1) Criterii de delimitare

Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept vizeazã mai multe
 
Acestea, in general, sunt: obiectul de reglementare, metoda de reglementare,
 
calitatea  subiectelor,  caracterul  normelor,  specificul  sanctiunilor  si  principiile dreptului civil.
Obiectul de reglementare  al dreptului civil este format din douã mari categorii: raporturi patrimoniale  si
raporturi  nepatrimoniale; nu  insã  toate  aceste raporturi fac parte din obiectul dreptului civil.
Metoda de reglementare.  Specificã dreptului civil este metoda egalitãtii juridice a  pãrtilor dintr-un raport
juridic civil.
Alt criteriu care ajutã la delimitarea ramurilor de drept este acela al caracterului   normelor:  norme
dispozitive si norme imperative. Pentru dreptul civil sunt specifice normele dispozitive (permisive,
supletive sau interpretative).
Normele dispozitive (interpretative  sau declarative) inlesnesc libertatea partilor fie suplinindu-le vointa
neexprimata, fie intregindu-le vointa, fie protejandu- le drepturile sau interesele in privinta carora are a
decide insusi titularul dreptului.Acestea pot fi permisive sau supletive.
Normele permisive  nici nu impun si nici nu interzic savarsirea unei actiuni, lasand   la aprecierea partilor
sa aleaga conduita pe care voiesc a o urma din mai multe variante posibile indicate de lege (de exemplu,
art. 1296 C.civ., conform caruia contractul de vanzare-cumparare se poate incheia fie pur si simplu, fie
sub conditie, si poate avea ca obiect doua sau mai multe lucruri alternative).
 
Normele supletive sunt acele reglementari legale care in anumite situatii permit ca persoanele singure sa-
si aleaga conduita de urmat si numai in situatia in care nu si-au ales singure aceasta conduita, se vor
aplica prevederile normei (art.
1305  C.civ.,  care  arata  ca  cheltuielile  vazarii  revin  cumparatorului,  numai  daca partile nu au
prevazut contracriul in contractul de vanzare-cumparare.
Normele imperative (categorice) sunt cele care, prohibitiv sau onerativ, stabilesc o conduita univoca si
strict determinata, de la care subiectul raportului de drept civil nu se  poate abate decat asumandu-si
riscul sanctiunii prevazute de lege.
Normele onerative  prevad expres obligatia subiectelor de drept civil de a se supune unei anumite
conduite (art.. 813 C.civ.arata ca donatiile se fac prin act autentic, ceea ce inseamna ca actul incheiat sub
semnatura privata nu este valabil).
Normele prohibitive interzic in mod expres partilor o anumita conduita (art.
1513 C. Civ. arata ca este nul un contract prin care un asociat isi rezerva totalitatea castigurilor, sau prin
care acetsa ar fi scutit de a participa la pierderi).
 
Alt criteriu de delimitare a dreptului civil este caracterul sanctiunii. Pentru dreptul Civil  sanctiunea
specificã este restabilirea dreptului subiectiv civil incãlcat,  care se face fie prin repararea prejudiciului
cauzat, fie prin incetarea actiunii de vãtãmare a dreptului personal nepatrimonial.
 

2. 2. Delimitarea fata de unele ramuri de drept

3. a) Delimitarea dreptului civil de dreptul constitutional
Dreptul constitutional  cuprinde normele juridice care reglementeaza organizarea si competentele
autoritatilor statului, sistemul electoral, drepturile si indatoririle   fundamentale   ale   cetatenilor.   Orice   
ramura   de   drept   isi   gaseste fundamentul juridic in normele din Constitutie. Principiile fundamentale
ale dreptului civil sunt consacrate in primul rand in textul constitutional, iar drepturile subiective civile sunt
garantate prin Constitutie. Raporturile juridice guvernate de dreptul constitutional – raporturi preponderent
nepatrimoniale – presupun o calitate speciala a participantilor: aceea de cetatean, pe de o parte, si de
organ de stat, pe de alta parte. Dimpotriva, raporturile juridice de drept civil nu presupun nici o alta
calitate a participantilor decat aceea de subiect de drept. Pozitia partilor in dreptul civil este una de
egalitate juridica, pe cand in dreptul constitutional de subordonare.
Normele dreptului civil sunt predominant dispozitive, iar cele ale dreptului constitutional imperative.
Sanctiunile dreptului constitutional nu presupun vreun proces, ci parcurgerea unei proceduri specifice (ex.
suspendarea din functie-art. 95 din Constitutie); in cazul incalcarii drepturilor subiective civile se recurge
la introducerea unei actiuni in instanta pentru restabilirea dreptului.
 

1. b) Delimitarea dreptului civil de dreptul administrativ

Dreptul administrativ  cuprinde normele juridice care reglementeaza organizarea si desfasurarea activitatii
organelor administratiei de stat si a serviciilor publice.
 
Deosebirile sunt similare celor semnalate in comparatia realizata cu dreptul constitutional. Delimitarea
prezinta importanta indeosebi atunci cand incheierea unui act juridic civil este precedata de emiterea unui
act administrativ individual (ex: o autorizatie). Drept sanctiune specifica dreptului administrativ amintim
amenda contraventionala.
 

1. c) Delimitarea dreptului civil de dreptul financiar si fiscal

Dreptul fiscal cuprinde normele juridice care reglementeaza relatiile referitoare   la intocmirea, aprobarea
si executarea bugetului de stat, dezvoltarea economico-sociala si acoperirea unor nevoi publice.
Relatia dreptului civil cu dreptul financiar se intemeiaza pe faptul ca ambele reglementeaza relatii
patrimoniale, avand ca obiect drepturi si obligatii exprimate in bani. Dar dreptul financiar, ca ramura de
drept public, reglementeaza raporturi in care cel putin una dintre parti este un organism al statului. De
asemenea, in timp ce dreptul civil reglementeaza relatiile banesti dintre persoanele fizice si juridice,
dreptul financiar si fiscal reglementeaza relatiile banesti de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor
banesti ale statului. Sanctinile dreptului financiar sunt specifice, cum ar fi majorari pentru intarziere la
plata impozitelor.
 

1. d) Delimitarea dreptului civil de dreptul procesual civil

Dreptul procesual civil cuprinde normele juridice care reglementeaza activitatea de judecare a cauzelor
civile si de executare a hotararilor pronuntate in aceste cauze.
Dreptul procesual civil ca ramura distincta a dreptului garanteaza eficacitatea dispozitiilor de drept civil
care consacra drepturi subiective pentru persoanele fizice ori juridice.
Legatura dintre dreptul civil si dreptul procesual civil este cea de la continut la forma, acesta din urma
fiind compus dintr-un ansamblu de norme juridice care reglementeaza modul de judecata a cauzelor civile
si modul de executare silita a hotararilor judecatoresti pronuntate in aceste cauze.
Specifice dreptului procesual civil sunt: subordonarea partilor, preponderenta normelor imperative;
existenta unor calitati speciale ale partilor, dobandita dupa promovarea actiunii civile. Sanctiunile sunt de
asemenea specifice- ex: decaderea dintr-un drept procesual .
 

1. e) Delimitarea dreptului civil de dreptul comercial

Dreptul comercial  cuprinde normele ce reglementeaza raporturile juridice ce izvorasc din actele si faptele
considerate de lege ca fiind fapte de comert, precum si raporturile juridice la care participa persoanele ce
au calitatea de comerciant.
Dreptul comercial este un drept special fata de dreptul civil; el priveste numai raporturile patrimoniale care
au ca izvor fapte de comert si raporturi juridice la care participa persoanele cu calitatea de comercianti,
spre deosebire de dreptul civil, care are in vedere celelalte raporturi patrimoniale si toate raporturile
personal nepatrimoniale.
 
Sunt asemanatoare: pozitia de egalitate a partilor, caracterul dispozitiv al normelor aplicabile. Sanctiunile
dreptului comercial sunt mai severe si au un regim juridic deosebit fata de cele le dreptului civil.
 

1. f) Delimitarea dreptului civil de dreptul muncii

Dreptul muncii  cuprinde normele ce reglementeaza raporturile sociale de munca nascute din contractul
individual de munca. Asemenea raporturi juridice privesc: felul muncii, locul muncii, salarizarea, celelalte
drepturi si obligatii ale salariatilor si angajatorilor etc. Dreptul muncii cuprinde, in subsidiar, si o serie de
norme de ordine publica (cum ar fi, de exemplu, normele de protectia muncii sau normele  privind
examenul  medical  obligatoriu  al  salariatilor).  Si  pentru  dreptul muncii, dupa cum am vazut, dreptul
civil constituie drept comun. Numeroase institutii sunt deopotriva aplicabile contractului de munca si
contractelor civile. Dar in contractul civil, egalitatea juridica a partilor subzista pe tot parcursul derularii
contractului, in timp ce in contractul de munca ea exista doar in momentul incheierii acestuia.  Ulterior, 
pe  parcursul executarii  contractului,  salariatul  se  subordoneaza celui care l-a incadrat in munca.
Corelatia dintre dreptul civil si dreptul muncii se manifesta si prin aceea ca raporturile de munca se pot
intemeia nu numai pe contracte de munca, dar si pe contracte civile de prestari de servicii (care se
incheie in temeiul unei legi speciale, nr.
130/1999).
Sanctiunile din dreptul muncii intervin ca rezultat al raspunderii materiale si a celei disciplinare.
 

1. g) Delimitarea dreptului civil de dreptul familiei

Dreptul familiei cuprinde normele care reglementeaza   raporturile decurgand din casatorie, rudenie,
filiatie, adoptie, precum si normele privind ocrotirea minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie. Si
dreptul familiei cuprinde o serie de norme de ordine publica, de protectie a interesului general (in special
normele de ocrotire a unor categorii de persoane). Chiar si dupa integrarea normelor de drept al familiei
in Codul civil, ramura dreptului familiei isi va pastra autonomia, in raport cu dreptul civil.
Dreptul  familiei  reglementeaza  raporturile  care  izvorasc  din  casatorie, rudenie,  adoptie  si  cele
asimilate  acestora.  Distinctia  fata  de  dreptul  civil  se intemeiaza pe specificitatea relatiilor sociale – in
general nepatrimoniale – reglementate in dreptul familiei. In plus, dreptul familiei cunoaste sanctiuni
specifice si cuprinde preponderent norme imperative.
 

1. h) Delimitarea dreptului civil de dreptul international privat

Dreptul international privat reglementeaza raporturile de drept privat cu element de extraneitate, indicand

autoritatea competenta si legea aplicabila. Fiecare stat are propriul sistem de drept international privat.
Deosebirea esentiala dintre cele doua ramuri de drept consta in faptul ca dreptul international  privat
reglementeaza  raporturi  juridice  care  contin  un  element  de
 
extraneitate, ceea ce atrage incidenta in cauza a cel putin doua sisteme de drept, urmand ca norma de
drept international privat sa arate care va fi regimul aplicabil in cauza.
Dreptului international privat ii este specifica o anumita metoda de reglementare: de indicare a legii
aplicabile, prin intermediul normelor conflictuale, normelor materiale sau a celor de aplicare imediata.
Neaplicarea legii indicate de norma respectiva nu atrage nici o sanctiune pentru judecatorul investit cu
solutionarea cauzei.