UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA: DREPT

DISCIPLINA: Dreptul familiei

TEMA: Nulitatea căsătoriei

COORDONATOR:

Lect. univ. dr. Cristina-Codruța Hageanu

Anul universitar 2023-2024

Semestrul I
 NULITATEA CĂSĂTORIEI
CĂSĂTORIA -NOȚIUNE

Prin încheierea casatoriei persoanele in cauza dobândesc o noua stare civila, aceea de
soţi, stare din care decurg o serie de consecinţe stabilite de lege. Casatoria răspunde anumitor
scopuri si prezintă, din punct de vedere al necesitaţilor sociale si al menirii sale, caractere
extrem de variate. Din acest motiv, este dificil sa Se dea o definiţia a casatoriei, care sa
satisfacă toate concepţiile, atât cele juridice, cat si cele religioase, sociale sau de alta natura,
cu atât mai mult cu cat nu exista o definiţie legala in acest sens.

Termenul ,,casatorie" are mai multe accepţiuni.In primul rând, ,,casatorie" înseamnă
actul juridic pe care II încheie cei care vor sa se căsătoreasca, exprimând acordul de voinţa al
persoanelor respective. In inteles de act juridic, Codul familiei foloseşte termenul ,,casatorie"
in mai multe articole. Spre exemplu, art. 1 face vorbire de "casatoria liber consimţita".

In al doilea rând, ,,casatoria" desemnează situaţia juridica, in principiu permanenta, a

celor casatoriti, adică statutul legal al soţilor. In acest sens, spre pilda, in art. 28 din Codul
familiei se prevede ca, in timpul casatoriei, şotii au obligaţia de a purta un anumit nume.
Termenul ,,casatorie" poate avea si intelesul de institute juridica, adica ansamblul normelor
juridice care reglementează casatoria.

Având in vedere cele ce preced, dintre numeroasele definiţii existente in doctrina juridica
romana privitoare !a casatorie, reţinem aceea potrivit căreia: "casatoria este uniunea liber
consimţita intre un bărbat si o femeie, încheiata potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a
întemeia o familie, si reglementata de normele imperative ale legii."

Nulitatea este sancțiunea civilă care desființează, cu efect retroactiv, efectele unui act
juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la condițiile sale de validitate, fiind
un mijloc juridic de asigurare a respectării ordinii publice și a bunelor moravuri

CONDITIILE INCHEIERII CASATORIEI

1. Noţiuni introductive Încheierea casatoriei este supusa, anumitor cerinţe legale.

Acestea pot fi impartite in:

1) condiţii de fond;

2) impedimente (piedici) la casatorie;

3) condiţii de forma, toate intelese stricto sensu.

Condiţiile de fond se infatiseaza sub forma pozitiva, adică trebuie sa existe pentru a se
putea incheia casatoria. Impedimentele (piedicile) la casatorie sunt împrejurări de fapt sau de
drept care împiedica încheierea casatoriei. Codul familiei le menţionează sub denumirea
"piedica legala la casatorie". Casatoria se poate încheia daca ele nu exista. Prin urmare,
acestea pot fi considerate condiţii de fond negative. Condiţiile de forma sunt mijloacele care
realizează solemnitatea actului juridic al casatoriei.

Lato sensu, condiţiile de fond le includ atât pe cele pozitive, cat si pe cele negative. Tot in
sens larg, prin impedimente la casatorie se înţeleg împrejurările care se opun incheierli
acesteia, adică oricare dintre cele trei categorii de cerinţe, intelese stricto sensu, infatisate mai
sus.

2. Condiţii de fond

1) Diferenţa de sex Casatoria se poate încheia numai intre persoane de sex diferit,
întrucât unul dintre principalele scopuri ale casatoriei este procreaţia. Aceasta condiţie poate
interesa, in mod practic, In cazul persoanelor al căror sex nu este suficient diferenţiat, fiind o
problema medicala. In cazul persoanelor cu anumite tulburări, care au sexul incert sau ulterior
înregistrării naşterii au Ioc modificări importante pe planul sexualizarii si In cazul tulburărilor
psihologice de sexualizare este admisibila acţiunea In stabilirea exacta a sexului ori acţiunea
in schimbarea sexului.

In principiu, sexul fiecăruia dintre viitorii soţi se stabileşte cu ajutorul certificatului de

naştere, care are o rubrica in acest sens.

2) Vârsta matrimoniala (nubila)

a) Vârsta minima -Pentru considerate biologice, in toate legislative exista dispoziţii

prohibitive, care împiedica încheierea casatoriei intre persoanele care nu au atins o anumita
vârsta, întrucât posibilitatea de a procrea nu începe decât la sfârşitul adolescentei. Aceasta
perioada, când omul devine apt de a procrea, poarta denumirea de ,,pubertate". De asemenea,
impunerea unei vârste minime se justifica si eugenic, psihic, moral si juridic. Actualmente, la
noi varsta minima pentru casatorie este de 18 ani împliniţi pentru bărbat si 16 ani împliniţi
pentru femei.

b) Dispensa de vârsta - Legea prevede ca, in anumite împrejurări, femeia poate obţine
dispensa pentru încheierea casatoriei. Aceasta presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: -
femeia a implinit 15 ani; - exista motive temeinice care justifica dispensa (de exemplu:
graviditate, boala, s.a.). - exista un aviz dat de un medic oficial. Dispensa se acorda, după caz,
de primarul general al municipiului Bucureşti, preşedintele consiliului judeţean in a cărui
circumscripţie isi are domiciliul femeia sau comandantul navei aflata in afara graniţelor tarii.

c) Vârsta maxima - Casatoria se poate încheia oricând, chiar in extremis vitae momentis
(in pragul morţii),

d) Diferenţa de varsta - Legea nu impune o atare condiţie. Diferenţa de vârsta prea mare
intre soţi poate fi un indiciu ca s-a încheiat o casatorie fictiva.

3) Consimtamantui la casatorie

a) Existenta consimtamantului liber Potrivit Codului familie, casatoria se încheie prin

consimtamantul liber al viitorilor soti. Aceasta condiţie este prevăzuta si de art. 48 alin. (1)
din Constitute, republicata, precum si art. 16 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor
Omului. In sens larg, consimtamantui liber la casatorie semnifica faptul ca au fost înlăturate
limitările de casta, rasiale, religioase, juridice sau de alta natura in ce priveşte alegerea intre
viitorii soţi. In sens juridic, consimtamantul liber la casatorie înseamnă lipsa viciilor de
consimtamant.

b) Condiţiile consimtamantului

- Existenta consimtamantului liber sau, in alţi termeni, lipsa viciilor de consimtamant;

- Consimtamantul trebuie exprimat momentul încheierii casatoriei. Promisiunile de

casatorie nu au valoare juridica. Spre deosebire de dreptul comun, in aceasta materie nu se
poate vorbi de un "antecontract";

- Consimtamantul trebuie exprimat personal, fiind exclusa încheierea casatoriei prin

reprezentare;

- Consimtamantul trebuie exprimat simultan, trebuie sa consimţita la casatorie unul

imediat după celalalt;

- Consimtamantul trebuie sa fie constatat in mod direct de către ofiţerul de stare civila
care oficiază casatoria. Acesta întocmeşte de indata actul de casatorie.

c) Lipsa consimtamantului

Lipsa consimtamantului poate fi materiala sau psihica. Lipsa materiala exista in situaţia
erorii ofiţerului de stare civila in constatarea încheierii casatoriei. De exemplu, unui dintre
parteneri răspunde negativ sau nu răspunde deloc la întrebarea privind încheierea casatoriei.

Lipsa psihica exista in situaţia in care unul dintre viitorii soţi răspunde afirmativ la
intrebarea ofiţerului de stare civila, dar, in acel moment, este lipsit de facultăţile sale mintale.
Se afla in aceasta situaţie alienatul sau debilul mintal. Din considerate de ordin medical,
aceştia nu se pot casatori nici in momente de luciditate pasagera. De asemenea, starea de
ebrietate, delir, hipnoza sau sugestie determina lipsa unui consimtamant conştient. Eroarea
asupra consimtamantului obiectiv al manifestării de voinţa, adică faptul de a nu fi ştiut ca se
casatoreste, este destructiva de voinţa.

Casatoria fictiva - adică aceea încheiata in alte scopuri decât al casatoriei - este un alt
exemplu de lipsa de consimtamant.

d) Viciile consimtamantului Fata de dreptul comun, in materia casatoriei reglementarea

viciilor de consimtamant prezintă anumite particularitati, după cum se va arata in continuare.
In primul rând, in aceasta materie nu-si găseşte aplicare leziunea.

1) Eroarea- Eroarea constituie viciu de consimtamant numai daca" poarta asupra

identitatii fizice a celuilalt soţ. Aceasta limitare face ca anularea casatoriei pe acest motiv sa
fie aproape cu neputinţa, date fiind condiţiile in care se încheie casatoria. Nu constituie viciu
de consimtamant eroarea asupra calităţii ori însuşirilor viitorului soţ, chiar daca a fost
determinanta la încheierea casatoriei. Tot astfel, nu constituie viciu de consimtamant eroarea
asupra stării civile a celuilalt viitor soţ (de exemplu, acesta este divorţat, desi celalalt a crezut
ca este celibatar).

2) Dolul (viclenia)- Dolul viciază consimtamantul viitorului soţ prin eroarea provocata
ca urmare a mijloacelor viclene folosite împotriva sa. Dolul cuprinde un element subiectiv -
eroarea, si un element obiectiv - mijloacele dolosive. Dolul constituie viciu de consimtamant
si in cazul in care manoperele dolosive se manifesta sub forma reticentei. Domeniul de
aplicare al dolului este mai întins decât al erorii, putând purta si asupra altor elemente decât
identitatea fizica a celuilalt soţ, si anume asupra unor calitati ale viitorului soţ, pe care, daca
le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat casatoria. Subliniem insa ca aceste calitati trebuie sa fie
necesare pentru încheierea unei casatorii. De aici consecinţa - de exemplu, daca viitorul soţ a
fost indus in eroare, prin mijloace viclene, de către celalalt cu privire la starea sa materiale, nu
suntem in prezenta vicierii consimtamantului. Dimpotrivă, eroarea provocata prin mijloace
viclene asupra stării sanatatii viitorului soţ, constituie viciu de consimtamant la casatorie,
deoarece viitorii soţi sunt obligaţi sa-si comunice reciproc starea sanatatii.

3) Violente - Violenta viciază consimtamantul viitorului şot prin teama ce i-a fost
provocata ca urmare a constrângerii fizice sau morale exercitate împotriva sa. Violenta
cuprinde un element obiectiv - constrângerea, si un element subiectiv - teama insuflata, care,
conjugate, lipsesc de libertate consimtamantul. Violenta prin constrângere fizica este aproape
imposibil de întâlnit in practica. ,,Temerea reverenţioasa" (adică respectul datorat părinţilor
sau altor rude) nu constituie viciu de consimtamant.

4) Comunicarea reciproca a stării de sănătate - Potrivit art. 10 teza intai din Codul
familiei, casatoria nu poate fi încheiata daca viitorii soţi nu declara ca si-au comunicat
reciproc starea sanatatii lor. Impunerea acestei cerinţe se justifică din raţiuni medicale şi
eugenice. Pe de altă parte, fiecare din viitorii soţi trebuie să cunoască starea sănătăţii celuilalt
pentru a aprecia liber dacă doreşte sau nu încheierea căsătoriei în condiţiile date. Declaraţia de
căsătorie cuprinde menţiunea că persoanele care vor să se căsătorească au luat cunoştinţă
reciproc de starea sănătăţii lor. Această comunicare se realizează parţial prin certificate
medicale, care se anexează la declaraţia de căsătorie. Certificatul medical prenupţial se referă
la examenele medicale: serologic, veneric, pulmonar şi neuropsihic. Informarea completă
implică luarea fa cunoştinţă reciprocă de orice alte maladii.

Persoanele suferinde se pot căsători, afară de cel care suferă de vreuna din bolile în cazul
cărora legea opreşte căsătoria.

Astfel, vor fi cazuri de nulitate absolută încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a
persoanelor ca urmare a nerespectării unei incapacități speciale, impuse pentru ocrotirea unui
interes de ordine publică, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, lipsa capacității de folosință a
persoanei juridice și nerespectarea principiului specialității capacității de folosință, lipsa unui
element structural (capacitate, consimțământ, obiect, cauză), nevalabilitatea obiectului actului
juridic civil, lipsa cauzei sau imoralitatea acesteia, nerespectarea formei cerute ad-validitatem,
lipsa ori nevaliditatea autorizației administrative, încălcarea ordinii publice sau fraudarea
legii.

În timp ce vicierea consimțământului prin eroare, dol, violență, leziune, lipsa capacității de
exercițiu, ori existența capacitătii de exercițiu restrânse, lipsa discernământului în momentul
încheierii actului juridic civil – art. 1205 Cod Civil, încălcarea unei prohibiții instituite de lege
în scop de ocrotire, vor reprezenta cazuri de nulitate relativă.

Trebuie reținut că în timp ce nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană

interesată, nulitatea relativă poate fi invocată numai de către persoana ocrotită prin dispoziția
legală încălcată la încheierea actului, fie personal, fie de către reprezentantul său legal. De
asemenea, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de excepție, fie pe cale de
acțiune, dacă prin lege nu se prevede altfel, spre deosebire de nulitatea relativă care nu poate
fi invocată decât în interiorul termenului legal de prescripție, acțiunea în anulare fiind
prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani. În cele din urmă, nulitatea absolută
nu poate fi, în principiu, acoperită prin confirmarea actului, pe când nulitatea relativă poate fi
acoperită prin confirmarea actului de către cel îndreptățit a cere anularea lui, fie în mod
expres, fie chiar în mod tacit.

Prin efectele nulității actului juridic civil înțelegem toate consecințele juridice ale
aplicării sancțiunii juridice a nulității, adică urmările datorate desființării în întregime sau în
parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la
condițiile sale de validitate. Efectele nulității unui act juridic sunt aceleași indiferent dacă este
vorba de o nulitate absolută sau de o nulitate relativă.

De asemenea, nu trebuie omise principiile efectelor nulității, respectiv principiul

retroactivității efectelor nulității , principiul repunerii părților în situația anterioară și
principiul anulării nu numai a actului inițial, ci și a actului subsecvent.

În materia actelor de stare civilă, regimul juridic al nulității este conturat de prevederile
Noului Cod Civil precum și de cele ale Legii nr. 119/1996, completate cu cele ale
Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 119/199613 aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 64/2011. Regimul juridic al nulității căsătoriei beneficiază de o
reglementare corespunzătoare și unitară prin art. 293-306 din Codul Civil.

Există unele situații în care nulitatea căsătoriei, fie ea absolută sau relativă, nu are
consecințele prevăzute de lege. O astfel de situație este cazul copiilor rezultați din căsătoria
desființată, caz în care aceștia își vor păstra situația legală de copii din căsătorie, beneficiind
de prezumția de paternitate a soțului mamei, iar în ceea ce privește raporturile dintre copiii
minori și părinții din căsătoria desființată se vor aplica, prin analogie, dispozițiile din materia
divorțului.

Diferenta dintre divort si nulitatea cãsãtoriei : Nulitatea cãsãtoriei intervine ca sanctiune a

nerespectãrii unora dintre cerintele prevãzute de lege cu privire la încheierea cãsãtoriei, pe
când cãsãtoria desfãcutã prin divort a fost valabil încheiatã. Nulitatea produce efecte si pentru
trecut (cãsãtoria se considerã ca si cum nu s-ar fi încheiat), pe când efectele divortului se
produc numai pentru viitor.

Legiuitorul a creat un regim juridic aparte al nulității în materia stării civile, în concret în
ceea ce privește nulitatea căsătoriei, derogându-se, într-o oarecare măsură, de la regimul
juridic al nulității din dreptul comun, avându-se în vedere importanța căsătoriei, precum și
consecințele grave pe care le generează desființarea acesteia față de soți, față de copiii
rezultați din acea căsătorie, precum și, în subsidiar, față de terțe persoane.
 Conform art. 293 alin. 1 Cod Civil, este lovită de nulitate absolută căsătoria care se
încheie cu încălcarea dispozițiilor privitoare la existența consimțământului la căsătorie și la
diferența de sex, precum și căsătoria încheiată cu nesocotirea impedimentului bigamiei, a
rudeniei în grad prohibit la căsătorie, a stării de alienație și debilitate mintală. Totodată, în
cazul nerespectării formalităților ce asigură solemnitatea și publicitatea încheierii căsătoriei,
intervine aceeași sancțiune. La aceste cazuri de nulitate absolută se adaugă și cazul prevăzut
de art. 294 Cod Civil privind impubertatea legală, precum și cel prevăzut de art. 295 Cod
Civil referitor la căsătoria fictivă. În ceea ce privește cazurile de nulitate relativă a căsătoriei,
reținem că este anulabilă căsătoria la cererea soțului, al cărui consimțământ a fost viciat prin
eroare (atâta timp cât aceasta cade asupra identității fizice a viitorului soț), dol sau violență.

De asemenea, este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de

discernământ. Anulabilitatea poate fi invocată și în cazul lipsei încuviințării sau autorizării
prealabile necesare căsătoriei încheiate de minorul de 16 ani. O ultimă cauză de nulitate
relativă are în vedere existența tutelei.

Ca și în dreptul comun, regimul juridic al nulității căsătoriei vizează, în esență,

determinarea cercului de persoane care pot să o invoce, intervalul de timp în care poate fi
invocată nulitatea, precum și determinarea posibilității de acoperire a nulității. În ceea ce
privește regimul juridic al nulității absolute a căsătoriei, acțiunea în constatarea nulității
absolute a căsătoriei poate fi intentată de orice persoană, adică de 23 soții sau terții care pot
justifica un interes, precum și de procurori. Ținând cont și de prevederile art. 1247 alin. 3 Cod
Civil privind nulitatea absolută a actului juridic civil, și instanța este obligată să invoce din
oficiu nulitatea absolută.

Procurorul conform art. 296 Cod Civil poate introduce acțiunea în constatarea nulității
absolute a căsătoriei, după încetarea sau desfacerea acesteia, numai dacă acționează pentru
apărarea drepturilor minorilor sau ale persoanelor puse sub interdicție judecătorească. Prin
aplicarea regulii de drept comun enunțată prin art. 1249 alin. 1 Cod Civil, dacă prin lege nu se
prevede altfel, nulitatea absolută a căsătoriei poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune,
fie pe cale de excepție, acțiunea în constatarea nulității absolute a căsătoriei fiind
imprescriptibilă.

Referitor la regimul juridic al nulității relative a căsătoriei, acțiunea în anularea căsătoriei are
caracter personal și pe cale de consecință poate fi pornită, în principiu doar de titularul
dreptului la acțiune, adică de persoana protejată prin norma juridică încălcată. Prin excepție,
conform art. 302 Cod Civil, dacă acțiunea a fost pornită de către unul dintre soți, iar pe
parcursul procesului intervine decesul acestuia, ea poate fi continuată de către oricare dintre
moștenitorii săi.

Atât nulitatea absolută, cât și nulitatea relativă produc aceleași efecte care sunt
retroactive, considerându-se că drepturile și obligațiile personale și patrimoniale dintre soți nu
au existat niciodată. De la această regulă, există două excepții, respectiv în ceea ce privește
copiii rezultați din căsătorie, și căsătoria putativă, când nulitatea nu își produce efectele
retroactiv sau acestea se produc parțial. Definiția căsătoriei putative este redată de art. 304
alin. 1 Cod Civil care prevede că „soțul de bună credință la încheierea unei căsătorii nule sau
anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situația unui
soț dintr-o căsătorie valabilă”.
 În acest context, trebuie reținut că soțul de bună-credință la încheierea unei căsătorii
lovite de nulitate absolută sau relativă va păstra situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă
până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de desființare a căsătoriei,
desființarea acesteia producând efecte numai pentru viitor și nu și pentru trecut. Practic, este
limitat astfel principiul retroactivității efectelor nulității față de soțul de bună-credință.

Per ansamblu, în considerarea tuturor aspectelor menționate, se pot desprinde o serie de

concluzii. Regimul juridic al nulităților în materia actelor de stare civilă este conturat atât de
prevederile Codului Civil cât și de prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la aplicarea
unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă. Legea nr. 119/1996 reglementează cazurile de
anulare a actelor de stare civilă, făcând trimitere la toate actele de stare civilă (actul de
naștere, actul de căsătorie, actul de deces), anulare care trebuie asimilată cu nulitatea actelor,
în timp ce nulitatea căsătoriei și regimul juridic al acesteia își găsesc reglementarea în art.
293-306 Cod Civil.

Nu în ultimul rând, se poate constata că legiuitorul încearcă să atenueze efectele nulității

în materia actelor de stare civilă, regimul juridic aplicabil fiind unul permisiv. În acest sens, s-
a prevăzut regula instituită de art. 102 Cod Civil conform căreia actul de stare civilă încheiat
de un ofițer de stare civilă necompetent este valabil dacă acea persoană a exercitat în mod
public atribuțiile respective. Totodată, în materia nulității căsătoriei, avându-se în vedere
importanța efectelor căsătoriei, cu precădere cele personale, dar și efectele patrimoniale,
legiuitorul a atenuat aplicarea principiului quod nullum est nullum producit efectum, respectiv
a reglementat cauze de acoperire a nulității absolute și relative a căsătoriei.
Bibliografie:
http://portal.just.ro/121/Documents/Dreptul%20pe%20intelesul%20tuturor.pdf

https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/nulitatea-casatoriei-codul-civil?
dp=gu3dmnbxgm2do

http://www.dreptonline.ro/legislatie/
codul_civil_republicat_2011_noul_cod_civil.php#cartea2