UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

ADMINISTRAREA ȘI DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE

DREPTUL ANTICORUPȚIEI
Traficul de droguri, traficul de substanțe toxice și nerespectarea
regimului armelor de foc și al munițiilor săvârșite în legătură cu
infracțiunile de corupție sau asimilate acestora

MASTERAND
IOSIF ALEXANDRU

CUPRINS
BUCUREȘTI
2020
1. Direcția Națională Anticorupție

2. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism

3. Traficul de droguri și traficul de substanțe toxice – reglementări

3.1 Obiectul juridic

3.2 Subiecții infracțiunii

4. Nerespectarea regimului armelor de foc și al munițiilor – reglementări

5. Sancțiunile

6. Bibliografie

1. Direcția Națională Anticorupție (DNA)

BUCUREȘTI
2020
 Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea
corupției la nivel înalt și mediu, fiind o organizație juridică din cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.Instituția are ca obiect de activitate prevenirea și combaterea
infracțiunilor de “corupție ce au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro, sau dacă obiectul
infracțiunii îl reprezinta bunuri ori sume de bani cu valoare de peste 10.000 de euro”.1
DNA a fost înființată în anul 2002, prin Ordonanța de Urgentă nr.43/2002, a Guvernului
României. OUG 43/20022, specifică în articolul 2 următorul aspect “Direcția Națională
Anticorupție este independenta în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă
acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în
temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia”3
La momentul înființării, parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între
octombrie 2005 - martie 2006 a fost redenumit Direcția Națională Anticorupție, ambele
organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din
Spania, Norvegia și Belgia. 4
Începând cu anul 2013, Departamentul Național Anticorupție a cerecetat sute de cazuri
din sfera politică. Conform unui raport al Uniunii Europene, Departamentul Național
Anticorupție AL României este în primele cinci instituții anticorupție din Uniunea Europeană,
care "a obținut rezultate impresionante în soluționarea cazurilor de corupție la nivel înalt și
mediu."5
Conform unui sondaj INSCOP, încrederea românilor în DNA este foarte ridicată (59.8%),
în comparație cu alte instituții precum Parlamentul (12.6%) sau Guvernul (22.6%).6
Prin cadrul legislativ creat de legea care înființa acestă organizație, Parchetului i s-a oferit
jurisdicție(autoritate) în vederea combaterii corupției la nivel înalt și mediu; DNA fiind o entitate
independentă în raport cu branșele judiciare, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în
relațiile cu celelalte autorități publice.
Structura de conducere a DNA-ului este formată dintr-un procuror șef și doi procurori
șefi adjuncți.
1 https://www.pna.ro/cu_ce_se_ocupa.xhtml accesat la data de 13.05.2020.
2 ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr.43 din 4 April 2002 privind Parchetul Național Anticorupție accesat la data de
12.05.2020
3 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/35165?isFormaDeBaza=True&rep=True accesat la data
de 13.05.2020
4 http://www.pna.ro/about_us.xhtml
5  „Report from the Commission to the European Parliament and the Council On Progress in Romania under the Co-
operation and Verification Mechanism”
6  „Barometrul INSCOP – Adevărul despre România”  (http://www.inscop.ro) accesat la data de 12.05.2020
BUCUREȘTI
2020
 Ca principale atribuții ale procurolui șef DNA, regăsim
 “Verificarea repartizării cauzelor procurorilor, care trebuie să țină cont de:
specializarea procurorului, volumul de activitate al procurorului, complexitatea și operativitatea
soluționării cauzelor, evitarea conflictelor de interese sau a incompatibilităților în exercitarea
funcțiilor
 Înființarea și desființarea secțiilor DNA, cu avizul Consiliul Superior al
Magistraturii (CSM), precum și a serviciilor, birourilor și a altor compartimente de activitate ale
DNA
 Numirea și revocarea procurorilor DNA, cu avizul CSM
 Propune CSM numirea sau revocarea procurorilor în funcții de conducere în
cadrul DNA.
 Numește și revocă ofițerii de poliție judiciară ai DNA detașați prin ordin al
ministrului internelor și reformei administrative
 Numește, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în
domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii
 Încadrează personalul auxiliar de specialitate și personalul economic și
administrativ din cadrul DNA
 Repartizează procurorii și celelalte categorii de personal din cadrul DNA pe secții,
servicii, birouri și alte compartimente de activitate
 Prezintă CSM și ministului justiției raportul anual privind activitatea DNA”7

1. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism

În anul 2004 a fost înființată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, având ca principale scopuri destructurarea grupărilor infracționale
organizate, frontaliere și transfrontaliere și combaterea terorismului.
Având în vedere necesitatea intensificării luptei contra fenomenului criminalității
organizate și terorismului, „precum și nevoia de adaptare a mijloacelor și căilor de acțiune la
evoluțiile structurale produse în modalitățile de manifestare a principalilor vectori ce acționează
7  https://www.pna.ro/about_us.xhtml , în “Despre noi/Conducerea”, accesat la data de 12.05.2020
BUCUREȘTI
2020
în cadrul criminalității organizate și teorismului”, 8 in anul 2005 a fost emisă Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 7/2005, ce reglementeaza reconfigurarea competenței DIICOT-ului și
sporirea numarului total de posturi cu care aceasta funcționează.
Fenomenul criminalității organizate și a terorismului a cunoscut o evoluție și o
dimensiune crescută, astfel încât în anul 2016 a fost emisă OUG nr.78/2016, ce a venit ca o
modificare și completare a unor acte normative
În anul 2018 a fost emisă Legea nr. 120/2018 pentru aprobarea OUG nr. 78/2016 pentru
organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată
și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Activitatea Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism, în
perioada 2004-2019, este reflectată și de principalii indicatori statistici:
 „total cauze soluționate - 105.868; cauze soluționate cu rechizitoriu - 15.250;
 cauze soluționate prin acord de recunoaștere a vinovăției – 2.022;
 persoane trimise în judecată - 48.903; persoane trimise în judecată în stare de arest
preventiv - 21.029;
 valoarea măsurilor asiguratorii - 6.721.757.271RON;
 cantitatea de droguri confiscată: heroină/cocaină - 8,73 tone; cannabis/rezină de
cannabis - 12,69 tone;
 droguri sintetice (comprimate Ecstasy, LSD și altele) - 1.064.565 buc. ;
 precursori - 9 tone.” 9

Procurorii DIICOT au intensificat cooperarea judiciară intenrațională cu autoritățile

judiciare străine și au desfășurat activități în vederea combaterii crimei organizate și terorismului
în colaborare cu autoritățile din 84 de state, pentru destructurarea grupurilor infracționale
organizate transfrontaliere.

DIICOT este independentă în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe

lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.

8 https://www.diicot.ro/prezentare/scurt-istoric accesat la data de 14.05.202i0

9 Ibidem
BUCUREȘTI
2020
 1. Traficul de droguri și traficul de substanțe toxice

În încercarea de a defini conceptul de drog, observăm că nu există o definire unanim

acceptată. Însă în doctrină se vehiculează ideea că pentru definirea conceptului de drog, trebuie
să existe anumite criterii precum:
- Psiho-activitatea: reprezentată de capacitatea substanței de influențare a psihicului
uman;
- Utilitatea medicală: reprezentată de acceptarea substanțelor din punct de vedere medical
pentru a fi folosite în vederea vindecării organismului uman;
- Ilegalitatea: reprezentată de substanțele ale căror posesie și comercializare sunt ilegale;
- Definirea publică: reprezentată de substanțele denumite de societatea civilă ca drog.10
Deși în limbaj uzual, drogul este definit ca o substanță de orice natură, susceptibilă de a
crea dependență și de a duce la toxicomanie, limbajul medical-farmaceutic, definește mai precis
drogul ca fiind „acea materie având origine vegetală, animală sau minerală, care servește la
10 Erich Goode, Drugs in American Society, fifth edition, Boston, New York, San Francisco, St. Louis, Mc
Graw-Hill College, The Mc Graw-Hill Companies Inc., 1999, p. 60;
BUCUREȘTI
2020
prepararea anumitor medicamente, prescrisă de medic și care este produsă cu scopul de a alina
suferința, a trata sau preveni anumite boli.”11
Deși am fi tentați să credem că reglementările referitoare la regimul drogurilor sunt
relativ noi în cadrul normativ al țării noastre, conform literaturii de specialitate „preocuparea
autorităților din România pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, este
semnificativă începând cu anul 1928, deoarece în acel an în România a fost adoptată pentru
prima dată o lege pentru combaterea abuzului cu stupefiante.”12
După 72 ani de la această primă reglementare în materie, Legea 143 din 26 iulie 2000
vine să statueze o serie de infracțiuni privind prevenirea și combaterea consumului ilicit de
droguri; se observă încă de la început cel puțin trei aspecte:
- legiuitorul admite și ipoteza unui consum licit de droguri (de pildă prescrierea de
morfină în bolile incurabile aflate în stadiu terminal);
- discutând atât despre prevenire cât și despre combaterea consumului de droguri,
considerăm că norma socială ocrotită de legiuitor este reprezentată de relațiile sociale care ar
avea de suferit în urma consumului ilicit de droguri;
- deși din titlu reiese că principala acțiune prohibită este consumul ilegal de droguri, iar
legea prevede o serie întreagă de acțiuni interzise, fapta de consum propriu-zis de droguri pare
să fie singura care scapă sancționării de către legiuitor.

1.1. Obiectul juridic

Așadar, obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 143/2000, îl

constituie ansamblul relațiilor sociale a căror normală formare și dezvoltare sunt condiționate de
respectarea unor norme de conviețuire socială referitoare la sănătatea publică. 13 Mai mult decât
atât, prin săvârșirea oricărei infracțiuni prevăzute de prezenta lege, este vătămată însăși sănătatea
publică ca normă de conviețuire socială. Cum este lesne de observat, toți membrii unei
colectivități sunt interesați de menținerea sănătății publice, deoarece de buna stare colectivă
depinde și sănătatea individuală a fiecărui membru al colectivității.

11 Sorin M. Rădulescu, Cristina Dâmboeanu, Sociologia consumului și abuzului de droguri, București,

Editura Lumina Lex, București, 2006, p. 26;
12 Traian Dima, Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale – cu referire la droguri -,
Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 64;
13Alexandru Boroi, Norel Neagu, Valentin Radu–Sultănescu, Infracţiuni prevăzute de legea nr. 143/2000
privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, Editura Rossetti, București, p. 39;
BUCUREȘTI
2020
 · Obiectul juridic special este comun pentru toate infracțiunile prevăzute de lege.
Sub aspectul ocrotirii juridice, obiectul juridic special este constituit de relațiile sociale privitoare
la sănătatea publică, a cărei menținere depinde de respectarea strictă de către destinatarii legii
penale a dispozițiilor legale care reglementează regimul drogurilor în România.
· Obiectul material este reprezentat de substanțele aflate sub control național. Sub
acest aspect, legiuitorul definește a fi substanțe aflate sub control național „drogurile și
precursorii înscriși în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege;
tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanțe, prin radierea unei plante
sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului
sănătății sau a ministrului afacerilor interne.”14
1.2. Subiecții infracțiunii

· Subiectul activ

Din enunțul articolului 2 rezultă că subiectul activ al infracțiunii nu este unul calificat,
putând fi atât o persoană fizică, care întrunește condițiile răspunderii penale, cât și o persoană
juridică; în cazul traficării prin livrare calitatea de a livra o cantitate de marfă, o are cel care
desfășoară acte de comerț. Subiectul este de facto persoana care săvârșește una dintre faptele
prevăzute de legiuitor, anume ”Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu
orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind
circulația drogurilor de risc”, toate acestea ”fără drept.”

· Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracțiunii este pe de o parte statul, ca reprezentant al societății

interesate în asigurarea și menținerea sănătății publice, iar pe de altă parte, persoana care suferă
consecințele consumului ilicit de droguri, în urma intrării în posesia acestor substanțe, devenind
astfel subiect pasiv calificat, respectiv consumator sau consumator dependent.

14 Art. 1 lit. a din Legea nr. 143/2000;

BUCUREȘTI
2020
 2. Nerespectarea regimului armelor de foc si a munițiilor
În materia armelor şi muniţiilor sunt reglementate mai multe infracţiuni pe care
legiuitorul le consideră deosebit de periculoare pentru desfăşurarea normală a vieţii sociale, cum
ar fi:
 infracţiunea de uz de armă letală, fără drept – reglementată în cuprinsul art. 136 din
Legea 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor15;
 infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor – reglementată la art. 279
din Codul Penal;

Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor are ca obiect material – mai

puţin componenta ce are ca obiect funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept, situaţie în
care nu se poate vorbi despre un obiect material al infracţiunii – armele şi muniţiile în legătură cu
care se desfăşoară activitatea infracţională.
Potrivit art. 151 alin.1 Cod penal, "arme" sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele
astfel declarate prin dispoziţii legale; sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi
folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Potrivit legii nr. 295/2004, prin armă se
înţelege ”orice dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor
proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de
gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile
prevăzute în anexa la lege”.

15 Mihai Moldovanu, Legislaţia privind regimul armelor şi muniţiilor, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
Legea este publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 30 iunie 2004.
BUCUREȘTI
2020
 În literatura de specialitate s-a exprimat şi opinia în sensul că sunt considerate arme de
foc şi ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca
arme de foc.
În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 295/2004, prin arme de foc se “înţeleg arme al
căror principiu de funcţionare are la bază forţa de expansiune dirijată a gazelor provenite din
detonarea unei capse ori prin arderea unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc şi
ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de
foc”. În accepţiune criminalistică, arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimicirii
sistemelor vii prin tragerea cu proiectile, puse în mişcare de energia gazelor formate ca urmare a
exploziei (arderii) pulberii (prafului) sau a unui substituent al acesteia.
Nu pot constitui obiect al activităţii ilicite, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute
de art. 279 din Codul penal, alte obiecte, cu privire la care s-ar putea accepta că pot fi asimilate
în cadrul noţiunii de arme, în înţelesul art.7 din Codul penal – arme sunt piesele, instrumentele
sau dispozitivele declarate astfel prin dispoziţii legale; sunt asimilate armelor orice alte obiecte
de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Deci, nu intră în
discuţie obiecte precum toporul, cuţitul, alte obiecte contondente ce pot fi folosite pentru atac 16 şi
nici piese sau părţi dintr-o armă sau armele care nu sunt în stare de funcţionare – le lipsesc piese
sau, ca urmare a uzurii, nu mai pot fi apte pentru utilizare.
La modalitatea agravată prevăzută în art. 279 alin. 3 lit. a din Cod penal obiectul material
îl constituie” arme ascunse ori arme militare, precum şi muniţii pentru astfel de arme”, iar la cea
prevăzută în acelaşi text de lege la lit.b obiectul material îl formează “mai multe arme sau
muniţiile respective în cantităţi mari”, cu excepţia armelor ascunse şi acelor militare, precum şi a
armelor de panoplie.
Potrivit Legii 295/2004, armele militare sunt arme destinate uzului militar, iar armele de
panoplie sunt arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a transformării lor de către un
armurier autorizat.
Muniţiile, potrivit art. 2 din Legea nr. 295/2004, sunt definite ca un ansamblu format din
proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere, precum şi celelalte elemente
de asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit.

16 Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Drept Penal, Parte Specială, Vol.II, Teorie şi practică judiciară,
”Infracţiuni prevăzute în legile speciale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.282.
BUCUREȘTI
2020
 Muniţia, potrivit dicţionarului militar este denumirea generică dată cartuşelor pentru
armamentul de infanterie, bombelor pentru aruncătoare, grenadelor, loviturilor de artilerie,
bombelor de aviaţie, precum şi elementelor din care sunt compuse acestea.17

Subiecţii infracţiunii

a)Subiect activ, în varianta tip, poate fi orice persoană responsabilă penal, participaţia
penală fiind posibilă în forma instigării şi a complicităţii. O excepţie reprezintă ceea ce am
subsumat componenţei ce are ca obiect conduita persoanei careia i s-a respins cererea pentru
prelungirea valabilităţii permisului de armă, situatie în care subiect activ poate fi doar o persoana
ce a fost autorizată să deţină arma sau arme de foc cu muniţia aferentă, dar, care dupa expirarea
perioadei de valabilitate, făcând demersurile necesare pentru prelungirea valabilităţii permisului,
aceasta i-a fost refuzată de către organele abilitate.
În varianta asimilată, subiect activ nemijlocit poate fi doar acea persoană care a avut
permis pentru respectiva armă sau muniţie.
Infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor este susceptibilă de a fi
săvârşită în toate formele de participare. Totuşi, faptele de deţinere, port, înstrăinare şi nepredare
a armelor şi muniţiilor nu pot avea ca autor decât o singură persoană, iar la fapta de nepredare a
armei sau muniţiei nu pot exista acte de complicitate.
Fiind o infracţiune omisivă, principial, nu poate intra în discuţie coautoratul sau
complicitatea materială, existând, totuşi, opinii18 potrivit cu care participaţia ar putea fi posibilă
şi sub forma coautoratului ori chiar sub toate aspectele – de interes pentru anchetă putând deveni
aici instigatorul ori instigatorii, persoane ce, foarte posibil, pe lângă săvârşirea unei infracţiuni la
regimul armelor şi muniţiilor sunt interesaţi în săvârşirea unor alte infracţiuni, de data aceasta,
prin intermediul, folosind armele şi muniţiile.
În literatura de specialitate s-a susţinut şi opinia conform căreia, în cazul deţinerii,
portului, înstrăinarii sau nepredării armei sau muniţiei în termenul fixat de lege este posibil
uneori şi coautoratul, dându-se exemplu soţul şi soţia care deţin împreună ascunsă în locuinţa

17 Ioan Agur, Mihai Apostolescu, Valentin Arsenie, Dicţionar Lexicon Militar, Ediţia a II-a revăzută, Editura
Saka 1994, p.43.
18 O.Loghin, T. Toader, Drept Penal, Parte specială, ediţia a III a revăzută şi adăugată, Casa de presă Şansa,
Bucureşti 1997, p.331.
BUCUREȘTI
2020
lor o arma sau mai multe persoane hotărâte să săvârşească o infracţiune - prin asociere - au un
sediu clandestin unde deţin, fără drept, arme.19
După o altă opinie, participaţia penală este posibilă sub toate aspectele, în ce priveşte
săvârşirea infracţiunii în varianta prevăzută în alin.l al art.279 Cod penal, şi sub forma instigării
şi complicităţii morale, în ce priveşte săvârşirea infracţiunii în varianta prevăzută în alin.2 al
art.279 Cod penal.20
b) Subiectul pasiv
Dincolo de sublinierea potrivit cu care subiect pasiv general este statul, s-a exprimat
opinia că, subiect pasiv special adiacent este persoana fizică ori juridică asupra căreia se
răsfrânge activitatea delictuoasă a făptuitorului.
Apreciez că, analizând o infracţiune de pericol, pertinenţa la un regim reglementat de
către legiuitor în considerarea pericolului deosebit pe care îl reprezintă desfăşurarea acţiunilor ori
inacţiunilor în alte condiţii decât cele strict prescrise, nu poate intra în discuţie ca subiect pasiv,
chiar special adiacent, nici o persoană individualizată, asupra căreia s-ar răsfrânge rezultatele
activităţii ilicite întrucât, prin definiţie, aceste rezultate se răsfrâng asupra întregii comunităţi
sociale. O persoană individualizată particular va deveni subiect pasiv, aici, în condiţiile unui
concurs real sau, poate, ideal cu o infracţiune ce se săvârşeşte împotriva persoanei, vieţii sau
integrităţii corporale a acesteia.
Participaţia penală este posibilă, în toate cazurile, sub forma instigării şi complicităţii
morale. Coautoratul nu este posibil dacă fapta constă în deţinerea, portul, înstrăinarea sau
nepredarea armelor şi muniţiilor.

Latura obiectivă

a) Elementul material în cazul variantei tip se poate realiza prin următoarele acţiuni
alternative: deţinerea, portul, confecţionarea, transportul sau efectuarea oricăror operaţiuni
privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme.
Pentru existenţa elementului material al infracţiunii este suficient săvârşirea uneia dintre
aceste acţiuni; dacă făptuitorul a comis mai multe din aceste acţiuni (spre exemplu deţinerea şi
transportul de arme sau deţinerea şi vânzarea de muniţii, confecţionarea şi repararea de arme) nu
săvârşeşte mai multe infracţiuni, ci una singură.

19 T.Vasiliu, D.Pavel, p.190.

20 Ioana Vasiu, Drept Penal român – Partea special, Vol. II, Editura Nemira, Cluj-Napoca, p.411.
BUCUREȘTI
2020
 Deţinerea reprezintă o anumită poziţie a bunului, în cazul de faţă a armei, de a se afla la
dispoziţia persoanei care o deţine. Nu este vorba de un drept de dispoziţie cu semnificaţie
juridică, ca atribut al dreptului de proprietate, ci de posibilitatea de a dispune în fapt de arma
respectivă. Deţinerea armelor şi muniţiilor înseamnă primirea şi păstrarea acestora indiferent
dacă deţinătorul a dobândit armele sau muniţiile şi le deţine pentru el sau pentru altul 21. Nu are
importanţă mijlocul sau împrejurarea prin care făptuitorul a dobândit arme sau muniţii (au fost
împrumutate, cumpărate, furate). În practica judiciară s-a decis că fapta inculpatului care,
după decesul tatălui său, găsind o cantitate de cartușe pentru arme militare care aparţinuseră
acestuia, nu numai că nu a anunțat de îndată organele poliţiei, dar a și luat măsuri de conservare
a muniţiei în alt loc decât în care o găsise - unde a fost descoperită după trei ani, constituie
infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevazută de art.279 alin.3 lit.a
Cod penal (deţinere, fără drept, a muniției pentru arme militare)22.
Tot astfel, s-a statuat că deținerea de către un pădurar a unei alte arme decât a celei de
serviciu, primită imprumut, constituie infracțiunea prevăzută de art. 279 Cod penal23. Atunci când
subiectul activ a intrat în posesia armei sau muniției printr-o sustragere, infracțiunea prevăzută în
art.279 Cod penal intră în concurs cu fapta de furt24.
Pentru existenţa elementului material este suficientă chiar deţinerea unei singure arme
sau a muniţiei în cantitate mică. Deţinerea mai multor arme şi muniţiei în cantităţi mari constituie
o împrejurare care imprimă faptei un grad de pericol social mai mare, legiuitorul prevăzând
pentru aceste situaţii pedepse mai severe (art. 279 alin.3).
Portul armei şi muniţiei presupune a avea asupra sa arma sau muniţia. Portul armei
implică ca arma purtată să fie încărcată sau ca persoana care o poartă să aibă asupra ei şi muniţia.
Nu interesează cât timp a purtat persoana arma ori dacă aceasta s-a făcut făţiş sau în ascuns25.
Portul armelor de foc presupune, cu necesitate, ca făptuitorul să depăşească nivelul
caracterizat de posibilitatea de a accede la locul unde se găsesc depozitate armele de foc şi să
aibă armele de foc efectiv asupra sa, astfel încât să le poată folosi oricând ar dori. Aici, este
necesar ca armele ori să fie încărcate ori ca făptuitorul să aibă asupra sa şi muniţii pentru ca, în
21 Gh.Nistoreanu, V.Dobrinoiu, Drept Penal, Partea Generală, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1992, p.443.
22 Tribunalul Municipal Bucureşti, Sect. a II-a pen., dec.nr. 102/1985, în R.R.D. nr.2/1986, p.80;
"Repertoriu pe anii 1981-1985", p.19.
23Curtea Supremă de Justiţie, Sect.pen., dec.nr. 1560/1995.
24Tribunalul Suprem, Secţia militară, Dec.nr.131/1971, in R.R.D.nr.5/1972, p.161.Curtea de Apel Cluj-
Napoca, Dec.penală,nr.101/A/1996.
25 T.Vasiliu, D.Pavel, vol.II, p.190
BUCUREȘTI
2020
cazul în care va dori să folosească arma de foc, să o poată face efectiv. Prin purtarea armelor de
foc, dincolo de consecinţa directă realizată prin posibilitatea folosirii oricând s-ar dori a unei
arme de foc, se realizează şi un alt efect ce ar putea fi urmărit de către făptuitor, chiar ca scop
principal, respectiv, crearea unei anumite imagini, inducerea unui sentiment de teamă în legătură
cu posibilitatea folosirii unei arme de foc de către persoana ce o poartă aşa cum doreşte. Într-o
opinie, chiar se susţine că purtarea armelor de foc produce consecinţe, indiferent dacă acestea
sunt încărcate cu muniţia necesară pentru a fi utilizate ori există posibilitatea efectivă ca să fie
armate în timp util sau armele de foc doar sunt purtate, fără să fie încărcate şi fără să existe
posibilitatea încărcării acestora, argumentându-se tocmai prin faptul că, prin purtarea unei arme
de foc, se induce un sentiment de teamă în legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc de
către persoana ce o poartă aşa cum doreşte26.
În cazul în care sunt purtate doar muniţii, trebuie observat, pe de o aparte, că acestea
constituie un obiect material independent, cu o individualitate proprie şi asta, indiferent dacă sunt
sau nu alăturate unei arme de foc, iar pe de altă parte, că, cel puţin, trebuie să inducă în mediul
social acea teamă specifică, în legătură cu posibilitatea folosirii unei arme de foc; altfel, apreciez
că doar simpla purtare sau afişare a uneia sau mai multor unităţi de muniţie, nu este în măsură,
cel puţin în condiţiile societăţii contemporane, să producă pericolul social ce trebuie să
caracterizeze o infracţiune.
Confecţionarea armei sau muniţiei, ca şi conduită incriminată de legiuitor are în vedere
orice complex de operaţiuni care, odată efectuate, au ca rezultat o armă sau muniţia destinată a fi
folosită la armele de foc. Confecţionarea poate fi realizată de o singură persoană sau de mai
multe persoane.
Transportul de arme şi muniţie reprezintă operaţia de deplasare, de mişcare a acestora în
afara unei clădiri sau împrejmuiri. Transportul de arme sau muniţii presupune deplasarea armelor
sau muniţiei, care nu sunt purtate de o persoană. Transportul presupune totdeauna deţinerea
armelor şi a muniţiilor transportate.
Prin orice operaţii privind circulaţia armelor şi muniţiilor înţelegem orice activitate
materială prin care armele sau muniţia sunt predate de la un deţinător la altul, din ţară în
străinătate sau invers, din posesia unei persoane juridice către o persoană fizică.

26 V.Dobrinoiu, N.Conea, op.cit. p. 285 – se citează în acelaşi sens autori precum T.Vasiliu, D. Pavel,
M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian.

BUCUREȘTI
2020
 Cât priveşte funcţionarea atelierelor de reparat, aceasta presupune operaţiunile efectuate
pentru desfăşurarea organizată a acţiunii de reparare a armelor. În varianta asimilată prevăzută în
art. 279 alin. 2 Cod penal, elementul material se realizează prin omisiunea depunerii armei sau a
muniţiei în termenul fixat de lege, la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea
pentru prelungirea valabilităţii permisului. În această situaţie persoana făptuitorului a avut permis
de a deţine şi purta armă sau muniţii, a făcut cererea pentru prelungirea valabilităţii, dar cererea
i-a fost respinsă.
Orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor se referă, în esenţă la transmiterea
armelor şi muniţiilor între diferite persoane, neavând nici o legătură cu simpla deplasare a
acestora. Consider că sunt avute în vedere acele acte juridice prin care, neimplicând, neapărat,
dreptul de proprietate, se transmite paza juridică asupra armelor şi muniţiilor, şi, implicit,
răspunderea faţă de societate în legătură cu existenţa şi modul cum ar putea fi folosite.
b) Cerinţe esenţiale. Pentru ca acţiunile enumerate în art. 279 alin. 1 din Cod penal să
întregească latura obiectivă a infracţiunii se cere ca ele să fie înfăptuite fără drept. Aceste acţiuni
sunt efectuate fără drept atunci când nu s-au respectat condiţiile prevăzute în legea nr. 295/2004
privind regimul armelor şi muniţiilor27.
În cazul deţinerii sau portului de arme cerinţa este îndeplinită dacă făptuitorul nu a
obţinut autorizarea de la organele competente ori dacă deţine sau poartă arme în număr sau
cantităţi mai mari decât cele autorizate ori după ce a expirat termenul de valabilitate a
autorizaţiei sau permisului.
În ceea ce priveşte confecţionarea de muniţii, aceasta este fără drept când s-a efectuat de
o persoană fizică, cu excepţia muniţiei pentru armele de vânătoare, când aceasta poate fi
confecţionată de persoane care au dreptul să deţină astfel de arme.
Transportul de arme sau muniţii este fără drept atunci când s-a efectuat de către persoane
fizice, fără ordinul de transport emis de o unitate publică. Nu sunt transportate fără drept armele
şi muniţiile înscrise în permisul de port armă.
Operaţiunile privind circulaţia armelor şi muniţiilor sunt efectuate fără drept ori de câte
ori sunt făcute de persoane fizice sau juridice în alte condiţii decât cele stabilite de legea nr. 295
din 2004.

27 Lege nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
583 din 30/06/2004

BUCUREȘTI
2020
 Este considerată fără drept realizarea următoarelor operaţiuni: împrumutul sau
înstrăinarea armelor sau muniţiilor de către persoane care nu sunt în drept să le deţină,
introducerea sau scoaterea din ţară de către cetăţeni români sau de către persoane domiciliate ori
venite temporar în România a altor arme decât cele de vânătoare, de tir, muniţii pentru acestea,
arme de foc pentru panoplie care sunt înscrise în actele de trecere a frontierei ori scoaterea din
ţară a acestor arme şi muniţii în alt număr şi în altă cantitate decât cele care au dreptul să le
deţină.
Funcţionarea atelierelor de reparat este considerată fără drept, atunci când o persoană
fizică se ocupă de repararea armelor fără autorizaţie.
Pentru ca omisiunea de depunere a armelor şi muniţiilor să întregească latura obiectivă a
variantei asimilate a infracţiunii trebuie să fie îndeplinite două cerinţe. Prima se referă la faptul
ca omisiunea să aibă loc după respingerea cererii de prelungire a valabilităţii permisului, iar a
doua să fi expirat termenul fixat de lege pentru depunerea armelor şi muniţiilor la organul
competent.
Termenul de predare a armelor şi muniţiilor în aceste cazuri este cel fixat în art. 32 din
legea nr. 295/2004, adică 10 zile de la luarea la cunoştinţă a dispoziţiei prin care s-a respins
cererea de prelungire a permisului (retragerea permisului).
Organul competent la care trebuie să fie depusă arma sau munitia este cel prevăzut în art.
32 alin. 1 din legea nr. 295/2004, şi anume un armurier autorizat.
Elementul material al variantei agravate în modalităţile prevăzute în art. 279 alin. 3 lit. a
şi b Cod penal constă într-o acţiune de deţinere, înstrăinare sau port, fără drept de arme
ascunse sau arme militare, iar elementul material al modalităţii descrise de alin. 4 al aceluiaşi
text de lege, constă numai în acţiunea de port de arme fără drept în anumite locuri limitativ
arătate de lege.
Pentru întregirea laturii obiective este deci, necesar, ca fiecare acţiune incriminată să se
efectueze fără drept. Elementul circumstanţial de agravare a infracţiunii de nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor îl constituie specificul obiectului material al infracţiunii.
În modalitatea prevăzută în alin. 4 al art. 279 Cod penal elementul circumstanţial de
agravare îl constituie locul săvârşirii acţiunii, şi anume "în localul autorităţilor sau instituţiilor
publice, la întruniri publice ori în localuri de alegeri."
Potrivit art.145 Cod penal, prin "public" se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice,
instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea

BUCUREȘTI
2020
sau exploatarea bnurilor proprietate publică, serviciile de ieteres public, precum şi bunurile de
orice fel care, potrivit legii, sunt de ineteres public.
Prin "întrunire publică", se înţelege o adunare de persoane într-un număr mare, ca răspuns
la o convocare publică. Prin "localuri de alegeri" se înţeleg spaţiile din clădirile în care se
efectuează alegeri în cazurile stabilite de legea electorală şi care sunt determinate de organele
care pregătesc operaţiile electorale.

Latura subiectivă

Infractiunea de nerespectare a regimului armelor si munitiilor presupune o abordare

complexă a elementului intenţional avut în vedere de legiuitor.
Traficul cu arme de foc, indiferent că este vorba despre forma cadru ori forma agravată,
se va savârsi doar cu intenţie, directă sau indirectă.
Funcţionarea atelierelor de reparat arme fără drept se va săvârşi, de asemenea, doar cu
intenţie, directă sau indirectă. De observat că legiuitorul a subliniat caracterul intentionat a
acestor modalităţi infractionale, stipulând de fiecare dată, în cuprinsul textului legal, expresia
„fără drept”. Nedepunerea armei sau a muniţiei, în termenul fixat de lege la organul competent,
de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului, se poate
săvârsi atât cu intenţie cât şi din culpa – simplă ori cu previziune28.
În nici unul dintre cazuri necunoaşterea sau cunoaşterea gresită a legii, aşa numita eroare
de drept, nu poate constitui excepţie de la principiul general şi nu poate produce efecte juridice,
în sensul înlăturării caracterului penal al faptei.
Infracţiunea de la art. 279 din Codul penal, construită, în principal, pentru a apăra un
anumit regim juridic, al armelor de foc şi muniţiilor, nu face nici o referire la scop sau mobil, în
mod aparent acestea neinteresând.
Cum voinţa legiuitorului trebuie respectată, realizarea unui anumit scop sau mobil nu
afectează în nici un fel întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, însă ancheta va trebui
să depună toate eforturile necesare pentru lămurirea acestor aspecte, atât pentru o justă
individualizare a pedepsei cât şi pentru extinderea cercetărilor.

28 V. Dobrinoiu, N.Conea , op cit, p. 288

BUCUREȘTI
2020
 1. Sancțiunile
Regimul sancționar

Dacă infracțiunile au ca obiect drogurile de risc, pedepsele variază de la 3 luni la 2 ani

sau amendă (art. 4), la 6 luni la 2 ani (art. 8), 6 luni-3ani (art. 10), 1 la 3 ani (art. 6 alin. (3), 1 la 5
ani plus interzicerea unor drepturi (art. 6 alin. (1), 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi (art. 2 și
5), 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi (art. 3) și mergând până la 10 la 20 ani și interzicerea
unor drepturi (art. 11)29. Deasemenea, finanțarea săvârșirii faptelor prevăzute de art. 2-5 este
incriminată distinct în art. 9, iar pentru săvârșirea aceastei acțiuni se prevede o limită special
majorată cu o treime.

29 Art. 12 ”Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6-8 şi 10 au avut ca urmare moartea victimei”
BUCUREȘTI
2020
 În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 2-4, dacă acestea au ca obiect drogurile de mare
risc, pedepsele cresc până la 6 luni la 3 ani (art. 4), 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi (art.
2) sau 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi (art. 3).
Actele de pregătire și tentativa acestei infracțiuni sunt deasemenea incriminate în art. 12,
care prevede că ”tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 2, 3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2)-(3),
art. 7 şi 9 se pedepseşte” și mai mult, că „se consideră tentativă și producerea sau procurarea
mijloacelor ori a instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunii.

Circumstanțe agravante

Pe lângă situațiile prevăzute de Legea 286/200930 și cele care reies implicit din redactarea
articolelor 2-4 și 11 legiutorul prevede în art. 13 circumstanțe agravante speciale. Astfel,
constituie circumstanțe agravante următoarele situații:
a)” persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii,
atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav
psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activităţi
interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o
instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă
socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii
desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-10;
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi
integritatea persoanelor.31„
Mai mult, în cazul circumstanţei agravante prevăzute la alin. (1) lit. c), referitoare la”
săvârşirea faptelor într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii
desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special
prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau
maximul general, în cazul amenzii.”32
30 Vezi art. 77-79, N,C.P.;
31 N.C.P
32 Art. 13 din Legea 143/2000;
BUCUREȘTI
2020
 Neavând o reglementare specială contrară, deducem că efectele circumstanţelor agravante
sunt cele prevăzute la art. 78, N.C.P. în sensul că se poate aplica o pedeapsă până la maximul
special, iar dacă acesta este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la
2 ani, care însă nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un
spor de cel mult o treime din maximul special. Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face
o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute.
O altă situație ce apare în practica instanțelor judecătorești este cea privind concursul
între circumstanțele atenuante, cele agravante și cauze de reducere a pedepsei, iar în acest caz
este relevant art. 79, N.C.P., care prevede în cele 3 aliniate, variantele în care se poate întâlni
concursul de circumstanțe.

2. Bibliografie

1) BEROZASHVILI, Zaza, Trafic ilegal de droguri. Studiu comparativ, Revista de

drept penal, Nr. 4/2005;
2) BOROI, Alexandru, NEAGU, Norel, RADU–SULTĂNESCU, Valentin,
Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de
droguri, Editura Rossetti, București, 2001;
3) DIMA, Traian, AL-KAWADRI, Lamya-Diana, Scoaterea de droguri din țară și
traficul de droguri, unitate sau pluralitate de infracțiuni? Revista de drept penal, Nr. 3/2010;
4) DIMA, Traian, Incriminarea deținerii de droguri pentru consumul propriu spre o
interdicție fără sancțiune penală, Revista "Dreptul", Nr. 1/2009;
5) DIMA, Traian, Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale-
cu referire la droguri-, Editura Lumina Lex, București, 2002;
6) DRĂGAN, Jenică, POPESCU, Constantin, Dicționar enciclopedic de droguri,
Editura Ministerului de Interne, București, 1991;
7) GOODE, Erich, Drugs in American Society, fifth edition, Boston, New York, San
Francisco, St. Louis, Mc Graw-Hill College, The Mc Graw-Hill Companies, Inc., 1999;

BUCUREȘTI
2020
 8) RĂDULESCU, Sorin M., DÂMBOEANU, Cristina, Sociologia consumului și
abuzului de droguri, București, Editura Lumina Lex, București, 2006;

Resurse electronice
1. https://www.diicot.ro/
2. https://www.pna.ro/
3. https://lege5.ro/

BUCUREȘTI
2020