1 ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

- CONDIŢIILE DE FOND PENTRU ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

- IMPEDIMENTELE LA CĂSĂTORIE
2. REGIMUL MATRIMONIAL
- CONVENȚIA MATRIMONIALĂ
- CAUZE DE PRECIUPUT
- LOCUINȚA FAMILIEI
3. REGIMUL COMUNITĂŢII LEGALE
- BUNURI COMUNE
- BUNURI PROPRII
4. REGIMURI MATRIMONIALE CONVENŢIONALE
- REGIMUL SEPARAȚIEI DE BUNURI
- PROPRIETATE PE COTE PĂRȚI
5. DESFACEREA CĂSĂTORIEI

CONDIŢIILE DE FOND PENTRU ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

1. Consimțământul la căsătorie.
2. Vârsta matrimonială minimă.
3. Diferența de sex între soți.
4. Comunicarea reciprocă a stării de sănătate.

1. Condițiile de validitate a consimțământului:

a) Consimțământul trebuie să fie exprimat cu discernământ.
b) Consimțământul este dat personal si simultan = amândoi să fie în fața ofițerului de stare civilă
c) Consimțământul este actual = soții se pot răzgândii
d) Consimțământul trebuie să fie neviciat.
i. Eroarea = identitatea fizică a soțului
ii. Dolul = inducerea în eroare a viitorului soț
 acțiune = falsifică documente
 inacțiune/reticență = nu spune o informație ce ar fi putut împiedica căsătoria (graviditate ,
trans, infertil)
iii. violența = constrângere fizică sau morală
e) Particularități
Minorul între 16-18 ani necesită
i. consimțământul părinților/tutorelui
ii. aviz medical care să ateste vârsta nubilă
iii. autorizarea instanței de tutelă:
2. Vârsta matrimonială minimă
De regulă 18 ani
Excepție 16 ani

3. Diferența de sex între soți.

Persoanele de același sex nu se pot căsătorii
Persoanele care prezintă caracteristicile sexuale ale ambelor sexe (hermafroditismul) nu se pot căsători.
O problemă distinctă este aceea a căsătoriei persoanelor transsexuale (care își schimbă sexul juridic, fapt
dovedit cu actele de stare civilă).

4. Comunicarea reciprocă a stării de sănătate.

Viitorii soți sunt obligați să-si comunice reciproc starea de sănătate, caz contrat se poate constatat nulitatea
căsătoriei pentru dol prin omisiune – termen 6 luni de la constatarea dolului
 IMPEDIMENTELE LA CĂSĂTORIE

1. Existența unei căsătorii nedesfăcute

2. Rudenia
a. căsătoria între rudele în linie direct
b. căsătoria între rudele în linie colaterală, până la gradul al IV-lea inclusiv
i. excepție gradul al IV-lea daca există motive întemeiate și în baza unui certificat
medical

3. Adopția = instituția adopției creează legături de rudenie civilă fiind urmată interdicția până la gradul
al IV-lea inclusiv

4. Tutela = este interzisă căsătoria intre tutore și minora/ul din tutela sa

5. Alienația si debilitatea mintală = este interzisă căsătoria alienatului si a debilului mintal

REGIMUL MATRIMONIAL = ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile patrimoniale

dintre soți pe de o parte, dar si dintre aceștia si terți, pe de altă parte

1. Forme:
a) comunitatea legală;
b) comunitatea convențională;
c) separația de bunuri a soților;

2. Efecte ale regimului matrimonial. Data producerii lor:

a) între soți: data încheierii căsătoriei;
b) față de terți: - data efectuării formalității de publicitate/ data când l-au cunoscut pe o altă cale;

3. Încetarea si modificarea regimului matrimonial

a) nulitatea/anularea căsătoriei;
b) desfacerea căsătoriei;
c) încetarea căsătoriei.
Modificarea regimului matrimonial:
• prin învoiala soților - aceștia se pot răzgândi si modifica regimul matrimonial, în condițiile legii.
• prin hotărâre judecătorească, dacă sunt întrunite condițiile legale, așa cum vom arăta ulterior

4. Lichidarea regimului matrimonial

a) prin învoiala soților, regimul matrimonial încetează / se modifică prin înscris notarial;
b) prin hotărâre judecătorească definitivă

5. Alegerea regimului matrimonial

a) alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale de bunuri se realizează prin
convenția matrimonială;

b) definiție: convenția matrimonială este acea convenție încheiată înainte de căsătorie sau după căsătorie,
prin care soții aleg un alt regim matrimonial decât cel al comunității legale de bunuri;
c) încheierea convenției matrimoniale (art. 330 Cod civil).
 Forma autentică:
- convenția matrimonială se încheie numai în fața notarului public
- consimțământul părților, se dă personal sau prin procură autentică, specială si cu un conținut
predeterminat;
- data de la care produce efecte:
 de la încheierea căsătoriei (dacă este încheiată înainte de căsătorie, sub condiția suspensivă a
încheierii căsătoriei);
 de la data prevăzută de părți, sau, în lipsă, de la data încheierii ei, (dacă se încheie în timpul
căsătoriei).
d) simulația convenției matrimoniale

Dacă părțile aleg prin actul secret un alt regim matrimonial decât cel public, pentru care au efectuat
formalitățile de publicitate prevăzute de lege (de exemplu, prin actul secret au ales regimul comunității pe cote-
părți, iar cel public, înregistrat în Registrul Național Notarial, declară regimul separației de bunuri) – față de terții
de bună credință produce efecte doar regimul matrimonial public.

e) conținutul convenției matrimoniale

- Convenția matrimonială stabilește regimul juridic al bunurilor si datoriilor soților;
- Convenția matrimonială nu poate deroga de la principiul egalității soților, al autorității părintești sau al
devoluțiunii succesorale legale

f) clauza de preciput = clauză a convenției matrimoniale prin care stipulează că soțul supraviețuitor preia
fără plată, unul sau mai multe bunuri dintre cele comune în devălmășie sau pe cote părți, înainte de partajul
moștenirii
clauza de preciput este o liberalitate pentru cauză de moarte. Ea nu este supusă raportului donațiilor, ci
numai reducțiunii liberalităților excesive în condițiile în care există moștenitori rezervatari.

g) publicitatea si inopozabilitatea convenției matrimoniale.

convențiile matrimoniale sunt înscrise din oficiu de către notarul public ce le-a încheiat în
Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale – cu scopul de a le face opozabile terților
inopozabilitatea convențiilor matrimoniale - neîndeplinirii formalităților de publicitate constituie
inopozabilitatea convenției matrimoniale față de terții de bună credință

h) modificarea convenției matrimoniale.

Soții pot, de comun acord, să modifice convenția matrimonială, dar înainte de încheierea căsătoriei,
în condițiile de formă prevăzute de art. 330 Cod civil (înscris notarial, dat personal sau prin mandatar cu
procură specială si autentică) si fără a deroga de la principiile de ordine publică

i) particularitățile convenției matrimoniale încheiată de un minor:

minorul care se căsătorește, poate să încheie o astfel de convenție numai cu acordul ocrotitorului
legal si cu autorizarea instanței de tutelă.

j) efectele nulității convenției matrimoniale

Alte efecte patrimoniale ale căsătoriei

1. Independenţa patrimonială a soților (art.317 Cod civil): orice soț poate încheia un act juridic cu
celălalt soț, precum si cu terții, în condițiile legii.
a. Orice soț poate constitui singur, fără celălalt soț depozite bancare si orice operațiuni legate de
acel depozit
b. În raport cu instituția de credit, acel soț titular al contului are drept de a dispune de fonduri,
chiar după încetarea/desfacerea căsătoriei, dacă prin hotărâre judecătorească definitivă
executorie nu s-a decis altfel.
 2. Dreptul la informare
a. Fiecare soț poate cere informații referitoare la bunurile/datoriile celuilalt soț. În caz de refuz
nejustificat, soțul interesat se poate adresa instanței de tutelă.
b. Instanța poate obliga – soțul sau terțul, să furnizeze aceste informații, dar terțul poate refuza
acest lucru, atunci când ar încălca secretul profesional
3. Mandatul între soți
a. Mandatul convențional de drept comun, dat celuilalt soț să-l reprezinte în drepturile ce rezultă
din regimul matrimonial.
b. Mandatul judiciar
i. soțul interesat poate cere instanței încuviințarea de a exercita drepturile celuilalt soț, aflat în imposibilitate
de a-si manifesta voința;
ii. instanța dă mandat celuilalt soț în care stabilește:
a. condițiile acestuia;
b. limitele;
c. durata;
iii. mandatul judiciar încetează: atunci când soțul reprezentat nu se mai află în imposibilitatea de a-si
manifesta voința, sau e pus sub interdicție, numindu-i-se un tutore/curator (în cazul soțului dispărut);

iv. soțul respectiv poate încheia (în regimul comunității legale), acte de dispoziție singur pe bunurile mobile
comune (pentru acele bunuri pentru care nu se cere publicitatea)
Sancțiunea înstrăinării acestor bunuri fără acordul celuilalt soț este anulabilitatea actului juridic. Terțul de
bună credință nu este afectat de anulabilitatea actului respectiv, dacă a depus diligența necesară pentru a se
informa cu privire la natura juridică a bunului.

4. Locuința familiei
a) definiție (art. 321) – locuința comună a soților sau locuința soțului la care se află copii.
Notarea locuinței familiei în cartea funciară: se poate solicita de către oricare dintre soți, chiar
si de către soțul neproprietar.
b) regimul actelor juridice referitoare la locuința familiei:
1. necesar consimțământul scris al soților (chiar si al soțului neproprietar) pentru orice act ce ar
afecta folosința locuinței familiei;
2. e necesar consimțământul scris al soților pentru actele de dispoziție referitoare la locuința
familiei;
3. bunurile ce mobilează sau decorează locuința familiei: un soț nu poate deplasa aceste bunuri
din locuința familiei, fără consimțământul scris al celuilalt.
4. un soț nu poate încheia acte de dispoziție asupra acestor bunuri fără consimțământul scris al
celuilalt
bunurile mobile din locuința familiei, sunt considerate bunuri accesorii acesteia si, deci, urmează
regimul juridic al locuinței familiei.
c) regimul juridic al locuinței familiei, dacă aceasta face obiectul unui contract de închiriere
1. - fiecare soț are drepturi locative proprii, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul
contractului sau contractul a fost încheiat înaintea căsătoriei; în cazul decesului unuia dintre
soți, celălalt își exercită în continuare dreptul locativ, dacă dorește acest lucru;
2. nici unul dintre soți nu poate încheia singur acte de folosință ce presupun deplasarea bunurilor
ce mobilează sau decorează locuința familiei, în afara acesteia si, cu atât mai puțin, actele de
dispoziție cu privire la aceste bunuri
3. atribuirea beneficiului contractului de închiriere
• dacă la desfacerea căsătoriei nu e posibilă folosirea în comun a locuinţei familiei, atunci
instanţa de tutelă va atribui beneficiul contractului de închiriere în funcţie de următoarele
criterii (în ordine):
• interesul superior al copiilor minori;
• culpa la desfacerea căsătoriei;
• posibilităţile locative proprii.
 • soţul ce va beneficia de contractul de închiriere este obligat să plătească celuilalt soţ o
indemnizaţie de instalare într-o altă locuinţă; aceasta se poate imputa din cota lui pe bunurile
comune (cu excepţia cazului când desfacerea căsătoriei este din culpa exclusivă a soţului care
se mută din locuinţa familiei);
• atribuirea beneficiului contractului de locaţiune se va face cu citarea locatorului, fiindu-i
opozabilă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti (art. 324 alin.3 Cod civil); -
criteriile de atribuire a beneficiului locuinţei comune se vor aplica, prin similitudine, si în cazul
locuinţei în proprietate comună a celor doi soţi (devălmăsie sau pe cote părţi) – până la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti de partaj (art. 324 alin.4 Cod civil).

REGIMUL COMUNITĂŢII LEGALE

acel tip de regim matrimonial care presupune că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri
comune în devălmășie.
Natura juridică proprietatea comună în devălmășie se caracterizează prin aceea că nu este determinată
cota-parte ideală din dreptul de proprietate al fiecărui proprietar, care urmează să se stabilească la partaj, după
încetarea regimului matrimonial
Bunurile comune
bunurile dobândite de către oricare dintre soţi în timpul regimului comunității legale, sunt bunuri
comune (art. 339 Cod civil). Rezultă că, dacă în timpul căsătoriei soții decid schimbarea regimului
comunităţii legale, printr-o convenţie matrimonială – toate bunurile ce vor fi dobândite după data
încheierii convenţiei respective, nu vor mai avea regimul de bunuri comune în devălmăsie.
Câteva precizări necesare:
• bunul dobândit pe numele unuia dintre soţi este bun comun;
• înscrierea în registrele de publicitate a bunurilor comune, numai pe numele unuia dintre soţi, nu le schimbă
regimul juridic;
• veniturile din muncă, din pensii de asigurări sociale si altele asemenea, precum si veniturile cuvenite
temeiul unui drept de proprietate intelectuală (cum ar fi drepturile de autor) – sunt bunuri comune, dar numai dacă
respectiva creanţă privind încasarea lor, devine scadentă în timpul comunităţii (indiferent de data dobândirii lor)
(art. 341 Cod civil). De exemplu, dacă opera de creaţie intelectuală a fost realizată înainte de căsătorie, dar este
valorificată în timpul comunităţii legale, atunci sumele de bani cuvenite autorului si încasate de el în timpul
comunităţii legale – sunt bunuri comune.
• natura juridică a construcţiilor edificate în timpul comunităţii legale:

d.1) dacă o construcţie este edificată pe terenul bun comun aceasta este bun comun al soţilor;
d.2) dacă o construcţie este edificată pe terenul bun propriu al unuia dintre soţi, construcţia este bun
comun, prin derogare de la regulile accesiunii imobiliare artificiale;
d.3) dacă o construcţie este edificată pe terenul proprietatea unui terţ, construcţia este bun propriu al
terţului,
conform regulilor accesiunii imobiliare artificiale (art. 577 alin.1 din Codul civil); accesiunea intervine în favoarea
proprietarului imobilului, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.

e) natura juridică a fructelor si a productelor bunurilor comune: acestea constituie bunuri comune,
deoarece sunt câstiguri produse de bunurile comune.
De exemplu, chiriile percepute din închirierea unui imobil bun comun constituie tot un bun comun
(deoarece sunt fructe civile ale acestuia). La fel, cheresteaua rezultată în urma prelucrării copacilor dintr-o pădure,
bun comun al soţilor constituie un bun comun (deoarece este un product al unui astfel de bun).

f) natura juridică a câstigurilor la jocurile de noroc

autorizate: aceste pot fi calificate ca fiind producte ale unor venituri comune sau proprii după caz. Deoarece sunt
dobândite în timpul comunităţii legale se prezumă că sunt producte ale unor bunuri comune. Această prezumţie este
relativă, iar soţul interesat poate dovedi, cu orice mijloc de probă, că respectivele câstiguri sunt producte ale unor
bunuri proprii (de exemplu, banii cu care soţul a cumpărat biletul câstigător provin dintr-o donaţie);
 g) natura juridică a depozitelor bancare în timpul comunităţii legale; conform art. 317 Cod civil, oricare
dintre soţi poate să facă singur depozite bancare, fără consimţământul celuilalt si orice alte operaţiuni în legătură cu
acesta (de exemplu, să desfiinţeze depozitul si să retragă banii si dobânda). În raport cu instituţia bancară sau de
credit, soţul care este titular al contului are dreptul de a dispune de fondurile depuse, chiar si după desfacerea sau
încetarea căsătoriei dacă prin hotărâre judecătorească nu se decide altfel.
Din interpretarea textului art. 317 alin.3 Cod civil, rezultă că, dacă soţii au constituit un astfel de depozit
bancar prin care si-au depus economiile comune, în raport cu instituţia bancară soţul titular al contului poate
dispune de acesta singur, desi este vorba despre depozitarea economiilor comune.
Deci, în raporturile dintre soţi este vorba despre economisirea veniturilor din muncă ce sunt comune (conform
art. 341 Cod civil), dar în raporturile cu unitatea bancară – soţul titular al contului poate dispune liber de aceste
economii comune. Desigur, soţul interesat, poate dovedi că sumele ce constituie depozitul bancar respectiv, provin
din categoria bunurilor proprii (dobândite în temeiul art. 340 Cod civil).

4. Bunurile proprii (art. 340 Cod civil)

1. Bunurile dobândite prin mostenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului când dispunătorul a
prevăzut în mod expres că ele vor fi comune; rezultă că, nu există nici o diferenţă faţă de reglementarea anterioară,
în această privinţă:
1.a) bunurile dobândite prin mostenire legală sunt proprii pentru că soţii nu pot fi rude în aceeasi clasă de
mostenitori legali;
1.b) bunurile dobândite prin donaţie (inclusiv darurile manuale) sunt proprii ale soţului donator, cu excepţia
cazului când donatorul a dorit să fie comune. Chiar în cazul donaţiei cu sarcină, dacă cheltuielile executării sarcinii
au fost suportate din veniturile comune, această împrejurare nu schimbă natura juridică a bunului donat, ci creează
celuilalt soţ, un drept de creanţă.
Natura juridică a darurilor de nuntă (ca daruri manuale) – în principiu sunt bunuri comune, presupunându-se
intenţia donatorilor de a-i gratifica pe soţi, în vederea constituirii patrimoniului lor comun (având în vedere că sunt
oferite cu ocazia celebrării căsătoriei).
1.c) bunurile dobândite cu titlu de legat constituie bunuri proprii ale soţului legatar, cu excepţia cazului în
care dispunătorul a dorit să fie comune. Deoarece forma testamentului este scrisă, rezultă din conţinutul acestuia
voinţa testatorului de a gratifica numai pe unul dintre soţi sau pe amândoi.
2. Bunurile de uz personal
3. Bunurile destinate exercitării profesiei
Excepţie: obiectele de lux
4. drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală ale soţului care este autor al creaţiei, precum si
asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat
5. Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă manuscrisele stiinţifice sau literare, schiţele si
proiectele artistice, proiectele de invenții si alte asemenea bunuri:
5.a) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau de recompensă;
5.b) manuscrisele stiinţifice sau literare, schiţele si proiectele artistice, proiectele de invenţii si alte
asemenea bunuri.
6. Indemnizaţia de asigurare si despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre
soţi:
6.a) indemnizaţia de asigurare se referă la asigurările facultative de persoane
6.b) despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi.
7. Bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum si bunul dobândit în
schimbul acestora (în virtutea subrogaţiei reale).
8. Fructele bunurilor proprii:
 REGIMURI MATRIMONIALE CONVENŢIONALE
1. Regimul separaţiei de bunuri
a) Izvoarele regimului separaţiei de bunuri sunt:
a.1) convenţia părţilor, încheiată înainte de căsătorie (art. 330 alin.2 Cod civil) sau după încheierea
căsătoriei (art. 369 alin.1 Cod civil);
a.2) hotărârea judecătorească pronunţată la cererea unuia dintre soţi, atunci când celălalt soţ pune în
pericol grav interesele familiei – caz în care regimul comunităţii legale sau convenţionale este înlocuit cu cel al
separaţiei patrimoniale (art.370 alin.1 Cod civil).
b) Regimul juridic al bunurilor: fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv asupra bunurilor dobândite
înainte de căsătorie, dar si în timpul căsătoriei.
Dovada bunurilor proprii se realizează, în principiu, printr-un inventar al bunurilor fiecărui soţ, întocmit
de către un notar public.
Inventarul se întocmeste la încheierea căsătoriei, dar si în timpul căsătoriei, desigur în cazul regimului
separaţiei de bunuri (art. 361 alin.2 Cod civil).
În lipsa inventarului se prezumă că bunul aparține în proprietate exclusivă soțului posesor.
Inventarul se anexează convenţiei matrimoniale – pentru a fi dat publicităţii odată cu aceasta, devenind
opozabil terţilor. Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus unor condiţii de formă, potrivit legii sau
unor forme de publicitate – atunci proprietatea exclusivă asupra bunului se dovedeste cu acel înscris. De exemplu,
bunul a fost dobândit printr-un înscris autentic, ad validitatem, dreptul de proprietate fiind înscris în Cartea funciară
– soţul interesat poate face dovada proprietăţii sale exclusive asupra bunului, numai cu acel
înscris (si nu cu alte mijloace de probă).
- Bunurile proprietate comună pe cote-părţi: dacă soţii dobândesc împreună un bun, în timpul regimului
separaţiei patrimoniale, atunci ei sunt proprietari comuni pe cote-părţi, indiferent de modul de dobândire – de
exemplu, cumpărare sau donaţie pentru amândoi soţii (conform art. 362 alin.1 Cod
civil). Dovada proprietăţii comune pe cote-părţi se face asa cum am precizat anterior, conform art. 361 Cod civil).
- Separaţia patrimonială nu-i scuteste pe soţi de obligaţia de a contribui împreună la cheltuielile căsătoriei,
de obligaţia de sprijin material reciproc sau de obligaţia de a contribui împreună la cheltuielile necesare cresterii si
educării copiilor minori.
- Folosinţa bunurilor celuilalt soţ:
• fiecare soţ poate încheia singur acte de conservare, de administrare si de dispoziţie cu privire la
bunurile sale proprii – dar cu rezerva stabilită de art. 322 Cod civil, referitoare la locuinţa familiei si la bunurile
care sunt afectate acesteia;
• dacă un soţ foloseste bunurile proprii ale celuilalt soţ – atunci are obligaţiile unui uzufructuar, în
principiu. În lipsa unei stipulaţii contrare din convenţia matrimonială, soţul respectiv va fi obligat să restituie
fructele existente la data solicitării, sau la data încetării ori a schimbării regimului matrimonial – celuilalt soţ
proprietar al bunului respectiv (art. 363 alin.1 Cod civil);
• dacă un soţ dobândeste bunuri proprii, dar, folosindu-se în tot sau în parte, de bunuri aparţinând celuilalt
soţ, atunci acesta poate solicita daune-interese de la soţul dobânditor sau anularea actului juridic respectiv (dar
numai dacă terţul a fost de rea credinţă, adică a stiut că soţul cocontractant a folosit bunuri care nu-i aparțineau);
c) Regimul juridic al datoriilor personale (art. 364 Codcivil).
Regimul separaţiei patrimoniale determină regula potrivit căreia datoriile contractate de către fiecare soţ sunt
datorii proprii.
Prin excepţie, datoriile contractate pentru acoperirea cheltuielilor căsătoriei sau pentru cresterea si educarea
copiilor, sunt datorii comune, iar soţii răspund solidar pentru acestea (art. 364 alin.2 Cod civil).
De asemenea, un soţ poate să-l împrumute pe celălalt soţ, iar la încetarea regimului separaţiei de bunuri,
soţul ce are calitatea de creditor al celuilalt soţ, are un drept de retenţie asupra bunurilor soţului debitor (art. 365
Cod civil).

DESFACEREA CĂSĂTORIEI
1. Motivele de divorţ
a) acordul soţilor;
b) separarea în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
c) starea de sănătate a soţilor care face imposibilă continuarea căsătoriei;
d) alte motive temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei, după cum ar fi: neîndeplinirea îndatoririlor
personale ale soţilor, rele tratamente aplicate soţului sau reciproc între soţi, injurii sau nepotrivire de caracter etc.

2. Formele divorţului:
a) divorţul judiciar;
b) divorţul administrativ sau notarial.

DIVORŢUL LA CEREREA AMBILOR SOŢI

(CONSENSUAL)

I.1. Divorţul consensual pe cale judiciară

I.1) Condiţii:
- existenţa consimţământului liber si neviciat;
- deplina capacitate de exerciţiu
I.2) Conţinutul cererii de divorţ: în primul rând, cererea va cuprinde solicitarea ambilor soţi de a divorţa prin
consimţământul mutual

De asemenea, soţii vor preciza dacă din căsătorie au rezultat sau nu, copii minori – copii firesti sau adoptaţi
(conform art. 904 alin. 1 si 2 din noul Cod de Procedură Civilă).
Cereri accesorii principale (obligatorii):
• cererile referitoare la exercitarea autorităţii părintesti;
• contribuţia părinţilor la cheltuielile de crestere, educare si pregătire profesională a copilului;
• numele soţilor după divorţ (art. 919 din Noul Cod de procedură civilă).
Aceste cereri sunt obligatorii deoarece instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra lor sau să ia act de
învoiala soţilor, după caz.
Cereri accesorii facultative:
• referitoare la locuinţa familiei;
• referitoare la plata pensiei de întreţinere, între fostii soţi;
• referitoare la modalităţile de încetare si de lichidare a regimului matrimonial.

I.3. PROCEDURA:
3.a) Instanţa competentă: în materia divorţului, competenţa materială aparţine judecătoriei, iar
competenţa
teritorială este reglementată prin norme imperative ce derogă de la cele ale dreptului comun
- judecătoria din circumscripţia căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor;
- dacă soţii nu au avut niciodată o locuinţă comună sau dacă niciunul dintre ei nu mai locuieste în raza teritorială a
judecătoriei ultimei locuinţe comune a soţilor, este competentă instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază
pârâtul;
- dacă pârâtul este dispărut sau nu mai are locuinţa în ţară este competentă instanţa în a cărei rază teritorială
domiciliază reclamantul;
România, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie; în lipsa înţelegerii dintre ei este
competentă teritorial, judecătoria sectorului 5 al municipiului Bucuresti (art. 903 alin.2 din Noul Cod de procedură
civilă).
3.b) Depunerea cererii de divorţ si soluţionarea ei: cererea se completează si se semnează de către
amândoi soţii.
Primind cererea, instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber si neviciat al soţilor,
ceea ce înseamnă că soţii trebuie să depună personal cererea.
Instanţa fixează primul termen de judecată, în camera de consiliu si, dacă soţii stăruie să divorţeze prin
consimţământul mutual, atunci pronunţă divorţul fără a reţine culpa soţilor referitoare la cererile accesorii, conform
art. 919 din Noul Cod de procedură civilă.
Dacă soţii nu se înţeleg cu privire la cererile accesorii, instanţa pronunţă doar divorţul prin hotărâre
definitivă, si apoi administrează probe referitoare la cererile accesorii.
 Instanţa este obligată să statueze, chiar si din oficiu asupra cererilor accesorii principale, referitoare la
numele pe care îl vor purta soţii după divorţ, referitoare la exercitarea autorităţii părintesti, la contribuţia soţilor la
cheltuielile de crestere, învăţătură si pregătire profesională a copiilor (art. 919 alin.2 Noul Cod de procedură civilă).
I.4) Data desfacerii căsătoriei si formalităţile de publicitate a hotărârii de divorţ – aceasta este data
rămânerii definitive a hotărârii de divorţ, iar instanţa la care hotărârea a rămas definitivă o va trimite din oficiu,
serviciului de stare civilă de pe lângă primăria care a încheiat căsătoria, precum si Registrului naţional al
regimurilor matrimoniale, după caz.

I.2. Divorţul consensual pe care administrativă sau notarială

I.1) Condiţii generale:

- să existe consimţământul liber si neviciat al soţilor;
- soţii să aibă o deplină capacitate de exerciţiu; deci dacă un soţ, este pus sub interdicţie judecătorească,
divorţul consensual nu este posibil;
- soţii să cadă de acord asupra numelui pe care îl vor purta după divorţ. În caz contrar, ofiţerul de stare
civilă sau notarul public, emit o decizie de respingere a cererii de divorţ si îi îndrumă pe soţi la instanţa competentă.
Dacă din căsătorie, din afara căsătoriei sau prin adopţie au rezultat copii care să fie minori la data cererii de
divorţ, atunci soţii nu pot alege calea divorţului administrativ.

I.2. Particularităţile divorţului notarial: dacă soţii au copii minori comuni, rezultaţi din căsătorie, din afara
căsătoriei sau ca urmare a adopţiei, atunci notarul public poate constata divorţul amiabil, numai dacă soţii s-au
înţeles cu privire la cererile accesorii principale referitoare la:
- numele soţilor după divorţ;
- exercitarea comună a autorităţii părintesti;
- locuinţa copiilor minori după divorţ;
- legăturile personale dintre copii si părintele de care sunt separaţi;
- contribuţia fiecărui soţ la cheltuielile de crestere, educare si pregătire profesională a copiilor (art. 375 alin.2 Cod
civil).

I.3. Procedura divorţului notarial: (art. 376 alin.1 Cod civil)

- notarul public primeste cererea de divorţ de la cei doi soţi; prin excepţie, cererea poate fi depusă si de
către un mandatar cu procură autentică;
- după ce notarul public înregistrează cererea, acordă soţilor un termen de gândire de 30 de zile;
- în această perioadă de timp, notarul public va sesiza autoritatea competentă în vederea întocmirii
raportului de anchetă psihosocială, dacă soţii au copii minori (art. 375 alin.2). Credem că efectuarea anchetei
sociale este de competenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului din raza teritorială a
domiciliului acestuia.
Dacă din concluziile raportului de anchetă socială rezultă că învoiala soţilor în privinţa exercitării în comun
a autorităţii părintesti sau în privinţa locuinţei minorului după divorţ, nu sunt corespunzătoare interesului superior
al acestuia, notarul emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ si îi îndrumă pe soţi la instanţa competentă
(art. 375 alin.2);
- notarul public îl va audia pe minorul care a împlinit vârsta de 10 ani, în prezenţa părinţilor săi;
- dacă la expirarea termenului de gândire stabilit de notar, soţii stăruie să divorţeze si consimţământul lor
este liber si neviciat, atunci notarul public eliberează un certificat de desfacere a căsătoriei, fără a menţiona culpa
soţilor;
- dacă soţii nu se înţeleg asupra altor efecte ale divorţului (de exemplu, asupra lichidării regimului
matrimonial), notarul desface căsătoria si, pentru problemele litigioase, îi îndrumă la instanţa competentă (art. 376
alin.4 si 6 Cod civil).

I.4. Efectuarea menţiunii în actul de căsătorie (art. 377 Cod civil). Notarul public ce a emis certificatul de
căsătorie are obligaţia să înainteze de îndată, o copie certificată de pe acesta, la primăria locului unde s-a încheiat
respectiva căsătoriei, spre a se face menţiune despre divorţ în actul de căsătorie (art. 377 alin.3). În acest mod, se
efectuează publicitatea desfacerii căsătoriei pentru opozabilitate faţă de terţi.
 I.5. Refuzul notarului public de a desface căsătoria
Împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă sau a notarului public de a desface căsătoria, nu există cale de
atac (art. 378 alin.2). Dar, soţul interesat (sau soţii interesaţi) se pot adresa pe cale separată instanţei, pentru
repararea prejudiciului cauzat prin refuzul abuziv al acestora de a desface căsătoria conform dreptului comun în
materie (art. 1357 alin.1 Cod civil).

I.6. Particularităţile divorţului administrativ

I.6.1. Condiţii:
a) acordul liber si neviciat al soţilor;
b) deplina capacitate de exerciţiu a soţilor;
c) din căsătorie, din afara căsătoriei sau prin adopţie să nu fi rezultat copii minori comuni.

I.6.2. Procedura (art. 376 Cod civil)

- cererea se depune de către amândoi soţii, iar ofiţerul de stare civilă înregistrează cererea si le acordă un termen de
30 de zile;
- la expirarea termenului, soţii se prezintă împreună în faţa ofiţerului de stare civilă, iar acesta verifică dacă soţii
stăruie în hotărârea lor si dacă exprimă un consimţământ liber si neviciat;
- în caz afirmativ, ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei si le eliberează un certificat de divorţ,
fără a reţine culpa lor;
- dacă soţii nu se înţeleg în privinţa numelui pe care îl vor purta după divorţ, ofiţerul de stare civilă emite o
dispoziție de respingere a cererii e divorţ si îi îndrumă pe soţi la instanţa de judecată.

I.6.3. Efectuarea menţiunii în actul de căsătorie:

- ofiţerul de stare civilă face cuvenita menţiune despre desfacerea căsătoriei în actul de căsătorie, atunci când
cererea este depusă chiar în localitatea unde s-a întocmit căsătoria;
- dacă cererea de desfacere a căsătoriei a fost depusă în raza teritorială a localităţii ultimei locuinţe comune, atunci
ofiţerul de stare civilă care a emis certificatul de divorţ, are obligaţia să înainteze, de îndată, o copie certificată de
pe acesta, la primăria localităţii unde s-a încheiat căsătoria

IDivorţul la cererea unui soţ, acceptată de celălalt soţ (divorţul consensual imperfect)
Noţiune: acesta este o formă intermediară între divorţul din culpă si divorţul consensual, în sensul că
debutează ca o formă de divorţ din culpa pârâtului si se transformă în divorţ consensual, prin acordul manifestat
ulterior de către pârât.
Competenţa instanţei, conţinutul cererii si soluţionarea acesteia.
Art. 373 lit.a din Codul civil nu face precizări suplimentare în acest sens, ci doar încadrează această formă de
divorţ, la categoria divorţului consensual.
Rezultă că cererea de divorţ este depusă de unul dintre soţi si trebuie să fie îndeplinite toate condiţiile unui
divorţ din culpă – referitoare la instanţa competentă, la cererile principale si accesorii.
Particularitatea acestei forme de divorţ, constă în aceea că, la un moment dat, pârâtul achiesează la
propunerea reclamantului de desfacere a căsătoriei
Efectuarea publicităţii hotărârii de divorţ
Instanţa va trimite din oficiu hotărârea de divorţ, oficiului de stare civilă care a înregistrat căsătoria părţilor, precum
si Registrului naţional notarial al convenţiilor matrimoniale, dacă este cazul.

DIVORŢUL DIN CULPĂ

II.1) Condiţii generale:
• existenţa unor motive temeinice de divorţ;
• imposibilitatea continuării căsătoriei;
• vătămarea gravă a raporturilor dintre soţi.
Motivele de divorţ nu sunt si nici nu ar putea fi prevăzute expres de lege, acestea fiind apreciate prin raportare la
îndatoririle personale si patrimoniale ale soţilor. Aceste motive generează o vătămare gravă a relaţiilor de familie,
ce face imposibilă continuarea căsătoriei. Dacă motivul de divorţ îl constituie separarea în fapt a soţilor pentru o
perioadă de minim 2 ani, (conform art. 373 lit.c din Codul civil), atunci îndeplinirea celorlalte condiţii se prezumă.

II.2) Formele divorţului din culpă:

a) divorţul atunci când, din cauza unor motive temeinice, continuarea căsătoriei nu mai este posibilă (art.
373 lit.b din Codul civil);
b) divorţul la cererea unui soţ, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani (art. 373 lit.c din Codul
civil).
Suntem de părere că legiuitorul a creat o posibilă confuzie atunci când a denumit art. 373 „Motive de
divorţ” si a enumerat în conţinutul său, formele divorţului, introducând în text si forme noi, neprevăzute de
reglementarea anterioară – după cum ar fi divorţul la cererea unui soţ acceptată de celălalt soţ sau divorţul justificat
de o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani.

II.3) Reglementarea divorţului judiciar contencios

- se regăseste în art. 373 lit.b coroborat cu dispoziţiile art 379 si 380 Cod civil, precum si cu dispoziţiile art. 903-
923 Noul Cod de procedură civilă – ce prevăd procedura specială aplicabilă în materia desfacerii căsătoriei.
a) Prezenţa personală a soţilor
Excepţii (situaţii în care soţii pot fi reprezentaţi, după caz, de către avocaţi, mandatari sau reprezentanţi legali),
• unul dintre soţi se află în executarea unei pedepse privative de libertate;
• unul dintre soţi suferă de o boală gravă;
• unul din soţi este pus sub interdicţie judecătorească;
• soţul/soţii au resedinţa în străinătate sau se află într-o altă situaţie care nu le permite să se prezinte personal
b) Conţinutul cererii de divorţ.
Pe lângă capătul de cerere principal, referitor la desfacerea căsătoriei, cererea de divorţ mai conţine si
cereri accesorii și obligatorii:
• numele soţilor după divorţ;
• exercitarea în comun a autorităţii părintesti (conform art. 397 Cod civil);
• stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de crestere, educare, învăţătură si pregătire profesională a copilului
(conform art. 402 Cod civil);
• locuinţa copilului sau a copiilor minori, după divorţ (art. 400 Cod civil);
• dreptul părintelui de care copilul este separat, de a păstra legăturile personale cu acesta (art. 401 Cod civil).

Alte cereri accesorii divorţului pot avea ca obiect una sau mai multe pretenţii stabilite de art. 907 alin. 1 Noul Cod
de procedură civilă:
• locuinţa familiei;
• încetarea regimului matrimonial si, după caz, lichidarea regimului matrimonial;
• despăgubirea pretinsă de către soţul nevinovat de desfacerea căsătoriei, pentru prejudiciile materiale si morale
suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;
• prestaţia compensatorie;
• obligaţia de întreţinere între fostii soţi.

c) Cererea reconvenţională: constituie cererea de divorţ a soţului pârât, soluţionându-se împreună cu cererea
principală (art. 905 alin.2 Noul Cod de procedură civilă). Aceasta conferă pârâtului si calitatea procesuală de
reclamant, iar reclamantului, si pe aceea de pârât.
Termenul de depunere a cererii reconvenţionale: cererea reconvenţională se depune până la primul termen
de judecată

d) În cazul divorţului la cererea reclamantului, motivat de separaţia în fapt a soţilor, pentru o perioadă de
minim doi ani
e) Probele în procesul de divorţ – se tinde să se dovedească motivele temeinice de divorţ, iar sarcina probei revine
reclamantului, respectiv pârâtului dacă introduce cererea reconvenţională (art. 243 Noul Cod de procedură civilă).
În materia divorţului există niste particularităţi:
• dacă divorţul este pronunţat prin consimţământul mutual, hotărârea instanţei de fond în privinţa desfacerii
căsătoriei este definitivă;
• dacă pârâtul acceptă cererea de divorţ până la soluţionarea procesului la instanţa de fond – atunci instanţa
pronunţă desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, iar hotărârea este definitivă.
Data desfacerii căsătoriei si efectuarea publicităţii
Data desfacerii căsătoriei, este data rămânerii definitive a hotărârii (art. 382 alin.1 Noul Cod de procedură civilă).