ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE NECLASIFICAT

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „Carol I” Exemplar nr.

Facultatea de securitate şi apărare

Programul de studii universitare de licență:

,,SECURITATE ȘI APĂRARE”

ALIM- KUBILAY SURGUN

LUCRARE DE LICENȚĂ

Tema: ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA NATO

ÎN SECOLUL XXI

Conducător ştiinţific:
Colonel prof. univ. dr. DOREL BUȘE

– Bucureşti, 2021 -
 NECLASIFICAT

- Pagină albă -

NECLASIFICAT
2 din 115
 NECLASIFICAT

CUPRINS

Cuprins 3

Introducere 5

Capitolul 1: Evoluția, extinderea și conceptul strategic NATO 9

1.1. Evoluția și rolul NATO în sistemul internațional de securitate 10

1.2 Transformarea NATO în organizație de asigurare a securității colective

la nivel global 19

1.3. Conceptul strategic NATO 34

Capitolul 2: evoluția sistemului de securitate al NATO și securitatea

cibernetică 45

2.1. Securitate cibernetică, strategii naționale de securitate cibernetică și

strategia de securitate cibernetică a NATO 45

2.2. Tipuri de amenințări cibernetice la adresa securității din spațiul digital 52

2.3. Structuri, norme și acorduri ale nato pe probleme de securitate

cibernetică 62

Capitolul 3: Studiu de caz. Războiul cibernetic din Estonia 78

3.1. Istoria și geografia Estoniei 79

NECLASIFICAT
3 din 115
 NECLASIFICAT

3.2. Analiza de situație a Estoniei în perioada premergătoare atacurilor

cibernetice din anul 2007 86

3.3. Războiul cibernetic din Estonia 96

3.4. Lecții identificate rezultate în urma incidentelor. Implicații la nivel

național și regional 102

Concluzii 107

Bibliografie 113

Lista acronimelor utilizate 117

NECLASIFICAT
4 din 115
 NECLASIFICAT

INTRODUCERE

„Ai cel mai bun echipaj din lume care stă chiar în fața ta,
dă-le un motiv să stea”1.
Spațiu cibernetic, atacuri cibernetice, securitate națională și securitate
cibernetică sunt doar patru dintre cele mai întâlnite concepte pe care oamenii
le utilizează practic prin intermediul telefoniei mobile sau pe internet. Acolo,
regăsim transferate toate sectoarele clasice ale securității. De la sistemele de
apărare la platformele transnaționale ale rețelelor de socializare,
interdependențele public-private și interstatale ale secolului XXI depind de
politicile de securitate cibernetică pe care statele le vor implementa trecând
dincolo de frontierele fizico-geografice.
Sistemul internațional anarhic a intrat într-o nouă eră, era
informațională, eră în care măsurile de securitate includ ariile de protecție și
supraviețuire fizică (offline) și virtuală (online). Modul în care statele au
înțeles să își asigure securitatea națională se regăsește în mod elocvent în
politicile organizațiilor inter-guvernamentale (OIG-uri) actuale.
Pentru a evidenția evoluția acestor OIG-uri, noi am ales ca punct
central a acestui demers, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
(NATO), una dintre cele mai importante organizații internaționale, a cărei
membră țara noastră este din anul 2004.
Încă de la începutul acestei organizații, statele membre au fost
permanent preocupate de evoluțiile tehnologiilor informației și
comunicațiilor, adaptând instrumentele lor militare și nemilitare prin
concepte strategice, ulterior puse în practică de toate statele.

1
Dominic Toretto, Fast & Furious 6 (2013) Quotes de pe https://ficquotes.com/fast-and-furious-6-
2013-quotes/, accesat ultima oară pe data de 18 mi 2020
NECLASIFICAT
5 din 115
 NECLASIFICAT

Metodologia acestei cercetări exploratorii empirice este abordată din

punct de vedere interdisciplinar deoarece navigarea, colectarea, stocarea sau
schimbul de informații și idei în toate spațiile cunoscute au schimbat radical
echilibrul în normalitatea statelor și al oamenilor, intruziunile unei persoane
poate produce grave abateri în sistemele naționale și internaționale publice și
private, ele pot dezechilibra populația și delegitima instituțiile statale.
Avem în vedere că apărarea și securitatea colectivă este una dintre
prioritățile NATO din 2016, după Summit-ul de la Varșovia, implică
instituții naționale, NATO și alte organizații interguvernamentale (OIG-uri).
Întrebările la care noi vom răspunde pe parcursul lucrării, nu neapărat
în această ordine, sunt următoarele: Într-o lume în care interdependențele și
globalizarea bazată pe tehnologiile de vârf, pot ele, statele (actori statali), să
facă pericolelor și riscurilor la adresa securității lor naționale fără a cere
ajutorul altor actori internaționali statali și nestatali? În ce măsură factorii de
decizie naționali colaborează la nivel bilateral și multilateral pentru
minimalizarea, limitarea și prevenirea apariției unor disfuncțiuni în sistemele
de apărare naționale cibernetice? Se pot oare limita amenințările la adresa
sistemelor informaționale naționale? Dar la NATO?
Pornind din punctul de vedere conceptual, ipoteza de lucru este
„adaptarea sistemelor de protecție la noile riscuri la adresa securității
cibernetice din cadrul NATO, implicit al statelor ei membre conduce
transparentizarea instituțională are efect direct asupra politicilor comune
ale NATO, punând accentul pe dezvoltarea sistemelor sale hibride
integrative pentru anii următori”.
Pe baza metodologiei prezentate, noi am construit planul lucrării în
trei capitole. Primul capitol are ca idei centrale, evoluția istorică a NATO,
explicarea structurilor ei principale, a politicilor și conceptelor ei strategice.
În cel de-al doilea capitol, vom parcurge succint elementele principale ale
spațiului cibernetic puse în context NATO și ale altor OIG-uri cu care
NECLASIFICAT
6 din 115
 NECLASIFICAT

NATO colaborează, de exemplu, cu Uniunea Europeană (UE). În ultimul

capitol, dedicat studiului de caz, vom analiza primul război cibernetic care a
afectat unul dintre statele NATO, Estonia.
Problematica acestei cercetări exploratorii empirice deductive este
interconectată cu dezvoltarea rapidă a internetului la scară globală și
utilizarea acestuia ca un nou instrument de război după 2007. Acest tip de
război a fost denumit ca fiind război cibernetic, după ce internetul a fost
transformat în armă de atac a Rusiei împotriva Estoniei, în 2007.
Amenințarea rusă la adresa Estoniei s-a transformat în acțiune. Atacul
împotriva estonienilor prin scurt-circuitarea și oprirea pentru trei săptămâni a
întregului sistem digitalizat al celei mai informaționalizate țări din Europa
anilor 2000, care a produs consecințe importante asupra aspectelor național,
personal, privat, public, politic și chiar regional european.
Urmarea acestui atac împotriva Estoniei a avut ca rezultat determinant
acordarea prioritară a securității cibernetice în ceea ce privește securitatea
națională și internațională regională.

NECLASIFICAT
7 din 115
 NECLASIFICAT

- Pagină albă -

NECLASIFICAT
8 din 115
 NECLASIFICAT

CAPITOLUL 1: EVOLUȚIA, EXTINDEREA ȘI

CONCEPTELE NATO

În acest capitol vom face o expunere succintă a modului în care

NATO a evoluat pe arena politică internațională plecând de la cauzele
inițiale ce au condus la apariția NATO, la formarea unei tradiții, a acelei
tradiții care a transformat NATO în „în principalul garant în spațiul euro-
atlantic ce reprezintă rezultatul implicării Statelor Unite în protejarea
intereselor comune pe Vechiul Continent”2.
Vom urmări modul în care aceasta a evoluat, ce strategii, concepte,
acțiuni și demersuri au contribuit la transformarea acesteia în cea mai
importantă organizație de profil politico-militar din lume, reprezentând 3: un
liant între statele democratice occidentale construite pe valori europene și
nord-americane, cu SUA și Canada; un facilitator de cooperare, parteneriat
și dialog, un for activ de prevenire a conflictelor, o organizație ce
promovează controlul efectiv și verificabil al armelor, o organizație
regională ce cooperează cu Organizația Națiunilor Unite (ONU),Uniunea
Europeană (UE) și cu alte organizații regionale și inițiative multilaterale;
„alianță nucleară atâta timp cât există arme nucleare în lume”.
Încă din ultimele luni ale celui De-Al Doilea Război Mondial
începuseră să apară diferențe notabile între aliații anti-naziști occidentali și
comuniștii sovietici. Teama de comunism și aproape inexistenta economie a
Europei devastate de anii de conflict armat au determinat europenii din vest
de a alege între a intra sub influența sovieticilor sau de a convinge SUA să
rămână în spațiul european.
2
Dorel Bușe, Politici și Instituții de Securitate. Curs, Editura Universității Naționale de Apărare, „Carol I”,
București, 2014, p.107.
3
*** Encyclopedia of NATO, editura NATO Public Diplomacy Division, NATO Headquarters, Brussels,
Belgium, 2018, pp. 79-80.
NECLASIFICAT
9 din 115
 NECLASIFICAT

1.1. Evoluția și rolul NATO în sistemul internațional de

securitate
În această secțiune vom sublinia aspecte diacronice semnificative
pentru demersul nostru.

1.1.1 Originile NATO și Începuturile Războiului Rece

Pornind de la evenimentele istorice derulate în special în ultimele zile

ale Celui De-al Doilea Război Mondial și al primelor luni de după încheierea
acestuia, considerăm că acestea se regăsesc în cele mai important motive
care au stat baza înființării Alianței Nord-Atlantice, că încă din primele zile
care au urmat încheierii războiului, foștii aliați împotriva Germaniei
hitleriste, a Italiei fasciste și a Japoniei imperialiste au constatat că
diferențele ideologice dintre democrațiile occidentale și dictatura stalinistă
doritoare de expansiune măreau prăpastia, ele devenind aproape
ireconciliabile. Orice acțiune a unui bloc ideologic era urmată de o replică
pe măsură. Aceste acțiuni și reacțiuni aveau să își lase amprenta
transformându-se într-unul dintre sistemele bipolare etalon ale istoriei lumii,
un echilibru de putere aproape perfect ce a condus în timp la o adevărată
cursă a înarmării de tip clasic, urmată apoi a înarmării cu armament nuclear,
în special ai celor doi șefi ai blocurilor Vest-Est, formate în jurul URSS și
SUA.
În acest model de sistem bipolar, NATO se încadrează perfect. Alianța
reprezintă vârful de lance în apărarea Occidentului deoarece această
organizație întrunește aproape toate condiții metodologice transpuse în
practică sau invers spus, parcă teoria a fost construită după modul în care
NATO a evoluat și, pentru a accentua această idee, transpunem în cele trei
dimensiuni ale relațiilor internaționale configurația gândită și aplicată încă
de la început de Occident.

NECLASIFICAT
10 din 115
 NECLASIFICAT

Cele trei dimensiuni ale sistemului internațional sunt: „dimensiunea

orizontală – relațiile dintre principalii actori, dimensiunea orizontală –
raporturile dintre cei puternici și cei slabi și dimensiunea funcțională –
modul de exprimare efectivă a relațiilor internaționale”4.
Pe dimensiunea orizontală, relațiile dintre principalii actori, Uniunea
Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) și Statele Unite ale Americii
(SUA), erau aproape inexistente, excepție făceau preocupările pentru modul
în care fiecare dintre cele două puteri să poată salva la propriu terenul pe
care puseseră piciorul pentru eliberarea de sub inamicul comun.
În dimensiunea orizontală avem pe de-o parte raporturile dintre SUA,
unica putere reală rămasă după încheierea războiului, ea fiind o putere deja
nucleară și a statelor occidentale slăbite; de cealaltă parte, avem URSS care
și-a exercitat puterea împotriva statelor europene din centrul și estul Europei,
transformându-le în state comuniste satelit ale acesteia. Astfel, pe
dimensiunea orizontală observăm că avem o structură formată pe bază de
colaborare între state slabe conduse de un lider puternic - SUA și o structură
condusă de un dictatură mai crudă decât cea a Celui de-al Patrulea Reich,
care în loc de colaborare, dictatorul asuprește statele din blocului pe care el l-
a cucerit.
În dimensiunea funcțională avem modul de exprimare efectivă a
relațiilor internaționale prin două moduri, la nivel individual al statului, așa
cum Carta ONU prevede, că fiecare stat legitim este suveran, independent și
indivizibul și la nivel funcțional în cadrul organizațiilor interguvernamentale
precum ONU, NATO, UE, Consiliul Europei5 s.a.m.d.

4
Dorel Buse, Relații Internaționale. Curs Universitar, Editura Universității Naționale de Apărare, „Carol
I”, București 2019, p. 18.
5
Notă: Pentru Consiliu, avem trei distincții importante:
- Consiliul Europei este o OIG independentă de oricare altă OIG regională. Consiului European și
Consiului UE sunt două organisme ale UE;
- Consiliul European este cel mai înalt for decizional, este rezervat șefilor de stat și de guvern;
- Consiliul UE este una dintre forurile legislative, similar Senatului pentru statele cu parlament
bicameral. Acesta mai este denumit Consiliul de Miniștri.
NECLASIFICAT
11 din 115
 NECLASIFICAT

Dintre aceste dimensiuni, la sfârșitul războiului cea de-a treia

dimensiune era aproape inexistentă deoarece funcționalitatea reprezintă
ordine, iar războiul lăsase în urmă haos, o Europă distrusă aproape în
totalitate și două mari puteri în devenire, SUA și URSS.
Litigiile dintre statele participante la Conferințele de la Yalta și
Potsdam au reiterat după terminarea războiului. Diferențele ideologice din
perioada interbelică dintre Occident și Comunism acoperite de război au
reieșit la suprafață destul de repede, astfel că, reprezentanții celor două mari
puteri au decis în anii imediat următori întreruperea relațiilor dintre SUA și
URSS pentru o perioadă de timp.
Intrarea aliaților în Berlin și capitularea Germaniei la data de 8 mai
1945 a condus la fragmentarea Germaniei, producând două state: din 1945,
Republica Democrată Germană, aflată sub influența sovietică și Republica
Federală Germană în 1949, aflată sub influența americană. De asemenea, pe
unde trecuseră sovieticii să elibereze țările de naziști, comuniștii sovietici și
ilegaliștii locali simpatizanți sau poate chiar membri ai Partidului Comunist
au preluat puterea, nelăsând nici cea mai mică șansă vreuneia, ultima
declarată ca fiind comunistă a fost Cehoslovacia în 1948.
Toate aceste situații existente au o interpretare teoretică în studiile de
securitate, ele sunt numite riscuri, vulnerabilități, amenințări și pericole cu
coeficient alarmant de incertitudine la adresa securităților naționale ale
statelor vestice6. Caracatița comunistă și doctrinele socialiste care acopereau
manevrele comuniștilor începuseră să fie din ce în ce mai prezente în toate
celelalte state ale Europei, precum în Grecia, Italia și Franța. SUA a încercat
pe diferite căi să restricționeze valul de simpatie pro-socialist-comunist dar
cele două blocade ale Berlinului au dat indicii clare că socialismul marxist a
provocat ridicarea Cortinei de fier între vest și est, numit pentru aproape 45
ani, Războiul Rece.
6
Dorel Bușe, Relații Internaționale, Op.cit, p. 191.
NECLASIFICAT
12 din 115
 NECLASIFICAT

În 1947, Planul de Refacere Economică a statelor europene al

generalului Marshall (5 iunie) și Doctrina președintelui Harry Truman (12
martie) au intrat în vigoare. SUA a decis alocarea unui fond generos de
reconstrucție a 16 țări. Una dintre aceste țări era și România, dar ea a fost
nevoită să refuze acest ajutor. Aproximativ 20 de miliarde de dolari au
produs reconstruirea statelor occidentale în șase ani.
Această rupere a relațiilor între SUA și URSS a produs efecte în
următorii doi ani. Întreruperea relațiilor părea ireconciliabilă, teama de a nu
fi sovietizată toată Europa a condus la înființarea primei organizații regionale
de apărare a Occidentului împotriva URSS, numită NATO. Rezultatul a fost
că, în anul 1955, URSS și statele comuniste aflate sub influența acestui stat
au înființat o organizație în oglindă. Numită Tratatul de la Varșovia, după
locul unde acesta a fost semnat.
Revenind la originile Alianței, la 17 martie 1948, Belgia, Franța,
Olanda, Luxemburg și Marea Britanie au semnat un tratat de alianță,
cunoscut sub numele de Pactul de la Bruxelles. În luna septembrie a
aceluiași an, această alianță europeană a fost transformată într-o organizație
militară cu obiectivul declarat de a atrage SUA. În această conjunctură,
senatorul american Arthur Vandenberg a consultat Departamentul de Stat al
SUA, apoi, el a elaborat un proiect de rezoluție și prezentat Senatului SUA.
Prezentat ca raport în sesiunea Senatului American din 11 iunie 1948, acest
proiect a fost adoptat ca fiind baza pentru o organizație de securitate
colectivă. La 4 aprilie 1949, acest tratat a fost semnat de 12 state, cu
denumirea generică de „Tratatul Atlanticului de Nord”, prin intermediul
căruia a fost înființată NATO, primul bloc interstatal transcontinental militar
organizat pe timp de pace7. Pentru prima oară în istorie, SUA a acceptat să

7
Julie Garey, The US Role in NATO’s Survival After the Cold War, Palgrave Studies in International
Relations, Palgrave Macmillan, Springer Nature, Switzerland, 2020, pp. 1-3.
NECLASIFICAT
13 din 115
 NECLASIFICAT

iasă din paradigma veche de peste 100 ani a doctrinei Monroe, de a se lăsa
implicată într-o alianță militară în timp de pace.

1.1.2 Misiunea NATO

Alianța, care reunește țările în conformitate cu Tratatul de la

Washington și Carta ONU, îndeplinește trei sarcini de securitate de bază:
„securitate”, „solidaritate” și „descurajare și apărare”. Statele membre
NATO pot solicita cooperarea și ajutorul pentru descurajarea unui eventual
inamic și de apărare împotriva amenințării sau atacării unui stat membru.
În conformitate cu articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, părțile
au dreptul acceptarea unui atac armat ca atac împotriva tuturor membrilor
organizației, el mai este colocvial denumit ca fiind articolul muschetarilor,
toți pentru unul, unul pentru toți, astfel8: „Părțile sunt de acord ca un atac
armat asupra unuia sau mai multor dintre ele... vor fi considerate un atac la
toată lumea în consecință, sunt de acord că, în cazul unui astfel de atac
armat, fiecare dintre ele în exercitarea dreptului la autoapărare, acestea
sunt recunoscute individual sau colectiv în conformitate cu articolul 51 din
Carta Națiunilor Unite, aceasta va sprijini o parte sau părți într-o dispută
imediat, individual sau împreună cu alte țări, orice rege pe care îl consider
necesar, inclusiv folosirea forței armate, restabilirea și menținerea
securității în regiunea Atlanticului de Nord. Orice astfel de atac armat și
toate măsurile luate ca urmare a acestui fapt vor fi acestea trebuie raportate
imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după Consiliul
de Securitate va lua măsurile necesare pentru a restabili menținerea păcii și
securității internaționale”.
Exercitarea drepturile de apărare legitime individuale sau colective
limitează mandatul Organizației, țările statelor membre și ale acestora pentru

8
*** Tratatul Nord-Atlantic, Washington DC, 4 aprilie 1949, pe
www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/TRATATUL%2520NORD-ATLANTIC.pdf, p. 1, accesat ultima
oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
14 din 115
 NECLASIFICAT

emisfera nordică a Atlanticului., fără coloniile olandeze sau cele franceze

(Outre-Mer), doar că, după 1989, această limitare și-a pierdut în mare
măsură sensul inițial: acela de a ține URSS afară din Europa Occidentală,
SUA în Europa și Germania - inofensivă 9, Alianța a devenit o „organizație
de securitate globală”, sperându-se ca va fi un posibil braț înarmat al ONU.

1.1.3 Structura și Forul Decizional la NATO

Modul de organizare, administrare și decizie al NATO este stabilit în

conformitate cu regulile general acceptate în Carta ONU și dreptul
internațional public. În baza acestor documente, în tratatul Nord-Atlantic
găsim punctual în articolul 9 înființarea Consiliului și altor entitiți care să
ajute organizația la îndeplinirea misiunii sale: „Prin prezentul, Părțile
înființează un Consiliu în cadrul căruia fiecare va fi reprezentată în
procesul de analiză a problemelor referitoare la implementarea acestui
Tratat. Consiliul va fi astfel organizat încât să fie capabil să se reunească
prompt și în orice împrejurare. Consiliul va constitui atâtea organisme
subsidiare cât este necesar; în primul rând, va înființa de urgență un comitet
al apărării care va recomanda măsurile de implementare a Articolelor 3 și
5”10
Așadar, forul cel mai înalt de decizie al NATO este Consiliul
Atlanticului de Nord (NAC), unde fiecare stat-membru are delegat oficial un
reprezentant permanent, cu rang de ambasador.
Pentru deciziile importante, președinții de stat și de guvern se reunesc
de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie, pentru situații extraordinare
sau în cazul schimbărilor de strategii sau politici privind viitorul Alianței.
Deciziile sunt luate în unanimitate în Consiliu și fiecare membru are
putere de veto.
9
Lord Ismay, apud. Geoffrey Wheatcroft, Who needs NATO? ,pe
www.nytimes.com/2011/06/16/opinion/16iht-edwheatcroft16.html, accesat ultima oară la data de 16 mai
2020.
10
*** Tratatul Nord-Atlantic, Op.cit. p. 2.
NECLASIFICAT
15 din 115
 NECLASIFICAT

Reprezentantul oficial al Alianței este secretarul general, el este cel

mai înalt funcționar al NATO, responsabil pentru managementul general al
personalului internațional și este purtătorul de cuvânt al organizației.
În fruntea structurii NATO se află Comitetul militar. Comitetul militar
și Consiliul funcționează în cadrul Comitetului de planificare a apărării.
Comitetul militar (MC) este autoritatea militară principală din NATO
și cel mai vechi organism permanent din NATO după Consiliul Atlanticului
de Nord, ambele fiind constituite la numai câteva luni de la înființarea
Alianței. Este sursa principală de avize militare către Consiliul Atlanticului
de Nord și Grupul de planificare nucleară și oferă direcție celor doi
comandanți strategici11.
Comitetul militar este sursa principală de consiliere bazată pe consens
către Consiliul Atlanticului de Nord și Grupul de planificare nucleară.
Comitetul militar, condus de președintele său, se întâlnește frecvent la
nivelul reprezentanților militari permanenți și de trei ori pe an la nivelul
șefilor apărării.
Comanda operațională este prerogativa Comandantului Suprem al
Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), stabilit la Napoli, în Italia.
În anul 1955 a fost înființată Adunarea Parlamentară a NATO.
Această adunare și Consiliul Tratatului Atlantic (asociație internațională)
sunt entități separate de structura instituțională a NATO. Cele două
subsisteme civile sunt specializate în cooperare și consultare internă.
Delegația României la această adunare este alcătuită din 17 membri și șeful
acesteia, Vergil Chițac12.

11
*** Military Committee, pe www.nato.int/cps/en/natohq/topics_49633.htm?, accesat ultima oară la data
de 16 mai 2020.
12
*** Membres delegations, pe
www.nato-pa.int/liste-des-membres?field_country_target_id=4880&sort_by=field_sortstatusval_value,
accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
16 din 115
 NECLASIFICAT

Modul de decizie a fost schimbat cu ocazia Summit-ului de la Praga

din noiembrie 2002, au apărut două comenzi strategice, una operațională și
cealaltă funcțională.
Structura civilă a NATO este formată din Comitetul de planificare a
apărării, reprezentanți permanenți. Principala subunitate care funcționează ca
personal al Comitetului este Comitetul de revizuire a apărării.

1.1.4. Extinderea NATO

Începutul procesului de extindere către est a NATO a fost un moment

de transformare în transformarea blocului militar într-un instrument complex
care integrează factorul politic, militar și civil pentru a putea influența arena
politică internațională în prezent, NATO este un instrument politic puternic
capabil de a menține presiunea asupra Rusiei.
Procesul prăbușirii Uniunii Sovietice și pierderea influenței Moscovei
în Europa de Est la sfârșitul anilor 80 a permis o revizuire completă a
politicii NATO față de statele blocului sovietic.
Extinderea alianței este prevăzută la articolul 10 al tratatului. Pentru ca
o țară să fie admisă în clubul select al securității colective al celor 12 state
fondatoare. Articolul 10 prevede13: „Prin acord unanim, țările pot invita să
adere la acest Tratat orice alt stat european aflat în poziția de a urma
principiile acestui Tratat și de a contribui la securitatea zonei Nord-
Atlantice, să adere la acest Tratat. Orice stat astfel invitat poate deveni
parte la Tratat, în urma depunerii la guvernul Statelor Unite ale Americii a
documentului de aderare. Guvernul Statelor Unite ale Americii notifica
fiecare Parte în legătură cu depunerea fiecărui astfel de document de
aderare”.
Primele state care au aderat sunt Turcia și Grecia, în 1952. Au urmat
Republica Federală Germană în 1955, Portugalia și Spania în 1982. În 1999,
Polonia, Ungaria și Republica Cehă au fost admise în Alianță. România a
13
*** Tratatul Nord-Atlantic, Op.cit. pp. 2-3.
NECLASIFICAT
17 din 115
 NECLASIFICAT

primit calitatea de membru la 29 martie 2004, împreună cu Letonia, Lituania,

Estonia, Slovacia, Slovenia, și Bulgaria. Croația și Albania au devenit
membri în 2009, iar Muntenegru în 2016. La începutul anului 2020,
Macedonia de Nord a devenit cel de-al 30-lea sta membru al NATO.
Aflată în procesul de aderare, rămâne Georgia cu o situație destul de
neclară din cauza războiului înghețat din Oseția de Nord și din cauza Rusiei
deoarece „Rusia face tot ceea ce îi stă în putință ca să împiedice aderarea” 14
Georgiei, dar nu numai. Unul dintre motivele pentru care s-a produs
anexarea Crimeii este viziunea politică pro-euroatlantică a Ucrainei, fapt ce
determină Rusia să ia cele mai crude decizii politico-militare. Această
realitate constă în trecutul lor recent, Georgia și Ucraina au făcut parte din
URSS, în prezent, ele au graniță comună întinsă pe mii de kilometri cu
Rusia.
De remarcat în acest tratat este că deși este un tratat simplu și clar,
prevede foarte bine situațiile legate de pace, securitate și apărare, inclusiv
extinderea limitată de zona geografică în care statele se află, acesta nu oferă
statelor posibilitatea de retragere din alianță.
De aici, avem două situații. Prima este referitoare la state aliate în
mod tradițional din Asia și emisfera australă, precum Australia, Noua
Zeelandă, Japonia și Republica Sud-Coreeană, iar a doua, este cea referitoare
la posibilitatea retragerii calității de stat membru.
Ca atare, situația extinderii și a retragerii arată faptul că acest tratat
necesită o revizuire a articolului 10.

14
Dorel Bușe, Politici și Instituții, Op.cit. p. 175.
NECLASIFICAT
18 din 115
 NECLASIFICAT

1.2 Transformarea NATO în organizație de asigurare a

securității colective la nivel global
Transformarea tablei de șah geopolitice a întregii Europe după 1989,
implicit, a lumii așa cum oamenii au cunoscut pe parcursul Războiului Rece,
s-a reflectat în structura organizațională a NATO.
Anii 90 au fost anii de vârf ai SUA în acea inedită arenă a relațiilor
internaționale. După implozia URSS-ului, implicit a încheierii erei bipolare,
SUA a rămas unica super-putere15 a lumii, după unii autori sau după alți
autori, unica supraputere16, dar oricum ar fi fost Statele Unite denumite, cu
toții sunt de acord că SUA a fost în ultima decadă a secolului trecut statul
hegemon al lumii în relațiile internaționale.
De-a lungul celor 10 – 11 ani, SUA a inițiat proiecte importante de
colaborare, parteneriat și dialog cu state nemembre NATO, din aria de
proximitate a statelor membre și cu state aliate de pe alte continente.
Parteneriatul pentru pace, dialogul mediteraneean, inițiativa de cooperare de
la Istanbul fac parte din colaborările de succes ale NATO, la cererea SUA.
Ele au o mare contribuție în diminuarea prejudecăților cu privire la această
organizație.

1.2.1 Parteneriatul pentru pace (PfP)

Proiectul PfP a fost anunțat la Summit-ul de la Bruxelles din 1994, cu

obiectivul de extindere condiționată de anumite aspecte politice, economice,
sociale și militate. Statele partenere ar fi trebuit să îndeplinească anumite
condiții pentru a deveni state candidate pentru a reuși să fie integrate în
Alianță, începând cu reformarea armatelor naționale.
Interesant este faptul că, deși, NATO, nu le oferea partenerilor garanții
de securitate egal cu cel al membrilor, cooperarea în cadrul programului a
15
Henry Kissinger, World Order, Reflections on the Character of Nations and the Course of History, The
Penguin Press HC, London, UK, 2014, ebook, passim.
16
Dorel Buse, Sfârșitul Războiului Rece (1989 – 1991), editura Universității Naționale de Apărare „Carol I,
București, 2007, p. 187.
NECLASIFICAT
19 din 115
 NECLASIFICAT

prevăzut trei niveluri de interacțiune: dezvoltarea unui program individual de

acțiuni comune la implementarea lor, respectarea normelor internaționale de
drept, tratatele internaționale de bază prevăzute în Carta ONU din 1945,
Declarația universală a drepturilor omului din 1948 și în Actul final de la
Helsinki cu Decalogul Drepturilor Omului din 1975, respectarea principiilor
dezarmării și neproliferării armelor17.
Parteneriatul pentru pace a produs transparență decizională în
ministerele de apărare ale statelor partenere, NATO participând activ la
instruirea și reformarea armatelor naționale. Au urmat exerciții militare
comune și participări la operațiile de menținere a păcii ale NATO.
România a devenit în scurt timp primul stat care a semnat acest
parteneriat, parteneriat încheiat odată cu obținerea calității de stat membru al
alianței. Scopul general al proiectului era de a rezolva vidul de putere apărut
în Europa Centrală și de Est după implozia comunismului și a URSS-ului.
Începând cu 2011, PfP a devenit mai operațională. În prezent în
programul PfP există 21 de state partenere 18, devenind în timp „principalul
mecanism de realizare în practică a legăturilor pe probleme de securitate
între Alianță și partenerii săi și de creștere a interoperabilității între
parteneri și NATO”19.

1.2.2 Inițiativa pentru dialogul mediteraneean

Algeria, Maroc, Israel, Egipt, Mauritania, Tunisia, Iordania sunt cele

șapte state care colaborează cu NATO în asigurarea securității și stabilității
în regiunea Mării Mediteraneene.

17
*** Partnership for Peace: Framework Document, Issued by the Heads of State and Government
participating in the Meeting of the North Atlantic Council,
pe www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_24469.htm, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
18
*** Partnership for Peace programme, ,pe www.nato.int/cps/en/natohq/topics_50349.htm?, accesat
ultima oară la data de 16 mai 2020.
19
Dorel Bușe, Politici și instituții, Op. cit, p. 180.
NECLASIFICAT
20 din 115
 NECLASIFICAT

1.2.3. Relațiile NATO-Rusia

După prăbușirea URSS, Federația Rusă reprezintă statul succesor al

Uniunii Sovietice cu bune și rele, dar fără comunism declarat. Deși, SUA nu
au reacționat la politica schimbărilor interne din interiorul Rusie la începutul
anilor 1990, ei l-au sprijinit oficial pe Președintele Boris Elțîn și au sprijinit
Guvernul. Urmașul lui Elțîn este Vladimir Putin, venit la putere în 2000. De
aproape 20 ani, el fost în centrul puterii, președinte și premier. În cele două
funcții deținute, ele a încercat prin toate modurile de a restabili ceea ce
pentru el era prioritatea restabilirii ordinii și securității naționale, cu care
rușii erau obișnuiți de zeci de ani, fapt ce reiese dintr-una dintre cele mai
recente declarații ale lui Putin unde el afirmă că: ”... Am restabilit unitatea
țării, am pus capăt situației când unele funcții ale puterii de stat au fost
uzurpate de clanuri practic oligarhice. Rusia a revenit la politica
internațională ca țară care nu poate fi ignorată”, ci de care trebuie să se
țină seama. ”Am creat rezerve puternice, care multiplică stabilitatea
statului nostru, capacitatea sa de a proteja drepturile cetățenilor și
economia națională - de orice încercări de presiune externă20”.
Principalele sale obiective sunt consolidarea păcii, securității și
stabilității naționale și regionale în zonele de influență istorice ale Rusiei,
precum Siria. Din acțiunile întreprinse în ultimii ani, Rusia vrea contribuie
activ la instituirea unei ordini mondiale democratice (afirmă reprezentanții
ruși precum președintele Vladimir Putin sau ministrul de externe Lavrov).
În acest sens, Rusia a început diferite proiecte împreună cu celelalte
țări ce alcătuiau Comunitatea Statelor independente (CSI): Armenia,
Kazahstan, Republica Kârgâzstan, Belarus, Tadjikistan și Uzbekistan
(ulterior, aceasta s-a retras). Sub conducerea Rusiei, ele au format un fel de
OSCE și NATO în oglindă, pe partea asiatică. În cadrul Organizației
20
Vladimir Putin, apud. Cristian Eremia, Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia
și Putin (?), din 20 ianuarie 2020, pe monitorulapararii.ro/ce-se-intampla-la-moscova-este-de-bine-
deopotriva-pentru-rusia-si-putin-1-28099, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
21 din 115
 NECLASIFICAT

Tratatului de Securitate Colectivă regăsim aproape toate structurile și

managementul din cadrul NATO (OTSC), așa cum erau ele în anul 1992,
anul înființării OTSC.
Pentru a pune în contextul demersului nostru această organizație,
explicăm pe scurt aceste structuri ale OTSC21: Consiliul de securitate
colectivă; cea mai mare parte a organizării șefilor de stat este organul senior.
Organele consultative și executive, Consiliul miniștrilor afacerilor externe,
miniștrii apărării Consiliul și Comitetul secretarilor Consiliului de Securitate.
Consiliul permanent; statele membre naționale. Acesta este compus din
reprezentant autorizat desemnat în conformitate cu procedurile. Organisme
specifice serviciilor militare și de securitate, sediul central, Comisia de
cooperare militar-economică interstatală și Consiliul de coordonare pentru
combaterea migrațiilor ilegale. Un nou organism în cadrul OSTC este
Consiliul de coordonare pentru combaterea migrațiilor ilegale. Acest
organism este format din reprezentanți ai organelor relevante ale statelor
membre și se întrunește cel puțin de două ori pe an. Secretariatul oferă
servicii legate de funcționarea altor organe ale Organizației. Decizie cu
Consiliul permanent proiectele și documentele altor organe ale organizației.
Adunarea interparlamentară coordonează organele legislative ale statelor
membre din CSI.
OTSC operează în principal în trei domenii: Respectarea politicilor
externe ale statelor membre, Pentru a coordona politicile de apărare,
Cooperarea în probleme militare.
Acordă o importanță deosebită cooperării cu alte două organizații
internaționale, cu NATO și Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO).

21
*** Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă, blocul militar condus de Rusia, suspendă
cooperarea cu NATO, din 24 aprilie 2014, ,pe www.agerpres.ro/externe/2014/04/24/organizatia-tratatului-
pentru-securitate-colectiva-blocul-militar-condus-de-rusia-suspenda-cooperarea-cu-nato-15-56-30, accesat
ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
22 din 115
 NECLASIFICAT

Consiliul de securitate colectivă va fi monitorizat până în 2025 privind

securitatea colectivă, strategia de combatere a terorismului și de rezolvare a
crizelor regionale.
La 14 octombrie 2016, Consiliul de Securitate Colectivă s-a convocat
la Erevan pentru a stabili strategia de securitate colectivă până în 2025 și
pentru a aborda lupta împotriva terorismului și a crizelor regionale.
Pe scurt, relațiile Rusia – NATO au început în 1997, când a fost
semnată o colaborare alcătuită dintr-un consiliu mixt permanent NATO-
Rusia, dar imediat au început să apară tensiuni, ele s-au diminuat după
atacurile teroriste din 11 septembrie, în anul următor avea să fie înființat
Consiliul NATO – Rusia, colaborare ce a durat până în anul 2014. Anexarea
Rusiei a Crimeii în Est și Războiul din estul Ucrainei (Luhansk și Donbass) a
condus la înghețarea relațiilor pentru aproape doi ani. La summitul NATO de
la Varșovia din 2016, s-a ajuns la un consens. Însă, includerea și
desfășurarea trupelor NATO în statele baltice (Lituania, Estonia, Letonia) și
Polonia, urmată de decizia de creștere a prezenței militare a NATO în Marea
Neagră, cu două baze în România a provocat din nou nemulțumiri la
Kremlin.
De remarcat este faptul că după 1989, politicile comune din cadrul
alianței s-au schimbat după încheierea Războiului Rece, NATO s-a extins
până la granița cu Ucraina, dar numărul efectivelor militare din perioada de
dinaintea anului 1990 a fost redus la jumătate. Atunci poate că, paradoxal,
unul dintre factorii care au influențat acest aspect este tocmai extinderea
ambelor OIG-uri în paralel, combinat cu dezvoltarea relațiilor din UE și
NATO la nivel inter-organizațional. Transformarea Europei este în plină
desfășurare, ea „continuă să se afirme din ce în ce mai evident ca putere
politică, economică, culturală și chiar militară, ca factor de stabilitate și de
progres ...în paralel cu demersul similar al NATO, asigură, pentru prima

NECLASIFICAT
23 din 115
 NECLASIFICAT

oară în istorie, cele mai favorabile condiții pentru crearea unei Europe
unite22”

1.2.4. Relațiile NATO-UE

La 19 iunie 1992, Miniștrii de Externe și Apărare din statele membre

UE își propun să consolideze securitatea în statele europene, prin emiterea
Declarației Petersberg. Cu această declarație, membrii OSCE, comunității
europene și Națiunilor Unite decid să sprijine eforturile de prevenire a
conflictelor și de menținere a păcii. În 2000, la Summit-ul de la Helsinki, s-a
adoptat instituirea Forței Europene de Răspuns la Urgențe până în 2003.
În acest timp, UE și-a început o politică comună pentru securitate și
apărare, Politica Europeană De Securitate Și Apărare (PESA). Politicile
comune NATO-UE au provocat câteva probleme pentru state deoarece
aceste aranjamente lăsau în afara mecanismului decizional politic statele
nemembre ale UE dar membre NATO, precum Suedia (membră UE dar nu
membră în NATO și Turcia, viceversa).
Perioada hegemoniei SUA în relațiile internaționale s-a încheiat odată
cu tragediile din 11 septembrie 2001 provocate de atacurile teroriste de la
blocurile gemene din New York și atentatul de la Pentagon, când SUA a
invocat pentru prima oară în istoria NATO, articolul 5. Efectele acestei
invocări le resimțim și în 2020.
Noi considerăm că înființarea în anul următor, în 2002, a unor
comandamente supreme de operații este unul dintre aceste efecte. Celelalte
două mari retalieri au fost desprinse din cererea președintelui american în
funcție în septembrie 2001, George Bush Jr, de a lupta cu toții împotriva
terorismului la el acasă, în Afganistan și Irak.
Documentele oficiale despre relația dintre NATO și UE pe segment
preponderent militar, combat și non-combat sunt Declarația UE-NATO
22
Dorel Bușe, Centre și raporturi de putere în relațiile internaționale în epoca post război rece, editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I, București, 2014, p. 251.
NECLASIFICAT
24 din 115
 NECLASIFICAT

privind PESA din 2002 și Aranjamentele de la Berlin semnate in decembrie

2002.
În conformitate cu acordurile Berlin Plus, UE poate folosi de
asemenea activele și capacitățile NATO ca structură de comandă a NATO
pentru a efectua operații militare. De asemenea, au decis să dezvolte
cooperarea pentru combatere terorismul și proliferarea armelor de distrugere
în masă și se ocupă planificarea concertată a dezvoltării capacităților
comune23.
Declarația comună UE-NATO din 2002 se referă la „capacitatea UE
de a efectua operațiuni de gestionare a crizelor conduse de UE, inclusiv
operațiuni militare în care NATO în general nu este angajată24”.
Fraza ambiguă din acest comunicat se poate interpreta în modul cel
mai convenabil cu putință într-un anume context politic internațional, prin
care un refuz al NATO devine posibil în cazul unei cereri UE de
management al crizelor.
Situația nu tocmai clară ce exista de mult timp între NATO și UE a
început să se rezolve prin demersul susținute în ultimii ani. Una dintre
acestea este declarația comună UE-NATO din 2016. În această declarație
acest aspect nu se reamintește, dar nici nu se detaliază aspecte importante
referitoare la organizarea în comun a unor misiuni sau operații
multinaționale sau la comanda și controlul acestora25.
În plus, nu există un acord informal între statele membre ale NATO și
UE privind o diviziune a muncii între cele două organizații de securitate pe
tărâmul gestionării crizelor militare. Cel mai important, pozițiile celor patru

23
*** Berlin Plus agreement, pe
www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/dv/berlinplus_/berlinplus_en.pdf, p.1 , accesat
ultima oară la data de 16 mai 2020.
24
*** Final Communiqué. Ministerial Meeting of the North Atlantic CouncilHeld In Reykjavik on 14 May
2002, pe www.nato.int/docu/pr/2002/p02-059e.htm, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
25
*** Cooperarea UE-NATO: Consiliul a adoptat concluzii privind punerea în aplicare a declarației
comune, din 6 decembrie 2016, ,pe www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2016/12/06/eu-nato-
joint-declaration/, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
25 din 115
 NECLASIFICAT

jucători pivotali diferă de la una la alta în mod considerabil26: Statele Unite

consideră că ar trebui să fie o diviziune a muncii între NATO și UE, pe baza
punctelor lor forte; Regatul Unit crede în diviziunea clară a
responsabilităților privind securitatea, NATO fiind responsabilă de sarcini de
securitate durabilă, iar UE este responsabilă de sarcini de securitate redusă,
Germania nu vede o diviziune fixă, având în vedere faptul că nu numai UE,
ci și NATO activează militar în Africa și nu numai NATO, ci și UE
desfășoară operații militare solide; iar Franța crede în împărțirea
responsabilităților între NATO și UE, deoarece UE trebuie să ofere întregul
spectru de securitate, iar deciziile referitoare la operațiunile individuale de
gestionare a crizelor depind întotdeauna de cazurile specifice.
La Summit-ul din 2010 din Lisabona a intervenit schimbarea
Centrului de Greutate al NATO în Orientul Mijlociu și în Marea Mediterană.
Numărul comandamentelor a fost redus de la trei la două: la Brunssum în
Olanda și la Napoli, în Italia, dar a fost format unul nou, aflat sub comanda și
controlul NATO asupra tuturor operațiilor terestre, locul de desfășurare a
revenit orașului turc Izmir, indicând mutarea zonei de pericol și amenințare
la adresa securității colective către Orientul Apropiat, din Europa în
Mediterana de Est și în Orientul Mijlociu.
În ceea ce privește operațiile militare de gestionare a crizelor, NATO
și UE înțeleg în mod diferit să acționeze. NATO își numește gestionarea
crizei în afara articolului 5, referitor la clauza de apărare reciprocă din
articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord27; iar UE înțelege gestionarea
conform sarcinilor de tip Petersberg militare și non-militare stabilite în
articolul 43 al Tratatului de la Lisabona: „Uniunea poate recurge la
mijloace civile și militare, includ acțiunile comune în materie de dezarmare,

26
Claudia Fahron-Hussey. Military Crisis Management Operations by NATO and the EU The Decision
Making Process. Editura Springer Fachmedien Wiesbaden, Hessen, Germania, 2019, pp. 3-5., accesat
ultima oară la data de 16 mai 2020.
27
*** Tratatul Atlanticului de Nord, Op.cit. p. 1.
NECLASIFICAT
26 din 115
 NECLASIFICAT

misiunile umanitare și de evacuare, misiunile de consiliere și de asistență în

probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor și de menținere a
păcii, misiunile forțelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv
misiunile de restabilire a păcii și operațiile de stabilizare după încetarea
conflictelor. Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului,
inclusiv prin sprijinul acordat țărilor terțe în combaterea terorismului pe
teritoriul acestora.28”.
Deși este nu se pun de acord în totalitate, operațiile non-articol 5 ale
NATO și sarcinile misiunilor de tip Petersberg și Berlin Plus ale UE acoperă
aceleași probleme, deoarece nu se poate omite că 23 state-membre sunt părți
comune în ambele organizații internaționale.
Această suprapunere devine deosebit de evidentă de fiecare dată când
NATO și UE desfășoară operații militare asemănătoare, dar separate, fără
comanda și control comune, precum operațiile multinaționale din Sudan
(AMIS), operațiile navale din regiunea Cornului Africii, apoi, NATO Shield
Ocean și Forța Navală a Uniunii Europene EUNAVFOR Sophia și operația
Sea Guardian în Marea Mediterană, cooperări încununate de succes29.

1.2.5. NATO și operațiile multinaționale

Deși organizația părea că nu mai are nici un sens după încheierea

Războiului Rece, aceasta a redescoperit multitudinea celorlalte pericole și
riscuri la adresa securității colective.
Din apărarea statelor împotriva pericolului comunist, NATO s-a
reinventat, urmând să devină o organizație rezilientă după șocul primit prin
implozia inamicului ce, în mod natural, ar fi condus la dizolvarea ei.

28
*** Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privindfuncționarea
Uniunii Europene, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ediția în limba Română, din 30 martie 2010, p.
39.
29
*** Cooperarea UE-NATO, Op.cit.
NECLASIFICAT
27 din 115
 NECLASIFICAT

Cu toate acestea, NATO a desfășurat operații militare în Bosnia și

Herțegovina, Kosovo, Afganistan sau Libia, precum și operații non-articol 5,
precum cele navale împotriva pirateriei în Somalia în Cornul Africii.
Odată cu Conceptul strategic adoptat la Lisabona (conceptele
strategice urmează a fi detaliate în următoarea secțiune), organizația este pe
drumul către a deveni un actor global.
După intrarea în Afganistan, Forța Internațională de Asistență pentru
Securitate (International Security Assistance Force - ISAF) a fost misiunea
de securitate condusă de NATO în Afganistan stabilită de Consiliul de
Securitate ONU prin Rezoluția 1386/20 decembrie 2001. ISAF s-a terminat
în 2014, o mare parte forțele militare desfășurate în Afganistan au plecat
acasă. Misiunea Misiunea Resolute Support a înlocuit ISAF începând cu 1
ianuarie 2015. Această operație are ca obiective: instruirea, consilierea și
asistență pentru forțele afgane de securitate și instituțiile publice aferente. De
asemenea, NATO a decis continuarea sprijinului financiar pentru forțele
naționale afgane. Începând cu anul 2001, trupele românești își continuă
misiunea în Kandahar, cea mai periculoasă regiune în sfera de aplicare a
operației NATO în Afganistan. Pentru 2020, Consiliul Suprem de Apărare al
Țării (CSAT) a decis ca România să participe la MRS cu 2100 de militari și
peste 790 de polițiști30.
În 2014, în cadrul Summit-ului din Țara Galilor, a fost creată o grupă
de lucru comună foarte pregătită. Conceptul de țări-cadru NATO, adoptat în
cadrul Summit-ului Țării Galilor, demonstrează tendința de a crea putere și
voința de a efectua operații civil-militare prin creșterea capacității civile în
lumina lecțiilor învățate de NATO și a mediului complex de securitate în
evoluție, o abordare politică, civilă și militară cuprinzătoare este esențială în

30
Robert Lupițu, CSAT: România va trimite peste 2.100 de militari și peste 790 polițiști la misiuni și
operații în afara țării, în anul 2020, din 28 noiembrie 2019, ,pe www.caleaeuropeana.ro/csat-romania-va-
trimite-peste-2-100-de-militari-si-peste-790-politisti-la-misiuni-si-operatii-in-afara-tarii-in-anul-2020/,
accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
28 din 115
 NECLASIFICAT

gestionarea crizelor și securitatea cooperativă. NATO a dezvoltat o

capacitate civilă modestă, dar adecvată, în conformitate cu deciziile Summit-
ului de la Lisabona.31

1.2.6. România și NATO

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost

sub influența URSS până la 22 decembrie 1989 și stat-membru al Pactului de
la Varșovia până la desființarea oficială a acestei organizații, în 1991.
După democratizarea țării, România a depus toate eforturile necesare
pentru a obține aderarea la NATO.
Principalele motive pot fi rezumate după cum urmează:
 Majoritatea covârșitoare a populației a crezut cu tărie că securitatea
națională poate fi asigurată de apartenența la NATO ca urmare a
percepției amenințărilor Rusiei la adresa statului de drept.
 Armata României nu deținea capacitatea și forța necesară de a se
putea singură apăra și asigura securitatea națională.
 Toți politicienii au fost de acord prin semnarea Acordului de la
Snagov că aderarea la NATO și UE reprezintă o consecință
naturală a politicii externe pro-occidentale adoptată de la revenirea
la sistemul democratic al țării.
România a depus cerere de aderare la Congresul American în anul
1993, acest prim pas către obținerea apartenenței părea un ideal fără prea
mari sorți de reușită, dar cu fiecare pas făcut ulterior, șansele au început să
crească exponențial.
În anul următor, așa cum am descris anterior, România a fost primul
stat membru al PfP al NATO.

31
*** Wales Summit DeclarationIssued by the Heads of State and Government participating in the meeting
of the North Atlantic Council in Wales, from 5 septembrie 2014,pe
www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_112964.htm, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.

NECLASIFICAT
29 din 115
 NECLASIFICAT

Evenimentele care au marcat profund nii 90 sunt războaiele civile ce

au condus la destrămarea Iugoslaviei, războaie în care NATO a decis să
intervină împotriva guvernului federal condus de sârbi. Aceste războaie au
creat o mare dificultate pentru țara noastră. Pe pe-o parte, am fi dorit să nu îi
supărăm pe vecinii noștri sârbi, iar de cealaltă parte, am dorit să fim alături
de NATO în campania militară întreprinsă pe teritoriul de atunci al
Republicii Socialiste Federative Iugoslave, ce avea să se împartă în statele ce
alcătuiau inițial federația, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Croația,
Macedonia, Slovenia și Kosovo (aceasta nu avea statut de regiune federală,
era doar un ținut autonom).
Decizia de a da drept de survol pentru bombardierele NATO pentru
tranzitarea țării în drumul lor către Belgrad a reprezentat un moment de
cotitură în politica externă a României.
A urmat poziționarea României alături de SUA după 11 septembrie,
trimiterea trupelor militare românești în misiuni comune alături de trupele
americane și NATO, în Afganistan și Irak. De asemenea, România a
participat cu forțe navale în misiuni în Marile Mediterană și de-a lungul
coastei somaleze, din Golful Aden până în Marea Arabiei.
România a văzut o oportunitate participarea împreună cu celelalte
state NATO în operații militare pentru a se asigura că aderarea la NATO nu
trebuie ratată. Cu toate acestea, România părea că fusese respinsă de NATO,
atunci când a fost anunțată extinderea din 1999, pentru Polonia și Cehia. De
fapt, aceasta fusese doar o amânare, România a fost reinvitată la Summit-ul
NATO din 2002 să adere în primăvara anului 2004.
Motivele cele mai importante pentru schimbarea de paradigmă în
politica SUA, după 1989 ce au influențat deciziile NATO, referitoare la
spațiul european sunt:

NECLASIFICAT
30 din 115
 NECLASIFICAT

- dislocarea în altă parte a lumii a bazelor americane existente în aproape

toate țările-tampon (buffer-zone) cu Uniunea Sovietică devenite inutile
după 1989
- dislocarea acestora avea nevoie de un alt teritoriu, dintr-o altă regiune
sensibilă. Atentatorii musulmani ai Al-Qaeda din 11 septembrie au
declanșat mutarea zonei tampon către Orientul Mijlociu.
Un alt aspect important de schimbare a politicilor și strategiilor NATO
a fost marcat de revenirea în forță a Rusiei în primul eșalon prin anexarea
Crimeii în 2014, urmată de intervenția armată în Siria pentru a ajuta
guvernul Baathist al lui Bashar al-Asad de la Damasc. Această schimbare a
condus la formarea a patru comandamente NATO în țările baltice și în
Polonia, patru grupuri de luptă, dar sunt și structuri de comandă32.
România are pe teritoriul ei național următoarele33:
- o brigadă multinațională la București, un comandament de divizie, un
comandament de corp armată.
- Facilitatea de la Deveselu, unitate integrată în structura antirachetă a
NATO, sub comandă americană.
- Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, e prezență permanentă pe bază
rotațională a trupelor americane, echivalentă a unui batalion de manevră
întărit cu blindate, autotunuri, elicoptere de transport şi de atac.

32
Radu Dobriţoiu, Securitatea euroatlantică la 70 de ani de NATO, din 22 martie 2019, ,pewww.romania-
actualitati.ro/securitatea_euroatlantica_la_70_de_ani_de_nato-125232, accesat ultima oară la data de 16
mai 2020.
33
Radu Dobriţoiu, Op.cit.
NECLASIFICAT
31 din 115
 NECLASIFICAT

Fig. Armata României în 2019.

Imagini preluate de la Andrei Luca Popescu34
Per total, dincolo de echipamentul militar învechit, preponderent
românesc și sovietic dinaintea revoluției din 1989, performanța trupelor
noastre militare a produs simpatie față de România în rândurile membrilor
NATO, armata a dovedit că structurile de apărare de ambele părți ale fostei
Cortine de Fier sunt la fel de reziliențe în fața pericolelor și a riscurilor
asumate.
Români în funcții internaționale din cadrul NATO
În anul 2020, România este reprezentată în cadrul NATO la cel mai
înalt nivel și numărul profesioniștilor care lucrează la nvelul de middle
management este în continuă creștere.
Dintre românii cei mai reprezentativi, noi îi prezentăm pe secretarul
general adjunct, Mircea Geoană și pe purtătorul de cuvânt, Oana Lungescu.
Mircea Geoană, secretar general adjunct
În luna iulie a anului 2019 Mircea Geană a fost numit secretar general
al NATO. Fostul ambasador al României în SUA din anii 90 a fost numit al

34
Andrei Luca Popescu, Armata Română după 15 ani în NATO: echipament sovietic și achiziții occidentale
în așteptare, din 11 martie, 2019, pe www. romania.europalibera.org/a/armata-română-după-15-ani-în-nato-
echipament-sovietic-și-achiziții-occidentale-în-așteptare/29811067.html accesat ultima oară la data de 16
mai 2020.

NECLASIFICAT
32 din 115
 NECLASIFICAT

doilea cel mai important om din structurile NATO, secretar general adjunct
pentru politica și planificarea apărării.
Remarcăn că numirea românului Mircea Geoană reprezintă o premieră
nu doar pentru noi, românii, ci, și pentru toate statele ex-comuniste care au
aderat după încheierea Războiului Rece.
De profesie inginer, apoi, jurist, el a deținut funcții de diplomat și
politician, cele mai înalte funcții ale lui au fost Președintele Senatului
României (2012-14), ministru de externe și ambasador. El este președinte și
fondator al Institutului Aspen din România.
Oana Lungescu, purtător de cuvânt
Următoarea funcție importantă deținută de un român este funcția
purtătorului de cuvânt.
Începând cu 2010, anul în care Oana Lungescu a fost aleasă pentru
această funcție, era pentru prima oară când un jurnalist era numit într-o
poziție-cheie la NATO și prima femeie. Astfel că, de aproape 10 ani, ea
coordonează politicile de diplomație publică și campaniile multimedia
NATO, planifică și direcționează aspectele mass-media ale tuturor
evenimentelor importante ale NATO, inclusiv Summit-uri și reuniuni
ministeriale, discursurile și publicațiile secretarului general NATO și
secretarului general adjunct35.

1.3. Conceptele strategice NATO

În perioada 1949 - 2020, strategiile Alianței au fost schimbate periodic
ca urmare a evoluției situațiilor statelor membre și a transformărilor scenei
relațiilor internaționale, deseori, ele fiind discutate pe arena politică
mondială a sistemului bipolar din perioada Războiului Rece. Evoluția

35
*** Who is who? Oana Lungescu, NATO Spokesperson, 2010,
pe www.nato.int/cps/en/natohq/who_is_who_69016.htm, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.

NECLASIFICAT
33 din 115
 NECLASIFICAT

naturală a sistemului de apărare NATO a fost zdruncinată de procesele

marilor schimbări ce au marcat anii 1989-1990.
Aceste schimbări au dat de gândit celor 16 membri ai NATO în
privința articolului 10 din tratatul inițial de la Washington, referitor la
extindere, primirea noilor membri ai alianței, fapt de a determinat schimbări
în imaginea geopolitică a lumii cu privire la NATO.
Cel mai important rol în extinderea influenței NATO în Europa și în
lume a fost includerea fostelor state comuniste din centrul și Estul Europei,
precum și al fostelor republici sovietice baltice.

Fig. Evoluția conceptelor strategice NATO (1949 – 1999), preluată din Enciclopedia NATO (2018)36

Demersurile întreprinse de NATO de-a lungul celor peste 70 ani au

fost pregătite de doctrine, patru concepte strategice secrete pentru perioada
1949 – 1989, urmate de trei concepte strategice nesecrete în perioada
curpinsă între 1991 – 2010 (în 2020, cel mai recent concept strategic este
încă în vigoare la zece ani de la apariția lui), ele fiind completate de summit-
uri, declarații ale șefilor de stat și de guverne, tratate și directive ale alianței.

36
*** Encyclopedia of NATO, Op.cit. p. 658.
NECLASIFICAT
34 din 115
 NECLASIFICAT

Vidul de putere politică și militară creat după implozia URSS-ului și

retragerea trupelor sovietice din afara granițelor actuale ale Federației Ruse,
schimbarea regimurilor comuniste europene cu regimuri democratice și
desființarea Organizației Tratatului de la Varșovia au aspectele cele mai
importante ce au netezit natural calea NATO pentru a-și promova interesele
și a veni în întâmpinarea dorinței de apartenență a tuturor statelor
excomuniste, fără excepție, la valorile democratice ale statelor membre
NATO.
Absența unui adversar politic și militar redutabil a permis Alianței să
devină cea mai puternică organizație interguvernamentală militar-politică din
lume.

Perioada 1949 – 1989

1.3.1. Conceptul strategic pentru apărarea Atlanticului de Nord

În anul următor după înființare, la 6 ianuarie 1950, NATO avea primul

concept strategic: Acesta avea următoarele elemente cheie37: dependența de
resursele nucleare ale SUA, de a descuraja agresiunea; complementaritatea
dintre membri, contribuția proporțională la apărarea colectivă, NATO urma
să asigure utilizarea optimă a resurselor.
Alianța trebuia „asigure abilitatea de a efectua acțiuni strategice
prompte cu toate mijloacele posibile tipuri de arme fără excepție38″.
Acest concept strategic a avut trei documente de bază: DC 6/1 –
pentru noțiuni generale; MC 14/1 – pentru orientări strategice specifice în
planificarea apărării; și DC 13 pentru centralizarea primelor două și de
planificare regională detaliată semnificativă.

37
Ibidem.
38
Ibidem.
NECLASIFICAT
35 din 115
 NECLASIFICAT

1.3.2. Conceptul strategic pentru Apărarea zonei Atlanticului de

Nord, adoptat la 3 decembrie 1952

Începutul războiului între cele două Coree, prin invadarea Coreei de

Sud de către diviziunile din Coreea de Nord din 25 iunie 1950 a produs
schimbarea importantă la NATO. În lunile următoare, NAC a aprobat
crearea unui sistem integrat forța militară sub comandă centralizată.
Participarea masivă a armatei turce în Războiul din Coreea și rezolvarea
problemei cu insurgenții din Grecia, au condus la prima extindere a NATO,
cele două Grecia și Turcia au devenit membre NATO.
Al doilea concept strategic a fost aprobat la 3 decembrie 1952,
orientarea strategică nu a fost schimbată, aceasta a avut nevoie doar de
actualizare. Scopul a fost „asigurarea apărării zonei NATO și distrugerea
voinței și capacității Uniunii Sovietice și sateliții ei pentru a duce război
inițiat prin ofensivă aeriană și, în parale, cu operații aeriene, terestre și
maritime39”.

1.3.3. Conceptul strategic general pentru apărarea zonei NATO

Conceptul represaliilor masive cu o posibilă utilizare a arsenalului

atomic a fost inițiat și reformulat timp de mai mulți ani.
În documentul MC 14/1 din 17 decembrie 1954, erau oferite îndrumări
strategice, conținea concepte și ipoteze care au fost ulterior incluse în cel de-
al treilea concept strategic al NATO. Forma sa finală a fost adoptată la 23
mai 1957 și a fost însoțit de MC 48/2, „Măsuri pentru implementarea
conceptului strategic ″40, în aceeași zi. caz nu există un concept de război
limitat cu sovieticii.
Criza Canalului Suez și represiunea Revoluției maghiare de către
Uniunea Sovietică din 1956 au adus în atenția NATO faptul că războiul nu
se limitează doar între Occident și URSS, NATO recunoscând oficial
39
Ibidem.
40
Ibidem.
NECLASIFICAT
36 din 115
 NECLASIFICAT

necesitatea consolidării rolului său politic, nu doar militar. Alianța a

suportat o mutație interesantă după cele două evenimente. După prezentarea
Raportului Comitetului Celor Trei41 din decembrie 1956, NATO decide de a
avea o componentă politică de cooperare non-militară cu statele partenere, în
domeniile economic, informațiilor, cultural, științific și tehnic.
La zece ani după adoptarea celui de-al treilea concept strategic,
retalierea masivă a fost pusă în discuție.

1.3.4. Conceptul strategic al răspunsului flexibil

Cel mai longeviv concept este al patrulea, el a rămas în vigoare timp

de peste 20 ani. Acesta a fost enunțat de Comitetul de Planificare a Apărării
(DPC) la 12 decembrie 1967 și versiunea lui finală a fost emisă la 16
ianuarie 1968.
Prima redactare a fost în perioada Politicii Scaunului Gol provocată de
după retragerea militară franceză din structurile permanente, în 1996.
Acest concept are două caracteristici -cheie: flexibilitatea și
escaladarea. Prin flexibilitate se dorește un mod suplu de acțiune ce are ca
scop împiedicare unui potențialul agresor, iar escaladarea ar fi dată de
răspunsul proporțional al NATO la agresiune și care îl va conduce la
concluzia că un grad inacceptabil riscul ar fi implicat indiferent de natura
atacului său.
NATO a identificat trei tipuri de răspunsuri militare împotriva
agresiunii la adresa statelor-membre42:
- Apărare directă: scopul era să învingă agresiunea la nivelul la care
inamicul a ales să lupte.

41
Notă: Supranumit și Raportul celor trei înțelepți, acest raport a fost coordonat de către trei ministri de
externe din statele membre: canadianul Lester Pearson, italianul Gaetano Martino și norvegianul Halvard
Lange.
42
Ibidem.
NECLASIFICAT
37 din 115
 NECLASIFICAT

- Escaladare deliberată: aceasta a adăugat o serie de pași posibili pentru a

învinge agresivitatea progresivă, ridicarea amenințării de utilizare a
energiei nucleare pe măsură ce criza a crescut.
- Răspunsul general nuclear, privit ca un element de descurajare final.
Forma finală din 8 decembrie1969 au fost atât de bine gândită, scrisă
și interpretată, încât a rămas valabilă până în 1991.
Conceptele strategice ale perioadei Războiului Rece au luat în calcul
dezvoltarea potențială a evenimentelor după prăbușirea comunismului. Ele
au ascultat cu o anticipare logică și consecventă a noilor strategii care au
răspuns incredibil la provocările actuale de securitate din Europa și Statele
Unite.

După 1989

Sfâșitul Războiului Rece ar fi trebuit să producă desființarea NATO,

odată ce URSS, potențialul inamic istoric, se autodistrusese și, odată cu el,
Organizația Tratatului de la Varșovia se dizolvase, dar NATO a continuat să
existe.
Existența NATO la treizeci de ani de la marile schimbări din Europa
își trage rădăcinile din conceptele, doctrinele și principiile în baza cărora
NATO a funcționat încă de la începuturile ei.

1.3.5. Conceptul strategic din 1991

Primul concept strategic NATO al erei post-comuniste în 1991 este

primul concept strategic publicat de către Alianță. Acesta este cel mai
pacifist din șirul conceptelor strategice cu un vast program politic.
În acest concept apare inovația pentru un sistem european de
securitate bazat pe NATO în strânsă cooperare cu Statele Unite. De
asemenea, apare noțiunea de colaborare, cooperarea se adaugă principiilor
NECLASIFICAT
38 din 115
 NECLASIFICAT

clasice ale conceptelor strategice precum apărare colectivă și răspuns

flexibil43.
În conceptul strategic din 1991, NATO a văzut transformarea politică
a statelor ex-comuniste europene ca pe o oportunitate pentru stabilirea unui
dialog și de a dezvolta relații interguvernamentale strânse, țările din Europa
de Est și statele baltice au fost incluse în sfera de interese a NATO. Nu sunt
omise nici celelalte OIG-uri importante pentru NATO la momentul anului
1991, precum ONU, Organizația de Securitate și Cooperare Europeană
(OSCE) și fostul spațiu comunitar, actuala UE, dar centrul securității
internaționale rămânea NATO44.
În acest concept apare conceptul de „managementul crizelor”, al cărui
obiectiv era diminuarea riscului de apariție a crizelor politice și militare
nașionale și internaționale, fapt ce a condus la anularea primei părți a
articolului 2, alin (7) al Cartei ONU: „Nici o dispozitie din prezenta Carta
nu va autoriza Natiunile Unite sa intervina in,chestiuni care apartin esential
competentei interne a unui Stat si nici nu va obliga pe Membrii sai sa
supuna asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza prevederilor prezentei
Carte...45. Însă, NATO a motivat această decizie cu a doua parte a aceluiași
articol: ... acest principiu nu va aduce insa intru nimic atingere aplicarii
masurilor deconstringere prevazute in Capitolul VII46”
Decizia de intervenție a fost extinsă afara sferei tradiționale de interes
politico-militar a Alianței din perioada Războiului Rece.

43
*** Noul concept strategic al Alianței. Acordat de șefii de stat și de guvern care participă la întâlnirea
Consiliului Atlanticului de Nord, pe
http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_ 23847.htm?selectatLocale = en, accesat ultima oară la
data de 16 mai 2020.
44
Ibidem.
45
*** Carta Natiunilor Unite*) din 26 iunie 1945, publicată de ONU, republicată în Monitorul Oficial din
26 iunie 1945, pdf.
www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf, p.2,
accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
46
Ibidem.
NECLASIFICAT
39 din 115
 NECLASIFICAT

Apare un nou for al Alianței, Consiliul de Cooperare în Atlanticul de

Nord (NACC). NACC este înființat pentru a facilita negocierile privind
extinderea viitoare a alianței. După doar un an, fișa postului acestui NACC
este, la rândul ei, extinsă după sesiunea de la Bruxelles din 1992, preluând
îndatoririle CSCE (actuala OSCE) referitoare la operațiile de menținere a
păcii. Astfel, NATO a înlocuit treptat ONU ca organizație principală pentru
menținerea păcii și stabilității și a creat posibilitatea de a efectua operații
militare fără un mandat al ONU, fapt ce s-a și întâmplat în 1999, atunci când
NATO a intervenit în Iugoslavia, în războiul din Kosovo47.
În 1994, este înființat prin Summit-ul de la Bruxelles PfP, cu ajutorul
căruia NATO și-a extins sfera cooperării pentru toate statele, fragment
descris în secțiunea dedicată extinderii NATO.
A urmat Summitul NATO din Portugalia din 1997, unde s-a finalizat
cererea unor state pentru a deveni state membre NATO, s-a consemnat un
aspect foarte important referitor la natura amenințărilor la adresa securității
naționale și securității internaționale s-a diversificat. Valul globalizării
informaționale a adus în atenția statelor NATO faptul că tipologia
conflictelor este transformată. Conflictele armate din fosta Iugoslavie
provocaseră destramarea statului federal, ele se transformaseră în războaie
civile de mică intensitate dar cu efecte de proporții uriașe pentru toată
Europa, situații care provocaseră implicarea statelor din aria de proximitate
precum Germania reunită din 1990. UE își construise la rândul ei strategia de
extindere spre fostele state comuniste.
În anul de grație 1997, utilizarea forțelor armate ale NATO era acum
destinată în principal conflictelor locale, fără a exclude implicarea în alte
conflicte armate din exteriorul Europei.

47
James Pardew, Christopher Bennett, Evoluții în domeniul operațiilor NATO, pe
www.nato.int/docu/review/2006/issue1/romanian/art1.html, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.

NECLASIFICAT
40 din 115
 NECLASIFICAT

1.3.6. Conceptul strategic din 1999

Conceptul strategic din 1999 a fost adoptat la Washington.

În acest concept strategic se acordă atenție centrelor de planificare
regională și desfășurării grupurilor tactice regionale operaționale.
Dacă în 1991, principala dezvoltare a Conceptului Strategic NATO
din 1991 a fost decizia de a sprijini reformele democratice în Europa de Est
și în întreaga lume, deschiderea de platforme de consultare cu și sub
conducerea NATO, „reținere” și prevenirea interferenței în afacerile
suverane ale statelor europene prin aceeași intervenție, dar sub auspiciile
dezvoltării valorilor democratice.
În anul 1999, revine în forță aspectul securității defensive căruia i se
adaugă componenta proactivă. Conceptul explică necesitatea creării unui
sistem integrat de apărare împotriva rachetelor care să răspundă tuturor
amenințărilor moderne de securitate ale țărilor membre. Comandamentelor
locale NATO li se oferă statut juridic.
În acest concept devin realitate juridică prevenirea crizelor și
utilizarea forțelor armate ale NATO în afara competenței geografice din
Atlanticul de Nord.
Principalele dispoziții ale conceptului din 1999 au fost securitatea și
consultarea, gestionarea crizelor și parteneriatele, reținerea și apărarea,.
Accentul s-a pus pe prevenția unei game largi de amenințări civile și militare
(in)directe, precum și la amenințările cu arme de distrugere în masă.
Strategiile din 1991 și 1999 au condus NATO la nivel global. Aflată
sub influența hegemonică a SUA, NATO părea că devenise brațul înarmat
pentru protejarea noii ordini dorite și promovate de către toate statele
membre NATO. Însă, a urmat 11 septembrie 2001.
Atacurile teroriste asupra Statelor Unite ale Americii de la 11
septembrie au șocat întreaga lume, președintele american George W. Bush a

NECLASIFICAT
41 din 115
 NECLASIFICAT

invocat Articolul 5 pentru prima oară în istoria NATO, apoi, guvernul

american a declarat război terorismului mondial.
Interpretarea articolului 5 din tratat a făcut posibilă considerarea
atacurilor teroriste asupra Statelor Unite ca un atac armat asupra uneia dintre
țările participante deși terorismul internațional este transfrontalier. Astfel că,
atacurile teroriste au creat un precedent pentru NATO.
După 2001, NATO intensifică cooperarea cu UE prin aranjamentele
Petersberg și Berlin Plus48, precum și cu organizațiile supranaționale,
sporindu-și implicarea în procese care nu pot fi în competența alianței, prin
operații non- articol 5, respectând conceptele strategice și doctrinele adoptate
în timpul Războiului Rece.

1.3.7. Conceptul strategic din 2010. „Angajament activ, apărare

modernă”

Conceptul strategic din 2010 descrie NATO ca fiind „o comunitate

unică de valori angajată în principiile individuale, libertatea, democrația,
drepturile omului și statul de drept ”, cu trei sarcini esențiale49:
- apărare colectivă,
- gestionarea crizelor și
- securitate cooperativă.
Caracteristicile transformării Alianței Nord-Atlantice într-un
instrument global de influență și principalul institut militar-politic al
Occidentului au fundamente solide bazate pe adaptarea rezilientă la
realitățile lumii în care noi trăim.
Cel mai recent concept strategic NATO a fost adoptat la summitul de
la Lisabona la sfârșitul lunii noiembrie 2010.

48
Notă: Misiunile tip Petersberg și pachetul de Acorduri Berlin Plus sunt detaliate în următorul capitol, în
secțiunea rezervată Relațiilor NATO-UE.
49
*** Encyclopedia of NATO, Op.cit. pp. 654-657.
NECLASIFICAT
42 din 115
 NECLASIFICAT

Acest concept nu este foarte diferite de cele anterioare, revine

orientarea anti-rusă și reapare elementul de extindere a alianței. Aceste
aspecte sunt efecte cauzate de păstrarea unui număr mare de arsenal nuclear
rus și de refacerea puterii militare ruse. Arsenalului nuclear și forței militare
li se adaugă componenta energetică de care Rusia dispune, iar Occidentul are
nevoie pentru menținerea unui standard înalt al economiilor lor naționale.
Baza acestui concept strategic are doi piloni, descurajare și apărarea
colectivă. Ea este urmată de promovarea acțiunilor și măsurilor anti-criză cu
ajutorul ONU, dar nu este exclusă posibilitatea acțiunii active fără aprobarea
Consiliului de securitate. În acest concept apar noi tipuri de amenințări,
precum cele energetice, element bazat pe criza energetică din Occident
provocată de neplata Ucrainei a facturilor la energie către Rusia.
O altă amenințare nouă este cea la adresa securității cibernetice
transfrontaliere, amenințare asociată cu o creștere a potențialului economic
digitalizat al statelor europene superindustrializate.
Conceptul strategic 2010 aduce în atenție „Abordarea cuprinzătoare”
a alianței cu privire la amenințările de război și pace are ca scop integrarea
profundă a strategiilor naționale ale membrilor și ale candidatelor la NATO,
de a se implica în neutralizarea proactivă a oricăror tipuri de amenințări
posibile și promițătoare în întreaga lume.

În 2020, NATO reprezintă una dintre cele mai importante instituții de

pe scena mondială, preluând puterile altor OIG-uri.

NECLASIFICAT
43 din 115
 NECLASIFICAT

CAPITOLUL 2: EVOLUȚIA SISTEMULUI DE

SECURITATE AL NATO ȘI SECURITATEA
CIBERNETICĂ

Nerespectarea securității naționale a unui stat are în 2020 un înțeles

diferit de cel sin secolul trecut.
În prezent, securitatea spațiului național al unui stat depășeste cele
cinci sectoare clasice ale securității descrise de Barry Buzan: politic, militar,
economic, ecologic (sau de mediu) și societal50.
De la prima ediție a publicării cărții despre securitate internaționale
post-bipolară a lui Barry Buzan, un nou sector a început să devină prioritatea
numărul unu pe agendele de securitate a statelor de pe tot cuprinsul globului,
securitatea cibernetică.

2.1. Securitate cibernetică, strategii naționale de securitate

cibernetică și strategia de securitate cibernetică a NATO
Este securitatea națională cibernetică o prerogativă guvernamentală
sau o problemă a tuturor??
Pentru mulți dintre cei care utilizează instrumente informaționale,
acest aspect nu este important, dar este știut faptul că dacă utilizăm
internetul, deseori, ni se cere să acceptăm termenii și politicile fiecărei
entități sub umbrela căreia se ascunde acel domeniu pe care îl accesăm.
Unicul mediu creat integral de către om, a intrat în atenția tuturor
actorilor relațiilor internaționale, de la simplu individ la actorul statal și non-
statal in cadrul diferitelor organizații locale publice sau private,

50
Barry Buzan, Popoarele, statele și teama,. O agendă pentru studii de Securitate internațională în epoca
de după Războiul Rece, editura Cartier, ed. a III-a, Chișinău, Moldova, 2012, pp. 158-176.
NECLASIFICAT
44 din 115
 NECLASIFICAT

guvernamentale, interguvernamentale, non-guvernamentale sau

transnaționale.
În astfel de situație, problema provocată de noile instrumente
informaționale și de useri pe internet și telefonie mobilă au început să aducă
în atenția NATO nevoia de stabilire a unor politic de asigurare a securității
cibernetice.

2.1.1. Strategia națională de securitate cibernetică a SUA

Drumul parcurs de la atenționare la construirea strategiilor de

securitate cibernetică a fost destul de lung de la popularizarea internetului
din 1969 până la prima Strategie națională pe probleme cibernetice produsă
în SUA la începutul anilor 2000.
În timp s-a dovedit că preluarea informațiilor secrete ale unui stat de
către alte state cu ajutorul utilizatorilor incorecți de pe internet este o
extensie a mediilor naturale în spațiul virtual, acest tip de acțiuni poate
cauza probleme grave ale statului – victimă.
Răspândirea acestor amenințări au fost denumite ca fiind hibride, ele
au determinat țările să ia măsuri naționale de securitate cibernetică prin
intermediul cărora ele pot să se pună la adăpost de pericole.
Prima strategie națională pentru securizara spațiului cibernetic a fost
pregătită în 2003 de Departamentul Securității Interne al SUA după 11
septembrie. Această strategie a inspirat alte țări și NATO datorită celor cinci
priorități și principalelor ei obiective rămase valabile până în prezent. Cele
cinci priorități sunt51:
- Un sistem centralizat național de răspuns al securității ciberspațiale
- Un program național de răspuns la amenințarea la adresa securității
cibernetice și reducerea vulnerabilității

51
*** The National Strategy To Secure Cyber Space, February 2003, accesat la 26 ianuarie 2020, pe
www.us-cert.gov/sites/default/files/publications/cyberspace_strategy.pdf, p. V., accesat ultima oară la data
de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
45 din 115
 NECLASIFICAT

- Un program național de sensibilizare și formare în domeniul securității

cibernetice
- Securizarea spațiului cibernetic al guvernelor
- Securitate națională și cooperare internațională în domeniul securității
cibernetice.
Principalele obiective strategice stabilite în prima strategie națională
de securitate cibernetică din lume sunt următoarele52:
- Prevenirea atacurilor cibernetice împotriva infrastructurilor critice
naționale
- Reducerea vulnerabilității naționale împotriva atacurilor cibernetice
- Minimalizarea numărului daunelor provocate de atacurile cibernetice și
procesul de vindecare a pagubelor.
Puterea exemplului a funcționat admirabil. Toate țările lumii au
început să pregătească documente de strategie cibernetică națională pentru a-
și crește securitatea națională și pentru a determina viziunea securității
cibernetice în acest context.
Securitatea cibernetică națională respectă cumva normele relațiilor
internaționale în acest val al globalizării deoarece toată lumea este
implicată, simplii utilizatori, nivelul administrativ/ național și ultimul, cel
internațional.
Dacă la nivel individual, local, național interguvernamental normele
sunt respectate, la nivel internațional, unicele norme care sunt respectate sunt
regulile și regulamentele proprietarilor platformelor și motoarelor de căutare
ale internetului. Acolo, barierele sunt selective, interpretabile, cheile fiind
deținute de transnaționale private.
NATO a început să promoveze în cadrul statelor membre
implementarea strategiilor naționale de apărare cibernetică și să consolideze
frontierele lor digitale.
52
*** The National Strategy To Secure Cyber Space, February 2003, p. VIII.
NECLASIFICAT
46 din 115
 NECLASIFICAT

2.1.2. Strategia de securitate cibernetică a României

Strategia de securitate cibernetică a României și planul de acțiune la

nivel național privind implementarea sistemului național de securitate
cibernetic este denumirea completă a primei strategii naționale de a
securitate cibernetică. Apărută în 2013, ea conține următoarele opt obiective
strategice53:
- adaptarea legislației și instituțiilor publice dinamicii amenințărilor
cibernetice
- stabilirea și aplicarea unor profiluri și cerințe minime de securitate pentru
infrastructurile cibernetice naționale
- asigurarea rezilienței infrastructurilor cibernetice
- asigurarea stării de securitate prin cunoașterea, prevenirea şi
contracararea vulnerabilităților, riscurilor şi amenințărilor la adresa
securității cibernetice a României
- valorificarea oportunităților spațiului cibernetic pentru promovarea
intereselor, valorilor şi obiectivelor naționale în spațiul cibernetic
- promovarea şi dezvoltarea cooperării pe probleme de securitate
cibernetică la nivel intern public-privat și la nivel internațional
- dezvoltarea culturii de securitate cibernetică a populației și necesitatea
asigurării protecției sistemului informațional național
- participarea activă în cadrul OIG-urilor la care România este membră.
Pentru nivelul administrativ și național, din 2015 încoace au început să
fie negociate acorduri bilaterale, multilaterale și semnate parteneriate public-
private cu organizații civile importante, cum ar fi companiile de securitate, te
telefonie mobilă, etc. precum și cu firmele de infrastructură critică.
Scopul acestor negocieri este de a determina clar drepturile și
obligațiile firmelor pentru a se asigura securitatea cibernetică națională, dar
53
*** Guvernul României. Strategia de securitate cibernetică a României şi a Planului de acţiune la nivel
naţional privind implementarea Sistemului naţional de securitate cibernetică, Publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 296, din 23.05.2013, pdf. pp. 7-8.
NECLASIFICAT
47 din 115
 NECLASIFICAT

în timpurile în care niciun stat nu-și poate proteja în mod decent

infrastructurile informaționale, nu se poate discuta de securitate cibernetică
națională. Astfel că, indiferent de puterea militară, economică și politică a
unui stat, puterea internetului poate fi oprită doar de accesul la o rețea analog
sau prin satelit, de o baterie descărcată sau de absența curentului electric, alte
frontiere nu există. Așadar, statele sunt nevoite să coopereze prin intermediul
organizațiilor internaționale pentru consolidarea infrastructurilor de
securitate cibernetică.

2.1.3. Strategia de securitate cibernetică a Estoniei

Cea mai recentă strategie de securitate cibernetică a Estoniei este în

vigoare din 2019 până în 2022. Această strategie este a treia din seria
începută în anul 2008.
În această strategie sunt specificate toate părțile interesate din Estonia:
sectorul public (atât civile, cât și de apărare),furnizori de servicii esențiali,
antreprenori sectoriali și mediul academic54.
Scopul acesteia este de a crea condiții pentru punerea în aplicare a
unui domeniu politic global, sistematic și incluziv. Strategia de securitate
cibernetică din 2008 a fost primul document național de strategie al Estoniei
care a intrat în vigoare de abia după atacurile cibernetice din 2007 împotriva
Estoniei.
Actuala strategie are patru direcții de acțiune care corespund cu patru
obiective strategice.
Prima direcție este O societate digitală durabilă. Obiectivul
corespunzător pentru acestă direcție este55: Estonia - societate digitală

54
Ministerul Afacerilor Economice și al Comunicațiilor, Cybersecurity Strategy of Republic of Estonia de
pe www.mkm.ee/sites/default/files/kyberturvalisuse_strateegia_2022_eng.pdf, p. 4., accesat ultima oară la
data de 16 mai 2020.

55
Ibid, pp. 40 – 48.
NECLASIFICAT
48 din 115
 NECLASIFICAT

durabilă și puternică, rezilientă din punct de veder tehnologic și capabilă de a

face față crizelor cibernetice pe trei domenii de activitate.
A doua direcție este Industria securității cibernetice, cercetarea și
dezvoltarea căreia îi revine al doilea obiectiv56: concentrarea pe abilitățile
sale unice bazate pe identitate electronică și pe arhitectura sigură a
metadatelor precum și pregătirea pentru a face față situațiilor de criză..
A treia direcție pornește de la avantajele pe care statul estonian le
oferă Întreprinderilor Mici și Miijlocii (IMM), Estonia - Antreprenor
principal internațional are ca obiectiv central afirmarea la nivel internațional
ca partener credibil și puternic. Datorită expertizei deținute în domeniul
cibernetic, statul își dorește un rol principal în problemele legate de apărarea
cibernetică a NATO și să fie implicat în inițiativele cibernetice internaționale
ale UE, ONU, Consiliul Europei, OSCE și alte organizații internaționale57.
În a patra direcție, O societate alfabetizată digital, al patrulea obiectiv
pornește de la nivelul superior de alfabetizare în domeniul digital al
populației estone, Estonia dorește să furnizeze specialiști actorilor interesați
pentru a dezvolta competențe digitale angajaților unor organizații publice sau
private naționale sau internaționale și prin dezvoltarea talentelor
corespunzătoare de stat și private cererea sectorului58

2.1.4. Scurtă analiză comparativă a celor trei strategii

Observăm că principiile care stau la baza construirii acestor trei

strategii sunt comune. Ele iau în considerare în timpul implementării
acțiunilor de eliminare a riscurilor tocmai pentru că aceste strategii nu diferă
mult de la o țară la alta. În acest context, principiile de bază pentru a asigura
securitatea cibernetică națională sunt următoarele:

56
Ibid. pp. 49 – 53.
57
Ibid. pp. 54 – 63.
58
Ibid. pp. 64 – 69.
NECLASIFICAT
49 din 115
 NECLASIFICAT

 adoptarea unei abordări incluzive care să asigure participarea

tuturor părților interesate la procesele lor; asigurarea
compatibilității pe cât posibil,
 asigurarea cooperării internaționale
apoi avem aspecte care prevăd pregătirea și punerea în aplicare a
strategiei naționale de securitate cibernetică ce sunt fundamentate pe
strategia de securitate cibernetică inițială a SUA în 2003.
În toate strategiile consultate de noi, în special, a 28 de state membre
NATO (nu am studiat strategiile Macedoniei de Nord și a Muntenegrului)
am observat că documentele lor naționale de strategie cibernetică au în
comun dorința de a crește securitatea națională și pentru a-și determina
viziunea asupra securității cibernetice.
Este responsabilitatea fiecărui stat să determine și să implementeze
Strategia națională de securitate cibernetică. Cu toate acestea, unele
organizații internaționale propun un model specific pentru a ghida guvernele
asupra pregătirii și implementării Strategiei naționale de securitate
cibernetică și stabilesc standarde în acest sens. De exemplu, una dintre cele
mai mari OIG-uri în domeniu este Uniunea Internațională a
Telecomunicațiilor (UIT sau ITU), o organizație de experți a Organizației
Națiunilor Unite în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor, ea a
fost înființată în 1865 și care s-a alăturat Națiunilor Unite în 1947.
Și nu în ultimul rând, strategiile naționale de securitate cibernetică
sunt principalele documente care determină principiile, liniile directoare și
obiectivele statelor naționale și conțin măsuri speciale de reducere a
riscurilor legate de securitatea cibernetică.

NECLASIFICAT
50 din 115
 NECLASIFICAT

2.2. Tipuri de amenințări cibernetice la adresa securității din

spațiul digital
În această secțiune avem o perspectivă interdisciplinară asupra
studiilor de securitate cibernetică referitoare la statele membre NATO care
urmează să fie realizate la nivel național prin expunerea infrastructurilor de
securitate cibernetică, strategii de securitate cibernetică, activități de
securitate cibernetică comune pentru cele 28 de state UE și 30 de state
membre NATO, dintre care 23 de state membre NATO și UE au o
contribuție importantă la crearea unor soluții comune ale ambelor OIG-uri
pentru diminuarea nivelului de risc și incertitudine pentru spațiul cibernetic.

2.2. 1. Concepte specifice spațiului cibernetic

În această secțiune, vom explica conceptele de mediu cibernetic

utilizate frecvent. Odată cu utilizarea pe scară largă Internetului, restricțiile
geografice au dispărut și a fost creată o nouă lume care le permite oamenilor
să acceseze tot felul de servicii de informații electronice și informatizate.
Această lume a fost definită ca spațiu cibernetic.
Spațiul cibernetic este definit pentru prima dată în romanul de science-
fiction „Burning Chrome” al lui William Gibson în 1982. În strategia
noastră națională de securitate cibernetică, a fost preferată următoarea
definiție59: - „mediul virtual, generat de infrastructurile cibernetice,
incluzând conținutul informațional procesat, stocat sau transmis, precum şi
acțiunile derulate de utilizatori în acesta”. Din multitudinea definițiilor
descoperite pe parcursul cercetării, elementele comune definițiilor date în
strategiile de securitate cibernetică găsim mediul virtual ce utilizează
structuri de telecomunicații, independent de suprafețele naturale ale
pământului: unde, aer, mare, pământ și chiar spațiu extraterestru.

59
*** Guvernul României. Strategia de securitate cibernetică a României, Op.cit, p. 8.
NECLASIFICAT
51 din 115
 NECLASIFICAT

Având în vedere că inovația provocată de acest mediu nu era

prevăzută în nicio lege națională sau internațională, nu exista nici o regulă de
urmat. Ca atare, nivelul riscurilor asumate de utilizatori privați sau din
organizații era proporțional cu numărul regulilor.
Pe parcursul anilor 2000, conștientizarea instituirii unor norme intrase
pe agenda decidenților politici cei mai importanți. Unul dintre cei care au
promovat legiferarea spațiului și a securității cibernetice a fost Barack
Obama, președintele în funcție în mai 2009, când declara: ... „World Wide
Web ne-a făcut mai interconectați decât în orice moment din istoria umană.
Deci, spațiul cibernetic este real. La fel și riscurile care vin cu acesta. Este
marea ironie a epocii noastre informaționale - însăși tehnologiile care ne
împuternicesc să creăm și să construim, de asemenea, să împuternicim pe
cei care ar perturba și distruge. Iar acest paradox - văzut și nevăzut - este
ceva ce experimentăm în fiecare zi. Este vorba despre intimitatea și
securitatea a familiilor americane”60.
Securitatea cibernetică se bazează pe confidențialitate, trasabilitate,
autentificare, incapacitatea de a refuza regulile providerului de servicii în
spațiul digital, bazat pe următoarele șapte principii61:
 Păstrarea unui echilibru între protecție și utilitate prin găsirea unui
echilibru între disponibilitatea resurselor și confidențialitatea și
integritatea resurselor.
 Complementaritate între utilizatori și resurse: Pentru ca un sistem
de securitate a informațiilor să funcționeze, trebuie să știe cine are
voie să vadă și să facă anumite lucruri.
 Privilegii minime de atribuire unei persoane pentru a-și îndeplini
responsabilitățile. Dacă responsabilitățile unei persoane se
60
Barack Obama, Remarks by the President on Securing Our Nation's Cyber Infrastructure, pe
www.obamawhitehouse.archives.gov/the-press-office/remarks-president-securing-our-nations-cyber-
infrastructure, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
61
*** The 7 Basic Principles of IT Security, pe www.techopedia.com/2/27825/security/the-basic-principles-
of-it-security, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
52 din 115
 NECLASIFICAT

schimbă, la fel și privilegiile. Alocarea privilegiilor minime reduce

șansele ca cineva să iasă pe ușă cu toate datele de marketing.
 Utilizarea unui sistem independent de apărare cibernetică: Acesta
este un principiu militar la fel de mult ca unul de securitate IT.
Folosind o apărare cu adevărat bună, cum ar fi protocoalele de
autentificare, este numai bun până când cineva îl încalcă.
 Planificarea pentru eșec: sistemul de rezervă permite
monitorizarea constant a măsurilor de securitate și să reacționeze
rapid la o încălcare. Securitatea IT se referă la fel la limitarea
daunelor provocate de încălcări, precum și la prevenirea acestora.
 Înregistrare, înregistrare, înregistrare: Datele rezultate din
încălcări vor ajuta în cele din urmă la îmbunătățirea sistemului și la
prevenirea atacurilor viitoare - chiar dacă inițial nu are sens.
 Testări frecvente pentru îmbunătățirea sistemului ceea ce înseamnă
că securitatea informațiilor trebuie să evolueze pentru a se menține.

2.2.2. Tipuri de amenințări la adresa asigurării securității cibernetice

În conformitate cu obiectivele menționate mai sus, pentru a putea

netezi calea către studiul nostru de caz, războiul cibernetic din Estonia,
influențele acestuia în cadrul Alianței Nord-Atlantice vom explica concepte
precum infracționalitate cibernetică, malware, virus, terorism și spionaj
cibernetic, amenințare cibernetică, război cibernetic s.a.m.d.
Programe malware și spam
Spamul este un tip de comunicare electronică nesolicitată, inclusiv
malware și spyware. Ele continuă să fie o povară, care prezintă amenințări
pentru țări, operatori de rețea și utilizatori finali din întreaga lume.
Calculatoarele care sunt infectate cu malware le oferă utilizatorilor
neautorizați accesul de la distanță a capacității de a le utiliza și de a le

NECLASIFICAT
53 din 115
 NECLASIFICAT

controla fără știința proprietarului. Ele sunt numite „calculatoare zombie”

sau „computere slave”.
Programele malware și spamurile62 trebuie împiedicate să fie accesate
de către utilizatorii finali. Pentru acest lucru, au fost construite sisteme cu
măsuri de protecție în software cu programe firewall, software de antivirus.
securitatea hardware a punctelor, verificarea și monitorizarea utilizării
dispozitivelor hardware, cum ar fi memoria portabilă în rețelele corporative.
Aceste măsuri sunt implementate pentru a evita pierderile sau scurgerile de
date. Aplicațiile de gestionare a dispozitivelor mobile de tipul telefoanelor
mobile și a ceasurilor smart au devenit foarte răspândite în utilizarea
corporativă recent, ele putând intra în acest domeniu.
Infracționalitatea cibernetică (Cybercrime)
Printre infracțiunile cibernetice rămân în vârful listei principalele
atacuri și amenințări ale tuturor statelor rămân atacurile de phishing,
clonarea cardurilor bancare, furtul de identitate și activitate frauduloasă
monetară la toate nivelurile societății naționale.
Noi nu am descoperit o definiție universală a „infracțiunii
informatice”. Pentru „criminalitate cibernetică” (termen tradus mot-a-mot
din engleza), sau prin intermediul sistemului de informațional, noi am mai
găsite utilizate „crimă de înaltă tehnologie”, „ „criminalitatea informatică”
crimă de înaltă tehnologie”, „criminalitate virtuală”, „crimă pe internet”,
„criminalitate legată de computer”,. Infracțiunile cibernetice reprezintă un
instrument principal sau o țintă principală pentru toate instrumentele cu
acces la internet, fie telefoane, tablete, laptopuri, computere sau sisteme de
informații.

62
*** The state of spam and malware, mitigations and regulatory aspects: The state of spam and malware,
mitigations and regulatory aspects, January, 2017,
pe www.itu.int/search#?q=malware&fl=0&ex=false&target=All., accesat ultima oară la data de 16 mai
2020.

NECLASIFICAT
54 din 115
 NECLASIFICAT

Alte infracțiunile informatice și amenințările la adresa securității care

au fost experimentate în includ adware, botnet, intimidare cibernetică
(cyberbullying), atacuri informatice, furt de date, hacking, e-mail-uri de tip
hoax, malware, inginerie socială, spyware spam și virus troian.
Terorismul cibernetic (Cyber Terrorism)
Potențialul amenințării terorismului cibernetic a crescut exponențial
din anii 90 până în prezent din cauza oportunităților oferite de tehnologie.
Grupările teroriste au găsit soluții eficiente de recrutare a voluntarilor
precum Daesh în perioada 2012 – 2018, se folosesc pe scară largă în
activități precum propaganda, fake news, dialog motivațional, instigare la
violență, comunicare și colectare de informații.
Discursul despre terorismul cibernetic a început la începutul anilor
1990, când tehnologiile internetului au început să crească rapid, terorismul
cibernetic este o acțiune sau activitate care vizează distrugerea echilibrului și
a intereselor naționale prin utilizarea instrumentelor electronice, a
programelor de calculator sau a altor unități de comunicare electronică, în
conformitate cu sistemele informaționale. În timp ce o mulțime de studii se
concentrează pe conturul criminalității informatice și al terorismului
cibernetic, precum și asupra efectelor acestora, societatea informațională
pare să dezvolte o anumită reziliență la frica insuflată de terorism. Acest
lucru dezvăluie în special un paradox între teama și securitatea pe internet
deoarece internetul a fost proiectat pentru a ne face viața mai sigură, dar el
este folosit de celulele teroriste pentru a inspira o atmosferă condusă de
teroare, care nu hrănește decât intoleranță și etnocentrism, Cele două din
urmă fiind componente esențiale pentru terorism și provocări pentru cei care
au rolul de a detecta și șterge pe cât posibil astfel de postări, fiind unul din
rolurile principale în lupta împotriva terorismului.63.

63
Ziska Fields - Handbook Of Research On Information And Cyber Security In The Fourth Industrial
Revolution-IGI Global_IRMA, 2018, pp. 478 – 481.
NECLASIFICAT
55 din 115
 NECLASIFICAT

Spionajul Cibernetic (Cyber Spionage)

Spionajul rămâne la fel de periculos, indiferent de mediul unde
activitățile de colectare a informațiilor se desfășoară, modul de a profita de
laturile deschise ale victimei constituie furt de proprietate intelectuală și furt
de informații, în cazul nostru, preluate din spațiul cibernetic.
Spionajul cibernetic face posibilă utilizarea deliberată a
calculatoarelor sau a activităților de comunicații digitale pentru a accesa
informațiile sensibile ale inamicului sau ale adversarului și pentru a obține
un avantaj asupra adversarului său64. Manualul de la Tallinn 2.0 privind
legea care trebuie aplicată în război, în conformitate cu regula 66, a introdus
următoarele reglementări privind spionajul cibernetic65: În timpul
conflictului armat, spionajul cibernetic sau alte metode de colectare a
informațiilor îndreptate către inamic nu încalcă legea conflictelor armate. În
țările aflate sub control inamic, o forță militară atribuită spionajului
cibernetic își pierde dreptul de a fi capturat și este tratată ca un spion dacă
este prinsă fără implicarea forțelor armate din care face parte. În același
raport, s-a afirmat că amenințările cibernetice vor fi mai complexe și mai
violente, iar activitățile de a fura informații sensibile și de a elimina
concurenții din cursă ar fi mai intense.
2015 a fost anul în care activitățile de război cibernetic și activitățile
de spionaj au crescut, dovadă este numărul mare de știri și informații
prezentate în presa audio-vizuală a vremii și pe rețelele de socializare.
Atacurile cibernetice (Cyber Attacks)
Atacurile cibernetice reprezintă intervenții ale unor persoane anonime
sau anumite autorități publice sau private care vizează activele și

64
Brij Gupta, Gregorio Martinez Perez, Dharma P. Agrawal, Deepak Gupta - Handbook Of Computer
Networks And Cyber Security_ Principles And Paradigms-Springer (2020),
65
Michael N. Schmitt (ed), Tallinn Manual 2.0 on the International Law Applicable to Cyber Operations.
Prepared by the International Groups of Experts at theInvitation of the NATO Cooperative Cyber Defence
Centre of Excellence, Cambridge University Press, UK, 2017, pp. 312-325.
NECLASIFICAT
56 din 115
 NECLASIFICAT

echipamentele informaționale ale persoanelor, instituțiilor și țărilor și le

perturbă confidențialitatea, securitatea și munca.
Cele mai utilizate metode de atac cibernetic sunt66:
 Malware. În traducere mot-a-mot, acesta este un mix între mal-, și
software, rezultând un software rău-intenționat. Programele malware
sunt viruși, troieni, viermi și comenzi utilizate de hackeri și crackere
de coduri pentru a obține privilegii în sistem, învață parolele,
modifică jurnalele sistemului și să efectueze acțiuni neautorizate
asupra sistemului victimei.
 (viermele) Calul troian: program Spyware conceput pentru a arăta ca
un program util și fac diferite lucruri pe fundal, pentru a capta
informațiile utilizatorului fără ca propretarul să fie în cunoștință de
cauză.
 Registratorii cheie pot asculta fiecare tastă apăsată de utilizator,
înregistra mișcările mouse-ului și capturile de ecran ale mouse-ului și
pot trimite date în orice locație când apar condiții, folosind protocolul
e-mail-ul, motoarele www. sau http.
 Adware-ul, program mic instalat pe computer de cele mai multe ori
fără a fi conștienizat de către utilizator, este un proces fraudulos care
urmărește să obțină informații sensibile personale. Este un tip de atac
bazat pe principiul vizualizării datelor necriptate.
 Inginerie socială: profită de tehnicile de atac care folosesc factorul
uman sau metodele de interceptare și persuasiune personală, luând
informațiile pe care indivizii le este frică să le împărtășească în
condiții normale. Ingineria socială este un tip de atac psihologic pe
care ești înșelat de atacator pentru a acționa după propria sa voință.
Pirații cibernetici (Cyberpirates)

66
Brij Gupta &all, Op.cit. pp. 889-901.
NECLASIFICAT
57 din 115
 NECLASIFICAT

Pirații cibernetici dezvoltă noi modalități de infiltrare a bunurilor în

spațiul cibernetic zi de zi. Persoanele care sunt victime ale incidentului în
fața acestor acțiuni desfășurate în mediul virtual devin victime, atât din punct
de vedere financiar, cât și moral.
Încălcarea principiilor de confidențialitate, integritate și accesibilitate,
conține următoarele elemente:
 intrarea în sistem este neautorizată
 cu unul din scopurile: de a perturba sistemul informațiilor, de a fura,
dezvălui, schimba, distruge sau schimba informații; sau de a bloca
accesul în sistem
Atacatorii pot folosi aceste metode de atac pentru a provoca daune pe
calculatoare sau rețele de calculatoare pe care le-au infiltrat, cum ar fi
modificatori, distrugători, servicii sau scurgeri de date. Aceste pierderi pot
avea pierderi materiale sau financiare pentru organizație sau instituția
publică sau pierderi sub forma unei reputații reduse.
Hărțuirea cibernetică (Cyber Bullying)
Cyberbullying devine din ce în ce mai frecvent prin intermediul
internetului și al telefoniei mobile. Activități precum amenințările, hărțuirea
și infracțiunile de ură pot fi definite ca executând tehnologii de informare și
comunicare, intimidare cibernetică sunt exemple de insulte gratuite. Cele
mai obișnuite locuri în care se produce intimidarea cibernetică sunt pe
rețelele de socializare precum Facebook, Instagram, Snapchat și Twitter;
SMS (Serviciul de mesaje scurte) de telefon, e-mail și aplicații67.
Războiul cibernetic (Cyber war)
Pentru cel mai grav tip de acțiune ce se poate derula în spațiul
cibernetic, războiul cibernetic, noi am rezervat o secțiune în acest demers
deoarece unul din primele războaie cibernetic a fost cel în care Estonia, una

67
***What Is Cyberbullying, pe
www.stopbullying.gov/cyberbullying/what-is-it, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
58 din 115
 NECLASIFICAT

dintre țările membre NATO, a căzut victimă, agresorul ei fiind Rusia. Apoi,
războaiele recente din Siria și Ucraina ne-au demonstrat prin nenumărate
exemple moduri complicate de atacuri cibernetice. Nu au scăpat nici
acțiunile hibride de pe câmpul de luptă unde au fost introduse mașinării cu
sisteme electronice de comandă și control, comunicare și direcționare a
armelor.
Spre deosebire de războaiele purtate de-a lungul vremii, războiul
cibernetic are valențe de neimaginat pentru marii strategi militari de altădată.
Acest termen generic îmbină, deopotrivă, doi termeni foarte
complicați, războiul și spațiul cibernetic.
Armamentul de război din spațiul cibernetic poate include nu doar
toate tipurile de amenințări descrise mai sus, el reprezintă un set de coduri,
algoritmi și puterea utilizatorului de a manevra computerul. În mod specific,
armamentul este un tip de cod utilizat sau proiectat cu scopul de a amenința
sau de a provoca daune fizice, funcționale în structuri, sisteme sau ființe vii,
dar și daune psihice deținătorilor de instrumente informaționale68.
Definițiile mai largi includ atacurile cibernetice cu multe forme de
hacking, social media, mobilizarea tulburărilor populare rivale, supraveghere
digitală agresivă și prinderea adversarilor de către regimurile de stat, pentru a
paraliza site-urile unui adversar la întreruperi în comunicarea rețelei militare,
vizând malware pentru a perturba infrastructurile devenite critice, chiar
sisteme centrale de comandă și control ale arsenalelor nucleare 69.
Cyberwarfare este activat pe tărâm cinetic, digital și mental folosind
metadatele ca armă principală pentru a viza și compromite cu succes
entitățile publice și private70. Astfel de conflicte sunt adesea descrise drept

68
Nick Dyer-Witheford, Svitlana Matviyenko, Cyberwar and Revolution. Digital Subterfuge in Global
Capitalism, the Regents of the University of Minnesota Press, Minneapolis, USA; , 2019, p. 4-5.
69
Jamieson, Kathleen Hall - Cyberwar. How Russian hackers and trolls helped elect a president - what we
don’t, can’t, and do know.-Oxford University Press, Oxford, UK, 2018, pp. 10 -15.
70
James Scott, Metadata - The Most Potent Weapon in This Cyberwar. The New Cyber Kinetic Meta War,
Institute for Critical Infrastructure Technology Publ. Washington, DC, USA, 2017, p.149.
NECLASIFICAT
59 din 115
 NECLASIFICAT

războaie cibernetice „hibride” sau confruntări militare complexe

asimetrice71.
Problema cyberwar-ului este în continuare complicată, deoarece
războiul poate fi analizat în mod diferite de partea cibernetică. Războiul și
acțiunile întreprinse în spațiul digital pot fi făcute în mod independent, unele
înaintea celorlalte sau simultan prin utilizarea digitală a echipamentelor și
mașinăriilor de război.
Congruența, încrucișarea și completarea reciprocă a celor două s-au
dovedit a fi posibile în diverse teatre de operații sau război, acolo unde și
state membre NATO au participat direct sau prin interpuși (proxy), precum
în Ucraina (2014) sau în Războiul Civil din Siria, început în anul 2011.

2.3. Structuri, norme și acorduri ale NATO pe probleme de

securitate cibernetică
Înființarea, legiferarea și sconstruirea unor instrumente comune
referitoare la securitatea cibernetică au început să fie fost acceptate treptat ca
fiind probleme ce ar trebui puse pe agendele statelor membre NATO.
La nivel de șefi de stat și de guvern, problemele de securitate
cibernetică au fost punctate în timpul Summit-ului NATO de la Praga din
200272.
În favoarea înființării unor structuri NATO de sine-stătătoare pe
probleme cibernetice au fost și cele trei acțiuni de război cibernetic derulate
în Kosovo (1999), Georgia (2008) și Estonia din 2007 au convins decidenții
politici Nord-Atlantici că dezvoltarea și utilizarea vehiculelor cibernetice
distructive sunt mai mult decât o simplă intruziune într-un calculator. De
fapt, acestea pot afecta securitatea națională și internațională a țărilor. În

71
James Scott, Op.cit, p.149-150.
72
*** Prague Summit Declarationissued by the Heads of State and Government participating in the
meeting of the North Atlantic Council in Prague, Czech Republic,
www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_19552.htm?, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
60 din 115
 NECLASIFICAT

acest context, statele NATO au decis că era timpul pentru înființarea unei
structuri informaționalizate cu infrastructuri mai puternice și mai stabile
pentru organizație și țările sale membre decât până la acel moment.
Astfel că, la Summit-ul de la București din 2008, apărarea cibernetică
și protecția infrastructurilor critice au fost puncte importante ale agendei
summit-ului. În articolul 47 al Declarației Finale găsim afirmația comuna a
membrilor NATO73: „NATO își va continua hotărât consolidarea sistemelor
informaționale ale aliaților pentru a-și spori reziliența în fața atacurilor
cibernetice. Recent, politica de apărare cibernetică a NATO a fost adoptată
și va continua să fie dezvoltată de către unitățile relevante. Politica noastră
de apărare cibernetică se concentrează pe satisfacerea nevoilor de apărare
cibernetică a NATO și a statelor aliate și protejarea sistemelor de informații
critice. În conformitate cu acest scop, practicile utile ar trebui împărtășite,
iar guvernul este expus la atacuri cibernetice... suntem dornici să dezvoltăm
relații cu statele aliate și autoritățile naționale pentru a ne consolida
capacitățile de apărare cibernetică”.
Conform Conceptului NATO pentru Cyber Defense, obiectivul
principal al politicii de securitate cibernetică NATO este de a asigura
protecția rețelelor NATO, precum și de a răspunde nevoilor de apărare
cibernetică pentru a îndeplini principalele sarcini ale rețelelor naționale în
domeniul apărării colective și de gestionare a crizelor74
După atacurile cibernetice din Estonia și Georgia, politica de apărare
cibernetică a NATO a fost aprobată de țările NATO și inclusă în procesul de
planificare a apărării NATO la Summit-ul de la Lisabona din 2010.
În cadrul Summit-ului din Țara Galilor, care a avut loc în septembrie
2014 pentru a oferi un mediu mai robust de apărare cibernetică, conceptul de

73
*** Bucharest Summit Declaration, Issued by the Heads of State and Government participating in the
meeting of the North Atlantic Council in Bucharest on 3 April 2008, pe
www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_8443.htm, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
74
*** Encyclopedia NATO, Op.cit. pp 195-196.
NECLASIFICAT
61 din 115
 NECLASIFICAT

apărare cibernetică a fost dezvoltat cu participarea guvernelor aliate și a fost

pus în practică în 2014.75
Cyber Defense stă la baza politicii de apărare cibernetică a NATO și a
fost revizuit. În prezent, principalele obiective de apărare cibernetică sunt76:
 Protejarea propriilor rețele (inclusiv operații și misiuni) și
îmbunătățirea rezilienței în întreaga Alianță.
 Recunoașterea spațiului cibernetic ca domeniu de apărare la fel de
eficient ca în aer, pe uscat și pe mare (după Summit-ul de la
Varșovia).
 Prioritate a apărării cibernetice (din iulie 2016) pentru a-și spori
apărarea cibernetică
 Adaptare rezilientă a doctrinelor și conceptelor ce trebuiau să includă
domeniul cibernetic;
 formarea competențelor digitale;
 lecții învățate prin studiul evenimentelor trecute;
 Solicitarea urgentă a ajutorului și asistența reciprocă în prevenirea,
atenuarea și recuperarea după atacuri cibernetice.
Aliații au convenit să înființeze un nou centru de operații
ciberspațiale ca parte a structurii de comandă consolidată a NATO. De
asemenea, au fost de acord că NATO se poate baza pe capabilitățile
cibernetice naționale pentru misiunile și operațiunile sale.
În plus față de competența tehnologică, este importantă sensibilizarea
și sensibilizarea asupra ființei umane.
În lumina acestor informații, NATO intenționează și desfășoară
cursuri de dezvoltare a competențelor digitale, antrenamente și exerciții
pentru consolidarea scutului de apărare cibernetică.

75
Ibidem.
76
*** Cyber defence, pe www.nato.int/cps/en/natohq/topics_78170.htm, accesat ultima oară la data de 16
mai 2020.
NECLASIFICAT
62 din 115
 NECLASIFICAT

Protejarea frontierelor digitale ale statelor aliate și asigurarea

securității cibernetice internaționale a NATO depinde de determinarea
abordărilor comune, de partajarea informațiilor și colaborare77:
 Cooperarea cu mediul economic și industrial al statelor membre
deoarece sectorul privat joacă un rol important în securitatea
cibernetică.
 Dezvoltarea capabilităților naționale de apărare cibernetică
conduc implicit la dezvoltarea capabilităților la nivel
interinstituțional la NATO deoarece în mediul virtual totul este
în continuă transformare, actori internaționali sau simpli
utilizatori depind de includerea inovațiilor tehnologice ale
sectorului privat și a forței de muncă care a dezvoltat viața
civilă în sistemele NATO.
La Summit-ul de la București din 2008, printre deciziile luate de
președinții de stat și de guvern s-au decis formarea a două noi organisme:
Autoritatea NATO de Management pentru Apărarea spațiului cibernetic
(NATO Cyber Defense Management Authority (CDMA)) la Bruxelles, iar la
Tallin, Centrul Comun de Excelență pentru Apărare Cibernetică al NATO
(CCDCOE).

2.3..1. Autoritatea NATO de Management pentru Apărarea spațiului

cibernetic (CDMA)

CDMA este înființată ca urmarea multor ani de dezbateri la NATO.

Începând oficial de la Summitul din 2002, atacurile estoniene din 2007 au
consolidat poziția NATO pentru a definitiva înființarea CDMA. În plus, a
rezultat un nivel sporit de angajament aprobat în mod oficial în cadrul
Policyon Cyber Defense și în procesul de planificare a apărării NATO78.

77
Ibidem.
78
Paul J. Springer, (coord.) Encyclopedia of Cyber Warfare-ABC-Clio, Santa Barbara, California, USA,
2017, pp. 46 – 47.
NECLASIFICAT
63 din 115
 NECLASIFICAT

CDMA este punctul central pentru aplicarea politicilor, stategiciilor și

agendei NATO pe probleme cibernetice, precum și pentru protejarea
Sistemelor de Informații și Infrastructuri ale Alianței (SII).
Unul dintre cele mai importante roluri ale CDMA este să ofere sprijin
pentru apărarea membrilor NATO în cazul în care unul dintre statele
membre cer ajutorul Alianțței.
Organismul de coordonare funcționează din aprilie 2008 sub umbrela
NAC.
Existența CDMA trasează o linie de demarcație între abordările de
dinaintea Summitului și după Summit pe politicile comune ale Alianței
referitoare la securitatea cibernetică, în special, în politicle privind protejarea
infrastructurii sistemelor informaționale ale NATO prin adăugarea
capabilităților de apărare ale statelor membre și sporirea Alianței ca funcție
de bază.
În cadrul acestui organism, NATO se asigură că apărarea cibernetică
este operațională, există posibilitatea de a controla și monitorizza sistemele
în timp real.
De asemenea, CDMA se concetrează pe politici proactive precum
atenuarea riscurilor și amenințărilor.
În 2009, Adunarea Parlamentară a NATO a decretat oficial,
„Apărarea cibernetică reprezintă o problemă specială pentru factorii de
decizie din NATO, care încearcă să maximizeze efectul de descurajare al
Alianței. . . Decizia de a anunța o extindere a articolului 5 pentru a cuprinde
atacurile cibernetice poate determina potențialii agresori să se gândească
de două ori79".
În consecință, CDMA va juca un rol din ce în ce mai mare în
capacitatea de securitate a NATO pentru viitorul previzibil. Prin acest efort

79
Paul Springer, Op.cit. p. 46.
NECLASIFICAT
64 din 115
 NECLASIFICAT

de cooperare, capacitățile și expertiza continuă să crească în sprijinul

membrilor Alianței NATO.
Misiunea CDMA este de a integra capabilitățile și de facilitare a
colaborării între aliați și Alianță cu organizații mai largi ale NATO și
europene, cum ar fi Inițiativa de Apărare Inteligentă a NATO, CERT-urile
naționale ale statelor sau inițiative strategice ale CCDCOE80.

2.3.2. Centrul de excelență pentru cooperare cibernetică NATO

(NATO CCD COE) de la Tallin și Manualul Tallin 2.0

Cu sediul în Tallinn, Estonia, Centrul de excelență pentru cooperare

cibernetică NATO este în prezent sprijinit de 11 state membre.
Centrul nu face parte din structura de comandă sau forță a NATO și
nici nu este finanțată de NATO, Estonia, Germania, Ungaria, Italia, Letonia,
Lituania, Olanda, Polonia, Slovacia, Spania și SUA sponsorizează centrul.
Însă, centrul are obligații în privința sprijinirii NATO prin acordurile de
comandă
Misiunea CCDCOE este de a spori capacitatea, cooperarea și
informația, împărtășirea informațiilor cu NATO, statele membre NATO și
țările partenere din NATO; domeniul apărării cibernetice în virtutea
cercetării, educației și consultării81.
Centrul abordează subiectele și activitățile prin metode
interdisciplinare, ele fiind orientate către NATO asupra activităților sale
cheie, inclusiv82: cercetare academică pe teme selectate relevante pentru
domeniul cibernetic dinperspective juridice, politice, strategice, doctrinare
și / sau tehnice; oferind educațieși instruire, organizarea de conferințe,
ateliere și exerciții de apărare cibernetică șioferind consultanță la cerere.

80
Ibid. p. 47.
81
Alexander Klimburg (coord.), National Cyber Security. Framework Manual, NATO Cooperative Cyber
Defence Centre of Excellence, Tallin, 2012, p. 4.
82
Ibidem.
NECLASIFICAT
65 din 115
 NECLASIFICAT

Toate cerințele formulate în cadrul Alianței la Bruxelles, Norfolk,

Mons, Tallin sau în alte comandamente NATO referitoare la securitatea
cibernetică au fost adunate în timp de statele membre, problemele cauzate de
un mediu informațional încă nelegiferat dar intens discutate în comitetele
NATO au produs efecte.
De asemenea, odată cu dezvoltarea politicii de apărare cibernetică
NATO și punerea în aplicare a acesteia împotriva atacurilor cibernetice,
problemele legate de legile internaționale și legile conflictelor armate au
început să fie pe agenda reuniunilor NATO.
Așadar, specialiștii coordonați de directorul de proiect Michael N.
Schmitt au pregătit un document cu denumirea lui finală în limba engleză
„Tallinn Manual 2.0 on the International Law Applicable to Cyber
Operations-Cambridge University Press83”. El a fost publicat de
Universitatea Cambridge în martie 2013, în scopul de a clarifica problemele
juridice complexe ale operațiunii cibernetice, cu participarea grupului de
experți independenți NATO și coordonator al CCDCOE NATO.
Conform celei de-a adoua ediții publicate în anul 2017, acest
document are în atenție de a da răspunsuri la două întrebări de bază. Prima
întrebare este: Care sunt motivele bune pentru a merge la război, în cazul
nostru, război cibernetic? A doua întrebare constă în: Care sunt regulile care
trebuie respectate în timpul războiului? Manualul de Tallinn cuprinde două
secțiuni principale și 95 de reguli intitulate „Dreptul internațional al
securității cibernetice” și „Legea conflictelor armate cibernetice”84.
În prima parte, subiectele „State and Cyber Space” (Suveranitate,
Jurisdicție, Control și responsabilitatea statului) sunt supuse dezbaterii și
orientării unei ordini de lucru în spațiul cibernetic; în a doua parte, se
încearcă a fi clarificate aspecte precum: „Legea generală a conflictelor
83
Michael N. Schmitt (gen. ed..). Tallinn Manual 2.0 on the International Law Applicable to Cyber
Operations-Cambridge University Press, 2017, coperta.
84
Bert Koenders, Forword in Tallin 2.0, Op.cit. pp. 25-27.
NECLASIFICAT
66 din 115
 NECLASIFICAT

armate cibernetice”, „Comportamente ostile în spațiul cibernetic”,

„Utilizatori, persoane specifice, obiecte și activități”, „Ocupație”,
„Subiecte și subsubiecte de drept internațional” sau „Imparțialitatea”85.
În acest manual sunt descrise metode eficace și eficiente de apărare
cibernetică care trebuie implementate de statele aliate în NATO, în 10
etape86:
(1) Folosirea structurii civile sau militare pentru a proteja
infrastructurile critice ale statului afectat de atacurile cibernetice.
(2) Utilizarea structurii civile sau militare pentru a ajuta statul afectat
de atacurile cibernetice să îndeplinească sarcini de gestionare a
crizelor.
(3) Alocarea unor anchetatori judiciari pentru a ajuta la investigații.
(4) Trimiterea unor experți în securitate cibernetică pentru a acorda
ajutor echipelor de experți pentru coordonarea activității dintre
statul expus atacurilor cibernetice și NATO și sectorul privat.
(5) Blocarea traficului atacului statului în cazul în care este atacat prin
instrucțiuni furnizate furnizorilor de servicii Internet (ISP).
(6) Prevenirea accesului statelor care susțin atacurile și se suspectează
că este în spatele statului, care a fost atacat prin instrucțiuni
furnizate ISP.
(7) Implementarea măsurilor imdediate de apărare activă pentru a
perturba infrastructura de control de comandă care s-a dovedit a fi
în spatele atacurilor.
(8) Crearea de puncte de schimb de internet suplimentare (IXP) pentru
a ajuta la creșterea stilurilor de acțiune defensivă și pentru a
produce măsuri pentru consolidarea infrastructurii locale de
internet.

85
Michael N. Schmitt (gen. ed..). Tallinn Manual 2.0, passim.
86
Ibidem.
NECLASIFICAT
67 din 115
 NECLASIFICAT

(9) Asigurarea că expedierile în regiune vor fi prioritare după

coordonarea cu producătorii de dispozitive de calculator și de rețea.
(10) Țările aliate își pot folosi forțele cibernetice pentru a
contraataca atacatorii împotriva atacatorilor pentru a relaxa statul și
a-i opri pe atacatori.

De remarcat este faptul că aproape fiecare aspect introdus pe

parcursul manualului vine să-l reitereze pe cel dinaintea lui., așa cum
Manualul Tallin 2.0 vine în completarea unui alt manual cadru, „National
Cyber Security. Framework Manual”, publicat de specialiștii de la
CCDCOE cu un an înainte, în anul 2012. Acel manual a fost coordonat de
Alexander Klimburg.

2.3.3. Colaborarea NATO-UE pe probleme cibernetice

Colaborarea NATO și UE se face implicit și explicit încă de la

înființarea ambelor organizații prin intermediul statelor membre comune în
ambele OIG-uri. Cu timpul această colaborare a început să fie concret
dezvoltată, iar pentru acest demers a fost nevoie de semnarea unor declarații
și acorduri comune.
Declarația de la Petersberg
Unul dintre momentele importante ale cooperării NATO-UE este
semnarea unor acord numit Declarația de la Petersberg după numele
localității germane unde acest acord a fost semnat în iunie 1992 de Consiliul
de Miniștri al Uniunii Europene Occidentale.
Prin Declarația de la Petersberg statele comunitare (asa cum erau ele
denumite înainte de Tratatul de la Lisabona) și-au declarat disponibilitatea de
a pune la dispoziția UE și NATO, unități militare din întregul lor spectru de
forțe armate convenționale87:
 misiuni umanitare și de salvare;
87
*** Misiunile de tip Petersberg,
NECLASIFICAT
68 din 115
 NECLASIFICAT

 misiuni de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii;

 misiuni ale forțelor de luptă în gestionarea crizelor, inclusiv în ceea
ce privește menținerea păcii;
 operații de dezarmare comune;
 misiuni de asistență și consiliere militară;
 misiuni de stabilizare postconflict.
Acordurile Berlin Plus
Anii au trecut, s-a constatat că această colaborare trebuia revizuită în
condițiile extinderii ambelor organizații și a apariției unor noi riscuri și
amenințări la adresa securității internaționale.
Așa s-a ajuns la inițierea unor noi acorduri. După un schimb de idei
dezvoltat prin scrisorile celor mai înalți oficiali ai NATO și UE, la 24
ianuarie 2001, Secretariatul General al NATO și Președinția UE au decis
trecerea la nivel de acord multilateral cooperarea și modalitățile de
consultare între cele două organizații prin semnarea „Declarației NATO-UE
privind PESA” (Politica Europeană de Securitate și Apărare), baza
colaborării NATO-UE pentru gestionarea comună a crizelor și pentru
abordarea în comun a problemelor de securitate și apărare europeană.
Unul dintre cele mai importante acorduri este cel semnat la Summit-ul
de la Washington în 2003. Cunoscut sub numele de Acordurile Berlin Plus,
acesta cuprinde pachet holistic de acorduri între NATO și UE, după cum
urmează88:
a. Acordul de securitate NATO – UE
b. Acces asigurat la capacitățile de planificare NATO pentru Operațiile
de Gestionare a Crizelor conduse de UE (OCP)

https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/petersberg_tasks.html?locale=ro, accesat ultima oară la data de

16 mai 2020.
88
Tim Waugh, Berlin Plus agreement,
www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/dv/berlinplus_/berlinplus_en.pdf, accesat ultima
oară la data de 16 mai 2020.

NECLASIFICAT
69 din 115
 NECLASIFICAT

c. Disponibilitatea activelor și capacităților NATO pentru OCM condusă

de UE
d. Procedurile de eliberare, monitorizare, returnare și rechemare a
activelor NATO șiCapacități
e. Termenii de referință pentru DSACEUR și Opțiunile de comandă
europeană pentru NATO
f. Acorduri de consultare UE - NATO în contextul unei OPC-uri
condusă de UE și capabilități NATO
g. Aranjamente pentru cerințele de capacitate coerente și care se
consolidează reciproc
Toate aceste acorduri sunt adunate într-un Acord-cadru, numit
pachetul Berlin Plus. NATO și Uniunea Europeană lucrează împreună
pentru prevenirea și soluționarea crizelorconflicte armate din Europa și nu
numai.Ei împărtășesc interese strategice comune și cooperează într-un spirit
de complementaritate șiparteneriat.
Declarația comună UE-NATO din 2016
NATO și UE și-au extins colaborarea în domeniul cibernetic printr-un
acord tehnic privind apărarea cibernetică, care a fost semnat în februarie
2016. Această colaborarea este direcționată în șapte arii de activitate
(conform figurii următoare)89:
 amenințări hibride;
 securitate și apărare cibernetică;
 consolidarea capacității de securitate și apărare în țările partenere;
 care să permită activități de cercetare în domeniul apărării industriale;
 coordonarea operațiunilor maritime și conștientizarea situației
maritime;
 coordonarea exercițiilor;

89
*** Declarația comună UE-NATO: punere în aplicare, ,pe www.consilium.europa.eu/ro/infographics/eu-
nato-joint-declaration/.pdf , accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
70 din 115
 NECLASIFICAT

 dezvoltarea coerentă și complementară a capacității de apărare.

Fig. Cele sapte arii de colaborare UE-NATO, imagine preluată din Declarația comună
UE-NATO90

Această colaborare NATO - UE nu a rămas la nivel declarativ.

Această colaborare este similară unei politici comune NATo – UE deoarece
conține toate elementele, de la setarea agendei, a urmat construirea planului,
se implementează, este monitorizată și controlată, urmează să vedem când
colaborarea se va schimba, transformând domeniile sau subdomeniile de
colaborare.
Însă, până atunci, etapele implementării acesteia au fost urmărite
regulat cu ajutorul rapoartelor anuale comune. Ele au fost publicate periodic.
Dintre aceste rapoartele publicate, noi am ales să subliniem în mod specific,
raportul publicat pe 17 iunie 2019.
În acest raport sunt prezentate succint progresele în toate cele șapte
domenii, urmărind cinci elemente-cheie91:

90
*** Infografic - Declarația comună UE-NATO: punere în aplicare, ,pe
www.consilium.europa.eu/ro/infographics/eu-nato-joint-declaration/, accesat ultima oară la data de 16 mai
2020.
91
*** Fourth progress report on the implementation of thecommon set of proposals endorsed by NATO and
EU Councils from 17 June 2019, de pe www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_2019_06/190617-
4th-Joint-progress-report-EU-NATO-eng.pdf, pp. 1-2, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.

NECLASIFICAT
71 din 115
 NECLASIFICAT

 Dialogul politic. Dialogul interinstituțional dintre NATO și UE este

un instrument esențial în consolidarea încrederii reciproce și
asigurarea transparenței reciproce realizate între UE și NATO.
 Mobilitatea militară. În această colaborare, domeniul militar rămâne
un pilon principal, bazat pe schimburi regulate de activități legate de
seturi de cerințe militare.
 Cooperarea pentru combaterea amenințărilor hibride. În acest
domeniu, colaborarea își menține un ritm constant, bazându-se pe
realizări și păstrarea unui ritm constant în implementare.
 Finalizarea cu succes a Proiectului-pilot PACE (Parallel and
Coordinated Exercises). Procesul de implementare au unui proiect-
pilot referitor la exerciții derulate în comun s-a dovedit a fi element
central al cooperării UE-NATO în consolidarea rezilienței și
combaterea amenințărilor hibride.
 Armonizarea coerentă a capabilităților pentru procesele celor două
organizații, precum a Planului de Dezvoltare a Capabilităților UE și
în Planul Anual de Coordonare a Apărării, respectiv a proceselor
NATO de Planificare a Apărării (NPDD).
La patru ani de la semnarea acestei declarații comune, observăm că
această colaborare înregistrează progrese practice și semnificative.
Am văzut în precedentele secțiuni că NATO are multe elemente
comune cu UE, păstrând proporțiile domeniilor de interes pe baza cărora au
fost aceste OIG-uri înființate.
De asemenea, remarcăm implicarea activă a Serviciului de Acțiune
Externă al UE (similar unui Minister de Externe al unui stat) în echipă cu
Secretariatul NATO. Ambele organisme ale celor două OIG-rui au fost
implicate direct încă din faza inițială a proiectului.
Cele două organizații colaborează cu Centrul European de Excelență
din Helsinki pentru Combaterea Amenințărilor Hibride, fapt remarcabil
NECLASIFICAT
72 din 115
 NECLASIFICAT

pentru cele trei organizații. Ele au construit împreună echipe comune de

reacție rapidă cibernetică la situații de urgență au început să dezvolte o
relație și împărtășesc concepte de securitate cibernetică. NATO și UE caută,
de asemenea, activ să coordoneze unele dintre exercițiile lor bazate pe
scenarii pe subiecte de atacuri hibride și posibilități de răspuns rapid în
cadrul exercițiilor paralele și coordonate inițiative92.
Succesul colaborării dintre NATO și UE este reliefat prin multe
activități, semnificate sunt trei proiecte pilot în Bosnia-Herțegovina,
Moldova și Tunisia pe probleme de dezamorsare a conflictelor aflate în curs
de derulare93.
În cadrul acestor proiecte sunt testate mecanisme clasice cărora li s-au
adăugat mecanisme inovatoare în scopul rezolvării problemelor de securitate
națională și cibernetică printr-o coordonare eficientă și eficace, cărora UE le
alocă o finanțare semnificativă.
În februarie 2019, Aliații au aprobat un ghid NATO care stabilește o
serie de instrumente pentru a consolida și mai mult capacitatea NATO de a
răspunde la activități cibernetice nocive semnificative94.
Securitatea și consolidarea capacității de apărare, în special, a
securității cibernetice, sunt elemente centrale în contextul actual al expunerii
Europei la cele mai neașteptate pericole și amenințări la adresa securității
regionale. Chiar dacă această colaborare este fructuoasă, ea arată că statele
membre sunt în competiție, iar competiția este un dublu indicator, în
interiorul lor și în relațiile interinstituționale NATO-UE.
Cu toatea acestea, în lumina provocărilor comune, NATO și UE își
consolidează cooperarea pentru apărarea cibernetică, în special în domeniile

92
*** The European Centre of Excellence for Countering Hybrid Threats, Tackling the bureaucratic
vulnerability:an A to Z for practitioners, Hybrid CoE Paper. 3 MAY 2020, www.hybridcoe.fi/wp-
content/uploads/2020/05/Hybrid-CoE-Paper-3.pdf, pp. 2, 6, 10., accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
93
Ibid. p. 4.
94
*** Cyber defence, www.nato.int/cps/en/natohq/topics_78170.htm, accesat ultima oară la data de 16 mai
2020.
NECLASIFICAT
73 din 115
 NECLASIFICAT

schimbului de informații, formare, cercetare NATO își intensifică cooperarea

cu industria prin intermediul parteneriatului cibernetic al industriei NATO.

NECLASIFICAT
74 din 115
 NECLASIFICAT

- Pagină albă -

NECLASIFICAT
75 din 115
 NECLASIFICAT

CAPITOLUL 3: STUDIU DE CAZ.

RĂZBOIUL CIBERNETIC DIN ESTONIA

Referitor la fondul studiului nostru, Războiul cibernetic din Estonia,

facem două precizări cauzate de opiniile unor autori citați pe parcursul
primelor două capitole. Există opinii contradictorii asupra identificării
situației extraordinare cu care Estonia s-a confruntat, anume: dacă au fost
doar doar niște atacuri cibernetice masive sau a fost război.
Dintre cei care consideră că cele trei săptămâni de coșmar ale
estonienilor nu ar trebui să fie identificat ca fiind un război este Michael
Gervais. Autorul susține că atacurile cibernetice împotriva Estoniei nu au
fost atât de severe pentru a fi considerat ca fiind atacuri războinice, utilizarea
forței a avut consecințe minime și „nu a existat niciun prejudiciu fizic sau
suferință măsurabilă95”
Noi plecăm de la premisa că atacurile cibernetice asupra Estoniei pot
fi considerate ca etape ale unui război, ce-i drept, nu de tipul celor clasice,
dar conform celor 12 principii ale războiului , în Estonia au fost îndeplinite
aproape toate96: atacurile au avut un obiectiv unic; a fost lansată o ofensivă,
forțele au fost concentrate, s-a făcut economie de forțe și mijloace,
manevrele și unitatea de comandă au existat, atacatorii au fost în siguranță,
au mizat pe surpriză și pe mijloace simple, și-au limitat energia și utilizarea

95
Michael Gervais, Cyber Attacks and the Laws of War, articol din Berkeley Journal of International Law,
vol. 30, Issue 2, art. 6, pp. 525 - 540, www.docshare03.docshare.tips/files/19895/198956765.pdf, p. 540,
accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
96
Notă: cele 12 principii ale războiului sunt formulate în două părți: cu nouă principii ale războiului de tip
clasic*: „obiectivul bine-determinat, ofensiva, forte implicate (masive), manevră, economia de forțe,
unitatea de comandă, securitatea/siguranța, surpriza și simplitatea”; următoarele trei sunt adăugate ca
urmare a unor experiențe de război neregulat. Ele sunt: „restricții și limitări ale forțelor implicate,
perseverența și legitimitatea actorilor implicați” *.
*
***Joint Operations 3-0, 17 January 2017 Incorporating Change 122 October 2018, publicat de Joint
Operations 3-0, U.S. Army, 2018, pdf. p. IX.
NECLASIFICAT
76 din 115
 NECLASIFICAT

forței, au fost perseverenți, dar pentru ultimul principiu, legitimitatea, ne

îndoim că aceasta a existat.
Cum s-a ajuns la acest război, vom vedea pe parcursul următoarelor
secțiuni, pornind prin a arăta pe scurt istoria Estoniei, pozițiaonarea acesteia
în Europa, situație care ne indică factori edificatori pentru demersul nostru.

3.1. Istoria și geografia Estoniei

3.1.1. Scurtă descriere fizico - geografică

O scurtă descriere fizico-geografică a Estoniei ne conturează o mare

parte dintre motivele geopolitice pentru care Estonia a fost aleasă de Rusia
pentru crearea unui precedent în istoria războaielor, a războiului cibernetic.
Localizată în nordul Europei, Estonia are frontiere terestre cu
Federația Rusă și Lituania și are ieșire la Marea Baltică și Golful Finlandei.
Multă vreme, teritoriul estonienilor a fost împărțit în două provincii, Estonia
în nord și Livonia în sud. Diferența dintre Estonia de Nord și de Sud este
evidentă și în capitalele lor, capitala actuală portul Tallinn și Tartu, orașul
medieval vechi de o mie de ani și fără ieșire la mare.
În Estonia există multe grupuri de rezidenți cu caracteristici
teritoriale pronunțate. Partea de sud a județului Viljandi se numește
Mulgimaa, iar locuitorii săi sunt mulci. Mulkov era în mod tradițional
considerat zelos și întreprinzător, desenele animate au jucat un rol important
în trezirea conștiinței de sine a estonienilor în secolul al XIX-lea și în
formarea unui stat național.
O altă regiune particulară este insulele din vestul Estoniei. Cea mai
mare dintre acestea, Saaremaa, este renumită pentru morile sale de vânt și
este considerată a fi cea mai bună bere de casă din țară. Viața insulenilor a
fost întotdeauna strâns legată de mare; stamina femeilor locale care îngrijesc
turmele și câmpurile, în timp ce soții pe mare, a devenit un nume de

NECLASIFICAT
77 din 115
 NECLASIFICAT

gospodărie. Potrivit insularilor înșiși, există trei puteri maritime: Inglismaa

(Anglia), Saaremaa și Hiiumaa.
Situată în nordul Europei, teritoriul Estoniei are 45.227 km2, este stat
riveran la Marea Baltică, se întinde pe 350 km de la vest la est, 240 km de la
nord la sud, are 1500 de insule, acestea fiind o zecime o reprezintă insulele
acestei țări97. În total, teritoriul Estoniei este de 0,03% din suprafața totală a
lumii, de două ori mai mare decât Slovenia, dar mai mică de cinci ori decât
România.
Republica Estoniană și-a declarat independența la data de 24 februarie
1918. Între 1945 și 1991, Estonia a fost una dintre cele 15 republice care
formau marea URSS.
În prezent, aceasta are sistemul administrativ alcătuit din 15 județe,
capitala este Tallin unde își desfășoară activitate și parlament unicameral –
Riigikogu.
După implozia URSS, Estonia a devenit stat membru în cadrul celor
mai importante OIG-uri: al ONU din 1991, al NATO, UE și al Consiliului
Europei din 2004.
La nivel de populație, cu 1,29 mil. de locuitori, Estonia este una dintre
cele mai mici țări din lume, are o densitate medie a populației mai mică de
30 de persoane la 1 km², comparabilă cu Statele Unite. Estonieni sunt 69%,
ruși 25% și restul sunt minorități diferite originare din Europa și alte
continente. Populația este predominant citadină, majoritatea locuitorilor
Estoniei sunt rezidenți urbani: aproximativ 70% din populație trăiește în
orașe, aproximativ 30% locuiesc în capitală98. Din alte orașe, mai cunoscute
sunt orașul universitar Tartu, centrul industrial Narva și Pärnu, o stațiune
populară de pe coasta de sud-vest.

97
James H. Bater & all, Estonia, de pe www.britannica.com/place/Estonia, accesat ultima oară la data de
16 mai 2020.
98
Ibidem.
NECLASIFICAT
78 din 115
 NECLASIFICAT

Tallin este un punct strategic important pe harta nordului Europei, este

oraș-port la Marea Baltică, se află la 85 km de Helsinki, de cealaltă parte a
Golfului Finlandei. Riga, capitala Letoniei, este situată la 307 kilometri spre
sud, Sankt Petersburg, capitala de nord a Rusiei la 395 de kilometri est,
Stockholm, capitala Suediei la 405 kilometri vest de Tallinn.

3.1.2. Repere istorice ale Istoriei prin simboluri și valori naționale și

culturale

Primii coloniști au ajuns în Estonia la sfârșitul ultimei epoci de gheață.

Deși unele cuvinte din limba lor ar fi supraviețuit până astăzi, de exemplu,
Peipsi (numele estonian pentru Lacul Peipsi), nu se știe cum s-au numit
acești oameni și pământurile lor. Prima mențiune a locuitorilor Estoniei
poate fi găsită în rândul autorilor clasici: călătorul grec Pithaeus menționează
despre Ostiatoi în jurul anului 320 î.Hr., iar scriitorul și istoricul roman
Tacitus scrie despre Aesti, bogat în chihlimbar la sfârșitul secolului I d.Hr.
În jurul anului 800 d.Hr., în timpul vikingilor, Estonia a devenit
cunoscută sub numele de Austrv, „cale estică” spre bogățiile
Constantinopolului și Califatului.
Despre existența estonienilor există dovezi în limba latină în scrieri
medievale. Termenul Estonia era folosită de cronicari, de exemplu, Henry
Livonsky, cronicarul Cruciadelor Baltice.
În Evul Mediu, orașele au fost profund influențate de stilul, cultura și
religiile germane. Meșterii, comercianții, profesorii și preoții se deplasau
liber în toată țara, ceea ce era tipic pentru acea vreme. Țăranii estonieni care
s-au stabilit în orașe au trebuit să se adapteze modului de viață german,
întrucât estonienii au devenit „invizibili” pentru istorici. Majoritatea
estonienilor trăiesc în orașe din acea perioadă, de mai multe generații la rând,
așa că au avut ocazia să creeze o adevărată cultură urbană.

NECLASIFICAT
79 din 115
 NECLASIFICAT

De-a lungul secolelor, Estonia a fost împărțită în provincii care erau

sub conducerea diferitelor regate din proximitate. Estonia a avut un destin de
țară apropiat cu al României, mai mulți monarhi stăpâneau fie părți ale țării,
fie toată Estonia. Aceștia au fost pe rând conducători regii danezi, suedezi și
polonezi și ultimii au fost țarii ruși pânăa la declararea independenței în
1918.
În Evul Mediu târziu, Estonia a făcut parte din Confederația Livoniană
o Uniune alcătuită din mai multe state feudale și orașe din aria de
proximitate a Estoniei.
Când nobilimea din nordul țării, în 1561, în timpul războiului
Livonian, a jurat loialitate regelui suedez, a apărut Ducatul Estoniei. Unirea
națiunii în cadrul unui stat și crearea unui sistem școlar pentru țărani au dat
acestei perioade în Estonia numele „timpului suedez de aur99”.
Ca urmare a Războiului de Nord, izbucnit la începutul secolului al
XVIII-lea, Estonia a devenit parte din provinciile baltice ale statului rus cu o
„fereastră spre vest”. În următoarele două sute de ani, nobilimea locală a
germanilor baltici a adus o contribuție semnificativă la realizările militare,
administrative și academice ale Imperiului Țarist al Rusiei.
Pentru nativii din Estonia, secolul al XVIII-lea a adus o opresiune
feudală crescută din partea germanilor baltici și pierderea oricărei influențe
asupra guvernului țării lor. Identitatea estonienilor s-a redus la nivelul unui
dialect local sau al unei parohii. Pe de altă parte, reprezentanți iluminați ai
acelorași germani baltici au efectuat emanciparea socială, economică și
politică a rezidenților locali. Acest lucru a dus la formarea ideii de identitate
națională a estonienilor, iar mai târziu, în urma revoluțiilor din Rusia și
Primul Război Mondial, la formarea statului eston în 1918.
Formarea statului eston în 1918 a fost făcută după ce, cu un an în
urmă, în 1917, guvernul provizoriu comunist format după Marea Revoluție
99
Ibidem.
NECLASIFICAT
80 din 115
 NECLASIFICAT

din Octombrie a permis regiunilor etnice estoniene să se unească

administrativ într-o singură provincie autonomă.
În iunie, au avut loc alegerile pentru Consiliul Național Estonian
(Maapäev). După Revoluția bolșevică din Rusia, Maapäev a decis să se
despartă de Rusia. Totuși, bolșevicii au reușit să instaleze o administrație în
Estonia, dar rușii roșii s-au retras în februarie 1918, când germanii
reporniseră o contraofensivă.
Lăsați liberi, estonienii și-au declarat independența pe 24 februarie.
Maapäev a declarat independența Estoniei și a format un guvern provizoriu
care s-a desființat a doua zi, când trupele germane au intrat în Tallinn.
Guvernul provizoriu estonian și-a reînnoit activitatea după prăbușirea
Germaniei în noiembrie 1918, dar a fost imediat confruntat cu o invazie
sovietică. Un guvern sovietic eston a fost înființat la 29 noiembrie 1918.
Guvernul provizoriu a reușit însă să reziste atacului sovietic cu ajutorul unei
escadrile navale britanice și a unei forțe voluntare finlandeze. Până la
sfârșitul lunii februarie 1919, toată Estonia a fost eliberată de sovietici.
Guvernul sovietic estonian a fost dizolvat în ianuarie 1920. La scurt timp, la
2 februarie 1920, Rusia sovietică a semnat un tratat de pace cu Estonia,
recunoscând independența acestuia din urmă100.
Pictând viitorul în culori strălucitoare, reformele agricole sovietice au
condus la deportarea a mii de estonieni în 1949. Republica Estonia a efectuat
una dintre cele mai radicale reforme funciare din Europa postbelică, a format
noi organe guvernamentale și a creat condițiile pentru toate tipurile de
activități culturale. În 1939, ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop,
Estonia a dispărut din nou de pe harta politică a Europei.
Protocolul secret suplimentar al pactului a dus la ocuparea sovietică a
Estoniei în 1940, un pas pe care aliații occidentali nu l-au recunoscut
100
*** Estonian liberation, pe www.britannica.com/place/Baltic-states/Independence-and-the-20th-
century#ref37255, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.

NECLASIFICAT
81 din 115
 NECLASIFICAT

niciodată de jure. Regimul stalinist, recurgând la represiuni în masă, a căutat

să distrugă societatea civilă din Estonia. Ocupația nazistă a anilor care au
urmat a adus noi pierderi și suferințe, deși rezistența militară a comuniștilor,
care au capturat din nou țara în 1944, practic a dispărut până la jumătatea
anilor 1950, voința estonienilor pentru libertate nu a ieșit: cultura autohtonă a
devenit adevăratul ei refugiu.
Iar când regimului sovietic a început să fie mai puțin violent,
estonienii au știut să aprecieze această oportunitate. Politica lui Mihail
Gorbaciov de Perestroika și Glasnost din anii 1980 a produs o mișcare
masivă spre restabilirea independenței, dar visul li s-a împlinit pe 20 august
1991, după ce URSS s-a autodizolvat.
În ultimele două decenii, Estonia a întreprins reforme la scară largă
care au contribuit la dezvoltarea tuturor sferelor societății. Din 2004,
Republica Estonia a devenit membră a NATO și a UE.
În regiunea de nord-est industrială a Estoniei și în capitala, Tallinn,
locuiesc mulți reprezentanți ai minorităților naționale, majoritatea vorbind
limba rusă din cauza politicii cunoscute a oficialilor sovietici prin care mutau
ruși imediat după ce statele erau ocupate. Primii au ajuns în Estonia în timpul
unui aflux masiv de imigranți din Uniunea Sovietică, care a început la
sfârșitul anilor 40.
Efectul a fost că înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, rușii
reprezentau o mică minoritate națională care trăia în orașe și în regiunile de
frontieră de est, astăzi constituind un sfert din totalul populației Estoniei.
Ucrainenii, al doilea grup ca mărime, nu constituie decât 1,7%. În general,
Estonia găzduiește astăzi reprezentanți de peste o sută de naționalități, cele
mai multe de tip nou, minoritățile istorice precum evreii și țiganii estonieni
au dispărut ca urmare a evacuărilor, emigrării, deportărilor sau masacrelor
din timpul războiului; iar suedezii estonieni de pe coasta de vest sau
germanii baltici au emigrat din cauza regimului sovietic.
NECLASIFICAT
82 din 115
 NECLASIFICAT

Proaspăta democrație, Estonia, a făcut pași extraordinari în

dezvoltarea și readaptarea tuturor structurilor publice, transformându-le din
sistemul greoi sovietic în structuri suple transparente și inovatoare. Țara s-a
dezvoltat după modelul unei economii deschise, fără birocrație excesivă.
Estonia a devenit cunoscută pentru implementarea îndrăzneață a
aplicațiilor IT inovatoare atât în sectorul privat, cât și în cel public. Unele
dintre ele au devenit obiecte de export: de exemplu, serviciile bancare pe
Internet, declarații de impozitare completate pe internet și votul electronic la
alegerile locale și parlamentare folosind o carte de identitate.
Paradoxurile istorice ale Estoniei
Estonia este un stat mic dar cu multe paradoxuri și evenimente
istorice.
Estonia a fost una dintre ultimele țări din Europa convertite la
creștinism. Creștinarea a fost impusă în timpul cruciatelor baltice din secolul
al XIII-lea.
Tot din acest secol datează steagul actual al Estoniei cu stema oferită
de regele danez Waldemar II orașului Tallinn. În ciuda controverselor legate
de utilizarea simbolurilor monarhice străine și a apelurilor la includerea
imaginii clasice a celor trei lei albaștri puși pe un scut auriu au fost adoptați
în 1925 ca stema națională a Estoniei. Apariția steagului albastru și alb-eston
datează din secolul al XIX-lea. Tricolorul, pe care studenții universitari
estonieni din Tartu l-au ales ca steag al corporației studențești, a fost adoptat
de marea majoritate a estonienilor la începutul secolului XX. Tricolorul
estonian este unul dintre puținele steaguri de stat din lume care s-a păstrat în
forma sa inițială. Cu toate acestea, multe ritualuri păgâne au supraviețuit
până în zilele noastre. Închinarea autohtonă a Estoniei la natură, maausk nu
este atât o credință, cât un stil de viață cu arbori sacri, izvoare, bolovani.

NECLASIFICAT
83 din 115
 NECLASIFICAT

Legarea panglicilor de jurământ pe copacii sacri este unul dintre ritualurile

maausk.101.
Un alt paradox istoric este minoritatea tătară cere trăiește alături de
estonieni de sute de ani. Aceasta este una dintre cele mai vechi minorități din
Estonia, tătarii musulmani trăiesc în Estonia încă din secolul al XVI-lea. În
ceea ce privește religia propriu-zisă, Estonia poate fi numită în siguranță
unul dintre cele mai laice state din Europa conform diferitelor sondaje, mai
puțin de 20% dintre estonieni se consideră credincioși. În același timp,
societatea estoniană cu scara sa de valori etice poate fi percepută drept
protestantă: uneori se spune chiar despre estonieni că munca este religia
principală pentru ei.

3.2 Analiza de situație a Estoniei în perioada premergătoare

atacurilor cibernetice din 2007
Descrierea situației din Estonia prin intermediul factorilor politic,
militar, economic, social, infrastructuri și informațional ne va arăta cum a
ajuns un stat mic precum Estonia să devină un actor semnificativ la nivel
internațional în domeniul securității cibernetice după ce a fost victima
primului război cibernetic și ce factori le oferă expertiză pentru a dori să
devină actor semnificativ la nivel global în promovarea legiferării
internaționale a securității cibernetice.

Indicatorul politic
Estonia este republică parlamentară.
Bazele sistemului administrației publice din Estonia au fost puse la
începutul secolului XX și asigurate în timpul Războiului de Independență și
al Constituției din 1920. După o pauză forțată din cauza ocupației sovietice

101
Ibidem.
NECLASIFICAT
84 din 115
 NECLASIFICAT

din 1940, starea de stat din Estonia a fost restaurată în 1991 pe baza
succesiunii.
Parlamentul unicameral alcătuit din 101 deputați este ales prin vot
direct de către cetățenii estonieni pentru un mandat de 4 ani. Principalele sale
funcții sunt legiferarea, impozitarea și aprobarea bugetului de stat.
Cei 101 de deputați fac parte din cinci partide care au intrat în
parlament după alegerile din 2019102: 34 sunt liberalii din Eesti
Reformierakond (RE) - Estonian Reform Party; 26 sunt social-liberali de la
Eesti Keskerakond (K) - Estonian Centre Party; 19 sunt conservatoriii din
Eesti Konservatiivne Rahvaerakond (EKRE) - Conservative People's Party
of Estonia; 12 sunt conservatori creștin-democrați de la Isamaa Erakond (I)
Fatherland Party; 10 sunt social-democrații din Sotsiaaldemokraatlik
Erakond (SDE) - Social Democratic Party Social democracy.
Guvernul în 2020 este alcătuit din membrii unei coaliții de guvernare
alcătuită din trei partide: Isamaa Erakond, Eesti Konservatiivne
Rahvaerakond și Eesti Keskerakond103. Primul ministru este responsabil
pentru politica externă și internă și gestionează activitatea instituțiilor
guvernamentale. În mai 2020, premierul în funcție era: Jüri Ratas.
Șeful statului eston este președintele. Ca în orice republică
parlamentară, rolul său este mai mult decorativ: acest rol este cumva
asemănător cu rolul monarhilor constituționali din Europa, îndeplinește mai
degrabă funcții reprezentative și de protocol.
În luna mai 2020, Estonia avea o femeie – președinte, Kersti
Kaljulaid.
Sistemul public este descentralizat. Deciziile cu privire la problemele
care sunt cele mai urgente pentru societatea estonă sunt luate de
municipalitățile și membrii instituțiilor publice locale sunt alese la fiecare
102
*** Parties and Elections in Europe: Estonia, www.parties-and-elections.eu/estonia.html, accesat ultima
oară la data de 16 mai 2020.
103
Ibidem.
NECLASIFICAT
85 din 115
 NECLASIFICAT

patru ani. La alegerile municipale pot participa toți rezidenții permanenți ai

țării care au cel puțin 18 ani.
Pentru prima oară la nivel mondial, în anul 2005, statul estonian a
oferit posibilitatea votului electronic cetățenilor săi. Aproximativ 96 la sută
din tranzacțiile bancare din țară au fost efectuate pe internet, în țara în care
fiecare cetățean are o identitate digitală care îi permite să se conecteze la
instituții de stat și bănci prin internet, 355 de instituții de stat au fost situate
în lumea virtuală104. Aceasta este cea mai comună aplicație în ceea ce
privește cererile de guvernare electronică.
În aprilie 2020, 99% din serviciile publice sunt disponibile online
24/7, 44% dintre estonieni folosesc i-Voting, iar țara estimează că birocrația
redusă a economisit 844 de ani de lucru105.

Indicatorul Militar
Politica estonă de securitate națională este similară tutoror statelor
membre în structurile euro-atatlantice. Asigurarea suveranității și integrității
teritoriale sunt prerogativele vitale pentru stat. Însă, vecinătatea cu Rusia
provoacă permanent statului în căutarea celor mai optime strategii de
supraviețuirea acestuia. Astfel că, obiectivele sunt concentrate mai mult pe
Federația Rusă decât pe oricare alt stat, mai ales că estonienii cunosc din
experiență proprie de-a lungul ocupației sovietive, urmată de atacurile
cibernetice din 2007, dar și din războaiele recente altor state ex-sovietice
pentru al celui din Georgia (2008) sau a crizei ucraineene din 2014.
În iunie 2017, guvernul a aprobat Planul de Dezvoltare al Apărării
Naționale. Cel mai recent document reflectă agravarea securității de mediu
în regiunea baltică și identifică nevoie de mobilitate și blindate

104
Ibidem.
105
*** Government cloud, accesat la 22 aprilie 2020, pe www.eestonia.com/solutions/e-governance/,
accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
86 din 115
 NECLASIFICAT

suplimentare106. Dat capabilitățile limitate ale forțelor armate estoniene,

statul este dependentă de NATO, fapt care a determinat Estonia să facă un
adevărat lobby pentru a convinge Alianța să mute pe teritoriul ei măcar una
dintre unitățile Alianței.
În prezent, Estonia Găzduiește la Baza Aeriană Amari Forța Avansată
A NATO la Marea Baltică (Baltic Air Policing), Detașamentul de aeronave
de luptă de Poliție alcătuit pe baza de rotație voluntară din partea statelor
NATO, urmate de Forțe Multinaționale în cadrul cărora Marea Britanie are
dislocate 800 de militari iar Franța participă cu 300 de militari107.
Pe website-ul Ministerului Apărării Estonian a fost publicat planul de
apărare și securitate al Estoniei, Armata 2026, unde alocarea pentru apăarare
ca crește de la 2% la 2,14% din PIB, fiind una dintre puținele state membre
NATO care alocă mai mult de 2% (detaliat în harta de mai jos).

Fig. Harta cu procentele alocate pentru apărare de către statele europene membre NATO,
Sursa: NATO Based on estimated figures for 2019 spendings - BBC108

106
*** The International Institute for Strategic Studies (IISS), The military Balance. The annual assessment
of global military capabilities and defence economics, Routledge Publisher London, 2018, pdf, pp. 98-99.
107
Ibid, p. 99.
108
*** NATO Summit: Trump blasts Macron ”brain dead” comments as ”nasty”, de pe
www.bbc.com/news/world-europe-50641403, din 3 decembrie 2019, accesat ultima oară la data de 16 mai
2020.
NECLASIFICAT
87 din 115
 NECLASIFICAT

În acest plan, este prevăzut ca, până în anul 2026, forțele de apărare să
crească în dimensiuni, îmbunătățind capacitatea de luptă după cum
urmează109:
 structura de răspuns rapid în timp de război va crește de la 21.000 la
25.000 de militari.
 numărul soldaților va crește de la 3.200 la 4.000.
 Până în 2026, Brigada de Infanterie 1ˢᵗ va fi o forță mecanizată
pregătită pentru angajare
 Brigada 1 de infanterie mecanizată va adopta vehicule de luptă pentru
infanterie infanterie CV90 și va sprijini vehiculele blindate, sisteme
anti-tanc de nouă generație și vehicule de artilerie autopropulsate, iar
două batalioane de infanterie vor folosi transportoare blindate de
personal. Începând cu primăvara anului 2017, Brigada 1 de infanterie
include, de asemenea, un batalion NATO de tancuri și blindate.
 A doua brigadă de infanterie ușor motorizată va primi în plus un
batalion de infanterie și un batalion de artilerie; de asemenea, vor fi
achiziționate echipamente și muniții suplimentare.
 Forțele Aeriene efectuează supraveghere aeriană și găzduiește
aeronave și personal al Aliaților. Supravegherea spațiului aerian cu
senzori rămâne funcția principală a Forței Aeriene. Baza aeriană
Ämari are pregătire permanentă pentru tot timpul sezonului pentru a
găzdui luptători aliați și aeronave de transport.
 Forțele navale se concentrează asupra capacității de contramăsurare a
minelor. Pentru a dezvolta capabilitățile de deminare, Marina va avea
trei minehuntere de clasa Sandown, un grup de scafandri și o navă de
sprijin.

109
*** Estonian Military Defence 2026. Eesti keeles. www.kaitseministeerium.ee//riigikaitse2026/eng/,
accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
88 din 115
 NECLASIFICAT

NATO Cyber Range va începe să funcționeze în Estonia, oferind

forțelor NATO și Aliaților un loc pentru exerciții de apărare cibernetică,
instruire și testare a sistemelor informatice.
Observăm că, gradual, Estonia își dezvoltă capabilitățile militare, dar,
în același timp, noi considerăm că, în această demonstrație de bunăvoință
Estonia face toate eforturile de a ține pe teritoriul ei cât mai multe dintre
statele membre NATO, conștientă fiind că pentru Rusia ar fi foarte ușor să
intre în Estonia în câteva zile. Rușilor le-ar lua mult mai puțin timp decât au
făcut în Crimeea, Dombass și Luhansk, dar nu se poate, Estonia este stat
membru NATO.

Indicatorul economic
Moneda estonienilor utilizată în perioada anilor de după 1991 a fost
coroana estoniană. Aderarea la moneda euro a fost fosibilă în anul 2011.
Estonia are creștere susținută a PIB-ului în ultimii șase ani, dar țara nu
este scutită de inflația aflată în creștere cu 3,5%, de un șomaj de 6%, PIB-ul
anului 2019 a fost estimat la 41 miliarde de dolari, iar veniturile medii anuale
au fost estimate la 28.000 per capita110.
Estonia are un proiect de țară bine definit pe temen lung, în cadul
căruia IMM-urile inovatoare ocupă un loc important.
În general, majoritatea estonienilor își câștigă viața în sfera
întreprinderilor mici și mijlocii sau a sectorului public. „Mic înseamnă
flexibil”, a fost agilitatea care s-a dovedit a fi cea mai bună strategie de
supraviețuire pentru o țară cu resurse naturale rare. Nu există giganti
industriali în Estonia, cu excepția Eesti Energy, care angajează 7.000 de
angajați111.

110
*** CIA Factbook. Op.cit.
111
Ibidem.
NECLASIFICAT
89 din 115
 NECLASIFICAT

Schimburile economice relevante pentru economia țării se desfășoară

în aria ei de proximitate cu Letonia, Lituania, Finlanda, Suedia, Germania și
Rusia.
Vechiul Tallinn medieval este cea mai importantă atracție turistică
națională.
Viața de afaceri din Tartu, de asemenea un oraș hanseatic antic, este
concentrată în principal în jurul universității fondate în 1632 de regele
suedez Gustav II Adolf.
Valoarea adăugată la cherestea oferă mulți oameni din țară.
Numărul de angajați în pescuit și agricultură este mai mic decât media
pentru Uniunea Europeană. O nouă generație de regiuni slab populate
combină creativ tradiția și inovația, fie că se dezvoltă turismul natural, fie
producția de case de bușteni prefabricate. Tallinn și împrejurimile sale, unde
locuiesc aproximativ o treime din populația țării, reprezintă 60% din PIB-ul
Estoniei. Iată principalul aeroport, gară și unul dintre cele mai mari porturi
comerciale ale Mării Baltice.

Indicatorul social
Alfabetizați în procent de 99,8%, cei aproape 3 mil. de cetățeni
estonieni trăiesc într-un stat laic, democrat unde marea majoritate a
populației nu își declară apartenența la nicio religie. Compoziția culturală,
etnică și religioasă, valorile, obiceiurile și comportamentele membrilor
societății estoniene reflectă istoria lor. Estonienii sunt 68,7%, rușii, 24,8%;
ucrainenii, 1,7%; bieloruși, 1%; finlandezi, 0,6%112 .
Populația variază de la rezidenții din Volostul Viimsi, care este de fapt
o suburbie a Tallinnului, până la puțin peste 100 de rezidenți permanenți ai
insulei Piirissaar.
Așa cum am descris în situația fizico-geografică, densitatea de
locuitori pe km2 și numărul mic de locuitori într-o țară mai mare decât
112
Ibidem.
NECLASIFICAT
90 din 115
 NECLASIFICAT

Olanda și cu o populației de aproape opt ori mai mică face din Estonia o țară
care să nu se opună imigrației.
Universitatea din Tartu este un centru de lider pentru cercetare și
inovare. În cadrul acestei universități sunt aflate în derulare programe
univeritare în limbi străine și în limba estonă, limba oficială a Estonie,. Tartu
este doar un singur exemplu al modului în care Estonia înțelege să îți
încorporeze resursele cheie ale Estoniei, cetățenii ei, într-o lume din ce în ce
mai deschisă printr-o educație bună și fidelă tradițiilor științifice ale națiunii
estone.

Indicatorul informații
Radiodifuziunea și televiziunea națională, Eesti Rahvusringhaaling
(ERR) dispune de trei canale TV și cinci rețele radio. Numărul posturilor de
radio și televiziune comerciale private cu acoperire locală sau națională sunt
digitalizate; limbile sunt estonă sau rusă. în 2016, existau 42 de servicii la
cerere disponibile în Estonia, inclusiv 19 servicii TVOD și SVOD cu plată;
aproximativ 85% din populație au accesat serviciile de televiziune digitală113.
Presa este liberă, accesul la informații este necondiționat, drepturile și
libertățile omului sunt respectate. În anul 2019, Estonia esra pe locul 11 din
180 de state monitorizate de Reporteri fără Frontiere114.
Conform Indicelui Economiei și Societății Digitale (DESI) 115 general
cuantificat de UE pentru nivelul de digitalizare al statelor membre de anul
trecut (2019), cu 68,8%, Estonia ocupă locul opt din cele 28 de state
membre UE. Procentele pe fiecare dimensiune se prezintă asftel 116:

113
Ibidem.
114
*** Reporters without borders, https://rsf.org/en/ranking, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
115
Notă: Indicele economiei și societății digitale (DESI) este un indice compus care rezumă indicatorii
relevanți asupra performanței digitale din Uniunea Europeană și urmărește evoluția statelor membre ale UE,
pe cinci dimensiuni principale: conectivitate, capital uman, utilizarea internetului, integrarea tehnologiei
digitale, servicii publice digitale.
116
*** Digital Economy and Society Index (DESI) 2019. Country Report. Estonia, pe
https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/digital-economy-and-society-index-desi-2019, pdf, p. 3 –
12., accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
NECLASIFICAT
91 din 115
 NECLASIFICAT

conectivitatea este de 62%, 62,4% din resursele umane au competențe

digitale, 60,7% din populație are acces la servicii de internet, integrarea
tehnologiei digitale este posibilă doar pentru 39,2%, 79,5% din serviciile
publice sunt digitalizate.

Indicatorul infrastructuri
Infrastructura unui stat reprezintă facilitățile, serviciile și instalatiile
principale care asigura funcționarea unui stat, unei comunități sau societăți.
La nivelul infrastructurii informaționale, în prezent, Estonia, care este
renumită pentru a fi unul dintre cele mai informaționalizate state din lume, în
condițiile în care, după implozia URSS-ului doar jumătate populația țării
avea acces la liniile telefonice de bază. Cu toate acestea, încă de la primul
guvern estonian de după declararea independenței, această lipsă a fost
considerată ca o oportunitate nesperată și, rârnd pe rând, guvernele au alocat
fonduri importante dezvoltării infrastructuriii naționale, a încurajat
cercetarea și dezvoltarea în domeniul tehnologiilor informaționale și
telecomunicații. În urma acestor eforturi, țara a realizat multe inovații. De
exemplu, software-ul folosit la prepararea Skype a fost de origine estoniană.
Infrastructura de telecomunicații este înalt tehnologizată. 28% din
populație are elefonie fixă, 155% dispune de telefoane mobile, începând din
2020, începe să fie disponibil sistemul 5G; 87% din populație au acces la
internet mobil, 35% de internet fix117.
Infrastructura de electricitate acoperă în totalitate teritoriul estonian,
Arhitectura de transport este alcătuită din 13 aeroporturi, un helioport, 2.146
km de linii de căi ferate, dintre care 1.510 sunt publice, 636 nu sunt publice;
58.412 km de șosele, 115 drumuri expres, 10.427 pavate, 47.9895 nepavate,
335 căi navigabile prin șase porturi și terminale importante: Kuivastu,
Kunda, Muuga, Parnu Reid, Sillamae, Tallinn118.
117
Ibidem.
118
*** CIA Factbook, op.cit.
NECLASIFICAT
92 din 115
 NECLASIFICAT

Centralele electrice din nord-estul țării care funcționează pe șisturi

petroliere asigură independența energetică a țării, dar în viitorul apropiat,
sistul va trebui fie înlocuit cu o alternativă mai durabilă din punct de vedere
ecologic.
Cel mai important centru urban este capitala, aici trăiesc 445.000 de
locuitori.
Apoi, sigur pentru estonieni, sistemul de sănătate nu este în ultimiul
plan. El este gratuit și aproape toate informațiile medicale sunt digitalizate.

3.3. Războiul cibernetic din Estonia

3.3.1. Precedente atacuri cibernetice îndreptate împotriva NATO –
lecții neînvățate, rezultat – Războiul cibernetic din Estonia

Din punctul de vedere al NATO, pentru a vedea cum s-a ajuns la

războiul cibernetic îndreptat împotriva Estoniei, considerăm oportun să
explicăm primele operații cibernetice ale unor actori individuali care au
influențat o operație multinațională de anvergură, precum a celei desfășurate
de NATO în perioada în care NATO pornise războiul împotriva Serbiei în
anul 1999. Război începuse ca urmare a faptului că sârbii nu permiteau
independența locuitorilor din Kosovo, dar această prezumptivă independență
era acceptată de aproape toți actorii statali semnificatovi ai vremii, iar
Kosovo nu era prima provincie din Republica Federală Iugoslavia care avea
să își câștige independența, în 1999, Iugoslavia se afla aproape la sfâșitul
procesului de divizare.
Ceea ce ne interesează din Intervenția din Kosovo, este setul de
activități infracționale derulate în spațiul cibernetic ce au debutat aproape
imediat după ce forțele aeriene ale statelor NATO începuseră
bombardamentele asupra Belgradului. Astfel că, hackerii solitari pro-sârbi și
organizații precum clasica „Mâna Neagră” sârbă, brigada de hackeri din

NECLASIFICAT
93 din 115
 NECLASIFICAT

Rusia au început să atace infrastructura de internet a NATO, a avut loc o

serie de incidente cibernetice împotriva NATO, instituțiilor guvernamentale
naționale ale statelor-membre și a conturilor personale ale militarilor. Un alt
set de atacuri din acea perioadă a fost în mod clar legat de hackerii naționali
chinezi, furioși fiind din cauza bombardării ambasadei Ambasadei lor din
Belgrad119.
Deși nu există vinovați sau dovezi clare despre identitățile celor care
au lansat atacurile cibernetice din acea perioadă, faptele vorbesc pentru cei
implicați. În timpul războiului, grupul de hackeri „Mâna Neagră” a intrat în
hardurile celor mai importante computere deținute de NATO distrugându-le
toată informația stocată120.
Având în vedere că acțiunile militare ale NATO din Kosovo
reprezintă prima experiență de atac cibernetic susținut într-o perioadă
determinată cu care s-a confruntat NATO121, credem că acest moment este
unul de cotitură în istoria NATO, de asemenea, el este unul dintre primele
războaie mediatice cu vizibilitate la nivel global pe toate canalele de
multimedia. În timpul acelor atacuri nu au lipsit nici virușii din e-mail, de
fapt, au fost atașate toate variantele posibile de malware în poșta electronică
din instituțiile NATO, guvernamentale ale statelor membre și ale șefilor
acestora.
Dacă războiul din Kosovo s-a încheiat cu declararea indenpendenței
acestei mici țări, iar pentru NATO misiunea a fost îndeplinită cu succes,
segmentul cibernetic a rămas în continuare neglijat.
În ceea ce privește primii pași făcuți de Alianță pentru securitatea
cibernetică, ei au inclus măsuri la nivel instituțional interguvernamental din
cadrul NATO, dar statele membre nu au fost preocupate în aceeași măsură

119
Jason Healey, Cyber Attacks Against NATO, Then and Now, de pe www.atlanticcouncil.org/blogs/new-
atlanticist/cyber-attacks-against-nato-then-and-now/, accesat ultima oară la data de 16 mai 2020.
120
Jason Healey, Op.cit.
121
Ibidem.
NECLASIFICAT
94 din 115
 NECLASIFICAT

pentru a dezvolta instrumente de apărare și pentru spațiul cibernetic. Ele nu

avut același politici, nu au avut termeni clari bine-definiți și pe durată
determinată să își implementate politici naționale de apărare și securitate
cibernetică sau politici și strategii adaptate pentru spațiul cibernetic sau
măcar niște direcții care să poată fi urmate de către statele membre. Astfel
că, cineva a descoperit această breșă de securitate în anul 2007, așa cum
urmează să explicăm motivele pentru care s-a produs primul război
cibernetic din lume.
Pentru perioada cuprinsă între 1999 – 2006 noi nu am găsit documente
sau declarații publice care să ateste faptul că statele membre NATO sau/și
Alianța să ia în considerare punerea în aplicare sau de a face exerciții
militare care să aibă în componență apărarea și securitatea pentru spațiul
cibernetic. Există reacții publice ale instituțiilor guvernamentale referitoare
la pericolele la adresa securității cibernetice și possibile strategii de apărare a
domeniilor publice sau private de pe net. Dintre cele mai cunoscute sunt cele
provocate de virusul I love you din anul 2000.
Noi am găsit două state care au întreprins exerciții militar-civile în
mod hibrid combinând spațiile reale cu cel virtual cu componentă de apărare
și securitate cibernită, în lunile ianuarie-februarie 2007. Unul este China, dar
nu este stat NATO, celălalt este SUA122.

3.3.2. Cronologia războiului cibernetic din Estonia

Pentru început vom vedea cauzele care au stat la baza declanșării

războiului.
Cauzele războaielor sunt nenumărate. Ele au fost încadrate de către
Kenneth Waltz pe trei niveluri de analiză, reiterate Dorel Bușe în Politici și
instituții de securitate după cum urmează123: pentru nivelul individual sunt
122
Claire Taylor, Tim Youngs, China’s Military Posture, International Affairs and Defence Section House
of Commons Library, www.refworld.org/pdfid/494784d22.pdf, 12 february 2008, p. 56, accesat ultima oară
la data de 16 mai 2020.
123
Dorel Bușe, Politici și Instituții, Op.cit. pp. 98 – 101.
NECLASIFICAT
95 din 115
 NECLASIFICAT

evidențiate aspecte legate de natura umană, pentru nivelul statal sunt

interpretate aspecte legate de funcțiile și structura statului și pentru nivelul
sistemic sunt luate în considerare aspectele identificate în mediul
internațional care pot afecta statele.
Considerăm că factorii declanșatori ai acestor atacuri cbernetice le
regăsim în toate nivelurile de analiză, fiecare nivel poate fi interpretat ca
fiind o etapă provocatoare intrată în spirala violenței, pornind de la tensiuni
tacite de la simplii cetățeni simpatizanți ai uneia sau a alteia dintre părți,
până la violență crecută și polarizarea la nivel internațional între taberele
rivale.
În cazul nostru, la nivel individual apoi social, avem marea masă a
estonienilor dornici de a se îndepărta de valorile comuniste și sovietice și o
minoritate simpatizantă nostalgică a vremurilor de dinaintea Revouluțiilor
din 1989 din Europa.
La nivel guvernamental, avem deciziile și situația ce urmează a fi
evidențiată în analiza de situație a Estoniei, PMESII și, nu în ultimul rând, pe
al treilea nivel de analiză, unde regăsim de-a lungul a mai mult de 10 ani,
extinderea UE și NATO, înglobarea fostelor state state sovietice, precum și a
celor aflate sub influența URSS, fapt de neiertat din punctul rușilor de
vedere.
Pe agenda primei luni de lucru a guvernului estonian, la 10 ianuarie a
anului 2007 s-a decis să fie dat jos de pe piedestalul istoriei și să fie mutat
Soldatul de bronz din centrul capitalei Tallin, Perioada pentru mutarea
monumentelor a fost decisă pentru zilele de 26-27 aprilie a acelui an.
Acest soldat de bronz era ridicat în cinstea soldatului necunoscut al
Armatei Roșii, ridicat în Talinn, în 1947 după ce Armata Roșie intrase în
Estonia ocupată de Germania nazistă, eliberarea de sub ocupația hitleristă
fiind înclocuită de ocupația sovietică. Acessta rămăsese pe locul inițial după
schimbarea regimului sovietic mai mult de 15 ani. Această mutare nu părea a
NECLASIFICAT
96 din 115
 NECLASIFICAT

fi o foarte mare problemă pentru estonieni, cu atât mai puțin probabil de a fi

atacați în vreun fel.
Evenimentele s-au desfășurat în următoarea ordine cronologică.
În dimineața de 26 aprilie, când excavatoarele au apărut în centrul
capitalei, minoritatea rusă s-a simțit insultată, au început demonstrații
violente organizate de simpatizanții comuniști care nu s-au limitat doar la
violențe între ei și forțele de ordine, ei au început să jefuiască tot ce le-a stat
în cale și reacția nu s-a limitat doar la minoritatea rusă din Estonia, în timp
ce Moscova a interpretat abolirea monumentului ca o insultă adusă
soldaților sovietici decedați care încercau să salveze Estonia de ocupația
nazistă. Memorialul Armatei Roșii simboliza epoca sovietică opresivă pentru
mulți estonieni. Minoritatea rusă din Estonia și Rusia a susținut că
monumentul reprezintă lupta împotriva fascismului, că nu era doar un simbol
sovietic.
În replică, guvernul a grăbit excavarea și mutarea statuii într-unul din
cimitirele de la periferia capitalei în aceeași zi.
Efectele acestei mutări au apărut a doua zi. Atacurile cibernetice au
început în dimineața zilei de 27 aprilie 2007, o dată cu creșterea nejustificată
de peste 400% a traficului pe internet al site-urilor instituțiilor
guvernamentale estoniene. Acest aspect este un criteriu care indică un tip de
atac premeditat, planificat și bine coordonat.
Așa cum am descris în al doilea capitol, referitor la tipurile de atacuri,
hackerii s-au folosit de mii de calculatoare zombie distribuite pe tot
cuprinsul globului. Rând pe rând, au căzut toate rețele importante, hackerii
nu au omis niciuna dintre rețelele Președinției, Parlamentului, Poliției,
Partidelor Politice sau a Trusturilor Media 124. Ofensiva reușită asupra tuturor

124
*** NATO Review. Cyber - the good, the bad and the bug-free The history of cyber attacks - a timeline,
de pe www.nato.int/docu/review/2013/Cyber/timeline/EN/index.htm, accesat ultima oară la data de 16 mai
2020.
NECLASIFICAT
97 din 115
 NECLASIFICAT

site-urilor oficiale ale statului Estoniei (DDoS) a pregătit terenul pentru haos
în țară prin interferarea cu serviciul DNS.
Fiind depășiți de evenimente, Estonia a invocat pentru prima oară la
NATO articolul 5 a tratatului inițial NATO125 pentru ajutor în caz de atacuri
cibernetice, apoi a cerut ajutor Uniunii.
Ministrul eston al Apărării, Jaak Aaviksoo a solicitat ajutor NATO și
altor țări, mai ales după ce a devenit evident pentru experții estonieni că, în
fazele incipiente ale atacurilor, au fost identificate adresele de internet ale
unor atacatori, iar majoritatea erau instituții publice ruse și scrise cu litere
chirilice126. Mai mult, ministrul a susținut că Kremlinul ar putea fi în spatele
atacurilor127.
Replica de la Kremlin nu a întârziat să apară. Vladimir Putin a criticat
Estonia cu un limbaj dur la îndepărtarea monumentului și a asemănat
administrația Bush jr. cu regimul nazist128.
În aceste condiții, apărarea cibernetică a început a doua zi, pe 28
aprilie ca un efort comun al Ministerului Apărării Estonian în colaborare cu
CERT și cu CERT-uri din statele membre ale Uniunii.
Aceste sisteme de redresare a sistemului informațional au încetinit
viteza și numărul atacurilor, dar hackerii implicați nu au fost opriți, dovada
fiind că începând din 4 mai a început să fie atacat sistemul bancar estonian,
în special, Banca Națională Estoniană.
Zi după zi, atacurile fost susținute, vârful acestora a avut loc la 9 mai,
de Ziua Europei, zi comemorativă foarte importantă și pentru ruși, nu doar

125
Tehrani Pardis Moslemzadeh, Cyberterrorism: The Legal And Enforcement Issues, World Scientific
Publishing Europe, London, UK, 2017, p. 117.
126
Charles Arthur, That cyberwarfare by Russia on Estonia? It was one kid.. in Estonia, de pe
www.theguardian.com/technology/blog/2008/jan/25/thatcyberwarfarebyrussiaon, accesat ultima oară la
data de 16 mai 2020.
127
Susan Brenner, Cyberthreats: The Emerging Fault Lines of the Nation State, Oxford University Press,
2009, p. 104.
128
Charles Arthur, Op.cit.
NECLASIFICAT
98 din 115
 NECLASIFICAT

pentru cei din Uniune. Aceasta marchează încheierea celui De-Al Doilea
Război Mondial.
În următoarea zi, pe 10 mai, a căzut victimă cea mai mare bancă din
Estonia, Hansabank a fost făcută indisponibilă.
Atacurile s-au oprit fără va estonienii și aliații lor să fi reușit
demantelarea vreuneia dintre rețele hackerilor. Pur și simplu, ele s-au oprit
pe data de 19 mai 2007.

3.4. Lecții identificate rezultate în urma incidentelor. Implicații

la nivel național și regional
După ce atacurile s-au oprit, întrebarea la care nu s-a putut răspunde
public imediat și nici nu apare în spațiul public era: cât timp, cât oameni și
de câte calculatoare au fost necesare pentru a începe concomitent o acțiune
de asemenea amploare?
Fie că fusese pusă această întrebare sau că s-ar fi răspuns sau nu la
această întrebare complexă, la încheierea nesperată a acestui război,
problema nu s-arezolvat. Statele europene membre ale Alianței s-au trezit cu
o problemă decupată din cele mai îndrăznețe filme de science-fiction, cu
războiul cibernetic. Implicit și explicit, nici celelalte organizații
internaționale din care statele europene fac parte nu au fost mai puțin
afectate de această problemă.
Atacurile cibernetice împotriva Estoniei au jucat un rol important în
modelarea opiniei NATO de securitate cibernetică.
Ca răspuns la primele atacuri, problema securității cibernetice,
modurile prin intermediul cărora se poate răspunde eficient la aceste atacuri
au devenit prioritare agendele UE și NATO ale acelor zile. Toate acestea au
intrat într-o spirală a necunoscutului, elementul – surpriză al atacurilor a pus
în dificultate multe foruri internaționale. Eforturile acestora în găsirea

NECLASIFICAT
99 din 115
 NECLASIFICAT

soluțiilor s-au intensificat până la cele mai înalte niveluri, au început să fie
preocupate de această situație toate OIG-urile semnificative ale lumii, de la
NATO și UE, apoi, OSCE Consiliul European până la ONU. Nici statele nu
au rămas indiferente, țări precum SUA, Marea Britanie sau Germania și-au
oferit ajutorul imediat estonienilor.
Invocarea articolului 5 al Tratatului NATO de către ministrul Apărării
a deschis o întreagă dezbatere despre cum? Când? Și cine anume îl poate
invoca? Și dacă este invocat articolul 5, ce se întâmplă dacă nu există un
inamic indentificat, în condițiile în care acest inamic ar trebui să fie aun actor
internațional statal sau nestatal? Dar atunci, cum râmâne cu războiul
împotriva terorismului?
În acest context, avem câteva incertitudini, dar așa cum am explicat în
capitolul anterior când ne-am referit la principiile războiului, condițiile
extraordinare ale atacurilor îndeplineau aproape toate aceste principii, fapt
demonstrat de cererea unui profesionist, al ministrului apărării de atunci.
NATO nu a decis imediat să întrunească șefii de stat și de guvern.
Acolo, s-a luat în considerare mai multe aspecte, ce-i drept bazate pe fapte,
prin intermediul cărora să poată eluda cererea Estoniei. NATO s-a bazat pe
faptul că atacurile au fost anonime, așa că nu a existat nicio dovadă a
implicării unui stat, în mod specific al Rusiei, apoi, identitatea reală a
atacatorilor era ascunsă în calculatoare zombie și, nu în ultimul rând,
incidentele din Estonia au provocat un precedent periculos pentru orice stat
din lume: un atac cibernetic dirijat poate provoca daune ireparabile în
sistemele naționale și haos în rândul oamenilor129. Unul dintre cele mai
controversate subiecte din arena internațională în această perioadă a fost
apariția conceputului bazat pe scenariul „Dezastru digital”130 care s-ar putea
întâmpla oricând împotriva unuia dintre membrii NATO.

129
Tehrani Pardis Moslemzadeh, Op.cit, p. 117.
130
Sean T. Lawson, Op.cit. pp. 7-11.
NECLASIFICAT
100 din 115
 NECLASIFICAT

Astfel s-a decis ca intervenția NATO să fie făcută în baza altui articol
din tratat, articolul 4 unde se stipulează următoarele: „părțile vor avea
consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va consideră că este
amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea
vreuneia dintre Părți131”.
Uniunea Europeană s-a alăturat Alianței, ambele au trimis în Estonia
specialiști și au desfășurat activități de consultanță. În ajutorul lor,
autoritățile naționale CERT ale SUA, Germania și Finlanda au asistat statul
eston în găsirea și raportarea surselor de atac, precum și în anihilarea unora
dintre atacuri.
La nivelul informării în multimedia, toate oficialitățile au început o
campanie de conștientizare a publicului, și-au explicat demersurile și
modurile prin intermediul cărora ele au colaborat cu autoritățile
internaționale, grăbind aranjamentele legale pentru găsirea infracțiunilor
informatice și aducerea lor în fața justiției, dar nici până în anul 2020, nu a
fost nimeni judecat.
Fiind în fața primul atac orchestrat împotriva unui stat, Uniunea și-a
pus la dispoziție organismele responsabile cu politicle și instrumentele
informaționale. Așa cum am precizat mai devreme, ele colaborat cu
autoritățile statului eston, CERT- EE pentru a reduce impactul atacurilor
cibernetice asupra securității naționale pentru a reduce traficul din prima zi.
Devenea din ce în ce mai evident că era „imposibil ca un grup de hackeri
non-statali să poată avea un asemenea nivel de expertiză pentru
exploatarea unei vulnerabilități al unui stat”132. De aici concluzia că
hackerii fuseseră sprijiniți de către un actor statal.
Apoi, au dezvoltat numărul serverelor și a lungimii de bandă, pentru a
nu mai putea provoca blocări din cauza numărului mare de utilizatori. Ele au

131
*** Tratatul Nord-Atlantic, Op.cit. p. 1.
132
Michael Schmitt, op. cit. p.162.
NECLASIFICAT
101 din 115
 NECLASIFICAT

implementat patch-uri de securitate, au reparolat sistemele de intrare, au

eficientizat firewall-urile, au introdus sisteme de detectare a posibilelor
pericole, malware ori intruși și au pus sisteme de alertă.
UE a înființat o Agenție de Securitate a Rețelei și a Informațiilor
(ENISA), iar la NATO, problemele de securitate cibernetică au fost preluate
de CDMA, ea fiind ajutată de CCDCOE.
Dintre implicații rezultate din eventualele modificări în schimbarea
obiectivelor de securitate și instrumente cibernetice în contextul
modificărilor persistente ale NATO în calitatea și cantitatea contribuțiilor
statelor membre, cel mai bine face rezumatul Ambasadorul general adjunct
al NATO din acea vreme, Sorin Ducaru. Ducaru era responsabil pentru
Divizia NATO privind amenințările de securitate ale NATO când a declarat
la Washington că Estonia a jucat un rol declanșator în stabilirea primei
politici a NATO în acest domeniu. Am văzut clar atacurile cibernetice în
războiul din Georgia, în războiul ucrainean și înainte de referendumul din
Crimeea. NATO nu privește doar niveluri înalte, ci și din multe domenii de
criptare a datelor până la o cibernetică. Cu toate acestea, el lucrează și
împotriva pericolelor unei întreruperi sau distrugeri grave în spațiul
cibernetic133.
Menținând proporțiile între efectele și schimbările provocate în mediul
de securitate internațional, în prezent se fac paralele pentru efecte provocate
între atacurile din 11 septembrie și atacurile din Estonia, numindu-le pe cele
din urmă, Cyber 9/11134.
Ambele au produs la schimbări de paradigmă, a modului de a
interpreta situațiile, amenințările și riscurile la adresa securității națională și

133
Sydney J. Freedberg Jr. NATO Hews To Strategic Ambiguity On Cyber Deterrence,
www.breakingdefense.com/2014/11/natos-hews-to-strategic-ambiguity-on-cyber-deterrence/, accesat
ultima oară la data de 16 mai 2020.
134
Sean T. Lawson, Cybersecurity Discourse in the United States: Cyber-Doom Rhetoric and Beyond,
Routledge, Taylor&Francis Group, New York, USA, 2020, pp. 45-88.
NECLASIFICAT
102 din 115
 NECLASIFICAT

a repus într-o definițiile, amenințările și agenda de securitate din sistemul

internațional.

-Pagină albă-

NECLASIFICAT
103 din 115
 NECLASIFICAT

CONCLUZII

După ce am descoperit lumea NATO adaptată noilor instrumente high-

tech, considerăm că suntem cu toții la într-o fază incipiente pe drumul
digitalizării. Acțiunile întreprinse de NATO pe probleme cibernetice nu au
fost rezolvate nici pe jumătate, de la recunoașterea unei probleme
transfrontaliere așa cum este internetul sau spațiul cibernetic în general,
avem nevoie de mult mai multe pentru a putea asigura la un nivel acceptabil
securitatea, iar acest un nivel acceptabil de securitate depinde de convenții și
norme la nivel internațional.
Pe parcursul acestui demers am avut de răspuns la niște întrebări și am
avut o ipoteză de lucru.
Întrebările de la începutul acestui demers s-au dovedit porți spre alte
întrebări. Fiecare răspuns a adus cu el o continuare pentru un un nou început.
La prima întrebare, la care speram ca răspunsul să fie afirmativ, că există
state care pot face față singure provocărilor, amenințărilor și riscurilor la
adresa securității naționale, nu, nu se poate face față de unul singur. Dovadă
stau toate OIG-urile și organismele lor create recent, efervescența din
interiorul acestora și modul de interpretare a situațiilor care provoacă
rezolvarea situațiilor ivite. Mai mult ca oricând, acum în 2020,
interdependențele create pe considerente tehnologice sunt în mijlocul
activităților derulate, fie acasă, în intimitate, fie în spațiul public real sau în
spațiul cibernetic.
Tocmai acolo, în spațiul cibernetic, avem nevoie cu toții, la toate
nivelurile (individual, statal și sistemic) de un mediu sigur, în care fiecare
entitate să poată fără teamă. Și la cea de-a treia întrebare, am văzut că se
depun eforturi susținute pe toate cele trei niveluri pentru a se diminua

NECLASIFICAT
104 din 115
 NECLASIFICAT

numărul riscurilor cu ajutorul unor noi structuri naționale precum CERT-

urile sau la nivel regional cu ajutorul ENISA de la UE și a DCMA și
CCDCOE pentru NATO.
Ipoteza noastră se confirmă. Sistemul NATO este rezilient își
adaptează permanent sistemele de apărare la noile riscuri la adresa securității
cibernetice din cadrul NATO, implicit al statelor ei membre. De asemenea
sunt în derulare acțiuni de implementare ale unor politici comune UE-NATO
pentru e-guvernare și transparență decizională punându-se accentul pe
dezvoltarea sistemelor sale hibride integrative pentru anii următori.
Evidențiem acest viitor prin exemplul dat de Estonia, care doar pentru
Armata 2026, acest mic stat își construiește un sistem hibrid care are în
componență spațiul hibrid.
Pe parcursul cercetării noi am descoperit în evoluția NATO a fost
când în tandem cu vremurile, când înaintea vremurilor ei. Facem această
afirmație deoarece încă de la începuturile ei, NATO a fost pusă în situații
dificile din cauza rivalei sale comuniste, apoi, a trebuit rapid să se
reinventeze pentru a deveni de neînlocuit pentru toate statele ei membre, air
pentru statele terțe, o dorință de apartenență la acest club select numit
NATO.
Am urmărit firul istoric al Alianței, apoi, al modurilor în care NATO
și-a construit capabilitățile și cum și-a adaptat toate instrumentele posibile
pentru ca NATO să poată asigura protecția și apărarea statelor membre în
toate spațiile naturale cunoscute de către om pentru a ajunge în spațiul
cibernetic.
Apoi am descoperit că odiseea NATO în spațiul cibernetic este una cu
multe peripeții, cum este acest mediu și cât este el de virtual pentru a putea
să le subliniem în studiul nostru de caz, Războiul cibernetic din Estonia.
În acest studiu de caz, am pornit cu o analiză diacronică a țării, am
subliniat situația Estoniei cu ajutorul analizei PMESII, am urmărit modul în
NECLASIFICAT
105 din 115
 NECLASIFICAT

care Estonia a devenit primul stat atacat cibernetic timp de trei săptămâni,
apoi am încercat să identificăm cât mai multe lecții și ce implicații a avut
acest război pentru estonieni, pentru statele lumii și pentru structurile euro-
atlantice.
Atacurile cibernetice asupra Estoniei au devenit un punct de reper
pentru securitatea internațională. A dus la discuții despre situațiile în care
atacul cibernetic a fost considerat cauza războiului și modul în care ar trebui
să îl percepem. Multe țări, în special Marea Britanie și SUA, au început să
stabilească o strategie de securitate cibernetică. Prin urmare, atacul
cibernetic al Estoniei ca fiind „primul” constă în capacitatea statelor globale
de a-și revizui politicile de apărare.
Trei săptămâni de atacuri cibernetice au provocat daune mari în
economia Estoniei și au pus în pericol statul de drept.
Pe parcursul cercetării am remarcat că există opinii care susțin că
daunele nu au fost foarte mari, doar că, cei care susțin acest lucru, nu iau în
considerare dimensiunile daunelor propoțional cu puterea politico-
economică a celor implicați.
Pentru Estonia, daunele au fost mari, poate doar teama de a fi invadați
de către ruși să fi fost mai mare decât teama pentru întreruperea
infrastructurii naționale a țării.
Am remarcat aspectele care au avut impact pentru mediul de securitate
european, că NATO ripostează în timp util, așa cum a acționat în timpul
atacurilor cibernetice din Estonia, când NATO și-a trimis personalul de
expertiză în regiune pentru investigarea incidentelor cibernetice. De
asemenea reamintim că în urma acestor evenimente au fost înființate noi
structuri euro-atlantice în Estonia, CCDCOE al NATO este găzduit de
capitala statului victimă la această agresiune, la Tallin.
NATO este una dintre cele mai inovatoare organizații ce îmbină sub
același acoperiș toate trei tipurile de puteri, mici, mijlocii și mari. Acolo,
NECLASIFICAT
106 din 115
 NECLASIFICAT

toate sunt state membre, ele sunt toate interesate de a găsi soluții comune la
problemele existente sau posibile pe domeniile de securitate și apărare,
precum și pentru armonizarea strategiilor naționale de securitate ale statelor
membre, în cazul nostru pe securitate cibernetică.
Prin intermediul structurilor NATO, cele 30 de state membre
colaborează eficient pe probleme de apărare cibernetică. Ele își protejează pe
cât posibil sistemele (frontierele) digitale naționale împotriva atacurilor
cibernetice și dezvoltă strategii comune de securitate cibernetică. Atacurile
cibernetice asupra sistemelor informaționale au început aceste atacuri vizând
serviciile publice de tipul celor care au oprit funcționarea sistemului național
informațional din Estonia pentru trei săptămâni.
Am observat că ciclic s-a emis ipoteza că NATO își va pierde
valabilitatea deoarece motivul inițial al existenței sale a dispărut. Cu toate
acestea, NATO a supraviețuit războiului rece, această organizație a devenit
una dintre cele mai reziliente organizații regionale din lume, ea a trecut
printr-un proces de transformare de la organizația de apărare colectivă în
organizația de securitate colectivă. acestÎn acest proces, NATO și-a extins și
și-a extins mandatul tradițional. Noile mandate ale NATO includ elemente
precum lupta împotriva amenințărilor asimetrice, atacurile cibernetice, lupta
împotriva migrației ilegale și traficului de persoane, protecția canalelor de
transmisie de energie și drumurilor de acces în mare. Apoi, se observă în
multimedia că NATO confirmă globalizarea activităților politice, economice,
sociale și militare, dar ea nu omite faptul că această globalizare erodează
definițiile inițiale amenințărilor și provocărilor pentru participanți și alianța
în general. Viitoarele amenințări ale alianței sunt imprevizibile, prin urmare,
dezvoltarea tuturor domeniilor relevante ale activității NATO este necesară.
Alianța continuă să mențină politica de ținere la distanță Federația
Rusă dar nu o nominalizează ca fiindu-i inamic.

NECLASIFICAT
107 din 115
 NECLASIFICAT

Din studiul documentelor, strategiilor naționale de securitate, cărților

publicate pe subiecte de securitate cibernetică, NATO și a războiului
cibernetic se desprinde ideea că statele și-au adaptat structurile existente, și-
au creat instituții noi, iar unele dintre ele și-au extins îndatoririle pentru a
asigura securitatea cibernetică. Instituțiile care au fost înființate sau al căror
mandat este extins au o mare varietate de structuri, cum ar fi cooperări
public-private la nivel național, cooperări bilaterale și multilaterale între
statele membre NATO, iar în cadrul Alianței avem noi comitete permanente,
grupuri de lucru, consilii consultative, centre interdisciplinare. Deși există
diferențe în metodele utilizate de țări, în principal activitățile naționale de
securitate cibernetică se desfășoară în colaborare deoarece este aproape
imposibil de pus bariere virtuale pe frontiere fizico-geografice.
Nu numai NATO a trecut prin transformări notabile după războiul
cibernetic din Estonia, aproape toate OIG-urile au fost nevoite să își deschidă
porțile și să intre într-o altă dimensiune, acolo unde nu există o dimensiune
verticală, orizontală sau funcțională. Acolo, în spațiul cibernetic, pericolele
se ascund în spatele unui simplu click al mouse-ului sau la o simplă atingere
a ecranului unui gadget. Acest pericol este posibil pentru acolo, pe internet,
există doar utilizatori cu identități date de instrumente de înaltă tehnologie,
fie el computer, laptop, tabletă sau telefon inteligent.

NECLASIFICAT
108 din 115
 NECLASIFICAT

- Pagină albă -

NECLASIFICAT
109 din 115
 NECLASIFICAT

BIBLIOGRAFIE

Documente și acte oficiale

1. .*** Carta Natiunilor Unite*) din 26 iunie 1945, publicată de ONU,
republicată în Monitorul Oficial din 26 iunie 1945
2. *** Tratatul Nord-Atlantic, Washington DC, 4 aprilie 1949. Pdf
3. *** Versiunea Consolidată a Tratatului de Funcționare a Uniunii
Europene, 2010. Pdf
4. Guvernul României. Strategia de securitate cibernetică a României şi a
Planului de acţiune la nivel naţional privind implementarea Sistemului
naţional de securitate cibernetică, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 296, din 23.05.2013, pdf.
5. ***Joint Operations 3-0, 17 January 2017 Incorporating Change 122
October 2018, publicat de Joint Operations 3-0, U.S. Army, 2018, pdf.
6. .*** The National Strategy To Secure Cyber Space, USA, February
2003.pdf
7. *** Wales Summit Declaration, Issued by the Heads of State and
Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in
Wales, from 5 septembrie 2014. Pdf
8. *** Encyclopedia of NATO, Published NATO Public Diplomacy
Division, NATO Headquarters, Brussels, Belgium, 2018
9. *** The International Institute for Strategic Studies (IISS), The military
Balance. The annual assessment of global military capabilities and
defence economics, Routledge Publisher London, 2018, pdf,

Lucrări de autor

NECLASIFICAT
110 din 115
 NECLASIFICAT

10.Barry Buzan, Popoarele, statele și teama,. O agendă pentru studii de

Securitate internațională în epoca de după Războiul Rece, editura
Cartier, ed. a III-a, Chișinău, Moldova, 2012
11.Brenner, Susan, Cyberthreats: The Emerging Fault Lines of the Nation
State, Oxford University Press, Oxford, UK, 2009
12.Bușe, Dorel, Centre și raporturi de putere în relațiile internaționale în
epoca post război rece, editura Universității Naționale de Apărare „Carol
I, București, 2014
13.Buse, Dorel, Sfârșitul Războiului Rece (1989 – 1991), editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I, București, 2007
14.Bușe, Dorel, Politici și Instituții de Securitate. Curs, Editura Universității
Naționale de Apărare, „Carol I”, București, 2014
15. Bușe, Dorel, Relații Internaționale. Curs Universitar, Editura
Universității Naționale de Apărare, „Carol I”, București 2019
16.Dyer-Witheford, Nick, Matviyenko, Svitlana, Cyberwar and Revolution.
Digital Subterfuge in Global Capitalism, the Regents of the University of
Minnesota Press, Minneapolis, USA; , 2019
17.Hall Jamieson, Kathleen, Cyberwar. How Russian hackers and trolls
helped elect a president - what we don’t, can’t, and do know, Oxford
University Press, Oxford, UK, 2018
18.Fahron-Hussey, Claudia. Military Crisis Management Operations by
NATO and the EU The Decision Making Process. Editura Springer
Fachmedien Wiesbaden, Hessen, Germania, 2019
19.Fields, Ziska, Handbook Of Research On Information And Cyber
Security In The Fourth Industrial Revolution-IGI Global_IRMA, 2018
20.Garey, Julie, The US Role in NATO’s Survival After the Cold War,
Palgrave Macmillan, Springer Nature, Cham, Switzerland, 2020.
21.Gupta, Brij; Perez, Gregorio Martinez; Agrawal, Dharma P. Gupta,
Deepak, Handbook Of Computer Networks And Cyber Security_
NECLASIFICAT
111 din 115
 NECLASIFICAT

Principles And Paradigms, Editura Springer Fachmedien Wiesbaden,

Hessen, Germania, 2020
22.Hall Jameson, Kathleen, Cyberwar. How Russian hackers and trolls
helped elect a president - what we don’t, can’t, and do know.-Oxford
University Press, UK, 2018.
23.Lawson, Sean T. Cybersecurity Discourse in the United States: Cyber-
Doom Rhetoric and Beyond, Routledge, Taylor&Francis Group, New
York, USA, 2020
24.Kissinger, Henry, World Order, Reflections on the Character of Nations
and the Course of History, The Penguin Press HC, London, UK, 2014
25.Klimburg, Alexander (coord.), National Cyber Security. Framework
Manual, NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence, Tallin,
2012
26.Moslemzadeh,, Tehrani Pardis, Cyberterrorism: The Legal And
Enforcement Issues, World Scientific Publishing Europe, London, UK,
2017
27.Schmitt, Michael N. (ed), Tallinn Manual 2.0 on the International Law
Applicable to Cyber Operation, Cambridge University Press, Cambridge,
UK, 2017
28.Scott, James, Metadata - The Most Potent Weapon in This Cyberwar. The
New Cyber Kinetic Meta War, Institute for Critical Infrastructure
Technology Publ. Washington, DC, USA, 2017
29.Springer, Paul J. (coord.) Encyclopedia of Cyber Warfare-ABC-Clio,
Santa Barbara, California, USA, 2017

Surse electronice
30.https://ec.europa.eu
31.https://eur-lex.europa.eu
32.https://ficquotes.com
NECLASIFICAT
112 din 115
 NECLASIFICAT

33.https://rsf.org
34.https://www.consilium.europa.eu
35.www.agerpres.ro
36.www.anr.gov.ro
37.www.atlanticcouncil.org
38.www.breakingdefense.com
39.www.britannica.com
40.www.caleaeuropeana.ro
41.www.consilium.europa.eu
42.www.docshare03.docshare.tips
43.www.eestonia.com
44.www.europarl.europa.eu
45.www.hybridcoe.fi
46.www.theguardian.com
47.www.mae.ro
48.www.nytimes.com
49.www.nato.int
50.www.obamawhitehouse.archives.gov
51. www.refworld.org
52.www.romania-actualitati.ro
53.www. romania.europalibera.org
54.www.us-cert.gov

NECLASIFICAT
113 din 115
 NECLASIFICAT

LISTA ACRONIMELOR UTILIZATE

Nr. Acronim/ Denumire completă

crt.
Abreviere
1. AMIS African Union Mission in Sudan

2. ACT Allied Command Transformation

3. CCDCOE Centrul Comun de Excelență pentru Apărare Cibernetică al

NATO

4. CDMA Cyber Defense Management  Authority din cadrul NATO

5. CERT Community Emergency Response Team

6. CSAT Consiliul Suprem de Apărare al Țării

7. CSI Comunitatea Statelor independente

8. DNS Domain Name Server – Server cu domenii de Nume

9. DPC Comitetul de Planificare a Apărării

10. EUNAVFOR Forța Navală a Uniunii Europene

11. ISAF International Security Assistance Force

12. IMM Întreprinderi Mici și Miijlocii

13. NAC Consiliul Atlanticului de Nord

14. NACC Consiliul de Cooperare în Atlanticul de Nord

15. NATO North Atlantic Treaty Organization

16. OCP Operații de Gestionare a Crizelor conduse de UE

17. OIG Organizație Inter-guvernamentală

18. ONU Organizația Națiunilor Unite

19. OSCE/CSCE Organizația de Securitate și Cooperare Europeană

NECLASIFICAT
114 din 115
 NECLASIFICAT

Nr. Acronim/ Denumire completă

crt.
Abreviere
20. OTSC Organizației Tratatului de Securitate Colectivă

21. PESA Politica Europeană De Securitate Și Apărare

22. PIB Produsul Intern Brut

23. PfP Parteneriatul pentru Pace

24. PMESII Politic, militar, economic, social, informational și infrastructuri

25. SACEUR Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa

26. SCO Organizația de Cooperare de la Shanghai

27. SUA Statele Unite ale Americii

28. SII Sisteme de Informații și Infrastructuri

29. UE Uniunea Europeană

30. UIT / ITU Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor

31. URSS Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice

NECLASIFICAT
115 din 115