UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT

la disciplina
DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL

cu titlul
CONTRACTUL INTERNAȚIONAL DE FRANCIZĂ

Coordonator științific: Student:

Asist. univ. dr. Suciu Alexandru Toader Maria-Cristina

SIBIU
2021
 CUPRINS

I. Introducere................................................................................................2
II. Definiția și trăsăturile contractului internațional de franciză.................3
III. Părțile contractului internațional de franciză........................................ 4
IV. Formele contractului internațional de franciză..................................... 5
V. Etapa precontractuală..............................................................................6
VI. Conținutul contractului internațional de franciză................................. 6
VII. Legea aplicabilă și instanța competentă............................................ 11
VIII. Modalitățile de încetare a contractului internațional de franciză.....11
IX. Concluzii..............................................................................................12

1
 CONTRACTUL INTERNAȚIONAL DE FRANCIZĂ

I. Introducere
Contractul de franciză este un contract care a apărut și s-a dezvoltat cu multe
decenii în urmă, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în contextul legislației
antitrust americane de la acea vreme. Potrivit acestei legislații, desfacerea
mărfurilor de către producători era interzisă. Prin urmare, după cum se poate
observa, la baza apariției contractului de franciză a stat nevoia de a ocoli
prevederile legislative americane antitrust.
Prima tehnică, aşa-zisă de „franchising”, a fost considerată a fi cea creată în
jurul anului 1863 de către celebra companie „Singer Sewing Machines”, ca
modalitate de vânzare a maşinilor sale de cusut, printr-o rețea de distribuitori
independenți cărora li se oferea know-how-ul şi asistența tehnică necesară în acest
scop. Pentru că la acea vreme maşina de cusut era văzută ca o inovație, Isaac
Singer a considerat că produsul trebuia întâi popularizat de aşa manieră încât să fie
evidențiată, fără echivoc, superioritatea sa față de alte maşini de cusut de pe piață.
Soluția cu care a venit Singer a fost aceea de a vinde distribuitorilor locali dreptul
de a comercializa maşinile de cusut şi de a-i învăța pe clienți cum să le folosească.
Prin urmare, fiecare distribuitor independent aproviziona un anume teritoriu,
câştigul acestora fiind reprezentat de diferența dintre prețul de achiziție şi cel de
vânzare.
Referitor la reglementarea contractului mai sus menționat, se impune să facem
anumite precizări. În prezent, în sistemul de drept român, contractul de franciză își
găsește reglementarea în O.G. nr. 52/1997, aprobată cu modificări și completări
prin Legea nr. 79/1998.
În ceea ce privește reglementarea pe plan internațional a acestui tip de contract,
prezintă relevanță modelul de contract de franciză internațional (Model
International Franchising Contract), elaborat de Camera Comerț Internațional din
Paris, Legea-tip UNIDROIT cu privire la divulgarea informațiilor în materie de

2
franciză și Ghidul cu privire la acordurile internaționale de franciză principală,
elaborat de UNIDROIT.1

II. Definiția și trăsăturile contractului internațional de franciză

Contractul de franciză reprezintă contractul care are la bază colaborarea
continuă dintre doi comercianți independenți din punct de vedere economic și
juridic, prin care francizorul (concedentul) îl autorizează pe francizat
(concesionarul/beneficiarul) să producă și/sau să comercializeze anumite mărfuri
sau să presteze anumite servicii, folosindu-se de numele comercial, de marca și de
know-how-ul celui dintâi și beneficiind de asistență din partea acestuia, în
schimbul unei remunerații periodice plătite de francizat (redevență).
În legătură cu trăsăturile acestui tip de contract, se impune să facem
următoarele precizări.
În primul rând, contractul de franciză este un contract bilateral (sinalagmatic),
el generând, de la data încheierii lui, obligaţii reciproce şi interdependente în
sarcina ambelor părţi, obligaţia fiecărei părţi avându-şi cauza juridică în obligaţia
celeilalte. Astfel, francizorul urmărește să-şi extindă reţeaua de franciză şi să
încaseze redevenţele, în timp ce beneficiarul urmărește să exploateze conceptul de
afacere al francizorului, în vederea realizării de profit.
În al doilea rând, acest contract este un contract consensual, contract care se
încheie prin simplul consimţământ al părţilor, fară ca legea să prevadă pentru
validitatea lui, îndeplinirea unor condiţii de formă.
În al treilea rând, contractul de franciză are un caracter intuitu personae,
întrucât consideraţia persoanei contractantului este determinantă. Astfel, în ceea ce
priveşte alegerea beneficiarului, vor prezenta importanță bonitatea şi condiţiile
manageriale de care dă dovadă acesta, iar în privinţa francizorului, vor fi relevante
omogenitatea reţelei de franciză, succesul de care se bucură afacerea, obiectul
francizei, domeniul în care operează, imaginea pe piaţă etc.

1
https://www.manager.ro/articole/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-francize-7/aparitia-si-evolutia-francizei-515.html,
vizitat la 28.04.2021

3
 În al patrulea rând, acest contract este un contract comutativ, la încheierea
căruia părţile cunosc întinderea prestaţiilor la care se obligă şi pot aprecia valoarea
acestora ca fiind echivalentă.
De asemenea, contractul de franciză este un contract cu titlu oneros, deoarece
fiecare parte urmăreşte să obţină un avantaj în schimbul obligaţiilor pe care şi le
asumă.
În plus, contractul de franciză este un contract cu executare succesivă, pentru
că exploatarea elementelor ce se transmit în temeiul francizei are loc pe o anumită
perioadă de timp.2

III. Părțile contractului internațional de franciză

Părțile contractului internațional de franciză se numesc francizor și francizat.
1. Francizorul este titularul conceptului francizabil, fiind partea obligată să
asigure, prin contract, folosința însemnelor de atragere a clientelei, asistența
tehnică și/sau comercială și un know-how verificat, în schimbul cărora primește de
la beneficiar o redevență periodică.
O.G. nr. 52/1997 definește francizorul ca fiind un profesionist care:
a) este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate sau a oricărui alt drept
de proprietate intelectuală sau industrială; drepturile trebuie să fie exercitate pe o
durată cel puțin egală cu durata contractului de franciză;
b) conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau un serviciu;
c) asigură francizatului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii
înregistrate;
d) utilizează personal și mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale,
cercetării și inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitatea produsului;
e) demonstrează aplicarea concretă a cunoștințelor pe care le deține, în cadrul
unei unități-pilot; obiectivele principale ale unității-pilot sunt testarea și
definitivarea formulei de afaceri.

2
https://www.lupupartners.ro/contractul-de-franciza-noul-cod-civil/, vizitat la 28.04.2021

4
 2. Francizatul este partea contractantă care, în schimbul semnelor distinctive
și a asistenței tehnice și/sau comerciale, plătește către francizor anumite sume cu
titlu de redevență, alături, după caz, de taxele de intrare în rețea și taxele de
publicitate.
În ceea ce privește viziunea dreptului român, reglementările în materie folosesc
termenul de „beneficiar”. Beneficiarul este, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din
O.G. nr. 52/1997, un profesionist, persoană fizică sau juridică, selecționat de
francizor, care aderă la principiul omogenității rețelei de franciză, așa cum este ea
definită de către francizori.3

IV. Formele contractului internațional de franciză

1. Franciza de servicii implică un sistem standardizat, care este pus la
dispoziţie de către francizor, francizatul fiind astfel autorizat să ofere
consumatorilor pe o anumită piaţă un serviciu sub marca francizorului.
2. Franciza de distribuție este utilizată în domeniul desfacerii de produse.
Francizorul poate fi producătorul mărfurilor sau un angrosist şi poate organiza o
reţea proprie de distribuţie a produselor ori asigură aprovizionarea francizorului cu
produsele sale.
3. Franciza de producție presupune un acord între doi producători.
Francizatul, utilizând tehnica şi cunoştinţele oferite de franizor, produce anumite
mărfuri, pe care le comercializează sub marca francizorului.
4. Franciza financiară este utilizată în domeniul hotelier sau al restaurantelor
şi implică mobilizarea de capitaluri mari. Francizorul, care urmăreşte extinderea
afacerii, construieşte un imobil, gestiunea acestuia revenindu-i francizatului.
5. Franciza de stand/parțială permite deschiderea într-un mare centru
comercial a unui spaţiu distinct, amenajat după prescripţiile şi tehnicile
francizorului.

3
https://www.academia.edu/39460956/Dreptul_comer%C8%9Bului_interna%C8%9Bional, vizitat la 28.04.2021

5
 6. Franciza afiliată se realizează între un comerciant independent şi unitatea
francizoare. Deşi are o afacere proprie, comerciantul îşi converteşte activitatea şi se
afiliază la o reţea de franciză.
7. Franciza zonală-în baza căreia, în aria de exclusivitate oferită, francizatul
deţine mai multe puncte de distribuţie sau producţie. Fiecare unitate este gestionată
de francizate, care nu poate numi sub-beneficiari.
8. Franciza de afaceri include toate elementele proprii operaţiunii, iar
diferenţele între francizor şi francizat sunt greu de sesizat.
9. Franciza principală reprezintă posibilitatea unui interpus al francizorului,
master franchise, de a contracta cu alţi beneficiari. Faţă de francizor, master
franchise este un beneficiar principal. Unităţile din reţeaua de franciză sunt
gestionate de sub-beneficiari.4
V. Etapa precontractuală reprezintă o etapă importantă și obligatorie în
materia contractelor de franciză, indiferent că acestea sunt sau nu internaționale.
Prin parcurgerea acestei etape se urmărește permiterea fiecărei părţi să-şi
confirme decizia de a colabora. Însă, înainte de începerea operaţiunilor de
informare şi negociere pe tema francizei, francizorul va face publică intenţia lui de
extindere a reţelei de franciză, publicitatea pentru selecţionarea francizatului
trebuind să fie lipsită de ambiguitate şi să nu cuprindă informaţii eronate.
Obligația de informare precontractuală revine francizorului, el fiind cel ce
trebuie să furnizeze toate datele şi informațiile necesare pe baza cărora viitorul
francizat va decide, în deplină cunoştință de cauză, implicarea sa în raporturile
contractuale şi în cele din urmă, în rețeaua de franciză.5
VI. Conținutul contractului internațional de franciză
1. Obligațiile francizorului
A. Obligația de transmitere a folosinței mărcii sale comerciale și a
celorlalte semne distinctive/drepturi de proprietate intelectuală

4
Ioan Macovei, Dreptul comerțului internațional, volumul II, Editura C.H. Beck, București, anul 2009, p. 56-58
5
https://ro.scribd.com/document/96275289/Contractul-International-de-Franciza-Pt-Disertatie, vizitat la 28.04.2021

6
 Transmiterea către francizat a dreptului de utilizare a mărcii sale comerciale şi
a celorlalte semne distinctive sau drepturi de proprietate intelectuală şi industrială
ce fac parte din fondul său de comerț reprezintă una dintre obligațiile esențiale ale
francizorului, stipulată în orice contract de franciză, constituind, în același timp, și
unul dintre elementele definitorii şi indispensabile pentru acest tip de operațiuni
comerciale.
B. Obligația de transmitere a know-how-ului
Conform dispozițiilor art. 1 lit. d) din O.G. nr. 52/1997, prin know-how se
înțelege ansamblul formulelor, definițiilor tehnice, documentelor, desenelor și
modelelor, rețelelor, procedeelor și al altor elemente analoage, care servesc la
fabricarea și comercializarea unui produs. Know-how-ul este transmis
beneficiarului (francizatului) după plătirea taxei de intrare în rețeaua de franciză
pentru a fi folosit exclusiv pentru executarea contractului de franciză, el rămânând,
însă, în proprietatea francizorului.
Comunicarea know-how-ului constituie o obligație ce incumbă francizorului,
care presupune atât remiterea pachetului francizei, cât și organizarea unui stagiu de
formare care să-l determine cu adevărat pe francizat să-și însușească know-how-ul.
Pregătirea inițială este deosebit de importantă și se regăsește în marea majoritate a
contractelor de franciză.
C. Obligația de a asigura pregătirea, asistența tehnică și/sau comercială
continuă
Francizorul are obligația de a transmite francizatului cunoștințele sale (tehnice,
comerciale, contabile, fiscale, etc.), de a acorda sfaturi, ajutor etc. cu privire la
toate aspectele necesare exploatării si gestionării întreprinderii.
Obligația francizorului de a acorda francizatului asistența de care acesta are
nevoie în vederea exploatării şi gestionării întreprinderii sale prin reiterarea
conceptului francizabil nu se opreşte la momentul demarării afacerii. Aceasta se
prelungeşte printr-o asistență continuă pe toată durata executării contractului,
permițând adaptarea cotidiană şi continuă a conceptului francizabil şi pe măsura
îmbunătățirii acestuia din urmă, la nevoile francizatului.

7
 D. Obligația de garanție
În vederea îndeplinirii acestei obligații, francizorul va lua toate măsurile ce se
impun pentru a avea un titlu valabil asupra mărcii licențiate francizatului pe durata
contractului (ceea ce presupune ca aceasta să fie înregistrată pe numele său),
garantând în caz de uzurpare a mărcii exercitată contra francizatului. De asemenea,
francizorul este obligat sa garanteze rentabilitatea investițiilor făcute de francizat.
E. Obligația de perfecționare continuă și de îmbunătățire a conceptului
francizabil
Francizorul este obligat să îmbunătățească în mod continuu sistemul de
franciză, adaptându-l la noile cerințe ale clientelei, având în vedere și faptul că
know-how-ul prin definiție evoluează, însă păstrând identitatea proprie a
sistemului și a rețelei. În toate cazurile, francizorul trebuie să asigure o perioadă
rezonabilă pentru ca întreaga rețea să pună în practică, să adopte noile idei și
concepte.
Totodata, francizorul trebuie să se preocupe de modernizarea produselor și/sau
serviciilor purtând marca sa, pe care francizatul le oferă clientelei.
F. Obligația de a veghea la păstrarea notorietății și a celorlalte semne
distinctive
Francizorul este obligat să sporească puterea de atracție a imaginii și a
renumelui mărcii sale (a semnelor distinctive) prin campanii publicitare adecvate,
reînnoite cu regularitate, realizate atât la nivel național, cât și internațional.

2. Obligațiile francizatului
A. Obligația de a utiliza marca și celelalte drepturi de proprietate
intelectuală licențiate, potrivit cerințelor francizorului
Francizorul, în calitatea sa de inițiator al unei rețele de franciză, urmăreşte în
mod legitim, păstrarea uniformității şi identității rețelei sale, mai ales în condițiile
extinderii acesteia.

8
 Contractul de franciză este încheiat cu scopul de a se acorda francizatului
dreptul de a utiliza marca de fabrică, de comerț sau de servicii, după caz, și a
celorlalte bunuri incorporale în desfășurarea propriei activități.
În acest sens, francizatul are obligația de a utiliza marca francizorului conform
celor stabilite de acesta și numai în scopul pentru care i-a fost licențiată. În plus,
francizatul trebuie să se asigure că dreptul la marcă ce i-a fost transmis este valabil
și nu este in pericol de a fi exercitat de vreun terț.
B. Obligația de a respecta identitatea și reputația rețelei de franciză și de
furnizare de informații către francizor
Menținerea reputației rețelei de franciză este strâns legată de modalitatea de
utilizare de către francizat a numelui comercial, a know-how-ului şi a mărcii
transmise de către francizor, numai în condițiile stabilite de acesta şi exclusiv
pentru mărfurile şi/sau serviciile prevăzute în contract.
C. Obligația de plată a redevențelor și a altor sume datorate francizorului
Conform prevederilor incluse în majoritatea contractelor de franciză, plata pe
care francizatul este ținut să o facă se compune dintr-o redevență inițială forfetară
şi dintr-o redevență periodică proporțională.
Legiuitorul român a optat în cazul redevenței inițiale forfetare pentru
denumirea de taxă de intrare în rețeaua de franciză (art. 9 din O.G. nr. 52/1997), în
vreme ce pentru redevența periodică proporțională a utilizat numai termenul de
redevență (art. 6 alin. 3 din O.G. nr. 52/1997). Totodată, a fost consacrat principiul
potrivit căruia în contractul părților se impune să fie precizate şi determinate cu
claritate obligațiile financiare ale francizatului, astfel încât să favorizeze atingerea
obiectivelor comune.
D. Obligația de a exploata afacerea conform prevederilor contractului și
de a respecta regulile impuse de francizor
Justificarea acestei obligații se regăsește în faptul că francizatul decide să se
integreze într-o rețea de franciză cu scopul de a profita de notorietatea unui concept
de afaceri şi de a reitera, în interes propriu, o rețetă comercială de succes.
E. Obligația de păstrare a secretului know-how-ului

9
 Contractul de franciză are ca obiect, printre altele, și dreptul francizatului de a
utiliza know-how-ul francizorului și prin aceasta de a avea acces la o serie de
informații secrete, care îi permit desfășurarea cu succes a activității. Dată fiind
valoarea economică pe care conceptul de know-how o încorporează, putem spune
că respectarea acestei obligații de către francizor este deosebit de importantă,
deoarece prin aceasta are loc executarea cu bună-credință a contractului.
F. Obligația de a furniza toate informațiile care ar determina
îmbunătățirea tehnicilor de comercializare
Îndeplinirea acestei obligații este esențială, întrucât în acest fel, are loc
colaborarea dintre părțile contractului de franciză, respectiv francizorul și
francizatul. Cooperarea dintre părțile contractante este specifică tuturor
contractelor comerciale sinalagmatice, fiind o consecința directă a executarii cu
buna credinta a obligatiilor asumate de părți. 6
3. Clauze speciale
A. Clauza de confidențialitate reprezintă o clauză ce poate fi inserată în
vederea protejării know-how-ului. Astfel, prin această clauză, francizatul se obligă
să păstreze caracterul secret al know-how-ului, fapt ce desemnează un element
fundamental al unui contract de franciză.
B. Clauza de neconcurență constituie o stipulație contractuală prin
intermediul căreia francizatul se obligă, atât pe durata executării contractului cât şi
pentru o perioadă determinată după încetarea acestuia, să nu desfăşoare activități
concurente în teritoriul arătat unde ar putea fi în concurența cu alți membri ai
rețelei.
C. Clauza de exclusivitate teritorială este o stipulație contractuală complexă
ce impune în sarcina francizorului obligația de a nu desfăşura, printr-un
intermediar ori prin alți beneficiari ai aceleiaşi francize, activitatea comercială care
face obiectul contractului de franciză, pe o arie geografică determinată şi prevăzută
expres în contract.

6
https://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/STRUCTURA-SI-CONTINUTUL-CONTRA58.php#_ftn49, vizitat la
28.04.2021

10
 D. Clauza de aprovizionare exclusivă reprezintă o clauză contractuală prin
care francizatul este ținut de obligația de aprovizionare exclusivă de la francizor
sau de la furnizorii agreați de către acesta din urmă. 7
4. Durata contractului internațional de franciză
Contractul internațional de franciză poate fi încheiat de părți pe o perioadă
cuprinsă între 1 și 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii la expirarea duratei
stabilite.
VII. Legea aplicabilă și instanța competentă
Dacă părțile nu au ales legea aplicabilă se aplică art. 4.1 lit. e) din
Regulamentul Roma I, conform căruia: „contractul de franciză este reglementat de
legea țării în care își are reședința obișnuită beneficiarul francizei”. În situația în
care părțile nu au ales instanța competentă, se aplică prevederile Regulamentului
Bruxelles I, contractul de franciză fiind calificat ca fiind un contract de prestări
servicii. 8

VIII. Modalități de încetare a contractului internațional de franciză

Încetarea contractului de franciză are loc la expirarea termenului pentru care a
fost încheiat, moment în care părțile au posibilitatea de a prelungi contractul de
franciză pentru o nouă perioadă. Așa cum am mai specificat anterior, durata
contractului internațional de franciză diferă de la caz la caz, acesta putând fi
încheiat pe o perioadă mai scurtă, de un an, ori pe o perioadă mai mare, cuprinsă
între 10 și 20 de ani.9
Contractul internațional de franciză poate înceta și prin rezilierea acestuia,
atunci când una dintre părți nu îndeplinește obligațiile contractuale. În această
situație, rezilierea operează de plin drept.10

7
https://ro.scribd.com/document/96275289/Contractul-International-de-Franciza-Pt-Disertatie, vizitat la 28.04.2021
8
Carmen Tamara Ungureanu, Dreptul comerțului internațional. Contracte de comerț internațional, Editura
Hamangiu, București, 2018, p. 83
9
Ioan Macovei, op. cit., p. 59.
10
Dumitru Mazilu, Dreptul comerțului internațional. Partea specială (curs), Ed. Lumina Lex, București, 2000, p.
276.

11
 O altă modalitate de încetare a contractului internațional de franciză este
reprezentată de denunțarea unilaterală prin notificarea celeilalte părți, în cazul
contractului încheiat pe durată nedeterminată. Acest lucru reiese din cuprinsul
articolului 6 din O.G. nr. 52/1997, potrivit căruia francizorul îl va înștiința pe
francizat cu un preaviz suficient de mare asupra intenției de a nu reînnoi contractul
la data expirării termenului sau de a nu semna un nou contract.11

IX. Concluzii
În concluzie, contractul internațional de franciză joacă un rol important în
domeniul comerțului internațional, datorită avantajelor de care se bucură ambele
părți. Astfel, francizorul, în calitate de titular al mărcii, își creează, în condiții de
maximă eficiență, o rețea proprie de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor, fără a
mai fi nevoit să facă investiții în acest sens. De asemenea, francizatul își desfășoară
activitatea, utilizând marca francizorului și experiența tehnică și comercială a
acestuia. Francizatul își menține independența juridică, fiind, în același timp, inclus
în sistemul politicii comerciale a francizorului, care îi supraveghează activitatea.
Este important să observăm faptul că pentru piețele aflate în plină expansiune,
franciza desemnează cel mai adaptat mijloc de investire, întrucât aceasta are
capacitatea de a introduce tehnici, servicii și produse noi și de a mobiliza în același
timp capitalurile locale.
Astfel, contractul internațional de franciză se pliază cel mai bine tendinței de
globalizare și concentrare a economiei mondiale, având totodată și avantajul
distribuirii riscului, fapt care determină înlăturarea pericolului unor crize
economice generale, cu efecte devastatoare.12

11
Carmen Tamara Ungureanu, op. cit., p. 83.
12
Idem, p. 81.

12
 Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii

 Macovei Ioan, Dreptul comerțului internațional, volumul II, Editura C.H. Beck,
București, anul 2009, p. 56-59
 Mazilu Dumitru, Dreptul comerțului internațional. Partea specială (curs), Ed.
Lumina Lex, București, 2000, p. 276.
 Ungureanu Carmen Tamara, Dreptul comerțului internațional. Contracte de
comerț internațional, Editura Hamangiu, București, 2018, p. 81, 83

II. Site-uri de Internet și baze de date consultate

 https://www.academia.edu/39460956/Dreptul_comer%C8%9Bului_interna%C
8%9Bional
 https://www.manager.ro/articole/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-francize-
7/aparitia-si-evolutia-francizei-515.html
 https://www.lupupartners.ro/contractul-de-franciza-noul-cod-civil/
 https://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/STRUCTURA-SI-
CONTINUTUL-CONTRA58.php#_ftn49
 https://ro.scribd.com/document/96275289/Contractul-International-de-
Franciza-Pt-Disertatie

13