Libera circulaţie a persoanelor

-speţe-

1. Deşi progresistă în multe privinţe, Directiva nr. 2004/38 privind dreptul la

libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii
familiilor acestora păstrează o diferenţă de tratament între persoanele active economic
şi restul persoanelor. Daniel a lucrat şi a locuit vreme de mai bine 5 ani într-un alt stat
membru al U.E. decât statul al cărui cetăţean este. La scurtă vreme după dobândirea
dreptului de şedere permanentă, a intrat în şomaj involuntar.
Daniel îşi va putea menţine dreptul de şedere în statul gazdă:

a) fără să i se ceară îndeplinirea vreunei condiţii;

b) numai dacă dovedeşte că dispune de resurse suficiente pentru sine şi familia sa,
astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistenţă socială al statului
gazdă, şi dacă deţine asigurare medicală completă în statul gazdă;
c) dacă poate fi considerat „membru de familie“ al unui cetăţean U.E. care
îndeplineşte condiţiile cerute de Directivă pentru a beneficia de dreptul de şedere;
d) niciuna dintre variantele de mai sus.

2. Luchino Visconti (L.V.), cetăţean italian, este căsătorit de 7 ani cu Elena

Visconti, cetăţean român. Cei doi locuiesc în România împreună cu cei doi copii ai lor.
În perioada căsătoriei, L.V. a fost condamnat de două ori pentru furt şi pentru deţinere
de droguri (5 grame opiu) în 2003 (aceasta fiind ultima condamnare). În 2007, la
domiciul celor doi au fost găsite 15 grame opiu, substanţă pe care L.V. a afirmat că o
deţine în vederea consumului. Autorităţile române solicită expulzarea lui L.V. în statul
de origine.
Instanţa naţională competentă să judece acţiunea introdusă de L.V. împotriva
deciziei de explulzare dispune:

a) respingerea acţiunii întrucât cetăţeanul străin a săvârşit o faptă care prezintă pericol
pentru sănătatea publică, ceea ce justifică măsura de siguranţă a expulzării;
b) respingerea acţiunii datorită naturii infracţiunii şi repetării acesteia;
c) respingerea acţiunii întrucât nu riscă să fie supus torturii în Italia;
d) niciuna dintre variantele de mai sus.

3. O măsură prin care statul membru A aplică împotriva unui cetăţean al său o
restricţie asupra dreptului acestuia la liberă circulaţie în statul membru B:

a) se poate întemeia exclusiv pe motivele invocate de statul membru B în justificarea

unei măsuri de expulzare de pe teritoriul acestuia luate anterior împotriva cetăţeanului
respectiv;
b) se poate întemeia exclusiv pe motivele invocate de statul membru B în justificarea
unei măsuri de expulzare de pe teritoriul acestuia luate anterior împotriva cetăţeanului
respectiv, dar numai dacă motivul invocat este „şederea ilegală“;
c) nu se poate întemeia exclusiv pe motivele invocate de statul membru B în
justificarea unei măsuri de expulzare de pe teritoriul acestuia luate anterior împotriva
cetăţeanului respectiv;
 d) niciuna dintre variantele de mai sus.

4. La data de 5 ianuarie 2010, doamna E. Svenson (E.S.), cetăţean suedez, s-a

mutat în oraşul X din România. E.S. a închiriat altor persoane locuinţa sa din
Stockholm şi nu a muncit o singură zi în România. După 6 luni de şedere, Autoritatea
pentru străini i-a atras atenţia doamnei E.S. că, deoarece nu lucrează, nu îndeplineşte
condiţiile pentru a i se permite şederea în continuare pe teritoriul României. E.S. s-a
angajat în calitate de cameristă la un hotel din oraş, cu normă parţială de timp, fiind
plătită cu o sumă sub valoarea salariului minimpe economie. Autoritatea pentru străini
a considerat că angajarea a avut loc doar pentru ca E.S. să beneficieze de statutul de
lucrător. În plus, a apreciat că E.S. ar deveni o povară pentru finanţele reduse ale
statului român şi, în consecinţă, a luat o decizie de părăsire a teritoriului României
împotriva sa.
Instanţa naţională, sesizată de E.S., cu o acţiune împotriva deciziei de părărsire a
teritoriului României, consideră că măsura autorităţilor administrative:

a) încalcă libertatea de circulaţie a lucrătorilor prevăzută de art. 45 din T.f.U.E. (ex-

art. 39 din T.C.E.);
b) încalcă libertatea de circulaţie a lucrătorilor, dar poate fi justificată de necesitatea
protejării sistemului fiscal şi social al statului;
c) nu încalcă libertatea de circulaţie a lucrătorilor deoarece E.S. nu poate fi
considerată lucrător în sensul dreptului U.E.;
d) niciuna dintre variantele de mai sus.

5. Legea naţională care condiţionează angajarea unei persoane ca electrician la

Primăria oraşului X de deţinerea calităţii de cetăţean al statului respectiv:

a) nu constituie o restricţie asupra liberei circulaţii a lucrătorilor deoarece dispoziţiile

art. 45 TFUE (ex-art. 39 TCE) nu se aplică încadrării în administraţia publică.
b) constituie o restricţie asupra liberei circulaţii a lucrătorilor, dar este justificată de
motive de siguranţă publică în temeiul art. 45 alin. (3) TFUE [ex-art. 39 alin. (3) TCE];
c) încalcă prevederile art. 45 TFUE (ex-art. 39 TCE) şi ale legislaţiei secundare
aplicabile;
d) niciuna dintre variantele de mai sus.

6. Legea naţională potrivit căreia cetăţeanului unui stat membru care lucrează
ca angajat pe teritoriul altui stat membru nu i se ia în calcul perioada serviciului militar
obligatoriu satisfăcut în statul său de origine pentru stabilirea vechimii în muncă în
timp ce cetăţenilor statului gazdă li se ia în considerare perioada serviciului militar
obligatoriu satisfăcut în statul gazdă:

a) încalcă art. 45 TFUE (ex-art. 39 TCE) dar este justificată de considerente de

siguranţă publică;
b) încalcă art. 45 TFUE (ex-art. 39 TCE) deoarece încalcă principiul egalităţii de
tratament cu privire la condiţiile de angajare şi muncă;
c) nu încalcă art. 45 TFUE (ex-art. 39 TCE) deoarece acesta nu se aplică încadrării în
administraţia publică;
d) niciuna dintre variantele de mai sus.
 Libertatea de stabilire a societăților în UE

1. În condiţiile în care o societate-mamă constituită şi cu sediul în statul membru B

doreşte să înfiinţeze o sucursală în statul membru A, în scopul eludării normelor
statului membru A privind constituirea societăţilor, care sunt mai stricte în materie de
vărsare a unui capital social minim decât cele ale statului membru B din motivul
protejării creditorilor, cererea de înfiinţare a sucursalei în statul membru A:

a) nu poate fi refuzată de autorităţile competente ale statului A deoarece refuzul ar fi

disproporţionat faţă de cerinţele imperative de ordine publică urmărite de statul A
şi anume protejarea creditorilor socoetăţii;
b) poate fi refuzată de autorităţile competente ale statului A, deoarece constituie un
abuz de drept atât al dreptului naţional în materie cât şi al dreptului de stabilire
consacrat de Tratat.
c) poate fi refuzată în lumina jurisprudenţei CJUE referitoare la cerinţele imperative
de ordin public, în acest caz protejarea creditorilor.
d) niciuna dintre variantele de mais sus.