UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

PROGRAMUL DE STUDII: INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

- NATO -

Student,
Andrei VASILACHE
 1. N.A.T.O.- Organizație politico-militara euro-atlantica

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleza și OTAN în

franceza) este o alianță politico-militară stabilită prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat
în Washington la 4 aprilie 1949 .
Alianța s-a format din state independente, interesate în menținerea păcii si apărarea
propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă
corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să răspundă tuturor formelor
probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre.
La constituirea ei, ideea de baza a alianței, menținută timp de peste 50 de ani, era
aceea a realizării unei apărări comune, credibile și eficiente. În acest sens, în articolul 5 al
Tratatului se specifica: „părțile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora
dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor si,
in consecință, daca se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând
dreptul său individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei
Națiunilor Unite, va da asistență Parții sau Parților atacate, prin luarea in consecință,
individual si concertat cu celelalte părți, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare,
inclusiv folosirea forței armate, pentru a restaura si a menține securitatea zonei Nord-
Atlantice.”
Cheltuielile militare însumate ale NATO constituie aproximativ 70% din totalul
cheltuielilor militare la nivel mondial. Reprezentanții statelor membre și-au exprimat intenția
de a aloca minimum 2% din produsul intern brut pentru cheltuielile militare până în 2024.

2. Originile Alianței

Între 1945 și 1949, puse în fața necesității imediate de reconstrucție economică, țările Europei
Occidentale și aliații lor Nord-americani, au privit cu îngrijorare politicile și metodele
expansioniste ale Uniunii sovietice.
Îndeplinindu-şi promisiunile luate în timpul războiului de a-şi reduce potenţialul de
apărare şi de a demobiliza trupele, guvernele occidentale au observat intenţia clară a
conducerii sovietice de a-şi menţine forţa militară la întreaga sa capacitate
Mai mult, în lumina obiectivelor ideologice declarate ale Partidului Comunist
Sovietic, era evident că apelul de respectare a Cartei Naţiunilor Unite şi a acordurilor
internaţionale
stabilite la sfârşitul războiului nu garantau suveranitatea natională sau independenţa
statelor democratice ameninţate de acte de agresiune externă sau de subversiune din interior.
Ca o temere în plus, s-a mai adăugat şi realitatea faptului că în Europa Occidentală şi
de Est, precum şi în alte state, s-au impus forţe nedemocratice de guvernământ represiuni ale
opoziţiei, ori a drepturilor şi libertăţilor civile, umane şi fundamentale.
Alianţa Nord-Atlantică a fost fondată pe baza unui tratat între statele membre,acceptat
de către acestea în urma dezbaterilor publice şi a unor procese parlamentare specifice. Fiecare
ţară membră este obligată să îşi asume atât riscurile, cât şi responsabilităţile, cât şi avantajele
securităţii colective, angajându-se să nu iaparte la nici un alt acord internaţional care ar putea
intra în conflict cu clauzele Tratatului.
NATO reprezintă legătura transatlantică prin intermediul căreia, securitatea
Americii de Nord este în permanentă conexiune cu securitatea Europei. Ea este manifestarea
practică a efortului colectiv depus de către membrii săi pentru susținerea intereselor lor
comune în problema securității.
 Principiul fundamental care stă la baza Alianței este un angajament comun față de
cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea securității acestora.
Solidaritatea si coeziunea din cadrul Alianței, susțin faptul că nici o țară membră, nu poate fi
forțată să se bazeze doar pe propriile eforturi naționale, în cazul apariției unor amenințări
asupra securității sale. Fără a priva statele membre de drepturile și obligațiile de a-şi asuma
responsabilitățile suverane în domeniul apărării, Alianța le ajută să își atingă obiectivele de
securitate națională în urma unui efort colectiv.
Mijloacele prin care Alianța își exercită politicile de securitate, include
menținerea unei capacități militare suficiente pentru a preveni un eventual război și pentru a
asigura o apărare adecvată, o capacitate generală de rezolvare a crizelor care ar putea afecta
securitatea membrilor săi , și promovarea activă a dialogului cu alte națiunii și a unei abordări
a securității europene în spiritul ajutorului reciproc, care să includă măsuri de dezvoltare în
domeniul controlului armamentului și al dezarmării.
În 1949 este încheiat Tratatul de la Washington din 1949 prin care cele 12 țări
fondatoare: SUA, Canada, Franța, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca,
Norvegia, Islanda, Portugalia, Italia pun bazele NATO.

Tratatul garanta principii precum:

- Democrație
- libertate individuală
- statul de drept
- rezolvarea conflictelor pe cale pașnică
- colaborarea economică
- garanții de securitate
- solidaritatea defensivă în cazul unui atac asupra unui membru NATO, deși SUA își
asumă o garanție juridică slabă pentru că nu doresc să se angajeze într-un conflict
- supremația Cartei ONU
- aderarea la NATO prin care statele se pun de acord și invită statul care vrea să adere,
actele fiind depuse la Washington.
- ratificarea tratatului de aderare dacă majoritatea statelor votează
- tratatul nu poate fi modificat timp de 10 ani
- tratatul poate fi denunțat după 20 de ani cu notificarea SUA
- limbile oficiale în care este încheiat tratatul

3. România și NATO

3.1. Scurt istoric

România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO de la Praga

din noiembrie 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de aderare pentru 7 state:
Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia.
La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor
de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-
Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de
ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO. Pe baza unei propuneri
legislative, începând cu anul 2005, “Ziua NATO în România” se celebrează în prima
duminică a lunii aprilie.
În perioada 2-4 aprilie 2008 România a găzduit Summit-ul NATO de la Bucureşti
care a fost cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România, dar şi Summit-
ul de cele mai mari dimensiuni din istoria NATO. La Summit au participat 26 de state
membre, 23 de state partenere, înalţi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi ai statelor
contributoare la operaţiunile NATO în Afganistan, la nivel de preşedinte (23 de state), prim -
ministru (22 de state), ministru al afacerilor externe (7 state), ministru al apărării (Kazahstan)
şi director politic (Irlanda).
Summit-ul a fost un eveniment unic nu doar pentru România ci şi pentru NATO. A
fost cel mai mare Summit al Alianţei, atât ca număr de participanţi (peste 6500), cât şi ca
formate. Pentru prima dată în istoria Alianţei, pe lângă reuniunile consacrate (Consilul Nord-
Atlantic, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Comisia NATO-Ucraina şi Consiliul
NATO-Rusia) s-a desfăşurat o reuniune în format extins a statelor şi organizaţiilor
participante la operaţiunea Alianţei în Afganistan, la care au fost prezenţi Secretarul General
al ONU, Preşedintele Comisiei Europene, Secretarul General al Consilului UE, directorul
Băncii Mondiale, alături de preşedintele afgan Hamid Karzai şi înalţi oficiali din statele de
contact (Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Iordania).

3.2. Obiective România în cadrul NATO

Apartenența la NATO, alături de Parteneriatul Strategic cu SUA și de apartenența la

UE, reprezintă dimensiuni fundamentele ale politicii externe ale României. Alianța Nord-
Atlantică este garantul principal al securității României, relația transatlantică reprezentând
liantul strategic care conferă coerență și consistență acțiunilor NATO. În acest sens, România
are în vedere consolidarea profilului țării noastre, de aliat responsabil și de încredere, în
cadrul NATO, prin participarea activă la dezvoltarea politicilor NATO, precum și prin
contribuții la misiunile și operațiunile Alianței. Întreaga noastră participare la activitatea
Alianței urmărește asigurarea securității și apărării României și a regiunii din care facem
parte, precum și întărirea NATO ca alianță de apărare colectivă

- Participarea la măsurile de consolidare a prezenței aliate avansate pe flancul

estic

Începând cu 2014, ca răspuns la schimbările majore produse în mediul de securitate şi

deteriorarea situaţiei din vecinătatea imediată a Alianţei, NATO a început un proces amplu de
adaptare a posturii sale defensive, În cadrul acestor măsuri, a fost înființată o prezenţă
înaintată a NATO pe flancul estic, cu caracter adaptat pentru regiunea Mării Negre (tailored
Forward Presence - tFP).
România a avut un rol esențial în dezvoltarea acestei prezențe, oferind forțe și structuri de
comandament proprii care au devenit structuri multinaționale NATO, dedicate apărării țării
noastre și a regiunii de sud-est a flancului estic. Aceste structuri creează cadrul prin care
aliații pot contribui la eforturile de apărare ale țării noastre, prin trimiterea de forțe și ofițeri
în structurile de comandament.
Prezența înaintată adaptată include: Brigada Multinațională de la Craiova ca parte
centrală a acestei prezențe, precum și măsuri de creștere a prezenţei aeriene şi maritime aliate
în regiune. Alături de forțele române, la Brigada Multinațională participă și o unitate militară
din Polonia, iar alți aliați au afiliat forțe. Măsurile aeriene și militare se concretizează prin
vizite și participări la exerciții ale navelor alíate și Grupărilor navale permanente ale NATO.
A fost creată și o funcţie de coordonare a activităţilor maritime ale NATO în Marea Neagră,
cu rolul de a coordona prezența navelor alíate și NATO în zona. De asemenea, au fost
intensificate activitățile de poliție aeriană în regiunea Mării Negre, la care participă aliații
NATO prin rotație.
În scopul susținerii măsurilor NATO de apărare a României și a regiunii de sud-est a
teritoriului aliat, pe teritoriul țării noastre au fost create, în 2014, două comandamente
multinaţionale, ca parte a Structurii de Forţe ale NATO - Comandamentul Multinaţional de
Divizie pentru sud-est (HQ MND SE) şi Unitatea de Integrare a Forţelor Aliate (NFIU).
Ambele sunt situate în Bucureşti și au rolul de a sprijini derularea eventualelor misiuni în
regiunea noastră. De asemenea, în 2020 a fost înființat la Sibiu Comandamentul Corpului
Multinațional Sud-Est (MNC-SE), tot ca parte a structurii de forțe a NATO, menit să
întărească arhitectura de securitate din regiune. (detalii pot fi găsite la https://mncse.ro ).
România participă la măsurile de consolidare a prezenței aliate avansate în Polonia,
activând în cadrul grupului de luptă condus de SUA.

- Sistemul de apărare antirachetă

Misiune-cheie şi obiectiv strategic al Alianţei Nord-Atlantice, dezvoltarea arhitecturii

Aliate de apărare antirachetă transpune deciziile luate la ultimele Summit-uri NATO, având
la bază principiile indivizibilităţii securităţii, solidarităţii şi apărării întregului teritoriu aliat.
Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de
apărare antirachetă reprezintă un succes al ţării noastre, care îşi consolidează astfel poziţia de
aliat de încredere în cadrul NATO.
La Summit-ul NATO de la Varșovia (iulie 2016) a fost declarată capacitatea inițială
operațională a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO. Acesta
reprezintă un pas semnificativ în direcția unei BMD a NATO care oferă o capacitate mai
avansată de apărare a populațiilor, teritoriilor și forțelor aliate în fața unui potențial atac cu
rachete balistice. Decizia a fost posibilă prin transferarea acțiunilor de comandă și control
(C2) ale sitului Aegis Ashore de la Deveselu către NATO, facilitatea găzduită de România
reprezentând o parte semnificativă din această creștere a capacităților NATO în domeniu.
Participarea la misiuni și operațiuni sub egida NATO
România a avut în mod constant contribuţii substanţiale la misiunile și operațiunile
NATO, în anumite teatre de operaţiuni implicându-se încă din perioada de pre-aderare. În
prezent, România participă cu efective și mijloace militare la eforturile comunităţii
internaţionale şi ale NATO în cadrul: Misiunii Resolute Support (RSM) din Afganistan,
NATO – Kosovo (KFOR) și misiunea NATO in Irak.

- Angajamentele privind cheltuielile pentru apărare

In 2014, pentru a asigura capacitatea Alianţei de a răspunde în mod eficient provocărilor

generate de noul mediu strategic de securitate, cu ocazia Summit-ului NATO din Ţara Galilor
a fost agreat The Wales Summit Pledge on Defence Investment, care vizează angajamentul
statelor membre de a atinge obiectivul de 2% din Produsul Intern Brut alocat cheltuielilor
pentru apărare în decursul a 10 ani (până în 2024), cu diferenţele specifice fiecărui grup de
aliaţi (cei care au deja acest nivel de finanţare îl vor menţine, ceilalţi vor stopa declinul
bugetelor de apărare şi vor creşte gradual cheltuielile pentru apărare). În plus, angajamentul
indică alocarea a cel puțin 20% din bugetul apărării pentru achiziţia de echipamente majore şi
activităţi de cercetare-dezvoltare, precum şi îmbunătăţirea rezultatelor individuale privind
nivelul de dislocabilitate şi sustenabilitate a trupelor în teatrele de operațiuni.
Angajamentul are o semnificaţie deosebită pentru demonstrarea credibilităţii, unităţii şi
solidarităţii aliate, în actualul context geostrategic, fiind reafirmat ulterior de către statele
membre, inclusiv la Summit-ul NATO de la Bruxelles (iulie 2018) și de la Londra
(decembrie 2019).
În scopul garantării consensului politic naţional privind finanţarea sectorului de apărare,
la 13 ianuarie 2015 partidele parlamentare din România au semnat un acord privind alocarea,
începând cu anul 2017, a 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Ministerului Apărării
Naționale şi menţinerea acestui nivel pentru următorii 10 ani. Acordul este important, atât
prin prisma asigurării predictibilităţii politicii de înzestrare a Armatei României cu tehnică de
luptă modernă, precum şi pentru dezvoltarea unor proiecte de cooperare între industria
naţională de apărare şi companii de profil din alte state, cât şi pentru planificarea pe termen
mediu şi lung a apărării.

- Asistență pentru parteneri

România participă la eforturile de creștere a rezilienței și de sporire a capacităților de
apărare pentru partenerii din estul și sudul Alianței. Este implicată în implementarea
pachetelor de asistență stabilite de către Alianță pentru Georgia, Republica Moldova și
Ucraina. A îndeplinit responsabilitățile de stat-coordonator pentru Fondul NATO de Sprijin
pentru Apărarea Cibernetică a Ucrainei în prima fază a proiectului, încheiată în anul 2017.
Participă la eforturile internaționale de combatere a terorismului.

În 2021-2022, România exercită responsabilitățile de Ambasadă Punct de Contact NATO

(CPE) în Kuwait, respectiv în Finlanda.

4. NATO și Rusia.

Relația NATO-Rusia a debutat formal în 1991, odată cu sesiunea inaugurală a Consiliului

Cooperării Nord-Atlantice (ulterior denumit Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic).
Pentru a sublinia hotărârea de a imprima parteneriatului NATO-Rusia un nou ritm şi
o nouă substanță, pe 27 mai 1997 a fost încheiat la Paris “Actul Fondator privind relațiile,
cooperarea și securitatea reciproce”, care a oferit o nouă bază politică pentru dezvoltarea
relațiilor NATO-Rusia. Actul Fondator prevede respectarea de către NATO și Rusia a unui set
de principii fundamentale ale dreptului internațional, precum respectarea suveranității și
integrității teritoriale ale tuturor statelor, nerecurgerea la forță și la amenințarea cu forța,
rezolvarea tuturor diferendelor prin mijloace pașnice
Consiliul Permanent Comun, forumul de consultare pentru cooperare, creat în 1997
prin Actul Fondator, a fost înlocuit de către Consiliul NATO-Rusia (NRC), creat la 28 mai 2002
prin Declarația de la Roma a șefilor de stat și de guvern ai membrilor NATO, respectiv Rusiei.
NRC a adus împreună statele aliate și Rusia, ca parteneri egali în acest for de dialog,
cooperare și dezvoltare a relației dintre NATO și Rusia.
Declarația de la Roma precizează că NRC "va lucra pe baza unui dialog politic
continuu între membrii săi, pe subiecte de securitate, pentru a identifica din timp probleme
emergente, a determina abordările comune şi întreprinderea de acțiuni comune optime,
după caz". După aceea au fost realizate consultări politice constructive pe subiecte ca
Afganistan, Balcani, Sudan/Darfur, Irak sau regiunea extinsă a Orientului Mijlociu.
Ca urmare a intervenției militare ruse în Georgia (august 2008), NATO a luat decizia
suspendării dialogului și cooperării sub egida Consiliului NATO-Rusia. Reluarea progresivă a
acestora (”treptată și măsurată”) a fost decisă de miniștrii de externe NATO în decembrie
2008, iar în martie 2009, ei au hotărât reluarea reuniunilor formale ale NRC, precum și a
cooperării practice aliate cu Rusia.
Astfel, la 27 iunie 2009 s-a desfășurat în Corfu o reuniune a Consiliului NATO-Rusia la
nivelul miniștrilor de externe. Aceștia au decis reluarea cooperării militare NATO-Rusia în
paralel cu reforma structurilor de cooperare de sub egida Consiliului NATO-Rusia, în vederea
eficientizării activității lor. Miniștrii au identificat interese comune de securitate, precum
stabilizarea Afganistanului, controlul armamentelor, neproliferarea armelor de distrugere în
masă și a mijloacelor lor de transport la țintă, gestionarea situațiilor de urgență, combaterea
terorismului, a traficului de narcotice și a pirateriei.
În urma actelor de agresiune ale Rusiei la adresa Ucrainei, miniștrii de externe aliați
au decis la 1 aprilie 2014 suspendarea întregii cooperări practice, civile și militare, dintre
NATO și Rusia, în cadrul NRC, sub egida Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC) și a
Parteneriatului pentru Pace (PfP), cu continuarea dialogului politic într-un cadru limitat..
Șefii de stat și de guvern aliați au reconfirmat aceste poziții ale NATO la summit-urile
din Țara Galilor (din 3-4 septembrie 2014), Varșovia (8-9 iulie 2016) și la Bruxelles (11-12
iulie 2018), iar la Reuniunea Liderilor, de la Londra (3-4 decembrie 2019) au subliniat că
NATO rămâne deschis pentru dialog și o relație constructivă cu Rusia atunci când acțiunile
acesteia vor permite acest lucru.
Orice decizie de reluare a cooperării va depinde de respectarea unor condiții (There can
be no return to “business as usual” until there is a clear, constructive change in Russia’s
actions that demonstrates compliance with international law and its international
obligations and responsibilities – para 9 al Declarației Summit-ului NATO de la Bruxelles, din
2018).
Privind dialogul politic, liderii aliați au decis la Summit-ul de la Varșovia ca, în paralel cu
întărirea posturii de descurajare și apărare, NATO să manifeste deschidere față de un dialog
periodic, focalizat și consistent, cu o Rusie dispusă să se angajeze într-un astfel de dialog pe
bază de reciprocitate în cadrul Consiliului NATO-Rusia (NRC). Scopul este evitarea
neînțelegerilor, interpretărilor greșite și a escaladării neintenționate, precum și creșterea
transparenței și a predictibilității reciproce. Acest dialog se derulează prin reuniuni ale NRC,
la nivel de ambasadori, decise în principiu pe baza elementelor de agendă care este necesar să
fie abordate.
Din momentul suspendării cooperării practice aliate cu Rusia, Consiliul NATO-Rusia s-a
reunit de 10 ori (ultima oară la 5 iulie 2019) și a abordat teme precum situația de securitate
din Ucraina, transparența militară și reducerea riscurilor, exerciții militare, Afganistan,
Tratatul INF (privind Forțele Nucleare cu Rază Medie de Acțiune). Rusia nu a răspuns
favorabil, până în prezent, deschiderii manifestate de NATO începând cu 2020 pentru o nouă
reuniune NRC.
De asemenea, continuă – cu titlu ocazional – dialogul militar într-un cadru bine stabilit, la
nivel strategic, liniile militare de comunicare NATO-Rusia fiind pregătite să contribuie la de-
escaladarea unor situații potențial periculoase. Ultimul contact în persoană a avut loc la 26
noiembrie 2019, la Baku (Azerbaidjan), între președintele Comitetului Militar al NATO, Sir
Stuart Peach, și gen. Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Fed.
Ruse și prim-adjunct al ministrului apărării. Aceiași doi demnitari au avut o conversație
telefonică la 2 iulie 2020, pe teme de interes comun, inclusiv gestionarea pandemiei de
COVID-19.
Alianța subliniază permanent că prin abordarea sa nu amenință în vreun fel Rusia și nici
nu caută confruntarea cu aceasta.
În paralel, NATO își exprimă ferm pozițiile cu privire la aspecte de preocupare specială
ale conduitei Moscovei, așa cum au fost, cel mai recent, luările de poziție privind creșterea
masivă a prezenței militare la frontierele Ucrainei, ca și exprimarea solidarității cu SUA în
măsurile adoptate de aceasta față de acțiuni ostile ruse, și cu Republica Cehă, urmare
determinării de Praga a responsabilității Rusiei pentru exploziile de la Vrbetice, în 2014.
Bibliografie:
- https://www.mae.ro/node/46982
- https://nato.mae.ro/node/271
- https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-hyperion/economie-politica/
142529003-nato-referat/15006148
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Tratatului_Atlanticului_de_Nord