ȘCOALA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

SPECIALIZAREA COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

TERORISMUL POLITIC: TERORISMUL

SUICIDAR (KAMIKAZE)

PROIECT REALIZAT DE LUPU ADRIANA – ELENA

GRUPA 5 COMUNICARE, AN III

 Facultatea de comunicare și Relații Publice

CONTEXT
În actualul context internaţional, majoritatea statelor lumii manifestă o preocupare pentru
redefinirea strategiei lor de securitate în condiţiile în care ameninţările cărora trebuie să le facă
faţă îşi au rădăcini în locuri dintre cele mai surprinzătoare, iar terorismul este din ce în ce mai
prezent, mai specific şi mai ancorat în capabilităţi materiale.

Paradoxal, secolul XX, cel mai avansat al mileniului doi, este și secolul terorismului.
Terorismul există de la începuturile lumii, însă cuvantul care îl desemnează s-a născut în urmă
cu peste 200 ani, în suplimentul pentru anul 1798 al Dicționarului Academiei Franceze. Una
dintre cele mai timpurii forme de manifestare a terorismului înregistrată de istorie o constițuie
sectă religioasă a sicarilor, ce a activat în Palestina, în secolul I e.n.

În mod frecvent găsim titluri în presa sau în media cu amenințări teroriste, lovituri de stat sau
acte teroriste asupra unor cetățeni obișnuiți. Și, în mai multe parți ale lumii, a fost una dintre
cele mai importante amenințări la adresa păcii, securității și stabilității. Deși reprezintă un
fenoment global, multe persoane nu știu să definească sau să identifice caracteristicile și
rădăcinile terorismului din cauza faptul că nu există o definiție general acceptată a terorismului.

INTRODUCERE
Termenul de “terorism” presupune violență premeditată, motivată politic, comisă împotriva
unor ținte directe sau indirecte, de către grupuri internaționale sau agenți clandestini, destinată
să influențeze o audiență.

Termenul “terorism internațional” presupune implicarea în actele teroriste a cetățenilor sau a

teritoriilor mai multor țări.

Terorismul nu este un concept disputant, iar teoriile politice, legale, sociale și populare sunt
adesea divergente. Nu există o definiție oficială a terorismului, dar există un acord general,
conform căruia terorismul are mai multe elemente diferite, fiind un instrument sau o tactică a
anumitor grupuri, fie ele statale sau nestatale, pentru a-și atinge anumite scopuri. Folosirea
forței este o parte importantă a terorismului, dar nu este principalul scop. În schimb, frica este

2
 Facultatea de comunicare și Relații Publice
una dintre principalele componente, deoarece răspândire fricii este mai important decât
“producerea” de victime.

UNIVERSUL VIOLENȚEI POLITICE

Violența motivată politic poate fi clasificată în diverse moduri. În culegerea de studii

“Terorismul”, scrisă de către Sorin Radu Roșca, există un tabel ce clasifică violența în funcție
de utilitate și eficiență:

Inițiator Țintă

Stat Cetățeni
Stat Război pe scară largă, stare de Aplicarea legii și oprimarea ilegală din
beligeranță; activități în timp de pace: partea organelor de ordine.
opreații speciale, lovituri de pedeapsă.
Cetățeni Lupta de gherilă; terorism insurgent; Terorism prin grupări paramilitare;
lovitură de stat, revoluție leninistă terorism etnic
Astfel, putem face diferența dintre cel care inițiază actul violent și ținta acestuia, făcând
distincția între stat și cetățeni. Tabelul cuprinde, în ansamblu, formele de violență politică
îndreptată de unii oameni împotriva altora.

Categorii de comportament violent

a. State împotriva altor state

Violenţa iniţiată de state poate fi împărţită în două tipuri: violenţa unor state îndreptată
împotriva altor state şi violenţa aplicată de state împotriva propriilor cetăţeni.

De multe ori, acţiunile agresive ale unor state îndreptate împotriva altor state au luat forma
razboiului convenţional, prin înfruntarea unor armate de mărimi obişnuite. Tocmai de aceea
aceasta este considerantă ca fiind forma de violenţă cea mai bogată în consecinţe din istoria
omenirii.

b. State împotriva cetăţenilor

3
 Facultatea de comunicare și Relații Publice
Utilizarea forţei împotriva propriilor cetăţeni cuprinde două subcategorii: procesul
transparent, legal, prin care statul îşi aplică legea iar cealaltă este reprezentată de utilizarea
violenţei ilegale de către guvern având ca scop intimidarea şi terorizarea cetăţenilor pentru a nu
se opune regimului.

c. Cetăţeni împotriva altor cetăţeni

Violenţa unor cetăţeni asupra altor cetăţeni se exercită de cele mai multe ori prin încălcarea
obişnuită a legii. De regulă, acest tip de violenţă nu este bazat pe raţionamente politice. În
general este comisă din motive personale.

Totuşi, există şi fenomene de violenţă comisă de cetăţeni din motive politice sau sociale.
Unele dintre ele sunt legate de rivalităţi, de lupte rasiale ori etnice, unele sunt asociate cu
ideologii de dreapta sau de stânga, iar altele se bazează pe chestiuni particulare, cum ar fi
protecţia mediului sau drepturile animalelor.

d. Cetăţeni împotriva statului

Acest tip de violenţă poate fi organizat sau spontan şi reprezintă, de multe ori, expresia
impulsivă a cetăţenilor nemulţumiţi, neavând un scop politic clar, nefiind coordonată de lideri
şi neavând un plan prestabilit.

Dacă vorbim de forma organizată, violenţa cetăţenilor intră în categoria insurgenţelor, al cărui
scop este răsturnarea guvernului. Principalele forme de insurgenţă reprezintă strategii distincte
de revoltă.

În cele ce urmează este imperios necesar să stabilim semnificaţia formelor de violenţă

insurgenţă, dar şi locul pe care îl ocupă terorismul în cadrul acestei violenţe.

FORMELE DE VIOLENȚĂ INSURGENTĂ

Violența insurgentă poate fi de mai multe tipuri: revoluție, lovitură de stat, luptă de gherilă,
terorism, revoltă. În tabelul următor, ce poate fi găsit în aceeași carte, Roșca (Roșca, 2001)
identifică toate aceste tipuri de violență clasificate după anumite criterii și putem observa unde
se situează terorismul, în comparație cu celelalte tipuri de violență insurgentă.

4
 Facultatea de comunicare și Relații Publice

Forma de Nivelul de Numărul de Durata luptei Gradul de Ameninţarea Spontaneitatea

insurgenţă insurgenţă participanţi violenţă la adresa
regimului

Lovitura de înalt Puţini scurtă variază mare nu

stat

Revoluţie scăzut mulţi scurtă mare mare nu?

leninistă

Luptă de scăzut mediu lungă mare variază nu

gherilă

Revoltă scăzut mediu scurtă scăzut mică da

Terorism scăzut puţini lungă scăzut mică nu

Rezistenţă scăzut mulţi lungă nu variază nu

nonviolentă

Lovitura de stat, după cum spune dicționarul Webster (Webster's New Twentieth Century
Dictionary Unabridged, 1980), este „o lovitură politică neaşteptată şi puternică; ea reprezintă,
cel mai adesea, înlăturarea bruscă şi cu forţa a unui guvern”. Aceasta se manifestă prin
preluarea puterii de către un individ sau un grup de indivizi, ce controlează poziţiile-cheie ale
guvernului. De cele mai multe ori, lovitura de stat este dată de către militari iar, pentru ca planul
să fie bine pus la punct, aceştia au nevoie de cel puţin cooperarea unei părţi din armată. Se poate
spune că lovitura de stat a fost una de succes dacă guvernul este prins total nepregătit. În
comparaţie cu alte tipuri de violenţă insurgentă, lovitura de stat nu implică multă violenţă, fiind
gândit întotdeauna ca un eveniment rapid, iar câteodată se poate lăsa şi fără vărsare de sânge.

Revoluția leninistă este gândită, de cele mai multe ori, ca o schimbare radicală din punct de
vedere social, politic sau economic iar față de lovitura de stat, revoluția este o schimbare de
sistem, și nu de strategie. Aceasta se realizează cu foarte puțină violență, sau chiar deloc, însă,
în unele cazuri, revoluția a însemnat vărsări masive de sânge, în perioade de lungă durată.

5
 Facultatea de comunicare și Relații Publice
Lupta de gherilă înseamnă „război de dimensiuni reduse” şi a luat naştere înainte de războiul
convenţional. De multe ori, se recurge la acest tip de violenţă împotriva unui duşman mai
puternic, aceasta fiind doar complementară, în vreme ce războiul clasic rămâne principala formă
de violenţă. Ca strategie, lupta de gherilă evită contactele directe, ofensive, optând pentru o
confruntare prelungită, care constă în numeroase incidente. Unii spun ca, în lupta de gherilă,
victoria finală se obţine prin obosirea inamicului.

Revolta reprezintă violența maselor. De regulă, revolta este dezorganizată, nu există un lider
şi nici o strategie pusă la punct. Spre deosebire de alte forme de violenţă, revoltele nu pot fi
considerate drept strategii de insurgenţă. Spre deosebire de luptele de gherilă sau de terorism,
de exemplu, revoltele sunt scurte şi nepregătite şi pot reapărea dupa câteva săptămâni sau luni
însă fără o campanie planificată şi de lungă durată.

Rezistenţa nonviolentă nu intră în aria violenţelor politice, ci mai degrabă se referă la grevele
de muncă, de foame, demonstraţiile, boicotul produselor, refuzul plăţii impozitelor şi alte tipuri
de avertizări pentru autorităţile statului, fără a implica acte de violenţă. Aceasta este o
modalitate practică de manifestare a opoziţiei doar atunci când guvernul o permite.

CLASIFICAREA FORMELOR DE TERORISM

Datorită manifestărilor atipice ale acțiunilor teroriste din ultimii ani, clasificarea terorismului
devinde din ce în ce mai grea. În subcapitolul “Tipologia terorismelor”, din notele de curs ale
dl. profesor Nicolae Frigioiu (Frigioiu, 2009), există o clasificare ce împarte terorismul în trei
categorii: terorismul intern, terorismul internaţional (transnaţional) şi terorismul global.

Terorismul intern se împarte, la rândul său, în două subramuri: în favoarea statului şi

împotriva statului. Tot în notele de curs, dl. profesor Frigioiu afirmă că “terorismul în favoarea
statului cuprinde: domnia terorii şi terorismul de stat. Terorismul împotriva statului cuprinde:
terorismul narodnicilor ruşi, terorismul anarhist sau anarho-sindicalist, terorismul revoluţionar”
(Frigioiu, 2009). Astfel, înțelegem că, prin această ramificare, cele două subramuri sunt la fel
de nocive, însă prezintă caracteristici ce le diferențiază una de alta. Când vorbim despre
terorismul în favoarea statului, este atunci când teroarea este organizată, iar regimul ajunge să
“regurgă la ea” (Frigioiu, 2009). Terorismul împotriva statului se referă la “practica

6
 Facultatea de comunicare și Relații Publice
asasinatului politic” (Frigioiu, 2009), ce este țintit spre conducătorul sau “funcționarilor
superiori ai statului” (Frigioiu, 2009) și terorismul anarchic ce se deosebește de cel revoluționar
“prin natura sa individualistă” (Frigioiu, 2009), care se desfășuară în grupuri restrânse, fără
“structuri organizatorice” (Frigioiu, 2009).

La rândul lui, terorismul internaţional (transnaţional) se împarte în: terorismul conservator

(sau colonial, și se referă la atacuri din partea armatei ce sunt organizate de către metropolă sau
de către statele coloniale, cu scopul de a menține o oarecare pace), terorismul interstatal
(supunerea statelor rebele prin bombardamente) şi terorismul contrarevoluţionar (eliminarea
unui guvern ce nu are simpatizanți în rândul poporului)

TERORISMUL SUICIDAR: MOTIVAȚIA TERORISMULUI SUICIDAR

Terorismul suicidar reprezintă o ramură aparte a terorismului, şi asta datorită faptului că
motivaţiile acestui tip de violenţă politică au rămas încă o enigmă pentru analişti, fiind
vehiculate mai multe ipoteze extravagante. Mai mult decât atât, în Israel, mass-media a
vehiculat ideea că sinucigaşii terorişti ar înghiţi droguri sau alcool înainte de a-şi executa
misiunile însă, examinările minuţioae efectuate la Institutul de Medicină Legală din Israel au
demonstrat că teroriştii kamikaze erau perfect lucizi în momentul atentatelor. Aşadar, explicaţia
unui asemenea act sinucigaş ar fi doar aceea că sunt motivaţi psihic înainte de a comite atacurile
sinucigaşe (Niță, 2005).

Poate fi tulburător faptul că sinucigaşii care detonează exploziv nu sunt dezechilibraţi mintal
şi nici nu suferă de vreo disfuncţie. În cartea “Terrorists, Victims and Society”, Andrew Silke
(Silke, 2003) comunică faptul că Nasr Hassan, o cercetătoare din Palestina, afirmă faptul că
există mici diferenţe între teroriştii sinucigaşi şi cei care îşi doresc să scape în urma atentatelor.

Profilul tipic al unui sinucigaş este următorul: tânăr între 16-28 de ani, provenit din zone sărace
şi având o educaţie minimă. Totuşi, în ultimii ani s-a constatat o abatere de la acest stereotip,
dovada fiind interviul cu teroristul Yussef Ali Mohammed Kamil, realizat de un ziarist
Palestinian, de unde rezultă faptul că nici disperarea şi nici sărăcia nu stau la originea actelor
sinucigaşe ale teroriştilor, ci mai degrabă viziunea lor despre viaţă şi moarte.

7
 Facultatea de comunicare și Relații Publice
Colonel Dr. Niţă Dan-Laurenţiu, în lucrarea sa despre “Terorismul kamikaze”, realizează o
listă de motive pentru care majoritatea teroriștilor recurg la astfel de fapte:

− “Ameliorează standardul social al sinucigaşului şi al familiei sale

− Răzbună moartea ori rănirea rudelor sau prietenilor, provocate de Israel
− Sinucigaşii provin din toate categoriile de vârstă şi niveluri sociale
− Tipic „bomber-ul” este un bărbat între 18-27 de ani, dintr-o familie săracă, absolvent
de liceu, devotat studiilor religioase
− Familia sa este mândră de gestul său, onorată şi recompensată financiar.” (Niță, 2005)

IMPACTUL ATACURILOR KAMIKAZE ASUPRA ȚINTELOR VIZATE

Deşi pare încă exotic şi non-tradiţional, terorismul kamikaze a lovit ţinte militare din peste 25
de ţări din Orientul Mijlociu şi nu numai.

Terorismul suicidar se confruntă, în prezent, cu un alt fenomen la fel de ameninţător, și anume

supraterorismul. Acesta din urmă se caracterizează prin dorința deosebită pentru “hecatombele
umane” (Niță, 2005) şi provocarea de maximum de distrugeri victime. Unificarea acestor două
fenomene a avut ca rezultat intensificarea atentatelor teroriste, dar şi a impactului psihologic
provocat ţintelor.

Tocmai de aceea, intensitatea acestor atacuri este în creştere, astfel că, până acum 6 ani, au
fost înregistrate peste 600 de atacuri kamikaze unde, statistic, la fiecare două atacuri au
participat trei atentatori kamikaze. Recordul de participare la o singură acţiune teroristă
sinucigaşă s-a înregistrat în Sri Lanka (Terror in Sri Lanka, n.d.), unde un aeroport a fost atacat
simultan de 13 antentatori sinucigaşi. Astfel, motivul pentru care se recurge la astfel de acte de
violență insurgent rezidă din eficiența cutremurătoare a acestora.

CONCLUZII

Studierea campaniilor teroriste duce le o singură concluzie: atacurile kamikaze pot fi declanşate
şi oprite la ordin de manipulatorii ce le dirijează. De asemenea, aceştia ştiu că o atmosferă de
conflict permanent face posibilă recrutarea mult mai uşoară a voluntarilor astfel de acte.
8
 Facultatea de comunicare și Relații Publice
Această lucrare vine în ajutorul înțelegerii și stabilirii anumitor concepte teoretice despre
principalele forme de violenţă insurgentă, punându-se accent pe terorism şi cercetând, în
detaliu, terorismul de tip kamikaze sau sinucigaş. Prin cadrul lucrării, am aflat că terorismul
este o formă de violenţă politică populară, poate şi datorită tacticilor utilizate de către terorişti,
ce se fac vizibile, chiar şi fără voia adepţilor săi, şi anume: inocularea groazei şi a terorii în
rândul civilizaţiei nevinovate cu scopul de a intimida statul, atentatele sângeroase,
imprevizibilitatea acţiunilor, latura amorală a provocărilor. Tocmai de aceea, se creează ciocniri
de mentalitate şi practică între adepţii terorismului, reprezentaţi de către organizaţiile teroriste
(ex: Al-Qaida, Hamas, Frontul de Eliberare a Palestinei, Organizaţia pentru Eliberarea
Palestinei).

Cert este că, primele forme ale terorismului au apărut încă din Antichitate, prin lupta pentru
cucerirea şi păstrarea puterii şi se menţin până în zilele noastre, când evenimente importante
par să schimbe destinul celor mai importante organizaţii teroriste, precum asasinarea liderului
Al-Qaida, Ossama bin Laden. Acest lucru arată că fenomenul terorismului este încă în viaţă şi
probabil va mai dura mult timp de acum încolo.

BIBLIOGRAFIE

1. Webster's New Twentieth Century Dictionary Unabridged, ed. a2-a, NY, William Collins

Publishers Inc., 1980, p.38

2. Silke, A. (2003). Terrorists, Victims and Society: Psychological Perspectives on

Terrorism and its Consequences. John Wiley & Sons.

3. Terror in Sri Lanka. (n.d.). Retrieved February 1, 2020, from

https://www.cnn.com/interactive/2019/04/world/sri-lanka-attacks/

4. Niţă, Dan-Laurenţiu, Terorismul kamikaze, Bucureşti, Editura Antet, 2005, p.27-38

5. Frigioiu, Nicolae, Antropologie politică,, Bucureşti, editura Tritonic, 2009, p.74-79
6. Stănescu, Sorin Roșca, Terorismul, Bucureşti, Editura Omega, 2001, p. 27
7. Amos, John W., Palestinian Resistance: Organization of a Nationalist Movement, NY,
Pergamos Press, 1980, p.192-193