https://law.ubbcluj.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=3575:motive-de-
divort&catid=67&Itemid=268

Motive de divorț
Publicat: Luni, 28 Octombrie 2019 20:56 Accesări: 297

Divorțul poate fi solicitat:

1. Prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată
de celălalt soț
Cererea poate fi introdusă la instanța de judecată de către ambii soți, printr-un mandatar comun,
fiind semnată olograf de către aceștia sau poate fi introdusă de către unul dintre soți și acceptată
ulterior de către celălalt, pârât în dosarul de divorț.
Aceasta modalitate de divorț poate fi introdusă indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă
exista sau nu copii minori rezultați din căsătorie sau dacă unul dintre soți are copii minori din
altă căsătorie/legătură anterioară.
Ceea ce este esențial la acest tip de divorț este, pe de o parte, ca soții să fie capabili de a-și da
consimțământul valabil, respectiv să nu fie puși sub interdicție, iar pe de alta parte, soții sa se
înțeleagă cu privire la toate capetele de cerere accesorii divorțului, privind revenirea la numele
purtat anterior sau păstrarea celui dobândit la căsătorie, după caz, stabilirea locuinței copiilor
minori, exercitarea în comun a autorității părintești, stabilirea unei pensii de întreținere,
modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, etc.
În cazul divorțului prin acord, instanța va pronunța o hotărâre definitivă, în cuprinsul căreia nu se
va menționa din culpa cui s-a destrămat căsătoria. 
2. Atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt
grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
Aceasta modalitate de divorț este una dintre cele mai uzuale, fiind des întâlnite acele cazuri în
care unul dintre soți dorește obținerea unei hotărâri de divorț din culpa exclusiva a celuilalt
partener, motivat fiind de deteriorarea relației lor cauzată de diverse motive, printre care se
număr: infidelitate, violență domestică, vicii personale, abandon de familie etc.
In aceste situații, partea care introduce cererea de chemare în judecată trebuie să dovedească în
fața instanței faptul ca raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai
este posibilă. 
Mai mult, aceasta modalitate este des utilizată și în cazul divorțurilor în care sunt implicați copii
minori, întrucât prin dovedirea culpei exclusive a soțului pârât în destrămarea căsătoriei se
dovedește de cele mai multe ori și faptul că este în interesul superior al copilului ca locuința
acestuia să rămână la reclamant, iar pensia de întreținere să fie suportată de către soțul pârât.
 De asemenea, în situația în care căsătoria a durat cel puțin 20 ani, soțul din vina căruia se desface
căsătoria poate fi obligat la cererea soțului reclamant la plata unei prestații compensatorii menite
să compenseze dezechilibrele semnificative pe care divorțul le-ar determina în condițiile de viață
ale celui care o solicită.
3. Pentru o separație de fapt care a durat cel puțin 2 ani;
Aceasta modalitate de divorț se adresează în special celor care lucrează în străinătate. Sunt
frecvente cazurile în care unul dintre soți pleacă la muncă și, după o anumită perioadă de timp,
decide că nu mai dorește să se întoarcă în țară.
În atare situație, oricare dintre soți, ulterior trecerii unui termen de cel puțin 2 ani de separare
efectivă, poate introduce cererea de divorț.
Nu au nicio relevanță împrejurările în care a avut loc despărțirea și nici cauzele sau motivele
determinante care au dus la această despărțire, fiind necesar doar îndeplinirea următoarelor două
condiții cumulative: 

 sa fie vorba de o separare în fapt de cel puțin 2 ani 

 voința soților să fie aceea de a pune capăt comunității de viață.

Instanța, în urma introducerii acestei cereri de divorț, va pronunța o hotărâre din culpa exclusivă
a reclamantului, prezumându-se că acesta își asumă eșecul căsătoriei.
Un efect important al acestei modalități de divorț îl reprezintă faptul că, într-un astfel de dosar,
reclamantul nu ar putea solicita plata unei prestații compensatorii soțului pârât, chiar dacă în
cauză căsătoria dintre cei doi ar fi durat mai mult de 20 ani.
4. Starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei
Admisibilitatea cererii de divorț pe acest temei este condiționată de îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiții:

1. Existența unei stări precare de sănătatea unuia dintre soți, de natură fizică, psihică, organică.
Nu are relevanță dacă boala de care suferă soțul s-a ivit anterior căsătoriei sau în timpul
acestea, dacă este sau nu o boală vindecabilă, dacă afectează sau nu discernământul. Ceea ce
este relevant este că acea boală există la momentul formulării cererii de divorț, indiferent care
ar fi natura sa, momentul de debut, efectele sale viitoare;
2. O asemenea stare de sănătate precară (din cauza gravității sale, a severității formelor de
manifestare) împiedică o continuare a căsătoriei;
3. Între starea de sănătate a soțului și imposibilitatea continuării căsătoriei există o legătură de
cauzalitate;
4. Cererea de divorț este formulată de soțul a cărui stare de sănătate face imposibilă
continuarea căsătoriei. 

Instanța poate administra orice probe (înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiză medicală etc.).

Stabilirea locuinței unui minor ulterior încetării căsătoriei

părinților acestuia prin divorț
 Publicat: Luni, 28 Octombrie 2019 20:56 Accesări: 254

Înțelegerea părinților – obligatorie pentru instanță?

În ipoteza exercitării autorității părintești de către ambii părinți, instanța de tutelă va ține cont de
înțelegerea acestora în stabilirea locuinței minorului. Cu toate acestea, nimic nu împiedică
instanța de judecată să stabilească locuința minorului în alt mod decât au convenit părțile în
situația în care constată că nu este respectat principiul superior al copilului. Astfel, o înțelegere
între părinți care nu ține cont de interesul superior al copilului nu va fi consfințită de instanță.
În absența unei înțelegeri, unde se stabilește locuința
minorului? 
 Cu privire la acest aspect trebuie să distingem între două ipoteze care vizează situații în care
minorul nu a locuit cu ambii părinți până la divorț, respectiv cazul în care aceștia au locuit
împreună. 
În ipoteza în care nu există consens între părinți sau dacă se constată că nu este respectat
principiul interesului superior al copilului, iar minorul nu a locuit cu ambii părinți până la
momentul divorțului, instanța de tutelă va stabili locuința copilului la părintele cu care locuiește
în mod statornic. Prin statornic se înțelege „care nu încetează, durabil, permanent, continuu,
neîntrerupt”.
Dacă minorul a locuit cu ambii părinți până la divorț, atunci instanța îi va stabili locuința la unul
dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
Este posibilă stabilirea locuinței minorului alternativ la fiecare
dintre părinți?
Codul civil nu permite stabilirea domiciliului minorului alternativ la fiecare dintre părinți,
respectiv o perioadă de timp copilul locuiește împreună cu unul dintre părinți (o săptămână, o
lună etc.) și apoi o perioadă echivalentă la celălalt părinte.
Care sunt criterii pe care instanța de judecată le are în vedere
pentru stabilirea locuinței minorului? 
Principalele criteriile care oferă un ghidaj instanței de judecată sunt: 

 condițiile oferite pentru dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală de fiecare dintre părinți;
 posibilitățile financiare ale părinților;
 vârsta și sexul copiilor;
 conduita părinților față de copii;
 legăturile de afecțiune dintre copii și fiecare dintre părinți;
 starea sănătății copiilor precum și cea a părinților;
 posibilitatea părinților de a aloca timpul necesar pentru creșterea și educarea copiilor; 
 disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și
de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă;
 disponibilitatea fiecărui părinte de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;
 situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
 istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
 distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului etc.