CONDIŢIILE DE FORMĂ ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL.

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE

Introducere
Pornim de la eviența că actul juridic civil se naște din dreptul civil.
Dreptul civil s-a dezvoltat ca ramură a dreptului privat cu funcții de reglementare a
actului juridic dintre entități - persoane fizice sau juridice, indivizi sau grupuri - care sunt definite
de poziţii de egalitate juridică. Această acepțiune implică rolul și funcționarea concluziilor
următoare:
- dreptul civil aparţine structurii dreptului privat, întrucât reglementează, mai ales, raporturi
dintre particulari. Și, mai specific, dreptul civil nu este doar una dintre ramurile acestei diviziuni
a dreptului, ci beneficiază de un statut privilegiat, deoarece dreptul civil este drept comun pentru
celelalte ramuri de drept privat. Prin această paradigmă, practica de drept aduce juristul și
instituția care aplică legea, în situația ca, ori de câte ori o anumită situaţie juridică nu este
reglementată în nici un fel în ramura specială de drept, soluţia va fi aplicarea normelor de drept
civil.
Din dreptul civil ca bază comună s-au desprins, în timp, în toate epocile/perioadele, toate
celelalte ramuri de drept privat. La începuturi, în primii ani de aplicare a dreptului roman, dreptul
civil reglementa toate raporturile dintre părţi aflate pe picior de egalitate juridică. Noţiunea de
“drept civil” era practic sinonimă cu cea de “drept privat”. Abia tâziu (în secolul trecut) au
început să se desprindă celelalte ramuri de drept, privitoare la raporturile dintre anumiţi
particulari sau dintr-un domeniu special de activitate.
Treptat s-au desprins și dezvoltat în sine dreptul comercial - care reglementează
raporturile din domeniul actelor şi faptelor de comerţ (şi dintre anumite subiecte de drept, numite
“comercianţi”). În același mod, din nevoi ale practicii juridice, s-a desprins dreptul muncii, ca
ramură de drept ce reglementează raporturile născute din contractul de muncă. Contractul de
muncă era iniţial reglementat de legea civilă, fiind socotit un simplu contract de închiriere
(locaţiune de servicii): o parte îşi închiriază celeilalte părţi forţa de muncă în schimbul unei
chirii, denumite salariu. Din necesități practice de dezambiguizare, clarificare, sistematizare a
soluțiilor de aplicare și interpretare a legilor, s-a observat că particularităţile acestui contract în
raport cu celelalte contracte civile sunt atât de însemnate încât justifică autonomia unei ramuri de
drept desprinsă din drepul civil dar distinctă în raport cu acesta: dreptul muncii. Deşi devenite
autonome, ramurile dreptului privat născute din dreptul civil se supun aceloraşi principii
fundamentale. Mai mult, ele se completează, ori de câte ori legea specială nu dispune, cu
prevederile dreptului civil. (De exemplu, art. 1 din Codul comercial prevede: “În comerţ se
aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune, se aplică Codul civil”).
În aceeași direcție de aplicare complementară a legii, Codul muncii stipulează la art. 187
că ”Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii ale legislaţiei muncii şi, în
măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul relaţiilor de muncă, se completează cu
dispoziţiile legislaţiei civile”. Mai explicit, legislaţia muncii nu reglementează în nici un fel
problema consimţământului la încheierea contractului de muncă. Rezultă că se vor aplica
normele generale de drept civil, potrivit cărora, pentru încheierea valabilă a oricărui act juridic
(deci şi a unui contract de muncă) este necesară existenţa unui consimţământ al părţilor
exteriorizat, dat cu seriozitate şi neafectat de vicii de consimţământ.
Odată ce ajungem aici, putem constata, pe linie de consecință, că obiectul de
reglementare al dreptului civil îl constituie două categorii de raporturi juridice și anume:
- raporturi juridice patrimoniale, sub accepțiunea raporturi juridice care au un conţinut evaluabil
în bani. Fireşte, nu toate raporturile juridice patrimoniale sunt reglementate de normele dreptului
civil, unele dintre acestea sunt obiect de reglementare pentru alte ramuri de drept ca: dreptul
comercial, dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul administrativ;
- raporturi personal-nepatrimoniale.
Printre raporturile patrimoniale, cele reglementate de dreptul civil pot fi identificate prin
faptul că în consistența lor subiectele se află pe o poziţie de egalitate juridică. De exemplu, fac
parte din raporturile patrimoniale reglementate de dreptul civil raporturile care au în conţinutul
lor dreptul de proprietate. Raporturile personal-nepatrimoniale sunt relaţiile sociale reglementate
de normele dreptului civil care sunt legate de identificarea persoanei fizice sau juridice şi care au
un conţinut ce nu este evaluabil în bani.
În aplicarea corpului juridic în reglementarea raporturilor legale sunt incluse relaţiile sociale
referitoare la existenţa şi integritatea persoanei şi relaţiile ce se nasc din creaţia personală
(dreptul de autor, dreptul de inventator, dreptul de inovator). O categorie foarte importantă de
relaţii sociale reglementate de dreptul civil este cea referitoare la capacitatea civilă a persoanei
fizice sau juridice, adică la aptitudinea sa de a avea şi exercita drepturi şi obligaţii civile, într-un
cuvânt de a fi subiect de drept.
Dreptul civil reglementează raporturile juridice dintre părţi aflate pe picior de egalitate
juridică. Această trăsătură încorporează dreptul civil dreptului privat, pentru că, prin definiția
legii și prevederile constituționale, dreptul public este diviziunea dreptului în care cel puţin unul
dintre participanţi este un organism de stat (care, în general, îşi subordonează cealaltă parte a
raportului juridic) în timp ce în cadrul raporturilor de drept privat nici una dintre părţi nu-şi poate
impune în mod unilateral voinţa celeilalte.
Pe scurt, pentru a determina dacă un anumit raport juridic este guvernat de dreptul civil,
trebuie să procedăm prin excludere, parcurgând etapele prevăzute de jurisprudență (ca teorie,
dar și ca filosofie a dreptului, pentru o înțelegere mai profundă a naturii de drept, de raționament
juridic, a sistemelor juridice și a instituțiilor juridice).