Divort

Cu toate ca, orice casatorie se realizeaza pornind de la intentia celor doi soti de a-si
petrece intreaga viata impreuna, din anumite motive atat subiective cat si obiective, ea se
poate desface prin divort daca exista motive temeinice care au vatamat grav raporturile
dintre soti si casatoria nu mai poate continua.
Daca la incheierea casatoriei este necesar consimtamintul liber al sotilor, vointa
acestora trebuie sa fie luata in considerare si atunci cand ea se manifesta si in sensul
desfacerii acesteia, astfel, oricare dintre soti are dreptul sa ceara desfacerea casatoriei prin
divort. Trebuie mentionat faptul ca un divort se poate pronunta:
din culpa exclusiva a unuia dintre soti
 din culpa comuna
 fara a se stabili o culpa, atunci cand se desfasoara procedura simplificata a divortului
prin acord

Unde se efectueaza divortul

Conform legislatiei in vigoare in Romania, divortul poate fi dispus doar de catre
instantele de judecata. Cu toate ca au existat propuneri in acest sens, oficiile de stare
civila de la Primarie nu pot desfasura astfel de demersuri.
Actiunea de divort este strict personala si nu poate fi introdusa decat de unul dintre
soti impotriva celuilalt sot, sau, in forma simplificata, de ambii soti. Cei doi soti sunt
singurele subiecte de drept care pot avea calitatea de parti intr-o asemenea actiune.

Procedura de divort, tipuri de divort

Conform legislatiei in vigoare, se pot distinge doua modalitati de divort:

 procedura simplificata a divortului prin acord, care dureaza aproximativ 2 luni pana la
solutionare. Se poate efectua divort prin acord doar daca:
1. a trecut cel putin un an de la data incheierii casatoriei
2. nu exista niciun copil minor din casatorie

 procedura obisuita a divortului. In acest caz, cel mai recomandabil este cazul in care
cei doi soti se inteleg cu privire la realizarea divortului si acesta este primul punct in
discutie pe care Cabinetul de Avocat Magdalena Popeanga il aduce in discutie in
cadrul oricarei consulatii juridice pe teme de divort.

Statistici privind divortul, la nivelul anului 2007

Potrivit Institutului National de Statistica, in luna februarie 2007 s-au inregistrat 3.250 de
divorturi, mai mult cu 1.800 fata de luna precedenta, dar tendinta ascendenta s-a constatat
si in cazul casatoriilor, in perioada mentionata. Potrivit INS, rata divorturilor a crescut de
la 0,77 la o mie de locuitori la 1,97 la o mie de locuitori, numarul cazurilor de divort
crescind cu 1.800 in luna februarie comparativ cu luna precedenta.
"La oficiile de stare civila s-au inregistrat 21.543 de casatorii, in crestere cu 9.200
comparativ cu luna precedenta, revenind 13 casatorii la o mie de locuitori', citeaza
comunicatul remis de INS.
Tendinta de crestere a casatoriilor, dar si a divorturilor, s-a inregistrat si in luna februarie
a acestui an comparativ cu luna februarie 2006. Astfel, numarul casatoriilor a crescut cu
13.400 in intervalul februarie 2006 - februarie 2007 si potrivit INS evolutia este explicata
prin sprijinul financiar acordat de stat pentru constituirea familiei. De asemnea, cresterea
numarului de divorturi cu 368 a condus la cresterea ratei divortialitatii de la 1,74 in
februarie 2006, la 1,97 in luna februarie a acestui an (yahoo news).

Originile divortului. Mic istoric

Conceptul divortului se regaseste inca din antichitate, fiind pe deplin dezvoltan in
Grecia Antica. Astfel, o persoana putea divorta doar cu acceptul unui magistrat, caruia
trebuia sa ii prezinte motivele decizie sale. Daca motivele erau considerate suficiente,
magistratul ii permitea celui interesat sa realizeze divortul si separarea.
Daca in Roma Antica renuntarea la casatorie era posibila pentru toti cei dornici
in acest sens, crestinarea Imperiului Roman a adus restrictii si interdictii privind divortul,
incepand cu Imparatul Constantin.
De-a lungul timpului, restrictionarea si interzicerea divortului si separarii au
consacrat perioade intregi in care familiile erau obligate sa continue sa existe chiar daca
conditiile reale faceau acest lucru imposibil in mediul normal, societatea ajungand in
ultima perioada sa il reincluda in cadrul procedurilor civile.
Trebuie mentionat ca in timp ce in tara noastra divortul este permis, in anumite
conditii motivate mai mult sau mai putin, in alte tari si in prezent acesta este interzis, nu
exte prevazut sau este mult ingreunat.

În Uniunea Europeană astăzi aproape jumătate dintre căsătorii sfârşesc în divorţ, iar unul
din trei copii se naşte în afara căsătoriei, arată ultimele date statistice. În Belgia doar,
71% dintre cuplurile căsătorite au divorţat. Procentul este mai mare în partea mai puţin
religioasă, vorbitoare de franceză, a ţării, şi mai mic în partea flamandă.

În Polonia, 33% dintre căsătorii se sfârşesc cu divorţ. Doar 18% dintre italienii căsătoriţi
şi 17% dintre irlandezii căsătoriţi divorţează. În Germania procentul căsătoriilor care se
încheie cu un divorţ este mai mare în regiunile ce formau cândva Germania de Est. În
1980 în Uniunea Europeană existau 670.000 de cupluri divorţate. În 2005 numărul a
crescut la peste un milion. În Suedia, 55% dintre copii se nasc în afara căsătoriei; în
Franţa procentul este de 45%; în Marea Britanie de 42%, în timp ce în Polonia este de
doar 15%.

DIVORŢUL... o nouă şi dureroasă modă

 În ultima vreme, viaţa de familie este tot mai supusă presiunilor,
astfel că numărul de divorţuri a devenit alarmat. De
exemplu, în sectorul 4 din Bucureşti, în anul 2003 au fost
înregistate 2131 căsătorii şi 1185 divorţuri. Divorţul este o
experienţă traumatizantă, iar necunoaşterea procedurii
juridice poate să ducă la complicaţii urmate de efecte
negative.

Divorţul din punct de vedere juridic

Codul Familiei prevede în articolul 37 că desfacerea căsătoriei se poate face în aceste
condiţii: decesul unuia dintre soţi, declararea judecătorească a decesului unuia dintre soţi sau prin
divorţ. Divorţul este singura cale care este un rezultat al voinţei unuia dintre soţi, atunci când
există motive temeine pentru care căsnicia nu mai poate continua. Dar pentru ca desfacerea
căsătoriei să aibă loc nu este suficient ca unul dintre parteneri să dorească acest lucru. Dacă
ambii soţi sunt de acord, procedura este simplă, iar procesul va dura puţin şi fără complicaţii. Însă
sunt situaţii în care celălalt partener este împotriva divorţului, iar în acest caz este nevoie ca în
instanţă să se demonstreze că relaţia respectivă nu mai poate continua. Sunt şi situaţii în care
ambii soţi vor să divorţeze, dar fiecare încearcă să convingă instanţa că celălalt este vinovat,
dorind în acest fel să fie favorizat în ceea ce priveşte încredinţarea copiilor şi să obţină pensie de
întreţinere.

Condiţiile în care se poate divorţa

Art. 38, Codul Familiei: "Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci
când, datorită unor motive întemeiate, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă.

Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt indeplinite
următoarele condiţii:

a. până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei.

b. nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.

Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibilă
continuarea căsătoriei.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori,

obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor".

Introducerea acţiunii de divorţ

 Pentru declanşarea procedurii de desfacere a căsătoriei trebuie introdusă acţiunea de divorţ.
Aceasta trebuie să cuprindă:

- numele şi adresa reclamantului

- numele şi adresa pârâtului

- data şi locul unde a fost încheiată căsătoria

- date privind copiii: dacă există - numele şi data naşterii acestora; dacă nu există - se
menţionează acest lucru.

- date cu privire la locuinţă

- date cu privire la nume, dacă se solicită păstrarea numelui sau revenirea la cel anterior
căsătoriei

- solicitarea pensiei de întreţinere (dacă este cazul)

- motivele care au dus la destrămarea relaţiilor de familie. Este indicat ca acestea să fie
descrise cronologic. Se menţionează dacă au existat acte de violenţă morală sau fizică,
dacă soţul pârât manifesta dezinteres pentru viaţa de familie, dacă întreţinea relaţii
extraconjugale, dacă era consumator de băuturi alcoolice, dacă au existat despărţiri etc.

- dacă se solicită cheltuieli de judecată

Soţul reclamant trebuie să depună personal acţiunea la judecătorul de serviciu de la

Judecătoria în raza căreia se află ultimul domiciliu comun al soţilor, în două exemplare dacă soţii
nu au copii minori şi în trei exemplare dacă au. În unele oraşe mici există regula ca acţiunile de
divorţ să fie depuse direct la Preşedintele Judecătoriei, deoarece instanţa are obligaţia ca, la
început, să încerce împăcarea celor doi soţi.

La art. 38 alin. 3 Cod. fam. se pot încadra situaţiile în care oricare dintre soţi suferă de o
afecţiune care împiedică continuarea căsătoriei sau soţul pârât...

... suferă de alienare mintală cronică sau debilitate mintală cronică;

... a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească definitivă sau s-a stabilit în
străinătate părăsindu-şi partenerul de viaţă;

... a fost condamnat pentru tentativă sau complicitate la tentativă de omor împotriva soţului
reclamant, a favorizat pe cei care au comis astfel de fapte, i-a provocat vătămări grave
soţului reclamant;

... a fost condamnat pentru infracţiuni privitoare la viaţa sexuală,

... a fost condamnat, pentru una sau mai multe infracţiuni, să execute o pedeapsă privativă
de libertate de cel puţin 3 ani (alte infracţiuni decât cele prevăzute anterior), iar cererea de
divorţ a fost indrodusă în timpul executării pedepsei.
Desfăşurarea procesului de divorţ
În procesele de divorţ, soţii pot fi asistaţi de avocat, dar nu pot fi reprezentaţi, astfel că
trebuie să se prezinte personal la fiecare termen. Există însă câteva excepţii: când unul dintre soţi
execută o pedeapsă privativă de libertate, dacă este pus sub interdicţie, dacă suferă de o
afecţiune gravă sau dacă şi-a stabilit domiciliul în străinătate.

La primul termen

- prezenţa reclamantului este esenţială, deoarece în lipsa acestuia acţiunea de divorţ va fi

respinsă, considerându-se că a renunţat la judecată.

- reclamantul arată care sunt dovezile pe care le va folosi pentru a dovedi acţiunea: martori
(pot să fie rude), acte.

- pârâtul, în cele mai multe cazuri, solicită amânare pentru a-şi angaja apărător.

Atenţie! Se întâmplă ca, de foarte multe ori, soţul care este împotriva divorţului să ceară
amânări repetate, prelungind în acest fel procesul. Legea prevede posibilitatea amânării judecăţii
în anumite situaţii. Se poate solicita amânare pentru lipsă apărător doar o singură dată. Alte
motive pentru amânare pot fi: probleme grave de sănătate (dovedite cu acte medicale) care
împiedică prezenţa părţii la proces, lipsa unui martor, necesitatea efectuării unei expertize, etc.

În cazul în care una dintre părţi cauzează prejudicii celeilalte prin amânare (amânări
succesive, tergiversarea procesului prin amânări), partea afectată (indiferent dacă este pârât sau
reclamant) poate solicita despăgubiri (art. 154 C. proc. civ).

- dacă divorţul este prin acordul ambelor părţi şi sunt îndeplinite condiţiile art. 38 din Codul
Familiei (a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei.şi nu există copii minori rezultaţi din
căsătorie) acţiunea rămâne în pronunţare.

La următoarele termene

- are loc audierea martorilor.

- dacă soţii au copii, va fi implicată şi autoritatea tutelară, aceasta realizând o anchetă

socială la domiciliul părţilor. Atenţie! Este important ca ancheta să aibă loc la domiciliu, iar în cazul
în care nu se întâmplă aşa este bine să sesizaţi instanţa.

- dacă copiii au împlinit vârsta de 10 ani, vor fi aduşi în instanţă pentru ca judecătorul să
vorbească cu ei..

Despre probe
Art. 190 Cod. proc. civ. prevede că în procesele de divorţ pot fi martori rudele părţilor
exceptand descendenţii acestora. După caz, se mai pot folosi acte, expertize etc. Interogatoriul nu
se poate folosi pentru cererea de desfacere a căsătoriei, ci doar pentru cererile accesorii:
încredinţarea copiilor, stabilirea pensiei de întreţinere, partaj.
Incredinţarea copilului
Incredinţarea copilului depinde de mai mulţi factori:

- vârsta acestuia

- situaţia materială a părinţilor

- probitatea morală a părinţilor

- mediul în care fiecare părinte ar urma să crească copilul

- atitudinea fiecarui părinte faţă de copil în perioada anterioară introducerii acţiunii de divorţ

- opţiunea copilului (când acesta are mai mult de 10 ani).

Rolul judecatorului este de a încredinţa copiii părintelui care îi poate asigura cele mai bune
condiţii acestora.

Pensia de întreţinere
După încredinţarea copilului unuia dintre părinţi, la solicitarea acestuia, celălalt va fi obligat
de către instanţă la plata unei "pensii alimentare", obligaţie care va dura până la terminarea
studiilor, cel tarziu până la împlinirea vârstei de 26 ani. Cuantumul acesteia depinde de numărul
de copii: pentru un copil - cel mult un sfert din venitul net al părintelui obligat la plata pensiei;
pentru doi copii - cel mult o treime din venitul net al părintelui respectiv, iar în cazul în care este
vorba de mai mulţi copii - cel mult jumătate din venitul net.

Dar nu doar copiii pot beneficia de pensie de întreţinere. Art. 41 din Codul Familiei prevede:

"Până la desfacerea căsătoriei în condiţiile prevăzute la art. 39 (căsătoria este desfăcută din
ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă), soţii îşi datorează
întreţinere.

Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de
muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are drept de întreţinere şi atunci
când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la data desfacerii căsătoriei, însă numai daca
incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria.

Întreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. 2 poate fi stabilită până la o treime din venitul
net din muncă al soţului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui
ce urmează a o plăti. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea
depăşi jumătate din venitul net din muncă al soţului obligat la plată.

Când divorţul este pronunţat numai din vina unuia dintre soţi, acesta nu va beneficia de
prevederile alin. 2 şi 3 decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.

În toate cazurile, dreptul la întreţinere încetează prin recăsătorirea soţului îndreptăţit să o

primească".

Atentie! Este important ca solicitarea pensiei de întreţinere să fie menţionată în