AN1

Desfiintare
a
Casatoriei AN1
Cristea coriolan cristian GRUPA 2
Desfiinţarea căsătoriei
În dreptul civil întîlnim definiţia nulităţii ca fiind acea sancţiune
civilă îndreptată împotriva efectelor convenţiei încheiate cu
nerespectarea condiţiilor de validitate cerute de lege.
Clasificarea nulităţii:
Clasificarea  nulităţii căsătoriei poate fi făcută în funcţie de
următoarele criterii:
a)    în funcţie de clasificarea utilizată în dreptul civil;
b)    în funcţie de consacrarea legislativă.
În funcţie de clasificarea utilizată în dreptul civil, nulitatea
căsătoriei poate fi:
a)    absolută – care sancţionează încheierea actului juridic de
căsătorie cu nerespectarea dispoziţiilor legale, încălcări care aduc
atingere intereselor generale ale societăţii;
b)    relativă – care sancţionează căsătoria încheiată prin vicierea
consimţămîntului unuia dintre viitorii soţi.
În funcţie de consacrarea legislativă, nulităţile se clasifică în:
a)    nulităţi exprese – nulităţi expres prevăzute de Codul familiei
sau de alte acte legislative;
b)    nulităţi virtuale – nulităţi care rezultă, în mod implicit, din
dispoziţiile Codului familiei.
În ceea ce priveşte distincţia dintre aceste feluri de nulităţi există
unele deosebiri faţă de dreptul comun. Astfel, în unele cazuri, în
interesul menţinerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, chiar
dacă este vorba de nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul
căsătoriei putative, efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei este
înlăturat în privinţa soţului de bună credinţă.

Cazuri de nulitate absolută şi relativă a căsătoriei

Nulitatea absolută va fi în următoarele cazuri:
1.    Cînd persoanele sînt de acelaşi sex – Codul Familiei
stabileşte faptul că încheierea căsătoriei poate avea loc doar între
persoane de sex diferit.
2.    Persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită;
3.    Cînd persoanele nu au atins vîrsta de 18 ani. În unele situaţii,
din motive temeinice, se acordă dispensa de vîrstă, de 2 ani.
Exemplu: viitoarea soţie este însărcinată şi are 16 ani.
4.    Căsătoria încheiată între persoane care sunt rude în gradul
prohibit de lege – rude în linie dreaptă pînă la al IV-lea grad
inclusiv, fraţi şi surori, inclusiv cei care au un părinte comun.
5.    Căsătoria încheiată de o persoană aflată în stare de alienație
sau debilitate mintală, precum şi lipsită vremelnic de discernămînt
– căsătoria încheiată în situațiile prevăzute este lovită de nulitate
absolută doar dacă boala psihică a existat înainte de încheierea
căsătoriei. Dacă starea de alienație sau debilitate mintală a
survenit după încheierea căsătoriei, ea poate constitui doar motiv
de divorț, formulat de oricare dintre soți. Chiar dacă unul dintre
soți a cunoscut boala psihică a celuilalt soț la încheierea
căsătoriei, sancțiunea intervenită este tot cea a nulității absolute.
Nulitatea absolută intervine şi în cazul lipsei vremelnice a
discernămîntului unui soț, doar dacă căsătoria a fost încheiată în
acest timp (a absenței discernămîntului).
6.    Căsătoria încheiată cu lipsa consimțămîntului soților.
7.    Căsătoria încheiată cu nerespectarea cerințelor de formă
privitoare la caracterul solemn al căsătoriei şi la publicitatea
căsătoriei – viitorii soți trebuie să fie prezenți împreună în fața
ofițerului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă, pentru
a-şi da consimțămîntul în mod public.
8.    Căsătoria încheiată de către un delegat de stare civilă
necompetent – numai căsătoria încheiată în fața ofițerului de
stare civilă dă naştere drepturilor şi obligațiilor soților. Fiecare
delegat de stare civilă este competent în raza sa teritorială şi nu
poate să se deplaseze în altă regiune pentru a încheia căsătoria.
9.    Căsătoria încheiată fictiv. Atunci cînd căsătoria a fost
încheiată în alte scopuri, în afara celui de a întemeia o familie, ea
este considerată fictivă. Sancțiunea care intervine este cea a
nulității absolute, însă ea poate fi acoperită prin stabilirea de
raporturi conjugale normale între părți şi prin întemeierea unei
familii reale.
Nulitatea relativă va fi în următoarele cazuri:
Nulitatea relativă intervine atunci cînd consimțămîntul a fost viciat
prin eroare, dol sau violență.
1.    Eroarea. Căsătoria fiind un act juridic “intuitu personae”,
eroarea poate fi doar cu privire la identitatea fizică a celuilalt soț.
Doar acest caz constituie o cauză de nulitate relativă a căsătoriei.
2.    Dolul. Dolul este o formă de eroare, însă dacă în primul caz
eroarea era  spontană, în acest caz ea este provocată prin
mijloace, manopere viclene. Pentru ca dolul să constituie motiv de
anulare a căsătoriei, trebuie să fi fost determinant la manifestarea
consimțămîntului celuilalt, în vederea încheierii căsătoriei.
Frecvent dolul apare sub forma “dol prin reticență”, care constă în
omisiunea cu bunăştiință a unui soț da a-i comunica celuilalt soț
elementele de fapt esențiale în ceea ce priveşte formarea
consimțămîntului acestuia. De exemplu: deşi unul din soți suferea
de o boală psihică (debilitate, alienație mintală) a prezentat
celuilalt soț un certificat prenupțial fals, care ascundea acest lucru
constituie o formă de dol. Trebuie să se probeze însă că soțul şi-a
cunoscut boala gravă şi că în mod voit nu a comunicat-o celuilalt
soț. De asemenea constituie motiv de anulare relativă a căsătoriei
ascunderea stării de gravitate de către viitoarea soție,
necomunicarea de către unul din viitorii soți a neputinței
patologice de a procrea sau de a realiza actul sexual.  În aceste
cazuri dovada în fața instanței judecătoreşti trebuie făcută de
soțul făcută victimă.
3.    Violența. Violența reprezintă amenințarea fizică sau psihică a
unei persoane în scopul de a o determina să încheie o căsătorie.
Însă, datorită procedurii de încheiere a căsătoriei este mai greu
să se demonstreze acest viciu de consimțămînt. La fel ca şi în
dreptul comun violența exercitată trebuie să aibă un anumit grad
de intensitate şi de gravitate, care să-l pună pe cel în cauză de a
nu se putea opune căsătoriei. Actele de violență trebuie analizate
atît obiectiv cît şi subiectiv, ținînd cont de cerințele conjuncturale
ale victimei, cît şi de starea psihică în care se află.
4.    Şantajul – constituie formă de ameninţare îndreptată spre
cealaltă persoană, în scopul de a profita de pe urma încheierii
căsătoriei.
Regimul juridic al nulităţii absolute sau relative a căsătoriei. În
ceea ce priveşte regimul juridic al nulităţii absolute şi al nulităţii
relative, prezintă importanţă persoanele care o pot invoca,
termenul de prescripţie în care poate fi exercitat dreptul la
acţiune, precum şi dacă nulitatea poate fi sau nu acoperită prin
confirmare.
Efectele nulităţii căsătoriei
Regula desfiinţării retroactive a căsătoriei. Dacă am transpune
pur şi simplu consecinţele de principiu ale constatării nulităţii
actului juridic civil în materia actului juridic al căsătoriei, nulitatea
absolută sau cea relativă, odată stabilită prin actul instanţei, ar
înlătura toate efectele căsătoriei invalidate ca şi cum “soţii” nu ar fi
fost nicicând căsătoriţi între ei. În fapt căsătoria a existat şi, sub
acoperirea prezumţiei de validitate, a generat efecte cu
semnificaţie juridică la timpul producerii lor, dar care, retrospectiv,
nu mai au valoare juridică.  În relaţiile dintre foştii soţi, urmările
desfiinţării căsătoriei pot avea asemenea amplitudine, radiind atât
pentru trecut, cât şi pentru viitor.
Drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale legate ca
calitatea de soţi a acestora  sunt  infirmate pentru trecut şi,
evident, sunt ineficiente pentru viitor: minora care prin încheierea
căsătoriei a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi nu a
împlinit 18 ani până la desfiinţarea căsătoriei îşi pierde retroactiv
deplinătatea capacităţii de exerciţiu, fiecare dintre soţi revine la
numele purtat anterior căsătoriei, soarta bunurilor dobândite în
timpul convieţuirii se determină potrivit dreptului comun (la fel ca
şi în cazul concubinilor), dreptul (şi obligaţia) reciproc la
întreţinere nu este recunoscut, iar vocaţia succesorală a soţului
supravieţuitor – pentru ipoteza decesului unuia dintre soţi înainte
de rămânerea definitivă a hotărârii în nulitatea sau anularea
căsătoriei –  nu există.
Excepţiile de la regula desfiinţării retroactive a căsătoriei
1.    Situaţia copiilor rezultaţi din căsătoria nulă sau anulată
Aplicarea riguroasă a principului retroactivităţii în materie de
nulitate a căsătoriei ar avea drept consecinţă, în privinţa copiilor
născuţi sau concepuţi în timpul acelei căsătorii, pierderea
statutului legal de copii din căsătorie, pentru simpul motiv că
părinţii lor, din punct de vedere juridic, nu au fost căsătoriţi
niciodată. Preîntâmpinând un asemenea rezultat, art. 23 alin. 2
din Codul familiei stabileşte că “declararea nulităţii căsătoriei nu
are nici o urmare în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia de
copii din căsătorie”; în consecinţă, potrivit art. 24 alin. 2, în privinţa
acestor copii “se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute
la divorţ, în ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi
copii”.
2.    Căsătoria putativă
Prin „căsătorie putativă” vom înţelege acea căsătorie care, deşi
nulă sau anulată, produce unele efecte în raporturile dintre soţi, în
considerarea faptului că cel puţin unul dintre aceştia a fost de
bună- credinţă.
Soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei,
declarată nulă sau anulată, păstrează, până la data când
hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui
soţ dintr-o căsătorie valabilă”.
Condiţiile cumulative ale căsătoriei putative sunt:
    buna – credinţă a cel puţin unuia dintre soţi în momentul
încheierii căsătoriei;
    aparenţa juridică de căsătorie.
Căsătoria putativă îşi produce efectele în planul relaţiilor
personale precum şi al relaţiilor patrimoniale care au luat naştere
prin încheierea actului juridic desfiinţat.

Bibliografie: - C. Turianu, Dreptul familiei. Culegere de practică

judiciară, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008; - I. Mihuță, Al. Lesviodax,
Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem
și a altor instanțe judecătorești pe anii 1952- 1969, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1970; - I. Mihuță, Al. Lesviodax, Repertoriu de
practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor
instanţe judecătorești pe anii 1980- 1955, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1986; - Portalul de jurisprudenţă www.rolii.ro;