Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Gabriela Răducan
Lect.univ.dr. Mădălina Dinu
Semestrul II
Partea a III-a
Procedura necontencioasă judiciară 2
PROCEDURA NECONTENCIOASĂ
Exemple:
- încuviinţarea adopţiilor,
I. Competenţa
cererile care sunt în legătură cu un proces în curs la o instanţă sau pe care aceasta
l-a soluţionat ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori
aflate în depozitul unei instanţe se vor introduce la acea instanţă
[art. 528 alin. (1) NCPC];
instanţa este obligată să-şi verifice din oficiu competenţa, chiar dacă este de
ordine privată, putând cere părţii lămuririle necesare;
trebuie să cuprindă:
numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul celui care o
face (petentului);
motivarea cererii;
semnătura.
instanţa poate dispune, chiar din oficiu, orice măsuri utile cauzei, având dreptul să
asculte orice persoană care poate aduce lămuriri în cauză, precum şi pe acelea ale
căror interese ar putea fi afectate de hotărâre [art. 532 alin. (2) NCPC];
încheierea prin care instanţa admite (încuviinţează) cererea este executorie, fiind
supusă numai apelului, cu excepţia celei pronunţate de un complet al Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă;
Procedura necontencioasă judiciară 4
termenul de apel curge de la pronunţare, pentru cei care au fost prezenţi la ultima
şedinţă de judecată, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit;
spre deosebire de dreptul comun, unde doar părţile care au figurat în primă
instanţă sau succesorii lor în drepturi sau procurorul (în cazurile prevăzute de
lege) pot declara apel, în materie necontencioasă, apelul poate fi formulat de
orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la soluţionarea cererii,
termenul de apel curgând de la data la care a luat cunoştinţă de încheiere, dar nu
mai târziu de un an de la data pronunţării;
I. Instanţa competentă
1. Competenţa materială
judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, dacă soţii nu au avut
locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia
judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună;
orice judecătorie din România, dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa
în ţară, iar părţile convin ca o anumită judecătorie să soluţioneze cauza;
Chiar dacă art. 914 NCPC prevede mai multe instanţe competente în solu-
ţionarea cererii de divorţ, aceasta nu înseamnă că este vorba despre o
NB
competenţă alternativă, deoarece reclamantul nu are posibilitatea de a
alege între mai multe instanţe, ci acesta, dimpotrivă, este obligat să res-
pecte ordinea fixată expres de legiuitor, în funcţie de circumstanţele de
fapt, expres stabilite de legiuitor (este vorba despre o competenţă „în
cascadă”, cu respectarea ordinii prestabilite de lege).
Regula generală
indicarea numelor copiilor minori născuţi din căsătorie sau al celor care se bucură
de situaţia legală a copiilor din căsătorie (adoptaţi);
cererea poate fi depusă, ca orice altă cerere de chemare în judecată, fie personal,
de către reclamant, fie prin reprezentant.
III. Întâmpinarea
decăderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru motivele proprii.
Soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior, atunci când
cererea reclamantului a fost respinsă. Textul conferă deci posibilitatea ca
NB
soţul care a figurat în primul proces de divorţ ca pârât să poată sesiza
ulterior instanţa cu o cerere de divorţ, de această dată în calitate de
reclamant. Aceasta şi pentru faptul că hotărârea prin care s-a respins ca
neîntemeiată cererea de divorţ nu are autoritate de lucru judecat pe fon-
dul cauzei, putând fi reiterată de oricare dintre soţi ori de câte ori apar
noi motive de divorţ.
V. Calitate procesuală
Regula:
acţiunea de divorţ are un caracter strict personal, astfel că, de principiu, nimeni nu
o poate exercita în locul soţului reclamant, iar ca pârât nu poate fi chemat decât
Procedura divorţului 8
Excepţia
cererea de divorţ poate fi făcută şi prin reprezentant legal de către soţul care este
pus sub interdicţie judecătorească sau personal, dar numai în ipoteza în care
dovedeşte că are discernământul neafectat.
instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra următoarelor aspecte, chiar
dacă nu a fost învestită în acest sens:
instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri
provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de
întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei
familiei (art. 919 NCPC);
Regula
Excepţia
reclamantul se poate înfăţişa prin mandatar, avocat, sau, după caz, prin tutore ori
curator, dacă se află într-una dintre următoarele situaţii:
instanţa va încerca împăcarea soţilor la fiecare înfăţişare a acestora [art. 920 alin.
(2) NCPC], deci atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel.
3. Absenţa reclamantului
1. Renunţarea la judecată
2. Împăcarea soţilor
instanţa va lua act de împăcare, chiar dacă nu s-a satisfăcut cerinţa timbrării,
astfel că eventuala excepţie de netimbrare va rămâne lipsită de obiect;
asupra declaraţiei părţilor privind împăcarea, instanţa va lua act de acordul lor de
voinţă, pronunţând o hotărâre de închidere a dosarului, având caracter definitiv.
Regula
Excepţia
X. Nemotivarea hotărârii
pentru ca instanţa să dea curs acestei solicitări (de nemotivare a hotărârii) este
necesar ca cererea să fi fost formulată de ambele părţi.
1. Apelul
în ipoteza în care unul dintre soţi s-a recăsătorit, hotărârea definitivă prin care s-a
desfăcut căsătoria nu este supusă niciunei căi de atac de retractare, deci nici
contestaţiei în anulare şi nici revizuirii, în ceea ce priveşte capătul de cerere
privind divorţul [art. 927 alin. (3) NCPC];
Procedura divorţului 12
atunci când soţii optează pentru desfacerea căsătoriei prin acord, cererea de
divorţ nu trebuie motivată, deoarece nu prezintă relevanţă motivele de divorţ,
care nici nu trebuie indicate, fiind suficient simplul acord de voinţă al soţilor;
divorţul prin acordul soţilor se pronunţă de instanţa de judecată numai dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
există o cerere în acest sens formulată de ambii soţi sau doar de unul dintre ei,
acceptată însă de celălalt;
ambii soţi îşi exprimă personal consimţământul pentru desfacerea căsătoriei lor;
Procedura divorţului 13
este necesar ca niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie judecătorească la
data sesizării instanţei (altfel sunt incidente dispoziţiile art. 917 NCPC).
dacă cei doi soţi au căzut de acord şi în privinţa cererilor accesorii divorţului, vor
preciza modalitatea de rezolvare a acestora chiar în cuprinsul cererii lor comune
de divorţ, astfel că instanţa va lua act şi de tranzacţia lor privind aceste cereri;
această hotărâre este definitivă, potrivit art. 930 alin. (4) NCPC, care derogă de la
norma generală (art. 440 NCPC) în privinţa hotărârilor care consfinţesc învoiala
părţilor;
pentru ipoteza în care soţii nu sunt de acord în privinţa tuturor celorlalte cereri
accesorii divorţului, în funcţie şi de natura acestora:
1.1. Condiţii
faptul că existenţa acestor motive face ca relaţiile dintre soţi să fie grav vătămate;
1.2. Soluţii:
în privinţa cererii de divorţ întemeiate pe culpa unuia dintre soţi, instanţa poate
adopta următoarele soluţii:
admite cererea şi dispune desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi, dacă din
probe rezultă atât culpa reclamantului, cât şi a pârâtului în destrămarea relaţiilor
de căsătorie;
se poate solicita şi dispune numai în cazul în care soţii sunt despărţiţi în fapt de cel
puţin 2 ani.
durata separării în fapt a soţilor să fie de minim 2 ani anterior formulării cererii de
divorţ; nu interesează împrejurările în care a avut loc separarea faptică a soţilor,
cauzele care au dus în final la aceasta, ci au relevanţă doar existenţa sa şi durata în
timp;
I. Sechestrul asigurător
creanţa creditorului
este exigibilă;
creanţa creditorului
este exigibilă;
creanţa creditorului
nu este exigibilă;
recipisa din care să rezulte consemnarea a jumătate din valoarea creanţei care
face obiectul litigiului de fond (pentru a doua ipoteză);
în cazul în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac
împotriva încheierii este recursul (art. 958 NCPC);
Măsuri asigurătorii. Sechestrul asigurător. Poprirea asigurătorie.
Sechestrul judiciar 19
atunci când competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac
este recursul (art. 958 NCPC).
Obiectul popririi:
îl constituie sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale
urmăribile datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care aceasta i le va
datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente;
Regula:
existenţa unui proces pe rol asupra însuşi bunului ce face obiectul sechestrului
judiciar.
2. Procedura de înfiinţare
se soluţionează:
dacă a fost pus sub sechestru judiciar un bun imobil, se va proceda şi la efectuarea
formalităţilor de publicitate imobiliară, prin înscrierea măsurii asigurătorii în
cartea funciară.
în mod excepţional (în cazul în care bunul aflat sub sechestru judiciar nu poate fi
conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară),
administratorul-sechestru poate să procedeze la înstrăinarea acestuia, însă numai
cu autorizarea prealabilă a instanţei care a dispus aplicarea sechestrului;
I. Felurile partajului
proprietatea comună poate înceta, cel mai adesea, prin partaj (sau împărţeală);
copărtaşii pot recurge la un partaj voluntar oricând, cât timp legea nu opreşte
această modalitate de sistare a coproprietăţii;
partajul se poate face prin învoiala părţilor, fie că e vorba de un partaj succesoral,
fie de un partaj al bunurilor comune ca efect al desfacerii căsătoriei;
aceasta poate interveni ori de câte ori copărtaşii nu se înţeleg cu privire la modul
de partajare a bunurilor comune;
atunci când este vorba de un partaj solicitat pe cale principală, în timpul căsătoriei
sau ulterior rămânerii definitive a hotărârii de divorţ, competenţa teritorială este
dată de regulile de drept comun:
1. Procedura prealabilă
titlul în baza căruia se solicită împărţeala, adică cel în baza căruia a luat naştere
starea de coproprietate: contract, succesiune, uzucapiune, dobândirea de bunuri
în timpul căsătoriei;
valoarea lor;
Regula
Excepţie
în cazul în care bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură,
partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai
multor coproprietari, la cererea acestora;
1. Trăsături
în cazul în care pentru formarea loturilor este necesară efectuarea unei expertize
de măsurare, de evaluare, iar instanţa nu are date suficiente pentru aceasta, va
stabili, printr-o încheiere de admitere în principiu:
atunci când, pe lângă cererea principală de partaj, s-au formulat şi cereri accesorii
în legătură cu partajul şi de a căror soluţionare depinde efectuarea acestuia,
precum o cerere de reducţiune a liberalităţilor excesive sau o cerere de raport al
donaţiilor şi altele asemenea, instanţa trebuie să se pronunţe şi cu privire la
aceste cereri tot prin încheierea de admitere în principiu
[art. 984 alin. (2) NCPC].
constatarea existenţei altor coproprietari sau a altor bunuri decât cele indicate şi
care sunt supuse partajării;
constatarea existenţei altor coproprietari sau a altor bunuri care trebuie supuse
împărţelii să intervină în intervalul cuprins între data pronunţării încheierii de
admitere în principiu şi data pronunţării hotărârii de împărţeală.
4. Modificarea încheierii
tot printr-o nouă încheiere, instanţa poate scoate un bun din masa de partajat, în
cazul în care se constată că acesta a fost inclus din eroare, însă numai condiţionat
de acordul tuturor coproprietarilor;
pentru pronunţarea unei noi încheieri în acest sens, este necesară îndeplinirea
următoarelor condiţii:
constatarea cuprinderii din eroare în masa bunurilor de împărţit a unui bun care
nu poate fi supus partajului;
Regula
partajul în natură constituie regula, însă, atunci când acesta nu este posibil, în
funcţie de anumite criterii, instanţa va stabili o altă modalitate de partajare.
Procedura partajului judiciar 28
Criterii (art. 987 NCPC) în baza cărora instanţa poate dispune asupra formării şi
atribuirii loturilor:
acordul părţilor;
natura bunurilor;
când împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere
importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia
economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, prin încheiere, îi poate
atribui provizoriu întregul bun;
dacă sumele s-au depus în termenul fixat, instanţa va pronunţa direct o hotărâre
asupra fondului, prin care va atribui definitiv bunul copărtaşului căruia iniţial i se
atribuise bunul în mod provizoriu;
însă, dacă în termenul fixat copărtaşul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul nu
consemnează sumele de bani, atunci instanţa va atribui provizoriu bunul altui
coproprietar;
3. Atribuirea definitivă
dacă vânzarea nu s-a efectuat în termenul stabilit, indiferent că una dintre părţi
nu a fost de acord cu vânzarea prin bună învoială ori din alt motiv, atunci instanţa
va cita părţile şi va pronunţa o nouă încheiere, prin care va dispune efectuarea
vânzării prin intermediul executorului judecătoresc.
Căi de atac
în ipoteza în care partajul în natură nu este posibil, iar toţi copărtaşii refuză să le
fie atribuit bunul şi acesta nici nu poate fi vândut, instanţa va hotărî închiderea
dosarului (această hotărâre nu intră în autoritatea de lucru judecat, deoarece – în
realitate – partajul nu s-a putut soluţiona, astfel că cererea va putea fi reiterată
când vreunul din copărtaşi va considera necesar).
hotărârea de partaj rămasă definitivă constituie titlu executoriu, chiar dacă prin
hotărâre nu s-a dispus predarea bunurilor către copărtaşii în lotul cărora acestea
au căzut;
atunci când partajul este solicitat pe cale incidentală, hotărârea va urma aceleaşi
căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii principale; acelaşi este şi termenul
pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluţia dată asupra
partajului.
I. Condiţii de admisibilitate
urgenţa;
neprejudecarea fondului.
2. Urgenţa
4. Neprejudecarea fondului
dacă există proces pe fondul dreptului, instanţa sesizată cu acesta este compe-
tentă să soluţioneze şi cererea de ordonanţă preşedinţială (nu, însă, acelaşi
complet, deoarece judecătorul s-ar afla în incompatibilitate, prin „cumul de
decizii”, aşa cum e definit în cadrul teoriei aparenţei de imparţialitate întemeiate
pe art. 6 din C.E.D.O.);
când litigiul privind fondul dreptului se află în ciclul procesual al apelului, cererea
de ordonanţă va fi introdusă tot la prima instanţă, iar nu la instanţa de apel.
în toate cazurile în care ordonanţa este dată fără citarea părţilor, instanţa se va
pronunţa asupra măsurii solicitate doar pe baza cererii şi a actelor depuse, fără
Procedura de executarea silită 37
în toate cazurile (deci şi atunci când în faţa primei instanţe procedura a fost una
necontradictorie) citarea părţilor este obligatorie la judecarea apelului [art. 999
alin. (3) NCPC];
EXECUTAREA SILITĂ.
SCOPUL ŞI OBIECTUL
Sediul materiei: art. 622-631 CPC
I. Titlurile executorii
hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură
cu care părţile au convenit să exercite direct recursul, potrivit art. 459
alin. (2) CPC;
o hotărâre susceptibilă de apel şi de recurs poate fi atacată, înăuntrul
termenului de apel, direct cu recurs, la instanţa care ar fi fost
Procedura de executarea silită 46
3. Orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare
măsuri anume prevăzute de lege, în măsura în care legea nu dispune altfel, sunt executorii
de drept şi pot fi atacate numai cu contestaţie la executare, conform art. 657 CPC;
- încheierea prin care executorul judecătoresc soluţionează obiecţiunile referitoare la
caietul de sarcini privind vânzarea titlurilor de valoare şi a unor bunuri cu regim de
circulaţie special, în condiţiile art. 757 CPC, este executorie;
- încheierea prin care executorul se pronunţă asupra cererii de expertiză în cazul pro-
cedurii de evaluare a bunurilor sechestrate, care va cuprinde stabilirea onorariului
provizoriu ce se cuvine expertului şi termenul în care trebuie depus raportul de expertiză,
conform art. 758 alin. (6) CPC;
- procesul-verbal de licitaţie, conform art. 851 alin. (3) CPC etc.
E. Înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege [art. 638 alin. (1) pct. 2
CPC], precum și titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de
lege [art. 638 alin. (1) pct. 2 CPC]
sunt titluri executorii atât titlurile de credit, cât şi alte înscrisuri cărora
legea le recunoaşte putere executorie;
suspendarea executării acestor titluri executorii poate fi cerută şi în cadrul
acţiunii de fond având ca obiect desfiinţarea lor [art. 638 alin. (2) CPC].
Exemple:
- potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, procesul-
verbal neatacat în termenul legal constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate;
Procedura de executarea silită 49
- conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leas-
ing, „contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul
garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii”;
- în raport de prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, „contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu
executoriu”. În practica judiciară s-a statuat că, „în condiţiile în care în fiecare din cele
trei contracte de asistenţă juridică s-a prevăzut câte un onorariu pentru fiecare fază
procesuală şi au fost emise facturi fiscale în care sunt menţionate serviciile prestate de
avocat, se constată existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, nefiind necesară
îndeplinirea formalităţii de însuşire de către debitor a facturilor emise în baza contractului
de asistenţă, acesta fiind un aspect ce poate fi verificat pe calea contestaţiei la executare
formulate de către debitor”.
H. Cambia, cecul, biletul la ordin, precum şi alte titluri de credit constituie titluri
executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială (art. 640 CPC)
PARTICIPANŢII LA EXECUTAREA
SILITĂ
Practică judiciară
În cazul în care nu s-a dovedit că debitorii au patrimonii distincte, iar bunul supus
urmăririi este bun comun, se poate începe executarea silită împotriva debitorilor,
întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu reprezintă o datorie comună2.
1
S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed.Lumina Lex, 2001, p.56
2
Trib Buc., Secția a III-a Civilă, decizia nr.1028 din 15 mai 2006, în C.Nica, op.cit., pp.116-
117
Procedura de executarea silită 54
4. Compensația legală
Compensația legală, în faza executării silite poate interveni atunci când
debitorul deține împotriva creditorului său o creanță exigibilă constatată printr-un
titlu executoriu. Astfel, pentru a putea opera compensația legală în faza executor
silite se cer a fi îndeplinite următoarele condiții:
1. debitorul să solicite executorului judecătoresc să aplice compensația
legală; prin urmare, aceasta nu va fi efectuată din oficiu de către
executorul judecătoresc, ci doar la cererea debitorului;
2. înscrisul constatator al creanței debitorului împotriva creditorului să
constituie potrivit legii titlu executoriu; ca atare, un înscris sub semnătură
privată care constată această creanță nu va putea să constituie temei
pentru a opera compensația în condițiile art.646 alin. (2) CPC, însă, părțile
vor putea conveni ca cele două datorii să fie compensate3 în virtutea
dreptului de dispoziție al părților reglementat de art. 9 alin. (3) CPC, fiind,
deci nevoie de acordul creditorului în acest sens;
3. creanța pe care debitorul o deține împotriva creditorului să fie exigibilă.
Deși dispozițiile art.646 CPC nu prevăd care este actul de procedură prin
care executorul judecătoresc aplică compensația, prin raportare la prevederile
656 alin. (1) CPC apreciem că, încheierea este actul prin care executorul
judecătoresc aplică compensația.
Efectele compensației: dacă prin aplicarea compensației se realizează
integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, achitându-se cheltuielile de
3
a se vedea în același sens, G.Boroi, ș.a., op.cit., p.116
Procedura de executarea silită 55
executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii (dobânzi, penalități, etc),
executarea silită va înceta în condițiile art.703 alin. (1) CPC. Însă, dacă datoria
debitorului față de creditor se stinge doar în parte, executarea silită va continua
pentru suma rămasă după aplicarea compensației.
4. Obligaţiile părţilor
Obligațiile creditorului în faza executării silite
În faza executării silite, creditorul are o serie de obligații corelative dreptului
său de valorificare a dreptului constatat prin titlul executoriu, respectiv:
obligația de a acorda sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune
condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie executorului
judecătoresc, la cererea acestuia, mijloacele necesare în acest scop;
obligația de a avansa cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de
executare, potrivit dispoziţiilor luate de executor.
Articolul 647 CPC nu prevede existența unei sancțiuni specifice pentru
ipoteza în care creditorul nu ar duce la îndeplinire aceste obligații, caz în care
devin incidente dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv perimarea de
drept a executării silite, sancțiune care intervine atunci când creditorul lasă să
treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, care
i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc.
Obligațiile debitorului
Debitorului îi incumbă în faza executării silite:
obligația de a declara executorului, toate bunurile sale, mobile şi
imobile, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în
devălmăşie, cu arătarea locului în care acestea se află, precum şi toate
veniturile sale, curente sau periodice; sancțiunea neîndeplinirii acestei
obligații sau a îndeplinirii cu rea-credință a acesteia se sancţionează cu
amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei, sancțiune dispusă la cererea
executorului judecătoresc de către preşedintele instanţei de executare.
obligația de a aduce la cunoștința executorului care sechestrează
bunurile sale, dacă anterior aceleași bunuri au mai format obiect al unui
sechestru, existența acestui sechestru precum și identitatea organului
de executare care l-a aplicat, în acest sens, predând executorului
judecătoresc o copie a procesului-verbal de sechestru anterior. Deși textul
art.647 alin. (3) CPC nu prevede expres sancțiunea aplicabilă în cazul
Procedura de executarea silită 56
4
Potrivit art.648 CPC ”(1) Creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a
accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au
garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi
obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în
care prin lege se dispune altfel. (2) Când se urmăreşte numai terţul fidejusor ori garant
ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în acelaşi timp şi debitorului
principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită”.
Procedura de executarea silită 57
5
V.M.Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, op.cit., p.528
6
V.M.Ciobanu, G.Boroi, op.cit., p.520
Procedura de executarea silită 58
IV. TERŢII
V. INSTANŢA DE EXECUTARE
Instanța de executare este și ea participant la executarea silită. Instanța
de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării
organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara
cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul
debitorului nu este în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie
se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie
se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Prin urmare,
prevederile art.651 alin. (1) CPC stabilesc competența materială exclusivă în
favoarea judecătoriei în timp ce competența teritorială aparține judecătoriei de la
domiciliul/sediul debitorului de la data sesizării organului de executare, instanță
care rămâne competentă chiar dacă după începerea executării silite intervine
schimbarea domiciliului/sediului debitorului.
Cu alte cuvinte, în stabilirea competenței instanței de executare, vor fi
avute în vedere următoarele criterii:
instanța de la domiciliul/sediul debitorului;
dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu este în ţară, este
competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării
organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului;
dacă domiciliul/sediul creditorului nu se află în ţară, judecătoria în a cărei
circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit
de creditor.
Faptul că art.650 alin.(1) CPC prevede instanțe de executare diferite in funcție
de criteriile de mai sus, nu trebuie să conducă la concluzia că am fi in prezența
unei competențe teritoriale alternative, ci aceasta este exclusivă, în funcție de
domiciliul/sediul debitorului.
Aceste dispoziții au un caracter general, în sensul că, își vor găsi
aplicabilitatea ori de câte ori nu există o dispoziție care să atribuie competența
unei alte instanțe. În acest sens, menționăm dispozițiile art. 1102-1109 CPC care
Procedura de executarea silită 60
se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale
se dispune altfel”).
Stabilirea competenței teritoriale a executorului judecătoresc se
realizează în raport de natura bunurilor sau a obligației ce face obiectul executării
silite, în funcție de acestea, competența fiind diferită.
art. 653 alin. (4) CPC conform cărora, la cererea creditorului, instanța de
executare poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea executorului
judecatoresc cu alt executor judecatoresc indicat de catre creditor și continuarea
executarii silite de către noul executor judecătoresc.
Cu alte cuvinte, dacă în executarea silită pornită de un executor
judecătoresc nu se găsesc bunuri (mobile sau imobile) sau venituri care ar putea fi
urmărite aparținând debitorului în raza de competență a executorului inițial
investit, creditorul are posibilitatea de a solicita instanței de executare (astfel cum
aceasta este definită în cuprinsul art. 651 CPC), continuarea executării silite de
către un alt executor judecătoresc din circumscripția unei alte curți de apel.
Desigur, în această situație creditorul are obligația de a indica executorul
judecătoresc care urmează a efectua executarea, eventual și existența unor
bunuri sau venituri urmăribile ale debitorului în acea circumscripție7. În situația în
care instanța de executare, admite cererea, va dispune înlocuirea executorului
judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către creditor şi continuarea
executării silite de către noul executor judecătoresc, dispunând în acest sens și
conexarea executărilor.
7
Apreciem că s-ar impune indeplinirea unor astfel de condiții având în vedere că
prevederile art.653 alin. (4) CPC, impun existența unor ”motive temeinice ” pentru ca
instanța de executare să dispună ”înlocuirea executorului judecătoresc cu alt executor”.
Procedura de executarea silită 64
Dispozițiile art. 653 CPC se completează cu cele ale art. 10 din Legea
nr.188/2000 8, în raport de care ”(1) Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. (2) Executorul
judecătoresc pentru care este cerută recuzarea poate declara că se abţine. (3)
Partea interesată poate cere instanţei de executare recuzarea executorului
judecătoresc imediat ce a aflat despre una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1),
dar numai până la încetarea executării silite. Încheierea instanţei prin care s-a
încuviinţat ori s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a încuviinţat
recuzarea nu sunt supuse niciunei căi de atac. (4) Încheierea prin care s-a respins
recuzarea poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.(5)
Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite
de executorul judecătoresc recuzat vor fi păstrate „.
8
astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.134/2010 și Legea n2.138/2014
Procedura de executarea silită 65
9
Trib.Galați, Secia I Civilă, incheierea din data de 30 ianuarie 2013, cu notă critică de
E.Oprina, in R.R.E.S. nr.1/2013, pp.166-173
Procedura de executarea silită 67
Căi de atac
Încheierea instanţei prin care s-a încuviinţat ori s-a respins abţinerea,
precum şi cea prin care s-a încuviinţat recuzarea nu sunt supuse niciunei căi de
atac.
Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu apel
în termen de 5 zile de la comunicare.
10
spre exemplu, imposibilitatea temporară de exercitare a profesiei de către executor
Procedura de executarea silită 68
început cel dintâi executarea. Prin actul de executare ”cel mai înaintat” trebuie
înțeles stadiul executării celei mai avansate.
Executorul judecătoresc care a început prima executare devine
competent să realizeze executarea silită, după conexare, doar în măsura în care și
celelalte executări sunt în același stadiu, în caz contrar, competența va fi atribuită
executorului judecătoresc care se află în cel mai avansat stadiu al executării silite.
În cazul în care instanța dispune conexarea executărilor, prin încheiere, se
va pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul
conexării. Totodată, instanţa va dispune trimiterea dosarelor conexate la
executorul desemnat.
Creditorii nu se pot opune la conexare și, chiar dacă toate părțile ar fi de
acord ca executarea să fie efectuată de un alt executor decât cel desemnat
potrivit prevederilor art.654 alin. (1) CPC, acest lucru nu este posibil, normele
având un caracter imperativ, de la care părțile, prin voința lor, nu pot deroga.
După conexare, procedura de executare va continua de la actul de
urmărire cel mai înaintat.
Desistarea, după ce instanța de executare a dispus conexarea executărilor,
a oricăruia dintre creditorii urmăritori nu va putea să împiedice continuarea
executării de la actul de executare cel mai înaintat.
11
I.Gârbuleț, Procesele-verbale emise de către executorul judecătoresc în materia
executării silite, in RREX nr.1/2014, Ed.Universul Juridic, 2014, p.13
12
E.Oprina, I.Gârbuleț, op.cit., p.434
Procedura de executarea silită 71
măsuri inclusiv prin rezoluție, cum este cazul înregistrării cererii de deschidere a
dosarului de executare silită.
Amânarea, suspendarea şi încetarea executării silite, eliberarea sau
distribuirea sumelor obţinute din executare, precum şi alte măsuri anume
prevăzute de lege13 se dispun de executorul judecătoresc prin încheiere.
Cuprinsul încheierii
Încheierea prin care executorul judecătoresc dispune asupra amânării,
suspendării, încetării sau asupra altor măsuri, trebuie să cuprindă potrivit art.657
alin. (1) CPC, sub sancțiunea nulității, necondiționată de existența unei vătămări:
a) denumirea şi sediul organului de executare;
b) data şi locul întocmirii încheierii şi numărul dosarului de executare;
c) titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează procedura de
executare;
d) numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul creditorului şi
ale debitorului;
e) procedura de executare care face obiectul încheierii;
f) chestiunea asupra căreia se adoptă încheierea;
g) motivele în fapt şi în drept care au determinat darea încheierii;
h) dispoziţia luată de executor;
i) semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.
Mențiunile de la pct. a) – h) și j) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Ne aflăm în prezența unei nulități exprese, pentru care vătămarea se prezumă,
partea interesată putând face însă dovada contrară.
13
spre exemplu, conexarea executărilor silite aflate pe rolul aceluiași executor
judecătoresc – art.654 alin. (5) CPC, fixarea termenului de licitație în cazul vânzării
bunurilor mobile sechestrate – art.759 CPC, etc.
Procedura de executarea silită 72
14
Potrivit art.659 CPC, ” (1) În cazurile prevăzute de lege, precum şi când executorul
judecătoresc consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei
publice, după caz, sunt obligaţi să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor
de executare silită, fără a condiţiona îndeplinirea acestei obligaţii de plata unor sume de
bani sau de efectuarea unei alte contraprestaţii. (2) În acest scop, executorul se va adresa
autorităţii competente pentru a asigura concursul forţei publice, care va trebui să ia
măsuri de urgenţă pentru a se evita tergiversarea sau împiedicarea executării. (3) Agenţii
forţei publice nu pot refuza să sprijine activitatea de executare silită sub motiv că există
impedimente, de orice natură, la executare, singurul răspunzător pentru nesocotirea
acestora fiind executorul judecătoresc, în condiţiile legii. (4) În caz de refuz, dispoziţiile art.
188 alin. (2) şi ale art. 189-191 sunt aplicabile în mod corespunzător.”
Procedura de executarea silită 73
X. MARTORII ASISTENŢI
Cazurile în care prezența martorilor asistenți este obligatorie
Martorii asistenți participă la executarea silită ori de câte ori există o
dispoziție legeală în raport de care prezența acestora este obligatorie.
Astfel,
- conform art.681 alin. (1) CPC, executorul judecătoresc are dreptul să
identifice bunurile urmăribile ale debitorului şi, la locul unde ele se găsesc, să
îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezenţa debitorului sau a unuia
dintre membrii majori ai familiei sale ori a unei alte persoane majore care se află
în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezenţa unui agent al forţei publice sau, în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, a 2 martori asistenţi;
- prezența martorilor asistenți este obligatorie și atunci când, în condițiile
art. 734 CPC, precum și ale art. 898 CPC, prezenţa unui agent de poliţie, unui
jandarm sau a altor agenţi ai forţei publice este necesară, însă aceștia lipsesc, caz
în care lipsa acestora va fi suplinită prin prezența a 2 martori asistenți (art.734
alin. (2) CPC, art. 897 alin. (3) CPC).
Prezența martorilor asistenți este obligatorie, sub sancțiunea nulității
actului de executare, în ipoteza în care agenții forței publice lipsesc, aspect care
rezultă din redactarea art. 661 CPC coroborat cu cele ale prevederilor art.681 CPC,
art.734 CPC, art.898 CPC. Per a contrario, dacă reprezentanții forței publice sunt
prezenți la executare, nu există obligativitatea prezenței și a martorilor asistenți15.
Pe lângă situațiile în are prezența martorilor asistenți este obligatorie,
legiuitorul a prevăzut posibilitatea participării acestora la executarea silită atunci
când executorul judecătoresc apreciază oportună prezența acestora sau la cererea
15
a se vedea, in același sens, E.Oprina, I.Gârbuleț, op.cit., p.261
Procedura de executarea silită 76
părţilor. Pentru această din urmă situație, în care părțile solicită executorului
judecătoresc participarea martorilor asistenți, executorul poate refuza
participarea acestuia, în măsura in care apreciază nejustificată această participare,
întocmind în acest sens un proces-verbal, ale cărui măsuri vor putea fi contestate
de partea interesată pe calea contestației la executare.
pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obţinut dacă şi-ar fi exercitat profesia
pe durata lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în calitate de
martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercită, precum şi cu
timpul efectiv pierdut. Drepturile băneşti se asigură de către creditor, se stabilesc
prin încheiere de către executorul judecătoresc și intră in cuantumul cheltuielilor
de executare la care v fi obligat debitorul.
Prin semnarea procesului-verbal, după efectuarea actelor de executare,
martorul asistent atestă faptele la care a participat.
16
Potrivit art.626 CPC, ”statul este obligat să asigure, prin agenţii săi, executarea în mod
prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz,
cei vătămaţi au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit”.
17
Cauza Abăluța c.României, hotărârea din 15 iunie 2006, publicată in M.Of.nr.514/2007
Procedura de executarea silită 78
Răspunderea statului
În cazul în care statul refuză îndeplinirea obligației de asigurare, prin
intermediul agenților săi, a executării silite în mod prompt și efectiv, persoanele
vătămate au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit. În acest caz
răspunderea statului se fundamentează pe răspunderea civilă delictuală in
condițiile art.1349 Cod Civ, ale art. 1384 Cod civ. atunci când statul răspunde
pentru fapta proprie, dar și în condițiile art. 1384 alin. (2) Cod civ. pentru situația
în care statul răspunde pentru fapta altuia, caz în care Ministerul Finanțelor
Publice se va întoarce in mod obligatoriu pe cale judiciară, cu acțiune în regres
împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta este
răspunzător pentru producerea acelui prejudiciu.
18
V.Lozneanu, V.Barbu, Rolul forței publice in activitatea de executare silită, in RREX
nr.3/2013, Ed.Universul Juridic, p.64
Procedura de executarea silită 79
COMPETENŢA EXECUTORULUI
JUDECĂTORESC
I. Stabilirea competenţei executorului judecătoresc
1. Reguli
Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege
nu se prevede altfel [art. 664 alin. (1) CPC];
Exemple (când executarea silită nu este pornită de titular):
- procurorul poate solicita punerea în executare a titlurilor executorii emise în
favoarea minorilor, persoanelor puse sub interdicţie şi dispăruţilor [art. 92 alin. (5)
CPC];
- pe calea acţiunii oblice, când executarea este pornită de către creditorul a cărui
creanţă este certă, exigibilă şi stabilită printr-un titlu executoriu, întrucât debitorul
refuză sau neglijează să o formuleze, prejudiciindu-l pe creditor.
CONTESTAŢIA LA EXECUTARE
Sediul materiei: art. 712-720 CPC
Noţiune – reprezintă mijlocul procesual prin care, în cea de-a
doua fază a procesului civil, părţile sau terţele persoane
vătămate prin executare invocă în faţa instanţei competente
nereguli referitoare la actele de executare săvârşite în cauză, în
vederea anulării, îndreptării actului de executare contestat sau
pentru a se obţine anularea sau încetarea executării silite înseşi
ori, atunci când este cazul, pentru a se lămuri titlul executoriu.
chiar dacă nu este prevăzut în mod expres, procurorul are dreptul de a formula şi
contestaţie la executare [art. 92 alin. (5) CPC],
Biroului Executorului Judecătoresc are calitatea de intimat atunci când obiec-
tul contestaţiei la executare este dat de refuzul executorului de a efectua o
executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită în condiţiile legii [art.
712 alin. (1) teza a II-a CPC].
Exemplu:
- potrivit dispoziţiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor, neatacat în termenul prevăzut de lege, constituie
titlu executoriu → neexercitarea căii de atac a plângerii împotriva procesului-
verbal în termenul defipt de lege determină inadmisibilitatea formulării unei
contestaţii la executare în care să fie invocate motive de fapt şi de drept de natură
a conduce la anularea procesului-verbal, întrucât legea prevede pentru acesta o
cale de atac specifică, respectiv plângerea contravenţională.
Ordonanţa preşedinţială 91
VII. Întâmpinarea
1. Admisibilitatea probelor
2. Reguli speciale
Instanţa de executare îi va putea solicita executorului judecătoresc să transmi-
tă, înăuntrul termenului fixat în acest sens, copii certificate de acesta de pe actele
dosarului de executare contestate, costurile acestora fiind suportate de partea
interesată.
Refuzul părţii de a achita costurile aferente nu poate conduce la aplicarea
unei sancţiuni pentru executorul judecătoresc care, în acest context, nu transmite
instanţei copiile solicitate, ci poate chiar determina suspendarea judecării
contestaţiei la executare, de către instanţa de executare, în condiţiile art. 242
alin. (1) CPC.
Ordonanţa preşedinţială 95
art. 719 CPC reglementează două forme ale suspendării executării silite:
1. Suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare sau
a altei cereri privind executarea silită [art. 719 alin. (1)-(6) şi (8)];
2. Suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de
suspendare a executării [art. 719 alin. (7)-(8)].
1. Prescripția dreptului de a obține executarea silită [art. 706 – art. 711 CPC]
Termenele de prescripție
Termenul general în materia prescripției dreptul de a obţine executarea
silită este de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.
În lipsa unor dispoziții contrare exprese, termenul general, de drept
comun, de 3 ani se aplică în cazul executării silite a titlurilor executorii, indiferent
dacă acestea au ca obiect drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale.
Pentru titlurile emise în materia drepturilor reale,
termenul de prescripţie este de 10 ani, care se aplică atât drepturilor reale
mobiliare cât și celor imobiliare.
Termenul de prescripție începe să curgă, astfel cum se prevede în
art. 706 alin. (2) CPC, de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea
silită, iar în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie
începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.
Efectele prescripției
Ca efect al prescripției, titlul executoriu îşi pierde puterea executorie.
Însă, în ipoteza hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, atunci când dreptul de a
obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris,
creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i
se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.
Suspendarea prescripției
Prin suspendarea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a
cursului acesteia care constă în oprirea de drept a curgerii termenului de
Ordonanţa preşedinţială 103
Procedura de perimare
Perimarea intervine de drept, la împlinirea termenului de 6 luni de la data
comunicării către creditor a solicitării scrise din partea executorului judecătoresc,
privind cerința îndeplinirii unui act sau demers necesar executării silite.
Conform art. 697 alin. (2) C. proc. civ., în caz de suspendare a executării
silite, termenul de perimare de 6 luni curge de la încetarea suspendării.
Perimarea se constată de către instanța de executare, la cererea
executorului judecătoresc sau a părții interesate, prin încheiere dată cu citarea în
termen scurt a părților.
Încheierea prin care instanța de executare se pronunță asupra perimării
este supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare[art. 651 alin.
(4) C. proc. civ.].
În cazul în care executorul judecătoresc continuă executarea, deși a
intervenit perimarea, debitorul o poate invoca, pe calea contestației la executare,
în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a actului de executare efectuat
după împlinirea termenului de primare.
Efectele perimării
Ordonanţa preşedinţială 108