Nulitatea actului juridic al căsătoriei

Secțiunea I
Cazurile de nulitate a căsătoriei

§ 1. Cazurile de nulitate absolută a căsătoriei

Impubertatea legală (art.19 și art.4 Codfam.) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată de bărbatul
care nu a împlinit 18 ani și de femeia care nu a împlinit 16 ani sau care, având vârsta de 15 ani împliniți, nu a solicitat
și obținut dispensă de vârstă.
Cu tot caracterul absolut al nulității, sancțiunea nu se va pronunța dacă “între timp” cum spune art. 20 Cod.
fam. - adică până la rămânerea definitivă a hotărârii în desființarea căsătoriei - survine una din următoarele
împrejurări:
- soțul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie, a împlinit-o; cum s-a remarcat, într-o astfel de situație
desființarea căsătoriei, deși pedeplin legitimă în logica instituției nulității, ar fi excesivă, pur formală și mai ales
inutilă, pentru că foștii soți n-ar avea decât să se mai căsătorească odată împreună.
- soția a dat naștere unui copil sau a rămas însărcinată..
Starea de persoană căsătorită (art. 19 și art. 5 Codfam.)
Relațiile de rudenie în grad interzis de lege (art. 19 și art. 6 Codfam.)
Adopția (art. 19 și art. 7 lit. a Codfam.)

1
Trib. Supr., secț. civ., dec. nr. 1253/1974, în C. D., 1974, p. 233.
2
Actul de stare civilă nu este un act administrativ; din punct de vedere organic și
formal are caracter administrativ, însă din punct de vedere material este doar opera
țiune (iar nu act) administrativ. Pe larg, D. Dacian, loc. cit., p. 94-95.
 Starea de alienație sau debilitate mintală, precum și lipsa vremelnică a discernământului (art. 19 și art.
9 CodfamNulitatea absolută a căsătoriei pentru lipsa vremelnică a facultăților mintale este condiționată de absența
discernământului în momentul încheierii căsătoriei, ceea ce echivalează cu inexistența consimțământului. 1 În
perioadele de remisiune a maladiei prezența discernământului se prezumă, implicit aptitudinea celui în cauză de a-
și exprima consimțământul în deplină cunoștință de cauză, pe scurt, căsătoria încheiată în acest răstimp este, în
principiu, valabilă.
Lipsa materială a consimțământului la căsătorie (art. 19 și art. 16 Cod. fam.)
Lipsa măsurii de publicitate a publicației declarației de căsătorie (art. 19 și art. 13 1 Cod. fam.)
Nerespectarea cerințelor de formă privitoare la solemnitatea și publicitatea actului juridic al căsătoriei
(art. 19 și art. 16 Codfam)
Necompetența materială a ofițerului de stare civilă
Lipsa diferențierii sexuale
Fictivitatea căsătoriei Sintagma “căsătorie fictivă” desemnează căsătoria încheiată în orice alt scop decât
acela al întemeierii unei familii.

§ 2. Cazurile de nulitate relativă a căsătoriei

În materie de căsătorie, potrivit art. 21 Cod.fam., numai viciile de consimțământ - adică eroarea, dolul și
violența - constituie cauze de nulitate relativă. Nu vom reveni asupra considerațiilor deja expuse în legătură cu fiecare
dintre viciile voinței.
• Eroarea - viciază consimțământul numai dacă poartă asupra identității fizice a celuilalt soț.
• Dolul - adică eroarea anume provocată prin manopere dolosive, constituie motiv de nulitate relativă a
căsătoriei dacă poartă asupra unor elemnte determinante la încheierea căsătoriei.
• Violența - fizică sau morală, poate fonda acțiunea în anularea căsătoriei dacă față de gravitatea și
intensitatea actelor de constrângere exercitate, persoana s-a aflat în neputința de a se opune căsătoriei.

Secțiunea a Il-a
Efectele nulității căsătoriei

§ 1. Regula desființării retroactive a căsătoriei

Dacă am transpune pur și simplu consecințele de principiu ale constatării nulității actului juridic civil în
materia actului juridic al căsătoriei, nulitatea absolută sau cea relativă, odată stabilită prin actul instanței, ar înlătura
toate efectele căsătoriei invalidate ca și cum “soții” nu ar fi fost nicicând căsătoriți între ei. În fapt căsătoria a existat
și, sub acoperirea prezumției de validitate, a generat efecte cu semnificație juridică la timpul producerii lor, dar care,
retrospectiv, nu mai au valoare juridică.
În relațiile dintre foștii soți, urmările desființării căsătoriei pot avea asemenea amplitudine, radiind atât
pentru trecut, cât și pentru viitor. Drepturile și obligațiile personale și patrimoniale legate ca calitatea de soți a
acestora sunt infirmate pentru trecut și, evident, sunt ineficiente pentru viitor: minora care prin încheierea căsătoriei
a dobândit capacitate deplină de exercițiu și nu a împlinit 18 ani până la desființarea căsătoriei își pierde retroactiv
deplinătatea capacității de exercițiu, 2 fiecare dintre soți revine la numele purtat anterior căsătoriei, soarta bunurilor
dobândite în timpul conviețuirii se determină potrivit dreptului comun (la fel ca și în cazul concubinilor), dreptul (și
obligația) reciproc la întreținere nu este recunoscut, iar vocația succesorală a soțului supraviețuitor - pentru ipoteza
decesului unuia dintre soți înainte de rămânerea definitivă a hotărârii în nulitatea sau anularea căsătoriei - nu există.

1
Trib. Supr., secț. civ., dec. nr. 816/1985, cit. supra.
2
În sensul că “redobândirea” capacității restrânse de exercițiu operează numai
pentru viitor, pentru a fi protejate interesele terților care au contractat cu soția
având, aparent, deplinătatea capacității, M. Mureșan, A. Boar, op. cit., p. 99.
 §2. Excepțiile de la regula desființării retroactive a căsătoriei

1. Situația copiilor rezultați din căsătoria nulă sau anulată

Aplicarea riguroasă a principului retroactivității în materie de nulitate a căsătoriei ar avea drept consecință,
în privința copiilor născuți sau concepuți în timpul acelei căsătorii, pierderea statului legal de copii din căsătorie,
pentru simpul motiv că părinții lor, din punct de vedere juridic, nu au fost căsătoriți niciodată.
Preîntâmpinând un asemenea rezultat, art. 23 alin. 2 din Codul familiei stabilește că “declararea nulității
căsătoriei nu are nici o urmare în privința copiilor, care își păstrează situația de copii din căsătorie”; în consecință,
potrivit art. 24 alin. 2, în privința acestor copii “se vor aplica, prin asemănare, dispozițiile prevăzute la divorț, în ce
privește drepturile și obligațiile dintre părinți și copii”.

2. Căsătoria putativă
Prin “căsătorie putativă” vom înțelege acea căsătorie care, deși nulă sau anulată, produce unele efecte în
raporturile dintre soți, în considerarea faptului că del puțin unul dintre aceștia a fost de bună- credință. 1
Conform art. 23 alin. 1 Cod. fam., “soțul care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei, declarată nulă
sau anulată, păstrează, până la data când hotărârea instanței judecătorești rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o
căsătorie valabilă”. 2 Condițiile cumulative ale căsătoriei putative sunt: buna - credință a cel puțin unuia dintre soți
în momentul încheierii căsătoriei; aparența juridică de căsătorie.
Căsătoria putativă își produce efectele în planul relațiilor personale precum și al relațiilor patrimoniale care
au luat naștere prin încheierea actului juridic desființat
Potrivit cu cele stabilite prin art. 23 alin. 1 Cod.fam., soțul de bună-credință la încheierea căsătoriei
desființate păstrează, până la rămânerea definitivă a hotărârii, situația de soț dintr-o căsătorie valabil încheiată, și,
completează art. 24 alin. 1 Cod. fam., dreptul la întreținere al soțului de bună- credință și raporturile patrimoniale
dintre foștii soți vor fi supuse reglementărilor din materia divorțului.