DESFACEREA CĂSĂTORIEI

Divorţul = acea formă de disoluţie a căsătoriei, care constă în desfacerea ei, cu efecte pentru viitor, prin acordul soţilor
sau pe cale judecătorească, din culpă.
Forme:
A. - judiciar - prin acordul soților
- din culpă
- din cauza stării sănătăţii unui soţ
- pe cale administrativă
- prin procedură notarială
- de drept în condițiile art.926 NCPC

B. - prin acordul soților

- din culpă
- datorită stării de sănătate a unuia dintre soți

C. - divorț remediu
- divorț din culpă
 Divorţul prin acordul soţilor
- la cererea ambilor soţi, prin formularea în comun a cererii de divorţ
- la cererea unuia dintre soţi, întemeiată pe culpa celuilalt, când acesta din urmă recunoaşte faptele ce i se
impută și instanţa, cu acordul reclamantului, pronunţă divorţul fără a cerceta temeinicia motivelor şi fără a face
vreo menţiune despre culpa părţilor
- la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani, dacă pârâtul se declară de
acord cu divorţul, când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor

- poate avea loc pe cale judiciară sau pe cale administrativă ori prin procedură notarială

- instanţa de tutelă, ofiţerul de stare civilă ori notarul public trebuie să verifice existenţa consimţământului
liber şi neviciat al fiecărui soţ
=> *nu poate fi pronunțat ori constatat atunci când unul din soţi este pus sub interdicţie – sancțiune în caz de
nerespectare: orice persoană interesată poate promova o acţiune în constatarea nulităţii absolute a divorţului
prin acordul soţilor, indiferent dacă acesta a fost pronunţat de instanţă ori a fost constatat de ofiţerul de stare
civilă sau de notarul public
* consimţământul poate viciat (prin eroare, dol sau violenţă) ori dat într-o perioadă de lipsă de discernământ -
sancțiune în caz de nerespectare: soţul interesat poate formula o acţiune în anularea divorţului prin acord

Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară

- nu au relevanță durata căsătoriei şi existența sau nu a copiilor minori comuni (rezultaţi din căsătorie, rezultaţi din
convieţuirea celor doi soţi anterior căsătoriei, cei adoptaţi de ambii soţi)
 Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială

- de către ofiţerul de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor dacă soţii sunt de acord cu
divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi
- de către notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor dacă soţii sunt de acord cu divorţul
şi: - nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi
- există copii minori născuţi din căsătorie, din
afara căsătoriei sau adoptaţi ȘI dacă soţii convin asupra: ⁂ tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl
poarte după divorţ, ⁂ tuturor aspectelor privind efectele divorţului asupra raporturilor dintre ei şi copiii lor minori
(exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a
legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile
de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor) și ⁂dacă din raportul de anchetă socială rezultă că
acordul soţilor privind raporturile dintre ei și copiii lor minori (nu doar exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel
privind stabilirea locuinţei copiilor, așa cum prevede legea) este în interesul copilului
⁂ ascultarea copilului

- este o procedură graţioasă (necontencioasă)

- ofiţerul de stare civilă sau notarul public nu au competenţa să se pronunţe asupra chestiunilor litigioase
- când soţii nu se înţeleg cererea de divorţ este respinsă şi soţii îndrumați la instanţă
- soţii pot încheia și un contract de tranzacţie privitor la alte aspecte ale raporturilor dintre ei (încetarea regimului
matrimonial, locuinţa comună, obligaţia de întreţinere între foştii soţi, prestaţia compensatorie etc.)
Procedura:
- cererea de divorţ se depune personal de către soți, împreună – excepţie: cererea poate fi depusă la notarul public şi
prin mandatar cu procură autentică
- după înregistrarea cererii, ofiţerul de stare civilă sau notarul public acordă soţilor un termen de reflecţie de 30 de zile
- la expirarea termenului soţii trebuie să se prezinte personal, iar ofiţerul de stare civilă sau notarul public are obligaţia
de a verifica dacă soţii stăruie în divorţ şi consimţământul lor este liber şi neviciat
- la finalul termenului de reflecţie, se va elibera certificatul de divorţ, fără să facă menţiune despre culpa vreunuia dintre
soţi în desfacerea căsătoriei.
- dacă soţii nu se înţeleg asupra numelui sau asupra exercitării drepturilor părinteşti, ofiţerul de stare civilă ori, după caz,
notarul public, trebuie să emită o dispoziţie motivată de respingere a cererii de divorţ şi să îndrume pe soţi la instanţă -
nu există cale de atac împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă sau al notarului public de a constata divorţul şi a
emite certificatul de divorţ, oriare dintre soţi poate solicita repararea prejudiciului cauzat prin refuzul abuziv al
ofiţerului de stare civilă sau al notarului public (răspundere civilă delictuală)
- dacă soții nu au ajuns la un acord privind alte efecte ale divorţului, ofiţerul de stare civilă sau notarul public poate emite
certificatul de divorţ, urmând ca foştii soţi să se adreseze instanţei de judecată pentru soluţionarea aspectelor litigioase
dintre ei privitoare la efectele divorţului
- când cererea de divorţ este depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria, ofiţerul de stare civilă, după emiterea
certificatului de divorţ, face menţiune în actul de căsătorie. În cazul depunerii cererii la primăria în a cărei rază teritorială
soţii au avut ultima locuinţă comună sau la notarul public, ofiţerul de stare civilă sau notarul public emite certificatul
de divorţ şi înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se
face menţiune în actul de căsătorie
 Divorţul din cauza sănătăţii unui soţ
- la cererea soţului care suferă de o boală, a cărei existenţă face imposibilă continuarea căsătoriei - instanţa va administra
probe privind existenţa bolii şi starea sănătăţii soţului bolnav
- desfacerea căsătoriei se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor

Divorţul din culpă

- culpa unuia sau a ambilor soţi în destrămarea căsătoriei - „atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile
dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă” - spre exemplu: comportamentul violent al
unuia dintre soţi, separaţia în fapt, infidelitatea conjugală etc.
- situații specială: A. pentru o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani; B. pentru o separare în fapt care a
durat cel puţin doi ani

*dacă reclamantul în divorţ face dovada vinovăţiei pârâtului, căsătoria se desface din vina exclusivă a acestuia;
*dacă din probele administrate rezultă vinovăţia ambilor soţi, căsătoria se desface din vina lor comună, chiar dacă numai
reclamantul a făcut cerere de divorţ;
*dacă însă numai unul dintre soţi a formulat cerere de divorţ iar instanța stabileşte culpa exclusivă a reclamantului, chiar
dacă pârâtul nu a făcut cerere reconvențională: a) fie reclamantul nu îşi asumă responsabilitatea pentru destrămarea
căsniciei şi atunci cererea sa va fi respinsă; b) fie reclamantul îşi asumă această responsabilitate şi căsătoria se desface din
culpa sa exclusivă
- în cazul divorțului pentru o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani: a) fie soţul reclamant îşi asumă
responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei; b) fie pârâtul este de acord cu divorţul şi atunci instanţa desface căsătoria fără a
mai face vreo menţiune despre culpă

- în cazul reglementat de art. 380 C.civ. coroborat cu art. 926 NCPC, - soţul reclamant decedează în timpul procesului,
iar moştenitorii săi continuă acţiunea de divorţ care este admisă constatându-se culpa exclusivă a soţului pârât -
căsătoria se consideră desfăcută la data introducerii cererii de divorț. Condiții:
* decesul reclamantului să intervină în timpul procesului;
* cererea de divorţ să fie întemeiată pe culpa pârâtului;
* moştenitorii reclamantului (moştenitorii legali din clasele I-IV sau moştenitorii testamentari,
respectiv legatarii universali sau cu titlu universal şi – în lipsa acestor moştenitori – comuna, oraşul sau
municipiul pe a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii; NU și soţul pârât) continuă
acţiunea de divorţ - dacă nu există moştenitori sau aceştia nu înţeleg să continue procesul de divorţ căsătoria
încetează prin decesul soţului reclamant;
*instanța să constate culpa exclusivă a pârâtului - dacă nu reiese culpa exclusivă a soţului pârât,
astfel încât acţiunea urmează a fi respinsă, iar căsătoria a încetat prin deces;
 Efectele divorţului

* între foştii soţi, atât nepatrimoniale, cât şi patrimoniale

* cu privire la relaţiile dintre ei şi copiii, nepatrimoniale şi patrimoniale
- se produc numai pentru viitor, nu şi pentru trecut
* în raporturile patrimoniale dintre foştii soţi şi terţi, efectele devin opozabile celor din urmă pe data îndeplinirii formalităţilor
de publicitate

Data desfacerii căsătoriei

- din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă
- dacă acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii soţului reclamant, potrivit art. 380 C.civ., căsătoria se socoteşte
desfăcută la data introducerii acțiunii
- în cazul divorțului administrativ sau pe cale notarială, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ

Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi

Numele de familie după căsătorie
- soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei iar instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de
divorţ
- pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să
încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei
- dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea
căsătoriei
 Drepturile soţului divorţat

a. divorţul se pronunţă împotriva soţului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria
- culpa exclusivă a unuia dintre soţi determină pierderea, de către acesta, a drepturilor pe care legea sau
convenţiile încheiate anterior cu terţii i le-au atribuit, respectiv:
1. nu va putea obţine obligarea celuilalt la întreţinere decât timp de un an de la divorţ
2. nu are dreptul la prestaţie compensatorie, aceasta fiind un beneficiu al soţului inocent
3. nu poate primi, din partea soţului inocent căruia i-a fost atribuită locuința proprietate comună a soților
sau i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere pentru locuinţa comună, indemnizaţia pentru
acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă
4. poate pierde beneficiul contractului de închiriere a locuinţei comune izvorât dintr-un contract încheiat cu
un terţ, acesta din urmă trebuind să fie citat în proces pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă

b. dacă divorţul este pronunţat din culpa ambilor soți sau divorțul are la bază acordul acestora, foștii soți au
o situaţie juridică egală
 Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi

Efecte cu privire la regimul matrimonial

- regimul matrimonial încetează prin (...) desfacerea (...) căsătoriei, respectiv la data introducerii cererii de divorţ sau, dacă
este cazul, data separaţiei în fapt
a) regimul matrimonial, indiferent care este acesta, încetează de drept la data introducerii cererii de divorţ, fie că este un
divorţ judiciar prin acord, din culpă sau pentru motive de sănătate, fie că este unul pe cale administrativă sau notarială
b) regimul matrimonial încetează la data separaţiei în fapt, dacă:
1. soţii solicită împreună acest lucru în cazul divorţului prin acord pe cale judiciară ori pentru starea sănătăţii unuia dintre ei
sau chiar în cazul unui divorţ întemeiat pe culpă
- în cazul divorţului pe cale administrativă sau notarială, nici ofiţerul de stare civilă şi nici notarul public nu pot lua act de
cererea soţilor privind data încetării regimului matrimonial, deoarece ei nu au decât competenţa de a emite certificatul de
divorţ, însă notarul public poate autentifica contractul de tranzacție al soţilor, inclusiv prin care să constate numai/inclusiv
data încetării regimului matrimonial
2. unul dintre soţi solicită acest lucru, în cazul divorţului pe cale judiciară, caz în care, soţul care a făcut solicitarea trebuie să
facă cel puţin dovada separaţiei în fapt şi a datei când aceasta a intervenit, precum şi a faptului că separaţia a fost totală,
excluzând continuarea funcţionării regimului matrimonial.
- efectele încetării regimului matrimonial de la data introducerii cererii de divorţ, respectiv de la data separării în fapt, se produc
numai între soţi:
a) pentru locuinţa familiei, chiar dacă regimul matrimonial încetează (indiferent care este acesta), regulile juridice specifice se vor
aplica până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere sau cu privire la
partajul locuinţei bun comun sau până la încheierea, între foştii soţi, a unei tranzacţii referitoare la locuinţa familiei.
b) în cazul separaţiei de bunuri, la încetarea regimului matrimonial se naşte dreptul de retenţie al fiecăruia dintre soţi asupra
bunurilor celuilalt, până la acoperirea integrală a datoriilor reciproce. Dreptul de retenţie are, în acest caz, o sferă de cuprindere mai
întinsă faţă de cea de drept comun: poate fi vorba atât de o conexiune a datoriei cu lucrul, dar și de orice alte datorii pe care soţii le
au unul faţă de celălalt, dreptul de retenţie fiind general
c) în cazul regimului comunităţii, legală sau convenţională, după data încetării regimului matrimonial, bunurile dobândite de
fiecare soţ vor fi bunuri proprii, însă actele de folosinţă, de conservare, de administrare, de înstrăinare şi de grevare a bunurilor
comune vor fi guvernate de regulile specifice regimului matrimonial. Cu toate acestea actele de dispoziție făcute de oricare dintre
soţi singur, cu titlu oneros, cu privire la bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor
formalităţi de publicitate, precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data
introducerii cererii de divorţ sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ, cu excepția situației în care terţul a fost de
bună-credinţă, adică nu a cunoscut existenţa procesului de divorţ şi nu a fost complice la fraudă, soţul prejudiciat având posbilitatea
de a solicita despăgubiri de la soţul care a încheiat actul în frauda sa
- faţă de terţi, încetarea regimului matrimonial este opozabilă numai după îndeplinirea formalităţilor de publicitate sau de la data
la care au luat cunoştinţă de aceasta pe altă cale

- chiar dacă hotărârea de divorţ, respectiv certificatul de divorţ sunt opozabile faţă de terţi, în ceea ce privește starea civilă,
cât timp nu s-a stabilit contrariul printr-o (nouă) hotărâre, încetarea regimului matrimonial este opozabilă acestora de la momentul
realizării formalităților de publicitate ori de la data la care au cunoscut acest fapt pe altă cale
 Obligaţia de întreţinere între foştii soţi

- la desfacerea căsătoriei, obligaţia de întreţinere între soţi încetează, luând naștere obligația de întreținere între foștii soți
- condiții:
*generale cerute de lege creditorului al obligaţiei de întreţinere: starea de nevoie, incapacitatea de muncă şi comportamentul
corespunzător
* specială: incapacitatea de muncă trebuie să fi survenit
*** înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei sau
*** în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, dacă este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria
* debitorul obligaţiei de întreţinere să aibă mijloacele de a o plăti
- foştii soţi îşi datorează întreţinere, ca şi soţii, înaintea oricăror alte persoane.
- cuantum: o pătrime din venitul net al debitorului, indiferent de natura acestora - din muncă, din exploatarea unei întreprinderi,
din chirii etc., dar fără ca întreținerea pentru fostul soț împreună cu cea datorată copiilor să depășească jumătate din venitul net al
celui obligat la plată
- la stabilirea în concret a valorii obligaţiei de întreţinere nu vor fi avute în vedere numai mijloacele debitorului, ci şi starea de nevoie
a creditorului
- se acordă de la data desfacerii căsătoriei, dacă a fost cerută în cadrul procesului de divorţ, sau de la care a fost cerută, dacă a fost
cerută ulterior, dar nu mai târziu de un an de la data desfacerii căsătoriei, cu excepția situației debitorul, prin conduita sa, l-a
determinat pe creditor să întârzie formularea cererii, iar pensia poate fi acordată şi pentru trecut, dar nu mai devreme de la data la
care s-a ivit starea de nevoie
- dacă divorţul se pronunţă din culpa unui singur soţ, acesta va beneficia de întreţinere din partea celuilalt doar timp de un an de la
desfacerea căsătoriei, în celelalte situații neexistând o limită în timp
- dreptul la întreținere se stinge dacă:
* acela care o cere a săvârşit fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri, împotriva celui căruia îi solicită
întreţinere, indiferent dacă aceste fapte au fost săvârşite înainte sau după divorţ;
* prin recăsătorirea celui îndreptăţit;
* prin moartea debitorului sau a creditorului;
* încetarea stării de nevoie;
* încetarea incapacității de muncă;
* debitorul nu mai dispune de mijloacele necesare;
* prin executare;
* pierderea calității de fost soț ca urmare a anulării sau nulității căsătoriei deja desfăcute, cu excepția situației în
care această calitate este păstrată de soțul de bună-credință
!!! nașterea și stingerea dreptului și obligației la întreținere nu sunt definitive!!!
 Dreptul la despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin desfacerea căsătoriei

- formă de răspundere civilă delictuală specifică raporturilor dintre soţi ca urmare a divorţului
- nu se confundă cu prestația compensatorie și obligația de întreținere
- se pot cumula cu prestaţia compensatorie
- se pot cumula cu obligația de întreținere
- soţul care solicită despăgubirile trebuie să facă dovada îndeplinirii: *condiţiilor generale pentru antrenarea răspunderii
delictuale: prejudiciu (material sau moral), faptă ilicită, legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia
autorului faptei ilicite (≠vinovăţia soţului pentru divorţ)
*condiției speciale: soţul care solicită despăgubiri este nevinovat

- competentă este instanţa de tutelă, cererea privind despăgubirile putând face obiectul unei cereri accesorii cererii de
desfacere a căsătoriei, dar pot fi solicitate și pe cale separată, în termenul general de prescripţie de trei ani, care
curge de la data la care soţul inocent a cunoscut prejudiciul ce i-a fost cauzat de celălalt soţ
 Prestaţia compensatorie

= obligaţia soţului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria de a executa, în beneficiul soţului inocent, o prestație,
astfel încât să se evite un dezechilibru patrimonial semnificativ, care ar putea să fie cauzat de divorţ, în condiţiile de viaţă
ale celui din urmă
- condiţii cumulative:
a) soţul care solicită prestaţia compensatorie să sufere un dezechilibru patrimonial semnificativ raportat la condiţiile de
viaţă din timpul căsătoriei, în sensul diminuării, de asemenea semnificative, a nivelului de trai
b) soţul căruia i se solicită să fie exclusiv culpabil de desfacerea căsătoriei
c) căsătoria a durat cel puţin 20 de ani, durată împlinită la data desfacerii căsătoriei, adică la data rămânerii definitive
d) soţul inocent să nu solicite pensie de întreţinere
- legea oferă o serie de criterii orientative pentru stabilirea prestaţiei compensatorii: a) resursele soţului care o solicită şi
mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului; b) efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial; c)
orice alte împrejurări previzibile de natură să modifice resursele soţilor şi efectele lichidării regimului matrimonial, cum ar fi
vârsta şi starea de sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ,
pregătirea profesională a fiecăruia şi posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri etc.
- forme:
a) în bani: * sumă globală sau
* rentă (viageră) în bani, fie o cotă procentuală din veniturile debitorului, fie o sumă de bani
determinată
b) în natură: uzufruct asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului
- durata prestaţiei compensatorii sub forma rentei viagere sau a uzufructului: pe durata vieţii beneficiarulu sau
pentru o perioadă mai scurtă
- dacă prestația compensatorie constă într-o rentă, la cererea soţului creditor, debitorul poate fi obligat să constituie o
garanţie reală sau să dea cauţiune pentru a asigura executarea rentei
- hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită se bucură de o autoritate de lucru judecat relativă, până la momentul
schimbării condiţiilor care au stat la baza pronunţării ei; dacă se modifică semnificativ mijloacele debitorului sau ale
creditorului, instanţa – la cererea celui interesat, creditor sau debitor, după caz – poate modifica prestaţia
compensatorie, micşorându-i sau mărindu-i cuantumul (micșorare în cazul rentei viagere sau a uzufructului, respectiv
mărire indiferent de forma prestației)
- prestația stabilită sub forma rentei viagere se indexează de drept
- cazuri de încetare:
» de drept *decesul creditorului sau debitorului,
*recăsătorirea soţului creditor,
» judiciară *soțul creditor obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul
căsătoriei
 Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori

- instanţa de divorţ trebuie să se pronunţe din oficiu asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, chiar dacă acest
lucrunu a fost solicitat prin cererea de divorț
- copiii minori ai soţilor: copiii care nu au împlinit 18 ani şi nici nu au dobândit capacitatea de exerciţiu, potrivit legii, născuţi în afara
căsătoriei, copiii minori născuţi în timpul căsătoriei şi copiii minori adoptaţi de ambii soţi
- criterii:
1. interesul superior al copiilor
2. raportul de anchetă psihosocială
- ancheta psihosocială se realizează de către autoritatea tutelară, până la reglementarea organizării şi funcţionării instanţei de tutelă,
la locuinţa soţilor, iar dacă aceştia nu au locuinţă comună – la locuinţa fiecăruia dintre ei
- este obligatoriu, lipsa atrăgând nelegalitatea hotărârii cu privire la raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, dar
concluziile raportului au caracter consultativ
- este suficient ca raportul să fie se întocmit şi depus la dosar, nefiind obligatorie citarea autorităţii tutelare
- conține informații privitoare la: condiţiile de trai ale soţilor, raporturile dintre părinţi şi copii, modul în care părinţii îi îngrijesc pe
copii, punctul de vedere al autorităţii tutelare referitor la măsurile pe care poate să le ia instanţa cu privire la copii
- părinţii aflaţi în curs de divorţ se pot învoi cu privire la raporturile dintre ei şi copiii lor minori, dar instanţa poate cenzura învoiala
părinţilor, dacă aceasta nu corespunde interesului superior al copilului5. Ascultarea părinţilor şi a minorilor. Instanţa de tutelă este
obligată să îi asculte atât pe părinţi, cât şi pe copiii minori.
- ascultarea părinţilor este obligatorie
- ascultarea copiilor, în camera de consiliu, este obligatorie dacă minorul a împlinit 10 ani, dar poate fi ascultat şi cel care nu a
împlinit 10 ani, dacă judecătorul va considera necesar, opinia sa va fi luată în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de
maturitate
 Exercitarea autorității părintești

REGULA: exercitarea autorităţii părinteşti se face de către AMBII părinţi ÎN COMUN, inclusiv după divorț
- drepturile şi îndatoririle părinteşti, care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului, aparţin în continuare, în
mod egal, ambilor părinţi, aceştia exercitându-le numai în interesul superior al copiilor şi fiind răspunzători
pentru creşterea acestora
- în caz de neînțelegere cu privire la modul de exercitare a autorităţii părinteşti, oricare dintre părinţii divorţaţi se
poate adresa instanţei de tutelă

EXCEPȚIA: instanţa decide altfel, respectiv autoritatea părintească să fie exercitată: a) de un singur părinte
(scindarea autorităţii părinteşti), sau b) de către alte persoane
- condiție: * există motive întemeiate
a) - părintele care va exercita autoritatea părintească va avea toate drepturile şi obligaţiile specifice autorităţii
părinteşti, iar celălalt părinte va avea numai dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului,
precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia
b) - exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului de către alte persoane se realizează presupune
plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o
instituţie de ocrotire
- drepturile privind bunurile copilului sunt exercitate de părinţi, în comun sau numai de către unul dintre ei
- pe durata plasamentului, locuinţa și domiciliul copilului se află la persoana sau instituţia la care s-a dispus
plasamentul
- părinții păstrează dreptul de avea legături personale cu minorul și au obligația de a contribui la cheltuielile de
întreţinere a minorului
 Locuinţa copilului după divorţ

- copilul minor locuieşte cu părinţii săi, neputând să fie separat de aceştia fără încuviinţarea lor, decât în
cazurile prevăzute de lege (exemple: părinții nedivorțați nu locuiesc împreună, în cazul divorțului)
- stabilirea locuinţei copilului se realizează chiar şi în cazul în care autoritatea părintească se exercită în
comun, de ambii părinţi, după divorţ
REGULA: la unul dintre părință
- părinţii se pot înţelege la care dintre ei să locuiască minorul după divorţ în concordanţă cu interesul
superior al copilului, instanța fiind obligată să verifice, din oficiu, dacă înţelegerea părinţilor respectă
acest principiu
- dacă părinţii nu se înţeleg sau dacă instanţa constată că înţelegerea lor este contrară interesului
minorului, atunci locuinţa copilului după divorţ va fi stabilită de instanţă
- criteriile pentru stabilirea locuinţei copilului
a) la părintele la care a locuit în mod statornic
b) dacă minorul a locuit cu ambii părinţi, criteriul va fi interesul său superior
EXCEPȚIE: la alte persoane - la bunici, la alte rude ori persoane sau la o instituţie de ocrotire
- spre deosebire de exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane, stabilirea locuinţei
copilului la alte persoane presupune un comportament al părinţilor faţă de copii atât de grav încât să
formeze convingerea instanţei că nu pot să exercite autoritatea părintească sau că, dacă o exercită,
pun în pericol existenţa şi dezvoltarea copiilor, însă gravitatea acesteia nu este de natură a-i lipsi de
prerogativele autorităţii părinteşti, ci impune doar ca minorul să fie separat de părinţi
- cei la care se stabileşte locuinţa minorului exercită numai supravegherea acestuia şi îndeplinesc
toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa dar părinţii vor exercita autoritatea
părintească
- părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale
cu acesta modalitatea de exercitare a acestui drept fiind stabilită de părinţi, împreună iar în caz
contrar va hotărî instanţa, care poate inclusiv să limiteze exerciţiul dreptului, dacă este în interesul
superior al: în afara locuinţei părintelui la care se află, la locuinţa părintelui care solicită să îşi exercite
acest drept, în public, în vacanţe, într-un anumit loc și în prezența anumitor persoane etc.
 Contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor

- instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de
creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, cu aplicarea corespunzătoare a regulilor
geenrale din materia obligației legale de întreținere
- instanţa se va pronunţa în funcţie de hotărârea luată cu privire la locuinţa copilului, respectiv cu privire la
exercitarea autorităţii părinteşti de către o rudă, o altă persoană sau o altă familie ori o instituţie de:
a) dacă locuinţa copilului este la unul dintre părinți, instanţa va stabili obligaţia celuilalt părinte de a contribui la
cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor iar dacă sunt mai mulţi copii, va
stabili contribuţia pentru fiecare dintre ei
b) dacă instanţa stabileşte locuinţa unuia dintre copii la un părinte şi locuinţa celuilalt la celălalt părinte, va
stabili şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile pentru creşterea copilului aflat la celălalt părinte
c) În situaţia în care instanţa stabileşte locuinţa copilului la bunici sau la alte rude ori persoane, cu
consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire, ambii părinţi vor fi obligaţi în solidar să plătească
contribuţia către persoanele la care instanţa a stabilit locuinţa sau către instituţia de ocrotire (
d) dacă se ia măsura excepţională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană sau într-o
instituţie de ocrotire, instanța va trebui să stabilească, de asemenea, contribuţia pentru ambii părinţi, în solidar,
însă aceasta va fi plătită la bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine
copilul
- cuantumul întreținerii va fi fixat în conformitate cu nevoia minorului şi ţinând cont de mijloacele părinţilor -
până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai
mulţi copii, fără ca întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoanesă depăşească
jumătate din venitul net lunar al celui obligat
- părinţii se pot înţelege cu privire la stabilirea contribuţiei (cuantumul contribuţiei; scutirea unui părinte de plata
contribuţiei, dacă părintele celălalt poate asigura copilului condiţii de trai corespunzătoare nevoilor sale; plata unei
sume globale ș a.), dar înţelegerea lor trebuie verificată de instanţă, pentru a nu fi contrară interesului superior al
copilului
- părintele nu poate renunţa la contribuţie, deoarece nu el este titularul dreptului, ci copilul şi nimeni nu poate
renunţa pentru viitor la dreptul său la întreţinere
- întreținerea se acordă de la data la care a fost cerută sau și pentru o perioadă anterioară, dacă nu a fost
solicitată mai devreme din culpa debitorului

Modificarea măsurilor luate cu privire la copil

- măsurile luate la divorţ cu privire la relaţiile părinţilor cu copiii lor pot fi modificate în cazul schimbării
împrejurărilor pe care le-a avut în vedere instanţa de divorţ atunci când le-a luat
- modificarea se poate face numai la cererea formulată de: oricare dintre părinţi sau un alt membru de familie
(fără nicio restricţie), copilul, instituţia de ocrotire, instituţia publică specializată pentru protecţia copilului
sau procurorul.