Universitatea „Ștefan cel Mare”

Facultatea de Drept și Științe Administrative

REFERAT ACCEPTAREA MOȘTENIRII

Student: Reuț Andrei-Marius

Disciplina: Drept Civil. Succesiuni

Drept Anul/Grupa: anul III, grupa a III-a

Profesor coordonator: lect. dr. Crețu Georgeta

Suceava 2020
 CUPRINS
Introducere.............................................................................................................................................................3
Acceptarea pură și simplă a moștenirii...................................................................................................................4
1.1 Acceptarea pură și simplă voluntară.............................................................................................................5
1.2 Acceptarea pură și simplă forțată.................................................................................................................7
Efectele acceptării moştenirii..................................................................................................................................8
Efectele speciale ale acceptării (specifice acceptării forţate).............................................................................9
Efectele renunţării la moştenire............................................................................................................................10
Revocarea (retractarea) renunţării de către succesibili....................................................................................10
Revocarea renunţării de către creditorii succesibililor.....................................................................................11
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................................................11

2
 Introducere
În dreptul român, conform art. 644, 696, 899 alin. 1 din C. civ., transmiterea
patrimoniului succesoral sau a bunurilor determinate din patrimoniu se realizează de
drept din momentul deschiderii moștenirii. În cazul în care succesibilul moștenirii moare
înainte de lichidarea moștenirii, ea se transmite mai departe asupra moștenitorilor săi.
Astfel, patrimoniul succesoral nu rămâne niciodată fără titular.
Chiar dacă transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din
momentul deschiderii moștenirii, ea nu are caracter definitiv și obligatoriu. Astfel, legea
prevede că: “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine”. În
consecință, succesibilul are dreptul de a alege între acceptarea moștenirii si renunțarea la
aceasta.
Potrivit legii, succesibilul are dreptul la trei optiuni. Prima dintre acestea este
acceptarea pura și simplă a mostenirii, acțiune prin care succesibilul, persoana care
îndeplinește condițiile pentru a putea mosțeni, dar care nu a exercitat încă dreptul de
opțiune succesorală, persoană care după ce îi exercită dreptul el dobândește calitatea de
moștenitor daca acceptă moștenirea iar dacă renunță la ea devine persoană străină de
moștenire, se obligă sa raspunda pentru datoriile și sarcinile succesiunii, chiar dacă
aceasta ar depăși valoarea patrimoniului moștenit. Renunțarea la moștenire reprezintă o
altă opțiune aflată la îndemâna succesibilului. Prin renunțare acesta desfiintează vocația
sa succesorala, urmând ca moștenirea să revină moștenitorilor subsecventi. Succesibilul
face această alegere în cazul în care moștenirea este insolvabilă sau dacă dorește că prin
renunțarea lui să beneficieze de moștenire persoanele subsecvente. O altă varianta este
acceptarea sub beneficiu de inventar, în urmă căreia succesibilul își consolidează titlul de
moștenitor dar își limitează răspunderea să pentru datoriile și sarcinile moștenirii. În acest
caz el va răspunde numai cu bunurile moștenite, fără a-și afecta în vreun fel bunurile
personale.

Dreptul de a beneficia de moștenire are anumite limite legale, pe când dreptul de a

renunta la moștenire nu prezintă limite, deoarece nimeni nu este obligat să accepte o
moștenire.

3
 Acceptarea pură și simplă a moștenirii
 

            Acceptarea pură și simplă constă în actul sau faptul juridic unilateral săvârșit de
succesibil prin care își consolidează calitatea de moștenitor.

            Prin acceptarea pură și simplă a moștenirii succesibilul nu dobândește nici un

drept, ci consolidează numai dobândirea care s-a produs de la dată deschiderii moștenirii
și pierde posibilitatea de a renunta la ea sau de a o acceptă sub beneficiu de inventar.

            Prin acceptare pură și simplă, transmisiunea succesorală se definitivează

necondiționat, astfel încât drepturile și obligățiile care rezultă din moștenire se contopesc
cu patrimoniul propriu al moștenitorului. În consecință, succesibilul va răspunde de
datoriile și sarcinile presupuse de moștenire.

            Acceptarea pură și simplă a moștenirii poate fi extrem de dăunătoare, astfel încât
legea nu obligă pe nimeni să adopte această formă. Astfel, în două cazuri prevăzute de
lege această varianta nu poate fi adoptată:

-        în cazul minorilor sau a persoanelor puse sub interdicție judecătorească,

acceptarea moștenirii se realizează numai sub beneficiu de inventar;

-        în cazul retransmiterii prin moștenire a dreptului de opțiune, dacă există o

pluralitate de moștenitori care nu se înțeleg în privința opțiunii, succesiunea se
va acceptă sub beneficiu de inventar.

            Acceptarea pură și simplă poate fi voluntară, rezultând din manifestarea expresă
sau tacită a voinței succesibilului și forțată, prevăzută de lege că sancțiune pentru
săvârșirea unor fapte voluntare de către succesibil.

4
1.1 Acceptarea pură și simplă voluntară
 

            Acceptarea voluntară expresă este realizată atunci când succesibilul își însușește

calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată. Acceptarea expresă
trebuie să îndeplinească două condiții:

·     voință succesibilului de a acceptă expres moștenirea trebuie să fie manifestată în

formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată.

Înscrisul constatator al acceptării pure și simple nu trebuie să fie redactat cu respectarea

unor formule speciale pentru a constată acceptarea succesiunii. El se poate prezența sub
formă unei scrisori simple, dacă are caracter juridic, formă unor acte adresate instanței
pentru rezolvarea unor probleme în legătură cu moștenirea în cauza sau biroului notarial
(de ex. petiția de ereditate, cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale) sau
formă unei declarații date la consiliul local prin care se indică componentă patrimoniului
succesoral și calitatea de moștenitor, în vederea depunerii inscrisului la biroul notarial
competent pentru dezbaterea succesiunii. Înscrisul trebuie redactat în termenul de
prescripție a dreptului de opțiune succesorală. Acceptarea expresă a moștenirii poate fi
făcută și prin reprezentant, inclusiv printr-un mandatar împuternicit în formă scrisă și cu
procura dată special pentru acceptarea pură și simplă a moștenirii. Mandatarul
împuternicit trebuie să accepte moștenirea în termenul de prescripție și înainte de
încetarea efectelor mandatului. În caz de deces al mandantului, mandatorul poate acceptă
moștenirea întrucât întârzierea ar provoca pagube moștenitorilor succesibilului-mandant.

·       pentru că înscrisul să valoreze acceptare expresă, din conținutul lui trebuie să

rezulte că succesibilul și-a însușit în mod neechivoc calitatea de moștenitor.

Din înscris trebuie să rezulte că succesibilul înțelege să exercite drepturile și să-și

asume obligațiile care rezultă din calitatea de moștenitor. În ceea ce privește exprimarea
echivocă, în cazul în care succesibilul se numește pe sine că “moștenitor”, această
formulare nu poate valora că acceptare expresă, putând fi considerată doar o simplă
referire la vocația succesorală.

Acceptarea voluntară tacită este un act (fapt) realizat de succesibil, pe care nu-l

putea săvârși decât în calitatea să de erede și din care rezultă în mod indirect intenția să
de acceptare a moștenirii.

5
 Legea prevede două condiții pentru a identifica o acceptare tacită:

1)     voință succesibilului de a acceptă moștenirea;

2)     conduită lui din care să rezulte indirect intenția de a acceptă pur și simplu
moștenirea.

Ca și în cazul acceptării exprese, acceptarea tacită poate fi realizată prin

reprezentant, prin mandatar împuternicit să facă acte de acceptarea tacită a moștenirii (de
ex. vânzarea unor bunuri din moștenire). Actele de acceptare tacită trebuiesc săvârșite de
mandatar în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală. Acceptarea tacită
poate fi făcută și printr-un gestionar de afaceri, dacă succesibilul ratifică în termenul de
opțiune gestiunea, prefăcând-o într-un mandat.

Legea nu stabilește concret care acte săvârșite de succesibil constituie manifestarea

intenției de a acceptă tacit moștenirea însă precizează că actele de conservare și de
administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare, dacă cel care le-a făcut nu și-a
însușit calitatea de moștenitor și actele de dispoziție având că obiect drepturile
succesorale constituie acte de acceptare, chiar dacă aparent îmbracă formă “renunțării” la
moștenire. Revine în sarcina instanțelor judecătorești să stabilească dacă actul săvârșit de
succesibil reprezintă sau nu o acceptare tacită a moștenirii. Pentru o apreciere corectă a
semnificației juridice a actului se face o distincție între diferitele categorii de acte după
natură lor.

Actele materiale. Pot fi considerate că acte de acceptare tacită a moștenirii intrarea

în posesiunea și folosință bunurilor succesorale, care prin natură lor exclude ideea unor
amintiri de familie. Fapte precum mutarea definitivă a succesibilului în casă moștenită,
demolarea unor construcții, efectuarea de lucrări ce nu reprezintă o urgență implică
acceptarea moștenirii deoarece succesibilul se comportă că un proprietar. Nu constituie
acte de acceptare tacită a moștenirii luarea din patrimoniu a unor obiecte că amintiri de
familie, fotografii, bibelouri, reparațiile urgențe făcute unor bunuri succesorale, preluarea
de către succesibil a unor hărții de valoare pentru a le feri de pierdere sau furt, mutarea
succesibilului într-un imobil succesoral pentru a-l păstra în bune condiții.

Acte de dispoziție. Încheierea actelor de dispoziție indiferent de valoarea obiectului

actului juridic și de natură lui (vânzare, donație) presupune intenția succesibilului de a
acceptă moștenirea pur și simplu, indiferent dacă actul de dispoziție produce efecte sau

6
nu. Actele de dispoziție pot avea că obiect bunuri singulare din moștenire sau sunt
referitoare la moștenire privită că universalitate. Actele de dispoziție care au că obiect
bunurile succesorale singulare sunt: acte de înstrăinare cu titlu oneros sau gratuit către un
terț sau unui comostenitor, acte de constituire a unor drepturi reale asupra bunurilor de
succesiune (ipotecă, gaj, uzufruct) constituie acte de acceptare tacită. Totuși, există și
anumite excepții. Succesibilul poate vinde cu autorizația justiției obiecte ale moștenirii
supuse stricăciunii sau a căror conservare ar fi prea oneroasă.[1] Nu reprezintă acceptare
tacită înstrăinarea unui bun din masă patrimoniului succesoral dacă succesibilul a acționat
cu credință greșită că bunul este proprietatea să. În ceea ce privește actele de dispoziție
având că obiect moștenirea privită că universalitate, legea prevede că donația, vinderea
sau transportul drepturilor succesorale făcute de un erede reprezintă acceptarea tacită a
moștenirii.

Acțiuni în justiție și alte acte procedurale. Constituie acte de acceptare tacită a

moștenirii exercitarea de către succesibil a unor acte în justiție precum: cererea de
împărțire a bunurilor succesorale, cererea de anulare a testamentului, acțiunea în
revendicare a bunurilor succesorale, opoziția la vânzarea silită a unui imobil succesoral.

Acte de administrare definitive. Legea prevede care acte nu au relevanță în privința

exercitării dreptului de opțiune. Astfel, actele curat conservatorii, de îngrijire și de
administrație provizorie, nu sunt acte de primire a moștenirii, dacă cel care le-a făcut nu a
luat titlul sau calitatea de erede

1.2 Acceptarea pură și simplă forțată

 

Acceptarea forțată este impusă de lege în cazul în care succesibilul a sustras sau a
ascuns bunuri ale moștenirii, inclusiv prin nedeclararea lor la inventar, cu intenția
frauduloasă de a le însuși în exclusivitate și de a păgubi pe comostenitori și/sau creditorii
moștenirii.[1]

Pentru a se constată acceptarea forțată a moștenirii trebuiesc împlinite anumite

condiții:

Ø  sustragerea sau ascunderea unor bunuri din moștenire de către succesibil;

7
 Ascunderea materială a unor bunuri, confecționarea și prezentarea unui testament
falsificat sau a unui înscris doveditor al unei creanțe nereale către succesiune, omisiunea
de a trece anumite bunuri în inventar, nedeclararea unei donații reprezintă fapte comisive
sau omisive de sustragere sau ascundere a bunurilor succesorale.

Ø  intenția frauduloasă a moștenitorului de a nu aplică regulile dispozițiilor

succesorale, de a încalcă principiul egalității în cazul unei pluralitati de
moștenitori, de a păgubi creditorii succesiunii prin diminuarea, ascunderea
unei părți din activul succesoral;

În ultima situație se aplică pedeapsa decăderii din dreptul de a renunta la moștenire

sau de a o acceptă sub beneficiu de inventar, nu și decăderea din drepturile succesorale
asupra bunurilor sustrase sau ascunse. De asemenea, fraudă succesorală trebuie săvârșită
cu rea-credință.

Ø  autorul faptei ilicite trebuie să aibă calitatea de moștenitor cu vocație

concretă la moștenire, fie de moștenitor legal, fie legatar universal.

Dacă autorul faptei ilicite a decedat înainte de lichidarea moștenirii, moștenitorii

lui vor suportă consecințele acceptării tacite, retransmiterea operând fără beneficiul
dreptului de opțiune. Sustragerea sau ascunderea constituie fapte ilicite în cazul în care
autorul a avut capacitate delictuală în momentul săvârșirii ei, lucrând cu discernământ.

Efectele acceptării moştenirii

În doctrină, efectele acceptării moştenirii se împart în: efecte generale (comune) ce
se produc indiferent dacă acceptarea s-a făcut voluntar sau forţat şi efecte speciale
(proprii acceptării forţate a moştenirii). a). Efectele generale ale acceptării moştenirii
sunt: - succesibilul acceptant îşi „consolidează” titlul de moştenitor

- bunurile ce au aparţinut defunctului intră în patrimoniul moştenitorului;

- moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile
şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota
fiecăruia;

8
- legatarul cu titlu particular, în principiu, nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile
moştenirii. Ca excepţie, potrivit art. 1114 alin. 3 C. civ., legatarul cu titlu particular
răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează
obiectul legatului, dacă:
- testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
- dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de
către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei
universalităţi;
- celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor
moştenirii.
În cazul înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea acesteia, bunurile
intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fi afectate stingerii
datoriilor şi sarcinilor moştenirii (art. 1114 alin. 4 C. civ.). Ca efect (general) al
acceptării moştenirii se produce confuziunea dintre patrimoniul succesoral şi patrimoniul
succesibilului. Situaţia este aceeaşi şi în cazul în care succesibilii, creditorii ori alte
persoane interesate au cerut efectuarea inventarului bunurilor succesiunii (art. 1115 alin.
1 C. civ.).
În concluzie , în condiţiile noului Cod civil, efectuarea inventarului nu este de
natură să determine separaţia de patrimonii. În sprijinul opiniei de mai sus, a se reţine şi
că, potrivit art. 1156 alin. 5 C. civ., din bunurile moştenirii, „creditorii moştenirii vor fi
plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului” (s.n.). Astfel, în cazul
insolvabilităţii moştenitorului, creditorii săi personali vor putea urmări bunurile
moştenirii atribuite la partaj însă, numai după îndestularea creditorilor moştenirii.
Efectele speciale ale acceptării (specifice acceptării forţate)
sunt:

- moştenitorul care a acceptat forţat succesiunea, „nu va avea însă niciun drept cu
privire la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze ori să
reducă donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat” (art. 1119 alin. 1 C.
civ.);

- moştenitorul aflat în situaţia de mai sus „este ţinut să plătească datoriile şi

sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale
bunuri”, deci succesibilul va răs- punde faţă de creditori, proporţional cu partea sa

9
succesorală de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost sancţionat (art. 1119 alin. 2 C.
civ.)1;

- întrucât acceptarea pură şi simplă forţată constituie o pedeapsă civilă, ea va fi

suportată de către toţi moştenitorii ce se fac vinovaţi de comiterea faptelor de sustragere
şi va fi aplicată atât succesibililor cu capacitate de exerciţiu, cât şi celor lipsiţi de o
asemenea capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, în măsura în care aceştia au
avut capacitate delictuală la momentul dosirii sau dării la o parte a bunurilor din
succesiune

Efectele renunţării la moştenire

Ca urmare a renunţării în condiţiile legii, succesibilul care renunţă la moştenire
este considerat că nu a fost niciodată moştenitor (art. 1121 alin. 1 C. civ.). Astfel,
moştenitorul renunţător este lipsit de toate avantajele care ar fi decurs din moştenire dar,
în acelaşi timp, este descărcat şi de orice obligaţie potrivit calităţii sale de moştenitor. În
consecinţă, renunţătorul este considerat o persoană străină de moştenire. Din cele de mai
sus, se desprind următoarele consecinţe:
- renunţătorul nu beneficiază de niciun drept al moştenirii; el nu poate fi nici
reprezentat (descendenţii săi putând culege moştenirea numai în nume propriu);
- drepturile şi obligaţiile succesibilului renunţător faţă de defunct, stinse prin
confuziune, vor renaşte;
- partea renunţătorului „profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la
moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea” (art.
1121 alin. 2 C. civ.);
- renunţătorul nu are obligaţia de plată a taxelor succesorale; - moştenitorul
renunţător nu mai poate fi obligat la raportarea liberalităţilor primite de la defunct (în caz
de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are
obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile - art.
1147 alin. 1 C. civ.).
Revocarea (retractarea) renunţării de către succesibili.
Potrivit art. 1123 alin. 1 C. civ., „în tot cursul termenului de opţiune, renunţătorul
poate revoca renunţarea, dacă moştenirea nu a fost deja acceptată de alţi succesibili care
au vocaţie la partea care i-ar reveni”. Revocarea renunţării la moştenire este supusă
aceloraşi forma- lităţi ca şi renunţarea la moştenire (declaraţia de revocare în formă
autentică, informarea terţilor şi înscrierea în registrul naţional nota- rial). În condiţiile de

10
mai sus, revocarea renunţării la moştenire, trebuie să îndeplinească două condiţii de fond:
- să nu fi expirat termenul de un an pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală; -
moştenirea să nu fi fost acceptată, între timp, de alţi succesori ai defunctului. Ca efect
principal al revocării renunţării, moştenitorul în cauză este considerat că a acceptat
moştenirea de la data deschiderii succe- siunii („revocarea renunţării valorează acceptare”
- art. 1123 alin. 2 C. civ.).
De menţionat că, deşi retractarea renunţării operează retro- activ, bunurile
moştenirii sunt „preluate în starea în care se găsesc”, iar drepturile pe care terţii de bună-
credinţă le-au dobândit asupra bunurilor moştenirii anterior retractării rămân valabile
(art. 1123 alin. 2 C. civ.).
Revocarea renunţării de către creditorii succesibililor.
Potrivit art. 1122 alin. 1 C. civ., revocarea renunţării poate fi şi judiciară. În
condiţiile legii, creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere
instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte. În acest caz, dreptul la acţiune se
prescrie în termen de 3 luni de la data la care creditorul a cunoscut actul succesibilului de
renunţare la moştenire. De precizat însă că admiterea „acţiunii în revocare” în acest caz
produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa
creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia (art. 1122 alin. 2 C. civ.)

BIBLIOGRAFIE
 Elementele Dreptului Civil, Matei B. Cantacuzino, ed. All Educational
 Tratat de drept succesoral, Francisc Deak, ed. Universul Juridic, Buc. 2002
 Codul civil Art, 670, 671, 686, 689, 690, 691, 693, 696, 712, 713 , 1539 alin. 2

 Art. 19 din Decretul nr. 32/1954.

 Paginile 187-193 Curs de drept civil succesiuni, LIVIU STĂNCIULESCU editura

HAMANGIU 2012

11