Bigamia din perspectiva legislaţiei penale.

Trecut – prezent –
viitor

De Bogdan Moloman
28 Noi 2014 
Articol UJ Premium
Voturi: 6
Vizualizari: 1089
ETICHETE

Bigamia
Caracterul monogam al căsătoriei
Infractiune contra familiei
RECOMANDĂRI

 Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 33/2015 (M. Of. nr. 36/19.01.2016): Art. 341
(„Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară”) alin. (6) lit. c) Cod
procedură penală
21 Ian 2016
 Luarea de mită în noul Cod penal
25 Iun 2015
 Evaziunea fiscală organizată
18 Oct 2017
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUMatingem demersul inițial anunțat
încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul
este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
VREAU DETALII!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial,
editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic
și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
🔑VREAU CONT PREMIUM!
 

Infracțiunea de bigamie în vechile legiuri române

Infracțiunea denumită în legislația noastră bigamie a fost reglementată încă de la jumătatea
secolului al XVII-lea în „Cartea Românească de Învățătură” sau „Pravila lui Vasile Lupu”[1],
unde se arată că „cela ce va lua doă mueri și să va cununa cu amîndoă, ce să dzice, cu una
într-un loc, cu alta undeva într-alt loc, și vor fi vie amîndoă: acesta lucru, după pravilele celor
împărați bătrîni vechi di demult, li s-au fost făcând moarte, iară în veacul de acmu să ceartă
după voia giudețului, ce să dzice sau să-l bage în ocnă, sau-l vor purta pren tîrg cu piialea pre
toate ulițele și să i să ia toate bucatele să fie domnești, pentru că nu i să mai cuvine să aibă
bucate, de vreme ce ș-au pierdut cinste și iaste de ocară și de toată rușine” (Glava 15 zac 1);
iar în zac 3 se arată că „într-un chip să ceartă muiarea ce va lua doi bărbați ca și bărbatul ce
ia doaă mueri”[2].
Codul penal din 1865, primul Cod penal al României modern, elaborat în 1864, în timpul
domniei lui Alexandru Ioan Cuza (în vigoare din 30 aprilie 1865 până în 17 martie 1936),
reglementa infracțiunea de bigamie în capitolul Titlul IV „Crime și delicte în contra
particularilor”, Capitolul I „Crime și delicte în contra persoanelor”, Subcapitolul V „Atentate
în contra bunelor moravuri”.

În cuprinsul art. 271 arăta că: „Se va pedepsi cu maximul închisorii persoana aceea care,
fiind căsătorită, se căsătorește din nou, mai înaintea desfacerei căsătoriei celei precedențe,
dacă acea căsătorie va fi fost valabilă. Asemenea se va pedepsi și acela care, nefiind
căsătorit, se căsătorește din nou cu o persoană căsătorită și pe care o știa că era căsătorită.
Această pedeapsă se va aplica și preotului sau ofițerului Statului civil care, cunoscând că o
persoană este căsătorită, își dă concursul ministerului său la o nouă căsătorie aceleiași
persoane”.

Codul penal din 1937 (denumit „Carol al II-lea”, potrivit legii intitulate „Denumirea Codurilor
de unificare a legislației”, decretată sub nr. 577/1936 și publicată în M. Of. nr. 73 din 27
martie 1936) a catalogat infracțiunea de bigamie ca una contra familiei, reglementând-o în
art. 443 din Titlul XII „Delicte contra familiei”, Capitolul I „Bigamia, incestul și adulterul”. Art.
443 avea următorul conținut: „(1) Comite delictul de bigamie și se pedepsește cu închisoare
corecțională de la unu la 3 ani, acela care, fiind căsătorit legitim, mai înainte de a se fi
desfăcut în mod legal această căsătorie, încheie o nouă căsătorie valabilă. (2) Aceeași
pedeapsă se aplică și aceluia, care, nefiind căsătorit, încheie căsătorie valabilă cu o persoană
pe care o știa căsătorită. Acțiunea penală se stinge, chiar față de complice, când prima
căsătorie e declarată nulă sau când cea de a doua căsătorie este anulată pentru alte cauze
decât bigamia”.
De asemenea, în cuprinsul art. 444 se dispunea: „Ofițerul stării civile care, știind că o
persoană este căsătorită, oficiază la o nouă căsătorie a aceleiași persoane se pedepsește cu
închisoare corecțională de la unu la 5 ani, amendă de la 2.000 la 5.000 lei și interdicție
corecțională de la unu la 3 ani, iar preotul care, cu știință, celebrează o asemenea căsătorie,
se pedepsește cu închisoare corecțională de la 6 luni la un an”.

Primul proiect al unui nou Cod penal, un eșec total al reformei penale, a fost Legea nr.
301/2004 privind Codul penal, lege care nu a mai intrat în vigoare. Acesta, în cuprinsul art.
227, al Capitolului IX „Delicte contra familiei”, prevedea: „(1) Încheierea unei noi căsătorii de
către o persoană căsătorită se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-
amendă. (2) Persoana necăsătorită care se căsătorește cu o persoană pe care o știe
căsătorită se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă. (3) Faptele
prevăzute în prezentul articol nu se sancționează dacă prima sau cea de-a doua căsătorie
este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia”

Infracțiunea de bigamie din perspectiva Codului penal actual și a noului Cod penal
Codul penal în vigoare Noul Cod penal
(Legea nr. 15/1968, republicată[*], cu (Legea nr. 286/2009[**], cu modificările și
modificările și completările ulterioare) completările ulterioare)
Art. 3031. Încheierea unei noi căsătorii de către
o persoană căsătorită se pedepsește Art. 3761. Încheierea unei noi căsătorii de
cu închisoare de la 1 la 5 ani (s.n. – B.D.M.). către o persoană căsătorită se pedepsește
2. Persoana necăsătorită care se căsătorește cu cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
o persoană pe care o știe căsătorită se amendă(s.n. – B.D.M.).
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 2. Persoana necăsătorită care încheie o
ani(s.n. – B.D.M.). căsătorie cu o persoană pe care o știe
3. Faptele prevăzute în prezentul articol nu se căsătorită, se pedepsește cu închisoare de la
sancționează dacă prima sau cea de-a doua o lună la un an sau cu amendă (s.n. –
căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv B.D.M.).
decât bigamia.
Obiectul juridic al infracțiunii de bigamie constă în relațiile de conviețuire socială din cadrul
familiei, relații care se întemeiază pe caracterul monogam al mariajului.

În ceea ce privește subiectul activ, în speță autorul , acesta poate fi doar o persoană

căsătorită. Având în vedere prevederile art. 277 alin. (1) NCC, care dispune în mod expres
faptul că este interzisă căsătoria dintre persoanele de același sex, opinăm faptul că
infracțiunea nu este de conceput fără concursul a două persoane de sex diferit. Așa cum și în
literatura de specialitate s-a reliefat, în situația în care ambele persoane sunt căsătorite,
acestea răspund pentru infracțiunea de bigamie în calitate de coautori[3].
În situația în care doar una dintre persoane este căsătorită, aceasta va răspunde în calitate
de autor, iar cea necăsătorită, în cazul în care a cunoscut că cealaltă persoană este
căsătorită, va răspunde pentru bigamie în calitate de complice concomitent[4]. Altfel
spus, participația penală este posibilă sub toate formele.
Latura obiectivă, atât în reglementarea Codului penal actual, cât și în cea a noului Cod penal,
se realizează, sub aspectul elementului material, printr-o acțiune – acțiunea de a încheia o
nouă căsătorie în conformitate cu prevederile legislației civile, în speță a noului Cod civil.
În doctrină s-au exprimat opinii diferite în ceea ce privește răspunderea penală a persoanei
care, căsătorită fiind, declară delegatului de stare civilă că nu există impedimente legale la
încheierea căsătoriei și astfel încheie o nouă căsătorie. Potrivit primei opinii[5], în această
situație, răspunderea penală a făptuitorului trebuie stabilită atât pentru infracțiunea de
bigamie, cât și pentru infracțiunea de fals în declarații; iar a doua opinie[6], la care aderăm și
noi, arată că se va reține doar infracțiunea de bigamie, deoarece încheierea unei noi
căsătorii implică ascunderea unei căsătorii anterioare, respectiv efectuarea unei declarații
necorespunzătoare adevărului.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se săvârșește cu intenție, ce poate fi directă sau
indirectă; făptuitorul știe că prima sa căsătorie nu este desfăcută legal și este decis să
încheie cea de-a doua căsătorie. Bigamia, așa cum s-a reliefat și în literatura de
specialitate[7], nu este o infracțiune continuă, ci una instantanee, care se consumă în
momentul încheierii celei de-a doua căsătorii. În ceea ce privește tentativa, aceasta nu se
pedepsește.
Regimul sancționator al infracțiunii pendinte diferă în noul Cod penal față de Codul penal
în vigoare.
În Codul penal actual, sancțiunea pentru cel care este căsătorit și încheie o nouă căsătorie
[art. 303 alin. (1)] este una unica, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani, pe când în noul Cod
penal [art. 376 alin. (1)], sancțiunea aplicabilă este una alternativă, închisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau amendă.
În situația persoanei necăsătorite care se căsătorește cu o persoană pe care o știe
căsătorită, situația este asemănătoare cu cea menționată anterior, respectiv faptul că în
noul Cod penal sancțiunea aplicabilă este una alternativă, mai exact închisoarea de la o lună
la un an sau amendă, față de actualul Cod penal ce prevede doar închisoarea de la 6 luni la
3 ani.
O altă deosebire semnificativă între aceste două coduri penale este că legiuitorul a
renunțat a reglementa în noul Cod penal cauza de nepedepsire care apare în cuprinsul alin.
(3) al art. 303 C. pen. actual.
În conformitate cu alin. (3) al art. 303 C. pen. în vigoare, pentru ambele modalități [în speță,
faptele prevăzute de alin. (1) și (2)] există o cauză de nepedepsire, și anume dacă vreuna
dintre căsătorii este nulă dintr-un alt motiv decât bigamia. În lumina noului Cod civil[8], pot
exista situații când fie prima căsătorie, fie cea ce-a doua este declarată nulă pentru alt motiv
decât bigamia, spre exemplu, pentru lipsa consimțământului, lipsa vârstei matrimoniale,
existența alienației sau debilității mintale[9] etc. În astfel de situații, dacă prima căsătorie
este desfăcută, rămâne valabilă cea de-a doua căsătorie, starea de bigamie nemaiexistând.
De asemenea, dacă cea de-a doua căsătorie este desfăcută, rămâne valabilă prima,
neexistând infracțiunea de bigamie.
Cauza trebuie să intervină până la condamnarea definitivă, în caz contrar hotărârea trebuie
supusă revizuirii ca și cauză extraordinară de atac. După admiterea revizuirii, poate opera
cauza de impunitate. Dacă soțul bigam se căsătorește pentru a treia oară, după ce prima
căsătorie a fost desfăcută ca urmare a divorțului, el nu va comite o a doua infracțiune de
bigamie concurentă, deoarece a doua căsătorie este lovită de nulitate absolută.

Având în vedere cele menționate anterior, putem opina faptul că regimul sancționator al
noului Cod penal în ceea ce privește infracțiunea de bigamie este mult mai atenuat,
legiuitorul apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins chiar printr-o diminuare a
limitelor sancționatorii.

* Articol extras din Revista Română de Jurisprudență nr. 5/2013.[1] Prima codificare legislativă cu caracter laic
din istoria dreptului românesc, ce a fost realizată prin ordinele lui Vasile Lupu de către logofătul Eustache și
tipărită în anul 1646 la tipografia Mănăstirii Trei Sfinte din Iași.
[2] Cartea Românească de Învățătură 1646, ediție critică, Ed. Academiei Republicii Populare Române, p. 108.
[*] Publicată în B. Of. nr. 79-79bis din 21 iunie 1968; republicat în B. Of. nr. 55-56 din 23 aprilie 1973, în temeiul
art. III din Legea nr. 6/1973, și în M. Of. nr. 65 din 16 aprilie 1997, în temeiul Legii nr. 140/1996.
[**] Publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009; în vigoare de la 1 februarie 2014 potrivit art. 246 din Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie
2012, rectificată în M. Of. nr. 515 din 14 august 2013).
[3] V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice ale
Codului penal român. Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei, București, 1971, p. 556.
[4] T. Toader, Drept penal. Partea specială, ed. a 7-a, revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2012, p.
433; I. Vasiu, Drept penal. Partea specială cu referiri la noul Cod penal, Ed. Albastră, Cluj-Napoca, 2011, p. 369.
[5] V. Dongoroz et alii, op. cit., p. 461.
[6] D. Anițas, Notă la sentința penală nr. 23/1983 a Judecătoriei Satu Mare, în RRD nr. 2/1983, p. 56.
[7] I. Vasiu, op. cit., p. 370; T. Toader, op. cit., p. 434.
[8] Art. 293-295.
[9] Pentru detalii privind alienația/debilitatea mintală – cauză care determină nulitatea căsătoriei, a se vedea
B.D. Moloman, Căsătorie. Alienat sau debil mintal. Nulitate (comentariu explicativ la sent. civ. nr. 3573 din 28
decembrie 2011 a Judecătoriei Bistrița), în RRDJ nr. 5/2012, pp. 43-51.