Desfacerea casatoriei Consideratii generale 1. Incetarea si desfacerea casatoriei.

Actuala reglementare mentine distinctia intre incetarea casatoriei, care intervine in cazul decesului unuia dintre soti, declarat mort, si desfacerea casatoriei, care intervine prin divort. 2. Divortul prin acordul sotilor. Divortul se poate pronunta pe baza acestui acord daca sunt indeplinite urmatoarele conditii ( art. 38 C. fam.) : a) pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierii casatoriei. Rezulta ca sotii pot sa incheie acordul lor si inainte de a trece cel putin un an de la incheierea casatoriei, pe care il pot folosi dupa trecerea acestui termen. Ar fi fost mai bine daca sotii puteau realiza acordul lor daca a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei, pana la data acordului, ci nu pana la data cererii de divort, asa cum prevede textul. Cu toate acestea, interpretam textul in sensul ca acordul sotilor se poate realiza dupa trecerea unui an de la incheierea casatoriei. Se pune problema cum se calculeaza acest termen, deoarece el nu este nici de prescriptie, nici de decadere? Socotim ca termenul se calculeaza, prin asemanare, in felul urmator : termenul se calculeaza pe zile intregi. Ziua de incheiere a casatoriei nu intra in calcul, dar ziua de implinire intra in calcul, insa termenul se socoteste implinit dupa trecerea acelei zile. b) sa nu existe copii minori rezultati din casatorie. Este vorba de copii proveniti din acea casatorie, iar nu dintr-o alta, de exemplu, unul din soti are un copil dintr-o casatorie anterioara. Daca sotii ar avea un copil adoptat ( de ambii ) ar rezulta ca nu este indeplinita conditia, desi copilul adoptat este asimilat cu copilul firesc, afara de unele aspecte. Copiii minori rezultati din casatorie sa existe la data introducerii cererii de divort, de exemplu, copilul minor sa nu fi incetat din viata inainte de aceasta data sau sa fi devenit major. Rezulta ca textul cere sa nu existe copiii minori la data introducerii actiunii de divort. Se pune intrebarea : daca exista o fiica a sotilor care s-a casatorit inainte de majorat, dobandind capacitatea deplina de exercitiu, pana la data la care ar urma sa se introduca actiunea de divort, este disponibila introducerea acesteia? Dupa redactarea textului ar insemna un raspuns negativ, deoarece capacitatea de exercitiu nu este acelasi lucru cu majoratul, desi in majoritatea cazurilor se suprapun. Art. 613 din Codul de procedura civila mai prevede unele cerinte legale care trebuie respectate. Astfel, cererea de divort intemeiata pe acordul partilor va fi semnata de ambii soti. Daca sotii au convenit si asupra modalitatilor de solutionare a cererii accesorii divotului, aceasta se va cuprinde in actiunea de divort. Formularea textului pare sa duca la ideea ca sotii au convenit asupra

solutiei cererilor accesorii divortului, nu numai asupra modalitatilor in care urma sa se solutioneze acestea. La primirea cererii de divort, presedintele instantei verifica existenta consimtamantului sotilor, desigur si semnaturile acestora, dupa care fixeaza un termen de doua luni in sedinta publica. Nu rezulta ca ambii soti trebuie sa se prezinte in fata presedintelui instantei, fiind suficienta prezenta unuia din ei. La termenul de judecata, instanta va verifica daca sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor si, in caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fara a administra probe cu privire la motivele de divort si nici cu privire la imposibilitatea continuarii casatoriei. Conditia legii este indeplinita daca la termenul in sedinta publica sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor, chiar in cazul in care in termenul de doua luni ei, sau unul din ei, ar fi revenit asupra acordului, suficient fiind ca la termenul fixat in sedinta publica sa se prezinte acordul existent la data cererii de divort. Prin urmare, asupra acordului sotilor se poate reveni unilateral, unul din soti nemaifiind pentru desfacerea casatoriei in acest fel. Desigur ca ambii soti pot reveni asupra acordului lor potrivit principiului simetriei, acordul presupune mutuus consensus, iar revenirea presupune mutuus dissenssus. Pentru solutionarea cererilor accesorii divortului, precum numele pe care il vor purta fostii soti, pensia de intretinere si atribuirea locuintei, desigur intre soti, instanta va putea dispune, cand considera necesar, administrarea probelor prevazute de lege, ceea ce presupune ca in aceasta privinta nu s-a realizat acordul sotilor. Trebuie respectate insa interesele tertilor, de exemplu, ale copiilor majori cu privire la locuinta, care nu ar putea fi nesocotite prin divortul sotilor pe baza acordului lor de vointa. Potrivit art. 617 alin. 3 din Codul de procedura civila, in cazurile prevazute de art. 38 alin. 2 din C. fam., adica divortul pe baza acordului sotilor sau la cererea unuia din soti cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei, instanta va dispune desfacerea casatoriei, fara a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti. De asemenea, si in cazurile aratate, este posibil, daca ambele parti solicita, hotararea prin care se pronunta divortul sa nu fie motivata. Legea permite partilor sa dispuna asupra unor aspecte ce intereseaza viata lor intima si familiala ( art. 26 alin. 1 din Constitutie ). Hotararea care se pronunta pe baza acordului sotilor este definitiva si irevocabila in ce priveste solutia divortului ( art. 619 alin. 4 C. pr. civila ).

Motivele de divort 3. Reglementarea motivelor de divort. Redactarea noua mentine sistemul de a nu se enumera motivele de divort si a se putea desface casatoria atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti s-au vatamat grav si nu mai este posibila continuarea casatoriei. Temeinicia motivelor de divort se apreciaza de la caz la caz, de catre instanta de judecata. Acordul partilor pentru desfacerea casatoriei si cererea de divort a unui sot pe temeiuri de sanatate sunt considerate de lege motive temeinice. Din cele aratate rezulta ca, exceptand acordul sotilor pentru divort, pentru a se putea pronunta divort trebuie indeplinite urmatoarele conditii : a) existenta unor motive temeinice; b) acestea sa fi vatamat grav raporturile dintre soti; c) continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila. Acordul sotilor pentru divort poate fi considerat tot un motiv temeinic. Fiind vorba de motive temeinice, inseamna ca divortul se va pronunta numai in cazuri justificate, nu cand este vorba de o neintelegere trecatoare dintre soti ori cand traiul mai departe in comun al sotilor mai este posibil. Prin urmare, temeinicia motivelor de divort implica o anumita gravitate si durata a neintelegerilor dintre soti. Motivele sunt temeinice daca au vatamat grav raporturile dintre soti. Consideram ca instanta este indreptatita si datoare sa depuna straduintele necesare pentru a cunoaste realitatea motivelor de divort, fara a se limita la ceea ce se invoca in actiune, care uneori sunt doar aparente si nereale. In acest scop, instanta poate sa dispuna efectuarea probelor pe care le-ar socoti necesare pentru lamurirea situatiei. Desigur, in cazul acordului sotilor nu se vor mai administra probe cu privire la temeinicia motivelor de divort. Aceata reglementare este de natura sa apere casatoria, dar in limite rezonabile, cu inlaturarea exagerarilor de orice fel deoarece stabilitatea casatoriei nu depinde numai de lege, ci si de alti factori extrajuridici. In practica judiciara au fost considerate, de exemplu, motive temeinice de divort : - Refuzul nejustificat al unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt sau parasirea nejustificata a domiciliului conjugal, ceea ce inseamna separatia in fapt imputabila sotului parat.; - Infidelitatea unuia dintre soti sub forma adulterului; - Atitudinea necorespunzatoare a unuia dintre soti, care se exprima in acte de violenta si de alte asemenea manifestari, ori care are drept consecinta neintelegeri grave intre soti, care fac imposibila continuarea casatoriei; - Existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic, care afecteaza raporturile conjugale; - Existenta unei boli grave incurabile de care sufera unul dintre soti si necunoscuta de celalalt sot decat ulterior incheierii casatoriei, daca se stabileste
3

ca manifestarile ulterioare ale bolii sunt din ce in ce mai dese si de natura sa justifice refuzul sotului reclamant de a mai coabita cu sotul parat, continuarea casatoriei devenind imposibila. Dimpotriva, boala curabila si care nu a fost ascunsa celulilalt sot nu poate constitui un motiv de divort. De asemenea, faptul ca unul din soti sufera de o boala grava ( epilepsie ) nu este de natura sa conduca, prin el insusi, la desfacerea casatoriei daca nu se face dovada ca, din cauza manifestarilor determinate de boala, convietuirea este imposibila, deoarece imbolnavirea impune respectarea obligatiei de sprijin moral si reciproc; - Rele purtari de ordin moral, concretizate in fapte evidente de destramare a vietii de familie; - Separatia de fapt a sotilor nu poate legitima admiterea actiunii de divort, decat daca ea se datoreaza culpei sotului parat. S-a decis ca in cazul in care intre soti nu au existat neintelegeri, instanta are obligatia de a stabili motivul real pentru care unul dintre soti a plecat cu serviciul intr-o alta localitate decat cea in care se afla domiciliul lor conjugal si in ce masura, din acest motiv, casatoria a devenit imposibila pentru sotul reclamant. Imprejurarea ca sotul parat nu a contribuit la intretinerea gospodariei nu poate constitui, prin ea insasi, motiv temeinic de divort, deoarece aceasta poate fi rezolvata pe alte cai legale decat aceea a desfacerii casatoriei. 4. Intereselor copiilor minori. Prin copii minori trebuie sa se inteleaga cei ai sotilor respectivi din casatorie, cei din afara casatoriei si cei adoptati. Solutia se impune deoarece, prin art. 38 alin. 2 C. fam., se face o aplicare a principiului constitutional privind ocrotirea copilului ( art. 45 Constitutia Romaniei ), iar acest din urma text acopera cu ocrotirea sa pe toti copiii minori, fara nici o distinctie. Se tine seama de interesele copiilor minori, nu si de durata casatoriei, dar nu pentru temeinicia si imposibilitatea casatoriei, ci numai pentru solutionarea cererilor accesorii divortului, referitoare la incredintarea copiilor minori, obligatia de intretinere si folosinta a locuintei. 5. Temeiul divortului in dreptul nostru. Din cuprinsul art. 38 C. fam. rezulta ca divortul nu se poate pronunta avandu-se in vedere numai culpa exclusiva sau a ambilor soti. Prin urmare, culpa singura nu justifica prin ea insasi pronuntarea divortului. Chiar daca am admite ca motivele temeinice din art. 38 C. fam. se reduc la culpa sotului sau a sotilor, divortul nu se poate pronunta numai pentru ca exista aceasta, ci numai daca, datorita ei, raporturile dintre soti s-au vatamat grav, astfel incat continuarea casatoriei a devenit imposibila pentru cel care l-a cerut. Asadar, divortul nu poate fi privit in afara ideii de imposibilitate a continuarii acelei casatorii. Temeiul divortului nu poate fi cu unele exceptii nici numai imposibilitatea continuarii casatoriei, caci ar insemna, in caz afirmativ, ca instanta sa pronunte divortul daca reclamantul face numai dovada imposibilitatii continuarii casatoriei pentru el, ceea ar submina stabilitatea
4

casatoriei si a familiei. Inseamna ca divortul nu este numai un remediu pentru o situatie ce nu mai poate continua. Temeiul divortului consta in implinirea cumulativa a urmatoarelor conditii : a) existenta unor motive temeinice, apreciate cu grija de catre instanta judecatoreasca; b) aceste motive sa fi vatamat grav raporturile dintre soti incat continuarea casatoriei este vadit imposibila; c) imposibilitatea continuarii casatoriei sa existe pentru cel care cere desfacerea ei. Aceasta solutie nu este infirmata chiar daca se pune semnul egalitatii intre notiunea de motive temeinice si aceea de culpa in materia divortului. Numai existenta culpei, fara celelalte conditii, nu justifica si nu poate justifica desfacerea casatoriei. In decizia de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, astfel cum a fost modificata prin decizia de indrumare nr. 10 din 28 decembrie 1974, pct. 5 lit. a, dupa ce se arata ca divortul se pronunta din vina sotului parat sau din vina ambilor soti, instanta suprema precizeaza ca el nu se poate pronunta decat daca instanta constata ca motivele temeinice care fac imposibila continuarea casatoriei au fost provocate de sotul parat, nu si atunci cand cauza dezbinarii este imputabila exclusiv sotului reclamant; pronuntarea divortului din vina ambilor soti se poate face numai atunci cand culpa concurenta a sotului reclamant este grava si bine stabilita si ar putea duce ea singura la desfacerea casatoriei; instanta va constanta desfacerea casatoriei, fara a pronunta divortul din culpa sotului parat, in cazul in care divortul se cere pentru alienatie mintala sau debilitate mintala cronica, ori pentru o boala grava si incurabila survenita inaintea sau in timpul casatoriei sau in conditiile art. 38, alin. 2 C. fam. Rezulta ca divortul nu se poate pronunta daca s-a stabilit numai culpa sotului reclamant, iar paratul nu a facut cerere reconventionala, deoarece, intr-o asemenea situatie, nu este indeplinita cerinta imposibilitatii continuarii casatoriei pentru motive temeinice, in sensul art 38 C. fam., caci faptele nelegale si cele contrare regulilor morale nu pot constitui motive temeinice pentru cel care le savarseste. 6. Rolul culpei in procesul divortului. Stabilirea culpei unuia dintre soti sau a ambilor prezinta interes in ceea ce priveste unele efecte ale divortului. Astfel : a) Pensia de intretinere. Potrivit art. 41 alin 4 C. fam., sotul care este vinovat de desfacerea casatoriei este indreptatit sa primeasc intretinerea din partea celuilalt sot, dupa desfacerea casatoriei, numai in decurs de un an de la data acestei desfaceri. In cazul recasatoririi sotului vinovat, in decursul acestui an, dreptul la intretinere inceteaza. Daca ambii soti sunt vinovati de desfacerea casatoriei, atunci fiecare dintre ei e indreptatit sa ceara pensia de intretinere de la celalalt, nedeterminat in timp, aceasta in reglementarea data prin Decretul
5

nr. 779 din 1966. Dreptul la intretinere al sotului care nu este vinovat de divort, de la celalalt sot, nu este tarmurit in timp; b) Culpa exclusiva a sotului reclamant. Aceasta, daca sotul parat nu cere si el desfacerea casatoriei, justifica respingerea actiunii de divort. In acest sens, in decizia de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, astfel cum a fost modificata prin decizia de indrumare nr. 10 din 28 decembrie 1974, pct. 5 lit. a, se arata ca divortul nu se poate pronunta decat daca instanta constata ca motivele temeinice care fac cu neputinta continuarea casatoriei au fost provocate de sotul parat, nu si atunci cand cauza dezbinarii este imputabila sotului reclamant. Pronuntarea divortului din vina ambilor soti se va face numai atunci cand culpa concurenta a sotului reclamant este grava si bine stabilita si ar fi putut duce ea singura la desfacerea casatoriei. Instanta constata desfacerea casatoriei, fara a pronunta divortul din culpa cand se cere pentru alienatie mintala si debilitate mintala cronica, ori boala grava si incurabila; c) Incredintarea copiilor minori. Stabilirea culpei nu prezinta importanta numai prin ea insasi pentru incredintarea copilului minor. Acesta poate fi incredintat si sotului din vina caruia s-a desfacut casatorie, daca intersele lui sunt in acest sens, caci un sot rau ( impotriva caruia s-ar fi pronuntat divortul ) nu este neaparat si un parinte rau. Dar printre factorii care se vor lua in considerare pentru a decide privitor la incredintarea copilului minor va fi culpa sotului respectiv; d) Beneficiul contractului de inchiriere privitor la locuinta comuna . In situatia in care sotii nu au copii si nici nu au cazut de acord cu privire la beneficiul contractului de inchiriere privind locuinta comuna, acesta era acordat sotului care a obtinut divortul; Legea nr. 114/1996, ulterior modificata, a abrogat Legea nr. 5/1973, cu exceptia unor dispozitii privind stabilirea si plata chiriei, mentinute temporar, dar prevede aceeasi solutie pentru acordarea locuintei. e) Revocarea libertatilor. Donatiile facute intre soti in timpul casatoriei sunt revocabile, potrivit art. 937 C. civ. Donatiile pe care sotii si le-au facut mai inainte de incheierea casatoriei sunt revocabile in conditiile dreptului comun ( art. 829, 831 si urm. C. civ). In aceasta situatie hotararea de divort care ar indica vina unuia dintre soti ar purea constitui un mijloc de proba pentru dovedirea ingratitudinii; f) Efecte de ordin moral, educativ. Culpa de divort prezinta importanta si sub acest aspect. Retinerea, in hotararea de divort, a faptului ca unul dintre soti este vinovat de distrugerea casatoriei inseamna atitudinea societatii fata de acei care, prin comportarea lor, lipsita de simt de raspundere fata de fanilie si societate, incalca regulile de convietuire si constituie un exemplu negativ pentru ceilalti cetateni. Opinia publica actioneaza din ce in ce mai hotarat impotriva acelora care dau dovada de usurinta in relatiile de familie. De aceea, mentionarea in hotararea de divort a sotului culpabil prezinta importanta sub aspect moral, educativ.

Procedura divortului Aceasta procedura reglementata de art. 607-619 C. pr. civila este derogatorie, in multe privinte, de la dreptul comun. Ne referim la dispozitiile specifice procedurii divortului. 7. Actiunea de divort apartine numai sotilor. Actiunea de divort are un caracter strict personal si de aceea nu poate fi introdusa decat de catre soti. Creditorii sotului nu pot interveni prin itermediul actiunii oblice si nici nu pot continua procedura inceputa de catre unul dintre soti. Mostenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si nu pot continua actiunea introdusa de autorul lor; de altfel, o asemenea actiune ar fi lipsita de obiect, deoarece casatoria a incetat prin moartea unuia din soti. Procurorul nu poate introduce actiune in divort, dat fiind caracterul ei strict personal ( art. 45 C. proc. civ. ). El poate insa interveni in instanta, in orice faza a procesulul, mai ales cand din casatorie au rezultat copii. In acest din urma caz, instanta va asculta autoritatea tutelara si pe copiii care au implinit varsta de 10 ani (art. 42 alin 1 C. fam.). 8. Sotul lipsit de capacitate de exercitiu. Sotul alienat sau debil mintal neinterzis poate introduce actiune de divort in momentele de luciditate. Sotul alienat sau debil mintal interzis poate introduce actiune de divort in momentele de luciditate, deoarece altfel ar insemna ca o capacitate de exercitiu sa se transforme intr-o capacitate de folosinta, dat fiind ca actiunea nu poate fi introdusa de tutore, caci atributiile acestuia nu privesc exercitarea actiunilor cu caracter personal. Daca, ulterior introducerii actiunii, sotul respectiv isi pierde luciditatea, tutorele sau va putea sa-l reprezinte si sa continue actiunea. Se sustine insa si parerea ca sotul pus sub interdictie nu poate introduce actiunea de divort in momentele de luciditate, pe motivul ca el este lipsit de capacitatea de exercitiu si ca, in procesul de divort, este necesar ca starea de luciditate sa existe nu numai in momentul intentarii actiunii, ci si pe tot parcursul procesului. Sotul alienat sau debil mintal interzis poate figura ca parat in procesul de divort, prin tutorele sau. Cand unul dintre soti este disparut in fapt, celalalt sot va putea cere desfacerea casatoriei, procedura urmand a se face prin afisare, conform art. 95 C. proc. civ. 9. Instanta competenta. Actiunea de divort este de competenta instantei judecatoresti in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Nu intereseaza daca sotii au avut facuta mutatia in evidenta politiei din localitatea respectiva, ci numai daca au locuit efectiv intr-o anumita
7

localitate. Imprejurarea ca, dupa introducerea actiunii in divort, reclamantul sia schimbat localitatea, care nu se gaseste in raza teritoriala a instantei la care a fost introdusa actiunea, nu este de natura sa atraga necompetenta instantei legal sesizate. Schimbarea domiciliului sotilor, ulterior introducerii actiunii de divort, nu prezinta importanta sub aspectul competentei instantei de divort. Daca sotii nu au avut domiciliul comun sau daca nici unul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia instantei judecatoresti a celui din urma domiciliu comun, instanta competenta este aceea in a carei circumscriptie se afla domiciliul paratului (art. 607 C. proc. civ.). In cazul in care paratul nu are domiciliul in tara sau nu are domiciliul cunoscut, instanta competenta de a judeca divortul este aceea in circumscriptia careia se afla domiciliul reclamantului. Normele care determina competenta teritoriala in materie de divort sunt imperative. 10. Cererea reconventionala. Sotul parat poate face cerere reconvetionala, cel mai tarziu pana la ultima zi de infatisare in sedinta publica, pentru faptele petrecute inainte de aceasta data. Asadar, sotul parat nu are facultatea de a alege intre actiunea directa si cererea reconventionala, el fiind obligat, daca vrea sa ceara desfacerea casatoriei din vina reclamantului, sa foloseasca ultima cale. Nerespectarea termenului privind introducerea cererii reconventionale atrage sanctiunea decaderii, sotul parat nemaiputand cere divortul pentru motivele proprii avute pana atunci. Pentru faptele petrecute dupa data amintita, paratul va putea face cererea reconventionala pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului in cererea reclamantului (art. 608 C. proc. civ.). In cazul in care motivele de divort s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor la prima instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel, cererea paratului va fi facuta direct la instanta investita cu judecarea apelului ( art. 609 C. proc. civ.). Cererea reconventionala se judeca impreuna cu cererea reclamantului, operand prorogarea de competenta in favoarea instantei investita cu judecarea ultimei din aceste doua cereri. Prin derogare de la dreptul comun, cererea reconventionala nu poate fi disjunsa de actiunea de divort. In lipsa cererii reconventionale, daca se constata netemeinicia motivelor de divort invocate de reclamant, casatoria nu se va putea desface, chiar daca din dezbateri rezulta vina sotului reclamant. Daca se face o cerere privind pensia de intretinere, va opera prorogarea de competenta in favoarea instantei investita cu judecarea actiunii de divort, chiar daca intre timp s-au ivit schimbari referitoare la domiciliul partilor ( art. 11 C. proc. civ.). 11. Cererea de divort. a) Mentiuni. Pe langa mentiunile pe care trebuie sa le cuprinda orice cerere de chemare in judecata, cereerea de divort trebuie sa cuprinda numele copiilor minori nascuti din casatorie sau a acelora care au aceeasi situatie legala. Daca nu exista asemenea copii, se va face o mentiune in
8

acest sens. Astfel este art. 612 alin. 1 C. proc. civ., in redactarea data prin O.U. nr. 138/2001, ulterior modificata si completata prin O.U. nr. 290/2000 si O.U. nr. 59/2001, care se refera la copiii minori nascuti din casatorie sau care se bucura de situatia legala a copiilor nascuti di casatorie. Este cazul copiilor conceputi in timpul casatoriei, dar nascuti dupa casatorie pana la 300 de zile, iar mama lor nu s-a recasatorit intre timp, precum si al copiilor adoptati de 2 soti. La cererea de divort se vor anexa copii legalizate de pe certificatul de casatorie si de pe certificatul de nastere al copiilor minori. In decizia de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, pct. 3 lit. a, instanta suprema arata ca nu se va da curs cererii de divort pana ce nu au fost depuse certificate de stare civila sau copii legalizate. Prin cererea de divort, sotul respectiv mai poate solicita sa i se incredinteze copiii minori si sa se fixeze contributia celuilalt sot pentru intretinerea acestora (art. 42 C. fam.), sa se poarte si dupa divort numele pe care l-a purtat in timpul casatoriei (art. 40 C. pen.), sa se imparta bunurile comune (art.36 C. fam.), sa se decida asupra beneficiului contractului de inchiriere (art. 22 Legea nr. 5 din 1973). b) Prezentarea personal a cererii de divort. Cererea de divort, impreuna cu inscrisurile doveditoare, se prezinta personal de catre reclamant presedintelui judecatoriei (art. 612 alin. 4 C. proc. civ.). In cazul in care cererea de divort se intemeiaza pe acordul partilor, ea va fi semnata de ambii soti, dar prezentarea ei presedintelui judecatoriei poate fi facuta personal doar de unul din soti. c) Sfaturi de impacare. La primirea cererii de divort, presedintele instantei va da reclamantului sfaturi de impacare. Se va proceda in acest fel si in cazul in care cererea de divort se intemeiaza pe acordul sotilor deoarece art. 613 C. proc. civ. nu face nici o distinctie , desi din art. 613 alin 2 pare sa rezulte contrariul, caci textul arata ca presedintele instantei va verifica existenta consimtamantului sotilor, dupa care va fixa termenul de doua luni in sedinta publica. Textul reglementeaza numai aspectele particulare ale divortului intemeiat pe acordul sotilor, dar nu se inlatura solutia de a da sfaturi de impacare. In toate cazurile, sfaturile de impacare se dau reclamantului. 12. Cererile accesorii in cazul divortului intemeiat pe acordul sotilor. Intelegerea sotilor poate fi si cu privire la modalitatile in care au convenit sa fie solutionate cererile accesorii divortuli (art. 613 alin. 1 C. proc. civ.). Din art. 613 alin. ultim pare sa rezulte ca cererile accesorii privesc numele sotilor dupa divort, pensia de intretinere si atribuirea locuintei. Consideram ca, daca este cazul, sotii se pot intelege si cu privire la impartirea bunurilor comune, aceasta intelegere trebuind sa indeplineasca cerintele legale ale oricarei conventii. In cazul ca sotii nu au realizat acordul asupra cererilor accesorii divortului, se va urma potrivit dreptului comun privind divortul, astfel ca instanta va dispune administrarea probelor prevazute de lege, dar textul precizeaza ca este vorba de numele sotilor dupa divort, pensia de
9

intretinere si atribuirea locuintei (art. 613 alin. ultim C. proc. civ.). Desigur, daca se impart si bunurile sotilor, se va proceda in acelasi fel. 13. Prezenta personala a partilor. In materie de divort, partile sunt obligate sa se infatiseze in persoana in fata instantelor de fond (art. 614 C. proc. civ.). Aceasta obligatie nu exclude dreptul de aparare prin avocat, care poate asista partea prezenta, dar nu o poate reprezenta in lipsa acesteia. In fata instantei de recurs sau la judecarea altor cai de atac, sotii pot sa-si exercite drepturile procesuale si numai prin mandatari. Exista anumite exceptii de la obligativitatea infatisarii personale a sotilor in fata instantelor de fond (art. 614 C. proc. civ.): a) cand unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate; b) cand unul dintre soti este impiedicat de o boala grava; c) cand unul dintre soti este pus sub interdictie; d) cand unul dintre soti are resedinta in strainatate. Pentru a se asigura infatisarea personala a partilor in instanta de fond este necesara indeplinirea procedurii de citare. Instantele au obligatia de a verifica din oficiu indeplinirea acestei proceduri. 14. Prezenta obligatorie a reclamantului. a) Pentru termenul de judecata, in prima instanta, deci numai in fata judecatoriei, se cere prezenta obligatorie a reclamantului. Daca acesta lipseste nejustificat si se infatiseaza numai paratul, cererea va fi respinsa ca nesustinuta ( art. 616 C. proc. civ.). Rezulta ca se sanctioneaza in acest fel numai lipsa nejustificata. S-a decis ca in recurs, reclamantul poate face dovada ca o cauza nejustificata l-a impiedicat sa se prezinte la termenul de judecata. Daca lipseste sotul parat, actiunea se judeca potrivit regulilor de drept comun. In cazul in care paratul a facut cerere reconventionala, el este obligat sa se prezinte la termenul de judecata, in prima instanta, sub aceeasi sanctiune privind cererea sa reconventionala. Daca la termenul de judecata, in prima instanta, lipsesc ambele parti, cererea va fi respinsa ca nesustinuta, cum s-ar fi intamplat daca ar fi lipsit numai reclamantul. In cazul divortului pe baza acordului sotilor, la termenul de judecata, in prima instanta, se cere prezenta ambilor soti, pentru a se verifica staruinta lor in desfacerea casatoriei dupa aceasta procedura. Se trece la judecarea cererii de divort dupa aceasta verificare. Ar urma ca daca nu se prezinta ambii soti, in sensul aratat, cererea de divort se respinge. b) Procedura de chemare a sotului parat. Daca aceasta procedura a fost indeplinita prin afisare, iar paratul nu s-a prezentat la primul termen de judecata, instanta va cere dovezi sau va dispune cercetari pentru a verifica daca paratul are domiciliul la locul indicat in cerere si, in cazul ca nu domiciliaza acolo, va dispune citarea lui la domiciliul sau, precum cand este cazul si la locul sau de munca. 15. Alti participanti la procesul de divort. Cand sotii au copii minori, instanta va dispune si citarea si ascultarea autoritatii tutelare. In acest sens, in
10

decizia de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, pct. 3 lit. g, se arata ca daca sotii au copii nascuti din casatorie sau care au starea copiilor nascuti din casatorie, hotararea nu se va putea pronunta fara concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare. In procesele de divort in care exista copii minori, prezenta procurorului este deosebit de utila. Procurorul are dreptul sa intervina in orice faza a procesului de divort. Potrivit art. 42 C. fam., ascultarea copiilor minori care au implinit varsta de 10 ani este obligatorie in procesele de divort, in vederea incredintarii lor. Prin Decretul nr. 52 din 31 ianuarie 1969 a fost introdus art. 144 C. proc. civ. In conformitate cu acest text, ascultarea minorului se face in camera de chibzuire. Daca fata de imprejurarile cauzei, instanta gaseste potrivit, ea va asculta copilul minor fara ca partile sau alte persoane sa fie de fata. 16. Sedinta de judecata. Cererile de divort se judeca in sedinta publica. Instanta poate insa sa ordone judecarea in camera de consiliu, daca va aprecia ca prin aceasta s-ar asigura o mai buna judecare sau administrare a probelor ( art. 615 alin. 1 C. proc. civ.). In toate cazurile, hotararea se pronunta in sedinta publica ( art. 615 alin 2 C. proc. civ.). 17. a) Hotararea nemotivata. Daca ambele parti solicita instantei ca hotararea prin care se pronunta divortul sa nu se motiveze, hotararea nu se va motiva ( art. 617 alin. 2 C. proc. civ.). Acest lucru este posibil si in cazul in care divortul se pronunta pe baza acordului partilor, deoarece textul nu distinge. b) Hotararea nu se pronunta din vina unuia sau a ambilor soti. Cazuri. In cazul in care divortul se pronunta pe baza acordului sotilor, instanta va dispune desfacerea casatoriei fara a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti (art. 617 alin. 3 C. proc. civ.). Desi textul nu spune expres, consideram ca aceeasi este solutia in cazurile in care divortul se pronunta pentru alienatia mintala cronica ori debilitate mintala cronica sau starea sanatatii sotului care cere divortul, ori pentru disparitia judecatoreasca declarata a paratului. 18. Impacarea sotilor. Actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor in orice faza a procesului, chiar daca intervine in instanta de apel sau de recurs, iar apelul sau recursul nu sunt timbrate conform legii (art. 618, alin 2 C. proc. civ.). Daca dupa impacare se ivesc fapte noi, care ar justifica o noua actiune de divort, reclamantul o poate introduce, avand posibilitatea sa se foloseasca si de faptele vechi (art. 618, alin. ultim). S-a decis ca actiunea de divort se stinge prin impacarea partilor; in acest caz, recursul este neintemeiat, sotul avand la dispozitie o noua actiune, putand invoca si fapte anterioare. Solutia ar putea fi extinsa azi si asupra apelului. Reclamantul poate sa renunte la cererea de divort, in tot cursul judecatii inaintea instantei de fond, chiar daca paratul se impotriveste, iar renuntarea
11

reclamantului nu are nici o inraurire asupra cererii facute de parat (art. 618 alin. 1 C. proc. civ). In practica s-a decis ca reclamantul in procesul de divort sa renunte la judecata si in recurs, daca paratul nu se opune. Cand paratul se opune, renuntarea se poate face numai inaintea instantei de fond. 19. Probele in materia divortului. Derogarea de la dispozitiile dreptului comun se prezinta sub doua aspecte : a) Mijloacele de proba neadmise in dreptul comun, dar admise in materia divortului. Tinand seama ca in procesele de divort se discuta chestiuni de familie, care, in general, sunt cunoscute de persoanele mai apropiate, legea prevede posibilitatea audierii ca martori si a rudelor si afinilor pana la gradul trei inclusiv, in afara de descendenti (art. 190 C. proc. civ.). Excluderea descendentilor sotilor, atat cei din casatorie, cat si cei din afara casatoriei, precum si cei din adoptie, se face pentru ratiuni usor de inteles. b) Mijloacele de proba admise in dreptul comun, dar neadmise in materia divortului. Interogatoriul nu poate fi folosit pentru dovedirea motivelor de divort (art. 612 alin. 6 C. proc. civ. in redactarea data prin O.U. nr. 138/2000, ulterior modificata si completata prin O.U. nr. 290/2000 si nr. 59/2001). Aceasta pentru a nu se ajunge, in mod indirect, la admiterea divortului prin consimtamant mutual. Din textul mentionat rezulta ca interogatoriul poate fi folosit pentru combaterea motivelor de divort, precum si in legatura cu alte cereri accesorii procesului de divort. Tribunalul suprem a dat instantelor indrumarea de a nu se margini la probele si explicatiile partilor, indeosebi atunci cand ambii soti sunt de acord cu desfacerea casatoriei, ci sa ordone, din oficiu, toate probele care sunt necesare pentru a cunoaste traiul sotilor, motivele reale ale neintelegerii dintre ei si pentru a se convinge daca reluarea vietii comune este cu putinta; de asemenea, se arata ca trebuie acordata o atentie deosebita respectarii regulilor procedurale in judecarea proceselor de divort. Prin urmare, in materia divortului, rolul activ al instantei prevazut de art. 129 si 130 C. proc. civ. se manifesta in mod deosebit, in raport cu raspunderea pe care o are, atunci cand hotareste cu privire la soarta unei casatorii si a familiei intemeiata pe aceasta. 20. Masuri provizorii in timpul procesului de divort. Tinand seama ca procesul de divort dureaza un anumit timp, care, in general, este mai lung cand exista copii minori, timp in care situatia de drept nu mai corespunde cu situatia de fapt, legea permite luarea unor masuri vremelnice in cursul judecarii procesului de divort. Potrivit art. 613 C. proc. civ., in redactarea sa anterioara Decretului nr. 779 din 1966, instanta putea sa ia, chiar inainte de prima zi de infatisare, masuri vremelnice, pe timpul judecatii, pe cale de ordonanta prezidentiala, cu privire la resedinta deosebita a sotilor, la incredintarea copiilor si la pensia de intretinere. Aceste dispozitii nu au mai fost reproduse in noua redactare data textului prin Decretul nr. 779 din 1966. In conformitate cu art. 613 C. proc. civ., introdus prin Decretul nr. 174 din 30 iulie 1974, instanta
12

poate lua, pe tot parcursul procesului, prin ordonanta prezidentiala, masuri vremelnice cu privire la incredintarea copiilor minori, la obligatia de intretinere, la alocatia pentru copii si la folosirea locuintei. In acelasi sens este si decizia de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, in redactarea data prin decizia de indrumare nr. 10 din 28 decembrie 1974, pct. 4 alin. 1. Instanta de judecata este obligata sa-si exercite rolul activ pentru a ocroti interesele copiilor minori pe tot timpul cat dureaza procesul de divort. S-a aratat ca atunci cand nici unul dintre soti nu cere luarea masurilor provizorii corespunzatoare cu privire la incredintarea minorilor, instanta le va pune din oficiu in discutia partilor. S-a decis ca daca sotia este bolnava, se poate acorda pensia de intretinere si fara citarea partilor. Masurile pe care instanta le poate ordona pe timpul procesului de divort prezinta urmatoarele caractere : a) sunt accesorii, in sensul ca ele se pot ordona numai in masura in care exista o cerere de divort si se continua procedura divortului; b) sunt vremelnice, adica pe timpul cat dureaza judecarea procesului de divort; c) sunt provizorii, in sensul ca pot fi oricand modificate sau revocate, pe aceeasi cale prin care au fost dispuse, ori de cate ori imprejurarile impun aceasta. 21. Hotararea de divort. In cazul in care sunt indeplinite cerintele art. 38 C. fam., instanta pronunta desfacerea casatoriei numai daca motivele temeinice, care fac imposibila continuarea casatoriei, au fost provocate de catre sotul parat, nu si atunci cand cauza dezbinarii este imputabila exclusiv sotului reclamant. In aceasta din urma situatie, actiunea de divort se respinge. Divortul se poate pronunta numai din vina sotului reclamant, daca paratul a introdus cerere reconventionala ori actiune de divort, si, in urma probelor administrate, cererea principala a fost respinsa, iar cererea reconventionala ori actiunea de divort a paratului a fost admisa. Pronuntarea divortului din vina ambilor soti se va face numai atunci cand, chiar daca paratul nu a introdus cerere reconventionala, culpa concurenta a sotului reclamant este grava si bine stabilita si ar putea duce ea singura la desfacerea casatoriei. In aceleasi conditii, daca s-a introdus cererea reconventionala, se va putea pronunta desfacerea casatoriei, desigur, din vina ambilor soti. In cazul in care divortul este cerut pentru alienatie mintala, ori debilitate mintala cronica sau pentru o boala grava si incurabila survenita inaintea sau in timpul casatoriei, ori in cazul art. 38 alin. 2 C. fam., instanta urmeaza sa constate desfacerea casatoriei, fara a mai pronunta divortul din vina sotului parat. In legislatie se gaseste si formularea sotul care a obtinut divortul ( art. 22 alin. 1 din Legea nr. 5/1973, in prezent abrogata si art. 27 din O.U. nr. 40 din 14 iulie 1997). S-a propus ca hotararea de divort sa arate nu din vina cui se pronunta, ci impotriva cui se pronunta acesta.
13

In cazul in care din casatoria ce se desface au rezultat copii si acestia sunt minori, hotararea de divort mai trebuie ( pe langa solutia desfacerii casatoriei) sa arate, chiar in lipsa unei cereri exprese a sotilor, cui se vor incredinta copiii spre crestere si educare si care este contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere si educare a copiilor. In cadrul procesului de divort se solutioneaza, de regula, si unele cereri accesorii ale sotilor sau ridicate din oficiu de instanta judecatoreasca. De aceea, hotararea de divort cuprinde ( sau poate cuprinde) si unele mentiuni facultative, dintre care amintim : a) cu privire la numele pe care sotii il vor purta dupa divort ( art. 40 C. fam.); prin decizia de indrumare nr. 10 din 13 noiembrie 1969, pct. C, se subliniaza obligatia instantei de judecata de a atrage atentia partilor asupra aplicarii dispozitiilor art. 40 C. fam., in ceea ce priveste pastrarea numelui de familie purtat in timpul casatoriei si asupra aplicarii dispozitiilor art. 36 din acelasi Cod in ceea ce priveste impartirea bunurilor comune prin buna invoiala; b) cu privire la stabilirea pensiei de intretinere intre soti (art. 41 C. fam.); c) cu privire la impartirea bunurilor comune (art. 36 C. fam.); d) cu privire la atribuirea locuintei comune; e) cu privire la parintele care va administra bunurile minorului, il va reprezenta sau ii va incuviinta actele; asemenea mentiune va fi cuprinsa in hotararea de divort, cand copilul a fost incredintat unei a treia persoane sau unei institutii de ocrotire (art. 43 C. fam.). 22. Caile de atac. Potrivit legii de organizare judecatoreasca, tribunalele si curtile de apel sunt competente, in conditiile legii, sa judece apelurile si recursurile, existand, deci, 2 grade de jurisdictie. Termenul de apel si cel de recurs sunt de 30 zile pentru fiecare din aceste cai de atac si curge de la comunicarea hotararii (art. 619 alin. 1 C. proc. civ.). Textul nu mai prevede ca partile nu pot renunta la termenele de apel si de recurs, astfel ca solutia este azi ca partile pot renunta la cele doua termene. In privinta apelului si recursului in materia divortului, exista si urmatoarele particularitati: - apelul sau, dupa caz, recursul reclamantului impotriva hotararii prin care s-a respins cererea de divort va fi respins ca nesustinut, daca la judecata se prezinta numai paratul (art. 619 C. proc. civ.). - hotararea care se pronunta pe baza acordului partilor la divort este definitiva si irevocabila in ce priveste divortul ( art. 619 alin 4 C. proc. civ.). Rezulta ca in acest caz nu este posibil apelul si nici recursul. De aici decurg particularitati in ce priveste posibilitatea impacarii sotilor; - hotararea data in materie de divort nu este supusa revizuirii ( art. 619, alin. ultim C. proc. civ.) S-a considerat ca hotararea de divort poate fi atacata cu recurs in termen de 30 de zile chiar daca obiectul recursului nu priveste divortului, ci atribuirea
14

beneficiului contractului de inchiriere. De asemenea, daca instanta a solutionat cererea de divort si cererea de impartire a bunurilor comune, termenul de recurs impotriva solutiei privind cererea accesorie este de 30 de zile. Hotararile de divort pe baza acordului partilor nu pot fi atacate cu apel ori recurs decat pentru cererile accesorii divortului. Data desfacerii casatoriei. Art. 39 alin. 1 din C. fam. determina data desfacerii casatoriei si anume, casatoria este desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila. Potrivit art. 377 alin. 2 din C. proc. civ., sunt hotarari irevocabile, daca ne referim la cele de divort, urmatoarele : 1) cele date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel; 2) cele date in apel nerecurate; 3) cele date in recurs chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul cauzei. Reamintim ca hotararea data pe baza acordului partilor la divort este definitiva si irevocabila in ceea ce priveste divortul ( art. 619 alin. 4 din C. proc. civ.). Prin urmare, data cand hotararea ramane irevocabila se considera data desfacerii casatoriei respective. 23. Comunicarea hotararii de divort. Instanta o va comunica din oficiu serviciului de stare civila pentru a face mentiunea pe marginea actului de casatorie. 24. Decesul unuia dintre soti. Daca in cursul procesului de divort, chiar in instanta de recurs, unul dintre soti a decedat, instanta va inchide dosarul, casatoria incetand prin deces ( art. 37 C. fam.). Tot astfel, casatoria inceteaza prin deces daca, inainte de ramanerea definitiva a hotararii de divort, unul dintre soti a decedat. Mentiune despre hotararea de divort pe actul de casatorie 25. Natura si efectele mentiunii. In aceasta privinta, deosebim urmatoarele situatii : a) In reglementarea data prin C. fam., pana la Decretul nr. 779 din 8 octombrie 1966, casatoria se considera desfacuta, in raporturile dintre parti, din ziua in care hotararea de divort ramanea definitiva. In raporturile fata de tert, efectele patrimoniale ale casatoriei incetau pe data efectuarii mentiunii despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau pe data cand ei au cunoscut divortul pe alta cale; b) In reglementarea data prin Decretul nr. 779 din 8 octombrie 1966 ( pana la Decretul nr. 174 din 30 iulie 1974), casatoria se considera desfacuta, atat in raporturile dintre soti, cat si in cele fata de terti, din ziua in care s-a facut mentiunea despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie. Aceasta mentiune se putea face in termen de doua luni de la data ramanerii definitive a hotararii de divort, la cererea sotului care a obtinut divortul, pe baza copiei legalizate a hotararii de divort. Daca nu s-a cerut efectuarea mentiunii in aceste conditii, hotararea de divort ramanea fara efecte, deci casatoria continua sa
15

existe. O noua actiune de divort se putea intemeia numai pe fapte noi, sotul reclamant putandu-se sprijini, in afara de ele, si pe faptele constatate prin hotararea de divort ramasa fara efecte. Efectuarea mentiunii avea un caracter constitutiv de stare civila, ceea ce inseamna ca de la aceasta operatiune se modifica starea civila a sotilor. Indeplinirea acestei cerinte legale desavarsea procedura divortului. In consecinta, efectuarea mentiunii despre hotararea de divort in actul de casatorie aparea ca o cerinta substantiala, de fond, fara de care nu se putea desface casatoria, si nu ca o forma de publicitate, deoarece nu era prevazuta de lege in scop de opozabilitate fata de terti. Atat in relatiile dintre soti, cat si in relatiile lor cu tertele persoane, casatoria se considera desfacuta pe data facerii mentiunii. Sanctiunea pe care legea o prevedea pentru neefectuarea mentiunii si anume, hotararea de divort ramanea fara efecte confirma solutia data in ceea ce priveste calificarea juridica a cerintei legale privind mentiunea. c) In reglementarea data prin Decretul nr. 174 din 30 iulie 1974, s-a revenit la sistemul anterior Decretului nr. 779 din 1966, distingandu-se in ceea ce priveste data desfacerii casatoriei, dupa cum este vorba de relatiile dintre soti si cele dintre acestia si tertele persoane. In prima situatie, data desfacerii casatoriei este aceea in care hotararea de divort ramane definitiva. In cea de-a doua situatie, efectele patrimoniale ale casatoriei inceteaza de la data cand s-a facut mentiunea despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau de la data cand ei au cunoscut divortul pe alta cale, inaintea de facerea mentiunii (art. 39 C. fam. in redactarea Decretului nr. 174 din 1974). Textul se refera la efectele patrimoniale ale casatoriei, ceea ce inseamna ca efectele personale ale acesteia inceteaza, chier fata de cel de-al treilea, de la data cand hotararea de divort ramane definitiva. Potrivit actualei reglementari, efectuarea mentiunii este o masura de publicitate, care are ca scop de a face opozabila fata de terti desfacerea casatoriei. Prin urmare, natura si efectele mentiunii in lumina actualei reglementari sunt diferite de cele in sistemul Decretului nr. 779 din 1966. 26. Serviciul de stare civila competent pentru facerea mentiunii. Dupa ramanerea definitiva a hotararii de divort, instanta o va comunica din oficiu serviciului de stare civila pentru a face mentiunea pe marginea actului de casatorie. Livretul de familie. In cazul desfacerii casatoriei prin divort sau al anularii acesteia, livretul de familie se retrage si se anuleaza, eliberandu-se un nou livret de familie parintelui caruia i-au fost incredintati copii sau, dupa caz, ambilor parinti cand acestia formeaza fiecare o familie impreuna cu copiii incredintati (Hotararea Guvernului nr. 495 publicata la 19 septembrie 1995).

16