14. Securitatea colectiva .

1. Notiunea de securitate colectiva

2. Formele securitatii colective
3. Avantaele securiatii colective cu balanta de putere.
1. Notiunea de securitate colectiva
Conceptul a aprut n vocabularul politic global i s-a nrdcinat n practica
diplomatic n anii 1920-1930, cnd s-au fcut ncercri de a stabili un mecanism
pentru a preveni un alt rzboi mondial. Principalele elemente ale securitii
colective sunt constituite de prezena unui grup de state, unite printr-un scop
comun (protecie i securitate) i de sistemul de msuri politico-militare luate
mpotriva unui potenial inamic sau agresor. Pot exista diferite tipuri de securitate
colectiv, care difer unele de altele n funcie de tipul de coaliie interstatal i
obiectivele stabilite ntre state. Aceasta poate fi o organizaie ce cuprinde state cu
structur similar social i politic, istorie i valori comune (de exemplu, NATO,
Uniunea European, rile CSI etc.), coaliie ce apare ca urmare a ameninrii
externe la acest grup, iar interesul este reprezentat de aprarea colectiv mpotriva
unui inamic comun. n general, securitatea colectiv se concentreaz pe probleme
strategice, militare i nu vizeaz abordarea altor aspecte ale securitii
internaionale (dimensiuni economice, sociale, de mediu i altele). ncepnd cu anii
90 s-a observat o cretere a interesului pentru acest model din partea oamenilor de
tiin i a politicienilor, ca urmare a dinamicii statelor CSI, precum i a extinderii
NATO, a exacerbrii fundamentalismului islamic, a conflictelor locale i regionale.
Nu este o coinciden, Tratatul de la Takent din 1992 a fost numit Tratatul privind
Securitatea Colectiv.
2. Formele securitatii colective
Aprarea colectiv este asigurat printr-un tratat (bilateral, multilateral) n care
dou sau mai multe state se oblig s i asigure asistan reciproc n cazul unui
atac extern. Exemple cunoscute n acest sens sunt NATO i Organizaia Statelor
Americane.7 Aranjamentul de aprare colectiv este o form avansat de
cooperare. Aprarea colectiv este una dintre cele trei sarcini fundamentale ale
NATO (mpreun cu managementul crizelor i securitatea prin cooperare),
fundamentat n baza Articolului 5 al Tratatului de la Washington. Aceast
prevedere permite luarea unor msuri de aprare relevante mpotriva unui atac
armat realizat de o putere rival, cum a fost, de exemplu, crearea sistemului NATO
antirachet ce are rolul protejrii statelor europene. Pe de alt parte, securitatea
colectiv poate fi definit ca o stare a relaiilor dintre state, stabilite prin tratate de
securitate, regionale sau globale, ce oblig la luarea unor msuri de aprare
comun mpotriva unei agresiuni8 .Este un sistem prin care comunitatea
internaional riposteaz la orice nclcre a pcii i a securitii internaionale.
Spre deosebire de aprarea colectiv, securitatea colectiv este ndreptat
mpotriva unui atac din interiorul comunitii. ONU este un exemplu concret n
domeniul securitii colective. n baza articolelor 41 i 42 ale Cartei ONU,
comunitatea internaional are dreptul de a exercita presiuni asupra statelor care
ncalc pacea, ncepnd cu cele nemilitare i pn la folosirea forei armate.
Aderarea la o organizaie de cooperare n materie de securitate, n special la una de
aprare colectiv, va avea un impact puternic asupra securitii unui stat membru,
deoarece un astfel de parteneriat mbuntete nivelul securitii naionale prin
asigurarea unei reacii comune mpotriva ameninrilor aprute.9 Referitor la
organizaiile de aprare i securitate colectiv, pot fi observate evoluii interesante
pe linia transformrii acestora i migraiei obiectivelor lor ctre polii opu i. De
exemplu, referitor la responsabilitile avute pe linia aprrii colective de UE i
NATO, au aprut evoluii paralele. n ceea ce privete aliana Nord-Atlantic, care
a avut, nc de la nceput, rolul de aprare colectiv a membrilor si, a evoluat
treptat ctre misiuni de gestionare a crizelor, devenind, practic, o organizaie pentru
securitate10. Pe de alt parte, UE i-a nceput activitatea cu operaii de gestionare a
crizelor, iar n prezent se ndrept ctre misiunile de aprare colectiv i cooperare
n situaii critice, prin clauza de aprare mutual i cea de solidaritate. n acest
context, se constat c UE i NATO au nceput de la poli opui, iar n prezent se
ndreapt ctre o zon de mijloc, a operaiilor de rspuns la catastrofe naturale, ori
provocate de om, respectiv n cazurile de asisten umanitar 11. Alte opinii
prezentate cu privire la NATO fac referire la posibilitatea ca prima dintre cele trei
atribuii principale (aprarea colectiv) s depeasc prevederile Articolului 5 al
Tratatului de la Washington referitor la aprarea colectiv mpotriva oricrui atac,
din acest motiv fiind oportun s fie redenumit ca aprarea i securitatea
colectiv.
. Avantaele securiatii colective cu balanta de putere.

Daca echilibrul de putere nu ezita sa se implice in conflicte armate in scopul

mentinerii unei stabilitati cu orice pret, chiar al razboiului preventiv, securitatea
colectiva pune un accent mai pronuntat pe asigurarea convietuirii pasnice. De aici
rezulta si conceptia conform carora statele, chiar nealiniate unui sistem de
securitate colectiva, nu trebuie tratate ca potentiali rivali, a caror izolare
diplomatica si chiar confruntare deschisa este raspunsul la orice tendinta de
afirmare a acestora (chiar daca nu in detrimentul alor state sau a unui echilibru
international). Din acest motiv sanctiunile Ligii Natiunilor pentru grave incalcari
ale suveranitatii unor state membre de catre alte state membre au avut o forta
regularizatoare limitata, accelerand, in cele din urma pierderea prestigiului acestei
institutii coroborata cu acumularea unor tensiuni ce vor duce la izbucnirea celui de-
al Doilea Razboi Mondial. Insa pornind de a premise fie pacifiste, fie cu finalitate
pacifista, modelul de securitate colectiva tinde sa dovedeasca o fermitate uneori
insuficienta in identificarea inamicilor unei ordini internationale consacrate, tocmai
datorita aspiratiei de a atrage cat mai multe state in actiuni convergente si de a nu
interveni de pe pozitii de forta. Totusi, sanctiunile impuse de un astfel de sistem,
chiar daca au avantajul de a actiona non-violent, la un nivel mai ales simbolic,
moral, au dezavantajul de a nu controla in mod destul de ferm eventualele
disensiuni, existand problema delicata de a respinge pe de-o parte orice abatere
intr-un mod eficient, fara insa a indeparta statul sau grupul vizat din acest sistem
international, fara a interveni in mod arbitrar in buna functionare a acestuia.
Trebuie mentionat ca daca in modelul echilibrului de putere, actorii importanti
aveau destule resurse materiale, umane, destul spatiu chiar( in sensul suprafetei
teritoriale) pentru a isi putea permite confruntari ocazionale fara caracter mondial
si total pentru regularizarea sistemului, prin contrast securitatea colectiva tinde
deseori sa condamne conflictele internationale chiar fara a lua masuri concrete
pentru stoparea lor( nici macar a interventiei unora sau mai multor membri in acest
sens). In cele din urma, experienta esecului Ligii Natiunilor a completat modelul
securitatii colective prin masuri mai ferme, exemplul cel mai concludent fiind
organizatia Natiunilor Unite, aparuta dupa al doilea Razboi Mondial, care, marcata
de experienta acestor doua realitati istorice, nu ezita sa foloseasca, in cazul in care
este necesar, forta militara in scopul mentinerii sau instaurarii pacii in zonele de
conflict.

Procesul decizional din cadrul unui sistem de securitate colectiva evita

deliberarile pe baza de consens absolut sau drept de veto. Dezavantajul unui astfel
de demers reprezinta tocmai o fermitate, o unitate pronuntata in cadrul acestor
deliberari precum si posibilitatea tergiversarilor acestora. Ca avantaj insa se
observa incapacitatea unui stat sau a unui grup de state de a isi impune punctele de
vedere in detrimentul altora cu viziuni opuse si ca forma finala a deciziilor se
apropie in modul cel mai benefic pentru toate partile implicate unor obiective
comune si reciproc avantajoase.

Securitatea colectiva are si o dimensiune ce depaseste politicile militare sau

diplomatice: alte obiective fundamentale ale acestui model sunt legate de probleme
de mediu, reducerea decalajelor economice, protejarea minoritatilor nationale,
religioase si de orice alt fel etc., existand cel putin doua justificari in abordarea
unor linii de actiune mai variante- interdisciplinaritatea starii de securitate si
caracterul deseori comun la nivelul international al acestor probleme, mizand pe
faptul ca ele nu pot fi gestionate, in majoritatea cazurilor complet autarhic, ca sunt
probleme de interes comun ale caror implicatii nu sunt limitate la un singur stat ci
pot afecta in mod la nivel mondial si ca gestionarea acestor probleme in comun
mareste gradul de responsabilzare interstatala prin coeziune si cooperare.

Securitate colectiva poate fi un termen prea general, existand de fapt mai

multe abordari distincte ale acestui model. Exista abordarea regionala, adaptata
necesitatilor de securitate ale fiecarei regiuni in mod diferit, careia i se reproseaza
caracterul local prea pronuntat, opus aspiratei universaliste si integratoare a
securitatii colective, abordarea concertelor de putere, care preia modelul
concertului european intr-un efort mai substantial de a preveni eventualele
conflicte, mai apropiat de obiectivele puterilor si echilibrului acestora, in fine,
forma hibrida, care pune accent pe caracterul dual al securitatii colective punand
accent atat pe problemele regionale cat si pe apararea comuna.

Securitatea colectiva, in ciuda esecului Ligii Natiunilor, este si astazi, in

forme imbunatatite si adaptate odata cu aparitia unor organisme internationale
precum NATO si ONU, o constanta a politicii internationale si diplomatiei actuale.
Evitarea unui razboi tocmai de talia celui pe care Liga Natiunilor nu a reusit ca sa
il previna dovedeste adaptabilitatea si avansul acesteia fata de momentul primei
tentative de afirmare pe plan mondial