioada
Războiului Rece C.S.C.E. a oferit un cadru de dialog multilateral şi de negocieri între Est şi
Vest. În contextul căderii Zidului Berlinului, Carta de la Paris din 1990 a reflectat aspiraţia
statelor participante pentru o nouă „eră a democraţiei, păcii şi unităţii” şi a consfințit
încheierea Războiului Rece.  Astfel, istoria C.S.C.E. se împarte în două perioade:
-         Între anii 1975 – 1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki şi, respectiv, Cartei de la
Paris pentru o nouă Europă), în care C.S.C.E. a funcţionat ca un proces de conferinţe şi
reuniuni periodice.
-         Evoluţiile pe planul securităţii europene apărute în anii 1990 au impus schimbări
fundamentale atât în ceea ce priveşte structura şi caracterul instituţional al procesului început
la Helsinki, cât şi rolul acestuia. Conferinţa la nivel înalt de la Budapesta, 1994, a hotărât
adoptarea denumirii de Organizaţie pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.).
În ceea ce priveşte problemele de fond, România a pus accent pe dezvoltarea şi
afirmarea Decalogului de principii, convenirea de măsuri de creştere a încrederii şi securităţii
(CSBMs), a diverselor programe de cooperare economică şi asigurarea cadrului instituţional
pentru continuarea Procesului de la Helsinki. În perioada anterioară prăbuşirii regimului
comunist, poziţia promovată de România în cadrul C.S.C.E. s-a caracterizat printr-un interes
accentuat acordat problemelor politice, militare şi economice.

Bibliografie

ILIESCU, Ion, Fragmente de viață și de istorie trăită, București, Editura Litera, 2011.
KISSINGER, Henry, Ordinea Mondială, București, Editura Rao, 2015.
 MC HUGH, James, PACY, James, Diplomats without a country: Baltic diplomacy,
international law, and the Cold War; Editura Greenwood Publishing Group, 2001.
TOFAN, Liviu, A patra ipoteză: anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj,Iași, Editura
Polirom.