Sunteți pe pagina 1din 14

Referat la disciplina

Dreptul Familiei
Tema: „Nulitatea Căsătoriei”
CUPRINS:

1.Definiţia şi clasificarea nulităţii.


2. Cazurile de nulitate absolută şi relativă a căsătoriei.

3. Efectele nulităţii căsătoriei.


4. Cadru legal al nulității relative a casatoriei
4.1 Cazurile de nulitate relativa a căsătoriei
4.2. Regimul juridic al nulităţii relative a căsătoriei
5.. Bibliografie
Introducere
Conform art. 41 Codul Familiei, poate fi declarată nulă căsătoria cu încălcarea prevederilor art.
11, 13, 14 sau 15 Codul Familiei, sau căsătoria încheiată de unul sau ambii soţi fără intenţia de a
crea o familie (căsătoria fictivă). 29 Orice căsătorie încheiată la organele de înregistrare a actelor
de stare civilă se prezumă că a fost încheiată cu respectarea legii şi, deci, este valabilă. Această
prezumţie poate fi înlăturată numai de către instanţa judecătorească.|Nulitatea căsătoriei este o
sancţiune care se aplică în urma nerespectării, de către cei ce se căsătoresc, a unora dintre
cerinţele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. În doctrină, nulitatea căsătoriei se
prezintă în două accepţiuni. Prima este bazată pe cazul cînd ambii soţi sau unul dintre ei au
acţionat la încheierea căsătoriei ştiind că încalcă legislaţia, în acest caz, declararea căsătoriei nule
este o măsură a răspunderii juridice familiale. A doua este cazul cînd ambii soţi nu au cunoscut
şi, deci, nu este culpa lor, existenţa impedimentului la încheierea căsătoriei (de exemplu, cei ce
au încheiat căsătoria nu cunoşteau faptul că sunt rude de sînge în gradul prohibit de lege). Aici
declararea căsătoriei nule este calificată ca o măsură de ocrotire împotriva comportamentului
ilicit obiectiv. Căsătoria poate fi declarată nulă în cazurile expres prevăzute de lege atunci cînd se
încalcă normele care reglementează cele mai importante principii ale legislaţiei familiale ca
monogamia, libertatea consimţămîntului sau cerinţele înaintate faţă de persoanele ce se
căsătoresc, cum ar fi vîrsta matrimonială, lipsa capacităţii de exerciţiu sau prezenţa anumitor
relaţii de familie între ei (adopţia, curatela, rudenia)

1.    Definiţia şi clasificarea nulităţii


În dreptul civil întâlnim definiţia nulităţii ca fiind acea sancţiune civilă îndreptată împotriva
efectelor convenţiei încheiate cu nerespectarea condiţiilor de validitate cerute de lege.
Clasificarea nulităţii
Clasificarea  nulităţii căsătoriei poate fi făcută în funcţie de următoarele criterii:
a)    în funcţie de clasificarea utilizată în dreptul civil;
b)    în funcţie de consacrarea legislativă.
În funcţie de clasificarea utilizată în dreptul civil, nulitatea căsătoriei poate fi:
a)    absolută – care sancţionează încheierea actului juridic de căsătorie cu nerespectarea
dispoziţiilor legale, încălcări care aduc atingere intereselor generale ale societăţii;
b)    relativă – care sancţionează căsătoria încheiată prin vicierea consimţămîntului unuia dintre
viitorii soţi.
În funcţie de consacrarea legislativă, nulităţile se clasifică în:
a)    nulităţi exprese – nulităţi expres prevăzute de Codul familiei sau de alte acte legislative;
b)    nulităţi virtuale – nulităţi care rezultă, în mod implicit, din dispoziţiile Codului familiei.
În ceea ce priveşte distincţia dintre aceste feluri de nulităţi există unele deosebiri faţă de dreptul
comun. Astfel, în unele cazuri, în interesul menţinerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată,
chiar dacă este vorba de nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul căsătoriei putative, efectul
retroactiv al nulităţii căsătoriei este înlăturat în privinţa soţului de bună credinţă.
Care sunt condiţiile pentru anularea căsătoriei?

Anularea unei căsătorii presupune fie că aceasta este nulă pe motiv că una dintre cerințele
obligatorii pentru încheierea căsătoriei nu a fost îndeplinită sau că a existat un impediment
absolut, fie că mariajul este anulabil pe motiv de eroare sau de constrângere.

Se consideră că nu a fost îndeplinită o cerință obligatorie în cazul în care cuplul nu a făcut


declarațiile personal sau declarațiile sunt supuse unor condiții ori fac obiectul unui termen-limită;
în cazul în care soții sunt minori și căsătoria nu a fost autorizată de instanță; în cazul în care
oricare dintre soți are un tutore numit de instanță care nu este de acord cu căsătoria și nu s-a
obținut o autorizație din partea unei instanțe; sau în cazul în care, la momentul încheierii
căsătoriei, oricare dintre soți nu era conștient de acțiunile sale sau era lipsit de uzul rațiunii din
cauza unei boli psihice. Există un impediment absolut în cazul în care soții sunt rude de sânge în
linie ascendentă sau descendentă directă fără limitare de grad, sau colateral până la gradul al
patrulea; în cazul în care soții sunt rude prin căsătorie în linie ascendentă ori descendentă directă
fără limitare de grad, sau colateral până la gradul a treilea; în caz de bigamie sau adopție.
Nulitatea încetează dacă, după căsătorie, soții consimt liber și pe deplin la căsătorie; dacă un
minor neautorizat primește ulterior permisiunea instanței; dacă un minor neautorizat împlinește
vârsta de 18 ani și recunoaște căsătoria; dacă un soț incapabil dobândește capacitate de exercițiu
și recunoaște căsătoria; dacă un tutore, instanța sau un soț incapabil care dobândește capacitate
de exercițiu recunosc căsătoria; sau dacă o persoană care acționat în temeiul unei erori sau ca
urmare a unei constrângeri recunoaște căsătoria după încetarea erorii sau a constrângerii.
Căsătoria nu există decât dacă, în cazul unei căsătorii civile, s-a făcut o declarație de încheiere a
căsătoriei în fața primarului și a martorilor sau, în cazul unei căsătorii religioase, căsătoria a fost
oficiată de un preot al Bisericii Ortodoxe Răsăritene sau de către un preot al unei alte religii sau
culte recunoscute în Grecia. În caz contrar, căsătoria nu produce efecte juridice și oricine are un
interes juridic în acest sens poate intenta o acțiune solicitând confirmarea lipsei de validitate a
căsătoriei.
Particularitati
Data fiind importanta casatoriei si consecintele grave pe care le genereaza desfiintarea
acesteia,legiuitorul a creat un regim juridic aparte,deosebit de cel al nulitatii(absolute sau
relative)din dreptul comun.
Astfel,in primul rand,ofiterul de stare civila are obligatia de a refuza incheierea casatoriei in
cazul in care cerintele legale nu sunt indeplinite,iar orice persoana poate face opozitie.
In al doilea rand,chiar daca la incheierea casatoriei nu au fost respectate anumite
cerinte,legiuitorul cauta sa evite,pe cat posibil,desfiintarea casatoriei,prin dispozitii specifice
referitoare la:
a)restrangerea cazurilor de nulitate;
b)reducerea termenelor de prescriptie a actiunii in anulare;
c)posibilitatea acoperirii unor cazuri de nulitate absoluta;
d)atenuarea coflictelor desfiintarii casatoriei prin reglementarea casatoriei purgative si
inlaturarea efectelor nulitatii in privinta copiilor rezultati dintr-o casatorie desfiintata
Nulitatea casatoriei este diferita de divort. Ambele institutii pun capat casatoriei,insa intre ele
exista deosebiri esentiale.Astfel,clauzele care determina nulitatea casatoriei constau in
nerespectarea unor cerinte impuse de lege,anterior sau concomitent incheierii ei,pe cand clauzele
care duc la divort sunt posterioare incheierii casatoriei,care a fost valabil incheiata.
Sediul materiei se afla in dreptul muncii material,respectiv in Titlu I,Capitolul II din Codul
familiei cu modificarile ulterioare(art.19-24),cu privire expresa la nulitatea casatoriei care
cuprind norme derogatorii de la dreptul comun;in Legea starii civile si a normelor metodologice
de aplicare a acesteia,dar si in Codul civil care constituie dreptul comun si care desi nu cuprinde
o reglementare expresa a institutiei nulitatii,contine o seama de texte in cadrul diferitelor materii
cu privire la nulitatea actului juridic civil(casatoria fiind si ea un act juridic civil).
Prin urmare normele dreptului comun(dreptul civil)an materie de nulitati completeza normele
dreptului familiei in materie de nulitati completeaza normele dreptului in materie,daca nu sunt
incompatibile cu acestea din urma.
Proiectul Codului civil consacra norme cu privire la acesta materie in Capitolul III din Titlu II
sub titlu ,,Nulitatea Casatoriei"(art. 223-235).In acest capitol este tratata nulitatea casatoriei in 3
sectiuni cu referire la:nulitatea abslouta a casatoriei,nulitatea relativa a casatoriei si efectele
anularii casatoriei cuprinde referiri si la casatoria putativă.
2.    Cazuri de nulitate absolută şi relativă a căsătoriei
Nulitatea absolută va fi în următoarele cazuri:
1.    Cînd persoanele sînt de acelaşi sex – Codul Familiei stabileşte faptul că încheierea căsătoriei
poate avea loc doar între persoane de sex diferit.
2.    Persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită;
3.    Cînd persoanele nu au atins vîrsta de 18 ani. În unele situaţii, din motive temeinice, se
acordă dispensa de vîrstă, de 2 ani. Exemplu: viitoarea soţie este însărcinată şi are 16 ani.
4.    Căsătoria încheiată între persoane care sunt rude în gradul prohibit de lege – rude în linie
dreaptă pînă la al IV-lea grad inclusiv, fraţi şi surori, inclusiv cei care au un părinte comun.
5.    Căsătoria încheiată de o persoană aflată în stare de alienație sau debilitate mintală, precum şi
lipsită vremelnic de discernămînt – căsătoria încheiată în situațiile prevăzute este lovită de
nulitate absolută doar dacă boala psihică a existat înainte de încheierea căsătoriei. Dacă starea de
alienație sau debilitate mintală a survenit după încheierea căsătoriei, ea poate constitui doar
motiv de divorț, formulat de oricare dintre soți. Chiar dacă unul dintre soți a cunoscut boala
psihică a celuilalt soț la încheierea căsătoriei, sancțiunea intervenită este tot cea a nulității
absolute. Nulitatea absolută intervine şi în cazul lipsei vremelnice a discernămîntului unui soț,
doar dacă căsătoria a fost încheiată în acest timp (a absenței discernămîntului).
6.    Căsătoria încheiată cu lipsa consimțămîntului soților.
7.    Căsătoria încheiată cu nerespectarea cerințelor de formă privitoare la caracterul solemn al
căsătoriei şi la publicitatea căsătoriei – viitorii soți trebuie să fie prezenți împreună în fața
ofițerului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă, pentru a-şi da consimțămîntul în
mod public.
8.    Căsătoria încheiată de către un delegat de stare civilă necompetent – numai căsătoria
încheiată în fața ofițerului de stare civilă dă naştere drepturilor şi obligațiilor soților. Fiecare
delegat de stare civilă este competent în raza sa teritorială şi nu poate să se deplaseze în altă
regiune pentru a încheia căsătoria.
9.    Căsătoria încheiată fictiv. Atunci cînd căsătoria a fost încheiată în alte scopuri, în afara celui
de a întemeia o familie, ea este considerată fictivă. Sancțiunea care intervine este cea a nulității
absolute, însă ea poate fi acoperită prin stabilirea de raporturi conjugale normale între părți şi
prin întemeierea unei familii reale.
Nulitatea relativă va fi în următoarele cazuri:
Nulitatea relativă intervine atunci cînd consimțămîntul a fost viciat prin eroare, dol sau violență.
1.    Eroarea. Căsătoria fiind un act juridic “intuitu personae”, eroarea poate fi doar cu privire la
identitatea fizică a celuilalt soț. Doar acest caz constituie o cauză de nulitate relativă a căsătoriei.
2.    Dolul. Dolul este o formă de eroare, însă dacă în primul caz eroarea era  spontană, în acest
caz ea este provocată prin mijloace, manopere viclene. Pentru ca dolul să constituie motiv de
anulare a căsătoriei, trebuie să fi fost determinant la manifestarea consimțămîntului celuilalt, în
vederea încheierii căsătoriei. Frecvent dolul apare sub forma “dol prin reticență”, care constă în
omisiunea cu bunăştiință a unui soț da a-i comunica celuilalt soț elementele de fapt esențiale în
ceea ce priveşte formarea consimțămîntului acestuia. De exemplu: deşi unul din soți suferea de o
boală psihică (debilitate, alienație mintală) a prezentat celuilalt soț un certificat prenupțial fals,
care ascundea acest lucru constituie o formă de dol. Trebuie să se probeze însă că soțul şi-a
cunoscut boala gravă şi că în mod voit nu a comunicat-o celuilalt soț. De asemenea constituie
motiv de anulare relativă a căsătoriei ascunderea stării de gravitate de către viitoarea soție,
necomunicarea de către unul din viitorii soți a neputinței patologice de a procrea sau de a realiza
actul sexual.  În aceste cazuri dovada în fața instanței judecătoreşti trebuie făcută de soțul făcută
victimă.

3.    Violența. Violența reprezintă amenințarea fizică sau psihică a unei persoane în scopul de a o
determina să încheie o căsătorie. Însă, datorită procedurii de încheiere a căsătoriei este mai greu
să se demonstreze acest viciu de consimțămînt. La fel ca şi în dreptul comun violența exercitată
trebuie să aibă un anumit grad de intensitate şi de gravitate, care să-l pună pe cel în cauză de a nu
se putea opune căsătoriei. Actele de violență trebuie analizate atît obiectiv cît şi subiectiv, ținînd
cont de cerințele conjuncturale ale victimei, cît şi de starea psihică în care se află.
4.    Şantajul – constituie formă de ameninţare îndreptată spre cealaltă persoană, în scopul de a
profita de pe urma încheierii căsătoriei.
Regimul juridic al nulităţii absolute sau relative a căsătoriei. În ceea ce priveşte regimul juridic al
nulităţii absolute şi al nulităţii relative, prezintă importanţă persoanele care o pot invoca,
termenul de prescripţie în care poate fi exercitat dreptul la acţiune, precum şi dacă nulitatea poate
fi sau nu acoperită prin confirmare.
3.    Efectele nulităţii căsătoriei
Regula desfiinţării retroactive a căsătoriei. Dacă am transpune pur şi simplu consecinţele de
principiu ale constatării nulităţii actului juridic civil în materia actului juridic al căsătoriei,
nulitatea absolută sau cea relativă, odată stabilită prin actul instanţei, ar înlătura toate efectele
căsătoriei invalidate ca şi cum “soţii” nu ar fi fost nicicând căsătoriţi între ei. În fapt căsătoria a
existat şi, sub acoperirea prezumţiei de validitate, a generat efecte cu semnificaţie juridică la
timpul producerii lor, dar care, retrospectiv, nu mai au valoare juridică.  În relaţiile dintre foştii
soţi, urmările desfiinţării căsătoriei pot avea asemenea amplitudine, radiind atât pentru trecut, cât
şi pentru viitor.
Drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale legate ca calitatea de soţi a acestora  sunt 
infirmate pentru trecut şi, evident, sunt ineficiente pentru viitor: minora care prin încheierea
căsătoriei a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi nu a împlinit 18 ani până la desfiinţarea
căsătoriei îşi pierde retroactiv deplinătatea capacităţii de exerciţiu, fiecare dintre soţi revine la
numele purtat anterior căsătoriei, soarta bunurilor dobândite în timpul convieţuirii se determină
potrivit dreptului comun (la fel ca şi în cazul concubinilor), dreptul (şi obligaţia) reciproc la
întreţinere nu este recunoscut, iar vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor – pentru ipoteza
decesului unuia dintre soţi înainte de rămânerea definitivă a hotărârii în nulitatea sau anularea
căsătoriei –  nu există.
Excepţiile de la regula desfiinţării retroactive a căsătoriei
1.    Situaţia copiilor rezultaţi din căsătoria nulă sau anulată
Aplicarea riguroasă a principului retroactivităţii în materie de nulitate a căsătoriei ar avea drept
consecinţă, în privinţa copiilor născuţi sau concepuţi în timpul acelei căsătorii, pierderea
statutului legal de copii din căsătorie, pentru simpul motiv că părinţii lor, din punct de vedere
juridic, nu au fost căsătoriţi niciodată. Preîntâmpinând un asemenea rezultat, art. 23 alin. 2 din
Codul familiei stabileşte că “declararea nulităţii căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa
copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie”; în consecinţă, potrivit art. 24 alin. 2, în
privinţa acestor copii “se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ, în ce
priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii”.
2.    Căsătoria putativă
Prin „căsătorie putativă” vom înţelege acea căsătorie care, deşi nulă sau anulată, produce unele
efecte în raporturile dintre soţi, în considerarea faptului că cel puţin unul dintre aceştia a fost de
bună- credinţă.
Soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, declarată nulă sau anulată, păstrează,
până la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o
căsătorie valabilă”.
Condiţiile cumulative ale căsătoriei putative sunt:
    buna – credinţă a cel puţin unuia dintre soţi în momentul încheierii căsătoriei;
    aparenţa juridică de căsătorie.
Căsătoria putativă îşi produce efectele în planul relaţiilor personale precum şi al relaţiilor
patrimoniale care au luat naştere prin încheierea actului juridic desfiinţat.
4. Cadru legal al nulității relative a casatoriei

Potrivit Codului familiei, nulitatea relativă a căsătoriei intervenea în cazul viciilor de


consimţământ: eroarea, dolul şi violenţa (mai puţin leziunea, care - având o determinare
patrimonială predominantă - nu îşi poate găsi locul printre cauzele de anulare a căsătoriei, act
juridic prin esenţa lui nepatrimonial). Aceste cauze de nulitate relativă erau expres prevăzute de
art. 21 C. fam., care instituia şi unele aspecte specifice faţă de dreptul comun.

Pe lângă aceste vicii de consimţământ, Codul civil reglementează drept cauze de nulitate relativă
a căsătoriei lipsa încuviinţărilor cerute de lege pentru căsătoria minorului, lipsa discernământului
şi existenţa tutelei (art. 297-300), menţinând în acelaşi timp un regim juridic special al nulităţii
relative a căsătoriei, reflectat în termenul de prescripţie (art. 301), caracterul personal al acţiunii
(art. 302) şi acoperirea nulităţii (art. 303).

4.1 Cazurile de nulitate relativa a căsătoriei

Lipsa încuviinţărilor legale obligatorii

A. Justificarea reglementării. Condiţia de fond referitoare la existenţa încuviinţării părinţilor


pentru căsătoria minorului de 16 ani a fost introdusă prin Legea nr. 288/2007, fără însă ca în
cuprinsul acestui act normativ să existe şi prevederi speciale referitoare la sancţiunea ce intervine
în cazul căsătoriei încheiate cu nesocotirea acestei cerinţe 21.

Prevederile generale ale Codului familiei în materia încheierii căsătoriei impuneau concluzia că,
în absenţa încuviinţării părinţilor, sancţiunea nu poate fi decât nulitatea absolută a căsătoriei (art.
19 C. fam.).

S-a propus sancţiunea nulităţii relative, sancţiune specifică, prevăzută de dreptul comun, ce
intervine în cazul încheierii de acte juridice de către minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu,
fără să existe încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal, întrucât interesul proteguit de norma
legală în discuţie este unul particular, iar nu general, public.

Codul civil reflectă această orientare, reglementând în art. 297 nulitatea relativă a căsătoriei
încheiată de minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, fără încuviinţările sau autorizările prevăzute
de art. 272 alin. (2), (4) şi (5), respectiv fără încuviinţarea părinţilor ori a părintelui care exercită
autoritatea părintească sau, după caz a tutorelui ori a persoanei sau autorităţii care a fost abilitată
să exercite drepturile părinteşti şi fără autorizarea instanţei de tutelă.

B. Caz special de acoperire a nulităţii. în spiritul soluţiilor anterioare, consacrate sub imperiul
Codului familiei, art. 303 alin. (1) C. civ. prevede expres posibilitatea acoperirii anulabilităţii
căsătoriei dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, s-au obţinut încuviinţările
şi autorizarea cerute de lege.
Viciile de consimţământ

A. Eroarea. Eroarea nu constituie viciu de consimţământ la căsătorie decât dacă poartă asupra
identităţii fizice a celuilalt soţ [art. 298 alin. (2) C. civ., anterior, art. 21 alin. (1) C. fam.],
împrejurare aproape imposibil de întâlnit în practică, datorită condiţiilor de formă extrem de
riguroase prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei.

B. Dolul (viclenia). Jurisprudenţa a identificat o serie de împrejurări de fapt constitutive de doi


(inclusiv prin reticenţă) la încheierea căsătoriei, cum ar fi: ascunderea stării de boală cronică,
gravă; ascunderea stării de graviditate de către

viitoarea soţie, determinată - evident - de relaţiile intime cu un alt bărbat decât viitorul soţ etc.,1]
Elementul asupra căruia poartă dolul trebuie să fie, desigur, determinant pentru luarea deciziei
privind căsătoria, în sensul că acela al cărui consimţământ a fost viciat nu ar fi încheiat-o dacă ar
fi cunoscut realitatea ascunsă prin manoperele dolosive, fie ele comisive ori omisive[2).

C. Violenţa. Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să aibă un anumit grad de


intensitate ori gravitate, apt să siluiască voinţa celui care consimte la căsătorie. Ca şi în dreptul
comun, violenţa poate fi fizică sau morală. Datorită aceloraşi condiţii de formă ale căsătoriei,
strict şi riguros reglementate de lege, violenţa fizică este, practic, aproape imposibil de întâlnit în
această materie; mai probabilă poate fi existenţa unei cauze de violenţă morală, dar aceasta nu
poate să constea în simpla temere reverenţiară faţă de părinţi sau, eventual, alte rude care ar
putea exercita presiuni asupra viitorilor soţi pentru încheierea căsătoriei. în orice caz, în
aprecierea existenţei şi impactului violenţei - indiferent de natura sa - asupra viitorilor soţi
trebuie să fie avută în vedere situaţia concretă a victimei, starea sa psihică, nivelul de educaţie
etc.

D. Caz special de acoperire a nulităţii. Potrivit alin. (2) al art. 303, căsătoria nu poate fi anulată
dacă soţii au convieţuit timp de 6 luni de la data încetării violenţei sau de la data descoperirii
dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale. Altfel spus, convieţuirea soţilor are
semnificaţia unei confirmări a nulităţii relative a căsătoriei din partea soţului care ar fi putut
invoca o cauză de alterare a consimţământului său.

E. Titularul acţiunii. Anularea căsătoriei pentru vicii de consimţământ poate fi cerută doar de
către soţul al cărui consimţământ a fost viciat.

Lipsa discernământului

Anterior Codului civil, art. 9 C. fam. interzicea căsătoria alienatului sau debilului mintal, precum
şi a celui vremelnic lipsit de facultăţile mintale. în ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, pentru
constatarea nulităţii căsătoriei se considera că trebuie să se facă dovada că la momentul încheierii
căsătoriei nu avea discernământul faptelor, datorită unei boli grave - alta decât alienaţia sau
debilitatea mintală -, stării de beţie, hipnoză etc.
De asemenea, art. 19 C. fam. prevedea că este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea art. 9 C.
fam.

Reglementând trimiterea fără distincţie la ambele ipoteze ale art. 9 C. fam., rezulta că nulitatea
absolută intervenea atât în cazul celui care suferă de alienaţie sau debilitate mintală, cât şi în
cazul celui vremelnic lipsit de facultăţile sale mintale.

în jurisprudenţă, fostul Tribunal Suprem s-a pronunţat în acest sens, deşi, ulterior, Curtea
Supremă de Justiţie a considerat că, în cazul celui lipsit vremelnic de discernământ, sancţiunea
este nulitatea relativă. Într-adevăr, potrivit dreptului comun, lipsa discernământului atrage doar
nulitatea relativă a căsătoriei, dar faţă de regula de interpretare potrivit căreia unde legea nu
distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, soluţia nulităţii relative era discutabilă.

Dar, chiar şi în cazul în care se admitea soluţia nulităţii absolute, se discuta dacă această nulitate
poate fi acoperită ulterior de către cel care s-a aflat în această stare, ca o aplicaţie a principiului
potrivit căruia în materia căsătoriei nulităţile, fie şi absolute, pot fi acoperite, în scopul salvării
căsătoriei.

Cod civil a clarificat aceste aspecte, în sensul că ipoteza alienatului sau debilului mintal a fost
reglementată distinct de ipoteza celui vremelnic lipsit de facultăţile sale mintale. Astfel, numai
alienaţia sau debilitatea mintală constituie un impediment dirimant la încheierea căsătoriei şi se
sancţionează cu nulitatea absolută (art. 293 coroborat cu art. 276 C. civ.), în timp ce
discernământul este doar o condiţie de valabilitate a consimţământului, iar lipsa acestuia se
sancţionează, ca şi în dreptul comun, cu nulitatea relativă a căsătoriei (art. 299 coroborat cu art.
1205

Tutela

Potrivit Codului familiei, tutela constituia un impediment prohibitiv la încheierea căsătoriei, în


sensul că nu avea drept consecinţă nulitatea căsătoriei. Codul civil a schimbat soluţia, consacrând
expres în art. 300 că este lovită de nulitate relativă încheierea căsătoriei între tutore şi persoana
minoră aflată sub tutela sa.

4.2. Regimul juridic al nulităţii relative a căsătoriei

Titularul acţiunii

Acţiunea în anulabilitatea căsătoriei are caracter personal. De aici decurg următoarele consecinţe:

a) acţiunea poate fi formulată, în principiu, doar de cei în persoana cărora nu au fost respectate
condiţiile care conduc la anulabilitatea căsătoriei.

Astfel, în cazul în care au lipsit încuviinţările cerute de lege, potrivit alin. (2) al art. 297, nulitatea
relativă poate fi invocată numai de către cel a cărui încuviinţare era necesară, iar în cazul în care
a lipsit autorizarea instanţei de tutelă, devin aplicabile prevederile art. 46 alin. (4), potrivit cărora
aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare.

în cazul viciilor de consimţământ, anularea căsătoriei poate fi cerută numai de soţul al cărui
consimţământ a fost viciat. Aceeaşi era soluţia dedusă din cuprinsul art. 21 alin. (2) C. fam.

Nulitatea relativă pentru lipsa discernământului poate fi cerută doar de soţul care a încheiat
căsătoria în lipsa vremelnică a facultăţilor sale mintale.

Tot astfel, în cazul tutelei, anulabilitatea căsătoriei poate fi invocată doar de soţul care se afla sub
tutelă la data încheierii căsătoriei cu tutorele său.
în ciuda caracterului ei strict personal, Ministerul Public (procurorul) poate formula, în condiţiile
art. 92 NCPC (anterior, art. 45 alin. (1) C. proc. civ.], acţiunea în anularea căsătoriei, dacă unul
dintre soţi este pus sub interdicţie sau este dispărut. Cât priveşte judecătorul, acesta nu poate
invoca din oficiu nulitatea relativă a căsătoriei, dar poate pune în discuţia părţilor eventuala
cauză de nulitate de acest fel pe care o sesizează;

b) potrivit art. 302 C. civ., caracterul personal al acţiunii în anularea căsătoriei are drept
consecinţă imposibilitatea transmiterii acesteia moştenitorilor. Cu toate acestea, dacă acţiunea a
fost pornită de unul dintre soţi, ea poate fi continuată de oricare dintre moştenitorii săi.

Prescriptibilitatea acţiunii

Articolul 301 C. civ. cuprinde o suită de norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în ceea
ce priveşte termenul de prescripţie a acţiunii în anularea căsătoriei.

A. Termenul de prescripţie. Alineatul (1) al art. 301 C. civ. instituie un termen special de
prescripţie de 6 luni, derogatoriu atât de la regula potrivit căreia acţiunea privind apărarea unui
drept nepatrimonial este imprescriptibilă (art. 2502 C. civ.), cât şi de la termenul general de
prescripţie de 3 ani (art. 2517 C. civ.).

B. Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie. Termenul de prescripţie de 6 luni


începe să curgă, potrivit distincţiilor făcute de alin. (2)-(4) ale art. 301 C. civ., după cum
urmează:

- în cazul lipsei încuviinţării sau autorizării cerute de lege, termenul începe să curgă de la data la
care cei a căror încuviinţare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat
cunoştinţă de aceasta;

- în cazul viciilor de consimţământ, termenul începe să curgă de la data încetării violenţei sau,
după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul sau eroarea. Aceeaşi soluţie era
consacrată de art. 21 alin. (2) C. fam.;

- în cazul lipsei discernământului, termenul începe să curgă de la data la care cel interesat a
cunoscut lipsa vremelnică a discernământului;

- în cazul tutelei, termenul începe să curgă de la data încheierii căsătoriei.


C. Confirmarea nulităţii. Ca orice nulitate relativă - şi cu atât mai mult în materia căsătoriei, unde
se poate trece şi peste unele cauze de nulitate absolută, în interesul menţinerii familiei şi al
ocrotirii copiilor -, şi nulitatea relativă a căsătoriei poate fi confirmată expres, prin declaraţia în
acest sens a soţului îndrituit să o invoce, sau tacit, prin neintroducerea acţiunii în anulare în
termenul legal de prescripţie.

D. Acoperirea nulităţii relative. în afara cazurilor speciale de acoperire a nulităţii relative a


căsătoriei, art. 303 alin. (3) prevede că, în toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă,
între timp, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată.

în sensul textului, expresia „între timp” se referă la intervalul de timp până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-ar anula căsătoria.

Cauzele de acoperire a nulităţii relative sunt aceleaşi cu cele prevăzute la art. 294 C. civ., drept
cauze de acoperire a nulităţii absolute pentru lipsa vârstei matrimoniale.

Concluzii

Conform art. 44 Codul Familiei, căsătoria declarată nulă de către instanţa judecătorească se
consideră ca atare din ziua încheierii căsătoriei ei şi nu dă naştere la drepturi şi obligaţii între
soţi, cu unele excepţii prevăzute de lege. Nulitatea căsătoriei produce efecte nu numai pentru
viitor, ci şi pentru trecut. Astfel hotărârea instanţei de judecată cu privire la declararea căsătoriei
nule operează retroactiv. Din punct de vedere juridic, soţii sunt consideraţi că nu au fost
niciodată căsătoriţi între ei. Drept rezultat soţii nu au avut drepturi şi obligaţii personale şi
patrimoniale care rezultă dintr-o căsătorie legală. În conformitate cu art. 44 alin. 5 Codul
Familiei, declararea nulităţi căsătoriei nu afectează drepturile copiilor născuţi din această
căsătorie. Constatând nulitatea căsătoriei, instanţa judecătorească trebuie, în lipsa acordului
părinţilor în privinţa copiilor minori, să dispună căruia dintre ei urmează să-i fie încredinţaţi
copiii şi cine trebuie să plătească întreţinerea pentru copii şi în ce mărime. Drepturile succesorale
între copii şi părinţi rămân neatinse. Aşadar, în cazul declarării căsătoriei nule, faţă de copiii
născuţi sau concepuţi în această căsătorie se aplică materia divorţului.
5. Bibliografie

1. https://legeaz.net/dictionar-juridic/cazuri-nulitate-relativa-casatorie

2. https://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/031_-_Dreptul_familiei.pdf

3. https://e-justice.europa.eu/content_divorce-45-el-maximizeMS_EJN-ro.do?member=1

4. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.

5. Codul Familiei al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Parlamentului Republicii Moldova
nr.1316-XIV din 26 octombrie 2000, intrat în vigoare la 26 aprilie 2001 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. – 2001. – nr.47-48.

6. Codul civil al Republicii Moldova Nr.1107 –XV intrat în vigoare la 12.06.2003, M.Of. Nr.82-
86 din 22.06.2002.

7. Cebotari Valentina. Dreptul familiei. – Chişinău 2004.