Capitolul IV

CETĂŢENIA ROMÂNĂ

4.1. Noţiunea de cetăţenie

În sfera dreptului constituţional, termenului cetăţenie i s-au conferit mai multe sensuri:
1. cetăţenia este o instituţie juridică, adică un ansamblu de norme juridice care au un obiect
comun de reglementare1;
2. cetăţenia este situaţia juridică (statutul) creată prin normele de drept unei persoane şi care
presupune un complex de drepturi subiective şi de obligaţii ale persoanei respective, privită astfel
ca subiect de drept2;
3. cetăţenia este un raport juridic între o persoană şi colectivitatea de oameni care constituie
societatea, colectivitatea reprezentată în cadrul acestui raport prin stat3;
4. cetăţenia reprezintă legătura politică şi juridică permanentă dintre individ şi stat4.

Chiar având în vedere multitudinea de sensuri, cetăţenia a fost definită ca fiind situaţia
juridică a unei persoane rezultată din apartenenţa acesteia la un stat determinat, legătură ce
conferă persoanei plenitudinea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale prevăzute de
Constituţia şi legislaţia statului respectiv, inclusiv drepturile politice şi obligaţia de fidelitate faţă
de patrie şi de apărare a ei5.
În încercarea de a stabili natura juridică a cetăţeniei au fost formulate mai multe teorii6:
- cetăţenia este un element component al capacităţii juridice ce caracterizează o persoană,
subiect de drept, cu precizarea că este vorba de capacitatea juridică cerută subiectelor de drept
constituţional. Dar, trebuie făcută şi menţiunea că cetăţenia este o calitate a persoanei cerută şi
în cazul altor tipuri de raporturi juridice (de exemplu, raport juridic de drept penal etc.);
- cetăţenia este un raport juridic. Dar, într-o asemenea accepţiune este greu a clasifica
raportul juridic de cetăţenie (raport juridic de drept constituţional, raport juridic de drept
administrativ etc.);
- conform unui alt punct de vedere, cetăţenia este un element component al statului, alături
de teritoriu şi puterea de stat;
- s-a mai susţinut că cetăţenia este un contract între indivizi şi stat, dar lipsesc unele dintre
elementele specifice unui raport juridic contractual (de exemplu, lipsa acordului de voinţă, în
cazul dobândirii cetăţeniei prin naştere etc.);

1
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, p. 132.
2
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, p. 132.
3
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, p. 132-133; deşi autorul
combate un asemenea punct de vedere susţinând că cetăţenia nu poate defini poziţia unei persoane doar în cadrul unui raport juridic,
ci într-un complex de raporturi juridice.
4
A se vedea Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, p. 117.
5
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, p. 132.
6
A se vedea Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, p. 120; Tudor Drăganu,
Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, p. 132; Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale – în
dreptul comparat şi în dreptul român, p. 275 şi 276; Ovidiu Ţinca, Drept constituţional şi instituţii politice, p. 320.
 - a fost exprimată şi opinia că cetăţenia reprezintă un statut personal caracterizat de
elemente precum vârsta, sexul, clasa socială, dar, acceptarea unei asemenea teorii, ar însemna să
se reducă conceptul de cetăţenie la câteva considerente de ordin biologic.

Definiţia legală a cetăţeniei române

Conform art. 1 al Legii nr. 21/19917, cetăţenia română reprezintă „legătura şi apartenenţa
unei persoane fizice la statul român”.
Conform art. 1 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, cetățenia „legătura juridică dintre
o persoană și un stat și nu indică originea etnică a persoanei”8.

4.2. Principiile cetăţeniei române

Principiile care stau la baza reglementării cetăţeniei române sunt9:

1. principiul egalităţii între cetăţeni privind drepturile şi îndatoririle, fără deosebire de rasă,
de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, religie, sex, de opinie, de apartenenţă politică, de
avere sau de origine socială;
2. principiul conform căruia cetăţenia română nu poate fi retrasă acelora care au dobândit-o
prin naştere;
3. principiul conform căruia căsătoria nu produce niciun efect asupra cetăţeniei, cetăţenia
neputându-se dobândi sau pierde prin căsătorie – conform art. 3 din Legea
nr. 21/1991, republicată: „Încheierea, declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei între
un cetăţean român şi un străin nu produce efecte asupra cetăţeniei soţilor”;
4. numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor şi ai libertăţilor fundamentale şi
sunt ţinuţi să respecte toate îndatoririle fundamentale, prevăzute de Constituţie şi de alte legi;
5. reglementările noi nu aduc atingere situaţiilor existente în momentul intrării lor în vigoare;
6. principiul conform căruia cetăţenii români se bucură de protecţia statului român10;
7. cetăţenia este în exclusivitate o problemă de stat, statul român având o competenţă
exclusivă privind reglementarea aspectelor legate de cetăţenie.

Drepturile şi obligaţiile specifice condiţiei de cetăţean român

Anumite drepturi pot fi deţinute doar de cetăţenii români, precum:

7
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în M. Of. nr. 98 din 6 martie 2000 şi modificată ulterior prin Legea nr.
2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă (publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013) şi Legea nr. 44/2013 pentru
modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 (publicată în M. Of. nr. 148 din 20 martie 2013).
8
Convenția Europeană asupea Cetățeniei a fost adoptată la Strasbourg la 6 noimebrie 1997 și a intrat în vigoare
la 1 martie 2000. Romania a ratificat această Conveție prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2012, publicată în M.Of. nr.
490/9 iulie 2002.
9
A se vedea Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I,
pp. 121-123; Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi în dreptul român,
pp. 277 şi 278; Bianca Selejan-Guţan, Drept constituţional şi instituţii politice, p. 105.
10
O asemenea prevedere trebuie corelată cu prevederile dreptului european privind cetăţenia europeană care se adaugă celei
„naţionale” şi care conferă cetăţeanului o serie de drepturi specifice, inclusiv cel de „a fi protejat de autorităţile diplomatice şi
consulare ale oricărei alte ţări din Uniunea Europeană”.
 1. dreptul de vot (art. 36 din Constituţia României, republicată), respectiv dreptul de a alege
şi de a fi ales în organele reprezentative ale statului român (art. 37 din Constituţia României,
republicată). Trebuie făcută precizarea că, prin revizuirea din 2003 a Constituţiei României,
conform art. 16 alin. (4), cetăţenii Uniunii Europene care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea
organică au dreptul de a alege şi de a fi aleşi, dar numai în cadrul autorităţilor administraţiei
publice locale;
2. dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa oriunde pe teritoriul României
[art. 25 alin. (2) din Constituţia României, republicată];
3. dreptul de a ocupa anumite funcţii şi demnităţi publice, civile sau militare de către
persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară [art. 16 alin. (3) din Constituţia,
republicată). Textul constituţional iniţial din 1991 atribuia acest drept persoanelor care aveau
numai cetăţenia română;
4. dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat din România [prevăzut la art. 19 alin. (1) din
Constituţie]. Tot Constituţia prevede, cu titlul de excepţie şi situaţia în care cetăţenii români vor
putea fi extrădaţi11, numai în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în
condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate, conform art. 19 alin. (2), dar nu pot fi expulzaţi12;
5. dreptul de a dobândi cetăţenia română şi de a păstra această cetăţenie;
6. dreptul de a avea acces la orice informaţie de interes public (art. 2 şi 3 din Legea nr.
182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate13).

Având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană şi consecinţele acestui proces, se

impun o serie de observaţii cu privire la anumite drepturi (şi eventual obligaţii) care până la
momentul respectiv au fost considerate de către doctrină ca aparţinând exclusiv cetăţenilor
români. Pot fi avute astfel în vedere:
- dreptul la protecţie diplomatică (prevăzut la art. 17 din Constituţia republicată). Considerat
ca fiind un drept exclusiv aparţinând doar cetăţenilor români14, trebuie avut acum în vedere
faptul că, o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, cetăţenia română este dublată de
cea europeană. Astfel, conform prevederilor Tratatului pentru funcţionarea Uniunii Europene,
fiecare cetăţean european se bucură de dreptul de „a fi protejat de autorităţile diplomatice şi
consulare ale oricărei alte ţări din Uniunea Europeană”.
- dreptul de a deţine în proprietate privată terenuri în România - a fost considerat un drept
exclusiv al cetăţenilor români15. Dar, conform art. 44 alin. (2) din Constituţia României,
republicată, cetăţenii străini şi apatrizii vor putea dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor în România numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană
şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile
prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. Pentru aplicarea acestor prevederi
constituţionale a fost elaborată şi adoptată Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de

11
Extrădarea se aplică la solicitarea unui alt stat şi constă în predarea persoanei la care se referă cererea. Pe larg despre
extrădare conform reglementărilor europene – a se vedea Dragoș Chilea, The European regulation of extradition, în Revista
„Curentul Juridic”, nr. 2/2013, pp. 36-48.
12
Expulzarea se aplică la iniţiativa statului român şi constă în obligarea persoanei de a părăsi teritoriul României.
13
A se vedea Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi în dreptul român, p. 287.
14
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, pp. 133 şi 134; Bianca
Selejan-Guţan, Drept constituţional şi instituţii politice, p. 106.
15
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, p. 133.
proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către
persoanele juridice străine16.

Obligaţii care revin doar cetăţenilor români:

1. obligaţia de fidelitate faţă de patrie (art. 54 din Constituţia României);
2. obligaţia (şi dreptul) de a-şi apăra patria [art. 55 alin. (1) Constituţia României];
3. obligaţia de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice [art. 56 alin. (1) din
Constituţia României]. Trebuie făcută precizarea că, deşi textul Constituţiei foloseşte termenul de
cetăţean, obligaţia privind contribuţiile fiscale îi vizează şi pe cetăţenii străini şi apatrizii aflaţi pe
teritoriul României17, în principiu pentru veniturile realizate pe teritoriul României, conform unor
reglementări speciale (de exemplu, privind evitarea dublei impuneri).

Art. 17 din Constituţia României, republicată, impune cetăţenilor români respectarea

obligaţiilor pe care aceştia le au chiar şi atunci când nu se află pe teritoriul României, dacă
respectarea acestora nu este incompatibilă cu absenţa din ţară.

4.3. Dobândirea cetăţeniei române

În general, cetăţenia se poate obţine prin două modalităţi principale:

- dobândirea de drept;
- dobândirea prin efectul unui act juridic individual.

Dobândirea de drept
În dreptul comparat, s-au conturat două sisteme principale de dobândire de drept a
cetăţeniei18:
- jus sanguinis (dreptul sângelui) - sistem bazat pe legătura de sânge dintre părinţi şi copii,
copilul dobândind automat cetăţenia părinţilor lui fără a fi necesară emiterea unui act juridic în
acest sens;
- jus soli sau loci (dreptul solului sau dreptul locului) - sistem bazat pe legătura dintre individ şi
teritoriul statului, copilul dobândind cetăţenia statului pe teritoriul căruia s-a născut.

Dobândirea cetăţeniei prin efectul unui act juridic individual - presupune, de regulă, o cerere
adresată autorităţii statale competente şi care, conform procedurii reglementate, urmează a fi
aprobată.

Statul român a adoptat ca sistem principal de dobândire a cetăţeniei române, cel bazat pe
principiul jus sanguinis, completat cu unele modalităţi secundare.
Conform art. 4 din Legea nr. 21/1991, republicată: „Cetăţenia română se dobândeşte prin: a)
naştere; b) adopţie; c) acordare la cerere”.

16
Publicată în M. Of. nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005.
17
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, p. 134.
18
A se vedea Dan Claudiu Dănişor, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, Teoria generală, pp. 193 şi 194.
 I. Modalităţile de dobândire de drept a cetăţeniei române sunt:

1. Dobândirea ca efect al naşterii

Sunt consideraţi cetăţeni români19 dobândind automat cetăţenia română:
a. copilul născut pe teritoriul României din cetăţeni români;
b. copilul născut pe teritoriul României, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean
român;
c. copilul născut pe teritoriul altui stat, dacă cel puţin unul dintre părinţi este cetăţean român.

2. Dobândirea cetăţeniei române de către copilul găsit pe teritoriul României din părinţi
necunoscuţi
Conform art. 5 alin. (3) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată: „Copilul găsit
pe teritoriul statului român este considerat cetăţean român, până la proba contrarie, dacă
niciunul dintre părinţi nu este cunoscut”.
Procedura se bazează pe o prezumţie legală relativă, conform căreia copilul născut pe
teritoriul României este prezumat având părinţi cetăţeni români. Nu reprezintă o aplicare a
principiului jus soli.
Dacă până la împlinirea vârstei de 18 ani, i se stabileşte filiaţia faţă de ambii părinţi cetăţeni
străini, minorul va pierde cetăţenia română. La fel se întâmplă şi în situaţia în care minorului i se
stabileşte filiaţia numai faţă de un părinte, cetăţean străin, iar celălalt părinte rămâne
necunoscut.

3. Dobândirea cetăţeniei prin adopţie

Conform art. 6 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, copilul cetăţean
străin sau fără cetăţenie, dobândeşte cetăţenia română prin adopţia lui de către părinţi cetăţeni
români. Dacă adoptatul este major, este necesar şi consimţământul acestuia.
În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului
minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori. În situaţia în care adoptatorii nu cad
de acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide asupra cetăţeniei
minorului, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani
este necesar consimţământul acestuia [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată].
Minorul dobândeşte cetăţenia română şi în cazul în care adopţia se face de către un singur
adoptator dacă acesta este cetăţean român [art. 6 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată].
Dacă adopţia este desfăcută, anulată sau declarată nulă, copilul adoptat, care nu a împlinit 18
ani, va pierde cetăţenia română numai dacă părăseşte teritoriul României pentru a domicilia în
străinătate (art. 7 din Legea nr. 21/1991, republicată).

4. Dobândirea cetăţeniei române prin stabilirea filiaţiei

Stabilirea filiaţiei unui copil, născut sau nu pe teritoriul României, faţă de un părinte, cetăţean
român, are ca efect dobândirea cetăţeniei române.

5. Dobândirea cetăţeniei române prin efectul schimbării cetăţeniei părinţilor

19
Conform art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea cetăţeniei române.
 Copilul care nu a împlinit 18 ani, născut din părinţi cetăţeni străini sau apatrizi, va dobândi
cetăţenia română odată cu părinţii săi. Cererea pentru obținerea de către copil a cetățeniei
române se depune o dată cu cererea/cererile pentru părinți. La data formulării cererii, copilul
trebuie să domicilieze pe teritoriul României. Dacă numai unul dintre părinţi dobândeşte
cetăţenia română, părinţii vor stabili cu privire la cetăţenia copilului, iar dacă nu se înţeleg, va
stabili instanţa judecătorească de la domiciliul copilului (art. 9 din Legea nr. 21/1991,
republicată20).

II. Dobândirea cetăţeniei române ca efect al unui act juridic individual emis de autoritatea
publică competentă
Prin legislaţie sunt reglementate alte două modalităţi de dobândire a cetăţeniei române:
1. la cerere (sau încetăţenirea) - este un procedeu de dobândire a cetăţeniei române de către
persoanele care nu au avut niciodată cetăţenia română.
Legea prevede care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a
dobândi cetăţenia română21:
a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul statului român sau, deşi nu s-a născut
pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani ori de
cel puţin 5 ani, dacă este căsătorită şi convieţuieşte cu un cetăţean român; termenele pot fi
reduse până la jumătate pentru următoarele categorii de persoane:
- solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional;
- solicitantul este cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene;
- solicitantul a dobândit statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare;
- solicitantul a investit în România sume care depăşesc 1.000.000 euro22;
b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu
întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că
nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;
c) a împlinit vârsta de 18 ani;
d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite
de legislaţia privind regimul străinilor;
e) dă dovadă de o bună comportare şi nu a suferit nicio condamnare în ţară sau în străinătate
pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească,
care să îi permită o bună integrare în viața socială;
g) cunoaşte prevederile Constituţiei române şi imnul naţional al României.
În mod excepțional, confom art. 81 și 82 din Legea nr. 21/1991 republicată23, cetățenia
română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin care:
- a contribuit în mod deosebit la protejarea și promovarea culturii, civilizației și spiritualității
românești, cu posibilitatea stabilirii domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate,
dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 8 alin. 1 șit. b), c) și e);

20
Așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65/21 septembrie 2017.
21
A se vedea art. 8 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată.
22
Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată.
23
Introduse prin O.U.G. nr. 37 din 9 septembrie 2015, publicată în M.Of. nr. 697 din 15 septembrie 2015.
 - poate contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanțe
deosebite în domeniul sportului, cu posibilitatea stabilirii domiciliului în țară sau cu menținerea
acestuia în străinătate, dacă îndeplinește anumite condiții prevăzute de lege.

Procedura
Acordarea cetăţeniei se face pe baza unei cereri, făcută personal sau prin mandatar cu
procură specială şi autentică.
Cererea se adresează Comisiei pentru cetăţenie competentă să constate îndeplinirea
condiţiilor de acordare a cetăţeniei, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie24. Pe baza
raportului comisiei, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie aprobă sau respinge cererea privind
acordarea cetăţeniei române prin ordin. Cetăţenia română se acordă prin ordin al preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, care se comunică solicitantului, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului (art. 19 din Legea
nr. 21/1991, republicată).
Solicitantul dobândeşte calitatea de cetăţean român de la data depunerii jurământului de
credinţă faţă de România25, în faţa ministrului justiţiei şi a preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Cetăţenie (art. 20 din Legea nr. 21/1991, republicată). Jurământul se depune în termen de
6 luni de la data comunicării ordinului de acordare a cetăţeniei române. Nedepunerea
jurământului lipseşte de efecte juridice ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Cetăţenie de acordare a cetăţeniei române.

2. prin repatriere – este modalitatea de redobândire a cetăţeniei române de către un

cetăţean străin sau apatrid care a avut în trecut cetăţenia română şi a pierdut-o, precum şi de
către succesorii acestora până la gradul II inclusiv.
Pentru a putea redobândi cetăţenia română persoanele trebuie să facă dovada că au avut
această cetăţenie, precum şi că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-e) din
Legea nr. 21/1991, republicată [art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1991 republicată]. Eventuala
cetățenie străină și/sau domiciliul în străinătate pot fi păstrate chiar și în condițiile redobândirii
cetățeniei române.

Persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenie română din motive
neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii
acestora până la gradul III pot redobândi cetăţenia română, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute
la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea nr. 21/1991, republicată, [art. 11 alin. (1) din Legea nr.
21/1991, republicată].

Procedura

24
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în
subordinea Ministerului Justiţiei, prin care se asigură cadrul instituţional şi tehnic în vederea aplicării prevederilor legale în materia
cetăţeniei - http://cetatenie.just.ro/.
25
Jurământul de credinţă faţă de România va avea următorul cuprins: „Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr
drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României” [art. 20 alin. (3) din Legea cetăţeniei române nr.
21/1991, republicată).
 Pot redobândi cetăţenia română persoanele care fac dovada că au avut această cetăţenie, pe
baza unei cereri adresate Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru
Cetăţenie, nefiind obligatoriu să aibă domiciliul în România.
Ca şi în cazul acordării cetăţeniei române unei persoane care nu a mai avut această cetăţenie,
redobândirea cetăţeniei române se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Cetăţenie pe baza propunerii Comisiei. Ordinul se comunică solicitantului, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului.
Ordinul produce efecte de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România, dată
de la care se consideră redobândită cetăţenia română. În acest caz, jurământul se depune în faţa
şefului misiunii diplomatice sau consulare a României din ţara unde solicitantul domiciliază, tot în
termen de 6 luni. Nedepunerea jurământului lipseşte de efecte juridice ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de redobândire a cetăţeniei române.
Dobândirea cetăţeniei române în acest mod de către un soţ nu are niciun efect asupra
cetăţeniei celuilalt soţ.

4.4. Pierderea cetăţeniei române

Pierderea cetăţeniei române se produce numai ca efect al unui act juridic, în următoarele
situaţii (art. 24 din Legea nr. 21/1991, republicată):
1. retragerea cetăţeniei române;
2. aprobarea renunţării la cetăţenia română;
3. alte cazuri prevăzute de lege.

1. Retragerea cetăţeniei române

Retragerea cetăţeniei române este o sancţiune juridică aplicată din oficiu de către statul
român.
Conform art. 25 din Legea nr. 21/1991, republicată, este retrasă cetăţenia persoanei care:
a) aflată în străinătate, a săvârşit fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului
român sau lezează prestigiul României;
b) aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt
relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război;
c) a obţinut cetăţenia română în mod fraudulos;
d) este cunoscută ca având legături sau a sprijinit, sub orice formă grupări teroriste, ori a
săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională.

Reiterând o prevedere constituţională [cea din art. 5 alin. (2) din Constituţia României,
republicată], Legea nr. 21/1991 republicată prevede în art. 25 alin. (2) că „Cetăţenia română nu
poate fi retrasă persoanei care au dobândit-o prin naştere”.
Fiind aplicată ca o sancţiune juridică, retragerea cetăţeniei române unuia dintre soţi nu
produce efecte faţă de cetăţenia celuilalt soţ sau a copiilor persoanei căreia i-a fost retrasă
cetăţenia.
Aprobarea retragerii cetăţeniei române se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii
Naţionale pentru Cetăţenie, care se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului, dată de la care şi produce efecte
juridice.

2. Aprobarea renunţării la cetăţenia română

Poate renunţa la cetăţenia română, cetăţeanul român care a împlinit 18 ani şi pentru motive
temeinice. În legătură cu solicitantul unei asemenea cereri, legea a stabilit o serie de condiţii (art.
27 din Legea nr. 21/1991, republicată):
a) nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală sau nu are de executat o pedeapsă penală;
b) nu este urmărit pentru debite pentru stat sau faţă de persoane juridice sau fizice din ţară
ori, având asemenea debite, le achită sau prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;
c) a dobândit ori a solicitat şi are garanţia că va dobândi cetăţenia unui alt stat.

Cererea de renunţare la cetăţenia română se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii

Naţionale pentru Cetăţenie, care se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului, dată de la care produce efecte.
Aprobarea cererii renunţării la cetăţenia română a unuia dintre soţi nu produce efecte faţă de
cetăţenia celuilalt soţ sau a copiilor minori. Copiii minori ai căror părinţi au renunţat la cetăţenia
română pierd totuşi cetăţenia română dacă părăsesc teritoriul României pentru a domicilia în
străinătate (art. 28 din Legea nr. 21/1991, republicată).

3. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române prevăzute de lege:

a) în cazul adopţiei copilului minor de către un cetăţean străin, dacă, la cererea adoptatorului
sau adoptatorilor, minorul dobândeşte cetăţenia acestora în condiţiile prevăzute de legea străină.
Este necesar consimţământul minorului care a împlinit 14 ani [art. 29 alin. (1) din Legea nr.
21/1991, republicată];
b) în cazul stabilirii filiaţiei copilului găsit pe teritoriul statului român faţă de ambii părinţi,
cetăţeni străini ori faţă de un părinte, cetăţean străin, celălalt rămânând necunoscut, până la
împlinirea vârstei de 18 ani de către minor (art. 30 din Legea nr. 21/1991, republicată);
c) copilul ai căror părinţi au obţinut renunţarea la cetăţenia română şi se află împreună cu
părinţii în afara teritoriului statului român sau părăseşte acest teritoriu, pentru a domicilia în
străinătate (art. 28 din Legea nr. 21/1991, republicată).

4.5. Dovada cetăţeniei române

Conform art. 22 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, dovada cetăţeniei se face cu
ajutorul buletinului de identitate, a cărţii de identitate, a paşaportului sau a certificatului
constatator (eliberat de şeful misiunii diplomatice sau consulare), în condiţiile art. 22 din Legea
nr. 21/1991.
În cazul copiilor sub 14 ani, dovada cetăţeniei se face cu pașaportul sau cu certificatul de
naştere, însoţit de buletinul de identitate, cartea de identitate ori paşaportul oricăruia dintre
părinţi sau a părintelui în al cărui document este înscris copilul. Dovada se poate face şi prin
certificatul de naştere al copilului în cazul în care nu este posibilă situaţia anterioară.
 Pentru copilul găsit, dovada cetăţeniei se face cu certificatul de naştere, până la împlinirea
vârstei de 14 ani.

4.6. Cetăţenia română cu titlul de cetăţenie de onoare

Conform art. 36 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cetăţenia română cu titlul de
„cetăţenie de onoare” se poate acorda unor străini26 pentru servicii deosebite aduse statului şi
naţiunii române. Acordarea cetăţeniei de onoare se face la propunerea Guvernului, de către
Parlamentul României, fiind un titlu onorific27.
Alineatul (2) al art. 36 din lege menţionează că persoana care a dobândit cetăţenia de onoare
se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, cu excepţia
dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică.
Conform unei alte opinii exprimate în literatura de specialitate, cetăţenia de onoare este un
titlu exclusiv onorific, care nu are niciun efect juridic asupra statutului juridic al persoanei. Aceasta
rămâne cetăţean al statului căruia i-a aparţinut înainte de acordarea cetăţeniei de onoare,
nedobândind dublă cetăţenie28.

4.7. Cetăţenia română şi cetăţenia europeană

Având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, prevederile normative

privind cetăţenia europeană se aplică şi cetăţenilor români.
Conform art. 20 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) (fostul art. 17 din
TCE) „Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia
Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia”.
Astfel, cetăţenia europeană se acordă automat şi direct29 tuturor cetăţenilor statelor membre
şi, tot automat, conferă acestora şi drepturile şi protecţia conferite de TFUE. Cetăţenia europeană
nu înlocuieşte cetăţenia română (ca de altfel pe niciuna dintre cetăţeniile celorlalte state
membre), adăugându-se la aceasta.
Sunt drepturi conferite cetăţenilor europeni (care se adaugă drepturilor şi libertăţilor
conferite de sistemul naţional al fiecărui stat membru):
- dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul Uniunii Europene30;
- dreptul de a vota şi de a candida la alegerile pentru Parlamentul European şi la cele
municipale;
- dreptul de a fi protejat de autorităţile diplomatice şi consulare ale oricărei alte ţări din
Uniunea Europeană;

26
Prin „străini” se înţelege doar cetăţenii străini, nu şi apatrizii – a se vedea Ştefan Deaconu în Ioan Muraru şi Elena Simina
Tănăsescu (coord.), Constituţia României – comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 58.
27
A se vedea Ştefan Deaconu în Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu (coord.), Constituţia României – comentariu pe
articole, p. 58.
28
A se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol. I, p. 150.
29
http://ec.europa.eu/justice/citizen/index_ro.htm (vizualizat la 16 noiembrie 2013).
30
Despre dreptul la liberă circulație ca drept fundamental garantat cetățenilor Uniunii Europene – a se vedea Dragoș Chilea,
L’immigration comme phenomene majeur de l’elovution de l’integration européene, în Revista „Curentul Juridic”, nr. 4/2013, pp.
48-58.
 - dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European şi de a formula plângeri către
Ombudsmanul European;
- dreptul de a contacta şi a primi un răspuns din partea oricărei instituţii a Uniunii Europene
într-una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene;
- dreptul de acces, în anumite condiţii, la documentele Parlamentului European, ale Comisiei
Europene şi ale Consiliului;
- dreptul la egalitate de acces la Serviciul Civil al Uniunii Europene31.
TFUE interzice discriminarea pe motive de naţionalitate.

31
Este vorba de EPSO – European Personnel Selection Office.