UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT

la disciplina
INVESTIGAREA FENOMENULUI CRIMINALITĂȚII
ORGANIZATE

cu titlul
TEHNICI SPECIALE DE ANCHETĂ PREVĂZUTE ÎN
LEGISLAȚIA ÎN VIGOARE PENTRU REALIZAREA
PROBAȚIUNII ÎN CAUZELE PENALE PRIVIND TRAFICUL DE
DROGURI

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Cătălin Nicolescu

Masterand:
Toader Maria-Cristina

SIBIU
2022
 Cuprins

Capitolul I. Introducere...............................................................................................1
Secțiunea 1 Scurt istoric................................................................................................1
Secțiunea 2. Definiția noțiunii de drog......................................................................... 2
Capitolul II. Instituții specializate în combaterea traficului de droguri............... 3
Secțiunea 1. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și de
Terorism.......................................................................................................................... 3
Secțiunea 2. Inspectoratul General al Poliției Române ............................................... 6
Secțiunea 3. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră..........................................9
Secțiunea 4. Autoritatea Națională a Vămilor............................................................10
Capitolul III. Tehnicile speciale de anchetă utilizate pentru asigurarea
probațiunii în cauzele penale privind traficul de droguri...................................... 12
Secțiunea 1. Principiile după care este ghidată folosirea metodelor și tehnicilor
speciale de investigare în materie de trafic de droguri.................................................12
Secțiunea 2. Tehnicile și metodele speciale de investigare folosite pentru asigurarea
probațiunii în cauzele penale privind traficul de droguri............................................. 13
§1. Livrările supravegheate. ......................................................................................13
§2. Investigatorul și colaboratorul sub acoperire ..................................................... 17
§3. Înregistrările și interceptările audio și video....................................................... 22
Capitolul IV. Concluzii.............................................................................................23
 Capitolul I. Introducere

Secțiunea 1. Scurt istoric

Traficul de droguri reprezintă forma cea mai activă de manifestare a criminalității
transfrontaliere organizate, profiturile deosebite din această activitate ilicită
determinând apariţia a zeci şi sute de grupări şi bande criminale care au ca principală
preocupare producţia şi traficul de droguri.
Deşi nu există foarte multe informaţii referitoare la primele contacte istorice dintre
om şi droguri, totuși se consideră că primele astfel de contacte ar fi avut loc în jurul
anului 7000 î.e.n., încă din perioada paleoliticului. Pe teritoriul continentului
european, opiul ar fi fost utilizat încă din neolitic, fiind găsite dovezi grăitoare în
acest sens, în locuinţele lacustre de la Neuchâtel, din Elveţia.1
Expansiunea Imperiului Roman a fost responsabilă în mare măsură de realizarea
unei legături politice, economice și culturale între entitățile statale cucerite, acestora
fiindu-le asigurat, printre altele, și accesul la medicina populară tradiţională romană,
lucru care a dus automat la punerea în contact a respectivelor popoare cu drogurile
specifice medicinii practicate.
În perioada Evului Mediu, pe teritoriile române aflate în plină influență orientală,
„consumul de droguri era limitat la cerinţele terapeutice, abuzurile erau rare, iar
toxicomania nu avea caracter de fenomen”.2
Între secolele XVIII-XIX, domnitorii din Transilvania, Moldova și Muntenia au
reglementat în mod expres regulile de preparare şi eliberare a drogurilor şi a altor
substanţe toxice din „spiţerii”, nerespectarea acestor prevederi atrăgând sancțiuni
severe.
În secolul al XX-lea, în perioada regimului comunist, până în anul 1989,
informațiile existente în legătură cu traficul și consumul ilicit de droguri în România

1
Nelu Niță, Dimensiunile consumului ilicit de droguri în România comparativ cu statele Uniunii Europene, în Revista
Acta Universitatis George Bacovia Juridica, nr. 1/2013, p. 1.
2
Idem, p. 2.

1
indică în mod concret ținerea sub control strict a acestor fenomene de către
autoritățile statului.
După anii '90, România a început să reprezinte în principal o zonă de tranzit, doar
o parte din drogurile tranzitate rămânând pe teritoriul statului român pentru consum.
Totodată, România a devenit şi teritoriu de depozitare, drogurile fiind stocate pe
diferite perioade de timp și ulterior direcţionate spre ţările din vestul Europei. În acest
fel, criminalitatea în România a cunoscut un ritm accelerat de creştere, traficul de
droguri luând amploare după anul 2001.3
Secțiunea 2. Definiția noțiunii de drog
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, drogul este definit ca o
„substanță de origine vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la
prepararea unor medicamente și ca stupefiant”, acest cuvânt având și semnificația de
„medicament”.4
Conform definiţiei date de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), drogul este
substanţa care, odată absorbită în organismul viu, poate modifica una sau mai multe
funcţii ale acestuia. Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanţa utilizată
de medicină şi a cărei administrare abuzivă poate crea o dependenţă fizică şi/sau
psihică ori tulburări grave ale activităţii mentale, ale percepţiei, ale comportamentului
sau ale conştiinţei.5
În viziunea socială, cuvântului „drog” îi este oferită semnificația unui produs
dăunător, care provoacă o activitate intensă asupra sistemului nervos (psihotoxicitate
crescută acută) şi care este ilegal.
Drogul se poate prezenta sub forma unei substanțe solide, lichide sau gazoase, care
afectează direct creierul și sistemul nervos, schimbă sentimentele, dispoziția și
gândirea, percepția și/sau starea de conștiență, producând modificări ale percepției
asupra realității înconjurătoare.6

3
Carmen-Elena Roșu, Traficul de droguri în România, în Revista Studia Universitatis Moldaviae, nr. 3 (113), 2018, p.
103
4
https://dexonline.ro (vizitat la 24.12.2021)
5
https://ro.wikipedia.org (vizitat la 25.12.2021)
6
Idem

2
 Capitolul II. Instituții specializate în combaterea traficului de droguri

În contextul eforturilor actuale depuse pe plan mondial pentru contracararea

terorismului şi ţinând seama de faptul că unul dintre principalele mijloace de
finanţare a grupărilor teroriste este reprezentat de profiturile enorme obţinute pe piaţa
drogurilor, Guvernul României, prin instituţiile specializate, a luat măsuri deosebite
pentru eradicarea acestor fenomene.
La nivel naţional, măsurile de combatere a traficului şi a consumului ilicit de
droguri implică totalitatea activităţilor desfăşurate în acest sens de organele
administraţiei publice şi organele judiciare, potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură penală şi ale legilor speciale în domeniu.
Din studiul şi analiza legislaţiei în vigoare, dar şi din practica judiciară, a reieşit
faptul că principalele instituţii implicate în combaterea traficului ilicit de droguri la
nivel naţional sunt Ministerul Public, Inspectoratul General al Poliţiei Române,
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Autoritatea Naţională a Vămilor.
Obiectivul general al tuturor instituţiilor interne implicate în combaterea traficului
ilicit de droguri îl constituie reducerea la un nivel cât mai scăzut al infracţionalităţii în
domeniul drogurilor şi a celei conexe, prin eficientizarea activităţilor instituţiilor
abilitate în combaterea criminalităţii organizate în legătură cu drogurile, ca rezultat al
îmbunătăţirii şi extinderii cooperării interinstituţionale interne şi internaţionale, al
consolidării legislative şi instituţionale, specializării personalului din domeniu şi
asigurării resurselor necesare.
În prezent, autorităţile române cu atribuţii în domeniul combaterii traficului ilicit
de droguri au la dispoziţie un sistem legislativ modern, coerent şi eficace, care
înlesnește abordarea fenomenului într-o manieră sistemică, multidisciplinară,
interdepartamentală şi sincronizată cu normele interne şi internaţionale.
Secțiunea 1. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și de Terorism
Legea nr. 508/2004 a constituit cadrul legislativ prin intermediul căruia a luat ființă
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

3
(DIICOT) ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate
organizată şi terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog şi a
structurilor sale teritoriale. Înființarea acestei structuri a fost justificată de necesitatea
constituirii unui corp de elită de procurori specializaţi în investigarea infracţiunilor de
o gravitate extremă.
DIICOT îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul ţării, prin procurori specializaţi în
combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului. DIICOT este condusă de un
procuror şef ajutat de un procuror şef adjunct şi este coordonată de procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism, printre atribuțiile DIICOT se numără
următoarele:
A) Efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 508/2004
şi în legile speciale;
B) Conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate
din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară aflaţi în
coordonarea DIICOT;
C) Sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi
pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile date în competenţa DIICOT;
C1) Conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale
urmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar,
vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul DIICOT;
D) Studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de criminalitate
organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică şi terorism şi a condiţiilor care
le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum şi
pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu;
E) Constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt date în
competenţa DIICOT;

4
 F) Exercitarea altor atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi de legile
speciale.
DIICOT exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile procedurale prevăzute de
lege, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin Legea nr. 508/2004 în competenţa
sa.
În componența DIICOT se regăsesc structura centrală şi structura teritorială. În
cadrul structurii centrale sunt organizate, prin ordin al procurorului-şef al DIICOT,
servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi.7
Art. 39 din Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reglementează existența Secției
de combatere a traficului de droguri, aceasta fiind una dintre secțiile din structura
centrală a DIICOT. Respectiva secție este condusă de un procuror-șef de secție, ajutat
de un procuror-șef adjunct secție, în structura sa regăsindu-se două servicii conduse
de procurori-șefi de serviciu.8
Potrivit art. 40 din același act normativ, infracțiunile pentru care procurorii din
cadrul serviciului dețin competența de a efectua urmărirea penală sunt următoarele:
A) Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea
traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
B) Infracțiunile prevăzute în Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
C) Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor
cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de
acte normative în vigoare, republicată;
D) Infracțiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului
infracțional intră vreuna dintre infracțiunile prevăzute la lit. a)-c);
E) Infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru
prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru
7
Art. 2 alin. (1), Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
8
Art. 39, Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism din 6 aprilie 2021

5
modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările
ulterioare, dacă banii, bunurile și valorile care au făcut obiectul spălării banilor
provin din săvârșirea infracțiunilor date în competența serviciului;
F) Infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu
cele prevăzute la lit. a)-e).9
Secțiunea 2. Inspectoratul General al Poliției Române
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) este unitatea centrală a poliţiei, cu
personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi
controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară activităţi de
investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei
organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare, a altor infracţiuni ce fac
obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.
Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române prevede
faptul că Poliţia Română are drept atribuţii principale realizarea de activităţi de
prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economico-financiare, a celei
transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate.
Întorcându-ne la Inspectoratul General al Poliției Române, menționăm că acesta
este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a
prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, după consultarea
Corpului Național al Polițiștilor. Inspectorul general este ajutat de adjuncți numiți de
către ministrul afacerilor interne, la propunerea sa, cu consultarea Corpului Național
al Polițiștilor.
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
stipulează în art. 12 faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi constituie
structuri specializate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate,

9
Art. 40, Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism din 6 aprilie 2021

6
asigurând cadrul organizatoric necesar, precum şi pregătirea şi specializarea
personalului în acest scop.10
În structura organizatorică a IGPR, în cadrul Direcţiei Generale de Combatere a
Criminalităţii Organizate, se remarcă existența și funcționarea Direcţiei Antidrog,
unitate centrală de specialitate a Poliţiei Române, care conduce, coordonează,
îndrumă şi controlează activitatea de profil desfăşurată de către structurile teritoriale
ale Poliţiei Române de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri,
desfăşurând totodată şi activitate operativă proprie.
Direcţia Antidrog este constituită ca formaţiune informativ-operativă şi de
cercetare penală, fiind organizată pe servicii de specialitate cu sarcini operative
directe de investigare şi soluţionare a cazurilor complexe, precum şi cu atribuţii de
sprijin, control, îndrumare, analiză, sinteză, prognoză, prevenire şi asigurarea
relaţiilor de colaborare şi cooperare cu poliţiile străine sau cu alte organe de stat din
România. Direcţia Antidrog are în componenţă următoarele servicii: Serviciul de
combatere a traficului de droguri sintetice, cocaină, cannabis, haşiş şi derivaţi;
Serviciul de combatere a traficului de heroină, opiu şi derivaţi; Serviciul de
combatere a traficului ilicit cu precursori.
Direcţia Antidrog şi celelalte formaţiuni specializate din structurile teritoriale ale
poliţiei au în competenţă prevenirea şi combaterea criminalităţii, acţionând pe
următoarele domenii de activitate: prevenirea şi descoperirea traficului internaţional
cu droguri care tranzitează teritoriul ţării; prevenirea şi descoperirea traficului intern
cu droguri; identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care consumă ilicit
droguri; identificarea laboratoarelor clandestine şi a culturilor ilicite de plante cu
conţinut stupefiant; analiza evoluţiei situaţiei operative şi a tendinţelor fenomenului
infracţional pe ansamblu; prelucrarea şi valorificarea datelor şi informaţiilor obţinute,
realizându-se informări, note, documentări cu privire la traficul şi consumul ilicit de
droguri; derularea comisiilor rogatorii internaţionale privind traficul şi consumul ilicit
de droguri şi documentarea infracţiunilor aflate în faza de urmărire penală.11

10
Art. 12, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
11
https://politiaromana.ro/ (vizitat la 20.05.2022)

7
 În doctrina de specialitate, s-a arătat faptul că, în realizarea sarcinilor ce îi revin,
Direcţia Antidrog desfăşoară, în principal, următoarele activităţi:
A) Coordonează, îndrumă, sprijină şi controlează activitatea specifică şi de
constatare, desfăşurată de formaţiunile teritoriale, pe liniile de muncă date în
competenţă;
B) Coordonează şi îndrumă activitatea formaţiunilor teritoriale pentru descoperirea
şi cercetarea grupurilor de infractori care au acţionat pe raza mai multor judeţe, pe
baza datelor şi informaţiilor obţinute în procesul muncii specifice şi a cunoaşterii
evenimentelor zilnice;
C) Coordonează şi controlează modul de folosire a investigatorilor acoperiţi şi a
mijloacelor tehnice de supraveghere, în scopul respectării stricte a dispoziţiilor legale
în vigoare;
D) Analizează periodic şi ori de câte ori este nevoie, situaţia operativă pe liniile de
muncă date în competenţă, propunând măsuri corespunzătoare de prevenire şi
combatere, inclusiv modificarea sau adoptarea unor acte normative în materie;
E) Stabileşte cauzele, condiţiile şi factorii care au generat, determinat, înlesnit sau
favorizat comiterea infracţiunilor date în competenţă, iar pe baza concluziilor
desprinse, stabileşte direcţiile de acţiune şi măsurile ce urmează a fi întreprinse;
F) Organizează şi coordonează acţiuni cu caracter preventiv şi de combatere, la
nivel regional sau naţional, pe problematica dată în competenţă;
G) Desfăşoară activităţi informativ-operative complexe pentru identificarea,
supravegherea şi documentarea activităţilor infracţionale a persoanelor şi grupurilor
organizate de infractori care pregătesc, comit ori au săvârşit infracţiuni de trafic şi
consum ilicit de droguri;
H) Prin ofiţeri specializaţi din cadrul serviciilor operative, efectuează cercetarea şi
investigarea imediată şi completă a evenimentelor produse în sfera de competenţă,
precum şi a elementelor suspecte, al căror rol în cadrul grupărilor infracţionale
trebuie stabilit cu prioritate;

8
 I) Poate solicita detaşarea operativă pe perioade limitate, a unor poliţişti sau
mijloace tehnice de la structurile teritoriale, în scopul soluţionării unor cauze
complexe;
J) Cooperează cu organele care au iniţiativă legislativă pentru elaborarea unor
proiecte de acte normative, care prezintă interes ori includ prevederi referitoare la
activitatea de combatere a traficului de droguri;
K) Sprijină desfăşurarea comisiilor rogatorii internaţionale pe problematica strictă
a traficului şi consumului ilicit de droguri pentru documentarea infracţiunilor aflate în
faza de urmărire penală;
L) Pe teritoriul altor state, urmăreşte realizarea verificărilor solicitate în domeniul
de responsabilitate, demersurile efectuându-se direct sau prin intermediul Centrului
de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI), cu respectarea prevederilor
convenţiilor, acordurilor şi protocoalelor încheiate.12
Secțiunea 3. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) este unitatea centrală a Poliţiei
de Frontieră Române, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială pentru
întreaga zonă de responsabilitate a poliţiei de frontieră, care exercită atribuţiile ce îi
revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi
combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere
săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat,
paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară,
inclusiv braţul Măcin şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona
contiguă şi în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice
în zona de competenţă, în condiţiile legii.
Cu aproximativ 3.150 kilometri de graniță aflată in responsabilitate, Poliția de
Frontieră Romană se confruntă permanent cu o problematică extrem de variată si cu
diverse motivații ilicite de tranzitare a frontierei române, pornind de la migrația

12
Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv, Manualul poliţistului
antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002, pag. 17

9
ilegală, traficul cu stupefiante, armament si autoturisme furate și terminând cu
contrabanda, sub toate formele ei de manifestare.
Organizată dupa modelul instituțiilor similare din statele Uniunii Europene, Poliția
de Frontieră Romană depune eforturi susținute în direcția prevenirii și combaterii
fenomenelor infracționale transfrontaliere și în scopul aplicării și respectării
legislației interne și internaționale în vigoare, astfel încât, la frontierele statului român,
activitățile specifice să se alinieze standardelor internaționale.
La data de 01.12.2004, în cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţionalităţii
Transfrontaliere a fost înfiinţat Serviciul de Combatere a Traficului de Substanţe
Interzise, precum şi Biroul pentru Analiza Riscurilor, ambele structuri având atribuţii
în domeniul drogurilor şi precursorilor. Poliţiştii de frontieră care efectuează
cercetarea penală sunt desemnaţi, potrivit legii, prin dispoziţia Inspectorului General
al Poliţiei de Frontieră. În îndeplinirea activităţilor de cercetare penală, poliţistul de
frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din
care face parte.13
Secțiunea 4. Autoritatea Națională a Vămilor
Potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 532/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV)
se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice şi în
cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În exercitarea atribuţiilor sale legale, ANV coordonează, îndrumă şi controlează
activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale și a direcţiilor
judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale şi a birourilor vamale pe linia prevenirii şi
combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, alte produse cu regim special,
obiecte din patrimoniul cultural naţional şi urmăreşte, în cooperare cu celelalte
organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni vamale.

13
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-informatii-generale-24.html (vizitat la 20.05.2022)

10
 În cadrul ANV funcţionează Serviciul Antidrog şi Produse cu Regim Special,
serviciu specializat pentru coordonarea activităţii de combatere a traficului ilicit de
droguri şi a produselor cu regim special.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniul controlului antidrog şi materialelor
explozive, ANV are în dotare câini dresaţi.
În cursul anului 2005, la nivelul ANV a avut loc o reorganizare, fiind modificată
structura Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal din care face parte Serviciul
Antidrog şi Produse cu Regim Special, înfiinţându-se Centrul de Informaţii Vamale,
cu rolul de a colecta, prelucra şi disemina informaţii, inclusiv pe linie antidrog.
Cooperarea între poliţie şi vamă în lupta împotriva traficului ilicit de droguri are la
bază schimbul operativ de date şi informaţii conexe acestor activităţi. De multe ori,
acestea stau la baza stabilirii profilului de risc pe care fiecare dintre cele două
instituţii îl realizează în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii traficului ilicit de
droguri. Profilul de risc vamal realizat permite selectarea pentru controlul şi
supravegherea vamală a unor operaţiuni cu mărfuri, bunuri personale sau călători
susceptibile la o activitate de trafic ilicit de droguri.14

14
https://www.customs.ro/info-publice/protejarea-frontierei/combaterea-traficului-de-droguri (vizitat la 20.05.2022)

11
 Capitolul III. Tehnicile speciale de anchetă utilizate pentru asigurarea
probațiunii în cauzele penale privind traficul de droguri

Secțiunea 1. Principiile după care este ghidată folosirea metodelor și tehnicilor

speciale de investigare în materie de trafic de droguri
Tehnicile speciale de anchetă în domeniul antidrog sunt numeroase, variate şi
evolutive, prezintă un caracter secret şi sunt susceptibile să îngrădească anumite
drepturi şi libertăți fundamentale ale persoanelor.
Cu toate acestea, astfel de metode de investigare trebuie să fie aplicate cu
respectarea unor principii extrem de importante.
Astfel, principiul legalităţii este o regulă fundamentală şi se exprimă prin
obligativitatea existenţei unui cadru legislativ cu privire la utilizarea acestor metode
sau tehnici, situaţiile şi durata de timp în care se pot folosi, limitele acţiunii lor şi
procedurile de autorizare. Pentru înfăptuirea eficientă a acestor măsuri în
conformitate cu standardele europene în domeniul drepturilor omului, statele şi
guvernele trebuie să elaboreze un cadru juridic cuprinzător şi o structură instituţională
adecvată cu mecanisme eficiente de control, precum şi să asigure un personal bine
pregătit pentru implementarea practică a măsurilor în cauză.
Un al doilea principiu a cărui respectare trebuie avută în vedere este principiul
utilității metodelor şi tehnicilor speciale de investigare. Prin acest principiu se
înțelege necesitatea coroborării acțiunii şi rezultatelor folosirii acestor mijloace cu
întregul material informativ sau probator, astfel încât utilitatea lor să se raporteze la
întregul registru de mijloace şi tehnici de culegere de informații sau de cercetare şi
urmărire penală. Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că
mijloacele speciale de investigații sunt necesare în cazul investigării traficului ilicit
de droguri de către organele judiciare. Totuşi, ea cere ca amestecul în viața privată şi
gradul acestui amestec să fie necesar, proporționat și să fie însoțit de garanții
procedurale suficiente în ceea ce privește efectuarea şi autorizarea lor, pentru a
asigura că ele nu sunt utilizate în mod arbitrar, imprevizibil şi necontrolat.

12
 Cel de-al treilea principiu vizat este principiul proporționalității. Acesta presupune
prevederea în lege a limitării folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de investigare
la cazurile deosebite, în raport cu gravitatea infracțiunii, dificultățile legate de
stabilirea situației de fapt, a culegerii informațiilor prin alte mijloace legale.
Secțiunea 2. Tehnicile și metodele speciale de investigare folosite pentru
asigurarea probațiunii în cauzele penale privind traficul de droguri
Este evident faptul că cercetarea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri necesită
folosirea pe scară largă a celor mai moderne metode tehnice criminalistice, a unor
procedee superioare de tactică şi metodică a cercetării unor astfel de fapte şi mai ales
utilizarea mijloacelor moderne de investigație. Prin urmare, articolul 20 din
Convenția Națiunilor Unite privind combaterea crimei organizate transnaționale
prezintă o deosebită relevanță în acest sens, în cuprinsul lui fiind menționat faptul că
„fiecare stat parte, ţinând seama de posibilităţile sale şi conform condiţiilor prevăzute
de dreptul său intern, ia măsurile necesare pentru a permite să se recurgă în mod
corespunzător la livrările supravegheate şi, când consideră potrivit, la alte tehnici de
anchete speciale, cum sunt supravegherea electronică sau alte forme de supraveghere
şi operaţiunile de infiltrare, de către autorităţile sale competente pe teritoriul său în
vederea combaterii eficiente a criminalităţii organizate”.
Principalele metode și tehnici utilizate în combaterea traficului de droguri sunt:
livrarea supravregheată, înregistrările și interceptările audio și video, investigatorul și
colaboratorul sub acoperire.15
§1. Livrările supravegheate
Conform articolului 1, litera k), din Convenția asupra traficului ilicit de stupefiante
și substanțe psihotrope din 1988, livrarea supravegheată reprezintă tehnica prin care
sunt permise expedierile ilicite sau suspecte de droguri, narcotice, substanțe
psihotrope sau substanțe cu care au fost înlocuite acestea, cu ştiinţa şi sub controlul
autorităţilor competente din ţările indicate, în scopul identificării persoanelor
implicate în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri.

15
Laurențiu Giurea, Metodele și tehnicile speciale de investigare a traficului de droguri, în Revista Pro Patria Lex, nr.
2/2014, p. 246

13
 Așadar, această metodă implică în mod automat colaborarea mai multor state în
vederea depistării și prinderii traficanților de droguri, care își desfășoară activitatea
sau o parte din ea pe teritoriul țărilor respective.
Scopul recurgerii la o astfel de metodă de investigare constă în descoperirea
întregii rețele de traficanți de droguri, de la cultivator și producător și până la
distribuitor, cumpărător și consumator.
Metoda livrării supravegheate cunoaște două forme: livrare supravegheată cu
substituirea totală sau parțială a drogurilor și livrare supravegheată fără substituire.
La nivelul legislației române, reglementarea livrării supravegheate se regăsește în
următoarele acte normative: art. 151 din Codul de procedură penală, Legea nr.
143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr.
39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Legea nr.
218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Legea nr. 118/1992
prin care România a aderat la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și la
Convenția asupra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988.
Potrivit art. 1, lit. j) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, prin livrare supravegheată se înțelege metoda folosită de
instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului,
care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul țării de droguri ori
precursori, suspecți de a fi expediați ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile
ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracționale şi al identificării
persoanelor implicate în aceste activităţi.16
În conformitate cu art. 20 din același act normativ, precizăm faptul că Parchetul de
pe lângă Curtea Supremă de Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau
organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea
totală a drogurilor ori a precursorilor.17
Instituţiile abilitate conform legii să participe la efectuarea livrărilor supravegheate
sunt IGPR, IGPF şi autoritatea vamală.

16
Art. 1, lit. j) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
17
Art. 20 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

14
 Pentru obţinerea autorizaţiei, organele abilitate trebuie să comunice Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o solicitare motivată de efectuare a unei
livrări supravegheate, conţinând date şi informaţii referitoare la:
1) Mijlocul de transport folosit şi modul de disimulare a drogurilor sau
precursorilor;
2) Modalitatea de substituire a drogurilor sau precursorilor, dacă este cazul;
3) Legislaţia în domeniu din România sau din ţara solicitantă;
4) Utilizarea aparaturii tehnice de supraveghere a transportului ilicit (GPS, emiţător,
etc.);
5) Canalele de comunicare între forţele participante la acţiune;
6) Identitatea suspecţilor implicaţi în transportul de droguri, ce face obiectul
livrării supravegheate;
7) Numele ofiţerilor de poliţie care participă la acţiune şi dacă aceştia sunt
autorizaţi să poarte armament;
8) Agenţii acoperiţi români sau străini care eventual sunt infiltraţi în caz, în situaţia
în care legea permite;
9) Ofiţerii de contact din ţările vecine care vor preda ori prelua obiectivul în cazul
tranzitării României;
10) Situaţiile în care livrarea supravegheată se poate finaliza pe teritoriul României;
11) Orice alte date şi informaţii ce prezintă interes operativ.
Atunci când se obțin date sau informații care duc la suspiciunea că o substanță este
importată, exportată sau în tranzit în scopul fabricării ilicite de stupefiante sau
substanțe psihotrope, fiecare stat semnatar are obligația de a informa, cât mai repede
cu putință, autoritățile și serviciile competente ale statelor interesate, furnizându-le
acestora informații legate de numele și adresa expeditorului și importatorului, cel al
destinatarului, identificarea substanței, cantitatea de substanță exportată, punctul de
intrare în țara vizată și data expedierii, modalitățile de plată și orice alte elemente
esențiale.18

18
Idem

15
 În urma solicitării organelor sau instituțiilor legal abilitate, efectuarea activității din
prezenta subsecțiune poate fi autorizată sau respinsă de către procurorul din cadrul
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism. În vederea
soluționării unei cereri de efectuare a unei livrări supravegheate, trebuie avute în
vedere mai multe criterii de apreciere.
Astfel, un prim criteriu esențial este cel privitor la aspectul legalității, care
presupune respectarea competenței funcționale a fiecărei instituții implicate în această
activitate. În virtutea aceluiași principiu, se impune, cu privire la cererile autorităților
judiciare ale altor state, respectarea condițiilor de fond și formă cuprinse în acordurile
ce reglementează cooperarea internațională în această materie.
Totodată, se va urmări existența unor date sau indicii temeinice din care să rezulte
săvârșirea unor infracțiuni prevăzute la art. 2-14 din Legea nr. 143/2000, iar
activitățile ce urmează a fi desfășurate sunt permise de lege, în sensul că nu constituie
prin ele însele infracțiuni.
Un alt criteriu de apreciere este cel al oportunității, în sensul în care utilizarea
acestei metode se impune pentru dovedirea faptelor infracționale ori pentru
identificarea persoanelor implicate în trafic de droguri și este singura modalitate
eficientă de obținere a informațiilor și mijloacelor de probă necesare aflării
adevărului.19
Potrivit dispozițiilor legale, livrarea supravegheată este autorizată prin ordonanță
motivată care trebuie să cuprindă următoarele mențiuni: indiciile temeinice care
justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară; detalii cu privire la
bunurile care fac obiectul livrării supravegheate şi, după caz, la bunurile care
urmează a fi sustrase ori substituite, precum şi la bunurile care urmează a le înlocui
pe acestea; timpul şi locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce urmează a fi
parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute; datele de
identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea.20

19
Marin Ruiu, Carmen Dariciuc, Metode și tehnici speciale de investigare a infracțiunilor de trafic de droguri, Revista
Forum Criminalistic, nr. 19, București, 2016, p. 28
20
Art. 16 alin. (2), Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalitatii organizate

16
 Art. 16, alin. (3) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea
criminalității organizate stipulează că ,,Nu se poate autoriza efectuarea livrărilor
supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în pericol siguranţa naţională,
ordinea sau sănătatea publică”.
Livrarea supravegheată se consideră realizată în momentul în care substanțele
ajung la destinatar, iar obiectivele propuse sub aspect tactico-informativ și judiciar-
operativ au fost atinse.
Procurorul care a emis autorizația va fi informat în legătură cu modul în care a fost
realizată livrarea supravegheată.
§2. Investigatorul și colaboratorul sub acoperire
Infiltrarea investigatorilor sub acoperire în rețelele de traficanți reprezintă una
dintre cele mai succes modalități de combatere a traficului de droguri, fiind folosită
atât la nivelor statelor occidentale, cât și la nivelul țării noastre, în cazurile penale în
care există puține probe și nu se găsesc persoane dispuse să depună mărturie.
O acțiune sub acoperire implică trei caracteristici esențiale, și anume: secretul
(agentul infiltrat disimulează calitatea sa de polițist sau de țerț care lucrează pentru
poliție), viclenia (agentul reușește să câștige încrederea unei persoane prin
intermediul scenariului pe care l-a clădit, cu scopul de a constata o infracțiune sau de
a strânge informații cu privire la infracțiunea respectivă) și interacțiunea.
Această noțiune de ,,investigator sub acoperire” este reprodusă din englezescul
undercover investigator or agent, având în linii generale aceeași conotație, respectiv
persoana anume desemnată pentru a se infiltra și a lucra cu sau printre cei ce urmează
a fi observați, în scopul furnizării de informații, date, indicii sau probe privind
activitatea de trafic de droguri, așa cum a fost reglementată prin Legea nr. 143/2000.
În reglementarea națională în domeniu, semnificația noțiunii de „investigatori
acoperiți” îmbracă următoarea formă, și anume: ,,polițiști special desemnați să
efectueze, cu autorizarea procurorului, activități specifice, în vederea strângerii
datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuirilor și acte premergătoare,
sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată”.

17
 Din modul de definire se pot desprinde condițiile cumulative pe care trebuie să le
întrunească persoana care poate fi investigator acoperit.
O primă condiție este aceea de a avea calitatea de polițist. În acest sens, art. 22 alin.
1 din Legea 143/2000 face referire la polițiștii din formațiunile de specialitate. Art.
148 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede că investigatorii sub acoperire
sunt lucrători operativi din cadrul poliției judiciare. Aceasta este constituită din ofițeri
și agenți de poliție specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor,
de strângere a datelor în vederea urmăririi penale și de cercetare penală, aceștia având
și calitatea de organe de cercetare a poliției judiciare. În cadrul acestora din urmă
funcționează lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume
desemnați de ministru cu avizul favorabil al Procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și își desfășoară activitatea sub autoritatea
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau
sunt desemnați și funcționează potrivit unor legi speciale.21
O a doua condiție este aceea ca polițistul să fie special desemnat să efectueze
această activitate. Această condiție expresă, constă în numirea lucrătorului din
structura specializată care va îndeplini această misiune. Șeful Brigăzii de Combatere
a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române
desemnează investigatorul sub acoperire printr-un ordin intern în care se menționează
identitatea reală și cea sub care acesta acționează.
Prin ,,identitate” se înțelege ansamblul de date prin care se identifică o persoană,
aceasta presupunând date legate de starea civilă, date privind domiciliul ori reședința,
date privind ocupația, funcția, locul de muncă, studii, date privind semnalmentele
persoanei și altele.
Ultima condiție ce se cere a fi îndeplinită în cazul folosirii investigatorului sub
acoperire o reprezintă consimțământul polițistului care urmează să acționeze în acest
cadru. Chiar dacă nu este prevăzută în mod expres și nici nu rezultă din
reglementarea legală, considerăm că această condiție este tot obligatorie, putând fi

21
Nicoleta-Elena Buzatu, Traficul și consumul ilicit de droguri. Aspecte multidisciplinare, Editura Universul Juridic,
București, 2012, p. 294.

18
dedusă din faptul că nimeni nu poate fi obligat să exercite această misiune fără
consimțământul său, verbal sau scris, mai ales că nu sunt prevăzute în mod expres
măsuri de protecție a investigatorului acoperit.
Mai departe, se poate remarca cu ușurință faptul că utilizarea investigatorului sub
acoperire este admisibilă doar atunci când are loc cu respectarea unor condiții
cumulative, pe care le vom expune în cele ce urmează.
Astfel, este necesar să existe indicii temeinice că a fost săvârșită sau că se
pregătește comiterea unei infracțiuni de trafic de droguri. Cu alte cuvinte, legea cere
existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei
asemenea infracțiuni.
O altă condiție ar consta în caracterul necesar și proporțional al măsurii, în raport
cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, având în vedere
particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi
obținute ori gravitatea infracțiunii.
În plus, pentru a putea fi utilizați investigatorii sub acoperire, este necesar ca
probele sau localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului să nu
poată fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor să presupună dificultăţi deosebite ce ar
prejudicia ancheta ori să existe un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor
bunuri de valoare.
Investigatorul sub acoperire poate desfășura doar activitățile necesare în vederea
descoperirii faptelor, identificării autorilor și obținerea mijloacelor de probă.
Autorizarea se dă pentru investigarea unui caz concret, investigatorului acoperit
findu-i interzis cu desăvârșire să-și depășească competențele care i-au fost conferite.22
Pe lângă condițiile impuse de lege pentru a deține calitatea de investigator sub
acoperire, suntem de părere că acesta trebuie să întrunească și anumite criterii
psihologice sau chiar fiziologice, îndeplinirea lor dovedindu-se esențială pentru buna
desfășurare a unei anchete de acest gen.

22
Eliodor Tanislav, Traficul ilegal de droguri și instituția agentului acoperit în legislația românească, Academia de
Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, București, 2008, p. 25.

19
 Prin urmare, apreciem că, pentru desemnarea polițiștilor care vor lucra sub
acoperire se impune luarea unor măsuri temeinice de recrutare, selecție și instruire,
fiind necesar a se avea în vedere și gradul de pregătire profesională, onestitatea,
motivarea, abilitățile de negociator, disponibilitatea de a lucra în echipă, rezistența la
stres. Un bun investigator sub acoperire trebuie să aibă mai multe aptitudini, cum ar fi:
să aibă cunoștințe despre lumea interlopă, metodele ei și modurile de operare; să fie
familiarizat cu felul de a vorbi; să fie la curent cu prețurile drogurilor pe piața ilicită;
să aibă cunoștință despre drogul sau marfa ce urmează a fi cumpărată; să aibă talentul,
deprinderile și îndemânările necesare în domeniu; să nu fie cunoscut în zona de
acțiune; să aibă aceeași origine sau cel puțin o ,,educație” compatibilă cu a
traficanților.23
Pe lângă aceste aptitudini, investigatorul acoperit trebuie să aibă și anumite calități,
precum: inteligența, încrederea în sine, curajul, capacitatea de a evalua corect
lucrurile, spiritul de inițiativă, inventivitatea, memorie bună, răbdare, condiție fizică,
pasiune pentru tehnică. În aceeași măsură, el trebuie să știe să comunice, să fi
acumulat experiență prealabilă pentru a-și putea îndeplini acest rol, să dea dovadă de
un simț practic.
Situația de a desfășura activitatea sub o altă identitate presupune nu numai
schimbarea datelor de stare civilă, ci a oricăror date referitoare la o persoană. Așadar,
investigatorul sub acoperire va putea dobândi în activitatea sa acoperită un alt loc de
muncă, o altă ocupație și funcție ori chiar o altă înfățișare.24
Sub aspectul procedurii autorizării folosirii investigatorilor sub acoperire,
menționăm că este obligatorie îndeplinirea mai multor condiții.
În primul rând, se impune existența unei cereri scrise de autorizare, formulată de
către șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate la nivel județean și
adresată procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală din cadrul
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire are loc prin emiterea de către

23
Ioan Dascălu, Organizația criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, p. 328.
24
Idem.

20
procuror a unei ordonanțe care, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) Cod
de procedură penală, trebuie să cuprindă mențiuni referitoare la indicarea activităților
pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfășoare, perioada pentru
care s-a autorizat măsura și identitatatea atribuită investigatorului sub acoperire.25
Referitor la durata autorizării, aceasta este dată pe o perioadă de cel mult 60 de zile.
În funcție de circumstanțele cauzei poate fi dată și pe o perioadă mai scurtă. Legea nr.
143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și
Codul de procedură penală prevăd posibilitatea prelungirii autorizării pentru motive
justificate a folosirii investigatorului sub acoperire, însă fiecare prelungire nu poate
depăși 60 de zile. Durata totală a autorizării nu poate depăși un an când este vorba
despre aceeași cauză și aceeași persoană.
Conform art. 149 din Codul de procedură, identitatea reală a investigatorilor sub
acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acțiunii. Procurorul
care are competența de a autoriza folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul
să-i cunoască adevărata identitate. Astfel, legiuitorul a instituit o măsură de protecție
a investigatorului sub acoperire.
Având în vedere considerentele expuse în paragrafele precedente, precizăm faptul
că investigatorii acoperiți desfășoară activități specifice premergătoare urmăririi
penale și sunt asimilați organelor de poliție judiciară. Acesta acționează pentru
descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea datelor necesare începerii
urmării penale ori mijloacelor de probă.
Astfel, legea nu stabilește concret activitățile pe care acesta le poate desfășura, ci
numai scopul în care trebuie să acționeze. Investigatorului sub acoperire îi revine
sarcina de a culege date și informații pentru a realiza scopul pentru care s-a emis
autorizarea.
Operațiunile care implică utilizarea investigatorilor sub acoperire cunosc două
forme: pseudo-cumpărarea, unde agentul se prezintă ca un potențial cumpărător al
unui bun care este produsul sau obiectul infracțiunii, el putând să și etaleze anumite

25
Marin Ruiu, Carmen Dariciuc, Metode și tehnici speciale de investigare a infracțiunilor de trafic de droguri, Revista
Forum Criminalistic, nr. 19, București, 2016, p. 30.

21
sume de bani vânzătorilor de mărfuri interzise sau periculoase, cu scopul de a simula
intenția de cumpărare (flash-roll) și pseudo-vânzarea, unde agentul simulează
calitatea unui vânzător de astfel de mărfuri.26
§3. Înregistrările și interceptările audio și video
Dreptul organelor statale de a folosi o asemenea tehnică operativă își are
reglementarea în cadrul juridic de care dispune orice stat democratic, posibilitățile de
a abuza de o astfel de metodă fiind limitate prin lege.
Scopul interceptărilor și înregistrărilor audio sau video constă în aflarea adevărului
în cauză, prin dovedirea împrejurărilor care au precedat, însoțit sau succedat
comiterea infracțiunii, participanții la săvârșirea acesteia și gradul lor de participație,
bunurile care au făcut obiectul activității infracționale, mijloacele utilizate pentru
punerea în aplicare a rezoluției infracționale etc.
Comunicaţiile pot fi înregistrate în două moduri: cu ştirea uneia dintre persoanele
care comunică, controlând mijlocul de comunicaţie folosit de către aceasta, sau fără
ştirea vreuneia dintre persoanele implicate, prin intermediul activităţii de interceptare.
La astfel de metode operative se apelează doar dacă soluționarea unei cauze nu poate
avea loc prin alte mijloace probatorii, întrucât interceptările și înregistrările audio și
video reprezintă niște mijloace investigative greu de administrat prin prisma
mecanismului concret de realizare și a naturii preponderent informativ-operative.
La astfel de metode operative se apelează doar dacă soluționarea unei cauze nu
poate avea loc prin alte mijloace probatorii, întrucât interceptările și înregistrările
audio și video reprezintă niște mijloace investigative greu de administrat prin prisma
mecanismului concret de realizare și a naturii preponderent informativ-operative.27

26
Idem.
27
Carmen-Elena Roșu, Proceduri speciale în cazul traficului de droguri prevăzute de Legea României nr. 143/2000, în
Revista Studia Universitatis Moldaviae, nr. 8 (128), 2019, p. 208.

22
 Capitolul IV. Concluzii

Traficul ilegal de droguri reprezintă un fenomen complex și îngrijorător, care

presupune transportul a numeroase şi variate substanţe, realizându-se tranzitul
drogurilor de la locurile de cultivare şi producere spre consumatori. Traficul nu
numai că violează norme naţionale şi internaţionale, dar, în acelaşi timp, implică
numeroase activităţi criminale, precum: afaceri ilicite, conspiraţii, mită, corupţia
oficialităţilor statale, evaziune fiscală, violări ale legii bancare, transferuri ilegale de
fonduri, violări ale reglementărilor referitoare la import şi export, crime, violenţă şi
terorism. Adesea, narcoticele sunt utilizate ca material de schimb pentru arme şi
muniţie. În acest fel, filierele drogurilor devin deţinătoare ale puterii în multe regiuni
ale planetei.28
La ora actuală, producţia şi traficul de droguri, precum şi consumul lor abuziv,
constituie un flagel cu care se confruntă numeroase ţări de pe toate continentele.
Criminalitatea generată de droguri, prin consecinţele sale de ordin social, economic,
medical, cultural şi politic cauzează prejudicii considerabile nu doar intereselor de
stat şi societăţii, dar și vieții şi sănătății cetăţenilor, influenţând în mod nociv
conştiinţa şi comportamentul oamenilor. Pe lângă aspectele privind implicaţiile
acestui flagel asupra sănătăţii populaţiei şi a costurilor tot mai mari pentru menţinerea
lui sub control, trebuie scoase în evidență şi fabuloasele câştiguri, de ordinul
miliardelor de dolari, realizate de traficanţi, mare parte din acestea făcând obiectul
„spălării banilor murdari” folosiţi pentru săvârşirea altor activităţi infracţionale,
inclusiv a terorismului internaţional.
Chiar dacă un stat nu se confruntă pe plan intern cu consumul de droguri, el poate
fi totuşi afectat de operaţiunile de tranzit ori de prelucrare a acestora.
Realitatea a demonstrat că prin eforturile organelor specializate, flagelul
stupefiantelor poate fi cunoscut şi în bună măsură combătut şi reprimat, dar nu şi
eradicat în totalitate. Soluţia prioritară este cea de prevenire şi totodată de diminuare

28
Roxana Dobri, Răspândirea consumului de droguri în societatea contemporană, în Revista Română de Sociologie,
serie nouă, anul XVII, nr. 5-6, București, 2016, p. 472

23
a fenomenului pe plan intern, prin intermediul cooperării internaţionale între
instituțiile care luptă cu acest flagel.29
Cooperarea internaţională în materia combaterii traficului şi consumului ilicit de
droguri constituie principala direcție spre care organismele și instituțiile abilitate în
acest sens trebuie să se orienteze. Astfel, pornind de la realitatea că infracţionalitatea
şi, în special, criminalitatea organizată internaţională pot fi privite drept fenomene
fără frontiere, a căror răspândire, arie de cuprindere și modalitate de organizare și de
operare pot rivaliza cu cele mai dezvoltate structuri ale organismelor internaţionale,
instituţiile abilitate în domeniul luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de
droguri au datoria de a colabora pe plan regional, european şi internaţional cu
instituţii având atribuţii similare, în special cu cele din statele membre sau asociate la
Uniunea Europeană, precum şi cu instituţiile internaţionale de profil.
În condiţiile în care persoanele care săvârşesc infracţiuni utilizează în mod
frecvent mijloace sofisticate pentru a împiedica tragerea lor la răspundere penală, iar
modurile de operare folosite sunt într-o permanentă evoluţie, singura posibilitate
pentru organele judiciare de a combate un fenomen infracţional este de a avea la
îndemână instrumente care să le permită o reacţie promptă, adaptată noilor provocări.
În contextul în care manifestarea acestui gen de infracțiune este tot mai amplă, este
necesar ca organele abilitate să dezvolte și să poată utiliza tehnici și metode speciale
de investigare. Aceste metode permit autorităților să adune probele necesare pentru
probarea faptelor de trafic de droguri și tragerea la răspundere a celor implicați.
Tehnici precum cele prezentate pe parcursul lucrării de față oferă anchetatorilor
posibilitatea de a avea în permanență informații despre activitățile desfășurate de
infractorii implicați în astfel de activități, precum și relațiile dintre ei. Astfel, pe baza
acestor informații, anchetatorii vor putea destructura întreaga grupare implicată, prin
prinderea în flagrant a transferurilor de droguri între diferite grupări, sau elemente ale
grupării, fără a exista riscul ca substanțele interzise să ajungă pe piața de consum.

29
Sorin Oprea, Drogurile-factor de risc în conflictele moderne, în revista Impact Strategic, nr. 2/2016, p. 70

24
 Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii, alte publicații

 Buzatu Nicoleta-Elena, Traficul și consumul ilicit de droguri. Aspecte
multidisciplinare, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 294.
 Dascălu Ioan, Organizația criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008,
p. 328.
 Sandu Florin, Stoica Mihai-Gheorghe, Anghel Mihai, Perca Ilie (coordonatori) şi
colectiv, Manualul poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti,
2002, pag. 17

II. Studii publicate în reviste de specialitate

 Dobri Roxana, Răspândirea consumului de droguri în societatea contemporană,
în Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XVII, nr. 5-6, București, 2016,
p. 472
 Giurea Laurențiu, Metodele și tehnicile speciale de investigare a traficului de
droguri, în Revista Pro Patria Lex, nr. 2/2014, p. 246
 Niță Nelu, Dimensiunile consumului ilicit de droguri în România comparativ cu
statele Uniunii Europene, în Revista Acta Universitatis George Bacovia Juridica,
nr. 1/2013, p. 1, 2
 Oprea Sorin, Drogurile-factor de risc în conflictele moderne, în revista Impact
Strategic, nr. 2/2016, p. 70
 Ruiu Marin, Dariciuc Carmen, Metode și tehnici speciale de investigare a
infracțiunilor de trafic de droguri, Revista Forum Criminalistic, nr. 19, București,
2016, p. 28, 30
 Roșu Carmen-Elena, Proceduri speciale în cazul traficului de droguri prevăzute
de Legea României nr. 143/2000, în Revista Studia Universitatis Moldaviae, nr. 8
(128), 2019, p. 208
 Roșu Carmen-Elena, Traficul de droguri în România, în Revista Studia
Universitatis Moldaviae, nr. 3 (113), 2018, p. 103

25
 Tanislav Eliodor, Traficul ilegal de droguri și instituția agentului acoperit în
legislația românească, Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, București,
2008, p. 25.

III. Site-uri de Internet și baze de date consultate

 https://www.customs.ro
 https://dexonline.ro
 https://www.politiadefrontiera.ro
 https://politiaromana.ro
 https://ro.wikipedia.org

26