UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI COOPERARE

STRATEGICĂ

NATO

Prof.:Dr. Dan Hazaparu

Masterand: Zimbresteanu Valeria-Cristiana

1
 CUPRINS:

1. Introducere...............................................................................................pag. 3
2. Evoluția NATO........................................................................................pag. 6
3. Provocări în domeniul securitar...............................................................pag. 7
4. Concluzii..................................................................................................pag. 9

2
 1. Introducere

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este una dintre principalele organizaţii internaţionale
la nivel mondial. Aceasta este o alianţă politică şi militară, formată din 30 de ţări membre din
Europa şi America de Nord, tratat ce a fost semnat la data de 4 aprilie 1949. Aceste ţări
cooperează în domeniul securităţii şi al apărării. Astfel, NATO oferă o legătură unică între cele
două continente pentru cooperarea politică şi de securitate. De asemenea, alianţa încurajează
totodată consultarea şi cooperarea cu ţările non-NATO într-o gamă largă de domenii legate de
securitate, cum ar fi reforma apărării şi menţinerea păcii. Prin dialog şi parteneriate, NATO
contribuie la prevenirea conflictelor în interiorul şi în afara frontierelor statelor sale membre.
Alianța contribuie la securitatea și stabilitatea regională și internațională prin operațiunile sale
din Afganistan, Kosovo, Irak și în Marea Mediterană. Totodată, NATO cooperează cu state terțe,
pentru dezvoltarea capabilităților de apărare și creșterea rezilienței acestora, dar și cu organizații
internaționale, în special cu Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea
Africană în domenii de interes comun1.

Scurt Istoric

La 10 decembrie 1948 au început la Washington negocierile asupra Tratatului Nord-Atlantic

între statele membre ale Tratatului de la Bruxelles şi Statele Unite şi Canada. Statele implicate în
procesul de negociere au adresat la 15 martie 1949 invitaţii Danemarcei, Islandei, Norvegiei şi
Portugaliei să adere la acest proiect, potrivit volumului ''România - NATO. 1990-2008'' (Editura
Fundaţia Rompres, 2008).2

NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord), cunoscută ca și Alianța Atlanticului de

Nord, este una dintre cele mai importante organizații la nivel mondial și reprezintă o alianță
politico-militară semnată la Washington în data de 4 Aprilie 1949.

1
Miniserul afacerilor externe, NATO - Informaţii generale , MAE, București, martie 2021,
https://www.mae.ro/node/5337

2
https://www.agerpres.ro/documentare/2019/04/04/nato-70-de-ani-alianta-nord-atlantica-infiintare-si-evolutie--
286204

3
Această alianță a fost înființată datorită îngrijorării expensiunii URSS, aceasta dorind să impună
forme de guvernământ nedemocratice. NATO militează pentru instaurarea și menținerea păcii,
contribuind la prevenirea conflictelor și la rezolvarea pașnică a disputelor. Sediul General NATO
se află în Bruxelles, Belgia, iar Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa este situat în Belgia,
în apropiere de Mons. Această alianță a fost formată cu scopul de a-și proteja statele membre,
fiind bazată pe menținerea păcii și asigurarea securității acestora în viitor. Cele 12 state
fondatoare ale organizației sunt Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg,
Norvegia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale
Americii și Țările de Jos. Au existat mai multe etape de extindere, dintre care cea mai recentă a
avut loc în 2020, când Macedonia de Nord a finalizat formalitățile de aderare.3 Între timp, aceasta
s-a extins, în prezent fiind formată din 30 de țări din Europa și America de Nord. Fiecare dintre
statele membre, are o delegație condusă de un ambasador, ce se află în permanență în Bruxelles.
Prima operațiune militară NATO a fost în Războiul din Kosovo, cu o campanie ce a durat 11
săptămâni, împotriva Serbia și Muntenegru, în anul 1999. Odată cu atacul terorist din 11
Septembrie 2001, NATO a invocat, pentru prima dată, în data de 13 Septembrie 2001, un articol
din carta sa, prin care se specifică faptul că, orice atac împotriva oricărui stat membru, se
consideră un atac împotriva întregii alianțe.

Cel mai important pasaj al tratatului este Articolul V, care declară:

Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în
America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca,
dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare
individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţunilor Unite, va sprijini
Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte
Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru
restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice.4

3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Tratatului_Atlanticului_de_Nord
4
https://www.amosnews.ro/arhiva/scurt-istoric-nato-11-01-2008
4
Activităţile NATO

Acoperirea mediatică a NATO se concentrează asupra diplomaţiei la nivel înalt, precum şi

asupra summit-urilor şi campaniilor militare ale Alianţei. Însă, cea mai mare parte din activitatea
Alianţei se desfăşoară fără publicitate.
NATO este implicat, zilnic, în derularea unei game de proiecte care contribuie la îmbunătăţirea
mediului de securitate al Europei.
Aceasta include sprijinul acordat reformei armatelor est-europene, elaborarea programelor de
reconversie a foştilor militari pentru integrarea în viaţa civilă şi asigurarea de asistenţă în vederea
deminării şi a distrugerii stocurilor de muniţie expirată.
În plus, NATO joacă un rol activ în coordonarea asistenţei umanitare în cazul producerii
dezastrelor. În 1999, Alianţa a înfiinţat un Centru Euro-atlantic pentru Coordonarea Asistenţei la
Dezastre (EADRCC), prin intermediul căruia coordonează asistenţa de urgenţă şi umanitară din
partea ţărilor NATO şi partenere în cazul producerii dezastrelor naturale sau a celor cauzate de
oameni. De exemplu, în septembrie 2005, NATO a oferit asistenţă victimelor inundaţiilor,
imediat după Uraganul Katrina din Statele Unite. O lună mai târziu, un cutremur devastator în
Pakistan a produs moartea a circa 73.000 şi a lăsat fără adăpost aproape patru milioane de
oameni. Consiliul Nord Atlantic a convenit extinderea asistenţei prin intermediul EADRCC. În
numeroase ocazii, EADRCC a mobilizat resurse pentru a oferi asistenţă ţărilor din spaţiul euro-
atlantic care s-au confruntat cu inundaţii, incendii în regiuni împădurite şi cutremure.
NATO derulează un program ştiinţific care sponsorizează cooperarea practică în privinţa
aspectelor legate de Securitate şi în domeniile civile ale ştiinţei, mediului şi tehnologiei.
Programul Ştiinţă pentru Pace şi Securitate (SPS) al NATO urmăreşte să elaboreze recomandări
şi soluţii practice pentru o varietate de probleme, căutând în acelaşi timp să răspundă la nevoile
specifice ale participanţilor. La aceste activităţi, care contribuie în mod real la realizarea
securităţii generale, prin facilitarea colaborării, formării de reţele şi a construirii capacităţilor,
participă oameni de ştiinţă din ţările NATO, partenere şi membre ale Dialogului Mediteranean.5

2. Evoluția NATO
5
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Împreuna pentru securitate , NATO, București, 2012,
https://www.nato.int/nato_static/assets/pdf/pdf_publications/20120118_nato_security_rou.pdf
5
Este evident faptul că, de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și până în
prezent, aceasta a evoluat foarte mult, asigurând pacea și câștigând influență asupra altor state
care sunt tensionate și se află într-o situație conflictuală constantă.

Pe măsură ce lumea evoluează, există riscul mai mare de a izbucni stări conflictuale între state,
atacurile teroriste ținând pasul cu evoluția lumii și devenind din ce în ce mai inteligente și mai
violente, reprezentând o provocare constantă.

NATO s-a extins foarte mult, încheind acorduri cu alte state care nu sunt membre, astfel,
obținând pentru statele membre, avantaje politice, militate și resurse necesare în menținerea
păcii.

Încă din anii ’50 , evoluțiile internaționale, care au culminat cu declanșarea războiului din
Coreea, păreau să confirme temerile Vestului legate de ambițiile expansioniste directe și
indirecte ale Uniunii Sovietice. În consecință statele membre ale NATO și-au sporit eforturile
pentru crearea de structuri militare necesare pentru punerea în practică a angajamentului comun
al acestora în materie de apărare comună.6

Spre deosebire de Pactul de la Varșovia, NATO a continuat să urmărească securitatea comună a

statelor sale membre, precum și interesele acestora. Grecia și Turcia au aderat la Alianță în anul
1952. În anul 1955, s-a alăturat Alianței și Republica Federală Germania, iar în 1982 a urmat
Spania. În ultimul deceniu, NATO a evoluat foarte mult, lărgindu-si perspectiva asupra
securității, extinzând câmpul de securitate prin noi parteneriate, care, pe termen lung, pot fi
benefice securității statelor membre.

În virtutea acestui fapt, NATO a început să coopereze cu statele care au fost părtașe Pactului de
la Varșovia și cu fostele membre ale Uniunii Sovietice, prin stabilirea Consiliului de Cooperare
al Atlanticului de Nord, care și-a schimbat de atunci numele în Consiliul de Parteneriat Euro-
Atlantic, și apoi prin Parteneriatul pentru Pace.7

Ulterior, s-au înființat comitete și grupuri de planificare, în vederea sprijinirii activității

Consiliului Atlanticului de Nord.

7
https://www.nato.int/docu/und-nato/und-nato-rom.pdf
6
Un eveniment important în evoluția NATO a fost participarea Alianței la menținerea Păcii în
Bosnia și Herțegovina, urmată de intervenția pe cale armată în Kosovo, Federația Rusă
suspendându-și participarea la Consiliul Comun Permanent NATO – Rusia.

În anul 1999, Republica Cehă, Polonia și Ungaria, urmare a invitației de aderare, au devenit state
membre NATO, cu specificația că acestea nu vor fi ultimele state care vor adera la NATO.

3. Provocări în domeniul securitar

Amenințările hibride

În contextul evoluției lumii din ultimii ani, securitatea a suferit și ea schimbări, fiind, astfel,
necesară consolidarea și adaptarea securității, în vederea evitării și apărării în cazul unor atacuri
hibride. La inițiativa Finlandei, a fost înființat Centrul European de Excelență pentru Combaterea
Amenințărilor Hibride, având sediul la Helsinki. Acesta este o organizație independentă care se
ocupă de contracararea atacurilor hibride. Este o platformă care joacă rolul de liant între Europa
și NATO, punând la dispoziția acestora un forum unde se pot purta discuții strategice. În prezent,
aceasta este constituită din peste 1200 de practicanți și experți ce lucrează la strategii de
securitate împotriva amenințărilor de tip hibrid. Centrul de lucru este condus de către
secretariatul Centrului European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride.
Amenințările hibride desemnează combinația de activități în care metodele convenționale și cele
neconvenționale se întrepătrund frecvent și care pot fi utilizate într-o manieră coordonată de
către actorii statali și nestatali, rămânând însă sub limita pragului de stare de război declarată
oficial. Obiectivul urmărit nu este doar de a cauza un prejudiciu direct și a exploata
vulnerabilitățile, ci și de a destabiliza societățile și a crea ambiguitate în vederea obstrucționării
procesului decizional.8

În ultimii ani, în contextul în care statele membre UE, precum și partenerii săi au fost expuse tot
mai des la atacuri hibride cu scopul de a destabiliza un stat sau o regiune, cooperarea cu NATO a
fost mai intensă, astfel încât să fie posibilă contracararea acestor atacuri.

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de

securitate, a declarat: „În ultimii ani, mediul de securitate s-a schimbat în mod dramatic. Am
asistat la creșterea amenințărilor hibride la frontierele UE. S-a lansat apelul ferm ca UE să își
8
https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_16_1227
7
adapteze și să își amelioreze capacitățile în calitate de furnizor de securitate. Relația dintre
securitatea internă și cea externă trebuie să fie consolidată în continuare. Prin aceste noi
propuneri, dorim să consolidăm capacitatea noastră de contracarare a amenințărilor de natură
hibridă. În acest demers, vom intensifica, de asemenea, cooperarea și coordonarea cu NATO”.9

Cadrul comun are nenumărate scopuri, dintre care le reamintim pe cele mai importante:

 Prevenire, reacție la crize și restabilizare – prin conturarea unor proceduri eficiente,

plănuirea în detaliu a reacției în cazul unui atac hibrid.
 Sensibilizare – prin coordonarea acțiunilor UE cu ajutorul unei comunicări eficiente
între statele membre.
 Consolidare a rezilienței – prin identificarea sectoarelor deficitare și îmbunătățirea
acestora pentru a nu se ajunge în situații critice.
 Îmbunătățirea cooperării UE – NATO și a organizațiilor partenere – reunite de
scopul comun al acestora, de contracarare a amenințărilor hibride.

Principalii actori ai atacurilor hibrid sunt China și Rusia. Cele două sunt suspectate de cooperare
în domeniul militar, astfel devenind o amenințare pentru securitatea euro-atlantică. EU și NATO
au analizat și posibilitatea unui război hibrid, caz în care, acestea sunt dispuse să invoce articolul
5 din Tratatul de la Washington. Un exemplu de război hibrid este considerat conflictul din
Ucraina, unde Rusia a folosit tacticile sale hibride de influențare a poporului Ucrainean. În acest
caz, Rusia a exploatat punctele slabe ale poporului, căutând să obțină suportul civililor, pentru a
obține victoria cu efort minim. Este bine cunoscut faptul că Ucraina, deși este a doua țară ca
mărime după Rusia, a avut întotdeauna probleme în a-și defini identitatea. Odată cu
independența Ucrainei, Moscova a pierdut controlul, descurajând, astfel, tendințele hegemonice
și ducând la apariția a unui număr de 15 state pe harta lumii. Ucraina a fost întotdeauna condusă
de alții, astfel încât s-a luptat întotdeauna pentru a-și câștiga independența. I-a fost întotdeauna
dificil să își dezvolte propria cultură, economie și să obțină identitate națională.

În acest context, Rusiei i-a fost mult mai ușor să lucreze cu mintea civililor, folosindu-se de
informațiile pe care le deține, creând, astfel, ceea ce putem numi un război hibrid. Propaganda lui
Kremlin susținea faptul că Rusia nu este mai rea decât țările vestice , iar Statele Unite ale
Americii au fost expuse ca fiind dușmanul care cauzează toate problemele interne. Principala
9
https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_16_1227
8
țintă au fost Rușii din străinătate, care aveau nevoie de ajutorul țării-mamă. Se presupune că
atacurile cibernetice ale Rusiei cu ținta Ucraina au început cu mulți ani în urmă, aceasta fiind
suspectată ca fiind autoarea unui malware cunoscut sub denumirea de Snake. Acest virus a
afectat zeci de sisteme diplomatice și guvernamentale, fiind folosit sub scopul de a spiona. Un alt
lucru de care suntem aproape siguri este că Rusia a aprovizionat rebelii din estul Ucrainei cu
armament, tancuri și sisteme anti-rachetă. De asemenea, Kremlinul a dispus echipe spetsnaz în
Crimeea. Multe tactici de acoperire sunt folosite nu doar în Ucraina, ci la nivel global. Campania
de dezinformare a Rusiei este din ce în ce mai puternică, răspândindu-se cu rapiditate, folosindu-
se de presiuni politice și sociale. Controlul Kremlinului este din ce în ce mai agresiv, stârnind
multe controverse. O aducere la un alt nivel a amenințărilor hibride, care ar putea avea
consecințe și în politicile interne ale statelor NATO, în măsura în care acestea vor considera că
au pe teritoriul lor actori implicați în războiul hibrid. 10 În contextul actual al pandemiei, populația
este mai vulnerabilă, astfel încât ușurează munca celor care plănuiesc atacuri hibride.

4. Concluzii

Având în vedere evoluția extraordinară pe care Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a

avut-o de-a lungul existenței sale, cred că nu greșim dacă afirmăm faptul că această alianță este
unul dintre cele mai importante, puternice și sigure organisme politico-militare, aceasta
contribuind, pe lângă securitatea statelor membre și la a altor state, menținând, astfel, pacea și
evitând conflictele care ar fi putut, indirect, să afecteze și statele sale membre.

Totodată, un rol important consider că îl are și în menținerea unor relații internaționale bune, în
dezvoltarea și îmbunătățirea economiei, precum și a dezvoltării politicii.

Conflictele, de orice fel, provoacă crize economice, politice, și nu numai, astfel încât este

imperios necesară prezența unei alianțe care să poată ajuta la restabilirea ordinii, a păcii și a
securității. 
 În contextul securității comune, aliații pot contribui la fortificarea securității. NATO deține, cu
sprijinul Statelor Unite, cel mai avansat sistem de armament nuclear.
Cu ajutorul acestuia, NATO se focusează pe menținerea păcii prin descurajarea oricărui fel de
agresiune. Forțele armate NATO sunt cele mai bine pregătite, lucrând încontinuu la strategii de
prevenire a atacurilor asupra statelor membre sau a partenerilor.   
10
https://www.rfi.ro/politica-135047-nato-acte-razboi-hibrid-considerate-agresiuni-directe-conform
9
În acest context, NATO este suficient de capabil ca, în cazul unor atacuri, sau chiar a unui
război, de orice natură ar fi acesta, să se impună, să intimideze adversarul și sa contracareze orice
fel de agresiune. Deși tensiunile cresc în toată Europa, consider că NATO este suficient de bine
pregătită, capabilă și dotată, astfel încât să mențină un nivel ridicat de securitate, atât pentru
statele membre, cât și pentru parteneri. Ca și concluzie, consider că, în ziua de astăzi, atacurile
nu trebuie neapărat să fie armate ca să aibă succes.
În ziua de astăzi, forțele militare nu mai sunt la fel de necesare, inteligența fiind folosită sub
formă de armă.
NATO a înțeles asta de-a lungul timpului, astfel încât și-a fortificat sistemul de planificare a
strategiilor, bazându-se nu doar pe forțele militare, ci și pe specialiști din varii domenii.
Strategiile sunt foarte bine conturate, Alianța devenind una dintre cele mai sigure organisme de
apărare, asigurând securitatea comună.

Bibliografie:

1. https://www.agerpres.ro/documentare/2019/04/04/nato-70-de-ani-alianta-nord-
atlantica-infiintare-si-evolutie--286204
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Tratatului_Atlanticului_de_Nord
3. https://www.amosnews.ro/arhiva/scurt-istoric-nato-11-01-2008
4. https://www.nato.int/docu/und-nato/und-nato-rom.pdf
5. https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_16_1227
6. https://www.mae.ro/node/55174
7. https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_16_1227

10
8. https://www.rfi.ro/politica-135047-nato-acte-razboi-hibrid-considerate-agresiuni-
directe-conform

11