Casatoria putativa, reglementata in art. 23 si 24 C. fam.

, presupune intrunirea urmatoarelor conditii:

existenta unei casatorii nule sau anulabile; nulitatea absoluta sau relativa a acestei casatorii declarata printr-o hotarare judecatoreasca; buna credinta a cel putin unuia dintre soti.

Legiuitorul a prevazut mentinerea unor efecte speciale acestei casatorii, declarate nula sau anulata. Pe de o parte, sotul de buna credinta la incheierea casatoriei pastreaza pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care casatoria a fost declarata nula sau anulata, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila. Se remarca intentia legiuitorului de a recunoaste calitatea de sot in acest interval, numai celui care a fost de buna credinta la momentul incheierii casatoriei. O situatie speciala intalnim atunci cand unul dintre soti era minor la data incheierii casatoriei, casatorie ulterior declarata nula sau anulata. Conform art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, sotul care la data incheierii casatoriei nu avea 18 ani, a dobandit capacitate deplina de exercitiu. Avand in vedere art. 4 C. fam., barbatul se poate casatori numai daca a implinit varsta de 18 ani, iar femeia numai daca a implinit 16 ani. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate incuviinta casatoria femeii care a implinit 15 ani. O prima concluzie ar fi ca problema enuntata mai sus care face obiectul studiului, s-ar pune numai in cazul femeii, intrucat numai aceasta poate fi minora la data incheierii casatoriei. In realitate, cel putin teoretic, pot exista si cazuri in care sa fie vorba despre incheierea unei casatorii cu un barbat minor. Facem aceste afirmatii, avand in vedere tocmai situatia in care s-a incheiat o casatorie cu incalcarea dispozitiilor art. 4 alin. 1 C. fam., situatie in care si-ar gasi aplicabilitatea art. 20 C. fam. : Casatoria incheiata impotriva dispozitiilor referitoare la varsta legala nu va fi declarata nula, daca intre timp cel care nu avea varsta ceruta pentru casatorie a implinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas insarcinata. Cu alte cuvinte, atunci cand s-a incheiat o casatorie cu un barbat ce nu a implinit varsta de 18 ani, varsta legala pentru casatorie, este vorba despre o casatorie nula absolut, cu exceptia situatiei in care minorul a implinit varsta de 18 ani sau la aceasta data sotia lui este insarcinata sau a dat nastere unui copil. In aceasta situatie este evident ca pentru a putea vorbi totusi despre o casatorie putativa este necesara si o alta cauza de nulitate decat cea privitoare la varsta legala a sotilor. Fata de aceasta din urma, sotul respectiv trebuie sa fie de buna-credinta, neavand importanta daca, cu privire la cauza de nulitate absoluta pentru care si-a gasit aplicabilitatea art. 20 C.fam. el este de buna sau de rea credinta.

Dupa cum se remarca in literatura de specialitate, buna-credinta este singura conditie ceruta de lege pentru existenta casatoriei putative ( P. Anca, Efectele juridice ale bunei-credinte in dreptul civil, J.N. 12/1965, pag.46 ). Revenind la dreptul comun, potrivit art. 1899 alin.2 C. civ. buna-credinta se prezuma. Cel ce pretinde reaua credinta a sotului are deci obligatia de a o proba. Fiind vorba despre un fapt juridic, dovada se face prin orice mijloc de proba. Se cere existenta bunei-credinte a cel putin unuia dintre soti. Buna-credinta presupune ca cel in cauza sa nu fi cunoscut cauza de nulitate la momentul incheierii casatoriei, neavand relevanta reaua credinta survenita ulterior acestui moment. In conditiile in care vorbim de o casatorie putativa avem in vedere si efectele diferite ale acesteia, facandu-se distinctia dupa cum unul din soti sau ambii au fost de buna-credinta la momentul incheierii casatoriei. Astfel, atunci cand ambii soti au fost de buna-credinta, hotararea prin care se declara nulitatea casatoriei produce efecte numai pentru viitor in privinta ambilor soti, nu si pentru trecut. In schimb atunci cand numai unul din soti a fost de buna-credinta, pentru sotul de rea credinta hotararea prin care se declara nulitatea produce in principiu efecte retroactive, in timp ce pentru sotul de buna-credinta o asemenea hotarare produce efecte numai pentru viitor. Analizand aceste ipoteze este clar ca atunci cand minorul ce a dobandit capacitate deplina prin casatorie a fost de rea-credinta la momentul incheierii casatoriei, nu beneficiaza de efectele casatoriei putative. Pentru el, hotararea prin care se declara nulitatea produce in principiu efecte retroactive. Discutia vine sa sublinieze in ce masura efectele retroactive ale nulitatii casatoriei se produc in ceea ce priveste capacitatea deplina dobandita de minor ca urmare a incheierii unei casatorii ulterior declarate nula sau anulata. Din punct de vedere juridic se considera ca acea casatorie nu a avut niciodata loc, deci cei doi n-au avut calitatea de soti, situatie in care nu-si gaseste aplicarea art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954. Cu alte cuvinte, minorul necasatorindu-se, nu dobandeste capacitate deplina de exercitiu. Evident ca putem vorbi despre aceasta solutie numai in conditiile in care cel in cauza nu a implinit intre timp 18 ani. Atunci cand minorul ce a dobandit capacitate deplina prin casatorie a fost de bunacredinta la momentul incheierii casatoriei, el beneficiaza de efectele casatoriei putative. Pentru el efectele hotararii prin care se declara nulitatea casatoriei se produc numai pentru viitor. Deci recunoscandu-se situatia lui juridica de sot, in intervalul cuprins intre momentul incheierii casatoriei si cel al ramanerii definitive a hotararii prin care se declara nulitatea ei, se recunoaste si aplicarea art. 8 alin. 3 in virtutea caruia acest sot minor de buna-credinta dobandeste capacitate deplina din momentul incheierii casatoriei. Cu alte cuvinte el a avut capacitatea de a efectua anumite acte ( de instrainare, grevare cu o sarcina reala a unui bun ), operatiuni juridice civile, de a-si asuma obligatii pe care anterior datorita capacitatii restranse nu le putea face decat cu incuviintarea ocrotitorului

legal. Toate aceste acte isi produc efectele intrucat ele au fost incheiate de o persoana pe deplin capabila. Ce se intampla insa cu acele acte incheiate de aceeasi persoana dar dupa ramanerea definitiva a hotararii prin care s-a declarat nulitatea casatoriei? Desi aceasta intrebare este una relativ simpla trebuie totusi facute anumite discutii pe marginea raspunsurilor pe care le comporta. Intr-o prima opinie ( V. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Teoria generala, Editura National, Bucuresti, 1997 ) s-a considerat ca aceste acte sunt nule relativ, intrucat sunt incheiate de o persoana cu capacitate de exercitiu restransa, considerandu-se ca pe data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de declarare a nulitatii casatoriei, sotul minor redevine cu capacitate restransa de exercitiu. Autorii ce sustin aceasta opinie au in vedere un argument de text: art. 23 alin. 1 prevede ca sotul ce a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei, declarata nula sau anulata, pastreaza... situatia unui sot dintr-o casatorie valabila ... pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de declarare a nulitatii casatoriei . Intr-o opinie contrara ( I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura ALL, 1997 ), s-a considerat ca sotul minor ce a dobandit capacitate deplina de exercitiu in urma incheierii casatoriei ulterior declarate nule, pastreaza aceasta capacitate. Potrivit acestei opinii pastrandu-si capacitatea deplina de exercitiu, sotul minor va putea si dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de declarare a nulitatii casatoriei sa incheie acte juridice de dispozitie cu respectarea dispozitiilor legale imperative referitoare la capacitate. Autorul ce sustine aceasta solutie porneste de la << dispozitiile art.6 Decretul nr. 31 din 1954, potrivit caruia: capacitatea nu se pierde decat in cazurile si conditiile stabilite de lege , iar legea nu prevede nicaieri ca minorul care a dobandit capacitatea deplina de exercitiu prin casatorie si care a beneficiat un timp de ea o pierde dupa aceea >>. Mai mult decat atat, acelasi autor arata ca in materia divortului, calitatea de sot si capacitatea de exercitiu nu se gasesc in raport de cauza-efect. Deci nu se poate sustine ca a incetat cauza, prin urmare trebuie sa inceteze si efectul. In schimb, atat in cazul divortului cat si al casatoriei putative, calitatea de sot inceteaza pentru viitor, dar capacitatea deplina dobandita prin casatorie se mentine, existand deci solutii asemanatoare in ambele situatii. In orice caz, este destul de evident ca pentru a putea avea capacitate deplina de exercitiu, pentru a ne putea casatori, este necesar sa avem aptitudinea de a intelege semnificatia faptelor noastre, actelor juridice civile pe care dorim sa le incheiem, necesitatea de a le realiza cu respectarea legilor, moralei. Intentia legiuitorului a fost aceea de a acorda capacitate deplina de exercitiu numai acelora care inteleg pe deplin aceste aspecte. Indepartandu-ne un pic de peisajul romanesc si analizand dispozitiile codului civil francez, observam ca acesta introduce notiunea de emancipare, referindu-se la doua cazuri de emancipare a minorului:

de plin drept, prin casatorie la 16 ani impliniti prin decizia judecatorului, data la cererea fie a mamei, fie a tatalui minorului sau a amandurora, sau a consiliului de familie ( intalnire a parintilor sau prietenilor apropiati care se ocupa de interesele minorului, prezidata de judecator ). Convocarea acestui consiliu poate fi ceruta de tutore, un membru al familiei sau chiar de minor.

In acest din urma caz de emancipare, dobandeste capacitate deplina de exercitiu cu singurele exceptii:

nu poate fi comerciant nu se poate casatori fara a fi autorizat de parinti in acest sens.

In primul caz de emancipare, din momentul incheierii casatoriei, in virtutea legii, minorul dobandeste capacitate deplina de exercitiu. Se considera astfel ca, fiind capabil din punct de vedere fizic si psihic sa se casatoreasca, sa-si asume obligatiile inerente casatoriei, indeplineste conditiile pentru a putea fi declarat de lege capabil. Atunci cand vorbim despre un minor, avem in vedere ca incepand de la varsta de 14 ani el are capacitate de exercitiu restransa. Codul civil francez vorbeste despre un al doilea caz de emancipare: la cerere. Minorul va putea incheia personal si fara alte incuviintari prealabile din partea tutorelui, acte juridice civile, cu doua exceptii: nu va putea sa fie comerciant si in aceasta calitate sa incheie acte juridice comerciale sau sa se casatoreasca fara incuviintare. Prin urmare, minorul dobandeste capacitate juridica civila aproape deplina, putand sa incheie orice act juridic civil fara incuviintare, cu exceptia casatoriei. Dar, emanciparea nu se datoreaza nici casatoriei si nici acelei cereri facute de persoanele indreptatite, ci efectele ei sunt recunoscute din momentul incheierii casatoriei sau din momentul ramanerii definitive a deciziei judecatorului competent. Se remarca deci ca spre deosebire de codul civil francez, codul civil roman nu mentioneaza ultimul caz de emancipare, ci numai pe acela al emanciparii prin casatorie, desi nu mentioneaza expres termenul emancipare. Dar dupa cum am aratat, ceea ce sta la baza acestei emancipari nu este nici casatoria si nici acea cerere facuta de persoanele indreptatite. Minorul dobandeste capacitate deplina juridica pentru ca se emancipeaza si nu invers. Este adevarat ca in sistemul nostru juridic, emanciparea nu-si produce efectul decat din momentul incheierii unei casatorii. Dar atat posibilitatea de a deveni sot cat si capacitatea deplina de exercitiu nu au decat o singura cauza: emanciparea. Atunci cand vorbim de emancipare intelegem existenta in persoana minorului a capacitatii de folosinta, a discernamantului, nemairamanand decat interventia legiuitorului de a recunoaste acestui minor capacitatea deplina de exercitiu, intrucat instituirea, stabilirea continutului acestei capacitati precum si incetarea ei sunt exclusiv de domeniul legii. Potrivit art.6 alin.1 din decret: nimeni nu poate fi ...lipsit, in tot sau in parte, de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si conditiile stabilite de lege . Legiuitorul recunoaste aceasta capacitate in art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, in schimb nu exista nici un text de lege prin care sa se stabileasca incetarea capacitatii

depline de exercitiu, temporar ( pana la implinirea varstei de 18 ani ) si inlocuirea ei cu capacitatea de exercitiu restransa, ceea ce duce la concluzia ca pentru sotul de bunacredinta minor a carui casatorie a fost declarata nula sau anulata, capacitatea deplina de exercitiu inceteaza doar ca urmare a mortii sau a punerii sub interdictie. In aceste conditii, nulitatea care intervine in acest caz si care produce efecte numai pentru viitor, nu va avea nici un efect asupra capacitatii depline de exercitiu dobandite de minor prin casatorie, intrucat aceasta capacitate n-a fost dobandita ca efect al incheierii casatoriei. In aceasta situatie, si dupa ramanerea definitiva a hotararii prin care s-a declarat nulitatea casatoriei, minorul poate incheia orice acte juridice civile cu respectarea dispozitiilor legale. In concluzie, din punct de vedere juridic, exista o singura cauza: emanciparea, atat pentru posibilitatea minorului de a deveni sot cat si pentru recunoasterea de catre lege a dobandirii capacitatii de exercitiu depline de catre minor. Luand in considerare cele de mai sus, putem afirma ca este evidenta lipsa legaturii de cauzalitate intre aceste doua notiuni ( calitate de sot, capacitate deplina de exercitiu ), cu alte cuvinte inexistenta raportului cauza-efect. In schimb, se gasesc in raport de cauza-efect emanciparea si calitatea de sot ( atunci cand este vorba despre un sot minor ), precum si emanciparea si capacitatea deplina de exercitiu ( in conditiile in care este recunoscuta dobandirea ei de catre un minor de art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 ). Avand in vedere ca:

dobandirea capacitatii depline de exercitiu nu este un efect al incheierii casatoriei, ci al emanciparii; casatoria este un act juridic, un act juridic conditie ( la incheierea lui partile isi exprima vointa doar in privinta nasterii actului, continutul lui fiind predeterminat de norme de la care partile nu pot deroga ); nulitatea este acea sanctiune care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor edictate pentru incheierea sa valabila; ne aflam in prezenta unei exceptii de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii atunci cand este vorba despre o casatorie putativa ( se produc pentru viitor )

putem concluziona ca nulitatea casatoriei ( act juridic asa cum am mentionat mai sus ) produce efectele recunoscute de lege si atunci cand a fost incheiata cu sotul minor de buna-credinta, cu precizarea ca in privinta capacitatii depline dobandite in temeiul art. 8 alin. 3 de acesta, ea nu va avea nici un efect. Interventia legiuitorului este necesara pentru a pune capat controverselor existente in practica referitoare la acest subiect. In acest sens, de lege ferenda, propunem:

introducerea unui articol in Codul familiei avand urmatorul continut: Minorul se emancipeaza de drept prin casatorie. ;

renumerotarea art. 23 Cod familiei si introducerea unui aliniat 2 : Sotul de buna-credinta, minor la data ramanerii definitive a hotararii de declarare a nulitatii casatoriei, isi pastreaza capacitatea deplina de exercitiu dobandita.