Nulitatea căsătoriei

Prin nulitatea sau desfiinţarea căsătoriei întelegem sancţiunea care intervine ca urmare a
nerespectării unor dispoziţii legale privitoare la încheierea căsătoriei.

Deşi legiuitorul, prin art. 286 Noul Cod Civil, a instituit măsura preventivă a refuzului ofiţerului
de stare civilă de a celebra căsătoria atunci când acesta constată neîndeplinirea cerinţelor
legii, totuşi, dacă în pofida legii căsătoria se încheie, pot interveni, după împrejurări, trei feluri
de sancţiuni:

- administrative, pentru delegatul de stare civilă;

- penale, pentru soţii care fac declaraţii false la căsătorie;

- nulitatea căsătoriei, în cazul neîndeplinirii cerinţelor ce ţin de esenţa acesteia.

Clasificarea nulităţilor.

Ca şi în dreptul comun, nulităţile sunt de două feluri: nulităţi absolute şi nulităţi relative. în

ceea ce priveşte distincţia dintre ele, există însă unele deosebiri faţă de dreptul comun.
Astfel, în unele cazuri de nulitate absolută a căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, în
interesul menţinerii căsătoriei.

Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei

Capitolul IV din Cartea a II-a din noul Cod civil, intitulat "Nulitatea căsătoriei", cuprinde în art.
293-295 cazurile exprese de nulitate a căsătoriei.

Sunt cazuri de nulitate absolută următoarele:

a) lipsa consimţământului personal şi liber al viitorilor soţi la încheierea căsătoriei (art. 271);

b) lipsa vârstei matrimoniale. Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16

ani este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă,
până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani
sau dacă soţia a născut sau a rămas însărcinată;

c) bigamia. Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este
căsătorită;

d) incestul sau căsătoria între rudele fireşti. Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele
în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrule grad inclusiv. Pentru
motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi
autorizată de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere
încuviinţarea. Instanţa se va putea pronunţa pe baza unui aviz medical special dat în acest
sens;

e) căsătoria între rudele prin adopţie, în aceleaşi condiţii ca şi la interzicerea căsătoriei dintre
rudele fireşti. De asemenea, este interzisă căsătoria adoptatului cu o rudă firească, faţă de
care a încetat rudenia prin efectul adopţiei;
f) alienaţia şi debilitatea mintală. Este interzis să se căsătorească alienatul mintal şi debilul
mintal;

g) căsătoria fictivă. Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie

este lovită de nulitate absolută.

Cu alte cuvinte, căsătoria fictivă este o căsătorie fără cauză, ceea ce atrage nulitatea ca la
orice act juridic lipsit de cauză. Căsătoria fictivă este doar formală, lipsită de suportul
realităţii. Consimţământul sau voinţa exteriorizată exprimată la căsătorie nu corespunde
voinţei reale, este nesinceră. De aceea, căsătoria fictivă apare ca o formă a simulaţiei civile,
deci este o căsătorie simulată. După cum se ştie, simulaţia este operaţiunea în virtutea
căreia, printr-un act aparent, dar mincinos, se creează o situaţie juridică diferită de cea reală,
stabilită prin actul ascuns, dar corespunzător adevărului.

O condiţie esenţială a căsătoriei fictive este ca scopul acesteia să fie eludarea unor dispoziţii
imperative ale legii, de exemplu, cum era, înainte de abrogarea, prin Legea nr. 197/2000, a
alin. (5) al art. 197 C. pen., cazul intenţiei celui vinovat de a scăpa de pedeapsa penală
pentru viol, fără a dori efectiv consumarea căsătoriei pe care o încheia cu victima. Căsătoria
fictivă este deci un mijloc pentru realizarea unui scop ilicit. Ea este, prin urmare, nu numai o
simulaţie, dar şi o fraudare a legii, adică obţinerea unui scop ilicit prin ocolirea unor dispoziţii
imperative ale legii.

în cazul fraudării legii se folosesc mijloace legale pentru a obţine scopuri ilegale. Tot astfel, şi
în ipoteza căsătoriei fictive, părţile se căsătoresc, ceea ce este permis şi legal, dar urmăresc
să obţină rezultate ilicite pe care nu le-ar putea obţine dacă nu s-ar căsători. O astfel de
căsătorie, întemeiată pe o cauză ilicită, este nulă.

Nu întotdeauna însă căsătoria simulată înseamnă şi urmărirea fraudării legii. Este posibil ca
două persoane, de cele mai multe ori în vârstă înaintată sau incapabile de a procrea, să se
căsătorească fără ca între ele să se stabilească raporturi de consumare a căsătoriei, ci doar
întemeierea unei comunităti de viată. în cazul acestor căsătorii, scopul social juridic al
căsătoriei (întemeierea unei familii) este realizat, astfel că simularea căsătoriei nu poate fi
sancţionată.

O problemă care se ridică în cazul căsătoriei simulate, ce urmăreşte fraudarea legii, dacă
numai unul dintre soţi urmăreşte un astfel de scop, este aceea de a şti cine va putea invoca
nulitatea absolută a căsătoriei fictive: orice persoană interesată, ca în dreptul comun, sau
numai anumite persoane?

Părerea noastră este că, spre deosebire de nulitatea absolută din dreptul comun, această
nulitate nu va putea fi invocată de orice persoană interesată, ci numai de către acela dintre
soti care este lezat prin această căsătorie. A admite contrariul, în sensul că nulitatea ar putea
fi invocată de orice persoană interesată, deci şi de celalalt soţ, ar însemna admiterea
invocării propriei culpe şi, prin urmare, încălcarea principiului nemo auditur propriam
turpitudinem allegans.
întrucât în Capitolul al IV-lea privind nulitatea căsătoriei nu sunt prevăzute în mod expres
decât cele 7 nulităţi absolute ale căsătoriei, ne întrebăm dacă în afara acestora mai pot fi şi
alte cazuri de nulităţi absolute ale căsătoriei, adică dacă mai pot fi considerate implicit, virtual
şi alte nulităţi care ar rezulta din încălcarea unor norme imperative care interzic căsătoria?

Părerea noastră este afirmativă. Credem că este o nulitate absolută şi virtuală încălcarea
interdicţiei de căsătorie între persoane de acelaşi sex, prevăzută de art. 277 Noul cod
civil Argumentul de la care pornim este natura juridică de contract a actului juridic de
căsătorie. Fiind un acord de voinţă liber consimţit între două persoane, încheiat în vederea
unui scop licit, este de admis că şi căsătoria este un contract, dar unul special, un contract
matrimonial care este guvernat de reguli speciale, pentru că şi subiecţii acestui contract sunt
speciali, adică numai viitorii soţi. De drept comun, normele aplicabile contractelor se aplică şi
în materia contractului matrimonial privind încheierea căsătoriei.

în această ordine de idei, cităm art. 1250 Noul Cod Civil care, prevăzând cauzele de nulitate
absolută a contractelor, după ce precizează că un contract „este lovit de nulitate absolută în
cazurile anume prevăzute de lege”, adaugă: „precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din
lege că interesul ocrotit este unul general”.

Pe de altă parte, art. 1253 Noul Cod Civil chiar consacră sintagma de nulitate virtuală pentru
situaţiile în care, „în afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se
desfiinţează şi atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie
aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins”.

în consecinţă, susţinem că este un caz de nulitate absoluta virtuală încheierea căsătoriei

între persoane de acelaşi sex. Nulitatea absolută în acest caz trebuie aplicată, pentru că se
încalcă principiul de nezdruncinat că în legislaţia noastră căsătoria se încheie între bărbat şi
femeie, principiu afirmat prin art. 271 Noul Cod Civil, precum tot astfel se încalcă interdicţia
prevăzută prin art. 277 din acelaşi cod, care interzice căsătoria dintre persoane de acelaşi
sex.

Cazuri de nulitate relativă

Sunt cazuri de nulitate relativă a căsătoriei următoarele:

a) Lipsa încuviinţărilor cerute de lege. Este anulabilă căsătoria încheiată fără încuviinţările

părinţilor, a tutorelui şi fără autorizarea instanţei de tutelă în cazul căsătoriei minorilor care au
împlinit vârsta de 16 ani (art. 297 Noul Cod Civil).

Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa,
încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă. De asemenea, este suficientă încuviinţarea
părintelui care exercită singur autoritatea părintească.

Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară
încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.

b) Viciile de consimţământ. Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui

consimţământ a fost viciat prin eroare, prin doi sau prin violenţă (art. 298).
- eroarea. Spre deosebire de dreptul comun, unde eroarea ca viciu poate comporta asupra
identităţii fizice sau a calităţilor esenţiale ale părţilor, art. 298 alin. (2) Noul Cod Civil
restrânge sfera de aplicare a acestui viciu de consimţământ numai la eroarea asupra
identităţii fizice a celuilalt soţ. în practica judiciară s-a apreciat că faptul necunoaşterii de
către soţ că soţia sa era însărcinată la momentul încheierii căsătoriei nu constituie un motiv
pentru vicierea consimţământului prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ, dar
că ascunderea deliberată a sarcinii este un motiv de anulare, numai că el constituie un caz
de doi reticent;

- dolul. în concepţia Codului nostru civil, folosirea de mijloace viclene pentru a determina o
persoană să încheie căsătoria constituie un motiv de anulare a căsătoriei, indiferent
dacă dolul este subiectiv sau obiectiv, comisiv sau omisiv, provocând eroarea care a
determinat consimţământul la căsătorie. Astfel, în practica judiciară a fost considerat un doi
activ sau comisiv inducerea în eroare în privinţa stării de sănătate, prin folosirea unui
certificat prenupţial fals. Un caz de doi pasiv, omisiv sau reticent, de natură a duce la
anularea căsătoriei, a fost considerat faptul că viitoarea soţie a ascuns viitorului ei soţ starea
de graviditate rezultată din relaţiile pe care le-a avut anterior căsătoriei cu un alt bărbat sau
nu l-a informat pe viitorul soţ despre starea de boală incurabilă în care se afla şi care era
incompatibilă cu o viaţă normală de familie.

- violenţa. în privinţa violenţei, în practica judiciară aceasta a fost admisă ca viciu de

consimţământ în mod cu totul izolat, numai în for-ma constrângerii la căsătorie exercitate de
către părinţii viitorilor soţi.

Violenţa trebuie apreciată subiectiv şi obiectiv, dacă a putut fi determinantă la căsătorie în

raport de starea soţului victimă.

c) Lipsa discernământului. Este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic

de discernământ.

d) Existenţa tutelei. Căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa
este anulabilă.

 Regimul juridic al nulităţilor

Regulile care caracterizează regimul juridic al nulităţilor căsătoriei vizează, la fel ca în dreptul
comun, persoanele care pot invoca nevalabilitatea căsătoriei, imprescriptibilitatea sau
prescriptibilitatea acţiunilor în nulitate sau anulare, posibilităţile de confirmare a căsătoriei
nevalabile.

Regimul juridic al nulităţilor căsătoriei prezintă şi unele reguli speciale.

Persoanele care pot invoca nulitatea căsătoriei. Nulitatea absolută a căsătoriei poate fi

invocată de către orice persoană interesată, adică de oricare dintre soţi, terţi care justifică un
interes, procuror, din oficiu de către instantă.

Nulitatea relativă poate fi invocată, fiind o nulitate de protectie, numai de către soţul al cărui
consimţământ la căsătorie a fost viciat.
Caracterul personal al acţiunii. Dreptul la acţiunea în anulare nu se transmite moştenitorilor.
Cu toate acestea, dacă acţiunea a fost pornită de către unul dintre soţi, ea poate fi continuată
de către oricare dintre moştenitorii săi (art. 302 Noul Cod Civil).

Imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate şi prescriptibilitatea acţiunii în anulare a

căsătoriei. 

Acţiunea în nulitatea căsătoriei este imprescriptibilă, ca orice acţiune în nulitate din dreptul
comun, iar acţiunea în anularea căsătoriei este prescriptibilă într-un termen special de 6 luni,
prevăzut prin art. 301 Noul Cod Civil ca începând să curgă:

- de la data la care cei a căror încuviinţare sau autorizare era necesară pentru încheierea
căsătoriei au luat cunoştinţă de aceasta;

- în cazul nulităţii pentru vicii de consimţământ ori pentru lipsa discernământului, de la data
încetării violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori
lipsa vremelnică a discernământului.

Confirmarea căsătoriei nule şi a celei anulabile. 

Potrivit dreptului comun, nulitatea relativă poate fi întotdeauna confirmată expres sau tacit,
deci şi căsătoria anulabilă poate fi confirmată fie expres, în termenul de prescripţie de 6 luni,
fie tacit, prin neinvocarea anulării în tot acest termen.

Astfel, nulitatea relativă poate fi acoperită în cazul lipsei încuviinţărilor sau autorizării
necesare, dacă aceste autorizări cerute de lege au fost obţinute înaintea rămânerii definitive
a hotărârii judecătoreşti de anulare a căsătoriei.

Confirmarea căsătoriei anulabile intervine întotdeauna dacă soţii au convieţuit timp de 6 luni
de la data încetării violenţei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice
a facultăţilor mintale.

Spre deosebire de dreptul comun, nulitatea absolută a căsătoriei, în unele cazuri, poate fi
confirmată dacă:

- soţii care nu împliniseră vârsta matrimonială înainte de constatarea nulităţii au împlinit 18

ani sau soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată(art. 294);

- în cazul căsătoriei putative, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de

declarare a nulităţii absolute, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas
însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.

Efectele nulităţilor

În ceea ce priveşte efectele nulităţilor căsătoriei, nu există nicio deosebire faţă de dreptul
comun.

Spre deosebire totuşi de aceasta, regula desfiinţării retroactive a căsătoriei comportă o

derogare importantă, şi anume: efectele desfiinţării căsătoriei nule sau anulate nu se produc
asupra copiilor rezultaţi din căsătorie (art. 305 Noul Cod Civil), precum şi o excepţie
specifică, aceea a căsătoriei putative [art. 304 alin. (1)].

Desfiinţarea retroactivă a căsătoriei. Regula din dreptul comun privind desfiinţarea actelor

nule pentru trecut şi pentru viitor se aplică şi în privinţa căsătoriei declarate nulă sau anulată.

Drept consecinţă: căsătoria este considerată că nu a existat niciodată; soţii nu au avut

această calitate juridică de soţi, ci numai de concubini; toate efectele juridice produse sunt
şterse retroactiv; în viitor nu vor mai putea fi produse aceste efecte nici chiar aparent’.

Ca urmare: foştii soţi aparenţi vor reveni la numele avute anterior căsătoriei; vor dispărea
dintre ei toate efectele personale şi patrimoniale; bunurile comune vor deveni proprietate pe
cote-părţi; donaţiile făcute în vederea căsătoriei vor deveni caduce pentru neîndeplinirea
condiţiei suspensive de care depindea existenţa lor ş.a.m.d.

Derogare de la nulitatea de drept comun. Potrivit art. 305 Noul Cod Civil, „nulitatea căsătoriei
nu are niciun efect în privinţa copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie”, iar
potrivit art. 305 alin. (2), în privinţa relaţiilor dintre părinţi şi copii, se vor aplica, prin
asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ. Prin această derogare, legiuitorul a încercat să
atenueze, pe cât a fost posibil, efectele negative ce rezultă pentru copii din desfiinţarea
căsătoriei părinţilor.

Astfel, copiii vor avea statutul juridic al copiilor din căsătorie, li se va aplica prezumţia de
paternitate (art. 414 Noul Cod Civil), încredinţarea lor spre creştere şi educare se va face ca
în caz de divorţ, se vor bucura de autoritatea părintească la fel ca şi copiii rezultaţi dintr-o
căsătorie valabilă.

Excepţie. Pe lângă derogarea în ceea ce îi priveşte pe copiii rezultaţi dintr-o căsătorie

nevalabilă, noul Cod civil, la fel ca şi Codul familiei abrogat, instituie şi o excepţie de la
efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei prin menţinerea pentru trecut a efectelor produse de
căsătoria nulă sau anulată în folosul soţului sau al soţilor de bună-credintă la încheierea
căsătoriei, excepţie cunoscută sub numele de căsătorie putativă (art. 304).

în sistemul Codului civil român de la 1864, deci până la apariţia Codului familiei, exista

o discriminare între copiii rezultaţi dintr-o căsătorie putativă şi una desfiinţată, dar neputativă,
în sensul că numai din primul fel de căsătorie copiii erau consideraţi legitimi. Cei rezultaţi
dintr-o căsătorie neputativă erau consideraţi nelegitimi (neavând o situaţie egală cu copiii din
căsătorie). în caz de bigamie sau incest, ca motiv de nulitate, ei aveau situaţia unor copii
nelegitimi adulterieni sau incestuoşi.