PROCEDURA DIVORŢULUI

Este ansamblul de reguli ce guvernează desfăşurarea proceselor având ca obiect cereri de

desfacere a căsătoriei. P.d. are caracter special şi se distinge prin următoarele particularităţi: 1)
cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în raza căreia se află ultimul domiciliu comun
al soţilor; dacă soţii nu au avut un domiciliu comun sau dacă nici unul dintre ei nu mai locuieşte
în raza teritorială a judecătoriei ultimului lor domiciliu comun, competenţa revine judecătoriei
locului de domiciliu al pârâtului, iar dacă pârâtul nu domiciliază în ţară, judecătoriei locului de
domiciliu al reclamantului; 2) soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu la
prima zi de înfăţişare, în şedinţă publică, pentru faptele petrecute înainte de această dată, iar
pentru faptele petrecute după această dată, pârâtul va putea face cerere reconvenţională până la
începerea dezbaterilor asupra fondului cu privire la cererea reclamantului; 3) cererea pârâtului
trebuie depusă la aceeaşi instanţă, urmând să fie judecată împreună cu aceea a reclamantului; 4)
cererea de divorţ trebuie să cuprindă, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare
în judecată, numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau care se bucură de situaţia legală a
copiilor născuţi din căsătorie; dacă nu sunt copii minori, se va menţiona această împrejurare; la
cerere se alătură câte o copie de pe certificatele de naştere ale copiilor minori, precum şi copia
certificatului de căsătorie; 5) pârâtul nu este obligat să facă întâmpinare; 6) împreună cu
înscrisurile doveditoare, cererea de divorţ se va prezenta personal de către reclamant
preşedintelui judecătoriei, care va da reclamantului sfaturi de împăcare şi, în cazul în care acesta
stăruie în cererea sa, va fixa termen pentru judecarea cauzei; 7) în faţa instanţelor de fond, părţile
se vor înfăţişa în persoană, neputând sta în proces prin reprezentanţi; astfel, soţii pot fi numai
asistaţi de către avocat, nu şi reprezentaţi; obligativitatea înfăţişării personale a părţilor vizează
atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel; de la această regulă legea prevede patru excepţii când
soţul se poate înfăţişa prin mandatar: dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de
libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate;
8) cererea de divorţ se judecă în şedinţă publică; instanţa va putea să dispună însă judecarea în
camera de consiliu, dacă va aprecia că prin aceasta s-ar asigura o mai bună judecare sau
administrare a probelor; pronunţarea hotărârii se face în toate cazurile în şedinţă publică; 9) dacă
la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai
pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută; de asemenea, apelul sau, după caz, recursul
reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la
judecată se prezintă numai pârâtul; în schimb, apelul sau recursul pârâtului va fi judecat chiar
dacă se înfăţişează numai reclamantul; în situaţia în care în cursul judecăţii, indiferent de
instanţă, lipsesc ambele părţi, procesul se va suspenda în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii; 10) dacă procedura de chemare
a soţului pârât a fost îndeplinită prin afişare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de
judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul îşi are
domiciliul la locul indicat în cerere şi, dacă constată că nu domiciliază acolo, va dispune citarea
lui la domiciliul său, precum şi, dacă este cazul, la locul său de muncă; 11) în ceea ce priveşte
regimul probelor, legea prevede că în pricinile privitoare la divorţ rudele şi afinii părţilor, în
afară de descendenţi, pot fi martori; interogatoriul nu poate fi cerut pentru dovedirea motivelor
de divorţ; chemarea la interogatoriu a unuia dintre soţi este însă posibilă în legătură cu cererile
accesorii care se pot soluţiona în cadrul procesului de divorţ; în legătură cu una dintre aceste
cereri care se soluţionează chiar din oficiu de instanţă, şi anume încredinţarea copiilor minori,
legea prevede că vor fi ascultaţi părinţii, autoritatea tutelară şi minorii, dacă au împlinit vârsta de
10 ani; ascultarea minorului în vederea încredinţării sale se face în camera de consiliu; 12)
potrivit art. 613^2 C. proc. civ., instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă
preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de
întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei; dacă nu a fost introdusă cerere de
divorţ, măsurile vremelnice se pot lua cu condiţia dovedirii urgenţei, deoarece ea nu mai este
presupusă ca în cazul normei speciale; 13) în cadrul procesului de divorţ, de regulă, se solicită şi
soluţionarea unor cereri accesorii, cum ar fi: încredinţarea spre creştere şi educare a copiilor
minori şi stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi
pregătire profesională a acestora; instanţa va lua act de învoiala soţilor cu privire la purtarea
aceluiaşi nume şi după divorţ de către soţul care a purtat în timpul căsătoriei numele celuilalt soţ;
dacă soţii nu se învoiesc, instanţa poate încuviinţa acest drept dacă există motive temeinice; dacă
soţii nu s-au învoit cu privire la împărţirea bunurilor comune, instanţa de divorţ poate să se
pronunţe în legătură cu acest aspect, la cererea oricăruia dintre soţi; la cererea soţului interesat,
instanţa va rezolva şi cererea de pensie de întreţinere; instanţa poate hotărî, la cererea părţilor, şi
asupra beneficiului contractului de locaţiune; 14) în privinţa actelor procesuale de dispoziţie,
legea prevede că reclamantul poate renunţa la cerere în tot cursul judecăţii înaintea instanţelor de
fond, chiar dacă pârâtul se împotriveşte; rezultă că renunţarea la judecată în faţa instanţei de
recurs se poate face numai cu consimţământul soţului pârât; renunţarea reclamantului nu are
nicio înrâurire asupra cererii făcute de pârât; acţiunea de divorţ se va stinge prin împăcarea
soţilor în orice fază a procesului, chiar dacă intervine în instanţa de apel sau de recurs, iar apelul
ori recursul nu sunt timbrate conform legii; reclamantul va putea porni însă o cerere nouă pentru
fapte petrecute după împăcare, caz în care el se va putea folosi şi de faptele vechi; 15) hotărârea
prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta; 76,) în
caz de admitere a cererii de divorţ, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa sunt desfacerea
căsătoriei din vina exclusivă a soţului pârât sau din vina ambilor părţi; instanţa poate să pronunţe
divorţul împotriva ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut cerere, dacă din
dovezile administrate reiese vina amândurora, deci şi atunci când pârâtul a formulat cerere
reconvenţională; divorţul se poate pronunţa numai din vina soţului reclamant dacă pârâtul a
introdus cerere reconvenţională, iar din dezbateri a rezultat culpa exclusivă a reclamantului,
cererea principală fiind respinsă, iar cererea reconvenţională admisă. în cazul divorţului prin
consimţământul părţilor, precum şi atunci când soţul a cerut divorţul întrucât starea sănătăţii sale
face imposibilă continuarea căsătoriei, instanţa va dispune desfacerea căsătoriei fără a pronunţa
divorţul din vina unuia sau a ambilor soţi; 17) termenul de apel, precum şi cel de recurs este de
30 de zile şi curge de la comunicarea hotărârii; hotărârea de divorţ este supusă acestui termen,
chiar dacă se atacă numai soluţia dată unei cereri accesorii; 18) hotărârea dată în materie de
divorţ nu este supusă revizuirii; revizuirea este admisibilă dacă se atacă soluţia dată cererilor
accesorii; 19) divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambelor părţi, dacă sunt
îndeplinite două condiţii: până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea
căsătoriei şi nu există copii minori rezultaţi din căsătorie; în acest caz cererea de divorţ va fi
semnată de ambii soţi şi, tot împreună, aceştia trebuie să se prezinte, în vederea sesizării instanţei
competente, la preşedinte, care va verifica existenţa consimţământului; atunci când este cazul, în
acţiunea de divorţ, soţii vor stabili şi modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile
accesorii divorţului; dacă preşedintele instanţei constată existenţa consimţământului soţilor, va
fixa un termen de două luni, în şedinţă publică. La termenul de judecată, instanţa va verifica dacă
soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va trece la
judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ. Pentru soluţionarea
cererilor accesorii privind numele pe care soţii îl vor purta după divorţ, pensia de întreţinere şi
atribuirea locuinţei, instanţa va putea dispune, atunci când consideră necesar, administrarea
probelor prevăzute de lege. Instanţa va dispune desfacerea căsătoriei fără a pronunţa divorţul din
vina unuia sau a ambilor soţi; hotărârea care se pronunţă este definitivă şi irevocabilă în ce
priveşte divorţul [v. şi acţiune de divorţ pentru motive temeinice; acţiune de divorţ prin acord;
divorţ; efectele divorţului; motive de divorţ].