Fişa nr.

32
DESFACEREA CĂSĂTORIEI

I. CONSIDERAŢII GENERALE

Noţiune - operaţiunea juridică de desfacere a căsătoriei pe cale judiciară, notarială sau admi­
nistrativă.
Căi de realizare 1. pe cale administrativă: prin acordul soţilor, dacă nu au copii minori;
2. pe cale notarială: prin acordul soţilor, chiar dacă au copii minori;
3. pe cale judiciară: prin acordul soţilor, din culpă, după o separare în fapt care a durat
cel puţin doi ani ori din cauza stării de sănătate a unui soţ.
Precizări - căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ numai în condiţiile legii [art. 259 alin. (6)
C.cîv.];
- întrucât divorţul este o acţiune personală care priveşte statutul persoanei, desfa­
cerea căsătoriei nu poate constitui obiect al medierii [art. 2 alin. (4) din Legea
nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator].

II. CAZURILE DE DIVORŢ

1. Cazurile şi motivele de divorţ. Enumerare

Cazurile de 1. divorţul prin acordul soţilor:

divorţ a) pe cale judiciară (art. 374 C.civ.);
b) pe cale administrativă sau prin procedură notarială (art. 375, art. 377-378 C.cîv.);
2. divorţul din culpă (pe cale judiciară) (art. 379-380 C.civ.);
3. divorţul din cauza stării de sănătate a unui soţ (pe cale judiciară) (art. 381 C.civ.).
Motivele - potrivit art. 373 lit. a)-d) C.civ., divorţul poate avea loc:
de divorţ 1. prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de
celălalt soţ;
2. în temeiul culpei, la cererea unuia dintre soţi, atunci când, din cauza unor motive
temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai
este posibilă, din vina unuia sau a ambilor soţi;
3. în temeiul culpei, la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat
cel puţin 2 ani;
4. pe motiv de boală, la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face
imposibilă continuarea căsătoriei.
920 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

2. Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară

2.1. Condiţii

Condiţii 1. să existe acordul soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei;

- pe lângă acordul soţilor privind desfacerea căsătoriei, soţii se pot înţelege şi cu
privire la alte aspecte care ţin de aceasta şi care se vor concretiza în cereri accesorii
divorţului (de exemplu, numele soţilor după desfacerea căsătoriei, exercitarea autori­
tăţii părinteşti, stabilirea locuinţei copilului, contribuţia părinţilor la cheltuielile de
creştere şi educare a copiilor, precum şi prestaţia compensatorie, dreptul la despă­
gubiri etc);
- în cazul în care soţii nu se înţeleg cu privire la cererile accesorii, cererea de divorţ va
cuprinde solicitarea ca instanţa să se pronunţe cu privire la acestea;
- chiar dacă soţii nu se înţeleg asupra unor cereri accesorii, însă există acordul lor cu
privire la desfacerea căsătoriei, instanţa se va pronunţa, din oficiu, şi:
a) asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ [art. 919 alin. (3) C.proc.civ.];
b) asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la
cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat
prin cererea de divorţ [art. 919 alin. (2) C.proc.civ.], evident, dacă soţii au copii
minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi;
2. să existe consimţământul liber şi neviciat al fiecărui soţ pentru desfacerea căsă­
toriei [art. 374 alin. (3) C.civ.];
3. niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie [art. 374 alin. (2) C.civ.].
Precizare - poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu
copii minori rezultaţi din căsătorie [art. 374 alin. (1) C.civ.].

2.2. Cererea de divorţ

Cererea de 1. poate fi o cerere comună a soţilor [art. 373 lit. a) teza 1 C.civ.];
divorţ 2. poate fi o cerere a unuia dintre soţi acceptată de către celălalt soţ [art. 373 lit. a)
teza a ll-a C.civ.].
Cererea - va fi semnată de ambii soţi sau de către un mandatar comun, cu procură specială
comună a autentică (dacă mandatarul este avocat, el va certifica semnătura părţilor, în con­
soţilor diţiile legii) [art. 930 alin. (1) C.proc.civ.];
- se depune personal de ambii soţi, cu excepţia situaţiei în care aceasta este depusă
de mandatarul comun, cu procură specială autentică;
- nu trebuie să cuprindă motivele de divorţ;
- când este cazul, soţii vor stabili în cererea de divorţ şi modalităţile în care au con­
venit să fie soluţionate cererile accesorii divorţului (de exemplu, numele pe care îl va
purta fiecare soţ după desfacerea căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti, obli­
gaţia de întreţinere în favoarea minorilor) [art. 930 alin. (2) C.proc.civ.];
• chiar dacă soţii s-au înţeles asupra exercitării autorităţii părinteşti şi asupra
contribuţiei lor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor minori, instanţa
trebuie să verifice dacă această înţelegere respectă principiul interesului superior
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 921

al copilului; astfel, chiar dacă soţii s-au înţeles ca autoritatea părintească să fie
exercitată exclusiv de către unul dintre ei, instanţa poate dispune, în temeiul
principiului interesului superior al copilului, exercitarea autorităţii părinteşti în
comun de către ambii părinţi;
- primind cererea de divorţ formulată în condiţiile menţionate mai sus, instanţa va
verifica existenţa consimţământului soţilor, după care va fixa termen pentru soluţio­
narea cererii în camera de consiliu; la termenul de judecată, instanţa va verifica dacă
soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va pro­
nunţa divorţul; prin aceeaşi hotărâre, instanţa va lua act de învoiala soţilor cu privire
la cererile accesorii, în condiţiile legii [art. 930 alin. (3) şi art. 931 alin. (1) C.proc.civ.];
- dacă nu există un acord al soţilor cu privire la cererile accesorii, instanţa admi­
nistrează probe pentru soluţionarea acestora; la cererea părţilor, va pronunţa o
hotărâre cu privire la divorţ, soluţionând totodată şi cererile privind exercitarea
autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a
copiilor şi numele soţilor după divorţ; dacă va fi cazul, cu privire la celelalte cereri
accesorii, instanţa va continua judecata [art. 931 alin. (2) şi (3) C.proc.civ.];
- hotărârea pronunţată este definitivă doar în ceea ce priveşte divorţul, fiind supusă
căilor de atac prevăzute de lege în ceea ce priveşte cererile accesorii, dacă nu există
acordul soţilor şi pentru aceste cereri [art. 931 alin. (2)-(4) C.proc.civ.];
- dacă soţii se învoiesc asupra cererilor accesorii, hotărârea pronunţată este definitivă
şi în privinţa acestora [art. 931 alin. (1) şi (4) C.proc.civ.];
- hotărârea astfel pronunţată nu va face menţiune despre culpa soţilor privind
desfacerea căsătoriei şi nu se va motiva în ceea ce priveşte divorţul [art. 931 alin. (1)
şi (2) C.proc.civ.];
• cererile privind plata de despăgubiri pentru prejudiciile suferite de un soţ
(materiale sau morale), precum şi cererea de acordare a prestaţiei compensatorii
sunt incompatibile cu divorţul prin acordul soţilor, instanţa nestabilind vinovăţia
vreunuia dintre ei.
Cererea unui - dacă cererea de divorţ a unuia dintre soţi este întemeiată pe culpa celuilalt (a
soţ acceptată soţului pârât), iar acesta din urmă recunoaşte, în cursul procesului, faptele care au
de celălalt soţ dus la destrămarea vieţii conjugale, instanţa, cu acordul reclamantului, va pronunţa
divorţul fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei; instanţa de
judecată nu va mai cerceta temeinicia motivelor de divorţ [art. 932 alin. (1)
C.proc.civ.];
- î n cazul în care reclamantul îşi va da acordul, procedura este identică cu cea a divor­
ţului prin acordul soţilor la cererea comună a acestora, inclusiv cu privire la cererile
accesorii divorţului; se poate aplica indiferent de temeiul (motivul) invocat pentru
desfacerea căsătoriei;
- în cazul în care reclamantul nu îşi va da acordul, instanţa va admite cererea de
divorţ bazată pe motive temeinice şi va stabili culpa exclusivă a pârâtului [art. 373
lit. b) C.civ.]; întrucât acesta a recunoscut faptele ce au dus la destrămarea căsătoriei,
procedura de urmat este cea a divorţului din culpă (art. 934 C.proc.civ.); recunoaş­
terea pârâtului constituie, în acest caz, doar un mijloc de probă, în temeiul căruia
instanţa de judecată va putea admite cererea de divorţ bazată pe motive temeinice,
dovedite prin însăşi recunoaşterea pârâtului;

I
922 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

• momentul ajungerii la un acord între soţi cu privire la desfacerea căsătoriei este

diferit faţă de cel din cazul cererii comune, căci, în situaţia în care un singur soţ
formulează cererea de divorţ, acordul soţilor se formează în faţa instanţei; chiar
dacă pârâtul recunoaşte faptele care au dus la destrămarea căsătoriei, nu se poate
ajunge la schimbarea temeiului iniţial al cererii de divorţ decât dacă reclamantul
este de acord, la rândul lui, cu un divorţ amiabil; consimţământul soţului reclamant
poate interveni oricând în cursul procesului, inclusiv în calea de atac, până la
momentul închiderii dezbaterilor.

3. Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă

Condiţii 1. să existe acordul soţilor cu privire la divorţ şi la efectele acestuia cu privire la

numele de familie ce urmează a fi purtat după divorţ;
- î n cazul în care soţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie pe care urmează să
îl poarte fiecare după desfacerea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă va emite o dispo­
ziţie de respingere a cererii de divorţ şi va îndruma soţii să se adreseze instanţei de
judecată, potrivit prevederilor art. 374 C.civ. [art. 376 alin. (5) C.civ.];
- în cazul în care soţii se înţeleg cu privire la numele de familie pe care urmează să îl
poarte după desfacerea căsătoriei, dar nu se înţeleg cu privire la celelalte efecte ale
divorţului, aceştia vor putea obţine dispoziţia de divorţ de la ofiţerul de stare civilă,
urmând ca restul cererilor (de exemplu, cereri privind locuinţa ori împărţeala bunu­
rilor comune) să fie soluţionate de instanţa judecătorească [art. 376 alin. (6) C.civ.];
• soţii pot conveni să-şi păstreze numele de familie purtat în timpul căsătoriei;
dacă nu a intervenit o înţelegere, fiecare dintre foştii soţi va purta numele de fami­
lie dinaintea căsătoriei [art. 376 alin. (5) coroborat cu art. 383 alin. (1) şi (3) C.civ.];
2. să nu existe copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi (a
căror filiaţie a fost stabilită faţă de ambii soţi);
- în ceea ce priveşte copiii din afara căsătoriei, art. 375 alin. (1) C.civ. are în vedere
ipoteza copiilor concepuţi şi născuţi înainte de căsătorie, dar care au stabilită filiaţia
faţă de cei doi soţi, iar nu ipoteza în care un soţ sau fiecare soţ are copii dintr-o căsă­
torie anterioară sau din afara căsătoriei cu o altă persoană;
3. să existe consimţământul iiber şi neviciat al fiecărui soţ pentru desfacerea căsă­
toriei, exprimat personal în faţa ofiţerului de stare civilă, la momentul expirării ter­
menului de reflecţie de 30 de zile [art. 376 alin. (1) şi (3) C.civ.];
4. niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie [art. 375 alin. (3) coroborat cu
art. 374 alin. (2) C.civ.];
•legea nu stabileşte nicio condiţie cu privire la durata căsătoriei, astfel încât
divorţul prin acordul părţilor se poate constata şi pe cale administrativă, indiferent
de durata căsătoriei.
Aspecte - procedura se desfăşoară în faţa ofiţerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau de
procedurale la locul ultimei locuinţe comune a soţilor [art. 375 alin. (1) C.civ.];
- cererea se depune de soţi împreună [art. 376 alin. (1) teza 1 C.civ.]; depunerea prin
mandatar, chiar şi cu procură specială autentică, nu este posibilă în acest caz;
- ofiţerul de stare civilă care a înregistrat cererea va acorda soţilor un termen de
reflecţie de 30 de zile [art. 376 alin. (1) C.civ.];
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 923

- la expirarea acestui termen, soţii se prezintă personal, ofiţerul de stare civilă fiind
dator să verifice dacă soţii stăruie în decizia lor şi dacă este respectată condiţia privind
exprimarea consimţământului liber şi neviciat [art. 376 alin. (3) C.civ.];
- când soţii stăruie în decizia lor şi consimţământul acestora este liber şi neviciat (dacă
şi celelalte condiţii sunt îndeplinite), ofiţerul de stare civilă eliberează certificatul de
divorţ, fără să facă menţiune pe acesta despre culpa soţilor [art. 376 alin. (4) C.civ.].
Menţiunea în - când cererea de divorţ este depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria, ofiţerul
actul de de stare civilă, după emiterea certificatului de divorţ, face cuvenita menţiune în actul
căsătorie de căsătorie [art. 377 alin. (1) C.civ.];
- î n cazul depunerii cererii la primăria în a cărei rază teritorială soţii au avut ultima lo­
cuinţă comună, ofiţerul de stare civilă emite certificatul de divorţ şi înaintează, de
îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria,
spre a se face menţiune în actul de căsătorie [art. 377 alin. (2) C.civ.].
Refuzul - ofiţerul de stare civilă respinge cererea de divorţ dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
ofiţerului de prevăzute de art. 375 C.civ. pentru constatarea divorţului pe baza acordului părţilor
stare civilă pe cale administrativă [art. 378 alin. (1) C.civ.];
-împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă nu există cale de atac (soluţia respingerii
cererii de divorţ nu poate fi atacată la instanţa judecătorească), însă soţii pot opta
pentru desfacerea căsătoriei pe cale judiciară [art. 378 alin. (2) C.civ.] sau chiar nota­
rială, cu respectarea condiţiilor specifice în fiecare caz;
- î n cazul în care refuzul ofiţerului de stare civilă a fost abuziv, iar soţii au suferit un
prejudiciu (moral sau material), oricare dintre soţi se poate adresa, pe cale separată,
instanţei competente, pentru repararea acestuia [art. 378 alin. (3) C.civ.];
• refuzul are caracter abuziv dacă cererea de divorţ a fost respinsă, deşi erau înde­
plinite condiţiile divorţului pe cale administrativă ori dacă, deşi cererea de divorţ a
fost admisă, s-a refuzat apoi eliberarea certificatului de divorţ.

4. Divorţul prin acordul soţilor prin procedură notarială

Condiţii 1. să existe acordul soţilor cu privire la divorţ şi la efectele acestuia privind numele
de familie ce urmează a fi purtat după divorţ;
- î n cazul în care soţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie pe care urmează să
îl poarte fiecare după desfacerea căsătoriei, notarul public va emite o dispoziţie de
respingere a cererii de divorţ şi va îndruma soţii să se adreseze instanţei de judecată,
potrivit prevederilor art. 374 C.civ. [art. 376 alin. (5) C.cîv.];
- în cazul în care soţii se înţeleg cu privire la numele de familie pe care urmează să îl
poarte după desfacerea căsătoriei, dar nu se înţeleg cu privire la alte efecte ale
divorţului, aceştia vor putea obţine dispoziţia de divorţ de la notarul public, urmând ca
restul cererilor [de exemplu, cereri privind împărţeala bunurilor comune) să fie soluţio­
nate de instanţa judecătorească [art. 376 alin. (6) C.civ.];
• soţii pot conveni să-şi păstreze numele de familie purtat în timpul căsătoriei; dacă
nu a intervenit o înţelegere, fiecare dintre foştii soţi va purta numele de familie
dinaintea căsătoriei [art. 376 alin. (5) coroborat cu art. 383 alin. (1) şi (3) C.civ.];
924 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

2. în cazul în care există copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau
adoptaţi (a căror filiaţie a fost stabilită faţă de ambii soţi), soţii trebuie să convină
asupra tuturor aspectelor referitoare la:
a) exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi;
b) stabilirea locuinţei copiilor după divorţ;
c) modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare
dintre copii;
d) stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi
pregătire profesională a copiilor;
e) înainte de autentificarea acordului parental, notarul public trebuie să obţină
raportul de anchetă psihosocială şi să îi asculte pe minori în condiţiile art. 264 C.civ.;
• potrivit art. 101 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, republicată, acordul parental
încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorţului sau ulterior acestui moment, în
care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinţii se înţeleg cu privire la
aspecte cum sunt: stabilirea locuinţei copilului, modalitatea de păstrare a legă­
turilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuieşte, precum şi
alte măsuri asupra cărora părinţii pot să dispună în condiţiile art. 375 alin. (2) C.civ.,
constituie titlu executoriu pentru măsurile referitoare la minori din cuprinsul său;
pentru valabilitatea acordului parental încheiat în condiţiile menţionate, art. 102
din Legea nr. 36/1995, republicată, stabileşte că notarul public, cu ocazia autenti­
ficării, este obligat să obţină raportul de anchetă psihosocială şi să procedeze la
ascultarea minorului în condiţiile art. 264 C.civ.;
- dacă din raportul de anchetă socială reiese că acordul soţilor în ceea ce priveşte
exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor
nu este în interesul copilului, notarul public va emite o dispoziţie de respingere a
cererii de divorţ şi va îndruma soţii să se adreseze instanţei de judecată, potrivit dispo­
ziţiilor art. 374 C.civ. [art. 375 alin. (2) coroborat cu art. 376 alin. (5) C.civ.];
3. să existe consimţământul liber şi neviciat al fiecărui soţ pentru desfacerea căsă­
toriei, exprimat personal în faţa notarului public, la momentul expirării termenului de
reflecţie de 30 de zile [art. 376 alin. (1) şi (3) C.civ.];
4. niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie [art. 375 alin. (3) coroborat cu
art. 374 alin. (2) C.civ.];
•legea nu stabileşte nicio condiţie cu privire la durata căsătoriei, astfel încât divor­
ţul prin acordul părţilor se poate constata şi prin procedură notarială, indiferent de
durata căsătoriei.
Aspecte - procedura se desfăşoară în faţa notarului public de la locul căsătoriei sau de la locul
procedurale ultimei locuinţe comune a soţilor [art. 375 alin. (1) C.civ.];
- î n cazul divorţului prin procedură notarială, cererea de divorţ poate fi depusă atât de
soţi personal şi împreună, cât şi prin mandatar cu procură autentică [art. 376 alin. (1)
şi (2) C.civ.];
- notarul public care a înregistrat cererea va acorda soţilor un termen de reflecţie de
30 de zile [art. 376 alin. (1) C.civ.];
- la expirarea acestui termen, soţii se prezintă personal, notarul public fiind dator să
verifice dacă soţii stăruie în decizia lor şi dacă este respectată condiţia privind expri­
marea consimţământului liber şi neviciat [art. 376 alin. (3) C.civ.];
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 925

- dacă soţii nu se prezintă la expirarea acestui termen şi nici nu depun o cerere de

amânare, notarul public respinge cererea de divorţ;
- când soţii stăruie în decizia lor şi consimţământul acestora este liber şî neviciat (dacă
şi celelalte condiţii sunt îndeplinite), notarul public eliberează certificatul de divorţ,
fără să facă menţiune pe acesta despre culpa soţilor [art. 376 alin. (4) C.civ.];
- notarul public nu poate dispune asupra cererilor referitoare la alte efecte ale divor­
ţului în lipsa înţelegerii părţilor; prin urmare:
a) dacă soţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie şi la raporturile dintre
părinţi şi copiii lor minori, notarul public va respinge cererea de divorţ şi va îndruma
soţii să se adreseze instanţei judecătoreşti, potrivit prevederilor art. 374 C.civ.;
b) dacă soţii se înţeleg asupra acestor efecte şi sunt întrunite celelalte condiţii ale
divorţului, dar nu se înţeleg în privinţa altor efecte ale divorţului {spre exemplu, par­
tajarea bunurilor comune, atribuirea folosinţei locuinţei comune etc), notarul public
constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, iar cererile cu privire la care soţii
nu s-au înţeles vor fi soluţionate, la sesizarea oricăruia dintre soţi, de instanţa jude­
cătorească.
Menţiunea în - în cazul constatării divorţului de către notarul public, acesta emite certificatul de
actul de divorţ şi înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde
căsătorie s-a încheiat căsătoria, spre a se face menţiune în actul de căsătorie [art. 377 alin. (3)
C.civ.].
Refuzul - notarul public respinge cererea de divorţ dacă nu sunt îndeplinite condiţiile pre­
notarului văzute de art. 375 C.civ. pentru constatarea divorţului pe baza acordului părţilor prin
public procedură notarială [art. 378 alin. (1) C.civ.];
-împotriva refuzului notarului public nu există cale de atac (soluţia respingerii cererii
de divorţ nu poate fi atacată la instanţa judecătorească), însă soţii pot opta pentru
desfacerea căsătoriei pe cale judiciară [art. 378 alin. (2) C.civ.] sau chiar administrativă,
cu respectarea condiţiilor specifice în fiecare caz;
- î n cazul în care refuzul notarului public a fost abuziv, iar soţii au suferit un prejudiciu
(moral sau material), oricare dintre soţi se poate adresa, pe cale separată, instanţei
competente, pentru repararea acestuia [art. 378 alin. (3) C.civ.];
• refuzul are caracter abuziv dacă cererea de divorţ a fost respinsă, deşi erau
îndeplinite condiţiile divorţului prin procedură notarială ori dacă, deşi cererea de
divorţ a fost admisă, s-a refuzat apoi eliberarea certificatului de divorţ.

5. Divorţul din culpă

5.1. Enumerarea cazurilor de divorţ din culpă

Cazurile de 1. din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi con­
divorţ tinuarea căsătoriei nu mai este posibilă [art. 373 lit. b) C.civ.];
2. la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani
[art. 373 lit. c) C.civ.].
926 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

5.2. Divorţul pentru motive temeinice, întemeiat pe art. 373 lit. b) Cciv.

Condiţii 1. să existe motive temeinice care justifică destrămarea relaţiilor conjugale;

• de exemplu: încălcarea obligaţiei de fidelitate; exercitarea de acte de violenţă;
consum de alcool, droguri; comiterea de infracţiuni; separarea în fapt imputabilă
celuilalt soţ;
2. motivele temeinice existente să fi vătămat grav raporturile dintre soţi;
3. continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă din cauza gravei vătămări a raporturilor
dintre soţi.
Rolul culpei în Dispoziţii de drept material [art. 379 alin. (1) C.civ.]
pronunţarea - divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destră­
divorţului marea căsătoriei (teza 1);
- cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa
poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut
cererea de divorţ (teza a ll-a);
- dacă se stabileşte că ar aparţine exclusiv reclamantului culpa în destrămarea căsă­
toriei şi există cerere reconvenţională, soţul nevinovat (pârâtul), care suferă un preju­
diciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere despăgubiri soţului vinovat (reclamantul)
(teza finală şi art. 388 C.civ.);
• în aplicarea art. 379 alin. (1) C.civ., divorţul se poate pronunţa, în ipoteza prevăzu­
tă la art. 373 lit. b) C.civ., din culpa unuia dintre soţi, dacă instanţa stabileşte culpa
soţului pârât în destrămarea căsătoriei [art. 42 alin. (1) din Legea nr. 71/2011].
Dispoziţii de drept procesual (art. 934 C.proc.civ.)
- divorţul se va pronunţa din culpa soţului pârât atunci când, din cauza unor motive
temeinice ce îi sunt imputabile acestuia, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi
căsătoria nu mai poate continua;
- cu toate acestea, instanţa poate să pronunţe divorţul din culpa ambilor soţi, chiar
dacă numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din probele administrate reiese că
amândoi sunt vinovaţi de destrămarea căsătoriei;
- dacă din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destră­
marea căsătoriei, iar pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională, instanţa va
respinge cererea de divorţ ca neîntemeiată;
• excepţie: în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 935
C.proc.civ. privind divorţul pentru separarea în fapt îndelungată, iar culpa aparţine
exclusiv reclamantului, instanţa nu va respinge cererea.
Continuarea - excepţie de la caracterul personal al acţiunii de divorţ: dacă soţul reclamant dece­
acţiunii de dează în timpul procesului, moştenitorii săi pot continua acţiunea de divorţ, iar
divorţ instanţa o va admite, cu condiţia ca aceasta să constate, pe baza probelor admi­
nistrate, culpa exclusivă a soţului pârât [art. 380 C.civ. şi art. 926 alin. (2) C.proc.civ.];
- dacă se constată culpa exclusivă a soţului pârât, căsătoria va fi considerată desfăcută
la data introducerii cererii de divorţ (anterior datei decesului soţului reclamant)
[art. 926 alin. (4) C.proc.civ.]; consecinţa acestei soluţii legislative constă în aceea că
soţul pârât, care se face vinovat de desfacerea căsătoriei, nu va putea pretinde drep­
turi succesorale în calitate de soţ supravieţuitor;
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 927

- dacă nu va fi constatată culpa exclusivă a soţului pârât, căsătoria va înceta la data

decesului soţului reclamant; în acest caz, instanţa va lua act de încetarea căsătoriei şi
va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului [art. 926 alin. (1) C.proc.civ.].

5.3. Divorţul pentru separarea în fapt îndelungată

Motive de - regula: divorţul pentru separarea în fapt îndelungată se pronunţă din culpa exclu­
divorţ sivă a soţului reclamant [art, 379 alin. (2) teza 1 C.civ.];
• excepţie: situaţia în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, caz în care acesta
se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor [art. 379 alin. (2) teza a ll-a
C.civ.].
Condiţii 1. soţii trebuie să fie separaţi în fapt de cel puţin 2 ani anterior formulării cererii de
divorţ;
• trebuie dovedită exclusiv separarea în fapt de cel puţin 2 ani, culpa neavând
relevanţă, întrucât, prin asumarea eşecului căsătoriei, aceasta aparţine exclusiv
reclamantului;
2. împrejurarea separării în fapt să fie dovedită de soţul reclamant;
3. soţul reclamant să îşi asume responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei.
Pronunţarea - instanţa va verifica existenţa şi durata despărţirii în fapt;
divorţului - î n cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, instanţa va pronunţa divorţul din
culpa exclusivă a reclamantului [art. 935 alin. (1) C.proc.civ.];
- când soţul pârât se declară de acord cu divorţul, instanţa va pronunţa divorţul
fără a face menţiune despre culpa soţilor la destrămarea căsătoriei [art. 935 alin. (2)
C.proc.civ.].

6. Divorţul din cauza stării de sănătate a unui soţ

Motiv de - divorţul poate avea loc la cererea acelui soţ a cărui stare de sănătate face imposibilă
divorţ continuarea căsătoriei [art. 373 lit. d) C.civ.].
Condiţii 1. starea de boală să existe la momentul introducerii cererii de divorţ, fiind irelevant
dacă boala este de natură fizică sau psihică, momentul când a intervenit (în timpul
căsătoriei sau anterior) etc;
• dacă debilitatea sau alienaţia mintală a existat la data încheierii căsătoriei,
sancţiunea este nulitatea absolută a căsătoriei; dacă boala a apărut în timpul
căsătoriei, se poate solicita divorţul din cauza stării de sănătate;
2. divorţul să fie cerut de soţul bolnav, celălalt soţ având obligaţia de sprijin moral
[art. 309 alin. (1) C.civ.];
• chiar dacă celălalt soţ nu poate solicita desfacerea căsătoriei pe temeiul art. 373
lit. d) C.civ., el va putea formula acţiune de divorţ, doar că aceasta se va întemeia
pe prevederile art. 373 lit. b) ori lit. c) C.civ., după caz;
3. starea de boală să fie de asemenea natură încât să împiedice continuarea căsătoriei.
Pronunţarea - instanţa va administra probe privind existenţa bolii şi starea sănătăţii soţului bolnav;
divorţului - î n cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, instanţa va pronunţa divorţul, fără
a se face menţiune despre culpa vreunui soţ la destrămarea căsătoriei (art. 933
C.proc.civ. şi art. 381 C.civ.).
928 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

III. EFECTELE DIVORŢULUI

1. Data desfacerii căsătoriei

Data desfacerii - căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a
căsătoriei rămas definitivă [art. 382 alin. (1) C.civ.];
• excepţie: potrivit art. 926 alin. (4) C.proc.civ., în cazul în care acţiunea este conti­
nuată de moştenitorii soţului reclamant, căsătoria se socoteşte desfăcută la data
introducerii cererii de divorţ, iar potrivit art. 382 alin. (2) C.civ., dacă acţiunea de
divorţ este continuată de moştenitorii soţului reclamant, căsătoria se socoteşte
desfăcută la data decesului;
• se observă că art. 382 alin. (2) C.civ. prevede că, dacă acţiunea de divorţ este
continuată de moştenitorii soţului reclamant, potrivit art. 380 C.civ., căsătoria se
socoteşte desfăcută la data decesului; la prima vedere, între aceste dispoziţii legale
şi cele ale art. 926 alin. (4) C.proc.civ. ar exista o necorelare; în realitate, cele două
texte de lege sunt corelate; astfel, art. 382 alin. (2) C.civ. stabileşte, cu valoare de
principiu, că, în cazul în care acţiunea de divorţ continuată de moştenitorii recla­
mantului în condiţiile art. 380 C.civ. este admisă, căsătoria se socoteşte că era deja
desfăcută la data decesului soţului reclamant, cu consecinţa că soţul pârât, vinovat
în mod exclusiv de vătămarea gravă şi iremediabilă a relaţiilor de căsătorie, nu are
vocaţie succesorală generală la moştenirea acestuia; textul de principiu din Codul
civil nu stabileşte însă şi data la care căsătoria se socoteşte desfăcută, dată, prin
ipoteză, anterioară datei decesului reclamantului, conform principiului instituit de
art. 382 C.civ.; această dată este stabilită de art. 926 alin. (4) C.proc.civ.;
- î n cazul desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin pro­
cedura notarială, căsătoria este considerată desfăcută la data eliberării certificatului
de divorţ [art. 382 alin. (3) C.civ.];
- hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat divorţul şi, după caz, certificatul
de divorţ prevăzut la art. 375 C.civ. sunt opozabile faţă de terţi, în condiţiile legii
[art. 387 alin. (1) C.civ.].

2. Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi

Numele de - regulă: în lipsa unei înţelegeri intervenite între soţi sau dacă instanţa nu a dat încu­
familie al viinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei [art. 383 alin. (3)
soţilor după C.civ.];
desfacerea • excepţii:
căsătoriei a) soţii pot conveni să-şi păstreze numele purtat în timpul căsătoriei şi după desfa­
cerea acesteia prin divorţ; în acest caz, instanţa va lua act de înţelegerea soţilor prin
hotărârea de divorţ [art. 383 alin. (1) C.civ.];
b) chiar dacă nu a intervenit o înţelegere între soţi, instanţa poate să încuviinţeze ca
soţii să-şi păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, pentru motive temeinice,
justificate fie de interesul unuia dintre soţi, fie de interesul superior al copilului
[art. 383 alin. (2) C.civ.].
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 929

Drepturile - reguli:
soţului a) divorţul este considerat pronunţat împotriva soţului din a cărui culpă exclusivă
divorţat s-a pronunţat divorţul [art. 384 alin. (1) C.civ.];
b) soţul vinovat de desfacerea căsătoriei pierde drepturile pe care legea ori
convenţiile încheiate anterior cu terţii i le oferă [art. 384 alin. (2) C.civ.];
• excepţie: în cazul culpei comune sau al desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor,
aceste drepturi nu sunt pierdute [art. 384 alin. (3) C.civ.]; aceste drepturi nu se pierd
nici în cazul divorţului din cauza stării sănătăţii unuia dintre soţi, nefiind vorba de
vreo culpă;
•întrucât divorţul nu produce efecte retroactiv, ca în cazul anulării căsătoriei, şi
nici nu există o normă specială, trebuie admis că el nu afectează în vreun fel
capacitatea deplină de exerciţiu dobândită de soţul minor la încheierea căsătoriei,
indiferent de buna sau reaua-credinţă a acestuia.

3. Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi

3.1. Categorii de efecte

Categorii de 1. cu privire la regimul matrimonial;

efecte 2. dreptul la despăgubiri;
3. obligaţia de întreţinere între foştii soţi;
4. prestaţia compensatorie.

3.2. Efecte cu privire la regimul matrimonial

încetarea - principalul efect al divorţului cu privire la regimul matrimonial constă în încetarea

regimului acestuia între soţi, de la data introducerii cererii de divorţ [art. 385 alin. (1) C.civ.],
matrimonial indiferent de faptul că aceasta este introdusă la instanţă sau că divorţul are loc pe
cale administrativă ori prin procedură notarială şi indiferent care este regimul matri­
monial al soţilor;
• excepţie: dacă divorţul are la bază acordul soţilor, oricare dintre soţi sau amândoi,
împreună, vor putea cere instanţei să constate că regimul matrimonial a încetat de
la data separaţiei în fapt [art. 385 alin. (2) C.civ.];
• încetarea regimului matrimonial, între soţi, fie la data cererii de divorţ, fie la data
separaţiei în fapt, reprezintă o derogare de la regula potrivit căreia divorţul pro­
duce efecte doar pentru viitor;
-faţă de terţi, regimul matrimonial încetează la data la care au fost îndeplinite formalită­
ţile de publicitate prevăzute de lege pentru convenţia matrimonială (Registrul naţional
notarial al regimurilor matrimoniale, notarea în cartea funciară, înscrierea în registrul
comerţului etc);
- încetarea regimului matrimonial este condiţionată de admiterea cererii de divorţ (prin
hotărâre definitivă sau, după caz, prin eliberarea certificatului de divorţ), fiind practic
vorba de o condiţie suspensivă; în ceea ce priveşte încheierea actelor juridice în intervalul
de timp situat între momentul introducerii cererii de divorţ şî momentul admiterii
930 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

acesteia, apreciem că urmează a se aplica tot regulile specifice regimului matrimonial

respectiv [de exemplu, pentru regimul comunităţii legale, art. 345, art. 346 şi art. 322
C.civ.), deoarece este vorba de intervalul de timp pendente conditione.
Anulabilitatea - actele, cu titlu oneros, de înstrăinare şi de grevare care privesc bunurile mobile
actelor comune, a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, unor formalităţi de publi­
încheiate în citate, precum şi orice alte acte din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii şi au
frauda celuilalt fost încheiate de unul dintre soţi după introducerea cererii de divorţ sunt anulabile, în
soţ cazul în care au fost făcute în frauda celuilalt soţ [art. 386 alin. (1) C.civ.];
• excepţie: dacă terţul cu care s-a încheiat actul juridic a fost de bună-credinţă,
drepturile dobândite de acesta nu pot fi afectate, astfel încât soţul care nu a parti­
cipat la încheierea actului nu poate solicita anularea, ci doar pretinde daune-intere­
se de la celălalt soţ [art. 386 alin. (2) şi art. 345 alin. (4) C.civ.];
• se observă că art. 386 alin. (1) C.civ. se referă la acte juridice care, în regimul
matrimonial al comunităţii legale, ar putea fi încheiate de un soţ fără a avea nevoie
de acordul celuilalt soţ; a fortiori, sunt susceptibile de a fi anulate (sub aceeaşi
rezervă de a nu fi afectate drepturile terţilor de bună-credinţă) şi actele juridice care,
în regimul matrimonial al comunităţii legale, ar putea fi încheiate numai cu acordul
ambilor soţi (actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale a bunurilor comu­
ne imobile sau mobile supuse unor formalităţi de publicitate, actele de dispoziţie
privind drepturile asupra locuinţei familiei şi a bunurilor ce o mobilează).
Atribuirea - dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi, iar aceştia nu se înţeleg,
beneficiului beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinându-se
contractului de seama, în ordine, de [art. 324 alin. (1) C.civ.]:
închiriere. 1. interesul superior al copiilor minori;
Locuinţa 2. culpa în desfacerea căsătoriei;
familiei 3. posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi;
-soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească
celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă
locuinţă;
• excepţie: cazul în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din
urmă;
- dacă există bunuri comune, indemnizaţia se va putea imputa, la partaj, asupra cotei
din bunurile comune ce i-a revenit soţului care beneficiază şi de atribuirea contrac­
tului de închiriere [art. 324 alin. (2) C.civ.];
- atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului şi
produce efecte faţă de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas
definitivă [art. 324 alin. (3) C.civ.];
- atribuirea beneficiului contractului de închiriere reprezintă o cerere accesorie celei
de divorţ, instanţa urmând a se pronunţa asupra acesteia doar dacă o asemenea
cerere a fost formulată, iar nu şi din oficiu;
- î n cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi soţi, atribuirea benefi­
ciului locuinţei conjugale se face în condiţii similare şi produce efecte până la data
rămânerii definitive a hotărârii de partaj [art. 324 alin. (4) C.civ.];
- dacă locuinţa familiei este proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi, aceasta nu va
putea fi atribuită soţului neproprietar şi nici nu va putea face obiectul partajului.
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 931

Opozabilitate - hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat divorţul şi certificatul de divorţ
emis de ofiţerul de stare civilă sau de notarul public sunt opozabile terţilor, în condi­
ţiile legii [art. 387 alin. (1) C.civ.].

3.3. Dreptul la despăgubiri

Dreptul la -soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu (moral sau material) prin desfacerea căsă­
despăgubiri al toriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească, acest drept fiind distinct de
soţului dreptul la prestaţia compensatorie (art. 388 C.civ.);
nevinovat - soţul nevinovat poate fi atât reclamantul, în cazul divorţului pronunţat din culpa
exclusivă a pârâtului, cât şi pârâtul, în cazul divorţului pronunţat din culpa exclusivă a
reclamantului;
•dispoziţiile art. 388 C.civ. privind dreptul la despăgubiri al soţului nevinovat sunt
aplicabile, în cazul prevăzut la art. 373 lit. b) C.civ. (atunci când, din cauza unor
motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă), dacă divorţul s-a pronunţat din culpa exclusivă a
pârâtului, iar în cazul prevăzut la art. 373 lit. c) C.civ. (după o separare în fapt care a
durat cel puţin 2 ani), dacă divorţul s-a pronunţat din culpa exclusivă a recla­
mantului [art. 42 alin. (2) din Legea nr. 71/2011];
•dispoziţiile art. 388 C.civ. privind acordarea despăgubirilor sunt aplicabile în cazul
în care motivele de divorţ s-au ivit după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009
(art. 45 din Legea nr. 71/2011).
Condiţiile 1. soţul solicitant al acestor despăgubiri să nu se facă vinovat de desfacerea căsă­
dreptului la toriei;
despăgubiri • acordarea de despăgubiri nu este posibilă în cazul divorţului prin acordul soţilor şi
nici în cazul divorţului din cauza stării sănătăţii unuia dintre soţi, nefiind vorba de
vreo culpă;
2. să existe un prejudiciu (moral sau material);
3. să existe o legătură de cauzalitate între divorţ şi prejudiciul suferit de soţul nevi­
novat.
Instanţa - soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor va fi de competenţa instanţei de
competentă tutelă, care se va pronunţa prin hotărârea de divorţ asupra acesteia, solicitarea ulte­
rioară, pe cale separată, a acestor despăgubiri nefiind posibilă.

3.4. Obligaţia de întreţinere între foştii soţi

încetarea - regula: ca efect al desfacerii căsătoriei prin divorţ, obligaţia de întreţinere între soţi
obligaţiei de încetează [art. 389 alin. (1) C.civ.];
întreţinere • excepţie: soţul divorţat are dreptul la întreţinere în următoarele situaţii [art. 389
între soţi alin. (2) C.civ.]:
a) fie se află în nevoie din cauza unei incapacităţi de muncă survenite înainte ori în
timpul căsătoriei;
b) fie incapacitatea de muncă a soţului divorţat apare în curs de un an de la desfa­
cerea căsătoriei, iar aceasta este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
932 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

Situaţii - î n cazul desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a unui soţ, acesta poate beneficia de
particulare întreţinere timp de numai un an de la desfacerea căsătoriei [art. 389 alin. (4) C.civ.];
- î n afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaţia de întreţinere încetează prin recă-
sătorirea celui îndreptăţit [art. 389 alin. (5) C.civ.].
Stabilirea -cuantumul întreţinerii datorate se stabileşte, în raport cu mijloacele debitorului şi cu
cuantumului starea de nevoie a creditorului, până la o pătrime din venitul net al celui dator să o
întreţinerii presteze;
- cuantumul acestei întreţineri, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va
putea depăşi jumătate din venitul net al soţului obligat la plată [art. 389 alin. (3)
C.civ.].

3.5. Prestaţia compensatorie

Noţiune - compensaţie ce poate fi acordată unuia dintre soţi în cazul în care desfacerea
căsătoriei prin divorţ ar produce un dezechilibru semnificativ în condiţiile de viaţă ale
acestuia [art. 390 alin. (1) C.civ.];
- prestaţia compensatorie este distinctă de obligaţia de întreţinere şi de dreptul la
despăgubiri;
- prestaţia compensatorie nu poate fi cumulată cu pensia de întreţinere [art. 390
alin. (3) C.civ.], însă poate fi cumulată cu despăgubirea solicitată pentru acoperirea
prejudiciului cauzat prin desfacerea căsătoriei;
• dispoziţiile art. 390 C.civ. privind acordarea prestaţiei compensatorii sunt aplica­
bile în cazul în care motivele de divorţ s-au ivit după intrarea în vigoare a Codului
civil din 2009 (art. 45 din Legea nr. 71/2011).
Condiţiile de 1. divorţul să se pronunţe din culpa exclusivă a unuia dintre soţi [art. 390 alin. (1)
acordare C.civ.];
• prestaţia compensatorie nu poate fi acordată dacă desfacerea căsătoriei e
imputabilă ambilor soţi, nici în ipoteza divorţului prin acordul soţilor şi nici a
divorţului bazat pe starea de boală a unuia dintre soţi, deoarece în aceste situaţii
nu se stabileşte culpa;
2. divorţul să determine producerea unui dezechilibru semnificativ în condiţiile de
viaţă ale soţului solicitant [art. 390 alin. (1) C.civ.];
• se are în vedere nivelul de trai din timpul căsătoriei, comparativ cu cel ulterior
divorţului;
3. căsătoria să fi durat cel puţin 20 de ani [art. 390 alin. (2) C.civ.] împliniţi în
momentul în care instanţa pronunţă hotărârea de divorţ;
4. soţul care solicită prestaţia compensatorie să nu ceară de la fostul soţ şi pensie de
întreţinere, în temeiul art. 389 C.civ. [art. 390 alin. (3) C.civ.];
• soţul trebuie să opteze între prestaţia compensatorie şi pensia de întreţinere,
ele neputând fi cumulate;
5. soţul care solicită prestaţia compensatorie să nu se facă vinovat de desfacerea
căsătoriei;
• este vorba fie de reclamant, în cazul în care căsătoria s-a desfăcut din vina
exclusivă a pârâtului, fie de pârât, dacă căsătoria s-a desfăcut din vina exclusivă
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 933

a reclamantului, în temeiul cererii reconvenţionale formulate de pârât sau

dacă divorţul e pronunţat din culpa exclusivă a reclamantului în temeiul
art. 373 lit. c) C.civ.;
6. prestaţia compensatorie trebuie să fie solicitată odată cu desfacerea căsătoriei
[art. 391 alin. (1) C.civ.];
• se admite că poate fi o cerere accesorie divorţului sau chiar o cerere separată,
dar care să fie conexată şi judecată împreună cu divorţul.
Criteriile de 1. resursele soţului care solicită prestaţia compensatorie;
stabilire 2. mijloacele soţului obligat la plata prestaţiei compensatorii, din momentul divor­
ţului;
3. efectele actuale sau viitoare ale lichidării regimului matrimonial;
4. orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea
de sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi ur­
mează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională, posibilitatea soţului care acordă
prestaţia de a desfăşura o activitate producătoare de venituri şi altele asemenea;
• pot exista aşadar şi alte criterii de care instanţa să ţină cont, enumerarea din
art. 391 alin. (2) C.civ. nefiind limitativă.
Forma 1. poate fi stabilită într-o sumă de bani, sub forma unei sume globale ori a unei rente
viagere [art. 392 alin. (1) teza 1 C.civ.], rentă care, la rândul ei, poate fi o sumă de bani
determinată sau o cotă procentuală din venitul debitorului [art. 392 alin. (2) C.civ.];
• dacă obiectul prestaţiei compensatorii este o sumă de bani, indexarea acesteia se
face de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei [art. 394 alin. (2) C.civ.];
2. poate fi stabilită în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile ori
imobile ce aparţin debitorului prestaţiei compensatorii [art. 392 alin. (1) teza a ll-a
CcivJ;
• atât renta, cât şi uzufructul se pot constitui pe o durată determinată sau pe
durata vieţii soţului creditor al prestaţiei compensatorii; în orice caz, aceasta va fi
stabilită prin hotărârea de divorţ [art. 392 alin. (3) C.civ.].
Garanţie - soţul debitor va putea fi obligat de instanţă, la cererea soţului creditor, să constituie
o garanţie reală (ipotecă, gaj) ori să dea o cauţiune, pentru a asigura pe această cale
executarea rentei (art. 393 C.civ.).
Modificarea - dacă mijloacele soţului debitor sau resursele soţului creditor se modifică în mod
prestaţiei semnificativ, instanţa va putea mări sau micşora, la cerere, prestaţia compensatorie
compensatorii [art. 394 alin. (1) C.civ.].
încetarea - cazuri (art. 395 C.civ.):
prestaţiei 1. decesul unuia dintre soţi, fie el creditor, fie debitor al prestaţiei compensatorii;
compensatorii 2. recăsătorirea soţului creditor al prestaţiei compensatorii;
• în ambele situaţii menţionate anterior, prestaţia compensatorie încetează de
drept;
3. situaţia în care soţul creditor obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă
asemănătoare celor avute în timpul căsătoriei;
• în această din urmă ipoteză, soţul debitor poate solicita instanţei să dispună
încetarea prestaţiei compensatorii.
934 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

4, Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori

4.1. Consideraţii generale

Instanţa - competenţa de a hotărî cu privire la raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor
competentă minori revine instanţei de tutelă, odată cu pronunţarea divorţului [art. 396 alin. (1)
C.civ.].
Pronunţarea - instanţa este obligată să se pronunţe asupra exercitării autorităţii părinteşti şi
din oficiu asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar
asupra dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ [art. 919 alin. (2) C.proc.civ.];
anumitor - dispoziţiile cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sunt aplicabile şi în cazul
cereri nulităţii căsătoriei [art. 305 alin. (2) C.civ.].
Aspecte de 1. interesul superior al copilului, circumscris dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi
care instanţa morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie;
va ţine seama 2. concluziile raportului de anchetă psihosocială;
la pronunţarea • aceste concluzii nu sunt obligatorii pentru instanţa de tutelă, ci au doar un
hotărârii caracter informativ;
3. învoiala părinţilor;
- ascultarea părinţilor este obligatorie [art. 396 alin. (1) C.civ.];
• înţelegerea părinţilor cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti nu echivalează
cu renunţarea la drepturile părinteşti;
• învoiala părţilor este subordonată justificării motivelor întemeiate [art. 398
alin. (1) C.civ.], care impun abaterea de la regula potrivit căreia exercitarea autori­
tăţii părinteşti se realizează în comun de către ambii părinţi (art. 397 C.civ.);
4. ascultarea copilului;
- în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a
împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie; poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit
vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar
pentru soluţionarea cauzei [art. 264 alin. (1) C.civ.];
- î n cazul în care există mai mulţi copii, instanţa se va pronunţa cu privire la fiecare în
parte, în ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti şi cheltuielile de creştere şi
educare;
• în sensul prevederilor legale privind protecţia copilului, prin copil se înţelege
persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitate deplină
de exerciţiu, potrivit legii [art. 263 alin. (5) C.civ.];
• recurs în interesul legii: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 223 raportat
la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 287/2009 privind Codul civil, prevederile art. 396-404 C.civ., referitoare la
efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sunt
aplicabile şi cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod
civil şi aflate pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac (I.C.CJ., Completul
competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 4/2013, M. Of. nr. 226
din 19 aprilie 2013).
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 935

4.2. Exercitarea autorităţii părinteşti

Regula - în principiu, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi,
afară de cazul în care instanţa decide altfel (art. 397 C.civ.).
Excepţii 1. exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, atunci când există moti­
ve întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului [art. 398 alin. (1) C.civ.];
- reprezintă astfel de motive întemeiate: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de
droguri, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infrac­
ţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală,
infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar
deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti [art. 36 alin. (7) din
Legea nr. 272/2004, republicată];
- părintele exercită autoritatea părintească atât în privinţa persoanei minorului, cât şi
în privinţa bunurilor acestuia;
• cu toate acestea, celălalt părinte îşi păstrează dreptul de a veghea asupra mo­
dului de creştere şi educare a copilului şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia
[art. 398 alin. (2) C.civ.]; la încheierea căsătoriei de către minor nu este necesar
consimţământul părintelui care nu exercită autoritatea părintească [art. 272
alin. (4) C.civ.];
2. exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane, atunci când instanţa de
tutelă hotărăşte plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu
consimţământul acestora, ori într-o instituţie de ocrotire; cel/cea desemnat(ă) să
exercite autoritatea părintească va exercita toate drepturile şi îndatoririle care revin
în mod obişnuit părinţilor cu privire la persoana copilului [art. 399 alin. (1) C.civ.];
- instanţa va stabili şi dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de
către părinţi în comun sau de către unul dintre ei [art. 399 alin. (2) C.civ.].
Stabilirea exer­ -constituie criterii de apreciere în stabilirea exercitării autorităţii părinteşti: modul în
citării autorită­ care părinţii îşi exercită îndatoririle faţă de copil, profilul lor socio-moral, posibilitatea
ţii părinteşti. concretă de a se ocupa de minor etc.
Criterii

4.3. Stabilirea locuinţei copilului după divorţ

Locuinţa - în cazul în care instanţa dispune ca autoritatea părintească să se exercite de ambii

copilului în părinţi după desfacerea căsătoriei, aceasta va fi obligată să stabilească şi locuinţa
cazul exer­ copilului, după cum urmează:
citării auto­ 1. conform înţelegerii părinţilor, dacă aceasta respectă principiul interesului superior
rităţii părin­ al copilului;
teşti în comun 2. dacă nu există înţelegerea părinţilor sau aceasta este contrară interesului superior
al copilului:
a) dacă, până la divorţ, copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi va stabili locuinţa
la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior [art. 400 alin. (2) C.civ.];
b) în cazul în care copilul a locuit doar cu unul dintre părinţi, instanţa îi va stabili
locuinţa la părintele cu care locuieşte în mod statornic [art. 400 alin. (1) C.civ.];
936 DESFACEREA CĂSĂTORIEI

- legiuitorul nu permite aşadar stabilirea unei locuinţe partajate, astfel încât copilul să
locuiască anumite perioade de timp la un părinte şi ulterior la celălalt părinte.
Locuinţa copi­ - î n cazul în care instanţa dispune ca autoritatea părintească să se exercite doar de
lului în cazul către unul din părinţi, locuinţa copilului va fi stabilită la acel părinte;
exercitării - î n cazul în care autoritatea părintească va fi exercitată de rude sau de alte persoane
autorităţii ori de o instituţie de ocrotire, locuinţa copilului va fi la cel care exercită autoritatea
părinteşti de părintească [art. 399 alin. (1) şi art. 400 alin. (3) C.civ.].
un singur
părinte sau de
alte persoane
Criterii pentru - vârsta şi sexul copilului, starea de sănătate a părinţilor şi a copilului, posibilităţile
stabilirea concrete ale părinţilor de a se ocupa personal de minor, posibilităţile materiale şi
locuinţei modul în care părinţii îşi exercită îndatoririle părinteşti etc.
Dreptul - î n toate cazurile prevăzute mai sus, părintele sau părinţii astfel separaţi de copilul
părintelui lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta;
separat de - î n lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă este competentă a decide (la cerere)
copil de a avea cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept, dispoziţiile privind ascultarea
legături copilului (art. 264 C.civ.) fiind aplicabile (art. 401 C.civ.);
personale cu - părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături
acesta personale cu minorul, la locuinţa acestuia; instanţa de tutelă poate limita exerciţiul
acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului [art. 496 alin. (5)
C.civ.];
- copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de
a avea legături personale cu aceştia; exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât
în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare
interesul superior al copilului [art. 262 alin. (2) C.civ.].

4.4. Stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură

şi pregătire profesională a copilului

Stabilirea - prin hotărârea de divorţ, instanţa de tutelă va stabili şi contribuţia fiecărui părinte la
contribuţiei cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului, chiar
părinţilor dacă acest lucru nu a fost solicitat prîn cererea de divorţ [art. 402 alin. (1) C.civ. şi
art. 919 alin. (2) C.proc.civ.].
Precizări - părintele la care nu a fost stabilită locuinţa copilului are obligaţia de a contribui la
aceste cheltuieli;
- dacă locuinţa copilului a fost stabilită la rude sau la alte persoane ori la o instituţie
de ocrotire ori s-a stabilit măsura plasamentului, părinţii copilului sunt obligaţi să
plătească acestora, în solidar, contribuţia ce le incumbă;
- potrivit legii, între părinţi şi copii există o obligaţie legală de întreţinere.
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI 937

4.5. Modificarea măsurilor luate cu privire la copil

Caracterul - împrejurările în care au fost dispuse anumite măsuri cu privire la copil se pot
temporar al modifica, astfel că măsurile respective au un caracter temporar, provizoriu;
măsurilor luate - instanţa de tutelă modifică măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor
cu privire la divorţaţi faţă de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt
copil membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specia­
lizate pentru protecţia copilului sau a procurorului (art. 403 C.civ.);
- se pot modifica măsurile cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea
locuinţei copilului, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare, dreptul
de a avea legături personale cu copilul etc;
•dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimo­
niale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil
din 2009 pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 C.civ. (art. 46 din Legea
nr. 71/2011).

IV. ASPECTE PARTICULARE

'Recurs în interesul legii. în interpretarea şi aplicarea art. 915 alin. (2) C.proc.civ., acordul părţilor cu
privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres
(I.C.CJ., Completul competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 20/2016, M. Of. nr. 1049 din
27 decembrie 2016); această soluţie a fost ulterior consacrată legislativ prin Legea nr. 310/2018 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.