PROCEDURA DIVORŢULUI

Potrivit art.373 Cod civil, divorţul poate avea loc:

a) prin acordul părţilor/soţilor la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi
şi acceptată de celălalt soţ;
b) atunci când sin cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt
grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin
2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă
continuarea căsătoriei.
Divorţul prin acordul soţilor poate avea loc pe cale judiciară, indiferent dacă
există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie, cu condiţia ca ambii soţi să aibă
capacitate deplină de exerciţiu, sau pe cale administrativă şi prin procedura
notarială dacă soţii u au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau
adoptaţi.
Dacă notarul public, după caz ofiţerul de stare civilă, respinge cererea de
divorţ, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile art.375 Cod civil, soţii nu au cale
de atac, dar se pot adresa cu cererea de divorţ instanţei de judecată (art.378 Cod
civil).
Divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în
destrămarea căsătoriei.
Dacă din probele administrate rezultă că ambii soţi sunt vinovaţi pentru
destrămarea căsătoriei, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa comună, chiar

1
dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. În această situaţie, desfacerea
căsătoriei se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.

Sesizarea instanţei de divorţ. Cererea reconvenţională.

Cereri accesorii.

Desfacerea căsătoriei prin divorţ poate fi făcută doar de soţi, cu excepţia

soţului pus sub interdicţie judecătorească care poate cere divorţul prin reprezentant
legal sau personal în cazul în care poate face dovada că are capacitatea de
discernământ neafectată.
Cererea de divorţ va cuprinde în afară de elementele oricărei cereri de
chemare în judecată, numele copiilor minori ai celor doi soţi ori adoptaţi de aceştia,
iar dacă nu sunt copii minori se va face menţiune despre aceasta.
La cererea de divorţ se anexează o copie a certificatului de căsătorie şi, dacă
este cazul, câte o copie a certificatului de naştere ale minorilor.
Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se
află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu mai au locuinţă comună
este competentă judecătoria domiciliului pârâtului, iar dacă nici acesta nu are
domiciliu este competentă judecătoria domiciliului reclamantului.
Dacă niciunul dintre soţi nu au locuinţă în ţară, părţile pot conveni să
introducă cererea de divorţ la oricare judecătorie din România, iar în lipsa unui
acord, competenţa aparţine Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Soţul pârât poate să facă cerere reconvenţională, cel mai târziu până la
primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute
de această dată, iar pentru cele ulterioare până la începerea dezbaterilor asupra
fondului.

2
 Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu
cererea reclamantului nefiind posibilă disjungerea.
Prin cererea de divorţ se pot formula şi unele cereri accesorii, precum:
- exercitarea autorităţii părinteşti;
- contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a
minorilor;
- numele soţilor după divorţ;
- locuinţa familiei;
- obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între soţi;
- partajul bunurilor acestora.

Particularităţi privind procedura de divorţ

În faţa instanţei de fond, soţii trebuie să se prezinte personal neputând fi

reprezentaţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege (execută o pedeapsă privativă
de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie
judecătorească, are reşedinţa în străinătate).
Dacă reclamantul lipseşte la termenul în primă instanţă şi se prezintă doar
pârâtul, cererea se respinge ca nesusţinută.
În cazul în care există minori, instanţa este obligată să îl asculte pe copilul
minor potrivit prevederilor Codului civil.
Hotărârea prin care nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei
aceasta.
Hotărârea de divorţ, ca regulă, poate fi atacată numai cu apel în termenul de
30 de zile de la comunicare hotărârii.

3
 Căsătoria este desfăcută din ziua în care hotărârea de divorţ a rămas
definitivă.
Dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit, hotărârea definitivă prin care s-a
desfăcut căsătoria nu este supusă contestaţiei în anulare sau revizuirii.

Procedura ordonanţei preşedinţiale

Ordonanţa preşedinţială este o procedură prin care se poate obţine, după o

judecată sumară, o hotărâre care nu rezolvă fondul cauzei.
Potrivit art.996 Cod procedură civilă, instanţa de judecată stabilind că în
favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri
provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin
întârziere, pentru prevenirea unor pagube iminente şi care nu s-ar putea repara,
precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Faţă de textul de lege menţionat rezultă că pentru a se putea obţine o astfel
de hotărâre este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- urgenţa;
- măsura să fie provizorie;
- să nu se rezolve fondul litigiului.
Deşi prin hotărârea dată în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale nu
rezolvă fondul litigiului, instanţa este datoare să cerceteze aparenţa dreptului, să
„pipăie” fondul.
Cererea poate fi formulată şi în situaţia în care există judecată asupra
fondului.

4
 Reguli privind judecata şi hotărârea pronunţată

Cererea se introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă

asupra fondului dreptului şi datorită urgenţei se poate soluţiona şi fără citarea
părţilor.
În caz de urgenţă deosebită ordonanţa se poate da în aceeaşi zi, instanţa
pronunțându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi a actelor depuse la
dosar, fără concluziile părţilor.
Judecata se face de urgenţă şi cu precădere nefiind admisibile probe a căror
administrare necesită un timp îndelungat, de asemenea, nu este obligatorie
întâmpinarea.
Pronunţarea se poate amâna cel mult 24 de ore, iar hotărârea se redactează în
48 de ore de la pronunţare.
Împotriva hotărârii se poate face apel în termen de 5 zile de la pronunţare,
dacă s-a dat cu citarea părţilor şi cu 5 zile de la comunicare dacă s-a dat fără citarea
părţilor.
Instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii până la soluţionarea
apelului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către
aceasta.
Apelul se judecă de urgenţă, însă întotdeauna cu citarea părţilor, astfel încât
principiul contradictorialităţii este dominant.
În cazul în care competenţa în primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de
atac este recursul.
Împotriva ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie la executare.
La solicitarea reclamantului ordonanţa preşedinţială poate fi transformată
într-o cerere de drept comun, situaţie în care pârâtul va fi citat în mod expres cu
această menţiune.
5
 Potrivit art.1001 Cod procedură civilă, ordonanţa preşedinţială are autoritate
de lucru judecat faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, numai dacă nu
s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.
Ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii
privind fondul dreptului, însă hotărârea dată asupra fondului dreptului are
autoritate de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonanţă preşedinţială.