Arestarea preventivă.

Condițiile luării, prelungirii și menținerii

măsurii arestării preventive

De Mihai Adrian Hotca

23 Mai 2017
Voturi: 1
Vizualizari: 642
RECOMANDĂRI

 Răspunderea penală pentru infracțiuni comise în legătură cu încălcarea unor dispoziții

privind constituirea, organizarea, modificarea și încetarea societăților
23 Noi 2015
 Neconstituționalitate (M. Of. nr. 517/8.07.2016): Dispoziţiile art. 246 din Codul penal din
1969 și ale art. 297 alin. (1) din noul Cod penal
12 Iul 2016
 Invitație la evenimentul de lansare a cărții „Noi instituții ale dreptului penal”
24 Sep 2015
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUMatingem demersul inițial anunțat
încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul
este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
VREAU DETALII!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial,
editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic
și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
🔑VREAU CONT PREMIUM!

1. Sedes materiae
Potrivit art. 202 C. proc. pen.: „(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau
indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o
infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al
împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
(2) Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă
există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.
(3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse
persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin
dispunerea acesteia”.
Conform art. 223 C. proc. pen.: „(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către
judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră
preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața
căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă
că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de
la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor
ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de
probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o
înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa,
inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi
infracțiuni
(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă
suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o
infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o
infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o
infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte
produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind nerespectarea
regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și
exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de
monede, timbre sau de alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune
fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme
informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a
modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care
acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana
acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări
de pericol pentru ordinea publică”.
Potrivit art. 224 C. proc. pen.: „(1) Procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile
prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive
față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept.
(2) Propunerea prevăzută la alin. (1), împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului
de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă
instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află
locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din
care face parte procurorul care a întocmit propunerea”.
Conform art. 225 alin. (7) C. proc. pen.: „Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe
inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe care se întemeiază
propunerea de arestare preventivă formulată de procuror”.
Art. 348 C. proc. pen., dispune: „(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la
cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de
drept a măsurilor preventive.
(2) În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră
preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră
preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de
Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației, verifică legalitatea și temeinicia
măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207”[1].
În fine, conform art. 362 C. proc. pen.: „(1)Instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu
privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
(2)În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare
să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive,
procedând potrivit dispozițiilor art. 208”[2].
2. Analiza condițiilor generale
A. Enumerare
Analizând sistematic prevederile art. 202 alin. (1)-(3), art. 223, art. 224, art. 226, art. 207-
208 C. proc. pen., rezultă că, pentru dispunerea, prelungirea sau menținerea măsurii
arestării preventive, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții[3]:
-Existența unor probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o
infracțiune;
-Măsura arestării preventive să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei
față de care este dispusă;
-Existența cazurilor prevăzute de lege;
-Măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a
procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni;
-Să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale;
-Instanța comptentă;
-Motivarea propunerii de arestare sau prelungire, subzistența motivelor, apariția unor
motive noi și respectarea termenelor regresive imperative;
-Audierea inculpatului prezent.
B. Examinarea condițiilor
-Existența unor probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o
infracțiune
În cazul luării, prelungirii sau menținerii măsurii arestării preventive, legiuitorul a prevăzut o
condiție mai restrictivă decât în ipoteza dispunerii măsurii reținerii sau măsurii controlului
judiciar. Astfel, în timp ce pentru dispunerea acestor din urmă măsuri preventive
este necesar și, totodată, suficient să existe indicii temeinice că suspectul sau inculpatul a
comis o infracțiune, pentru a se putea dispune arestarea preventivă este necesar să
existe probe din care să reiasă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis o infracțiune.
Calitatea de inculpat implică punerea în mișcare a acțiunii penale.
În contextul acestei condiții, termenul probe are semnificația comună, și anume orice
element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la
identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru
justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal [art. 97
alin. (1) C. proc. pen.].
Condiția analizată presupune existența unor probe, la dosarul cauzei, obținute prin
mijloacele de probă stabilite de lege (declarații de martori, înscrisuri, rapoarte de expertiză
etc.).

Prin suspiciune rezonabilă vom înțelege existența unor date sau informații apte să convingă
un observator obiectiv și imparțial că există posibilitatea verosimilă ca inculpatul să fi comis
infracțiunea ce formează obiect al acuzației. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului este în acest sens[4].
-Proporționalitatea măsurii cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care măsura se
dispune
Condiția proporționalității trebuie examinată prin raportare la datele și împrejurările cauzei,
cu luarea în considerare în chip special a gravității abstracte și concrete a infracțiunii de
comiterea căreia este acuzat inculpatul.

În ceea ce privește specificul infracțiunii săvârșite, din perspectivă abstractă, considerăm că

trebuie avut în vedere locul pe care infracțiunea presupus comisă îl are, în ierarhia valorilor
sociale, care este identificat prin intermediul dreptului lezat sau vătămat prin infracțiunea
de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul. Cu alte cuvinte, instanța va examina pericolul
social al infracțiunii, plecând de la aspectul abstract al acestuia, iar abia după aceea va fi
analizat aspectul concret al pericolului infracțiunii ce constituie obiect al acuzației, utilizând
ca repere limitele speciale ale pedepsei, împrejurările cauzei (eventuale circumstanțe
atenuante sau agravante).

Pentru verificarea condiției proporționalității, instanța se poate orienta și după unele dintre
criteriile cuprinse în art. 318 C. proc. pen. Spre exemplu, conținutul faptei și împrejurările
concrete de săvârșire a faptei; modul și mijloacele de comitere a faptei, urmările produse
sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii s.a.

-Existența cazurilor prevăzute de lege

Conform art. 223 alin. (1) și (2), arestarea preventivă se poate dispune în următoarele
cazuri:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de
la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte. Acest caz presupune
premisa ca inculpatul să fi cunoscut că este urmărit penal sau judecat. Dacă se poate stabili
existența premisei (inculpatul șite că este urmărit penal sau că este trimis în judecată), se va
verifica dacă există una dintre ipotezele prevăzute de lege,
respectiv fuga sau ascunderea, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la
judecată, ori existența unor pregătiri de orice natură în vederea unor astfel de acte. Pentru a
fi reținute aceste modalități, prin care inculpatul urmărește să se sustragă de la urmărire
penală sau judecată, sunt necesare probe din care să rezulte fuga, sustragerea sau
pregătirea inculpatului pentru astfel de acte. Simpla dispariție sau negăsirea inculpatului la
domiciliu, la reședință sau la locul de muncă sunt insuficiente pentru a se putea trage
concluzia că inculpatul a fugit sau se ascunde în scopul sustragerii de la procedura judiciară;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor
ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de
probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament. Existența
acestui caz se dovedește cu mijloace de probă din care rezultă faptul că inculpatul a
întreprins demersuri pentru denaturarea sau împiedicarea aflării adevărului în cauza penală
în care este inculpat;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o
înțelegere frauduloasă cu aceasta. Exercitarea presiunilor asupra persoanei vătămate
constau în acte de constrângere, care pot viza atât atingerea unui scop legal, cât și a unei
finalități ilegale. De pildă, inculpatul a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate în
scopul retragerii plângerii prealabile, cu toate că aceasta și-a manifestat voința în mod
neechivoc în sens contrar. Înțelegerea frauduloasă cu persoana vătămată constă în acordul
între inculpat și aceasta din urmă pentru atingerea unui scop ilegal (contrar legii). Spre
exemplu, dacă prin înțelegere inculpatul și persoana vătăămată urmăresc denaturarea sau
împiedicarea aflării adevărului în cauză. Precizăm că, oricare dintre cele două ipoteze
trebuie să fie dovedite;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva
sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi
infracțiuni. Acest caz justifică măsura arestării preventive, întrucât, cu toate că inculpatul
cunoaște faptul că la adresa sa este formulată o acuzație penală, acesta comite din nou o
infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Atât săvârșirea unei noi infracțiuni,
cât și pregătirea comiterii unei atare infracțiuni trebuie să rezulte din mijloace de probă
concludente;
e) inculpatul a săvârșit vreuna dintre infracțiunile menționate în art. 223 alin. (2) și, pe
baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a
anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor
împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este
necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Ce
înseamnă pericol pentru ordinea publică? Legiuitorul nu a definit această expresie și nici
practica judiciară nu oferă o definiție unitară. O definiție a sintagmei pericol pentru ordinea
publică ar putea fi următoarea: temerea, rezultată din mijloace de probă relevante, că
inculpatul, odată pus în libertate, ar săvârși alte infracțiuni grave sau că starea de libertate a
inculpatului ar genera reacții puternice și negative în sânul opiniei publice, ca urmare a
săvârșirii infracțiunii de care este acuzat și a lăsării acestuia în libertate.
-Măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a
procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni
Considerăm că această condiție impune verificarea aspectelor ce țin, în principal, de
conduita inculpatului. Comportamentul inculpatului, de asemenea, relevă aspecte ce
trebuie evaluate de către instanță atunci când se pronunță asupra măsurii arestării
preventive. Relevanța conduitei inculpatului, în ceea ce privește condiția necesității, trebuie
evaluată din mai multe puncte de vedere. Printre reperele referitoare la persona
inculpatului, care trebuie avute în vedere la dispunerea măsurii arestării preventive, se
numără: scopul urmărit prin comiterea infracțiunii, mobilul infracțiunii, conduita anterioară
săvârșirii infracțiunii, comportamentul din timpul comiterii infracțiunii, conduita ulterioară
(acoperirea prejudiciului, cooperarea cu organele judiciare etc.) s.a. Se poate spune că
această condiție este îndeplinită dacă, în biografia penalărecentă a inculpatului, sunt
indentificate comportamente pe baza cărora se poate conchide că există riscul ca acesta să
influențeze negativ desfășurarea procesului penal, să se sustragă de la urmărire ori judecată
sau să comită noi infracțiuni.
-Să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale
La analiza acestei condiții se verifică dacă nu există vreuna dintre cauzele care împiedică
punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 C. proc. pen[5].

* Articol preluat de pe Hotca.eu.

[1] Potrivit art. 207 C. proc. pen.: „(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care
s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de
cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu
legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
(3) Dispozițiile art. 235 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.
(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care
justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii
preventive față de inculpat.
(5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării
preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care
rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea
acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză”.
 [2]Conform art. 208 C. proc. pen.: „(1) Judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de
judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive.
(2) Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau
menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
(3) Dispozițiile art. 207 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător”.
[3] Pentru analiza condițiilor luării, prelungirii sau menținerii măsurilor preventive, a se vedea I. Neagu, M.
Damaschin, Tratat de procedură penală, Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2014, p. 587 și urm.
[4] A se vedea, de pildă, cauza Tuncer și Durmuș împotriva Turciei. Pentru analiza condiției a se vedea N.
Volonciu (coord.) s.a., Codul de procedură penală comentat,  ed. a 2-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu,
București, 2015, p. 532.
[5] Conform art. 16 C. proc. pen.: „(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în
mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de
lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus
radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură
răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) și j), acțiunea penală poate fi pusă în mișcare ulterior, în condițiile
prevăzute de lege”.
[6] Publicată în M. Of. nr. 342 din 19 mai 2015.
Pagina 1 din 2 1 2 »

Arestarea preventivă. Condițiile luării, prelungirii și menținerii

măsurii arestării preventive

De Mihai Adrian Hotca

23 Mai 2017
Voturi: 1
Vizualizari: 642
RECOMANDĂRI

 Suspendarea judecăţii cauzei. Prescripţia răspunderii penale (ÎCCJ, S. pen. – decizia nr.
3473/2010)
17 Noi 2015
 Situaţia juridică a minorului infractor: mai dificilă în noile reglementări penale?
4 Oct 2017
 Confiscarea extinsă
7 Feb 2017
 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUMatingem demersul inițial anunțat
încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul
este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!
VREAU DETALII!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial,
editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic
și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!
🔑VREAU CONT PREMIUM!

-Instanța competentă
Propunerea de arestare preventivă sau de prelungire a acestei măsuri, împreună cu dosarul
cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni
competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad
acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea
infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
După sesizarea instanței, când procesul penal se află în faza camerei preliminare sau a
judecății luarea sau menținerea măsurii arestării preventive se dispune de către judecătorul
de cameră preliminară sau instanța de judecată investită cu soluționarea cauzei.

-Motivarea propunerii de arestare sau prelungire, subzistența motivelor, apariția unor

motive noi și respectarea termenelor regresive imperative
Conform art. 224 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite
condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării
preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept.
Potrivit art. 226 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că
sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune
arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată.
Conform art. 235 alin. (1) C. proc. pen., propunerea de prelungire a arestării preventive
împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile
înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Prin Decizia nr. 336/2015[6], Curtea Constituțională a stabilit că „dispozițiile art. 235 alin. (1)
din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea
termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage
incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală”.
În considerentele acestei decizii, instanța de contencios constituțional arată: „ținând cont de
faptul că rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării
preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al
inculpatului arestat și de a elimina arbitrariul cât privește dispunerea prelungirii măsurii
privative de libertate,Curtea constată că acest termen are natura juridică a unui termen
peremptoriu (s.n.).
(…) Prin urmare, Curtea reține că nerespectarea termenului de depunere a propunerii de
prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți „cu cel puțin 5 zile
înainte de expirarea duratei arestării preventive” este de natură să cauzeze o vătămare
procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului
arestat, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul
de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea
procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei
arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (s.n.)”[7].
În conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) C. proc. pen.: „Când pentru exercitarea unui
drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea
din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.
Fiind soluționată chestiunea naturii termenului de 5 zile prevăzut în art. 235 alin. (1) C. proc.
pen., se impune stabilirea modalității de calcul a acestuia, respectiv dacă aceasta se va face
conform art. 269 alin. (2) C. proc. pen. sau potrivit art. 271 C. proc. pen.

Stabilirea modalității de calcul a termenului este importantă, deoarece dacă sistemul de

calcul este cel al zilelor libere (prevăzut în art. 269 C. proc. pen.) termenul efectiv va avea o
durată de 7 zile, iar dacă sistemul de calcul este cel al zilelor incluse durata concretă a
termenului va fi de 5 zile.

De pildă, un termen care începe că curgă în data de 28 aprilie se va împlini fie în ziua de 2
mai, fie în ziua de 4 mai, după caz, în funcție de sistemul de calcul aplicat.

Dispozițiile legale relevante în ceea ce privește modalitatea stabilirii termenului regresiv de

5 zile sunt cuprinse în art. 269 alin. (2) și art. 271 C. proc. pen.

Potrivit art. 269 alin. (2) C. proc. pen.: „La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se
socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se
împlinește”.
Iar conform art. 271 C. proc. pen.: „În calculul termenelor privind măsurile preventive sau
orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește
termenul intră în durata acestuia”.
În ceea ce privește modalitatea de calcul a termenului de 5 zile instituit pentru formularea
propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, pornindu-se de la teza că, art. 269
alin. (2) este incident când este vorba despre termene procdurale, iar art. 271 când suntem
în prezența unui termen substanțial, în literatura de specialiate s-a arătat că „termenul de 5
zile nu pare a fi unul pur procedural, ci mai degrabă unul substanțial sau, cel puțin sui
generis, cu o natură mixtă (oarecum asemănător cu termenul de formulare a plângerii
prealabile), care ar impune un regim diferit de termenele procedural”[8].
În opinia noastră, chestiunea de drept în discuție trebuie soluționată fără ca în prealabil să
fie stabilită natura termenului prevăzut în art. 235 alin. (1) în una sau alta dintre cele două
categorii de termene – procedurale sau substanțiale – deoarece din conținutul art. 269 alin.
(2) și art. 271 C. proc. pen. rezultă că regula în funcție de care se calculează termenele
sorocite pe zile este stabilită în art. 269 alin. (2), iar excepția în art. 271 C. proc. pen.
Dispozițiile art. 271 C. proc. pen. sunt incidente numai în ceea ce privește termenele din
materia măsurilor preventive sau a oricăror măsuri restrictive de drepturi, iar nu și în privința
altor termene prevăzute în legislația procesual penală.
Or, așa cum s-a menționat în doctrină, în categoria măsurilor preventive sau restrictive de
drepturi se includ măsurile preventive propriu-zise (arestarea preventivă, controlul judiciar
etc.) și instituțiile procesual penale prin instituirea cărora se aduce atingere drepturilor
persoanei, în mod special cele stabilite în legătură cu desfășurarea procedeelor probatorii cu
caracter special[9].
Prin urmare, modalitatea de calcul a termenelor care nu sunt avute în vedere de dispozițiile
art. 271 C. pen. este reglementată în art. 269 alin. (2) C. proc. pen.

Termenul de 5 zile este menționat, de asemenea, de prevederile art. 207 alin. (1) C. proc.
pen. și art. 208 alin. (1) C. proc. pen.

Care este consecința nerespectării acestui termen (de 5 zile)? Mutatis mutandis, apreciem

că soluția este aceeași ca în cazul prelungirii măsurii arestării preventive, ceea ce înseamnă
că încălcarea termenului de 5 zile determină inadmisibilitatea menținerii măsurii arestării
preventive. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție[10].
-Audierea inculpatului prezent
Audierea inculpatului prezent este o garanție a dreptului la apărare al acestuia, ceea ce
înseamnă că este vorba despre o condiție care trebuie avută în vedere atunci când se
dispune luarea, prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive.

[7] A se vedea și M.A. Hotca, Sistemul de calcul al termenului de 5 zile stabilit pentru formularea propunerii de
prelungire a măsurii arestării preventive, www.juridice.ro.
[8] A se vedea C. Ghigheci, op. cit.
[9] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 698.
[10] A se vedea soluția în cauza dosarului nr. 298/42/2017/a1.1. Pentru un articol în care este abordată
chestiunea arestării preventive în faza urmăririi penale, a se vedea M. Mareș, Arestarea preventivă în cursul
urmăririi penale. Decizia CCR nr. 336/2015, www.scj.ro.
Pagina 2 din 2 « 1 2