DESFACEREA CĂSĂTORIEI

I. Introducere
“Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, este o sintagmă care îşi mai
găseşte astăzi aplicabilitate practică mai mult în poveşti şi mult mai puţin în viaţa
reală. Cuplurile se compun, se destramă şi se recompun într-o altă configuraţie într-
un ritm alert, în pas cu viteza şi modernismul societăţii în care trăim. Cei doi foşti
parteneri, în funcţie de resursele emoţionale personale de care dispun, vor găsi la un
moment dat mecanisme mai mult sau mai puţin adaptate de a face faţă situaţiei într-
un divorț.
Deoarece nu putem vorbi despre divorț fără să recunoaștem necesitatea
menționării noțiunii de căsătorie și, implicit, a noțiunii de familie, voi face o scurtă
introducere, luând ca fundament aceste două noțiuni.
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi
și obligații care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție, precum și din alte raporturi
asimilate relațiilor de familie.
Căsătoria, principal izvor al familiei, reprezintă actul juridic solemn prin care un
bărbat și o femeie, în scopul creării unei familii, încheie între ei o uniune, căreia legea
îi reglementează în mod imperativ condițiile, încheierea și desfacerea.
Deși orice căsătorie se realizează pornind de la intenția celor doi soți de a-și
petrece întreaga viață împreună, din anumite motive atât subiective cât și obiective,
ea se poate desface prin divorț dacă există motive temeinice care au vătămat grav
raporturile dintre soți și căsătoria nu mai poate continua.
Divorțul reprezintă disoluția sau ineficacitatea căsătoriei survenită în timpul
vieții soților, fie datorită unor motive temeinice, imputabile soțului pârât sau ambilor
soți, fie, în cazuri excepționale, datorită dorinței exprimate a ambilor soți.
II. Reglementarea juridică a divorțului
Din punct de vedere juridic, divorțul este unica modalitate de desfacere a
căsătoriei, făcîndu-se distincție cu încetarea căsătoriei ce intervine prin decesul uneia
din soți, declararea judecătoreasca a morții uneia din soți si recăsătorirea soțului celui
ce a fost declarat mort.
Potrivit legislației naționale, căsătoria poate fi desfăcută prin următoarele
moduri:
- de către organul de stare civilă;
- pe cale judecătorească;
- de către notar.
II.1. Desfacerea căsătoriei la organul de stare civilă
În baza acordului comun al soților, în cazurile în care între aceștia nu există
neînțelegeri referitoare la partajul proprietății comune în devălmășie, la întreținerea,
educația şi domiciliul copiilor minori comuni sau la întreținerea unuia dintre soți,
căsătoria este desfăcută la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află
domiciliul unuia dintre.
De asemenea, la cererea unuia dintre soți, căsătoria poate fi desfăcută la organul
stare civilă dacă celălalt soț:
a) este supus unei măsuri de ocrotire judiciare;
b) a fost declarat dispărut;
c) a fost condamnat la privațiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani.

1
 II.2. Desfacerea căsătoriei de către instanța judecătorească
În cazul cînd soții au copii minori comuni şi nu au ajuns la un acord privind
întreținerea, educația şi domiciliul acestora sau în lipsa acordului la divorț al unuia
dintre soți, cu excepția cazurilor în care căsătoria a fost desfăcută prin încheiere
notarială, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.
Desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească şi în cazurile cînd există
acordul la divorț al ambilor soți, însă unul dintre ei refuză să se prezinte la organul
stare civilă pentru soluționarea problemei.
Instanța judecătorească, la propria sa latitudine va desface căsătoria dacă va
constata că convieţuirea soţilor şi păstrarea familiei în continuare sînt imposibile.
Însă, în cazul cînd în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul
dintre soţi nu-şi dă acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amîna examinarea
cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni, cu excepţia cauzelor de
divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin probe. Dacă măsurile de
împăcare nu au dat efecte şi soţii continuă să insiste asupra divorţului, instanţa
judecătorească va satisface cererea respectivă.
II.3. Momentul încetării căsătoriei
În cazul desfacerii căsătoriei la organul stare civilă, la notar, aceasta încetează
din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale
judecătorească - din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă.
Dacă problema divorţului a fost soluţionată pe cale judecătorească, acesta
urmează a fi înregistrat în modul prevăzut pentru înregistrarea de stat a actelor de
stare civilă. Soţii nu au dreptul să încheie o nouă căsătorie pînă la obţinerea
certificatului de divorţ de la organul stare civilă în a cărui rază teritorială se află
domiciliul acestora.
II.4. Măsuri provizorii care se pot lua în procesul de divorţ
Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, măsuri provizorii cu privire la:
- Încredinţarea provizorie a copiilor minori. Criteriul după care se va conduce instanţa
pentru a decide în această privinţă, îl constituie interesul minorului.
- Obligaţia de întreţinere. Pe timpul procesului de divorţ, cînd relaţiile dintre soţi au
încetat în fapt a fi normale, se ridică problema pensiei de întreţinere pe care un soţ
trebuie să o asigure celuilalt soţ, sau pentru copii minori.
- Folosinţa locuinţei.
- Alocaţia de stat pentru copii.
II.5. Efectele divorţului
Calitatea de soţ încetează din momentul cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a
rămas definitivă. O dată cu divorţul încetează şi obligaţia de sprijin moral şi de
fidelitate prevăzute în art. 18 alin. 2 din Codul familiei şi fiecare dintre foştii soţi se
poate recăsători fie cu o altă persoană, fie chiar între ei.
Cît priveşte dreptul la nume, libertatea de schimbare a numelui de familie la
desfacerea căsătoriei se exprimă în următoarele:
- schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi nu atrage schimbarea
numelui de familie al celuilalt soţ;
- în momentul înregistrării divorţului, soţii sunt în drept fie de a-şi menţine
numele de familie ales la încheierea căsătoriei, fie de a reveni la numele de familie
purtat pînă la încheierea căsătoriei
Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre foştii soţi

2
 Împărţirea bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor la desfacerea
căsătoriei. O dată cu desfacerea căsătoriei încetează şi proprietatea comună în
devălmăşie a soţilor. Desfacerea căsătoriei are ca efect şi împărţirea bunurilor
comune, care se poate realiza fie prin învoiala soţilor, fie prin judecată. Prin urmare,
soţii pot împărţi toate bunurile comune sau numai o parte din ele. Iar în acest sens se
va stabili cota fiecăruia şi se va proceda la o împărţire în fapt a bunurilor soţilor.
Efectele divorţului faţă de descendenţii minori
Încredinţarea copiilor minori. În determinarea interesului copiilor minori, care
prin sine are un caracter complex, urmează să se ţină cont de mai multe aspecte,
printre care:
- condiţiile de educare a copiilor minori la fiecare dintre părinţi, care sunt apreciate
mai mult după comportarea părinţilor faţă de copil înainte de divorţ;
- posibilităţile materiale ale părinţilor;
- vîrsta, sexul, starea sănătăţii copilului;
- serviciul pe care-1 au soţii şi alte aspecte.
Pentru a decide în privinţa încredinţării copiilor minori, instanţa judecătorească
este obligată pe lîngă părinţi să atragă la participarea în proces şi autoritatea
tutelară, exercitarea funcţiilor căreia se pune pe seama direcţiilor (secţiilor) de
învăţămînt. De asemenea, în acest sens instanţa de judecată urmează să ţină cont în
mod obligatoriu şi de opinia copilului care a atins vîrsta de 10 ani, deoarece în
conformitate cu dispoziţiile art. 12 al Convenţiei Internaţionale cu privire la
drepturile copilului 238 şi art. 54 C.F. copilul capabil de discernămînt are dreptul de a
exprima liber opinia sa la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating interesele
şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative.
Exercitarea drepturilor părintești cu privire la persoana copilului.
Desfacerea căsătoriei prin divorţ modifică modul de exercitare a drepturilor şi
îndatoririlor părinteşti astfel în cazul în care copilul a fost încredinţat unui părinte,
acesta exercită drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului, dar
fără a împiedica întreţinerea relaţiilor personale şi contacte directe a copilului cu
celălalt părinte, cu excepţia cazurilor cînd acest lucru este contrar interesului superior
al copilului (de exemplu, prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică).
În cazul nerespectării hotărîrii instanţei judecătoreşti, faţă de părintele culpabil se
aplică măsurile stabilite de legislaţia procesual civilă privind neexecutarea hotărîrii
judecătoreşti. Iar în cazul încălcării în mod repetat a hotărîrii judecătoreşti, la
cererea părintelui care locuieşte separat de copil, instanţa judecătorească, ţinînd cont
de interesele şi părerea copilului, poate soluţiona problema transmiţîndu-i copilul
(art. 64 alin. 3, C.F.).

Încheiere
Divorțul are în general consecințe negative asupra celor divorțați, asupra
părinților celor care divorțează cît și asupra copiilor: se perturbă relațiile bunici-
nepoți, relații în care se investește si de o parte și de alta multă afectivitate. În măsura
în care divorțul este văzut ca un eșec, părinții celor divorțați suferă și din cauza
presiunii psihologice a rudelor si cunoștințelor. În comunitățile rurale sau în cele
urbane mai mici, părinții ai căror copii au divorțat răspund cu multa reținere si jena la
întrebările curioase ale vecinilor ori cunoștințelor.

3
 Efectele divorțului asupra copiilor variază în funcție de vârsta copilului,
maturitatea lui intelectuală și emoțională, capacitatea de a accepta divorțul părinților,
de a face față dureri și pierderii suferite, de timpul petrecut cu cei doi părinți, de
reacția părinților înșiși și de reacția prietenilor din grupul de școală sau de joacă.
Pierderea contactului dintre copil și unul dintre părinți adesea înrăutățește
contactatele și cu alte rude, spre exemplu-cu bunicii, unchii, care nu rareori sunt
foarte importante în viața unui copil. Dereglarea relațiilor cu aceste persoane
provoacă ambelor părți suferințe adînci.
Există dovezi că menținerea relațiilor bune între părinții divorțați mai degrabă
ajută decît împiedică formarea de noi relații cu părinții vitregi.
În acest mileniu al modernismului, ar trebui să meditam mai mult asupra
sensurilor și tendințelor evolutive ale familiilor, căci familia rămîne pentru fiecare din
noi o întrebare la care nu se poate răspunde decît cu iubire.

BIBLIOGRAFIE:
Constituția Republicii Moldova;
Codul familiei;
Legea nr.338/1994 privind drepturile copilului;
Jurisprudența CEDO;
Regulamentul 2201/2003 al CE;
Convenția asupra Drepturilor Copilului;
Convenția de la Haga din 1980.