UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării

Specializarea: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

ELEMENTE DE DREPTUL FAMILIEI ŞI

ACTE DE STARE CIVILĂ

Lect. univ. dr. Daniel Buda

Anul II

SEMESTRUL I

Cluj-Napoca

2008

1
 ELEMENTE DE DREPTUL FAMILIEI SI ACTE DE STARE CIVILA

Prezentare generala a cursului

Interesul dreptului familiei se indreapta spre:

a) relaţii patrimoniale şi nepatrimoniale izvorâte din căsătorie (relaţii izvorâte din
căsătorie, consecinţele nerespectării unei căsătorii valabile, în ce condiţii se poate desface
o căsătorie, care sunt urmările disoluţiei căsătoriei)
b) problema filiaţiei-modalitatea de stabilire a filiaţiei fireâti atât a copilului din căsătorie
cât şi a celui din afara căsătoriei:
-drepturile şi îndatoririle reciproce dintre părinţi pe de o parte şi copil pe de altă parte
(îndeosebi minor)
-ocrotirea minorilor atât prin asumarea de către părinţi a responsabilităţilor părinteşti, cât
şi în cazul copiilor lipsiţi de ocrotire parintească ;
-filiaţia civilă (adoptivă)-condiîia de încheiere a adopţiei; cauzele de invalidare a adopţiei,
efectele adopţiei în raporturile dintre familia adoptivă şi adoptat, pe de o parte şi relaţiile
dintre adoptat şi familia sa firească ;
-alte raporturi asimilate sub aspectul relaţiilor de familie - obligaţia legală de întreţinere
ce există între unele categorii de persoane care nu au sau nu mai au legături de familie.
De exemplu: persoanele care nu mai au rude, dar au obligaţii de întreţinere: foştii soţi
divorţaţi au în continuare obligaţia de sprijin reciproc (pensie de întreţinere).

2
MODULUL I- Casatoria, notiune, caractere juridice, trasaturi, conditiile de
valabilitate, cazurile de nulitate

Scop: modulul urmareste familiarizarea cu realităţile teoretice şi practice ale instituţiei

care stă la baza societăţii şi anume a familiei; noţiunile care privesc încheierea
căsătoriei precum şi celelalte instituţii conexe sunt parte integrantă din pregătirea unui
viitor funcţionar public deoarece aceste elemente vor constitui instrumente de lucru în
activităţile ce urmează a fi desfăşurate după absolvirea facultăţii.

Obiective.
O1: sa defineasca notiunea de casatorie;
O2: sa enumerarea caraterelor juridice ale casatoriei;
O3: sa precizeze conditiile in care se poate incheia valabil o casatorie si care sunt
etapele pe care viitori soti, trebuie sa le parcurga, respectiv ce conditii trebuie sa fie
indeplinite;
O4: sa precizeze care sunt sanctiunile care intervin ca urmare a nerespectarii conditiilor
de fond, respectiv de forma;

Schema logică a modului

Dreptul familiei reuneşte normele juridice care reglementează relaţiile
nepatrimoniale şi cele patrimoniale izvorâte din căsătorie, filiaţie precum şi din
raporturi asimilate sub unele aspecte relaţiilor de familie
Studentii se vor axa pe urmatoarele notiuni:
a) noţiunea de casătorie
b) caracterele juridice ale casatoriei
c) trasaturile casatoriei
d) conditiile de valabilitate ale actului juridic al casatoriei: 1. conditii de fond
(consimtamantul la casatorie, varsta matrimoniala, comunicarea reciproca
de catre viitorii soti a starii sanatatii lor) ; 2. conditii de forma (formalitati
premergatoare – declaratia de casatorie, atributiile ofiterului de stare civila
dupa primirea si inregistrarea declaratiei; formalitati concomitente -
solemnitatea incheierii căsătoriei, publicitatea incheierii căsătoriei)
e) impedimente la casatorie - condiţii de fond negative, acele condiţii în
prezenţa cărora este interzisă încheierea căsătoriei
f) actul juridic al casatoriei, cazurile de nulitate (nulitatea relativa a actului
juridic al casatorie, nulitatea absoluta a actului juridic al casatorie, casatoria
putativa;
g) efectele nulitatii actului juridic al casatoriei/ exceptii de la regula
retroactivitatii ;

Noţiunea de casătorie1
1
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 13;

3
1. Noţiunea de căsătorie desemnează actul juridic al căsătoriei, adica acel act juridic prin
care, pe temeiul consimţământului viitorilor soti, constatat de ofiţerul stării civile, aceştia
întemeiază o familie.
2. Noţiunea de căsătorie desemnează starea (statutul) juridic dobândit prin încheierea
actului juridic al căsătoriei, adică ansamblul drepturilor, îndatoririlor ce iau naştere în
persoana firecăruia dintre soţi ca urmare a încheierii căsătoriei.
3. Sens doctrinar : prin căsătorie se desemnează instituţia căsătoriei, adică totalitatea
normelor juridice referitoare la actul juridic, precum şi statutul juridic al soţilor.

Casatoria-caracterele juridice ale acesteia 2;

1. Caracterul laic- reiese din faptul ca incheierea si inregistrarea casatoriei sunt de
competenta exclusiva a autoritatii de stat. De asemenea celebrarea religioasa a casatoriei
este permisa numai dupa casatoria civila ; in caz contrar preotul sau reprezentantul
oricarui cult religios, indreptatit a oficia cununia religioasa poate fi sanctionat
contraventional;
2. Caracterul solemn- reiese din faptul ca actul juridic al casatoriei este valabil numai
daca viitorii soti respecta anumite cerinte de forma cum ar fi : consimtamantul trebuie
exprimat in fata ofiterului de stare civila, personal, in prezenta a doi martori ;
3. Caracterul bilateral - reiese din faptul ca actul juridic al casatoriei are la baza cele
doua vointe liber exprimate a viitorilor soti ;

Trasaturile casatoriei;
Starea de persoana casatorita are la baza actul juridic al casatoriei care genereaza drepturi
si indatoriri pentru ambii soti, expres prevazute de lege si carmuite de principiul egalitatii
depline intre soti.
Avand la baza principiul ca orice casatorie se incheie in scopul intemeierii unei familii,
pe viata, deci fara a fi afectata de vreun termen sau vreo conditie, putem aprecia ca
aceasta are un caracter, in principiu, perpetuu. Totodata, desfacerea casatoriei, este
permisa, si se realizeaza numai pe cale judiciara.
De asemenea se mai poate distinge si caracterul monogam al casatoriei.

Conditiile de valabilitate ale actului juridic al casatoriei 3;

Pentru ca actul juridic al casatoriei sa fie incheiat in mod valabil, este necesara
indeplinirea cumulativa a doua categorii de conditii : conditii de fond, respectiv conditii
de forma ;
Conditiile de fond sunt:
1. Consimtamantul la casatorie ;
2. Varsta matrimoniala;
3. Comunicarea reciproca de catre viitorii soti a starii sanatatii lor ;

Consimtământul viitorilor soţi la încheierea căsătoriei: pentru a fi valabil,

consimtământul la căsătorie al viitorilor soţi trebuie să existe, să fie liber, neviciat5,
exprimat în scopul încheierii căsătoriei.

2
Ibidem.
3
Ibidem
5

4
Lipsa consimtământului poate fi:
-materială: unul dintre ei spune “NU”;
-psihică: poate fi determinată de boli, de starea de beţie, hipnoză în care s-ar afla unul
dintre soţi, vrăji, descântece, afectează consimţământul în momentul căsătoriei;
Consimţământul la căsătorie trebuie să fie neviciat.

Viciile de consimţământ sunt:

-eroarea
-dolul
-violenta
1. Eroarea : constituie viciu de consimţământ şi poate atrage desfiinţarea căsătoriei doar
dacă priveşte identitatea fizică a celuilalt sot ;( exp: două surori gemene);
2. Dolul : are o arie de cuprindere mult mai largă. Dolul este tot o eroare, dar nu
spontană, ci una provocată cu bună ştiinţă prin mijloace viclene. Aceste mijloace viclene
pot fi: comisive atunci când unul din viitorii soţi induce o anumită calitate pentru a
determina pe celălalt soţ să consimtă la încheierea actului juridic al căsătoriei, şi omisive
atunci când unul dintre viitorii soţi ascunde un anumit aspect sau o anumită stare care,
dacă ar fi cunoscută de celalalt, acesta nu ar mai consimţi la încheierea căsătoriei; trebuie
să fie vorba de elemente esenţiale pentru celălalt, care dacă le-ar cunoaste nu s-ar mai
căsători.
De exemplu starea de graviditate are o forma comisiva (o spune intenţionat); forma
omisivă este în situatia în care ascunde soţului că este gravidă ştiind că altfel soţul nu s-ar
mai căsători cu ea;
Ne aflăm în prezenţa dolului şi atunci cand viitorii soţi îşi ascund starea sănătăţii lor sau
existenţa unor maladii care ar împieta asupra relaţiilor de familie. Nu este vorba de boli
incurabile, ci de boli care ar presupune un efort sporit din partea celuilalt soţ (diabetul
zaharat, o afecţiune cardiacă). In această categorie nu se includ boli trecătoare.Tot aici
trebuie specificat faptul că sifilisul interzice căsătoria, în schimb SIDA nu impiedică
căsătoria.
Violenta – anularea căsătoriei mai poate fi cerută atunci când consimţământul la
căsătorie a fost smuls prin violenţa fizică sau morală.
Astfel, dacă unul dintre aceste vicii afectează consimţământul unuia sau ambilor soţi la
încheierea căsătoriei, atunci acesta este lovită de nulitate relativă.
De asemenea, o căsătorie se poate încheia valabil numai între două persoane de sex
diferit, în caz contrar este lovită de nulitate absolută.

Varsta matrimoniala4. Potrivit art. 4 din Codul familiei in redactarea data prin Legea nr.
288/2007, varsta minima de casatorie este de 18 ani. Pentru motive temeinice, minorul
care a implinit varsta de saisprezece ani se poate casatori in temeiul unui aviz medical, cu
incuviintarea parintilor sai ori, dupa caz, a tutorelui si cu autorizarea directiei generalle de
asistenta socila si protectie a copilului in a carei raza teritoriala isi are domiciliul.
Daca unul dintre parinti este decedat sau se afla in imposibilitatea de a-si
manifesta vointa, incuviintarea celuilalt parinte este suficienta. Daca nu exista nici parinti

4
A se vedea Flavius Baias, Marieta Avram, Cristina Nicolescu – “Modificarile aduse Codului familiei prin
Legea 288/2007”, în “Dreptul” nr. 3/2008, pag. 9 - 29

5
nici tutore care sa poata incuviinta casatoria, este necesara incuvintarea persoanei sau a
autoritatii care a fost abilitata sa exercite drepturile parintesti.
Fata de reglementarea anterioara, se constata urmatoarele elemente de noutate:
- se prevede aceeasi varsta matrimoniala minima atat pentru femeie cat si
pentru barbat, si anume 18 ani, iar ca exceptie, pentru motive temeinice –
16 ani. Anterior, se facea distinctie intre barbat si femeie, in sensul ca
barbatul se putea casatori numai daca a implinit 18 ani, iar femeia numai
daca a implinit 16 ani. Se prevedea de asemenea posibilitatea
incuviintarii pentru motive temeinice si in temeiul unui aviz dat de un
medic oficial, a casatoriei femeii care a implinit cincisprezece
ani.Incuviintarea trebuia data de presedintele consiliului judetean sau ,
dupa caz, de primarul general al Municipiului Bucuresti.
- Astfel, varsta matrimoniala coincide cu majoratul civil; se prezuma ca de
la aceasta varsta, o persoana are discernamant maturizat, fiind capabile
sa inteleaga importanta si semnificatia actelor juridice pe care le incheie,
inclusiv actul juridic al casatoriei.
- Regula o constituie casatoria la varsta de 18 ani, exceptia o reprezinta
casatoria minorului (atat femeia cat si barbatul) care a implinit 16 ani,
pentru motive temeinice, in temeiul unui aviz medical, cu incuviintarea
ocrotitorilor legali si cu avizarea directiei generale de asistenta sociala si
protectia copilului in a carei raza teritoriala isi are domiciliul minorul
care doreste sa se casatoreasca.
In literatura juridica de specialitate si in practica, anterior modificarilor aduse de
Legea 288/2007, au fost considerate motive temeinice pentru acordarea dispensei de
varsta pentru femeia care a implinit cincisprezece ani, in urmatoarele imprejurari: starea
de graviditate a femeii sau nasterea unui copil de catre aceasta, boala grava a unuia dintre
viitorii soti, starea anterioara de concubinaj. Avand in vedere ca Legea 288/2007 mentine
conditia existentei unor motive in cazul in care cel putin unul dintre soti este minor,
respectiv a implinit 16 ani, formularea ramanand aceeasi cu cea din redactarea anterioara
a art. 4 din Codul familiei, precizarile din doctrina referitoare la interpretarea acestei
sintagme legale sunt, in continuare, pe deplin valabile.

Conditii de forma5 :
Aceste condiţii se impart in:
1. Formalitati premergatoare incheierii căsătoriei;
2. Formalitati concomitente incheierii căsătoriei;

1. Formalitati premergatoare incheierii căsătoriei:

A.Declaratia de căsătorie ;
B.Atributiile delegatului de stare civila dupa primirea si inregistrarea declaratiei de
căsătorie ;

A.Declaratia de căsătorie:
Prima formalitate pe care viitorii soţi trebuie sa o indeplineasca este declaratia de
căsătorie, care este manifestarea neechivoca a intentiei viitorilor soţi de a se căsători.
5
Ibidem

6
Aceasta trebuie facuta personal de catre viitorii soţi la Oficiul de Stare Civila unde
urmeaza a se incheia căsătoria. Daca unul dintre soţi nu se afla in localitatea unde
urmeaza a se incheia căsătoria, acesta va putea face declaratia de căsătorie la Oficiul de
Stare Civila din localitatea respectiva, care va fi trimisa imediat si fara intarziere oficiului
unde se va incheia căsătoria.
Daca unul dintre soţi nu se poate deplasa la Oficiul de Stare Civila pentru a face
declaratia de căsătorie, aceasta se va lua de catre ofiterul de stare civila la locul unde se
afla persoana.
Declaratia de căsătorie cuprinde:
a). manifestarea dorintei neindoielnice de a se căsători ;
b). faptul ca viitorii soţi au luat la cunostinta starea sanatatii lor ;
c). au fost respectate condiţiile de fond privind încheierea căsătoriei si nu exista
impedimente;
d). o mentiune importanta se refera la numele din timpul căsătoriei; viitorii soţi
trebuie sa se hotarasca asupra numelui pe care il vor purta in timpul căsătoriei, acest lucru
se poate face si ulterior declaratiei de căsătorie printr-un inscris care se anexeaza acesteia.
Viitorii soţi au la indemana, trei variante si anume: -fiecare ramane cu numele sau;
-soţii vor avea un nume comun, al ei sau al lui;
-soţii vor adopta ca si nume comun numele lor reunite;
Odata cu declaratia vor fi prezentate si actele cerute de lege prin care se atesta
indeplinirea condiţiilor de fond.Delegatul de stare civila este obligat sa verifice daca s-au
respectat condiţiile de fond.
Declaratia de căsătorie este semnata de fiecare dintre soţi si de catre delegatul de stare
civila. Din momentul inregistrarii declaratiei incepe sa curga termenul de 10 zile la
expirarea caruia poate fi incheiat actul juridic al căsătoriei;

B. Atributiile si delegatului de stare civila dupa primirea si inregistrarea declaratiei

de căsătorie6:
Dupa primirea declaratiei de căsătorie delegatul de stare civila este obligat sa efectueze
cercetari cu privire la indeplinirea condiţiilor de fond si lipsa impedimentelor la căsătorie.
Pe langa declaratia de căsătorie, viitorii soţi trebuie sa prezinte actele de identitate
precum si unele inscrisuri care atesta indeplinirea condiţiilor de fond. Termenul de 10
zile reprezinta ragazul delegatului de stare civila de a cerceta indeplinirea condiţiilor de
fond.
Termenul de 10 zile are urmatorul scop:
1. Permite tertilor sa faca opozitie la căsătorie ;
2. Permite delegatului de stare civila sa efectueze cercetari ;
3. Le creeaza posibilitatea viitorilor soţi de a reflecta asupra deciziei de a se căsători ;
Pentru motive temeinice,( viitorul sot este militar in permisie, viitoarea soţie urmeaza sa
nasca) primarul localitatii in care va fi incheiata căsătoria poate incuviinta reducerea
termenului.
Competenta ofiterului de stare civila7 :
Competenta teritoriala: presupune faptul ca ofiterul de stare civila nu are competenta de
a oficia casatorii in afara limitelor teritoriale ale localitatii unde functioneaza ;

6
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003.
7
Idem, pag.14;

7
Competenta personala: presupune faptul ca ofiterul de stare civila nu este competent sa
celebreze casatoria a doua persoane, daca nici una din ele nu isi are domiciliul sau
resedinta in raza teritoriala a localitatii unde functioneaza ;
Competenta materiala : este determinata de insasi calitatea de ofiter de stare civila a
celui care celebreaza casatoria ;

Opozitia la căsătorie:
Orice persoana interesata poate face sesizari privind neindeplinirea unor cerinte sau
prezenta unor impedimente prin care se aduce la cunostinta delegatului de stare civila
existenta unei imprejurari de natura sa impiedice încheierea căsătoriei.Actul trebuie facut
in scris si sa indice dovezile pe care se sprijina opozitia la căsătorie si totodata sa se
incadreze in termenul de 10 zile.Verificand relevanta celor aratate delegatul de stare
civila poate adopta una din urmatoarele situatii:
- respinge ca netemeinica opozitia la căsătorie;
-refuza încheierea căsătoriei intocmind un proces verbal de constatare cu privire la
opozitia la căsătorie; refuzul ofiterului de stare civila se poate ataca in instanta;
-amana încheierea căsătoriei un interval limita de timp pana la verificarea celor aratate in
opozitia la căsătorie;

2.Formalitati privind insasi încheierea căsătoriei8:

I. Solemnitatea incheierii căsătoriei;
II. Publicitatea incheierii căsătoriei;

I. Solemnitatea incheierii căsătoriei:

Se exprima in urmatoarele elemente:
a) Căsătoria se incheie in fata delegatului de stare civila al Primariei din localitatea unde
se afla resedinta viitorilor soţi9. Daca din punct de vedere al competentei teritoriale cat si
cea dupa persoanaeventualele nereguli nu afecteaza valabilitatea căsătoriei, necompetenta
materiala a ofiterului de stare civila se sanctioneaza cu nulitatea căsătoriei.
Numai căsătoria incheiata in fata delegatului de stare civila se bucura de protectia si
recunoasterea legii. Totusi daca atributiile de ofiter de stare civila au fost exercitate in
mod public, necompetenta materiala nu atrage nulitatea casatoriei.
b) Locul incheierii căsătoriei:Căsătoria se incheie la sediul Oficiului de stare civila, dar
prin exceptie si in afara acestuia (mirele e inchis sau unul din soţi este grav bolnav) sau in
condiţii de forta majora. Căsătoria se poate incheia si la bordul unei nave sub pavilion
romanesc cand aceasta se afla in afara granitelor tarii. Căsătoria in acest caz se va celebra
de comandantul navei sau adjunctul sau care este este asemenea abilitat sa reduca
termenul prealabil de 10 zile si care poate intocmi si actul căsătoriei, act care va fi
transmis de indata ce nava se va intoarece in tara prin capitania portului, serviciului de
stare civila de la domiciliul oricaruia dintre soţi.
c) Prezenta efectiva si concomitenta a viitorilor soţi care isi vor exprima consimtământul
personal raspunzand la intrebarea delegatului de stare civila adresata firecăruia daca vor

8
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag.38;
9
Codul Familiei, art.3

8
sa se casatoreasca impreuna.10 Acest lucru presupune deopotriva raspunsuri afirmative.
Tacerea sau raspunsul negativ impiedica încheierea căsătoriei.
d) Constatarea incheierii căsătoriei si inregistrarea acesteia
Căsătoria este incheiata in momentul in care ofiterul de stare civila luand act de
consimtământul viitorilor soţi ii declara căsătoriti. Dupa încheierea căsătoriei se
procedeaza la inregistrarea acesteia in registrul de stare civila. Principalele mentiuni
cuprinse in acest inscris sunt: identitatea partilor, data incheierii căsătoriei, numele pe
care urmeaza a-l purta soţii, semnaturile soţilor dar si cele ale martorilor.11
Pe baza acestui act de stare civila, partilor li se elibereaza o copie-certificat de căsătorie-
care daca este eliberat in concordanta cu mentiunile din Registrul de stare civila, are
aceeasi forta probanta, adica putere doveditoare ca si inscrisurile autentice.12 Inregistrarea
căsătoriei este o conditie ulterioara incheierii căsătoriei astfel incat ea nu afecteaza
valabilitatea căsătoriei, dar ingreuneaza dovedirea acesteia.

II. Publicitatea incheierii căsătoriei

Publicitatea presupune ca fiecare căsătorie sa fie celebrata in asemenea condiţii incat
oricine ar dori sa asiste la ceremonie sa aiba posibilitatea sa o faca, in caz contrar ar plana
suspiciunea de clandestinitate a căsătoriei.

Impedimente la căsătorie13 : (condiţii de fond negative, acele condiţii în prezenţa cărora

este interzisă încheierea căsătoriei);
1. Starea de persoană căsătorită (bigamie);
2. Rudenia firească;
3. Rudenia civilă (relatii de familie rezultate din adopţie);
4. Relatii rezultate din tutela;
5. Debilitatea sau alienaţia mintală;

1. Starea de persoana căsătorită sau bigamia

Potrivit art.5 Codul Familiei nu se poate căsători persoana care este deja
căsătorită, respectându-se astfel un principiu fundamental respectat în marea majoritate a
legislaţiilor contemporane. Nerespectarea acestui principiu atrage sancţiuni de ordin civil
şi penal.
Interdicţia de a se căsători priveste acea persoană care în momentul încheierii
căsătoriei subsecvente are deja calitatea de soţ rezultând dintr-o căsătorie anterioară în
fiinţă în sensul că cea dintâi căsătorie nu a încetat prin moartea unuia dintre soţi, nu a
fost desfacută prin divorţ sau desfiinţată pentru cauze de nulitate; altfel spus, viitorii soţi
trebuie să fie deopotrivă celibatari, văduvi sau divorţaţi. Nesocotirea interdictiei se
sanctionează cu nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii.
Căsătoria încetează prin moartea fizică sau prezumata a unuia dintre soţi. In cazul
declararii judecatoresti a mortii prezumate, daca sotul supravietuitor se recasatoreste dar
hotararea este anulata datorita reaparitiei sotului, ea ramane valabila cu conditia ca soţii
10
Codul familiei, art. 16
11
Idem, art. 17
12
Idem, art. 18
13
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 28;

9
sa fi fost de buna credinta in momentul incheierii sale, iar prima căsătorie inceteaza in
momentul incheierii celei de-a doua.
In cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, calitatea de sot se pierde la data
ramanerii irevocabile a hotararii de desfacere a căsătoriei. Din acel moment soţii se pot
căsători. Pana la ramanerea irevocabila a hotararii de divorţ impedimentul de sot este
activ chiar daca s-a pronuntat o hotarare in sensul desfacerii acesteia.
Daca ulterior incheierii celei de-a doua căsătorii, prima căsătorie este declarata
nula sau anulata, căsătoria subsecventa este valabila deoarece in materie de căsătorie
efectele nulitatii retroactiveaza.
Încheierea mai multor căsătorii succesive este posibila si admisibila numai in
masura in care aceasta nu conduce la existenta concomitenta a mai multor căsătorii ale
aceleiasi persoane.
2. Rudenia fireasca
Căsătoria dintre rudele apropiate este oprita din considerente de natura medicala
sau de ordin moral.Potrivit art.6 Codul Familiei este interzisa căsătoria intre :
a) rudele in linie dreapta indiferent de gradul de rudenie
b) rudele in linie colaterala pana la gradul IV inclusiv
Deoarece rudenia fireasca este legatura de sange existenta intre doua persoane care fie
descind una din alta, fie au un descendent comun, aceasta constituie impediment la
căsătorie. Totusi, pentru motive temeinice poate fi autorizata căsătoria intre rudele
colaterale pana de gradul IV de catre presedintele Consiliului Judetean de care apartine
localitatea de domiciliu a persoanei sau persoanelor interesate.
Impedimentul functioneaza si in cazul rudeniei din afara căsătoriei pentru ca
intereseaza legatura de sange. In cazul adopţiei firesti, desi adoptatul iese din familia sa
naturala si intra in familia adoptatorului, totusi impedimentele la căsătorie exista iar
legatura de sange se pastreaza si ca urmare căsătoria dintre adoptat si rudele sale naturale
este oprita.
3. Rudenia civila si relatiile rezultate din adopţie:
Pentru a preveni suprapunerea unor relatii de familie incompatibile cu art. 7 din
Codul Familiei, este oprita căsătoria :
-intre adoptator sau descendentii sai pe de o parte sau intre cel adoptat si descendentii
adoptatorului pe de alta parte;
-intre copiii adoptatorului pe de o parte si adoptat sau copiii acestuia pe de alta parte;
-intre persoanele adoptate de acelasi adoptator;
In cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul va avea rude atat cu adoptatorul cat
si cu rudele acestuia; rudenia civila inlocuieste rudenia fireasca iar adoptatul va avea
aceeasi siuatie juridica cu cea a copilului firesc al adoptatorului.
4. Relatii rezultate din tutela :
Potrivit art.8 din Codul Familiei este oprita căsătoria intre tutore si persoana
minora aflata sub tutela sa. Practic interdictia priveste tutorele si femeia minora aflata sub
tutela sa fiindca numai femeia se poate căsători de la 16 ani sau de la 15 ani in mod
exceptional. Tutela inceteaza odata cu dobandirea capacitatii depline de exercitiu de catre
femeia minora, pana in acel moment fiind oprita căsătoria cu fostul tutore.
5. Starea de debilitate, alienatie mintala sau pierderea vremelnica a
facultatilor mintale :

10
 Art.9 Codul Familiei interzice căsătoria alienatului sau debilului mintal precum si
a celui lipsit de pierderea vremelnica a discernamantului.
Starea de alienatie sau debilitate este un impediment permanent. Cel aflat intr-o
asemenea situatie nu se poate căsători niciodata cu nimeni pe motiv de insanitate
permanenta. Pe de alta parte dat fiind handicapul lor psihic, ei nu pot indeplini cerinta
consimtământului valabil.
In cazul lipsei vremelnice a facultatilor mintale, impedimentul este absolut doar
in momentele de lapsus intelectual. Numai in astfel de momente cel in cauza nu are
reprezentarea mintala a faptelor sale. Daca, insa, in momentul căsătoriei, subiectul este
perfect constient, căsătoria este valabila cu conditia ca el sa fi comunicat viitorului sot
maladia inainte de căsătorie, astfel sotul sau va putea cere anularea căsătoriei pentru
vicierea consimtământului prin dol.

Clasificarea impedimentelor:
1. In raport cu natura sanctiunilor pe care le antreneaza, impedimentele pot fi:
a)derimate: nesocotirea lor atragand nulitatea absoluta a căsătoriei: persoane căsătorite,
rudenia fireasca, rudenie civila;
b) prohibite: sanctionarea administrativa a delegatului de stare civila vinovat de
neobservarea unor cazuri de tutela, rudenie;
2. In raport cu persoanele intre care e interzisa căsătoria, impedimentele pot fi:
a) absolute (persoanele căsătorite);
b) relative: impiedica încheierea căsătoriei numai intre anumite persone;

Actul juridic al casatoriei, cazurile de nulitate

Cazurile de nulitate absoluta14;

Rezulta din prevederile art. 19 C. familiei, care dispune ca este nula casatoria incheiata cu
incalcarea dispozitiilor privitoare la: varsta matrimoniala, starea de persoana casatorita,
rudenia fireasca, rudenia adoptiva(respectiv intre persoanele aflate in relatie de rudenie
civila in linie directa) starea de alienatie sau debilitate mintala, precum si lipsa
vremelnica a facultatilor mintale, publicatia declaratiei de casatorie, consimtamantul la
casatorie al viitorilor soti;

Cazurile de nulitate relativa15;

Rezulta din prevederile art.21 care dispune ca numai viciile de consimtamant, respectiv
eroarea, dolul si violenta constituie cause de nulitate relativa.

Natura juridica a nulitatii căsătoriei, se apreciaza in functie de:

a).Sfera persoanelor care pot sa promoveze actiunea in nulitatea actului juridic
b). Prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea dreptului la actiune

14
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 47;
15
Idem, op.cit. pag. 56;

11
c). Posibilitatea validarii actului juridic nul

a).Sfera persoanelor care pot sa promoveze actiunea in nulitatea actului juridic:

Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana care justifica un interes legitim;
Nulitatea relativa poate fi invocata numai de catre sotul al carui consimţământ a fost
viciat (nu se transmite mostenitorului).
b). Prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea dreptului la actiune:
Dreptul la actiune in ceea ce priveste nulitatea absoluta a căsătoriei este imprescriptibil.
In schimb, dreptul la actiune in anularea căsătoriei se prescrie in termen de 6 luni de la
descoperirea erorii.
c). Posibilitatea validarii actului juridic nul:
Nulitatea relativa poate fi acoperita fie prin confirmare expresa, fie prin nevalorificarea
dreptului la actiune pentru desfiintarea căsătoriei; Nulitatea absoluta poate fi validate in
doua cazuri si anume: -impubertatea legală ;
-căsătoria fictiva;

Efectele nulitatii actului juridic al casatoriei16;

Un prim efect este acela al desfiintarii retroactive a casatoriei, ceea ce presupune ca

drepturile si obligatiile personale si patrimoniale ale sotiilor sunt desfiintate cu efect
retroactiv, ca si cand intre soti nu ar fi existat niciodata astfel de legaturi, de asemenea
sotii revin la numele purtat anterior incheierii casatoriei; minora care prin efectul
casatoriei a dobandit capacitatea deplina de exercitiu, daca pana la desfiintarea casatoriei
nu a implinit 18 ani, isi pierde retroactiv capacitatea de exercitiu, dreptul si obligatia la
intretinere nu sunt recunoscute; vocatia succesorala a sotului supravietuitor nu exista, in
situatia in care unul dintre ei decedeaza inainte de ramanerea definitiva a hotararii
judecatoresti prin care se dispune desfiintarea casatoriei;

Exceptii de la regula retroactivitatii17;

Exista doua situatii de exceptie si anume:

1. Copii rezultati dintr-o casatorie nula sau anulata;
2. Casatoria putativa;

1. Situatia copiilor rezultati dintr-o casatorie nula sau anulata;

In privinta acestora, nulitatea nu isi produce efecte retroactive, mai exact copii rezultati
dintr-o casatorie care a fost ulterior desfiintata, au statutul unor copii rezultati dintr-o
casatorie valabil incheiata si desfacuta prin divort. De asemenea acestia beneficiaza de
toate prezumtiile prevazute de lege, raportat la situatia lor. Astfel in privinta stabilirii
filiatiei fata de tata, copilul conceput sau nascut in timpul casatoriei desfiintate,
beneficiaza de prezumtia legala de paternitate a sotului mamei. Mai mult, odata cu
pronuntarea hotararii prin care se dispune desfiintarea casatoriei, instanta trebuie sa se
pronunte si asupra situatiei copilului, respectiv caruia dintre parinti va fi incredintat,

16
Idem, op.cit., pag. 60;
17
Ibidem, pag. 60;

12
precum si cu privire la contributia parintilor la cheltuielile ocazionate de cresterea si
educarea acestuia. Totodata se mentin si drepturile succesorale intre parinti si copii.

2. Casatoria putativa;
Căsătoria putativa este acea căsătorie nula sau anulabila in care cel putin unul dintre
soţi a fost de buna credinta in momentul incheierii căsătoriei.
Cerinte cumulative ale căsătoriei putative:
1. aparenta juridica de căsătorie, adica sa fi fost celebrata căsătoria pentru ca doar o
uniune de fapt (concubinajul) nu va beneficia niciodata de efectele căsătoriei;
trebuie ca acea căsătorie sa fi fost celebrata si inregistrata potrivit legii
2. buna-credinta a unuia sau a ambilor soţi in momentul incheierii căsătoriei;
căsătoria este putativa si daca numai unul dintre soţi este de buna credinta; buna
credinta in acest caz se raporteaza strict la momentul incheierii căsătoriei, daca,
ulterior unul dintre soţi sau ambi soţi i-au cunostiinta de cauza de nulitate,
aceasta nu impieteaza asupra bunei-credinte. Buna-credinta in acest caz consta in
convingerea gresita a subiectului ca fiind indeplinite toate cerintele de valabilitate
ale căsătoriei, incheie o căsătorie apta de a produce efectele firesti ale căsătoriei.
Prin urmare subiectul se afla in eroare cu privire la validitatea actului juridic al
căsătoriei.
3. de regula, beneficiul putativitatii se invoca de catre sotul de buna credinta.
Eroarea poate fi in acest caz :-eroare de fapt-soţii nu stiau ca sunt rude in grad interzis;
-eroare de drept-soţii stiau ca sunt rude in grad interzis, dar
nu stiau ca nu aveau voie sa se casatoreasca;
Buna credinta nu salveaza căsătoria de la sanctiunea nulitatii, dar recunoaste anumite
efecte juridice, de aceea se recomanda ca instanta judecatoreasca care pronunta
sanctiunea in prima instanta sa se pronunte si asupra bunei credinte a celor doi soţi,
pentru a se evita procese ulterioare in care se cere exclusiv stabilirea bunei sau relei
credinte.

Efectele căsătoriei putative:

Exista 2 ipoteze:
a) cand ambii soţi au fost de buna credinta la data incheierii căsătoriei
b) cand numai unul dintre soţi a fost de buna credinta la data incheierii căsătoriei;

a)cand ambii soţi au fost de buna credinta la data incheierii căsătoriei;

Efectele pe care le-a produs căsătoria pana la data ramanerii irevocabile a hotararii de
declarare a nulitatii căsătoriei, raman in fiinta ca si cum căsătoria nu ar fi fost afectata de
nici un viciu.
Prin urmare:
A. Obligaţia de întreţinere va exista si ulterior desfiintarii căsătoriei, asemeni fostilor soţi
divorţaţi
B. Bunurile dobandite in timpul căsătoriei se supun regulilor comunitatii de bunuri iar
partajarea lor se va face la libera invoiala a soţilor sau prin hotarare judecatoreasca.
Daca intervine decesul sotului inainte de declararea ramanerii irevocabile a
hotararii de declarare a nulitatii căsătoriei, celalalt sot dobandeste vocatie succesorala la
mostenirea defunctului in calitate de sot supravietuitor.

13
 O căsătorie nula sau anulata nu poate produce efecte pentru viitor, prin urmare
daca sotul care a luat prin căsătorie numele celuilalt sot nu-l va putea pastra dupa
desfacerea căsătoriei, urmand sa revina la numele avut anterior.
Soţia minora prin efectul incheierii căsătoriei va dobandi capacitate deplina de
exercitiu, astfel ca in cazul declararii nulitatii căsătoriei, femeia care nu a implinit 18 ani
va putea pastra capacitatea deplina de exercitiu.

b) cand numai unul dintre soţi a fost de buna credinta:

Sotul de buna-credinta are, pana in momentul ramanerii irevocabile a hotararii de
desfiintare a căsătoriei, calitatea de sot dintr-o căsătorie valabil incheiata, dar desfacuta
prin divorţ;
Numai acesta beneficiaza de efectele putativitatii. In consecinta numai sotul de
buna credinta are dreptul de a-l obliga pe celalalt la plata unei pensii de întreţinere, ca si
in situatia celui care a obtinut divorţul.Impartirea bunurilor dobandite se va face potrivit
dispozitiilor legale in materia divorţului.
In ceea ce priveste dreptul de mostenire, de acesta va profita numai sotul de buna
credinta. Nici unul dintre soţi nu-si va putea mentine numele din timpul căsătoriei, dar
soţia de buna credinta va putea pastra capacitatea deplina de exercitiu dobândită prin
încheierea căsătoriei desfacute.
Copii rezultati din căsătoria nula sau anulabila pastreaza calitatea de copii dintr-o
căsătorie valabil incheiata, indifferent de buna sau reaua credinta a soţilor la încheierea
căsătoriei.

Teme de autoevaluare:
1. care sunt condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei ?
2. care sunt cerintele de forma premergatoare incheierii căsătoriei?
3. comitente incheierii căsătoriei ?
4. care sunt atributiile ofiterului de stare civila?
5. in ce condiţii vorbim de căsătorie putativa?
6. care sunt viciile de consimţământ ?
7. care sun efectele casatoriei putative?

MODULUL II: Casatoria si efectele ei. Bunurile sotilor

14
Scop:Familiarizarea studentilor in ceea ce priveste problematica efectelor căsătoriei a
caror nerespectare duce la desfacerea acesteia.

Obiective:
O1: sa precizeze efectele de natura personala ale incheierii actului juridic al casatoriei
O2. sa precizeze efectele de natura patrimoniala
O3: sa realizeze clasificarea principalelor categorii de bunuri;
O4: sa enumere principalele categorii de bunuri comune ale sotilor, precum si a celor
proprii si regimul juridic aplicabil acestora

Schema logică a modului

- Prezentarea principalelor efecte care se produc ca urmare a incheierii
actului juridic al casatoriei;
- Casatoria - efectele de natura personala;
- Casatoria - efectele de natura patrimoniala
- Bunurile sotilor; posibilitatiile pe care sotii il au cu privire la partajul
bunurilor dobandite in timpul casatoriei;

Casatoria - efectele de natura personala;

Drepturile si îndatoririle personale ale soţilor:18

I. Numele soţilor
Art.27 Codul Familiei prevede faptul ca la încheierea căsătoriei soţii sunt obligati
sa declare in fata delegatului de stare civila numele pe care urmeaza sa-l poarte in timpul
căsătoriei, legea oferind urmatoarele variante:
1. fiecare dintre soţi isi va putea pastra numele avut anterior incheierii căsătoriei;
2. soţii hotarasc sa poarte ca nume comun numele unuia sau altuia dintre soţi;
3. soţii pot hotara sa adopte ca nume comun de familie numele lor reunite;
Sotul supravietuitor care a purtat in timpul căsătoriei anterioare numele sotului
predecedat, va putea pastra acest nume in continuare, chiar si dup ace se recasatoreste..
Soţii sunt obligati sa poarte pe durata căsătoriei numele declarat in fata
delegatului de stare civila; daca s-au hotarat sa poarte un nume comun, nici unul dintre ei
nu va putea solicita schimbarea acestuia pe cale administrativa decat cu consimtământul
celuilalt sot.
II. Obligaţia de sprijin moral reciproc:
Aceasta indatorire este o componenta esentiala a relatiilor personale dintre soţi;
obligaţia sprijinului moral reciproc are un caracter juridic, este prevazuta in art.2 Codul
Familiei si se poate concretiza sub diferite forme: incurajarea si sustinerea celuilalt in
vederea depasirii unei situatii dificile sau ingrijirea devotata a sotului suferind.
Neindeplinirea obligatiei de sprijin moral poate afecta grav relatiile de familie, care are ca
rezultat subminarea afectiunii si increderii reciproce ceea ce nu poate duce decat la
desfacerea căsătoriei.
III. Obligaţia de coabitare:
18
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 68;

15
 Îndatoririle soţilor de a locui impreuna reprezinta una din premisele efective ale
scopurilor naturale ale căsătoriei. Hotararea viitorilor soţi de a se căsători si de a intemeia
o familie implica traiul comun al acestora in cadrul aceluiasi domiciliu. Desi nu este
prevazut in mod expres in Codul Familiei ideea domiciliului comun rezulta din intreaga
economie a legilor: copilul minor locuieste la părinţii sai, deci la domiciliul comun al
soţilor. Soţii isi stabilesc de comun acord locuinta pentru ca in ceea ce priveste căsătoria,
dreptul de a decide le apartine in exclusivitate. Pentru motive exceptionale soţii se pot
hotara de comun acord sa aiba in mod temporar locuinte separate, insa refuzul nejustificat
al unuia dintre soţi de a locui impreuna cu celalalt poate constitui motiv de divorţ.
Uneori pot interveni neintelegeri intre soţi de natura sa determine pe celalalt sa
paraseasca domiciliul conjugal, alteori comportamentul abuziv si violent al celuilalt sot
pot pune in pericol viata copilului minor si al celuilalt sot.
IV. Obligaţia de fidelitate:
Este o indatorire de ordin personal, nepatrimonial si are un caracter moral si
juridic deopotriva. Caracterul juridic rezulta din unele prevederi ale Codului Familiei.
Prezumtiile legale de paternitate in ceea ce priveste copilul nascut sau conceput in timpul
căsătoriei rezulta din ideea respectarii de catre soţie a obligatiei de fidelitate. In virtutea
principiului egalitatii dintre sexe, obligaţia de fidelitate este valabila si pentru barbat.
Incalcarea obligatiei de fidelitate poate fi sanctionata penal prin savarsirea
infractiunii de adulter (art.304 Cod Penal) si constituie motiv temeinic de divorţ.
V. Îndatoriri conjugale:
Acestea exista chiar daca soţii nu au un domiciliu comun si sunt despartiti in fapt.

Casatoria - efectele de natura patrimoniala;

Relatiile patrimoniale dintre soţi:19

Relatiile patrimoniale sunt consecinta relatiilor personale. Viata in comun, gospodarirea
in comun implica impletirea intereselor patrimoniale dintre cei doi soţi cu privire la
drepturile si obligaţiile acestora.
Comparativ cu relatiile personale posibilitatile de interventie ale instantelor judecatoresti
sunt mai numeroase in cadrul relatiilor patrimoniale. Ducerea la indeplinire a obligatiei
de sprijin material reciproc poate fi dispusa prin constrangere juridica.

Relatiile patrimoniale presupun:

1.Obligaţia de sprijin material reciproc ;
2.Comunitatea de bunuri ale soţilor ;

1.Obligaţia de sprijin material reciproc: soţii au obligaţia sa-si acorde sprijin moral si
material reciproc
Aceasta obligatie presupune:
a).obligaţia de a contribui la sustinerea cheltuielilor casniciei;
b).obligaţia de întreţinere intre soţi;
a). Cheltuielile casniciei includ toate cheltuielile pe care le antreneaza mariajul comun si
cheltuielile facute cu cresterea si educarea copiilor minori. In situatia in care unul dintre
19
Ibidem, pag. 72;

16
soţi nu-si indeplineste aceasta obligatie, se poate cere instantei sa-l oblige pe celalalt sot
sa-si indeplineasca obligaţiile fara ca aceasta hotarare sa duca la divorţ.Obligaţia de a
suporta cheltuielile casniciei constituie o sarcina permanenta si neconditionata a ambilor
soţi. Ea este prioritara fata de toate celelalte obligaţii de întreţinere.
Oricare dintre soţi poate exercita o profesie si poate dispune liber de veniturile
sale cu rezerva respectarii îndatoririi de a contribui la sustinerea cheltuielilor casniciei.
Sotul care indeplineste muncile casnice sau se ocupa de cresterea copiilor minori
e considerat datorita activitatilor sale ca-si aduce aportul la sustinerea cheltuielilor
casniciei.
De asemenea sotul care prin activitatea sa a contribuit la activitatea profesionala a
celuilalt sot dincolo de limitele obligatiei de sprijin moral sau ale obligatiei de a contribui
la cheltuielile casniciei, poate solicita si obtine o despagubire proportionala cu masura
imbogatirii celuilalt sot.
Obligaţia de a contribui la acoperirea cheltuielilor casniciei include si obligaţia de
întreţinere fata de copiii minori. Descendentul minor are dreptul la întreţinere oricare ar fi
pricina starii de nevoie in care se gaseste. Starea de nevoie a copiilor minori e prezumata,
indifferent de situatia părinţilor, indifferent daca ei convietuiesc sau nu , daca sunt
divorţaţi, separate faptic sau minorul provine din afara căsătoriei, insa are filiatia stabilita,
el este indreptatit sa ceara in instanta obligarea unuia sau ambilor părinţi la întreţinere.
b). Obligaţia legală de întreţinere intre soţi:
Aceasta obligatie izvoreste din lege si este intemeiata pe institutia căsătoriei.
Potrivit prevederilor art. 41 C. fam., soţii isi datoreaza întreţinere pana la desfacerea
căsătoriei, iar potrivit art. 89 C. fam., soţii isi datoreaza întreţinere inaintea oricaror alte
persone.
Obligaţia de întreţinere se realizeaza prin simplul fapt al convietuirii celor doi soţi
si prin participarea voluntara a acestora la sustinerea cheltuielilor casniciei. Obligarea
unuia dintre soţi de a acorda întreţinere celilalt sot, apare atunci cand relatiile dintre soţi
sunt tensionate, aceasta fiind precedata, uneori. de despartirea lor in fapt.
Astfel, sotul care se afla in incapacitate de a muncii sau este lipsit de mijloace
materiale proprii prin care sa-si asigure cele necesare cheltuielilor zilnice, poate pretinde
celuilalt sot plata unei pensii de întreţinere. Pentru aceasta, el trebuie sa dovedeasca
faptul ca se afla in incapacitate de a muncii, deci, in stare de nevoie si faptul ca celalalt
sot are mijloacele necesare pentru a-i acorda pensia de întreţinere.
Starea de nevoie a sotului care pretinde întreţinere se apreciaza in raport de
veniturile si bunurile proprii producatoare de venituri, ale celuilalt sot. Cat priveste
bunurile comune acestea sunt prin natura lor destinate intretinerii oricaruia dintre soţi,
acestea putand sa fie valorificate inainte de a se cere obligarea sotului la plata unei pensii
de întreţinere. Mai mult pentru aceasta este posibila introducerea unei cereri de partaj a
bunurilor commune, atunci cand unul dintre soţi nu are alte surse de venit si este nevoit
sa-si asigure existenta pe seama comunitatii de bunuri.(art. 36 alin.2 C. fam.)
Dreptul unuia dintre soţi de a cere obligarea celuilalt sot la plata unei pensii de
întreţinere poate fi valorificat si atunci cand starea de nevoie in care se afla sotul care
pretinde acest lucru nu se datoreaza incapacitatii sale de munca ci unor imprejurari care
il impiedica sa depuna o munca prin care sa-si asigure cele necesare intretinerii sale, cum
ar fi : ingrijirea unei rude bolnave. Temeinicia acestor imprejurari va fi lasata, totusi, la
aprecierea instantei.

17
 Obligaţia legală de întreţinere intre soţi poate fi valorificata pe toata durata
căsătoriei, indiferent daca aceştia locuiesc impreuna sau sunt despartiti in fapt, inclusiv pe
durata procesului de divorţ.

3. Comunitatea de bunuri a soţilor:

Comunitatea de bunuri a sotilor ia nastere concomitent cu incheierea casatoriei si
se sfarseste o data cu incetarea căsătoriei, prin moartea unuia dintre soţi sau desfacerea
căsătoriei in urma divorţului. Regimul de bunuri al soţilor este un regim matrimonial.

Bunurile sotilor

Bunurile sotilor, regimul juridic al acestora, clasificarea lor in comune si proprii,

drepturile sotilor asupra acestora;

Este de stiut ca in patrimoniul sotilor exista doua categori de bunuri:

-categoria bunurilor comune ambilor soţi, cea mai larga;
-categoria bunurilor proprii, categorie de bunuri permisa de lege.

Prezumtia de comunitate a bunurilor dobandite :

Bunurile dobandite de catre oricare dintre soţi in timpul căsătoriei face parte din
categoria bunurilor comune, calitate care nu trebuie dovedita, aceasta se prezuma.
Comunitatea de bunuri ca si componenta principala a bunurilor soţilor e impusa de art. 30
C. fam., care dispune: “Bunurile dobandite in timpul căsătoriei de catre oricare dintre
soţi sunt de la data dobandiri lor bunuri comune.(alin1); Orice conventie contrara este
nula.(alin2).
Cum insa prezumtia legal constituita nu are caracter absolut, ea poate fi rasturnata
iar cel care contesta aceasta trebuie sa demonstreze, fie ca bunul nu a fost dobandit in
timpul căsătoriei, fie ca acesta reprezinta un bun propriu al unuia dintre ei (art.31 Codul
Familiei).
Prin urmare daca calitatea de bun comun se prezuma, calitatea de bun propriu
trebuie dovedita. Pentru a dovedi ca un bun este propriu, soţii au la indemana orice mijloc
de proba.
Referitor la conventiile contrare comunitatii de bunuri acestea privesc orice fel de
conventie, intelegere, intervenita intre soţi anterior căsătoriei ori dupa încheierea
căsătoriei, intre soţi pe de o parte sau unul dintre ei si o terta persoana, pe de alta parte,
inainte sau dupa încheierea căsătoriei si prin care s-ar urmari suprimarea sau micsoarea
comunitatii de bunuri.
Majoritatea legislatiilor contemporane sunt insa mult mai permisive in aceasta
privinta, lasand libertatea de a organiza aspectele patrimoaniale ale vietii conjugale.

Categoria de bunuri comune 20;

Pentru ca un bun sa fie calificat drept bun comun al soţiilor, trebuie indeplinite
cumulativ urmatoarele doua condiţii:
20
Ibidem , pag. 81;

18
 a).bunul sa fie dobandit de oricare dintre soţi in timpul căsătoriei;
b).bunul sa nu faca parte din categoria bunurilor proprii;
a).Dobandirea unui bun consta in faptul de a deveni titular asupra unui drept real
sau de creanta in baza oricarui act sau fapt juridic prin oricare din modurile de dobandire
prevazute de legea civila; in practica, inclusiv insusirea ilicita inseamna dobandire;
Asadar bunurile dobandite in timpul căsătoriei, adica in intervalul de timp scurs de la
încheierea căsătoriei pana in momentul desfiintarii, desfacerii ori a incetarii căsătoriei,
sunt bunuri comune.
Astfel, in cazul căsătoriei desfiintate, se produc efectele putativitatii căsătoriei,
adica se poate aplica prezumtia de comunitate numai daca unul dintre soţi a fost de buna
credinta la încheierea căsătoriei. Prezumtia de comunitate priveste numai sotul de buna-
credinta.
In cazul desfacerii căsătoriei, prezumtia de comunitate opereaza pana in
momentul in care hotararea prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei ramane irevocabila,
deci bunurile dobandite pe parcursul procesului de divorţ intra in masa bunurilor comune.
In cazul incetarii căsătoriei prin moartea prezumata a unuia dintre soţi, prezumtia
de comunitate opereaza pana in momentul ramanerii definitive si irevocabile a hotararii
decalarative de moarte. Prin urmare bunurile dobandite dupa aceasta data de catre sotul
supravietuitor sunt bunuri proprii. Daca sotul declarat mort prin hotarare judecatoreasca,
reapare, hotararea declarativa de moarte este anulata, iar bunurile dobandite de sotul
supravietuitor in intervalulul de timp cuprins intre data prezumata a mortii si data
ramanerii definitive a hotararii declarative de moarte sunt considerate retroactiv bunuri
comune ale soţiilor.
Prezumtia de comunitate opereaza chiar si in perioadele de separatie faptica ce pot
aparea in timpul căsătoriei, indiferent de motive, fiind suficienta calitate de sot din
momentul dobandirii.

Categoria de bunuri proprii;21

Potrivit prevederilor art. 31 C.fam., fac parte din categoria bunurilor
proprii:bunurile dobandite anterior căsătoriei; bunurile dobandite prin mostenire, legat
sau donatie, afara numai daca dispunatorul n-a prevazut ca ele vor fi comune; bunurile de
uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soţi; premiile si
recompensele, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele sau proiectele de inventii sau
inovatii si alte asemenea bunuri; Indemnizatia de asigurare sau despagubirea cuvenita
pentru prejudicii cauzate persoanei unuia dintre soţi; valoarea care reprezinta sau
inlocuieste un bun propriu;
In ceea ce ii priveste pe concubini, prin căsătorie, opereaza confuziunea de
patrimonii, prin urmare, daca ei se casatoresc, bunurilor dobandite de ei inainte de
căsătorie li se aplica regimul de proprietate pe cote-parti.
Bunurile comune si impartirea acestora in timpul casatoriei;

Partajul bunurilor comune in timpul căsătoriei ;

21
Ibidem;

19
 Este o masura exceptionala, se poate dispune fie la cererea unuia dintre soţi, fie la
cererea creditorilor personali a unuia dintre soţi si exclusiv pe cale judiciara.
La cererea unuia dintre soţi partajul se dispune numai pe motive temeinice (de
exemplu daca soţii sunt despartiti faptic, daca unul dintre soti instraineaza bunuri fara a
avea consimtamantul celuilalt, comportamentul unuia dintre soti de natura sa duca la
distrugerea si degradarea bunurilor, etc).
O data pronuntata hotararea de partaj, bunurile atribuite firecăruia dintre soţi vor
deveni proprietate exclusiva a firecăruia, drept exclusiv al acestora, retroactivand pana in
momentul dobandirii. Partajul chiar daca priveste totalitatea bunurilor aflate in
comunitatea soţilor nu este de natura sa infranga prezumtia de comunitate pentru ca pe
viitor bunurile achizitionate in timpul căsătoriei vor intra in puterea legii sub incidenta
aceleiasi prezumtii de comunitate.

Partajul la cererea creditorilor personali:

Daca din patrimoniul propriu al sotului debitor nu s-a reusit acoperirea integrala a
creantei pe care o datora, creditorii personali ai acestuia pot cere partajul bunurilor
comune ;
Astfel, “orice datorie contractata in timpul căsătoriei de oricare dintre soţi este proprie”,
exceptie in cazul in care datoria este considerata comuna:
Sunt considerate datorii comune :
1. datoriile contractate de soţi impreuna ;
2. cheltuielile facute cu administrarea oricarora din bunurile comune ;
3. imprumuturile contractate in vederea indeplinirii si sustinerii cheltuielilor
obisnuite ale căsătoriei ;
4. obligaţia de a repara prejudiciul cauzat avutului public prin fapta ilicita a unuia
dintre soţi in masura in care, ca urmare a faptei ilicite masa bunurilor comune a
inregistrat un spor ;

Reguli de aplicare a procedurii de urmarire:

Bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. Cu
toate acestea, dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul sau personal
poate cere impartirea bunurilor comune, insa numai in masura necesara pentru
acoperirea creantei sale.
Creditorii comuni vor putea urmari si bunurile proprii ale soţilor, insa numai dupa
urmarirea bunurilor comune.

Teme de autoevaluare:
- care sunt posibilitatile soţilor in privinta numelui ?
- care sunt relatiile patrimoniale ce izvorasc din încheierea căsătoriei ?
- soţii pot lucui temporar despartiti fara sa fie incalcata obligaţia de coabitare ?
- de cate feluri sunt bunurile sotilor?
- cand se poate cere partajul bunurilor comune?
- ce persoane sunt indreptatite sa ceara partajul bunurilor comune a sotilor?

MODULUL IV: Desfacerea casatoriei

20
Scop: Prezentarea posibilitatilor legale pe care sotii le au cu privire desfacerea
casatoriei, a motivelor de divort, prezentarea procedurii utilizate in cadrul divortului si a
posibilitatilor de impartire a bunurilor comune

Obiective:
O1: sa defineasca notiunea de desfacere a casatoriei, precum si modalitatilor de
realizare ale acesteia;
O2: sa enumere motivele de divort, atat de natura subiectiva cat si de natura obiectiva
O3: sa enumere principalele etape si elemente ale procedurii divortului
O4: sa precizeze conditiile desfacerii casatoriei prin acordul partilor
O5: sa descrie principalele efecte pe care le are desfacerea casatoriei in relatiile dintre
soti, precum si intre parinti si copii;
O6: sa precizeze si sa descrie posibilitatile pe care sotii le au cu privire la bunurile
comune

Ghid de studiu:
- notiunea de desfacere a casatoriei
- desfacerea castoriei la cererea unuia dintre soti/ desfacerea casatoriei
prin acordul partilor;
- motive temeinice de divort: de natura subiectiva, de natura obiectiva
- procedura divortului
- efectele desfacerii intre fostii soti/efectele desfacerii casatoriei fata de
copii minori;
- ancheta sociala; autoritatea tutelara citata in procesul de divort
- impartirea bunurilor comune ale sotilor la desfacerea casatoriei:
impartirea bunurile potrivit invoielii lor; impartirea pe cale judiciara-
partajul;

Desfacerea casatoriei- notiune si modalitati de desfacere, procedura22;

Divorţul se defineste ca fiind singura modalitate prin care instanta de judecata

dispune la cererea unuia dintre soţi sau pe temeiul consimtământului celor doi soţi,
stingerea cu efecte numai pentru viitor a principalelor consecinte care rezulta din
încheierea unei căsătorii valabile.
Divorţul poate fi pronuntat atat la cererea unuia dintre soţi cat si pe temeiul
consimtământului celor doi soţi.
Desfacerea căsătoriei la cererea unuia dintre soţi:
Pentru ca divorţul sa fie pronuntat la cererea unuia dintre soţi trebuie sa fie intrunite
cumulative urmatoarele condiţii:a)sa existe motive temeinice de divorţ;
b).aceste motive sa afecteze grav relatiile dintre soţi;
c). continuarea căsătoriei sa nu mai fie posibila;

Motivele temeinice pot fi atat de natura subiectiva cat si de natura obiectiva;

22
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 165;

21
 Motivele de natura subiectiva: implica culpa unuia sau ambilor soţi in
degradarea relatiilor de familie; Printre motivele de divorţ ar putea fi enumerate actele de
violenta, infidelitate, sustragerea indelungata a sotului parat de la obligaţia de a convietui
nepotriviri de ordin fiziologic. Pretinsa culpa a sotului parat invocata de reclamant si
constatata de instanta face posibila verificarea indeplinirii celorlalte condiţii in prezenta
carora poate fi pronuntata desfacerea căsătoriei. Divorţul nu poate fi pronuntat daca din
probele administrate rezulta vina exclusiva a sotului reclamant, iar sotul parat nu a
formulat cerere reconventionala solicitand desfacerea căsătoriei. Sotul nu poate pretinde
imposibilitatea continuarii căsătoriei, atunci cand la originea dezbinarii relatiilor de
familie se afla exclusiv cauze imputate lui. Cand sotul parat prin cererea reconventionala
a solicitat de asemenea desfacerea căsătoriei, divorţul se va putea dispune si din vina
exclusiva a sotului reclamant. Daca divorţul s-a pronuntat din vina unuia din soţi, acesta
nu va putea beneficia de pensie de întreţinere din partea fostului sot decat timp de 1 an de
la desfiintarea căsătoriei, cheltuielile de întreţinere ale sotului nevinovat nu este limitata
in timp.Daca divorţul s-a dispus din vina ambilor soţi, fiecare din foştii soţi au dreptul la
întreţinere pe toata durata starii de nevoie determinata de incapacitate de munca
intervenita inainte sau in timpul căsătoriei.
Recăsătorirea fostului sot stinge dreptul de întreţinere al acestuia. La cererea ambilor soţi
hotararea de divorţ nu se va motiva.
Motivele de natura obiectiva vizeaza starea de sanatate a soţilor, astfel incat
oricare dintre soţi poate cere desfacerea căsătoriei daca starea sanatatii lui face imposibila
continuarea acesteia, indiferent daca aceasta stare a aparut inainte sau dupa încheierea
căsătoriei. Acest motiv poate fi invocat atat de sotul sanatos cat si de sotul care este
bolnav.
Căsătoria incheiata cu alienatul sau debilul mintal sau cu cel lipsit de facultati
mintale pe perioada cand acesta nu are discernamantul faptelor sale, este lovita de nulitate
absoluta. Daca o asemenea boala a intervenit ulterior incheierii căsătoriei, cererea de
divorţ este admisibila. Nulitatea relativa poate fi invocata numai in limitele termenului de
prescriptie de 6 luni. Prin implinirea termenului de prescriptie sotul pierde sansa de a
obtine desfacerea căsătoriei, dar poate inainta o actiune de divorţ:
Motivele invocate si dovedite in fata instantei nu constituie temei suficient pentru
admiterea actiunii de divorţ, fiind necesar ca acestea sa aiba si un impact grav asupra
relatiilor de familie, cum ar fi: vatamarea grava, deteriorarea raporturilor de familie;
Astfel, instanta ramane sa analizeze gravitatea cauzelor si imprejurarilor, daca
mentinerea căsătoriei este posibila sau nu. Stabilitatea familiei nu este o chestiune
exclusiv privata, de aceea societatea este interesata de ocotirea ei.

Procedura divorţului:
Actiunea de divorţ are un caracter strict personal, astfel incat doar unul dintre soţi
poate sa formuleze o cerere de desfacere a căsătoriei. Actiunea se introduce la Judecatoria
de la ultimul domiciliu comun al soţilor cu conditia ca cel putin unul dintre soţi sa mai
locuiasca in raza acelei instante.
Daca nici unul din soţi nu mai locuieste la ultimul domiciliu comun atunci cererea
se va introduce la instanta unde isi are domiciliul paratul. Cand nu se cunoaste nici
domiciliul paratuli cererea se va introduce la instanta competenta de la domiciliul
reclamantului.

22
 Desi, in cauzele civile prezenta reclamantului nu este obligatorie, in materie de
divorţ prezenta acestuia este obligatorie, la fel si cea a paratului daca a formulat cerere
reconventionala.
Exista, totusi cateva situatii de exceptie cand pe langa asistarea reclamantului si a
paratului reconventional este posibila si reprezentarea:
1. cand unul dintre soţi executa o pedeapsa privative de libertate;
2. cand unul dintre soţi este impiedicat a se prezenta de o bola grava;
3. cand unul dintre soţi este pus sub interdictie sau isi are resedinta in strainatate;
De asemenea, in materie de divorţ, in ceea ce priveste probatiunea aceasta difera
de dreptul comun, in sensul ca unele mijloace de proba care pot fi folosite in materie de
drept comun nu vor putea fi folosite in procedura divorţului. Astfe, interogatoriul partilor
nu va putea fi foflosit niciodata pentru solutionarea cererei de divorţ, insa va putea fi
folosit pentru solutionarea capetelor de cerere accesorii divorţului cum ar fi in materia
impartirii bunurilor.
Procedura divorţului mai difera de dreptul comun si prin aceea ca rudele sau afinii
pana la gradul III inclusiv vor putea fi ascultati ca si martori. In situatia in care odata cu
judecarea divorţului instanta a fost investita si cu alte capete de cerere atunci acestea vor
urma regula de la judecata de drept comun urmand ca divorţul sa se judece dupa propriile
sale reguli.
In situatia in care exista copiii minori rezultati din căsătorie care au implinit 10
ani atunci va fi citata in mod obligatoriu si autoritatea tutelara. De asemenea minorul de
10 ani va fi ascultatat in camera de consiliu de catre instanta pentru a stabili caruia dintre
părinţi urmeaza a fi incredintat pentru crestere si educare. Pe parcursul procesului de
divorţ reclamantul va putea renunta la actiunea fomulata, renuntare ce poate fi realizata
inclusiv in faza procesulala a apelului sau recursului.
In urma analizarii probelor instanta va putea pronunta urmatoarele hotarari:
-poate dispune desfacerea căsătoriei din vina exclusiva a sotului parat;
-desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi chiar daca numai reclamantul a formulat
cerere de divorţ dar din probele administrate reiese culpa comuna in deteriorarea relatiilor
de familie;
-desfacerea căsătoriei din vina sotului reclamant, cand sotul parat a formulat cerere
reconventionala din probele administrate reiese culpa sotului reclamant;
De asemenea instanta poate pronunta respingerea cereri de divorţ in ipoteze in
care paratul nu a formulat cerere reconventionala iar reclamantul nu a putut demonstra
vinovatia paratului in deteriorarea relatiilor patrimoniale.

Desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor:

Potrivit art.38 Codul Familiei, divorţul poate fi pronuntat pe baza acordului
ambilor soţi daca sunt indeplinite urmatoarele condiţii:
a) de la data incheierii căsătoriei sa fi trecut cel putin un an;
b). copii rezultati din căsătorie sa nu fie minori;
c). consimtământul mutual al celor doi soţi in ceea ce priveste desfacerea
căsătoriei, conditie care nu este prevazuta expres in textul legii dar care se subintelege;
Inainte de implinirea termenului de 1 an, instantei nu ii este permisa desfacerea
căsătoriei

23
Termenul de 1 an nu este nici de prescriptie nici de decadere, prin urmare se va socoti pe
zile intregi, nefiind luata in calcul ziua incheierii căsătoriei. Nerespectarea conditiei
privitoare la durata căsătoriei atrage respingerea cererii de divorţ
Copiii deveniti majori precum si copiii proveniti dintr-o căsătorie anterioara nu
impiedica divorţul. In ceea ce priveste fiica minora căsătorită inainte de implinirea varstei
de 18 ani, aceasta dobandeste capacitate deplina de exercitiu, capacitate pe care nu o
pierde in urma divorţului.
Cu privire la situatia in care soţii au adoptat un copil ori sotul a adoptat copilul
firesc al celuilalt, divorţul nu este permis pe perioada minoritatii acestuia.
Sub aspect procedural, cerere de divorţ formulate de cei doi soţi trebuie semnata
de amandoi, in fata presedintelui sau vicepresedintelui instantei.
Predesintele/vicepresedintele instantei va stabili un termen de 2 luni iar la expirarea
acestui termen soţii se infatiseaza in fata instantei unde vor arata daca isi mentin sau nu
hotararea de a divorţa. In caz afirmativ instanta va pronunta o hotarare irevocabila care
nu mai poate fi atacata cu apel sau cu recurs.

Desfacerea casatoriei- efectele desfacerii intre fostii soti, respectiv fata de

copii minori;

Efectele desfacerii casatoriei intre fostii soti;

Un prim efect vizeaza relatiile dintre cei doi soţi, astfel, odata cu pierderea
calitatii de sot inceteaza si drepturile si obligaţiile conjugale si anume aceştia nu-si mai
datoreaza obligaţia de sprijin moral reciproc, obligaţia de fideliatate si nici obligaţia de
coabitare. Pe toata durata procesului, insa, toate aceste obligaţii exista.
In privinta dreptului la nume, exista posibilitatea ca sotul care a luat dupa
căsătorie numele celuilalt sot sa-si pastreze numele, fie de comun acord cu celalalt sot, fie
cu incuvintatrea instantei de judecata in situatia in care celalalt sot se opune. Intr-o astfel
de situatie sotul care doreste sa-si pastreze numele din timpul căsătoriei trebuie sa aiba
motive temeinice.

Efectele desfacerii căsătoriei fata de copii minori ;

In situatia in care exista copii minori instanta este obligata ca odata cu

pronuntarea divorţului sa statueze asupra incredintarii copiilor minori. Instanta poate sa
incredinteze copii fie unuia dintre părinţi, fie rudelor apropriate in situatia in care nu este
posibila incredintarea acestuia catre un parinte sau altul. Instanta mai poate dispune
incredintarea lor la o institutie de ocrotire in ipoteza in care nu exista nici rude apropiate.
Instanta va avea in vedere intotdeauna interesele copilului minor. De asemenea instanta
va dispune citarea autoritatii tutelare precum si intocmirea unei anchete sociale care sa
stabileasca cu titlu de recomandare la care din părinţi sa fie incrdeintati copiii. Parintele
caruia nu i-a fost incredintat copilul/copiii, are drepturi si obligaţii in privinta cresterii si
educarii copilului/copiilor si bineinteles, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu
acesta/aceştia, precum si dreptul de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si
pregatirea profesionala.

24
 Sotul caruia i-a fost incredintat copilul/copiii poate pretinde si obtine obligarea
celuilalt sot la plata unei pensii de întreţinere.
Dreptul de a avea legaturi personale cu copilul/copiii se mentine si in ipoteza in
care aceştia au fost incredintati spre crestere si educare unei institutii de ocrotire.

Ancheta sociala .
In cazul in care din casatoria a carei desfacere prin divort se cere au rezultat copii
minori, una dintre probele administrate in cauza este ancheta sociala. Avocatul, la
momentul redactarii actiunii de divort solicita in aceste cazuri si citarea Autoritatii
tutelare competente in cauza respectiva. La momentul propunerii probelor, el va solicita
si ancheta sociala, efectuata la domiciliul la care se afla copilul sau/si la domiciliile
fiecaruia dintre parinti in cazul in care ambii solicita incredintarea. Autoritatea tutelara isi
da avizul pentru incredintarea minorului unuia dintre parinti, in caz de divort, spre
crestere si educare.
Autoritatea tutelara întocmeşte anchete sociale solicitate de instantele
judecatoreşti, cu opţiunea Autorităţii tutelare privind încredinţarea, modul de crestere si
educare, domiciliul si felul învaţaturii minorilor în cauzele civile avand ca obiect:,,divorţ
cu copii,,şi face propuneri referitoare la modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor
părinteşti.
Raportul de ancheta sociala retine date privind conditiile in care este crescut
minorul, cine si cu ce contribuie la ingrijirea, cresterea, educarea lui, de care dintre parinti
este atasat mai mult. Raportul de ancheta sociala are in vedere doar aceste aspecte privind
minorul si incredintarea lui, neputand fi utilizat pentru dovedirea motivelor de divort.
Judecatorul va aprecia aceasta proba in raport cu celelalte, el nefiind obligat sa
urmeze indicatiile privind incredintarea minorului catre un parinte sau altul.

Autoritatea tutelara, citata in procesul de divort. Autoritatea tutelara are

printre principalele atributii controlul modului in care cei doi parinti exercita drepturile,
dar mai ales obligatiile cu privire la minor si bunurile sale. In cazul divortului in care sotii
aflati in proces de divort, nu se inteleg cu privire la incredintarea copilului / copiilor
minor din casatorie, unuia dintre ei, se citeaza si Autoritatea tutelara in cadrul procesului,
pentru efectuarea unei anchete sociale.

Ancheta sociala – elemente/etape. Ancheta sociala cuprinde o serie de etape si

elemente, intre care: studierea amanuntita a cazului, verificare efectuata la domiciliu,
considerarea datelor personale si familiale, studierea starii sanatatii a copilului si a starii
materiale a parintilor, elaborand concluzii si propuneri.

Impartirea bunurilor comune ale sotilor la desfacerea casatoriei;23

Totodata cu ocazia divorţului cei 2 soţi pot solicita instantei de judecata si
impartirea bunurilor comune, in situatia in care acest lucru nu s-a realizat prin buna lor
invoiala.
Deci, pentru incetarea comunitatii de bunuri, soţii au la indemana urmatoarele
posibilitati:
23
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 207;

25
1) sa-si imparta bunurile potrivit invoielii lor;
2) calea judiciara-partajul;

1. Deci, sotii au posibilitatea sa-si imparta bunurile prin buna lor invoiala sens in
care aceasta primeste caracterul unei tranzactii, care este valabila chiar daca nu a
fost intocmita in scris. Aceasta tranzactie are efect declarativ de drepturi si nu
efect constitutiv, deoarece consolideaza drepturi preexistente.
2. In situatia in care sotii nu se inteleg cu privire la impartirea bunurilor, atunci au
posibilitatea de a se adresa instantei pentru a se realiza astfel un partaj judiciar ;

Masa de impartit este compusa din bunurile comune, dobandite in timpul

casatoriei.
In categoria bunurilor comune intra toate bunurile care au fost dobandite de cei
doi soţi dupa încheierea căsătoriei, cu conditia ca aceste bunuri sa nu faca parte din
categoria bunurilor proprii.
In categoria bunurilor proprii intra toate bunurile dobandite de oricare dintre soţi
inaintea căsătoriei precum si bunurile dobandite in timpul căsătoriei prin mostenire, legat
sau donatie, bunurile de uz personal sau cele necesare exercitarii profesiei, bunurile
dobandite cu titlu de premii sau recompense, indemnizatia de asigurare sau despagubire
ca urmare a producerii unor accidente precum si bunurile obtinute cu plata pretului unui
bun care a fost in proprietatea sotului inainte de încheierea căsătoriei.
Daca o parte pretinde ca unul sau mai multe bunuri sunt comune este necesar ca
acesta sa faca dovada proprietatii indivize precum si contributia firecăruia la
achizitionarea acestora.
In categoria bunurilor comune intra si bunurile ce au fost dobandite prin
mostenire, legat sau donatie, cu conditia ca dispunatorul sa fi prevazut in mod expres ca
acele bunuri vor fi comune. Dovada manifestarii de vointa a testatorului poate fi facuta
prin orice mijloc de proba, precum si prin prezumtii.
Bunurile de uz personal sunt acele obiecte care sunt folosite in mod exclusive de
unul dintre cei doi soţi iar in aceasta categorie intra obiectele de imbracaminte,
echipamente musicale sau sportive. Data dobandiri acestor bunuri nu e relevanta pantru
ca ceea ce este important este ca acestea sa fie folosite in mod exclusive de unul dintre
cei doi soţi. Obiectele de lux, cum ar fi blanurile sau bijuteriile ce incorporeaza valori
deosebite vor fi considerate vor fi considerate bunuri comune sau bunuri proprii in
functie de nivelul de trai al celor doi soţi.
Caracterul de bun propriu se pastreaza chiar daca in profesia sotului intrevine
ulterior o schimbare sau daca unul dintre soţi exercita concomitant doua sau mai multe
profesii.
Bunurile de uz personal destinate exercitarii profesiei nu vor fi proprii ci comune
in situatia in care se demonstreaza faptul ca achizitionarea acestora s-a facut in scop de
tezaurizare a unor economi dobandite in timpul căsătoriei. In categoria bunurilor proprii
intra si manuscrisele stiintifice sau literare precum si schitele sau proiectele artistice si
proiectele de inventii sau inovatii.
Astfel daca sotii aleg calea partajului judiciar, instanta pronunta o hotarare de
partaj prin care se constata si se recunosc retroactiv drepturi preexistente.

26
Teme de autoevaluare:
-in ce conditii poate fi desfacuta casatoria?
-cine poate cere defacerea casatoriei?
-ce efecte produce desfacerea casatoriei?

MODULUL V: Filiatia fireasca

27
Scop: definirea notiunii de filiatie fireasca, atat in sens larg cat si in sens restrans,
precum si a modalitatilor de stabilire a acesteia in vederea utilizarii corecte a termenilor
si a limbajului de specialitate, notiuni utile din perspectiva activitatiilor pe care studentii
o vor desfasura in calitate de functionari publici.

Obiective:
O1: sa defineasca notiunea de filiatie fireasca atat in sens larg cat si in sens restrans;
O2: sa descrie posibilitatile de stabilire a maternitatii unui copil;
O3: sa enumere modaliatile in care poate fi realizata recunoasterea de maternitate;
O4: sa precizeze caracterele juridice ale recunoasterii de maternitate
O5: sa prezinte mijloacele de stabilire a filiatiei fata de tata a copilului din casatorie;
O6: sa prezinte elementele principale ale actiunii in tagaduirea paternitatii
O7: sa precizeze mijloacele de stabilire a filiatiei fata de tata a copilului din afara
casatoriei

Ghid de studiu:
- notiune de filiatie (in sens larg si in sens restrans)
- filiatia fata de mama si mijloacele de stabilire
- modalitatile si Caracterele juridice ale recunoasterii de maternitate
- filiatia fata de tata a copilului din casatorie si mijloacele de stabilire - se
poate stabili fie prin recunoastere voluntara, fie pe calea unei actiuni in
justitie.
- prezumtia timpului legal al conceptiei
- filiatia fata de tata a copilului nascut sau conceput in timpul căsătoriei
- tagaduirea paternitatii – actiunea in tagaduirea paternitatii
- mijloacele de stabilire a filiatiei fata de tata a copilului din afara
casatoriei. stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei prin
hotarare judecatoreasca

Filiatia fireasca-notiune24;

Poate fi definita in doua sensuri:

-in sens larg, noţiunea evoca legatura juridica ce exista ca urmare a descendentei
biologice intre o persoana si ascendentii sai;
-in sens restrans, noţiunea desemneaza raportul de descendenta a unei persone
din părinţii sai, legatura directa si imediata dintre un copil si părinţii sai.
Privita in raport cu mama, filiatia se numeste maternitate iar in raport cu tatal
filiatia se numeste paternitate.
Legatura de filiatie poate fi din căsătorie, daca persoana s-a nascut sau a fost
conceputa in timpul căsătoriei sau din afara căsătoriei, cand fie părinţii nu sunt căsătoriti
intre ei sau in situatia in care unul sau ambii sunt necunoscuti.

24
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 219;

28
 Filiatia fata de mama si mijloacele de stabilire; 25

Rezulta din faptul material al nasterii copilului de catre o anumita femeie.

Stabilirea maternitatii presupune dovada faptului material al nasterii, precum si
identitatea noului nascut care revendica aceasta filiatie. Cel mai frecvent filiatia fata de
mama se dovedeste cu certificatul constatator al nasterii. Cand naşterea nu a fost
inregistrata in registrul starii civile sau copilul a fost trecut ca nascut din părinţi
necunoscuti, maternitatea se poate stabili si prin recunoastrea mamei. Stabilirea
maternitatii mai poate fi facuta si prin hotarare judecatoreasca atunci cand dovada filiatiei
fata de mama nu poate fi facuta prin certificat constatator al nasterii, precum si atunci
cand se contesta realitatea celor cuprinse in certificat.
Inregistrarea nasterii are loc pe baza declaratiei facuta personal, in scris sau
verbal, de catre cei obligati, potrivit legii la serviciul de stare civila de la locul nasterii.
Dupa ce are loc o verificare a continutului declaratiei, delegatul de stare civila,
intocmeste actul de naştere, in Registrul de Naştere a Starii Civile, eliberand, totodata un
certificatconstatator al nasterii.
Certificatul constatator al nasterii face dovada atat a faptului nasterii, cat si a
identitatii copilului. Folosinta starii civile conform cu certificatul constatator al nesterii,
constituie dovada absoluta de maternitate precum si a statutului juridic al persoanei. Prin
urmare,copilul nu poate reclama o stare civila contrara celei ce rezulta din folosinta starii
civile conform cu certificatul sau de naştere, iar tertii nu vor putea contesta o astfel de
stare civila.
In situatia in care, insa intre certificatul de nastrere si folosinta starii civile exista
neconcordanta atunci certificatul de naştere dovedeste raportul de filiatie fata de mama
numai atata timp cat maternitatea nu este contestata.
O astfel de contestatie este admisibila atunci cand folosinta starii civile nu este
conforma cu cea care rezulta din certificatul sau de naştere sau atunci cand copilul are
numai certificat de naştere, nu si folosinta starii civile.Exista posibilitatea ca o persoana
sa nu aiba nici certificat de naştere si nici folosinta starii civile. O astfel de ipoteza are ca
rezolvare promovarea unei actiunii in justitie care sa aiba ca obiect stabilirea filiatiei fata
de mama, dupa cum exista posibilitatea ca si mama sa recunoasca in mod voluntar
maternitatea.
Actiunea in contestarea maternitatii este imprescriptibila si poate fi introdusa de
copil sau de orice persoana interesata.
Maternitatea stabilita prin recunoasterea mamei se realizeaza printr-o declaratie
facuta de bunavoie de catre aceasta intr-una din formele prevazute de lege, prin care
marturiseste ca este mama unui anumit copil.
Codul familiei admite recunoasterea voluntara de maternitate numai in anumite
cazuri si anume:
a).in situatia in care naşterea nu a fost inregistrata in registrele de stare civila ca urmare a
inexistentei registrului de stare civila;
b). in situatia in care copilul a fost trecut in Registrul de Stare Civila ca fiind nascut din
părinţi necunoscuti;
Recunoasterea de maternitate poate fi realizata sub sanctiunea nulitatii absolute
prin urmatoarele modalitati:
25
Idem, op.cit, pag.222;

29
1. Prin declaratie scrisa sau verbala facuta la orice serviciu de stare civila. Inscrierea
recunoasterii se va efectua in registrul de stare civila al localitatii unde a fost inregistrata
naserea sau al localitatii in care s-a nascut copilul daca naşterea sa nu a fost inregistrata
2. Prin intermediul unui inscris authentic. Potrivit dispozitiilor legale, inscrisul autentic
este acel inscris care e intocmit cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public
care are dreptul de a profesa in locul in care s-a intocmit actul respectiv.
3. Prin intermediul testamentului. Prin testament, mama poate sa recunoasca un copil ce
nu a fost recunoscutanterior, iar aceasta recunoastere isi va produce efectele chiar daca
testamentul este revocat. Marturisirea de filiatie nu se poate revoca

Caracterele juridice ale recunoasterii de maternitate

Recunoasterea de maternitate este un act juridic cu caracter personal, mama fiind
singura persoana indreptatita sa faca o asemenea marturisire. Recunoasterea mai poate fi
efectuata si printr-un mandatar cu procura speciala si autentica.
Recunoasterea este un act unilateral si isi produce efectele independent de
acceptarea recunoasterii de catre copil;
Recunoasterea este un act juridic pur si simplu, astfel incat existenta raportului de
filiatie nu poate fi afectat de untermen sau conditie suspensiva.
Recunoasterea de maternitate fiind un act juridic cu character declarative el
conducela stabilirea legaturii de filiatie cu efect retroactive de la data nasterii copilului
sau in ceea ce priveste drepturile acestuia de la data conceperii lui.
Recunoasterea produce efecte erga omnes.
Recunoasterea ce nu corespunde realitatii poate fi contestata de orice persoana
interesata, copilul recunoscut, femeia care a recunoscut maternitatea, o alta femeie ce
poate pretinde ca ar fi mama copilului recunoscut.
Asa cum am arata si mai sus stabilirea maternitatii se poate realiza si pe cale
judiciara:
Stabilirea maternitatii se poate realiza pe cale judecatoreasca atunci cand din orice
imprejurari dovada filiatiei fata de mama nu se poate realiza prin certificat constatator al
nasterii. O astfel de ipoteza poate sa apara in situatia in care naşterea nu a fost trecuta in
Registrul de Stare Civila sau copilul a fost inregistrat ca nascut din părinţi necunoscuti.
O alta ipoteza de stabilire a maternitatii pe cale judiciara se intalneste atunci cand
se contesta realitatea celor cuprinse in certificatul constatator al nasterii.
Intr-o astfel de situatie avem un raport de filiatie copil-mama inscris in actul de
naştere care insa nu corespunde realitatii. O astfel de actiune poate fi introdusa atat de
catre copil cat si de catre mama.

Filiatia fata de tata a copilului din casatorie si mijloacele de stabilire;26

Paternitatea sau filiatia fata de tata desemneaza legatura juridica dintre un copil si
tatal sau. Spre deosebire de filiatia fata de mama paternitatea rezulta din faptul procrearii
copilului ceea ce ii confera un grad sporit de dificulatate in stabilirea raportului de
paternitate.

26
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 235;

30
 Legiuitorul a instituit doua prezumtii de paternitate dintre care una e intemeiata
pe faptul conceptiei copilului in timpul căsătoriei, iar cealalta bazata pe faptul nasterii
copilului in timpul căsătoriei, prezumtii cu ajutorul caraora se stabileste raportul de
filiatie fata de tata a copilului din căsătorie.
Paternitatea copilului din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoastere
voluntara, fie pe calea unei actiuni in justitie.

Prezumtia timpului legal al conceptiei

Determinarea perioadei de timp in care a putut sa aiba loc conceptia copilului
reprezinta prezinta interes atat pentru stabilirea paternitatii copilului din căsătorie( mai
ales daca naşterea copilului a avut loc dupa incetarea, desfacerea sau desfiintarea
căsătoriei) cand prezumtia de paternitate al fostului sot al mamei este incidenta numai
daca faptul conceptiei copilului se situeaza in timpul căsătoriei cat si pentru stabilirea pe
cale judiciara a raportului de filiatie fata de tatal din afara castoriei.
Potrivit dispozitiilor legale, perioada de conceptie se situeaza intre a 300-a si a
180-a zi dinaintea nasterii copilului. Termenul se socoteste regresiv pornindu-se de la
ziua nasterii care nu intra in calcul, insa va intra in calcul ziua de implinire a acestui
termen.
In acest fel diferenta dintre cele doua termene este de 121 de zile perioada ce
constituie timpul legal al conceptiei. In cazul prezumtiei de paternitate a copilului
conceput in timpul căsătoriei este suficient o zi din acest interval de 121 zile sa se
cuprinda in timpul căsătoriei, pentru ca filiatia paterna a copilului sa fie stabilita in
temeiul legii fata de fostul sot al mamei.
Prezumtia de stabilire a timpului legal de conceptie are un caracter absolut,
neputandu-se face nici o dovada importiva ei, nici in sensul ca sarcina a durat mai putin
de 180 de zile si nici in sensul ca aceasta ar fi durat mai mult de 300 de zile.

Filiatia fata de tata a copilului nascut sau conceput in timpul căsătoriei

Potrivit dispozitiilor legale exista o prezumtie legală de paternitate a copilului
nascut in timpul căsătoriei, prezumtie care are in vedere urmatoarele ipoteze si anume:
a). copilul a fost conceput si nascut in timpul căsătoriei;
b). copilul a fost nascut ulterior pronuntarii hotarari de divorţ, dar inainte de ramanerea
irevocabila a acesteia;
c). copilul a fost conceput anterior căsătoriei mamei, dar a fost nascut in timpul
căsătoriei;
Ratiunea acestei prezumtii deriva din faptul ca încheierea căsătoriei a fost
determinate de starea de graviditate a mamei cunoscuta de viitorul sot si care doreste sa
legitimize o stare de fapt. Aceste prezumtie legală de paternitate a copilului conceput
inainte de încheierea căsătoriei se aplica chiar daca in timpul legal al conceptiei mama a
fost căsătorită cu un alt barbat, căsătorie care insa a incetat prin moartea sotului sau a fost
desfacuta prin divorţ. Nu are relevanta daca cei doi au convietuit sau nu in fapt, dupa cum
nu are nici o relevanta faptul ca viitorul sot al mamei a fost sau nu căsătorit in perioada
legală de conceptie.
Prezumtia de paternitate a copilului nascut dupa incetarea, desfacerea sau
desfiintarea căsătoriei dar conceput in timpul căsătoriei este o alta prezumtie legală.
Este considerat copil conceput in timpul căsătoriei, acela ce se naste la cel mult 300 de

31
zile de la incetarea, desfacerea sau desfiintarea căsătoriei, cu conditia insa ca mama sa nu
se fi căsătorit intre timp.
Potrivit acestei prezumtii legale de paternitate, tatal copilului conceput in timpul
căsătoriei este fostul sot al mamei. Pentru a beneficia de aceasta prezumtie de paternitate
trebuie sa fie indeplinite cumulative 2 condiţii si anume:
1. conceptia copilului sa se plaseze in timpul căsătoriei;
2. pana la naşterea copilului mama sa nu fi intrat intr-o noua căsătorie; daca naşterea
a avut loc in timpul noii căsătorii, se aplica prezumtia conform caruia tatal
copilului este fostul sot al mamei;

Tagaduirea paternitatii
Prezumtiile legale de paternitate sunt prevazute in folosul copilului din căsătorie
si se întemeiază pe faptul ca soţii au avut relatii conjugale iar soţia si-a respectat obligaţia
de fidelitate.
Pentru a se evita raporturi de filiatie paterna fictive si care nu corespund realitatii
legiuitorul a conferit aceste prezumtii, astfel incat, ele pot fi combatute pe cale judiciara.
Actiunea in justitie prin care sotul mamei urmareste inlaturarea prezumtiilor de
paternitate se numeste actiunea in tagaduirea paternitatii.
Legea 288/2007 a pus de acord prevederile art. 54 din Codul familiei referitoare la
titularii acţiunii în tăgăduirea paternităţii, cu cele statuate prin decizia Curţii
Constituţionale nr. 349/2001; Curtea a statuat că dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul
familiei sunt necostituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei
şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea
paternităţii.
Titularii acţiunii în tăgăduirea paternităţii.27 Astfel, alin. 2 al art.54 din Codul
familiei, în redactarea dată prin Legea 288/2007, prevede că: “Acţiunea în tăgăduirea
paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi
continuată de către moştenitori”.
Tatăl – titular al acţiunii. In situatia in care sotul se afla sub interdictie
judecatoreasca, actiunea poate fi exercitata de catre reprezentantul sau legal, insa, numai
cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare.
Actiunea se indreapta impotriva copilului beneficiar al prezumtiei legale de
paternitate care va avea calitatea de parat in proces, cu conditia ca acesta sa se fi nascut
viu chiar daca nu este viabil.
De regula la data introducerii cereri de chemare in judecata copilul este minor
pana la 14 ani si acesta va fi reprezentat de mama sa, iar daca aceasta a decedat sau este
pusa sub interdictie judecatoreasca, de un curator special.
Dupa implinirea varstei de 14 ani poate participa personal la judecta insa numai
asistat de mama sa sau de un curator special. Copilul major isi poate exercita singur
drepturile procesuale.
In toate situatiile insa, mama copilului va fi citata in proces fara deosebire daca
este reprezentanta legală a copilului parat. Daca copilul moare in timpul procesului acesta
va puta fi continuat impotriva reprezentantului legal sau dupa caz impotriva tutorelui.

27
A se vedea Flavius Baias, Marieta Avram, Cristina Nicolescu – “Modificarile aduse Codului familiei prin
Legea 288/2007”, în “Dreptul” nr. 3/2008

32
 Prin exceptie, insa, mostenitorii sotului vor putea continua actiunea pornita de
acesta daca din punct de vedere procesual o astfel de actiune este susceptibila de a fi
continuata daca nu a intervenit renuntarea la judecata a reclamantului sau daca nu a
intervenit perimarea.
Intotdeauna actiunea in tagada paternitatii se prescrie in termen de 6 luni de la
data cand sotul mamei a cunoscut naşterea copilului. Tatal contestator este tinut sa
probeze ca este cu neputiinta ca el sa fie tatal copilului nascut de soţia sa.
Mama. În ceea ce priveşte formularea acţiunii de către mama se remarcă faptul că
legiuitorul nu a condiţionat exercitarea acestei acţiuni în tăgăduirea paternităţii de
formularea unei acţiuni în stabilirea adevăratei filiaţii a copilului. Cu toate acestea, este
neândoielnic faptul că temeilul acţiunii în tăgăduirea paternităţii, când titular este mama,
diferă de temeiul acţiunii al cărei titular este soţul mamei. În cazul soţului mamei scopul
urmărit de acesta prin acţiunea în tăgăduirea paternităţii îl constituie inlăturarea unie
paternităţi care nu corespunde adevărului biologic, în timp ce, în cazul mamei, scopul
urmărit este circumscris interesului superior al copilului de a înlătura o paternitate care nu
corespunde realităţii, astfel încât să se deschidă posibilitatea de stabilirii legale a
paternităţii copilului faţă de tatăl biologic.
Copilul. Recunoaşterea dreptului copilului de a porni acţiunea în tăgăduirea
paternităţii este o soluţie reclamată de exigenţele principiilor constituţionale dar şi de
prevederile instrumentelor internaţionale în materia drepturilor omunlui şi a drepturilor
copilului.
În mod corect norma juridică prevede că titularul acţiunii este copilul
(subânţelegându-se copilul din căsătorie, beneficiar al prezumţiei de paternitate), fără a
face nici o distincţie între copiii născuţii în timpul căsătoriei şi cei concepuţi în timpul
căsătoriei şi născuţi la mai puţin de 300 de zile de la desfacerea, desfiinţarea sau încetarea
căsătoriei, dar mai înainte ca mama să se fi căsătorit.
În privinţa copilului lipsit de capacitate de exerciţiu, acţiunea va putea fi
promovată de către mamă în numele său, ca reprezentant legal al copilului.
Moştenitorii. Pot continua acţiunea (nefiind îndrituiti sa o promoveze),
moştenitoriitatălui prezumat, moştenitorii mamei, precum şi cei ai copilului, cu condiţia
să fi acceptat succesiunea şi să nu fi intervenit renunţarea la judecată a reclamantului sau
perimarea cererii în timpul vieţii titularului.

Efectele hotararii judecatoresti de admitere a actiunii in tagada patrnitatii.

Admiterea actiunii in tagada paternitatii sotului mamei produce modificarea
statutului civil al copilului care devine astfel copil din afara căsătoriei. Daca actiunea in
tagada paternitatii priveste copilul conceput in timpul căsătoriei si nascut dupa desfacerea
sau desfiintarea căsătoriei, atunci numele copilului va fi la fel ca cel al mamei de la data
nasterii chiar daca mama divorţata a pastrat numele purtat in timpul căsătoriei. Intr-o
astfel de ipoteza ocrotirea parinteasca se va infaptui prin intermediul mamei. Admiterea
actiuni in tagada paternitatii inlatura legatura de filiatie atat pentru trecut cat si pentru
viitor.
Niciodata insa introducerea unei astfel de actiuni nu suspenda drepturile si
îndatoririle părinteşti ce decurg din prezumtia de paternitate.

33
Mijloacele de stabilire a filiatiei fata de tata a copilului din afara casatoriei;28

Potrivit dispozitiilor legale, copilul din afara castoriei este acel copil nascut de o
femeie necăsătorită, precum si acel copil nascut sau conceput in timpul căsătoriei dar a
carui paternitate a fost tagaduita de sotul mamei.
Stabilirea paternitatii din afara căsătoriei se poate realiza prin recunoasterea de
paternitate care este declaratia data de bunavoie de un barbat intr-una din formele
prevazute de lege prin care acesta marturiseste ca este tatal unui copil.
Spre deosebire de recunoasterea de maternitate care este admisibila numai in
privinta copilului a carui naştere nu a fost inregistrata la Starea Civila sau a fost
inregistrat ca fiind nascut din părinţi necunoscuti, recunoasterea de paternitate opereaza
in privinta oricarui copil si indiferent de varsta acestuia, chiar si in privinta copilului care
nu beneficiaza de prezumtiile legale de paternitate. Dupa moartea copilului acesta poate
fi recunoscut doar daca a lasat descendenti firesti.
Recunoasterea paternitatii este un act solemn si poate fi realizata prin trei
forme(modalitati):
1. prin declaratie la Serviciul de Stare Civila odata cu inregistrarea nasterii sau
ulterior acestei inregistrari;
2. prin inscris autentic (acel inscris care este intocmit cu solemnitatiile cerute de
lege, de catre un functionar public care are dreptul de a profesa in locul unde s-a
incheiat acel act;
3. recunoasterea prin testament ce poate fi incheiat in oricare din formele
testamentare prevazute de lege : olograf, autentic, mistic;
Declaratia de recunoastere a paternitatii poate fi lovita de nulitate absoluta in
urmatoarele situatii:
a). in ipoteza in care recunoasterea se refera la un copil care beneficiaza de prezumtia
legală de paternitate;
b). recunoasterea priveste un copil ce a decedat, iar acesta nu are descendenti firesti;
c). in ipoteza in care recunoasterea emana de la un barbat fara vointa constienta;
d). recunoasterea s-a facut intr-o alta forma decat cea prevazuta de lege;
Orice persoana interesata poate contesta recunoasterea paternitatii. Actiunea in
contestarea recunoasterii este imprescriptibila, dar in acelasi timp se poate contesta doar
paternitatea stabilita pe cale de recunoastere voluntara realizata in unul din modurile
descrise.

Efectele recunoasterii:
Prin recunoasterea de paternitate copilul dobandeste paternitatea barbatului astfel
incat chiar daca copilul ramane din afara căsătoriei el se bucura de aceeasi situatie legală
ca si copilul din căsătorie.

Stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei prin hotarare

judecatoreasca;
In situatia in care paternitatea nu a fost recunoscuta voluntar atunci raportul de
filiatie poate fi stabilit si fortat prin hotarare judecatoreasca. Actiunea in stabilirea

28
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 257;

34
paternitatii copilului din afara castoriei apartine acestui copil si este pornita in numele sau
de catre mama chiar daca este minora ori de reprezentantul legal al acestuia.
Prima conditie de admisibilitate a cererii este calitatea de copil din afara căsătoriei
adica acel copil sa nu beneficieze de prezumtia legală de paternitate.
Pana la varsta de 14 ani actiunea va fi pornita de mama, in numele copilului, care
este instituita prin lege ca mandatar special. In situatia in care mama este decedata,
disparuta sau pusa sub interdictie, actiunea va fi pornita de reprezentantul legal al
minorului. In situatia in care copilul are 14 ani impliniti actiunea poate fi pornita de
acesta insa trebuie asistat pe tot parcursul procesului de catre mama sau de catre
ocrotitorul sau legal. Ministerul Public sau reprezentantul acestuia nu poate porni o
actiune in stabilirea paternitatii pentru ca aceasta are un caracter strict personal.
Termenul in interiorul caruia poate fi pornita actiunea in stabilirea paternitatii este
de un an de la data nasterii copilului. Prin execeptie, termenul de prescriptie a dreptului la
actiunea in stabilirea paternitatii isi incepe cursul la o data ulterioara nasterii copilului in
urmatoarele cazuri:
1. in privinta copilului devenit din afara căsătoriei ca urmare a admiterii actiunii in
tagada paternitatii, termenul de prescriptie va curge de la data ramanerii
irevocabile a hotarari judecatoresti;
2. cand mama copilului a convietuit cu pretinsul tata, termenul de un an curge de la
data incetarii convietuirii;
3. cand pretinsul tata a prestat copilului întreţinere, termenul va curge de la data
incetarii intretinerii;
Imprjurarea ca pretinsul tata presteaza întreţinere copilului in mod voluntar nu
este considerata ca fiind o marturisire tacita de paternitate dar aceasta va produce efecte
juridice in privinta prescriptiei dreptului la actiune. Pentru a fi in prezenta unei
intretineri, aceasta trebuie sa fi fost acordata in mod voluntar de catre pretinsul tata si nu
in temeiul unei clauze contractuale. Chiar daca nu este prestata ritmic, aceasta trebuie sa
aiba un caracter de continuitate, aspect ce trebuie sa fie coroborat si cu alte elemente de
fapt. De asemenea, prin natura si valoarea acesteia, întreţinerea trebuie sa contribuie in
mod real la întreţinerea copilului, chiar daca nu satisface in intregime nevoile acestuia.
Competenta solutionarii cererii in stabilirea paternitatii apartine Judecatoriei de la
domiciliul paratului. Hotararea de admitere a unei astfel de actiuni are un caracter
declarativ, astfel incat efectele acesteia retroactiveaza pana la data nasterii copilului sau
chiar pana la data conceptiei acestuia. Admiterea actiuni produce efecte cu privire la
numele copilului, domiciliul acestuia, cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti,
obligatiei de întreţinere ce revine părinţilor.

Teme de autoevaluare:
-care sunt mijloacele de stabilire a maternitatii unui copil?
-care sun efectele recunoasterii de maternitate?
- care sunt mijloacele de stabilire a paternitatii unui copil?
-care sunt efectele recunoasterii de paternitate?
MODULUL VI :Rudenia civila-adoptia

35
Scop: Abordarea teoretica si practica a institutiei adopţiei in lumina ultimelor
modificari legislative precum si abordarea teoretica si practica a institutiilor implicate
in procesul adopţiei

Obiective:
O1: sa prezinte rolul si atrbutiile institutiilor si organismelor implicate in procesul
adoptiei
O2: sa precizeze conditiile de valabilitate ale actului juridic al adoptiei
O3: sa enumere principalele etape si elemente ale procedurii adoptiei, precum si efectele
sanctiunile prevazute

Ghid de studiu:
- notiune de adoptie
- conditii de valabilitate ale actului juridic al adoptiei: condiţii de fond
referitoare la adoptator; condiţii referitoare la adoptat
- Persoanele care trebuie sa consimta la adopţie (părinţii firesti sau, dupa
caz, tutorele copilului ai carui părinţi firesti sunt decedati, necunoscuti,
declarati morti sau disparuti ori pusi sub intredictie, in condiţiile legii;
copilul care a implinit varsta de 10 ani; adoptatorul sau dupa caz familia
adoptatoare)
- Procedura adopţiei: etapa atestarii; etapa deschiderii procedurii adopţiei
interne; etapa incredintarii in vederea adopţiei; etapa incuviintarii
adopţiei;
- Efecte, sanctiuni, desfacere

Adoptia-notiune;

Adoptia este operatiunea juridica prin care se creaza legatura de filiatie intre
adoptator si adoptat, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului;29
Adoptia este mijlocul special de infaptuire a ocrotirii minorilor aflati in dificultate pe
temeiul actului juridic al adopţiei incuviintata de instanta .
Prin copii aflati in dificultate se inteleg, acei minori a caror securitate este
periclitata, aceasta se datoreaza sau nu conduitei culpabile a părinţilor.
1.Comitetul Roman pentru Adoptii - organism guvernamental care are drept scop
sprijinirea activitatii de ocrotire a copiilor prin adopţie si supravegheaza totodata
adoptiile internationale;
2.Comisiile pentru ocrotirea copiilor- organizate la nivelul unitatilor administrativ
teritoriale si ale caror atributii sunt legate de realizarea in concret a activitatii de
Autoritatea Tutelara. Iau decizii cheie in cursul procesului.
3. Serviciile publice specializate pentru protectia copilului sau organismele
private -autorizate - aduc la indeplinire masurile dispuse de Comisia pentru Protectia
copilului.
In cursul proceduri adptiei trebuie respectate in mod obligatoriu urmatoarele
principii:
29
Art.1 din Legea nr.273/2004;

36
 1.principiul interesului superior al copilului
2. principiul cresterii si educarii copilului intr-un mediu familial;
3.principiul continuitati in educare copilului, tinandu-se seama de originea sa
etnica, culturala si lingvistica;
4.principiul informarii copilului si luarii in considereare a opiniei acestuia in
raport cu varsta si gradul sau de maturitate;
5.principiul celeritatii in indeplinirea oricaror actereferitoare la procedura adopţiei

Conditii de valabilitate ale actului juridic al adoptiei ;

Condiţii de fond referitoare la adoptator:30

1. sa fie o persoana cu capacitate deplina de exercitiu; persoanele cu boli psihice
si handicap nu pot adopta;
2. sa aiba cu cel putin 18 ani mai mult decat adoptatul.
In mod exceptional adoptia poate fi incuviintata pentru motive temeinice si daca
diferenta de varsta este mai mica de 18 ani, dar in nici o situatie, mai putin de 15 ani;
3. sa fie o persoana atestata, adica sa prezinte garantii morale si materiale in
vederea infaptuirii ocrotirii părinteşti, a dezvoltarii depline si armonioase a personalitatii
copilului;
Atestatul se elibereaza la cerere in termen de cel mult 90 de zile de Comisia
pentru protectia copilului pe baza recomandarilor serviciului public specializat sau
organismului privat autorizat.Atunci cand adoptatorul este ruda pana la gradul IV,
termenul este de 30 zile
4. existenta consimtământului valabil ce trebuie exprimat prin inscris autentic.
Pentru ca este posibil si chiar dorita adoptia de catre doi adoptatori, sot si soţie,
legea impune cerinta consimtământuluui autentic a firecăruia dintre soţi. Este posibil ca
doar unul dintre soţi sa doreasca adoptia. Ori de cate ori sotul adoptator este căsătorit si
doar el doreste adoptia se va cere si consimtământul celuilalt sot cu titlu de neimpotrivire
la adopţie (de exemplu daca parintele adoptator moare, parintele vitreg este obligat sa
intretina pe copil pana cand acesta este major).
Condiţii referitoare la adoptat.
1. Starea de minoritate.Persoanele majore pot fi adoptate doar daca pe timpul minoritatii
au fost crescute de catre adoptator
2. Este necesar sa fie cuprins in evidentele Comitetului Roman pentru Adoptii.In
principiu adoptia unui copil din familie este interzisa, exceptie facand urmatoarele
situatii:
a) cand adoptatul este major; b)cand adoptatorul este ruda pana in gradul IV cu oricare
dintre părinţii copilului;
c) cand adoptatorul este sotul parintelui firesc;

Persoanele care trebuie sa consimta la adopţie:

1.părinţii firesti sau, dupa caz, tutorele copilului ai carui părinţi firesti sunt
decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub intredictie, in condiţiile
legii;
30
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 445;

37
 Consimtământul părinţilor firesti la adoptia copilului minor este necesar, trebuie
sa fie autentic si irevocabil ceea ce inseamna ca au trecut 30 de zile de la data exprimarii
prin inscris autentic iar pana la ramanerea irevocabila a consimtământului, parintele firesc
isi poate retrage consimtământul.Consimtământul nu poate fi exprimat decat dupa
trecerea a cel putin 60 de zile de la naşterea copilului.Acest consimţământ se cere
indiferent daca părinţii firesti sunt considerati divorţaţi sau n-au fost căsătoriti niciodata,
dar filiatia este stabilita. In cazul adopţiei copilului si de catre sotul adoptatorului,
consimtământul trebuie exprimat de catre sotul care este deja parinte adoptator al
copilului. Parintele sau părinţii decazuti din drepturile parintesi sau carora li s-a palicat
pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, pastreaza dreptul de a consimti la adoptia
copilului. Consimtământul reprezentantului legal este obligatoriu.
Daca unul dintre părinţii firesti este decedat, necunoscut, declarat, in condiţiile
legii, mort sau disparut, pus sub interdictie, precum si daca se afla, din orice imprejurare,
in imposibilitate de a-si manifesta vointa, consimtământul celuilalt parinte este
indestulator. Daca părinţii firesti sau tutorele refuza sa-si dea consimtământul instanta
judecatoreasca, in mod exceptional poate trece peste refuzul acestora daca se dovedeste,
prin orice mijloc de proba, ca refuzul acestora este abuziv iar instanta apreciaza ca
adoptia este in interesul superior al copilului. Părinţii firesti ai copilului sau dupa caz,
tutorele acestuia trebuie sa consimta la adopţie in mod liber, neconditionat, si numai dup
ace au fost informati in mod corespunzator asupra consecintelor adopţiei, in special
asupra incetarii legaturilor de rudenie ale copilului. Consimtământul la adopţie al
părinţilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui poate fi revocat de catre aceştia in termen de
30 de zile de la data exprimarii lui in condiţiile legii.
2. copilul care a implinit varsta de 10 ani; Orice adoptat care a implinit varsta
de 10 ani, va consimti personal la adopţie.In lipsa consimtământului copilului de 10 ani,
adoptia este nula. Ea poate fi invocata oricand. Notarul nu poate lua consimtământul unei
persoane minore, ci doar instanta.Acest consimţământ nu poate fi decat personal.
Anterior exprimarii consimtământului, directia in a carei raza teritoriala domiciliaza
copilul care a implinit varsta de 10 ani il va sfatui si inform ape acesta, tinand seama de
varsta si de maturitatea sa, in special asupra consecintelor adopţiei si ale
consimtământului sau la adopţie, si va intocmi un raport in acest sens.
3. adoptatorul sau dupa caz familia adoptatoare;
Consimtământul adoptatorurlui sau familiei adoptatoare se da in fata instantei
judecatoresti o data cu solutionarea cererii de incuviintare a adopotiei. Daca persoana
care doreste sa adopte este căsătorită, este necesar si consimtământul sotului cu exceptia
cazurilor in care acesta este in imposibilitatea de a-si exprima vointa.
Impedimente la adopţie:31
Este interzisa adoptia intre sot si soţie, dar si adoptia a doi soţi de catre acelasi adoptator;
Este interzisa adoptia aceluiasi copil de catre mai multe persoane, fie concomitent, fie
succesiv, afara de situatia in care adoptatorii sunt sot si soţie. Este interzisa adoptia
copilului firesc si adoptia intre frati.

Procedura adopţiei, efecte si sanctiuni ;

31
Ibidem.

38
Procedura de incuviintare a adopţiei presupune patru etape:
1. etapa atestarii;
2. etapa deschiderii procedurii adopţiei;
3. etapa incredintarii in vederea adopţiei;
4. etapa incuviintarii adopţiei;

1. Etapa atestarii: Evaluarea garantiilor morale si a condiţiilor materiale ale

adoptatorului sau ale familiei adoptatoare se face pe baza solicitarii lor, de catre directia
de la domiciliul acestora. Atestatul eliberat de aceasta directie este valabil pentru o
perioada de un an.
Valabilitatea acestui atestat poate fi prelungita annual in urma solicitarii din
partea adoptatorului sau familiei adoptatoare Daca rezultatul evaluarii este nefavorabil,
adoptatul sau familia adoptatoare are dreptul sa solicite directiei reevaluarea in termen de
30 de zile de la comunicarea rezultatului. Rezultatul nefavorabil al reevaluarii poate fi
atacat, in termen de 15 zile de la adata comunicarii, la instanta competenta in materia
adopţiei de la domiciliul adoptatorului.
Obtinerea atestaului nu este necesara atunci cand persoana care urmeaza a fi
adoptata este o persoana majora sau pentru adoptia copilului de catre sotul parintelui
firesc sau adoptive.
2. Etapa deschiderii procedurii adopţiei interne.pe baza planului individualizat
de protectie, astfel cum este acesta reglemantat de legea nr. 272/2004 privind protectia si
promovarea drepturilor copilului, directia in a carei raza teitoriala se afla domiciliul
copilului, efectueaza demersuri pentru reintegrarea copilului in familie sau, dupa caz,
pentru plasamentul copilului in familia extinsa sau substitutive. Planul individualizat de
protectie poate avea ca finalitate adoptia interna daca demersurile pentru reintegrarea
copilului in familie sau in familia largita au esuat. Astfel, directia in a carui raza
teritoriala domiciliaza copilul, va sesiza in termen de 30 de zile de la finalizarea
demersurilor prevazute, instanta judecatoreasca de la domiciliul copilului, pentru a se
incuviinta deschiderea procedurii adopţiei interne. Deschiderea procedurii adopţiei
interne se poate face numai daca planul individualizat de protectie stabileste necesitatea
adopţiei interne si părinţii copilului sau dupa caz tutorele isi exprima consimtământul la
adopţie.
In situatia copilului pentru care s-a instituit tutela, incuviintarea deschiderii
procedurii adopţiei interne se face la solicitarea directiei in a carei raza teritoriala
domiciliaza copilul, numai daca instanta consata indeplinirea consitiilor prevazute si
apreciaza ca deschiderea procedurii adopţiei interne este in interesul superior al copilului.
Printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila instanta admite cererea directiei,
hotarare care produce urmatoarele efecte: derpturile si obligaţiile părinteşti ale părinţilor
firesti sau, dupa caz, cele exercitate de persoane fizice sau juridice se suspenda, acestea
fiind exercitate de consiliul judetean sau dupa caz, consiliul local al sectorului
municipiului Bucuresti in a carui raza teritoriala domiciliaza copilul.
Efectele acestei hotarari inceteaza de drept daca in termen de un an de la data
ramanerii irevocabile a hotarari, directia nu a identificat o persoana sau familie
corespunzatoare pentru copil si nu a initiat procedurile prevazute in vederea realizarii
unei adoptii interne.
4. Etapa incredintarii in vederea adopţiei.

39
 In termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotarari
judecatoresti prin care s-a incuviintat deschiderea procedurii adopţiei interne, directia in a
carei raza teritoriala se afla domiciliul copilului efectueaza demersurile necersare
identificarii celui mai potrivit adoptator sau celei mai potrivite familiiadoptatoare pentru
copil. In acest termen de 30 de zile, directia in a carei raza teritoriala se afla domiciliul
copilului analizeaza cu prioritate posibilitatea incredintarii copilului in vederea adopţiei
cu prioritate unei rude din familia extinsa, asistentului maternal profesionist la care se
afla copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se afla in plasament. Daca nu
exisat solicitari din partea persoanelor sau famililor prevazute, directia in a carei raza
teritoriala se afla domiciliul copilului efectueaza demersuri in vederea identificarii pe
raza sa administrativ teritoriala a unei familii atestate si aflate in evidenta Oficiului. Daca
dupa expirarea acestui termen de 30 de zile directia in a carei raza teritoriala se afla
domiciliul copilului nu a identificat o persoana sau o familie adoptatoare dintre
persoanele prevazute, atunci aceasta solicita Oficiului ca in termen de 5 zile sa-I
transmita lista centralizata la nivel national a persoanelor sau famililor adoptatoare
atestate si inscrise in Registrul National pentru Adoptii.
Astfel, in termen de 60 de zile de la primirea listei centralizate, directia, tinand
cont de interesul superior al copilului si de informatiile cuprinse in atestatul
adoptatorului, selecteaza adoptatorul sau familia adoptatoare, selectie pe care o notifica in
termen de 3 zile directeie de la domociliul acesteia. In situatia in care directia in a carei
raza teritoriala se afla domiciliul copilului constata compatibilitatea acestuia cu persoana
sau familia adoptatoare selectata, atunci directia sesizeaza de indata instanta
judecatoreasca pentru incredintarea copilului in vederea adopţiei.
Adoptia nu poate fi incuviintata de catre instanta judecatoreasca decat dupa ce
copilul a fost incredintat pentru o perioada de 90 de zile persoanei sau familiei care
doreste sa-l adopte, astfel incat instanta sa poatea aprecia, in mod rational, asupra
relatiilor de familie care s-ar stabili daca adoptia ar fi incuviintata. Aceasta este
obligatorie in afara de cazurile in care legea permite adoptia unui copil din familie
Pe toata durata incredintarii copilului in vederea adopţiei, domiciliul acestuia se
afla la persoana sau familia careia I-a fost incredintat, insa dreptul de a reprezenta copilul
in actele juridice sau de a incuviinta actele pe care acesta le incheie, precum si dreptul de
a administra bunurile copilului se exercita de catre consiliul judetean sau local dupa caz.
Totusi dreptul de administrare poate fi delegat, in mod exceptional, catre persoana sau
familia careia I s-a incredintat copilul pentru efectuarea unor acte speciale, in interesul
copilului.
La sfarsitul perioadei de incredintare in vederea adopţiei, directia intocmeste un
raport final referitor la evolutia relatiilor dintre copil si adoptatori, pe care il comunica
instantei competente in vederea solutionarii cererii de incuviintare a adopţiei.
Daca pe parcursul perioadei de incredintare in vederea adopţiei directia in a carei
raza teritoriala domiciliaza adoptatorul sau familia adoptatoare constata neadaptarea
copilului cu persoana sau familia adoptatoare, sesizeaza de indata instanta judecatoreasca,
in vederea revocarii sau, dupa caz, prelungirii masurii incredintarii.
5.Etapa incuviintarii adopţiei32
Incuvintarea adopţiei este de competenta instantelor judecatoresti. Cererea pentru
incuviintarea adopţiei poate fi introdusa direct si de catre adoptator sau familia
32
Ibidem;

40
adoptatoare atunci cand persoana care urmeaza a fi adoptata este o persoana majora sau
atunci cand adoptatorul este sotul parintelui adoptiv, iar in celelalte cazuri cererea de
incuviintare a adopţiei poate fi introdusa fie de catre adoptator sau familia adoptatoare fie
de catre directia de la domiciliul acestora, la sfarsitul perioadei de incredintare in vederea
adopţiei.
Directia in a carei raza teritoriala domiciliaza persoana sau familia adoptatoare va
avea obligaţia de a depune rapoartele finale pana cel mai tarziu cu 5 zile inaintea
termenului la care a fost citata pentru judecarea cauzei, precum si de a da instantei
judecatoresti orice relatii necesare pentru solutionarea cererii de incuviintare a adopţiei.
Instanta judecatoreasca va admite cererea de incuviintare a adopţiei numai daca,
pe baza probelor administrate, si-a format convingerea ca adoptia este in interesul
superior al copilului Astfel, in termen de 5 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii
judecatoresti prin care s-a incuviintat adoptia, directia care a participat la judecarea
cererii de incuviintare a adopţiei va instiinta in scris părinţii firesti despre aceasta.
Directia de la domiciliul copilului va urmari si va intocmi rapoarte trimestriale cu
privire la evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si părinţii sai adoptivi pe o
perioada de cel putin 2 ani dupa incuviintarea adopţiei.

Efectele adopţiei:
Actul juridic al adopţiei genereaza rudenia adoptiva dintre adoptator si toate
rudele sale, pe de o parte si adoptat, pe de alta parte, concomitent cu stingerea relatiilor
de rudenie fireasca dintre adoptat, pe de o parte si părinţii firesti si toate rudele acestora,
pe de alta parte. Ea nu are nici un fel de consecinta asupra legaturii de rudenie fireasca
dintre adoptat si descendentii sai.
Adoptatul dobandeste toate drepturile si îndatoririle specifice calitatii de
descendent. El va lua obligatoriu numele adoptatorului, pe timpul minoritatii va locui
impreuna cu acesta, va beneficia de ocrotirea parinteasca a adoptatorului inclusiv sub
aspectul pensiei de întreţinere si va avea vocatie succesorala la mostenirea acestuia.

Nulitatea adopţiei:
Adoptia fiind generata de un act juridic, nesocotirea cerintelor de validitate ale
acestuia atrag nulitatea adopţiei. De exemplu: lipsa consimtământului, atestatului,
diferenta de varsta.
Un caz in care nulitatea relativa intra in discutie este lipsa consimtământului la
adopţie a sotului celui care doreste adoptia, parintelui adoptiv in termen de 6 luni de la
adoptare daca sotul parintelui adoptiv nu invoca acest viciu, adoptia este valabila.

Desfacerea adopţiei:
Reprezinta stingerea pentru viitor a efectelor unei adoptii valabil intemeiate.
Legea prevede o situatie speciala atunci cand adoptia nu mai corespunde
intereselor superioare ale copilului sau adoptatului, daca intre timp a devenit major.Se
poate solicita de catre:
a)copil dupa ce a implinit 10 ani
b)de catre Comisia pentru protectia copilului, insa numai pe durata minoritatii
adoptatului.
Cererea este solutionata de catre Tribunal in prima instanta.

41
Teme de autoevaluare:
-care este procedura adoptiei?
-care sunt etapele pe care adoptatorul trebuie sa le urmeze?
-care sunt efectele adoptiei?

MODULUL VII: Obligatia de intretinere

Scop: prezentarea principalelor categorii ce persoane intre care exista obligatii legale
de intretinere, precum si a particularitatilor acestei obligatii.

Obiective,
O1. sa defineasca notiunea de intretinere si prezentarea caracterelor juridice ale
obligatiei de intretinere;

42
O2: sa enumere principalele particularitati ale obligatiei de intretinere;

Ghid de studiu:
- notiune si caractere juridice
- particularitati ale obligatiei de intretinere – persoane intre care exista
obligatia de intretinere, ordinea, conditii;
- obligatia de intretinere intre fostii soti, obligatia de intretinere intre
parinti si copii;

Obligatia de intretinere-notiune si caractere juridice;33

Obligaţia de întreţinere este indatorirea impusa de lege unei anumite persoane de

a asigura mijloacele necesare traiului altei persoane.
Caractere juridice:
1. Obligaţia este legală, deci ea exista in virtutea legii si de asemenea poate fi cumulata
cu o obligatie de întreţinere contractuala.
2. Caracter personal-intrucat obligaţia exista intre anumite persoane in considerarea
legaturilor de rudenie dintre acele persoane.
3. Caracter reciproc, dar fara ca executarea concreta a obligatiei sa fie conditionata de o
prestatie inversa anterioara.

Particularitati ale obligatiei de intretinere

Persoane intre care exista obligaţia de întreţinere:

-intre părinţi si copii
-bunici si nepoti
-strabunici si stranepoti
-sot si soţie
-frati si surori
-precum si intre alte persoane prevazute de lege: foştii soţi, intre parintele vitreg si copilul
sotului sau, mostenitorii celui care a acordat întreţinere voluntara unui copil pe durata
minoritatii acestui copil.
Ordinea:
1. Soţii isi datoreaza întreţinere inaintea altor obligaţii.Regimul prioritatii functioneaza si
in cazul fostilor soţi.
2. Parintele datoreaza întreţinere copilului, precum si copilul parintelui - descendentul
datoreaza întreţinere inaintea ascendentului
3. Fratii isi datoreaza întreţinere dupa părinţi si inaintea bunicilor
Condiţii generale:
A.Privitoare la creditorului obligatiei de întreţinere:
1. starea de nevoie, adica insuficienta mijloacelor materiale proprii ce ar fi necesare
asigurarii traiului zilnic

33
A se vedea Emese Florian, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 277;

43
2. starea de nevoie sa se datoreze incapacitatii de munca sau din alte cauze de natura
obiectiva care il pun in imposibilitate de a muncii.
B.Privitoare la debitor:
1. Sa dispuna de mijloacele necesare acordarii intretinerii;
2. Sa nu existe o alta persoana obligata preferential de lege;

Obligaţia de întreţinere intre părinţi/copii majori:

Legea nu prevede obligaţia părinţilor de a-si intretine copii majori aflati in
continuarea studiilor.
Sunt indreptatiti la întreţinere numai studentii de la cursurile de zi nu si cei de la
fara frecventa.Toti descendentii care implinind 18 ani isi continua studiile beneficiaza de
întreţinere, fara a se face deosebirea intre sistemul privat si cel de stat.
Cel care este obligat la întreţinere plateste din toate mijloacele materiale pe care le
are (de exemplu in care studentul are copii, el va cere daca părinţii nu au, întreţinere de la
toti bunicii).

Teme de autoevaluare:
-intre cine exista obligatia legala de intretinere?
-care sunt particularitatile obligatiei de intretinere?

MODULUL VII: Starea civila a persoanei fizice;

Scop: familiarizarea studentilor cu notiuni referitoare la determinarea identitatii

persoanei si a statutului pe care acesta il are, posesia de stat si factorii de ordin natural,
actiunile de stare civila, actele de stare civila, proba starii civile in vederea unei corecte
utilizari a acestor notiuni.

44
Obiective:
O1: sa defineasca notiunea de stare civila, prezentand caracterele juridice ale acesteia;
O2: sa precizeze principalii factori de ordin natural care intra in compunerea starii
civile;
O3: sa enumere mijloacele pe care o persoana le are la indemana pentru a stabili sau
modifica anumite elemente de stare civila;
O4: sa descrie operatiunile care stau la baza consemnarilor facute de catre organele de
stat competente;
O5: sa precizeze posibilitatile pe care o persoana le are, ca urmare a pierderii,
distrugerii sau deteriorarii unui act de stare civila.

Ghid de studiu:
- Starea civila a persoanei fizice - ansamblu de atribute personale care
permit o mai bună individualizare a persoanei fizice ca subiect de drept în
familie şi în societate; elementele starii civile;
- Dobandirea starii civile
- Caracterele juridice ale starii civile – indivizibilă, indisponibilă,
imprescriptibilă extinctiv şi achizitiv, caracter strict personal, caracter de
universalitate, caracter de legalitate
- Posesia de stat si factorii de ordin natural care intra in compunerea starii
civile; Posesia de stat (folosinta stării civile)
- Acţiunile de stare civilă (acţiunile de stat); clasificare dupa obiect
(acţiuni în reclamaţie de stat, acţiuni în contestaţie de stat, acţiuni în
modificare de stat), după criteriul persoanelor îndreptaţite să le
exercite (acţiunile care pot fi introduse de orice persoană interesată,
acţiuniule care pot fi introduse numai de persoanele expres şi limitativ
prevăzute de lege, acţiunile care pot fi introduse numai de titularul stării
civile respective
- Inregistrările de stare civilă - operaţii materiale care constau în
consemnarea în scris a producerii/ existenţei faptelor sau a încheierii
actelor din care rezultă starea civilă a unei persoane
- Registrele de stare civilă
- reguli speciale cu privire la numite înregistrări
- Întocmirea actelor de stare civilă (actului de nastere, actului de casatorie,
actului de deces)

Starea civila a persoanei fizice- notiune si caractere juridice;

Dispozitiile legale în materie de stare civila : Decretul nr.

31/1954, cu privire la persoana fizica si juridica, Legea 119/1996 cu
privire la actele de stare civila, Decretul 975/1968 cu privire la nume,
Codul Familiei.

45
 Notiune: Starea civilă este un ansamblu de atribute personale care permit o mai
bună individualizare a persoanei fizice ca subiect de drept în familie şi în societate.
Pentru o persoana fizica elementele starii civile pot fi urmatoarele:
1. Date privind filiatia ce poate fi din căsătorie, din afara castoriei,
nascut din părinţi necunoscuti sau abandonat;
2. Date de ordin familial - statutul de persoana căsătorită,
necăsătorită, divorţata, recăsătorită, ruda sau afin cu alta persoana;
3. Factorul de ordin natural sau biologic si anume sexul, varsta sau
starea de sanatate;

Starea civilă este determinată de lege şi este dobândita ca urmare a :

1. producerii unor fapte juridice (naştere, moarte) ;
2. încheierii unor acte juridice (căsătorie, adopţie, recunoaşterea filiaţiei) ;
3. pronuntării şi rămânerii definitive a unor hotărâri judecătoreşti cu efecte asupra
stării civile (hotărâri de divorţ, cele privind anularea căsătoriei, încuviintţarea,
desfacerea sau anularea adopţiei etc).

Caracterele juridice ale stării civile :

a/ starea civila este indivizibilă- starea civila nu poate fi scindată, indivizibilitatea stării
civile fiind o consecintă a opozabilităţii ei erga omnes.
b/ starea civila este indisponibilă- persoana fizică nu poate dispune de starea civilă : nu o
poate înstrăina prin acte juridice şi nici nu poate renunţa la ea; persoana fizică poate însă
încheia anumite acte juridice sau săvârşi fapte juridice care produc – în temeiul legii-
anumite modificări ale stării civile.
c/ starea civilă este imprescriptibilă extinctiv şi achizitiv- starea civilă nu se pierde oricât
timp nu s-ar folosi acea stare civilă, respectiv nu se poate dobândi legal, oricât timp s-ar
folosi în fapt de ea.
d/ starea civila are un caracter strict personal, ea nu poate fi exercitată pe cale de
reprezentare. Unele acţiuni de stare civilă, în mod excepţional, pot fi introduse sau
continuate de moştenitorii sau de către reprezentanţii legali ai persoanei (ex. acţiunea în
recunoaşterea paternitaţii, acţiunea în tăgada paternitaţii )
e/ starea civilă are un caracter de universalitate- absolut fiecare persoană are o anumită
stare civilă.
f/ starea civila are un caracter de legalitate- ea este stabilită şi guvernată prin lege şi nu
prin vointa persoanei. Normele care reglementează starea civilă au un caracter imperativ.

Posesia de stat si factorii de ordin natural care intra in compunerea starii civile;

Posesia de stat (folosinta stării civile) Este o stare de fapt ce corespunde unei
anumite stări civile. Posesia de stat este o realitate faptică căreia legea îi recunoaşte unele
efecte juridice :
• prezumţia că starea de fapt corespunde unei stări de drept, adică persoana care
foloseşte o anumită stare civilă e prezumată că are în realitate acea stare civilă.
Această prezumţie este susceptibilă de proba contrară, în caz de contestaţie starea

46
 civila trebuind să fie dovedită cu acte de stare civilă; în lipsa acestora, starea
civilă poate fi dovedită şi prin posesia de stat, coroborată cu alte probe.
• atunci când posesia de stat este conformă cu actul de stare civilă, legea prezumă
cu caracter absolut că această stare civilă este cea reală.
Pentru a se putea vorbi de existenta unei anumite posesii de stat, trebuie întrunite trei
elemente : nomen, tractus, fama. Altfel spus, persoana fizică ce invocă posesia de stat
trebuie să poarte numele corespunzătoare stării civile pretinse, trebuie să fie tratată de cei
din jur ca fiind titularul stării civile folosite şi să fie cunoscuta şi recunoscută în public ca
având acea stare civilă.
Nomen34, presupune individualizarea prin purtarea numelui ce
corespunde starii civile pretinse de o persoana fizica astfel ca o
persoana care a purtat dintotdauna numele celor din care se spune ca
s-a nascut, prezuma si legatura de filiatie.
Tractus adica tratarea de catre cei apropiati ca fiind persoana
careia ii apartine starea civila folosita. Exp: un cuplu trateaza un copil
ca si cum ar fi al lor iar copilul ii trateaza ca si cum ar fi părinţii lui.
Fama35 presupune recunoasterea in familie si in societate ca
fiind persoana careia ii apartine starea civila de care se prevaleaza.
Astfel, un copil care poarta numele părinţilor sai este considerat de
părinţi sai ca fiind al lor si este tratat in societate ca si cum ar fi al
părinţilor.
Dovada stării civile care rezultă din posesia de stat conformă cu actul de stare
civilă este absolută, de necontestat.

Factorii de ordin natural care intra in compunerea starii civile.

1. Sexul - indicarea sexului este obligatorie in actul de naştere ceea ce inseamna ca el este
considerat un element al starii civile;
2. Data, locul si anul nasterii- sunt trei elemente care fac parte integranta din starea
civila;
3. Varsta- din punct de vedere al starii civile se determina timpul
scurs de la naşterea omului.
Considerarea varstei si anume varsta tanara sau avansata pot
constitui elemente de individualizare judiciara. In materia civila de
raspundere delictuala raspunderea minorului este antrenata daca fapta
pagubitoara a fost savarsita cu discernamant. Dovedirea
discernamantului este o problema de varsta iar pentru magistrati sau
pentru cei care trebuie sa o aprecieze constituie o chestiune de fapt
care variaza de la caz la caz.
4. Sanatatea- bolile mintale sau fizice nu antreneaza constant
capacitatea de folosinta astfel incat ele nu impiedica bolnavii sa
dobandeasca drepturi si obligaţii iar sub acest aspect legea civila este
mai putin rigida decat alte norme care apartin altor ramuri de drept.

34
Idem, pag.114;
35
Idem, pag.114;

47
Acţiunile de stare civilă (acţiunile de stat)
Sunt acele acţiuni în justiţie prin care se urmăreşte stabilirea sau modificarea unuia sau
mai multora din elementele stării civile.
Clasificare :
1. După obiect :
a/ acţiuni în reclamaţie de stat - o persoană cere justiţiei să i se recunoască/ să i se
stabilească o stare civilă, alta decât cea aparentă (ex. acţiunea de stabilire a
paternităţii).
b/ acţiuni în contestaţie de stat - o persoană cere justiţiei să se înlăture o anumită
stare civilă aparentă, contestându-se că ea ar corespunde realitaţii (ex. acţiunea în
tăgada paternitaţii)
Efectele admiterii actiunii în reclamaţie de stat sau ale acţiunii în contestaţie de
stat sunt retroactive : starea civilă reclamată şi recunoscuta prin hotărârea
judecătorească e considerată a fi fost de la început starea civilă reală a persoanei, iar
starea civilă contestată/tăgăduită e considerată a nu fi existat niciodată.
c/ acţiuni în modificare de stat - o persoană cere justiţiei să schimbe numai pentru
viitor starea civilă existentă în momentul introducerii lor, înlocuind-o cu o stare civilă
diferită( ex. acţiunea de divorţ, de desfacere a adopţiei). Admiterea acestor acţiuni
produce efecte doar pentru viitor.
2. După criteriul persoanelor îndreptaţite să le exercite :
a/ acţiunile care pot fi introduse de orice persoană interesată (ex. acţiunile de
contestare a recunoaşterii de filiaţie, acţiunile de nulitate absolută a căsătoriei)
b/ acţiunile care pot fi introduse numai de persoanele expres şi limitativ prevăzute
de lege (ex. acţiunea în stabilirea filiaţiei, în stabilirea paternităţii)
c/ acţiunile care pot fi introduse numai de titularul stării civile respective (ex.
acţiunea de divorţ, acţiunea de anularea căsătoriei)

Acţiunile de stare civilă au următoarele caracteristici :

• Indisponibilitatea = titularul dreptului de acţiune nu este îndreptăţit să o
cedeze ori să tranzacţioneze cu privire la obiectul cauzei (ex. mama nu poate
renunta la acţiunea în stabilirea paternitaţii copilului său minor)
• Imprescriptibilitatea = actiunile de stare civilă pot fi introduse oricând, nefiind
supuse prescripţiei extinctive. Prin excepţie, sunt prescriptibile acţiunea în
anularea căsătoriei pentru vicii de consimtământ, acţiunea în tăgada
paternitaţii, acţiunea în stabilirea paternitaţii copilului din afara căsătoriei.
• Personalitatea = în principiu numai titularul stării civile, sau reprezentantul
său legal(în cazul încapabililor), este îndreptaţit să exercite acţiunea. Acţiunile
de stat nu pot fi introduse nici de creditorii chirografari, nici de moştenitorii
celui îndreptăţit şi nici de procuror.
Hotărârile judecătoreşti prin care s-au soluţionat acţiuni de stare civilă sunt
opozabile erga omenes. Fată de tertele persoane aceste hotarâri sunt opozabile numai cu
titlu de prezumţii relative de adevăr, care pot fi răsturnate prin proba contrară.

Inregistrările de stare civilă – definire, elemente generale

48
 Sunt operaţii materiale care constau în consemnarea în scris a producerii/
existenţei faptelor sau a încheierii actelor din care rezultă starea civilă a unei persoane,
consemnare făcută de organele de stat competente, în registrele de stare civilă şi cu
respectarea procedurii prevăzute de lege.

Reglementarea juridică este cuprinsă în Legea nr.119/1996 cu privire la actele de

stare civilă. Astfel, înregistrările de stare civila sunt de două feluri :
1. întocmirea actelor de stare civilă
Intocmirea vizează actele de naştere, de casătorie şi de deces. Se înscriu prin
menţiune pe marginea actelor de stare civilă întocmite orice acte, fapte sau împrejurari
care influentează sau modifică starea civilă care rezultă din actul întocmit. De exemplu :
stabilirea, tăgăduirea sau contestarea filiaţiei; adopţia ; desfacerea, încetarea sau anularea
adopţiei ; pierderea sau dobândirea cetăteniei etc.
Inregistrările sunt organizate de stat prin lege şi sunt de competenţa unor organe
de specialitate ale administraţiei publice locale : birouri/ oficii/servicii de stare civilă ale
primariilor şi prefecturilor. Acestea ţin registele de stare civilă şi efectuează înregistrările
în aceste registre.
Situaţii excepţionale :
• naşterea, decesul sau căsătoria produse pe o navă sau pe o aeronavă în timpul
călătoriei în afara teritoriului ţării, înregristrările corespunzătoare sunt făcute
de comandantul navei sau aeronavei¸ în jurnalul de bord, cu obligaţia ca la
întoarcerea în ţară să înainteze un extras autorităţii publice locale din Sectorul
1 al municipiului Bucureşti, care va întocmi actul de stare civilă ;
• pentru cetătenii străini, la cererea lor, pentru apatrizii care au domiciliul sau se
găsesc temporar pe teritoriul României, înregistrările se fac în aceleaşi condiţii
ca şi pentru cetaţenii români.
• Pentru cetătenii români aflaţi în străinătate, întocmirea actelor de stare civilă
se face la misiunile diplomatice/ oficiile consulare ale României sau la
autoritaţile locale competente
• In caz de mobilizare, război sau acţiuni umanitare pot efectua înregistrări ale
actelor de stare civilă cu privire la militari şi personalul civil şi cadrele
militare desemnate de MAPN.
2. menţiunile pe marginea actelor deja întocmite

Registrele de stare civilă

Se ţin în două exemplare : unul se păstrează dupa completare la primăria
comunei/ oraşului/municipiului/sectorului unde s-au întocmit ; al doilea se înaintează spre
pastrare la Consiliul Judeţean sau la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în
termen de 30 de zile de la completarea tuturor filelor.
Există trei feluri de registre de stare civilă : pentru naşteri, pentru căsătorii, pentru
decese. In acestea, actele sau faptele de stare civilă se înregistrează la cerere, pe baza
declaraţiei făcută în acest scop, de către persoana îndreptaţită sau obligată la aceasta.
Dacă modificarea stării civile a unei persoane este urmarea unei hotărâri judecătoreşti sau
a unui act administrativ, hotărârea se comunică din oficiu autorităţii competente pentru a
efectua înregistrările necesare.

49
 Intocmirea actelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor se fac în limba română
şi cu alfabet latin. Ofiterul de stare civilă are obligaţia de a verifica realitatea declaraţiei şi
concordanţa ei cu actele de identitate, certificatele de stare civilă şi cu celelalte înscrisuri
prezentate. In caz de refuz din partea ofiterului de stare civilă sau a primarului de a
efectua înregistrarea, persoana nemulţumita poate sesiza Judecătoria în a cărei rază îşi are
domiciliul.
Orice înregistrare făcută de o persoană necompetentă este nulă, nu însă şi în cazul
în care persoana în cauză a exercitat în mod public atribuţia de ofiţer de stare civilă.
Orice ştersături, răzuiri, prescurtări sau adăugiri, orice anulare, modificare,
rectificare, completare a unei înregistrări în registrul de stare civilă nu se poate face decât
în temeiul unei hotarâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Pe baza actelor de stare civilă făcute în registrele de stare civilă, se eliberează
certificate de naştere şi de casătorie (titularilor sau reprezentanţilor legali ai acestora),
precum şi certificate de deces (membrilor de familie sau altor persoane îndreptăţite).
Certificatele sunt înscrisuri doveditoare, dar nu sunt acte de stare civilă ci simple copii
după actele originale din registru. Ele fac însă dovada deplină a stării civile, ca actele
originale. Organele, persoanele îndreptaţite să pretindă dovada stării civile a unei
persoane pot reţine doar copia legalizată a acestor certificate - sau chiar copii simple- şi
nu originalul.

Reguli speciale cu privire la numite înregistrări

a/ înregistrarea naşterii - se face prin întocmirea actului de naştere la starea
civilă a locului unde aceasta s-a produs, pe baza unei declaraţii. Aceasta este făcută de
oricare dintre părinţi sau de către medicul/ persoanele care au fost de faţă la naştere, de
către personalul din unitatea unde a avut loc naşterea sau de către rudele sau vecinii care
au luat cunoştinta de naşterea copilului, în termen de 15 zile pentru copilul născut viu,
respectiv 3 zile pentru cel născut mort, de la data naşterii.
In cazul copilului găsit, actul de naştere este întocmit de autoritatea locală în raza
căreia a fost găsit, pe baza procesului verbal întocmit de politie, de medic şi de
reprezentantul administraţiei publice locale, în 30 de zile de la data găsirii. La fel se
procedează şi în cazul copilului abandonat de mamă în spital, dacă în 30 de zile nu s-a
putut stabili identitatea mamei.
Dacă declaraţia s-a făcut după expirarea acestor termene dar înauntrul unui an de
naştere, întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului sau a şefului
misiunii diplomatice/oficiului consular. Dacă declaraţia făcută după 1 an de la naştere,
înregistrarea se face în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile.
b/ înregistrarea stabilirii filiaţiei - se face prin menţiune pe marginea actului de
naştere şi, după caz, de căsătorie şi de deces, din oficiu (pe baza comunicării de la
organul care a emis actul) sau la cererea celui interesat(pe baza actului de recunoaştere
sau a hotarârii judecătoreşti definitive şi irevocabile). Certificatele anterioare se retrag şi
se anulează, emiţandu-se altele noi.
c/ înregistrarea adopţiei cu efecte restrânse - se face prin menţiune, la cerere
sau din oficiu, pe baza hotărârii judecătoreşti de încuviintare a adopţiei. Hotărârea trebuie
comunicată în termen de 10 zile Primariei la care este înregistrată naşterea celui adoptat.
d/ înregistrarea adopţiei cu efecte depline- adoptatului i se eliberează un nou
certificate de naştere, de către autoritatea administraţiei locale de la domiciliul

50
adoptatorilor sau în raza căreia se afla sediul instituţiei de ocrotire la care se gasea
adoptatul.
In caz de anulare sau de desfacere a adopţiei, despre aceasta se face menţiune pe actul de
naştere iniţial şi, dupa caz, pe acela întocmit în urma adopţiei, pe actul de casătorie, pe
actele de naştere ale minorilor celui adoptat.
e/ înregistrarea casătoriei- se face prin întocmirea actului de căsătorie, pe baza
declaraţiei de căsătorie facută personal de viitorii soţi. Actul de casătorie se întocmeşte
îndată dupa încheierea căsătoriei şi se semnează de soţi şi de delegatul de stare civilă.
f/ înregistrarea divorţului- se face, din oficiu, prin menţiune pe marginea actului
de casătorie, pe baza dispozitivului hotarârii de divorţ, care se comunică din oficiu de
către Instanţa de fond. La fel se înregistrează şi încetarea casătoriei prin decesul sau
declararea judecătorească a unuia dintre soţi.
g/ înregistrarea schimbării numelui pe cale administrativă şi a
acordării/perderii cetăţeniei române - se face prin menţiuni pe marginea acţului de
naştere (şi după caz pe marginea actului de casătorie), pe baza comunicării oganului care
a aprobat schimbarea, sau la cererea celui interesat.
h/ înregistrarea decesului - se face prin întocmirea actului de deces, pe baza
declaraţiei de deces însoţită de certificatul constatator al decesului eliberat de un medic
autorizat, în registrul de decese de la locul unde s-a produs decesul. Declaraţia de deces
trebuie făcută în termen de 3 zile de la deces ; in caz de moarte violentă, sinucidere,
accident sau dacă se descoperă un cadavru, termenul este de 48 de ore de la momentul
decesului sau din momentul găsirii cadavrului (caz în care e nevoie şi de o dovadă de la
poliţie sau de la parchet din care rezultă că acestea au fost sesizate despre deces). Dupa
expirarea acestor termene înregistrarea mortii se poate face numai cu aprobarea
parchetului local.
Pe lângă ceritificatul de deces Primaria eliberează şi o adeverintă care confirmă
efectuarea înregistrării decesului.
In cazul negăsirii şi neexaminării cadavrului, înregistrarea decesului se poate face
doar pe baza unei hotărâri judecătoreşti de declarare a mortii, caz în care înregistrarea
decesului se face din oficiu, la primăria locului de naştere al celui declarat mort sau a
domiciliului celui declarat mort.

Întocmirea actelor de stare civilă

1. Întocmirea actului de naştere36
Întocmirea actului de naştere se face la serviciul public comunitar local de
evidenţa persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs evenimentul, pe
baza declaraţiei verbale a persoanelor prevăzute la art. 19, a actului de identitate al mamei
şi al declarantului, a certificatului medical constatator al naşterii şi, după caz, a
certificatului de căsătorie al părinţilor.
Dacă declaraţia priveşte pe un copil din afara căsătoriei, iar recunoaşterea
paternităţii are loc în momentul declarării naşterii, datele privind pe tatăl copilului se
înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul actului de naştere ce se întocmeşte.
Declararea naşterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu şi în
termen de 3 zile pentru copilul născut mort. Termenele se socotesc de la data naşterii. În

36
A se vedea cap. II, sect. 1, art. 17 – 26 din Legea 119/1996

51
cazul în care copilul născut viu a decedat înăuntrul termenului de 15 zile, declararea
naşterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului.
Pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul de naştere.
Numele de familie şi prenumele copilului se stabilesc potrivit legii. Ofiţerul de
stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente
ori ridicole, părinţii putând opta pentru un nume corespunzător. Dacă părinţii nu au nume
de familie comun sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul
medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului, întocmirea actului de
naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de ambii părinţi, din care să rezulte
numele de familie şi prenumele copilului. În caz de neînţelegere între părinţi, va decide
serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor de la locul înregistrării naşterii,
prin dispoziţie scrisă.
Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar dacă, din
diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au
fost de faţă la naştere sau personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, rudelor ori
vecinilor care au luat cunoştinţă despre naşterea unui copil.
Când declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea termenelor prevăzute de
prezenta lege (art. 17 alin. 3), înăuntrul termenului de un an de la naştere, întocmirea
actului de naştere se face cu aprobarea primarului, respectiv a şefului misiunii
diplomatice sau al oficiului consular de carieră.
Dacă naşterea s-a produs în străinătate şi întocmirea actului nu a fost făcută la
misiunea diplomatică sau la oficiul consular de carieră al României ori la autoritatea
locală din străinătate, întocmirea actului de naştere se face în ţară, la serviciul public
comunitar local de evidenţa persoanelor de la domiciliul părinţilor, după ce Ministerul
Administraţiei şi Internelor verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe,
dacă naşterea nu a fost înregistrată în străinătate.
Când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea
actului se face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să
conţină toate datele necesare întocmirii actului de naştere. Acţiunea se introduce la
judecătoria în a cărei rază are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul instituţia
de ocrotire a copilului. În vederea soluţionării, instanţa solicită poliţiei verificări pentru
stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul
persoanei al cărei act de naştere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu
participarea procurorului. Aceste dispozitii sunt aplicabile în mod corespunzător şi în
cazul în care naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate, iar declaraţia de
naştere se face în ţară.
Orice persoană care a găsit un copil ale cărui date de identificare nu se cunosc
este obligată să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie, în termen de 24 de ore.
Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data
găsirii acestuia, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui
rază administrativ teritorială a fost găsit copilul, pe baza unui proces-verbal întocmit şi
semnat de reprezentantul serviciului public de asistenţă socială, de reprezentantul unităţii
de poliţie competente şi de medic. În procesul-verbal care se întocmeşte în termen de 3
zile de la data găsirii copilului, trebuie să se menţioneze data, locul şi împrejurările în
care a fost găsit copilul, sexul şi data presupusă a naşterii acestuia, stabilită de medic.

52
 Obligaţia de a face demersurile necesare în vederea înregistrării naşterii copilului
revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost
găsit acesta.
Întocmirea actului de naştere în cazul copilului părăsit de mamă în maternitate se
face la împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de
constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul Direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi cel al maternităţii.
Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul precizat mai sus, serviciul
public de asistenţă socială în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul, pe baza
documentaţiei transmise de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului,
are obligaţia ca în termen de 5 zile, să obţină dispoziţia de stabilire a numelui şi
prenumelui copilului şi să facă declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul public
comunitar de evidenţă a persoanelor.
Întocmirea actului de naştere se face pe baza procesului-verbal, a certificatului
medical constatator al naşterii, a dispoziţiei de plasament în regim de urgenţă, a
răspunsului poliţiei cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei, a
dispoziţiei de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi a declaraţiei de înregistrare a
naşterii.
În aceste cazuri (copilul gasit si copilul abandonat), dacă nu se cunosc numele de
familie şi prenumele copilului, acestea se stabilesc, prin dispoziţie, de către primarul
localităţii unde se înregistrează naşterea.
La înregistrarea naşterii, ofiţerul de stare civilă atribuie şi înscrie codul numeric
personal, care se menţionează în certificatul de naştere, precum şi în toate celelalte acte
care privesc persoana în cauză.
În cazul adopţiei se va întocmi un nou act de naştere de către serviciul public
comunitar local de evidenţa persoanelor de la domiciliul adoptatului sau în raza căreia se
află sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul. În situaţia în care
adoptatorii sunt cetăţeni străini ori cetăţeni români cu domiciliul sau cu reşedinţa în
străinătate, noul act de naştere se va întocmi de către serviciul public comunitar local de
evidenţa persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul cel adoptat sau
unde îşi are sediul instituţia de ocrotire, în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea acesteia. În
noul act de naştere întocmit, rubrica "Locul naşterii" se va completa cu denumirea unităţii
administrativ-teritoriale unde îşi are sediul serviciului public comunitar local de evidenţa
persoanelor care întocmeşte actul.

2. Întocmirea actului de căsătorie37

Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă, la sediul serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau
comunei în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul
dintre viitorii soţi.
Căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului public comunitar local de
evidenţă a persoanelor, cu aprobarea primarului, dacă din motive temeinice unul dintre
soţi se află în imposibilitate de a se prezenta.
Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la serviciul
public comunitar local de evidenţa persoanelor unde urmează a se încheia căsătoria.
37
A se vedea cap.II, sect. 2, art. 27 – 33 din legea 119/1996

53
Ofiţerul de stare civilă, care primeşte declaraţia de căsătorie, solicită viitorilor soţi să
prezinte actele de identitate, certificatele de naştere, certificatele medicale privind starea
sănătăţii acestora şi, dacă este cazul, dovezi privind desfacerea sau încetarea căsătoriei,
precum şi aprobarea preşedintelui consiliului judeţean sau a primarului general al
municipiului Bucureşti pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente
rezultate din condiţiile de vârstă, rudenie firească sau adopţie, în condiţiile prevăzute de
lege.
Dacă unul dintre viitorii soţi nu se află în localitatea unde urmează a se încheia
căsătoria, el poate face declaraţia de căsătorie la serviciul public comunitar local de
evidenţa persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul sau reşedinţa,
care o transmite, în termen de 48 de ore, la serviciul public comunitar local de evidenţa
persoanelor unde urmează a se încheia căsătoria.
Prin grija ofiţerului de stare civilă, declaraţia de căsătorie va fi publicată, prin
afişarea în extras, în ziua în care a fost primită, la locul special amenajat la sediul
primăriei unde se va încheia căsătoria.38
Căsătoria se încheie în termen de 10 zile, în care se cuprind atât ziua când a fost
făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria. Primarul
municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei unde
urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice, încheierea
căsătoriei înainte de împlinirea acestui termen.
Ofiţerul de stare civilă nu încheie căsătoria dacă constată că nu sunt îndeplinite cerinţele
legii, consemnând refuzul într-un proces-verbal. Dispoziţiile art. 10 sunt aplicabile în
mod corespunzător, in sensul ca persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza
căreia domiciliază.
La încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi,
liber şi deplin exprimat, în prezenţa a doi martori, după care îi declară căsătoriţi, le citeşte
dispoziţiile din Codul familiei, privind drepturile şi obligaţiile soţilor, şi întocmeşte, de
îndată, actul de căsătorie.
Actul de căsătorie se semnează de către soţi, cu numele de familie pe care au
convenit să îl poarte în timpul căsătoriei, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare
civilă.
La încheierea căsătoriei între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români,
dacă nu cunosc limba română, precum şi în cazul în care unul sau ambii viitori soţi sunt
surdomuţi, se va folosi interpret autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Ofiţerul de stare civilă poate încheia căsătoria între cetăţeni străini numai dacă, pe
lângă actele prevăzute la art. 28, viitorii soţi prezintă dovezi eliberate de misiunile
diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că
sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor naţională, pentru încheierea
căsătoriei.

Întocmirea actului de deces39

Întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar local de evidenţa
persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs decesul, pe baza declaraţiei
verbale făcute de către membrii familiei decedatului, iar în lipsa acestora, de către

38
Articolul a fost introdus prin art. II pct. 1 din Legea nr. 23/1999
39
A se vedea cap.II, sect. a 3-a, art. 34 – 41 din Legea 119/1996

54
colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau alt cadru din unitatea sanitară
unde s-a produs decesul, şi a certificatului medical constatator al decesului.
Declarantul va depune certificatul medical constatator al decesului, actul de
identitate şi, dacă este cazul, livretul militar sau adeverinţa de recrutare ale celui decedat.
Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a
persoanei. În acest termen se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în
care se face declaraţia. Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor
cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, declararea se face în termen de 48
de ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului. În aceste cazuri, pentru
întocmirea actului de deces este necesară şi dovada eliberată de poliţie sau de Parchet, din
care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces. În cazul în care
decesul nu a fost declarat în termen, întocmirea actului de deces se face cu aprobarea
Parchetului.
În cazul în care se declară decesul unui copil născut viu, care a încetat din viaţă
fără ca declararea naşterii să fi fost făcută în termenele prevăzute de lege, ofiţerul de stare
civilă va întocmi mai întâi actul de naştere şi apoi pe cel de deces. Dacă, din motive
temeinice, actul de naştere nu poate fi întocmit, ofiţerul de stare civilă întocmeşte actul de
deces şi ulterior urmăreşte înregistrarea naşterii.
Certificatul medical constatator al decesului, în care se consemnează cauza
decesului, se întocmeşte şi se semnează de către medic sau, în lipsa acestuia, de către un
cadru mediu sanitar care a făcut constatarea. Dacă decesul s-a produs pe o navă sau pe o
aeronavă şi nu există medic la bord, constatarea decesului se va face în primul port sau
aeroport de escală, de către un medic. În situaţia când durata călătoriei navei până la
primul port de escală este mai mare de 24 de ore, constatarea decesului se face de către
comandant, împreună cu consiliul de bord, şi se consemnează în jurnalul de bord. În caz
de moarte violentă, comandantul navei va efectua cercetări, potrivit legii.
Actul de identitate şi livretul militar sau adeverinţa de recrutare ale persoanei
decedate se reţin de către ofiţerul de stare civilă şi se înaintează, după caz, serviciului
public comunitar de evidenţă a persoanelor sau comandamentului militar, până la data de
5 a lunii următoare. În cazurile în care declarantul nu poate prezenta aceste acte va
preciza, în scris, motivul neprezentării acestora şi datele de stare civilă ale decedatului.
Declaraţia se înaintează autorităţilor competente.
Întocmirea actului de deces privind un cadavru găsit se face la serviciul public
comunitar local de evidenţa persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială a fost
găsit. Înregistrarea cadavrului neidentificat se va face pe baza documentelor prevăzute la
art. 34 şi la art. 35 alin. (3), (si anume declaraţia verbala făcuta de către membrii familiei
decedatului, iar în lipsa acestora, de către colocatari, vecini, administratorul imobilului,
medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul, şi a certificatului
medical constatator al decesului si dovada eliberată de poliţie sau de Parchet). precum şi
a procesului-verbal întocmit de medic, care va cuprinde vârsta, sexul, locul unde a fost
găsit cadavrul, data şi cauza decesului.
Datele privind identitatea cadavrului, stabilite ulterior de către autorităţile
administraţiei publice competente, se înscriu prin menţiune pe actul respectiv. Menţiunea
se comunică serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor care are în
păstrare actul de naştere, poliţiei şi, după caz, comandamentului militar.

55
 Ofiţerul de stare civilă, după întocmirea actului de deces, eliberează declarantului
o adeverinţă de înhumare sau de incinerare a cadavrului. Înhumarea sau incinerarea unui
cetăţean român, al cărui deces s-a produs şi s-a înregistrat în străinătate, se face pe baza
adeverinţei eliberate de serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor în a cărui
rază administrativ-teritorială urmează să se facă înhumarea sau incinerarea. Când decesul
cetăţeanului român s-a înregistrat la misiunea diplomatică a României, adeverinţa se va
elibera pe baza certificatului de deces eliberat de misiunea diplomatică sau de oficiul
consular de carieră.
Dacă decesul unui cetăţean român s-a produs pe o aeronavă aflată în afara
teritoriului României sau pe o navă aflată în afara apelor teritoriale române, iar cadavrul
este transportat în ţară, înhumarea sau incinerarea se face pe baza dovezii eliberate de
comandantul navei sau al aeronavei, potrivit art. 8 alin. (6).
Întocmirea actului de deces, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive
declarative de moarte, se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, după caz, la
serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor de la:
a) locul de naştere al celui declarat mort;
b) domiciliul celui declarat mort, în cazul când actul de naştere a fost întocmit la
autorităţile locale din străinătate;
c) domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorească a morţii, în situaţia în
care locul naşterii şi domiciliul decedatului nu sunt cunoscute.

Întocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate

Întocmirea actelor de stare civilă privind pe cetăţenii români aflaţi în străinătate se
face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de carieră ale României sau la
autorităţile locale competente.
Potrivit art.42 alin 2 cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita înscrierea în
registrele de stare civilă române, de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de
carieră ale României, a certificatelor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, care îi
priveşte, în cazul în care înregistrarea actului sau faptului de stare civilă a fost făcută în
prealabil la autoritatea din statul în care aceştia de află; înscrierea se face cu aprobarea
şefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora de motivează.
Alin. 3 al aceluiasi articol prevede ca autoritatea competentă în materie de evidenţă a
populaţiei repartizează misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României liste cu
coduri numerice precalculate, în vederea înscrierii lor în actele de naştere întocmite şi în
certificatele eliberate în baza acestora.40
Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României
încheie căsătorii între cetăţeni români sau dacă unul dintre viitorii soţi este cetăţean
român, dacă aceasta este în concordanţă cu legislaţia ţării în care sunt acreditaţi.
Misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României trimit, prin Ministerul
Afacerilor Externe, actele din primul exemplar al registrelor de stare civilă, pe măsura
completării lor, la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor a sectorului 1
al municipiului Bucureşti, împreună cu documentele primare pe baza cărora s-a întocmit
actul. Al doilea exemplar al actelor din registrele de stare civilă va fi trimis, în termen de
30 de zile de la data când toate actele au fost completate, la serviciul public comunitar
local de evidenţa persoanelor a municipiului Bucureşti.
40
Alineatele (2) şi (3) au fost introduse prin art. I pct. 5 din Legea nr. 94/2004.

56
 Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite la autorităţile străine, au
putere doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare
civilă române. Transcrierea actelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor primite din
srăinătate se efectuează cu aprobarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cetăţeanul
român este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din
străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte
la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor în a cărui rază administrativ
teritorială are domiciliul. Înscrierea sau transmiterea în registrele de stare civilă române a
certificatelor sau a extraselor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, care nu conţin
toate rubricile prevăzute de certificatele de stare civilă române, se efectuează pe baza
documentului original emis de autorităţile străine şi a altor înscrisuri autentice, emise de
autorităţile publice competente române sau, după caz, străine, care fac dovada datelor
care trebuie înscrise la rubricile respective, prezentate de solicitant.
Cetăţenii români ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în localităţi care
au aparţinut României, iar în prezent se găsesc pe teritoriul altor state, pot solicita
întocmirea actelor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţa
persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială au domiciliul, pe baza extrasului de pe
actul de stare civilă ce se găseşte în păstrarea Arhivelor Naţionale. Transcrierea acestor
extrase în registrele de stare civilă se va face cu aprobarea Ministerului Administraţiei şi
Internelor.

Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă41

În actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se
înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în
următoarele cazuri:
a) stabilirea filiaţiei prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă şi încuviinţarea purtării numelui. Înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei
pe actul de naştere şi, după caz, de căsătorie şi de deces se face din oficiu sau la cererea
celui interesat, pe baza actului de recunoaştere întocmit potrivit legii sau a hotărârii
judecătoreşti definitive şi irevocabile. În situaţia în care, ulterior, prin hotărâre definitivă
şi irevocabilă s-a încuviinţat purtarea numelui de familie al părintelui faţă de care s-a
stabilit filiaţia, menţiunea se înscrie şi pe actele de naştere ale copiilor minori, iar în cazul
copiilor majori, numai la cererea acestora.
b) contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii;
c) căsătorie, desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei; Încetarea căsătoriei
prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, anularea sau
desfacerea căsătoriei se înscriu prin menţiune pe actul de căsătorie şi pe cele de naştere
ale foştilor soţi. Menţiunea se înscrie, din oficiu, pe baza comunicării primite de la
ofiţerul stării civile care a întocmit actul de deces, a hotărârii judecătoreşti definitive şi
irevocabile ori la cererea persoanei interesate.
d) adopţie, desfacerea, încetarea sau anularea adopţiei. Anularea sau desfacerea
adopţiei, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, se înscrie, prin
menţiune, pe actul de naştere iniţial şi, după caz, pe cel întocmit în urma adopţiei, pe
actul de căsătorie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai celui adoptat, iar în cazul

41
A se vedea cap. III, art. 44 – 51 din Legea 119/1996

57
copiilor majori, numai la cererea acestora. Menţiunea se înscrie, din oficiu sau la cererea
persoanei interesate, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
e) pierderea sau dobândirea cetăţeniei române; Menţiunile privind acordarea sau
pierderea cetăţeniei române se înscriu pe actul de naştere şi, dacă este cazul, pe cel de
căsătorie, pe baza comunicării transmise de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
f) schimbarea numelui; Menţiunea privitoare la schimbarea numelui se înscrie pe
actele de stare civilă ale persoanei în cauză, potrivit legii.
g) deces;
h) rectificare, completare sau anulare a actelor de stare civilă ori a menţiunilor
înscrise pe ele;
i) schimbarea sexului, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii
judecătoreşti.
La cerere, persoanelor îndreptăţite li se pot elibera, in conditiile legii 42, certificate
de stare civilă cu menţiunile înscrise în actele de stare civilă. Certificatele de stare civilă
eliberate anterior se retrag şi se anulează.

Actele de stare civila, anularea rectificarea si reconstituirea acestora ;

Actele de stare civilă

Sunt înscrisuri autentice întocmite în registrele de stare civilă, de către delegatul
de stare civilă, care cuprind elementele stării civile a persoanei şi fac dovada acesteia. Au
o natura mixta, avand elemente de drept civil si de drept administrativ.43
Noţiunea de act are în acest caz sensul de instrument (mijloc de probă) şi nu de
negotium (manifestare de voinţă), actul de stare civilă fiind fila din registrul de stare
civilă- fie că e vorba de registrul de naşteri, casătorii sau decese-, fila completată de
delegatul de stare civilă.
Ca înscrisuri autentice, actele de stare civilă servesc atât ca mijloc de individualizare a
persoanei prin elementele de stare civilă atestate, dar şi ca mijloace de probă a acestor
elemente. Actele de stare civilă au putere doveditoare absolută, făcând dovada până la
înscrierea în fals pentru toate menţiunile înscrise pe baza propriilor constatări ale
delegatului, iar cu privire la menţiunile înscrise pe baza declaraţiilor făcute, ele fac
dovada numai până la proba contrară.
Actele de stare civila şi înregistrările făcute pe acestea pe baza unei hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile sunt opozabile erga omens, până la proba contrară.

Persoanele care întocmesc acte de stare civilă

Atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de către consiliile judeţene şi de către
servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin ofiţerii de stare civilă.
Au calitatea de ofiţeri de stare civilă:
a) primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi
comunelor;
b) şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României;

42
A se vedea art. 11 din Legea 119/1996
43
Idem, pag.125;

58
 c) comandanţii de nave şi aeronave.
Exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă poate fi delegata de catre primari şi
şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României sau poate fi
retrasa, după caz, viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari cu competenţă în acest
domeniu, respectiv unuia dintre agenţii diplomatici sau unuia dintre funcţionarii
consulari. Ofiţerul de stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă când este parte sau
declarant. În asemenea cazuri, el va delega o altă persoană, în condiţiile legii.
Potrivit art 4 din Legea 119/1996, cetăţenii străini care au domiciliul sau se află
temporar în România pot cere înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă în aceleaşi
condiţii ca şi cetăţenii români. Persoanele fără cetăţenie sunt obligate să solicite
înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă la serviciile publice comunitare locale de
evidenţă a persoanelor competente. Cetăţenii străini pot cere, iar persoanele fără cetăţenie
sunt obligate să solicite înscrierea de menţiuni pe actele de stare civilă întocmite în
registrele de stare civilă române.
Dacă un cetăţean străin s-a căsătorit sau a decedat pe teritoriul României, ofiţerul
de stare civilă care a întocmit actul va trimite, în termen de 5 zile de la înregistrare, un
extras de pe actul respectiv organului competent al Ministerului Administraţiei şi
Internelor, care îl va transmite misiunii diplomatice sau oficiului consular al ţării
respective acreditate în România, potrivit obligaţiilor izvorâte din tratate, acorduri sau
convenţii la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor se fac la
cerere, pe baza declaraţiei persoanei obligate la aceasta, sau din oficiu, în condiţiile
prevăzute de prezenta lege. Numele de familie şi prenumele se scriu aşa cum rezultă din
actele de identitate, din certificatele de stare civilă şi din alte înscrisuri prezentate de
declarant sau primite de la autorităţile prevăzute de lege. Întocmirea actelor de stare
civilă, precum şi înscrierea menţiunilor se fac în limba română.
Ofiţerul de stare civilă este obligat să verifice realitatea conţinutului declaraţiei şi
concordanţa acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civilă şi cu celelalte
înscrisuri prezentate de declarant. Actul de stare civilă, întocmit în temeiul declaraţiei, se
semnează de către ofiţerul de stare civilă şi de către declarant. În cazul în care declarantul
nu poate semna, ofiţerul de stare civilă menţionează aceasta pe actul de stare civilă, pe
care îl semnează. Este interzis să se facă ştersături, răzuiri, prescurtări şi adăugări în
actele de stare civilă.
Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public
atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt
valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate.
Dacă naşterea sau decesul are loc în tren, pe o navă sau aerovană, ori într-un alt
mijloc de transport în timpul călătoriei pe teritoriul României, întocmirea actului de stare
civilă se face la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor a locului de
coborâre sau de debarcare. În cazul în care naşterea, căsătoria sau decesul are loc pe o
navă, în timpul unei călătorii în afara apelor teritoriale române, evenimentul se
înregistrează în jurnalul de bord de către comandantul navei. Comandantul navei poate
încheia căsătorii numai între persoane de cetăţenie română. El poate aproba, pentru
motive temeinice, reducerea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2).
Dacă naşterea sau decesul are loc pe o aeronavă, în timpul unei călătorii în afara
teritoriului României, evenimentul se înregistrează de comandantul aeronavei în carnetul

59
de drum. Înregistrările făcute în jurnalul de bord sau în carnetul de drum, vor cuprinde
toate datele necesare întocmirii actului de stare civilă, precum şi semnăturile cerute de
lege, ele făcând dovada evenimentului până la întocmirea actului în condiţiile prevăzute
de alin. (6), si anume, comandantul navei sau al aeronavei eliberează persoanelor
îndreptăţite o dovadă cu privire la înregistrarea făcută, iar la sosirea în ţară înaintează prin
căpitănia portului, respectiv prin comandantul aeroportului, un extras de pe jurnalul de
bord sau de pe carnetul de drum, la serviciul public comunitar local de evidenţa
persoanelor a sectorului 1 al municipiului Bucureşti, care va întocmi actul de stare civilă.
Articolul 9 prevede ca orice modificare intervenită în statutul civil al unei
persoane, ca urmare a întocmirii unui act de stare civilă sau, după caz, dispusă printr-o
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ori printr-un act administrativ, se
comunică din oficiu, în termen de 10 zile, autorităţii administraţiei publice locale unde s-
a întocmit actul de naştere, de căsătorie sau de deces al persoanei la care această
modificare se referă, în vederea înscrierii menţiunilor corespunzătoare.
În cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie
o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în
raza căreia domiciliază.
Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie
titularilor sau reprezentanţilor legali ai acestora, iar certificate de deces, membrilor
familiei sau altor personae îndreptăţite. Certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor
persoane împuternicite prin procură specială. În cazul în care certificatul de stare civilă
nu a fost eliberat la data întocmirii actului, eliberarea acestuia se face la cererea scrisă a
persoanei îndreptăţite. Cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidenţa
persoanelor care are în păstrare registrul de stare civilă sau de la domiciliul ori reşedinţa
petiţionarului. În cazul în care registrul de stare civilă nu se află în păstrarea autorităţii la
care s-a depus cererea, aceasta îl solicită autorităţii administraţiei publice competente, în
termen de 3 zile. În situaţia în care exemplarul 1 al actului de stare civilă lipseşte ori
actele au fost predate Arhivelor Naţionale, serviciul public comunitar local de evidenţa
persoanelor care primeşte cererea solicită extras, după caz, de pe actul ce se găseşte în
păstrarea consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a
Arhivelor Naţionale, pe baza căruia întocmeşte şi eliberează certificatul de stare civilă.
Eliberarea extraselor de pe actele de stare civilă aflate în păstrarea Arhivelor Naţionale, la
cererea oficiilor de stare civilă şi a structurilor competente ale Ministerului Administraţiei
şi Internelor, precum şi a altor autorităţi publice, se face gratuit.
Eliberarea altor certificate în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate
este supusă taxei de timbru, potrivit legii. Cererile privind procurarea şi eliberarea
certificatelor de stare civilă ale cetăţenilor străini, ale căror acte şi fapte de stare civilă s-
au produs şi s-au înregistrat în România, adresate misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare ale acestor ţări, acreditate în România, precum şi ale cetăţenilor români cu
domiciliul sau reşedinţa în străinătate, adresate misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare de carieră ale României sau Ministerului Administraţiei şi Internelor, vor fi
soluţionate de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Transmiterea acestor documente se va face, după caz, prin Ministerul Afacerilor
Externe, dacă actele au fost solicitate prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare de
carieră ale României, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în

60
România sau prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit convenţiilor la care ţara
noastră este parte.
Certificatele de stare civilă eliberate de serviciile publice comunitare locale de
evidenţă a persoanelor, care au înregistrat actele şi faptele de stare civilă, sunt valabile şi
în străinătate.
Potrivit art. 12. - (1) este interzisă reţinerea certificatelor de stare civilă de către
orice persoană, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. În cazul în care autorităţile
învestite cu atribuţii de stare civilă constată că unele date din cuprinsul unui certificat de
stare civilă nu corespund cu cele din actul pe baza căruia a fost eliberat, certificatul se
reţine şi se sesizează serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor competent,
în vederea anulării şi eliberării unui nou certificat.

Anularea modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a

menţiunilor

Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor

înscrise pe acestea se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
În cazul anulării, completării şi modificării actelor de stare civilă, sesizarea
instanţei judecătoreşti se face de către persoana interesată, de către structurile de stare
civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau judeţene de evidenţă a
persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluţionează de judecătoria în a cărei rază
teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de
serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor şi a concluziilor procurorului.
Soluţionarea cererilor de anulare, completare şi modificare a actelor de stare civilă
formulate de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi de străini este de competenţa
Judecătoriei Sectorului 1 al municipiului Bucureşti.
Actele de stare civilă reconstituite nu pot fi completate.
Datorita faptului că normele care reglementează starea civilă sunt de ordine
publică, având un caracter imperativ, încălcarea lor atrage nulitatea absolută a actului.
Intanţa competentă este judecătoria de la domiciliul/sediul reclamantului, iar judecata se
face pe baza cercetărilor poliţiei şi cu ascultarea concluziilor procurorului
Practica judiciară a evidenţiat câteva cazuri frecvente în care actele de stare civilă
sunt lovite de nulitate :
-înregistrarea făcută de o persoană necompetentă, cu excepţia cazului în care aceasta şi-a
îndeplinit în mod public atribuţiile de stare civilă ;
-înregistrarea privind un act sau fapt care care nu s-a produs ;
- înregistrarea făcută pe baza unui act juridic care a fost ulterior anulat
-anularea înregistrării în cazul în care ulterior se procura actul original care a fost
reconstituit.
Anularea, completarea şi modificarea unui act de stare civilă sau a unei menţiuni
înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, precum
şi rectificarea unui act de stare civilă sau a menţiunilor înscrise pe acesta, aprobată prin
dispoziţia primarului, se înscriu numai prin menţiune pe marginea actului de stare civilă
corespunzătoare.

61
Rectificarea, modificarea şi completarea actelor de stare civilă
Rectificarea = corectarea, înlocuirea unor menţiuni greşite cu cea reală
Completrea= înregistrarea unei menţiuni care iniţial fusese comisă
Modificarea= schimbarea unor menţiuni din act, care au fost correct înscrise
iniţial, dar care nu mai corespund situaţiei reale.
Rectificarea, modificarea şi completarea actelor de stare civilă se obţine printr-o
acţiune adresată Instantei. Obiectul acestei acţiuni îl constituie direct şi exclusive actele
de stare civilă din register, pe care se face apoi menţiune, pe baza hotărârii judecătoreşti.
Când este eronat şi incomplet doar certificatul şi nu registrul, rectificarea şi completarea
se fac direct de către primăria emitentă, pe baza unei simple cereri adresate acesteia.
Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora
se face în temeiul dispoziţiei primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în
păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate.
Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea,
însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor care are în păstrare actul de stare civilă sau la serviciul public comunitar local
de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu. Cererea se soluţionează în termen de
30 de zile, prin emiterea dispoziţiei primarului care se comunică solicitantului în termen
de 10 zile de la data emiterii.
Dispoziţia primarului poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază
teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă, în condiţiile legii.
Actele de stare civilă reconstituite nu pot fi rectificate.

Reconstituirea si intocmirea ulterioară a actelor de stare civilă

1. Potrivit art. 52 al Legii 119/1996, reconstituirea actelor de stare civilă se poate
face, la cerere, fiind posibila atunci când un act de stare civilă a existat dar nu poate fi
procurat, dacă:
a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte; este
vorba de situaţia in care au fost pierdute ambele exemplare ale registrului.
b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori
extrasul de pe acest act.
Procedura nu este judecătorească ci administrativă şi se referă doar la actele de
naştere, casătories au deces şi nu la menţiunile pe marginea acestora. Soluţionarea cererii
se face prin dispoziţia primarului, care poate fi contestata la Instanţa în a carei rază se află
sediul autoritatii emitente.
Dacă ulterior reconstituirii actul original întocmit în străinătate este procurat, actul
reconstituit se anulează.
2. Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă:
a) întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă, deşi au fost depuse actele
necesare întocmirii acestuia;
b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă, deşi a fost luat consimţământul soţilor de
către ofiţerul de stare civilă.
Procedura care se aplică este comună cu aceea pentru reconstituirea actelor de
stare civilă.

62
 Cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă,
însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţa
persoanelor, competent să întocmească actul, sau a locului de domiciliu al persoanei
interesate, în cazul prevederilor art. 52 lit. b). Cererea se soluţionează în termen de 30 de
zile, prin dispoziţie a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de
la emitere. Dispoziţia primarului poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei
rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă. Dispoziţiile de mai sus se aplică, în mod
corespunzător, persoanelor fără cetăţenie, care au domiciliul în România.
În cazul în care unul dintre exemplarele registrului de stare civilă este pierdut sau
distrus, în totalitate ori în parte, acesta se înlocuieşte printr-o copie întocmită de pe
registrul existent, care se certifică pentru conformitate de către ofiţerul de stare civilă.

Proba stării civile

Principalul mijloc de proba îl constituie actele de stare civilă originale, precum şi
certificatele de stare civilă eliberate pe baza actelor originale. Pentru tot ceea ce
reprezintă constatări personale ale ofiţerului de stare civilă, actele de stare civilă fac
dovada până la constatarea falsului prin hotărâre judecătorească definitivă, iar pentru
celelalte înscrieri, până la proba contrară.
Dacă cerificatul de stare civilă s-a pierdut, distrus sau deteriorat, se poate elibera
un duplicat care are aceeaşi forţă probantă ca originalul.
Starea civilă se poate dovedi prin orice mijloace de probă în faţa instanţei
judecătoreşti, precum şi în faţa autorităţilor administraţiei publice când se solicită
reconstituirea actelor de stare civilă, în următoarele situaţii:
a) nu au existat registre de stare civilă;
b) registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse în totalitate sau în parte;
c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor
după actele de stare civilă;
d) întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă.
Proba prin alte mijloace de probă se poate face şi în alte împrejurări în care nu se
urmăreşte înregistrarea sau modificarea stării civile.

Teme de autoevaluare:
-care sunt posibilitatile de anulare a actelor de stare civila?
- ce sunt registrele de stare civila?
-in ce conditii poate fi anulat, rectificat sau modificat un act de stare civila?

63
Sumar
ELEMENTE DE DREPTUL FAMILIEI SI ACTE DE STARE CIVILA
MODULUL I: Casatoria, notiune, caractere, trasaturi, conditiile de valabilitate,
cazurile de nulitate

Casatoria, notiune, caractere, trasaturi;

Conditiile de valabilitate ale actului juridic al casatoriei;
Actul juridic al casatoriei, cazurile de nulitate;

MODULUL II: Casatoria si efectele ei;

Casatoria - efectele de natura personala;
Casatoria - efectele de natura patrimoniala;

MODULUL III: Bunurile sotilor;

Bunurile sotilor, clasificarea acestora in comune si proprii, drepturile sotilor asupra
acestora;
Bunurile comune si impartirea acestora in timpul casatoriei;

MODULUL IV: Desfacerea casatoriei;

Desfacerea casatoriei- notiune si modalitati de desfacere;
Desfacerea casatoriei- efectele desfacerii intre fostii soti, respectiv fata de copii
minori;
Impartirea bunurilor comune ale sotilor la desfacerea casatoriei;

MODULUL V: Filiatia fireasca;

Filiatia fireasca-notiune;
Filiatia fata de mama si mijloacele de stabilire;
Filiatia fata de tata a copilului din casatorie si mijloacele de stabilire;
Mijloacele de stabilire a filiatiei fata de tata a copilului din afara casatoriei;

MODULUL VI: Rudenia civila- adoptia;

Adoptia-notiune
Conditii de valabilitate ale actului juridic al adoptiei ;
Procedura adopţiei, efecte si sanctiuni ;

MODULUL VII: Obligatia de intretinere;

Obligatia de intretinere-notiune si caractere juridice;
Particularitati ale obligatiei de intretinere;

MODULUL VIII: Starea civila a persoanei fizice;

Starea civila a persoanei fizice- notiune si caractere juridice;
Posesia de stat si factorii de ordin natural care intra in compunerea starii civile;
Actiunile de stare civila;

64
Inregistrările de stare civilă ;
Actele de stare civila, anularea rectificarea si reconstituirea acestora ;
Proba starii civile .

65