CURSUL 12 – Cetatenia romana

 Definitia cetateniei romane

 Natura juridica a cetateniei
 Reglementarea juridica a cetateniei romane si principiile ce se degaja din normele
juridice privitoare la cetatenie
 Dobandirea cetateniei romane
 Pierderea cetateniei romane

Obiectivele Cursului 12
 Definirea conceptului de cetatenie romana
 Principiile cetateniei romane
 Modurile de dobandire si de pierdere a cetateniei romane

Concepte-cheie tratate:

Cetatenia romana – acea calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente social-
economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul
roman si atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor si indatoririlor
prevazute de constitutia si de legile Romaniei.

Cetăţenia română
Cetăţenia reprezintă un subiect de interes nu numai pentru dreptul constituţional, ci şi în egală măsură
şi pentru dreptul internaţional (public şi în mod deosebit cel privat), dreptul familiei. Constituţia şi legile
conferă cetăţenilor toate drepturile (inclusiv cele politice), în timp ce persoanelor care nu au această
calitate nu le conferă decât o parte din aceste drepturi.
Titlul de cetăţean dovedeşte apartenenţa cetăţeanului la statul român, stat în care suveranitatea
naţională aparţine poporului. Cetăţenii români se bucură de drepturi şi libertăţi democratice, drepturi
care nu sunt numai proclamate, ci şi garantate în exercitarea lor efectivă.
Beneficiari ai drepturilor şi libertăţilor, cetăţenii români sunt în acelaşi timp şi titularii unor îndatoriri.
Astfel, cetăţenia română trebuie considerată acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile
permanente social-economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa
sa la statul român şi atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi
îndatoririlor prevăzute de Constituţia şi de legile României.
[paginile 282-285]

Natura juridică a cetăţeniei

Una din cele mai controversate probleme referitoare la cetăţenie este natura juridică a acesteia,
exprimându-se mai multe opinii, dintre care menţionăm:
1. Teoria contractuală
Potrivit acestei teorii, fundamentul juridic al cetăţeniei s-ar afla în contractul intervenit între stat şi
persoana fizică, prin care se manifestă voinţa persoanei de a deveni cetăţean şi a statului de a fi de
acord cu aceasta.
Teoria contractuală nu poate fi acceptată deoarece contractul este un acord de voinţă; or, în cazul
dobândirii cetăţeniei prin naştere, voinţa celui născut nu se poate exprima în nici un fel.
2. Teoria voinţei unilaterale a statului

1
Această teorie este opusă teoriei contractuale, întrucât se apreciază că statul este acela care acordă
cetăţenia, fiind vorba astfel de un act unilateral de voinţă a statului.
Nici această teorie nu poate fi acceptată, deoarece ea este inaplicabilă în cazul dobândirii cetăţeniei la
cerere, situaţie în care statul nu-şi poate impune în mod unilateral voinţa cu privire la dobândirea
cetăţeniei de către o persoană fizică.
3. Teoria raportului juridic
Potrivit acestei teorii, cetăţenia este un raport juridic intervenit între stat şi o persoană fizică, un raport
juridic de drept constituţional, al cărui conţinut cuprinde drepturile şi obligaţiile reciproce dintre stat şi
persoana fizică. Teoria raportului juridic are în vedere numai îndatoririle cetăţeanului, ignorând
drepturile acestuia.
4. Teoria capacităţii juridice
Potrivit acestei teorii, cetăţenia este o parte a capacităţii juridice a unei persoane fizice, prin care
aceasta dobândeşte posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de constituţie
şi de legi.
Capacitatea juridică nu este altceva decât posibilitatea de a fi subiect de drept şi de a avea anumite
drepturi şi obligaţii. În dreptul constituţional se face, însă, distincţie între capacitatea juridică deplină şi
capacitatea juridică restrânsă.
Capacitate juridică deplină au numai cetăţenii, deoarece numai ei sunt titularii tuturor drepturilor şi
îndatoririlor prevăzute de legislaţia unei ţări.
Capacitate juridică restrânsă au străinii şi apatrizii, care nu pot avea decât o parte din drepturile şi
îndatoririle prevăzute de constituţie şi de celelalte legi ale statului respectiv.
În această ordine de idei, plecând, după cum am stabilit de altfel mai sus, de la categoria juridică
subiect de drept, considerăm că cetăţenia este un element, o parte componentă a capacităţii juridice.
[paginile 285-290]

Reglementarea juridică a cetăţeniei române şi principiile ce se degajă

din normele juridice privitoare la cetăţenie
Ca bază a organizării puterii de stat, populaţia interesează, cum este şi firesc, dreptul constituţional.
Aspectul sub care-şi găseşte reflectarea aceasta este cetăţenia. Plecând de aici, vom remarca faptul
că normele care reglementează cetăţenia sunt norme ale dreptului constituţional, ele formând o
instituţie a acestei ramuri de drept.
Aceasta impune ca normele care formează instituţia juridică a cetăţeniei să fie studiate, în primul rând,
de ştiinţa dreptului constituţional. În această ordine de idei, vom observa că norme privitoare la
cetăţenie se găsesc în Constituţie, care este izvorul principal al dreptului constituţional, în Legea
cetăţeniei române – Legea nr.21 din 6. 03. 1991. Desigur, la aceste reglementări trebuie adăugate
cele din Legea nr. 396/2002 privind ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la
Strasbourg, la 6 noiembrie 1997.
Analiza normelor juridice care formează instituţia juridică a cetăţeniei permite formularea unor principii
ce stau la baza cetăţeniei române.
1. Doar cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de Constituţie şi legi.
Referitor la exprimarea acestui principiu, o considerăm a fi potrivită, deoarece sugerează că
persoanele care nu au calitatea de cetăţeni români nu se pot bucura – în condiţiile legii – decât de o
parte din drepturile şi îndatoririle prevăzute de Constituţia României şi legile ţării noastre.

2
Astfel, trebuie să precizăm că dintre drepturile înscrise în Constituţie şi legile ţării unele pot fi exercitate
numai de cetăţeni, străinii sau apatrizii neavând acces la ele. Există deci o diferenţă între sfera
drepturilor pe care le pot exercita cetăţenii români şi sfera drepturilor pe care le pot exercita persoanele
ce nu au această calitate, dar locuiesc pe teritoriul statului nostru. Aceste drepturi, care nu pot fi
exercitate şi de străini sau apatrizi, sunt atât drepturi fundamentale, cât şi drepturi subiective obişnuite.
În grupa acestor drepturi sunt incluse:
a)dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în organele reprezentative. Aceste drepturi, fiind prin
excelenţă drepturi politice, aparţin în exclusivitate numai cetăţenilor;
b)dreptul de a domicilia pe teritoriul României şi de a se deplasa nestânjenit pe acest teritoriu;
c) dreptul de a fi ales în orice funcţie pentru care îndeplineşte condiţiile cerute de legile ţării.
Trebuie arătat că, pentru anumite funcţii, legile cer în mod expres ca persoana să aibă calitatea de
cetăţean român. De exemplu, pentru ocuparea funcţiei de judecător;
d)dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat din România. Cetăţeanul român nu poate fi extrădat la
cererea unui stat străin în vederea urmăririi sau judecării într-o cauză penală ori în vederea executării
pedepsei. De asemenea, el nu poate fi expulzat din România. Ca o derogare, în articolul 19 alineatul 2
din Constituţie se prevede că „Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi
extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de
reciprocitate”;
e)dreptul de a fi protejat diplomatic, atunci când se află în străinătate. Cetăţenia română implică
pentru statul român obligaţia de a-şi proteja cetăţenii săi atunci când aceştia, aflându-se în afara
graniţelor, vremelnic sau domiciliind, au nevoie de un asemenea ajutor împotriva încălcării drepturilor
lor.
2. Numai cetăţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi legile ţării.
Reţinând aceleaşi remarci pe care le-am făcut în legătură cu primul principiu, vom arăta că cetăţeanul
român, titular de drepturi şi libertăţi, este în acelaşi timp obligat să îndeplinească şi îndatoririle
prevăzute de Constituţia şi legile ţării. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cetăţenia română presupune
responsabilitate civică.
Aceste obligaţii sunt următoarele:
a)obligaţia de fidelitate faţă de ţară;
b)apărarea ţării;
c) contribuţia financiară.
3. Cetăţenii români sunt egali în drepturi şi îndatoriri, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială şi indiferent de modul
în care au dobândit cetăţenia.
4. Cetăţenia este în exclusivitate o chestiune de stat. Acest principiu se desprinde cu deosebită
claritate din dispoziţiile constituţionale şi legale, conform cărora stabilirea drepturilor şi îndatoririlor
cetăţenilor români, a modurilor de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române, constituie un atribut
exclusiv al statului.
5. Căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţilor. Acest principiu se desprinde din
dispoziţiile exprese ale Legii cetăţeniei române, conform cărora încheierea căsătoriei între un cetăţean
român şi un străin nu produce nici un efect asupra cetăţeniei soţului care a dobândit cetăţenia română
în timpul căsătoriei. Schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi nu produce nici un efect asupra cetăţeniei
române a celuilalt soţ.
[paginile 291-294]

3
 Dobândirea şi pierderea cetăţeniei române
Dobândirea cetăţeniei, în general, cunoaşte două sisteme, şi anume: sistemul care are la bază
principiul jus sangvinis (dreptul sângelui) şi sistemul care are la bază principiul jus soli sau loci (dreptul
locului, adică al teritoriului pe care s-a născut o persoană). Aceste două moduri de dobândire a
cetăţeniei, denumite şi originare, se regăsesc astăzi în lume, fiind aplicate de către state, sau
combinat, sau separat, explicaţiile alegerii unuia sau altuia dintre aceste două sisteme găsindu-se în
tradiţiile şi interesele concrete pe care le au naţiunile sau popoarele respective.
Conform sistemului jus sangvinis, copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte din părinţi care,
amândoi sau numai unul, au cetăţenia statului respectiv. Conform sistemului jus soli, copilul devine
cetăţeanul unui stat dacă se naşte pe teritoriul statului respectiv.
Moduri de dobandire a cetateniei romane:
1. Dobândirea cetăţeniei române prin naştere
Făcând aplicaţia sistemului jus sangvinis, Legea cetăţeniei române stabileşte că este cetăţean român
copilul care se naşte din părinţi cetăţeni români. De asemenea, este cetăţean român copilul născut
dintr-un părinte cetăţean român şi un părinte străin sau fără cetăţenie. În toate aceste cazuri, teritoriul
pe care s-a născut sau unde domiciliază unul sau ambii părinţi nu influenţează în nici un fel cetăţenia
copilului.
2. Dobândirea cetăţeniei române prin repatriere
Un alt mod de dobândire a cetăţeniei române prevăzut de lege este dobândirea prin repatriere. În
cazul repatrierii, este vorba de persoane care sunt legate de poporul român şi care, din diferite motive,
au întrerupt pentru anumite perioade de timp contactul lor cu societatea românească. Aşa se explică
de ce Legea consideră repatrierea ca un mod de dobândire a cetăţeniei române.
Prin acest mod de dobândire a cetăţeniei române, persoana care a pierdut cetăţenia română o
redobândeşte ca efect al repatrierii.
Plecând de la principiul că dobândirea cetăţeniei române de către unul din soţi nu are nici o consecinţă
asupra cetăţeniei celuilalt soţ, legea stabileşte că soţul cetăţean al altui stat poate cere dobândirea
cetăţeniei române în condiţiile legii.
Cât priveşte copilul repatriatului, legea prevede că părinţii hotărăsc pentru copiii lor minori cu privire la
cetăţenie şi că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani trebuie să-şi exprime separat consimţământul.
Dacă părinţii nu cad de acord, va decide tribunalul de la domiciliul minorului, ţinând cont de interesele
acestuia. Cererile de repatriere se depun la Ministerul Justiţiei. Aprobarea acestor cereri revine
Guvernului la propunerea Ministerului Justiţiei.
3. Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie
Un alt mod de dobândire a cetăţeniei române este adopţia. Aşa cum stabileşte legea, cetăţenia
română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie, prin adopţie, dacă
adoptatorii sunt cetăţeni români sau, atunci când adopţia se face de o singură persoană, dacă aceasta
este cetăţean român, iar în toate cazurile, cel adoptat nu a împlinit 18 ani. În cazul în care, dintre cei
doi adoptatori, numai unul este cetăţean român, cetăţenia va fi hotărâtă, de comun acord de către ei,
iar în caz de dezacord va decide instanţa de judecată în funcţie de interesul adoptatului.
Desigur, copilului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul.
În situaţia în care s-a dispus anularea adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este
considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate, sau dacă părăseşte
ţara pentru a-şi stabili domiciliul în străinătate. Dacă minorul rămâne mai departe pe teritoriul statului
român, el îşi păstrează cetăţenia română dobândită prin adopţie.
4. Dobândirea (acordarea) cetăţeniei române la cerere

4
Cel de-al patrulea mod de dobândire a cetăţeniei române este acordarea la cerere. Acest mod de
dobândire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau persoanele fără cetăţenie care îşi manifestă
dorinţa de se integra în societatea românească.
Astfel, persoana care solicită acordarea cetăţeniei române trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a)s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul României ori, deşi nu s-a născut pe acest
teritoriu, locuieşte în mod legal, continuu şi statornic pe teritoriul statului român de cel puţin 7 ani sau
de cel puţin 5 ani, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român.
b)dovedeşte, prin comportarea şi atitudinea sa, loialitate faţă de statul şi poporul român;
c) a împlinit vârsta de 18 ani;
d)are asigurate mijloace legale de existenţă;
e)este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o
infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească în
măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
g)cunoaşte prevederile Constituţiei României.
Cererea de acordare a cetăţeniei române se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi
autentică şi se adresează Comisiei pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei de pe lângă
Ministerul Justiţiei.
Componenţa, împuternicirile şi procedura de lucru ale Comisiei sunt detaliat prevăzute prin lege.
Aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei române se face prin hotărâre a Guvernului, care
apreciază în acest sens propunerile ministrului justiţiei şi care se publică în „Monitorul Oficial”.
5. Cetăţenia copilului găsit pe teritoriul României
Potrivit legii române, copilul găsit pe teritoriul român este cetăţean român dacă nici unul din părinţi nu
este cunoscut. Această soluţie se întemeiază pe principiul jus sangvinis, prezumându-se că cel puţin
unul din părinţi a fost cetăţean român. În cazul în care filiaţia copilului găsit pe teritoriul României a fost
stabilită înainte ca acesta să împlinească vârsta de 18 ani, faţă de ambii părinţi, iar aceştia sunt de
cetăţenie străină, el pierde cetăţenia română. Acest lucru se întâmplă şi în cazul în care filiaţia copilului
găsit a fost stabilită numai faţă de un părinte cetăţean străin, iar celălalt părinte a rămas necunoscut.
6. Jurământul de credinţă faţă de România. Efecte juridice
Din examinarea Legii cetăţeniei române putem observa că, în cazul dobândirii cetăţeniei române la
cerere sau prin repatriere, se cere depunerea unui jurământ de credinţă faţă de România.
Jurământul de credinţă trebuie depus în termen de şase luni de la data comunicării hotărârii prin care
s-a acordat cetăţenia română.
Jurământul se depune în faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume în acest
scop. Jurământul de credinţă are ca efect juridic faptul că cetăţenia română se dobândeşte la data
depunerii sale.
[paginile 295-301]

Modurile de pierdere a cetăţeniei române

Cetăţenia română se poate pierde în următoarele situaţii:

5
1. Retragerea cetăţeniei române
Trebuie precizat încă de la început că retragerea cetăţeniei române apare ca o sancţiune. De
asemenea, potrivit art. 5 (2) din Constituţia României, cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia
care a dobândit-o prin naştere. Ca atare, dispoziţiile legii cetăţeniei nu privesc această categorie.
Se poate retrage cetăţenia română celui care:
a)aflându-se în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave, prin care vatămă interesele
statului român sau lezează prestigiul României;
b)aflându-se în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt
relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război;
c) a obţinut cetăţenia română în mod fraudulos.
2. Renunţarea la cetăţenia română
Legea reglementează în amănunt condiţiile în care se poate renunţa la cetăţenia română, organul
competent a aproba renunţarea. În această ordine de idei, Legea stabileşte că se poate aproba
renunţarea la cetăţenia română numai cetăţeanului român care a împlinit vârsta de 18 ani şi numai
pentru motive temeinice. Poate cere renunţarea la cetăţenia română cel care:
a)nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;
b)nu este urmărit pentru debite către stat sau faţă de persoane juridice ori fizice din ţară sau,
având asemenea debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;
c) a dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie.
Aprobarea cererii de renunţare la cetăţenia română – cerere care trebuie să fie individuală – revine
Guvernului la propunerea ministrului justiţiei. Depunerea şi rezolvarea cererii sunt supuse aceloraşi
reguli ca şi cele stabilite pentru cererile de dobândire a cetăţeniei române.
Cetăţenia se pierde în acest caz pe data publicării în „Monitorul Oficial” a hotărârii de aprobare a
renunţării la cetăţenia română.
Cererea de renunţare la cetăţenia română, fiind o cerere individuală, nu produce efecte decât faţă de
cel ce o face, şi nu faţă de soţ sau copii, aşa cum, de altfel, am precizat şi în legătură cu principiile
cetăţeniei române.
3. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române
În afara modurilor de pierdere a cetăţeniei române explicate mai înainte, legea română mai prevede
unele situaţii în care cetăţenia se pierde, situaţii care privesc însă numai copiii minori, copii care, de
regulă, urmează condiţia juridică a părinţilor. Din analiza dispoziţiilor Legii cetăţeniei române se
desprind trei asemenea cazuri de pierdere a cetăţeniei române.
• Adopţia unui copil minor, cetăţean român, de către cetăţeni străini.
• Stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul României duce, de asemenea, la pierderea
cetăţeniei române, dacă părinţii sunt cetăţeni străini.
• Anularea, declararea nulităţii sau desfacerea adopţiei unui minor de către cetăţeni români.
[paginile 301-304]

6
Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării finale:
 Principiile generale aplicabile cetaateniei romane
 Natura juridica a cetateniei romane
 Moduri de dobandire a cetateniei romane
 Moduri de pierdere a cetateniei romane

APLICAŢII

Exerciţii rezolvate

1. Care din urmatoarele principii reprezinta principii generale aplicabile cetateniei

romane sub regimul juridic al Constitutiei Romaniei in vigoare?
a.) cetatenia este in exclusivitate o chestiune de stat
b.) functiile si demnitatile politice, civile si militare pot fi ocupate in conditiile legii de
persoanele care au numai cetatenie romana si domiciliul in tara
c.) cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere
d.) numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor prevaute de constitutie si de legile
tarii
e.) casatoria nu produce nici un efect juridic asupra cetaniei sotilor

A.) a, c, d, e
B.) a, b, c, d
C.) b, c, d, e

2. Identificati modurile de dobandire a cetateniei romane sub regimul juridic al Legii

21/1990 modificata si completata ulterior:
a.) dobandirea cetateniei romane se poate realiza in conformitate cu doua mari principii: jus
sagvinis si jus loci
b.) prin adoptie
c.) prin repatriere
d.) la cerere
e.) prin casatorie

A.) a, c, e
B.) b, c, d
C.) a, b, d

Răspuns corect:1-A; 2-B