Sinteza deciziilor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene iulie 2017 – septembrie 2018 în domeniul

Cooperării judiciare în materie civilă

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa,

recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în
materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000
Cauza C-512/17, HR - Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, trebuie
interpretat în sensul că reședinţa obișnuită a copilului, în sensul acestui regulament,
corespunde locului în care se situează, în fapt, centrul vieţii sale. Revine instanţei naţionale
sarcina să stabilească unde se situa acest centru la momentul introducerii cererii referitoare
la răspunderea părintească în ceea ce îl privește pe copil, pe baza unei serii de elemente de
fapt concordante. În această privinţă, având în vedere faptele stabilite de această instanţă,
constituie, împreună, împrejurări determinante:
– faptul că, de la nașterea copilului până la separarea părinţilor săi, acesta a locuit în
general cu ei într-un anumit loc;
– împrejurarea că părintele care exercită, în fapt, de la separarea cuplului, drepturile
privind încredinţarea în raport cu copilul locuiește în continuare zi de zi cu el în acest loc și
își exercită acolo activitatea profesională, care se înscrie în cadrul unui raport de muncă pe
perioadă nedeterminată, și
– faptul că, în locul menţionat, copilul are contacte regulate cu celălalt părinte, care are
în continuare reședinţa în același loc.
În schimb, nu pot fi considerate împrejurări determinante:
– șederile pe care părintele care exercită, în fapt, drepturile privind încredinţarea în
raport cu copilul le-a efectuat în trecut cu acesta pe teritoriul statului membru din care este
originar acest părinte, în cadrul concediilor sale sau pe perioada sărbătorilor;
– originile părintelui în cauză, legăturile de ordin cultural ale copilului cu acest stat
membru care decurg de aici și relaţiile sale cu familia sa care are reședinţa în statul membru
menţionat și
– eventuala intenţie a părintelui menţionat de a se stabili cu copilul, pe viitor, în același
stat membru.

Cauza C-85/18 PPU, CV - Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 și articolul 3 din
Regulamentul (CE) nr. 4/2009 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoașterea și
executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere trebuie
interpretate în sensul că, într-o cauză în care un copil care avea reședinţa obișnuită într-un
stat membru a fost deplasat în mod ilicit de către unul dintre părinţii săi în alt stat membru,

1
instanţele judecătorești din acest alt stat membru nu sunt competente să se pronunţe cu
privire la o cerere referitoare la încredinţare sau la stabilirea unei pensii de întreţinere în
privinţa copilului menţionat, în absenţa oricărui element care să indice că celălalt părinte ar
fi consimţit la deplasarea sa ori nu ar fi prezentat o cerere de înapoiere a acestuia.

Cauza C-565/16, Saponaro și Xylina – Într-o situaţie în care părinţii unui copil minor, care
locuiesc în mod obișnuit cu acesta din urmă într-un stat membru, au depus în numele
respectivului copil o cerere de încuviinţare a renunţării la moștenire la instanţa unui alt
stat membru, articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003,
trebuie interpretat în sensul că:
– depunerea efectuată împreună de părinţii copilului la instanţa aleasă constituie o acceptare
neechivocă de către ei a acestei instanţe;
– procurorul, care, potrivit dreptului naţional, este din oficiu parte în procedura introdusă de
părinţi, este parte în procedură în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din
Regulamentul nr. 2201/2003. Opoziţia exprimată de această parte faţă de alegerea instanţei
făcută de părinţii copilului după data la care instanţa a fost sesizată împiedică recunoașterea
acceptării prorogării de competenţă de către toate părţile din procedură la această dată. În
lipsa unei astfel de opoziţii, acordul acestei părţi poate fi considerat ca fiind implicit, iar
condiţia acceptării prorogării de competenţă în mod neechivoc de către toate părţile din
procedură la data la care instanţa menţionată este sesizată poate fi considerată ca fiind
îndeplinită și
– împrejurarea că ultimul domiciliu al defunctului, patrimoniul său, obiect al succesiunii, și
pasivul succesiunii se aflau în statul membru de care aparţine instanţa aleasă permite, în
lipsa unor elemente care tind să demonstreze că prorogarea de competenţă riscă să aibă un
impact negativ asupra situaţiei copilului, să se considere că o asemenea prorogare de
competenţă este în interesul superior al copilului.

Cauza C-335/17, Valcheva - Noţiunea „drept de vizită”, vizată la articolul 1 alineatul (2)
litera (a), precum și la articolul 2 punctele 7 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003,
trebuie interpretată în sensul că include dreptul de vizită al bunicilor în privinţa nepoţilor lor.

Regulamentul (UE) nr. 650/2012 privind competenţa, legea

aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor
judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în
materie de succesiuni și privind crearea unui certificat
european de moștenitor
Cauza C-20/17, Oberle - Articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 trebuie interpretat
în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, care prevede că, deși defunctul
nu își avea reședinţa obișnuită în acest stat membru în momentul decesului, instanţele din
acest din urmă stat rămân competente să elibereze certificate naţionale de moștenitor, în
cadrul unei succesiuni cu elemente de extraneitate, atunci când unele bunuri succesorale

2
sunt situate pe teritoriul statului membru menţionat sau dacă defunctul avea cetăţenia
aceluiași stat membru.

Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de

insolvenţă
Cauza C-250/17, Tarragó da Silveira - Articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000
trebuie să fie interpretat în sensul că se aplică unui proces în curs de soluţionare la o instanţă
dintr-un stat membru, având ca obiect obligarea unui debitor la plata unei sume de bani
datorate în temeiul unui contract de prestări servicii, precum și la plata unei despăgubiri
pentru neîndeplinirea aceleiași obligaţii contractuale, în cazul în care acest debitor a fost
declarat insolvabil în cadrul unei proceduri de insolvenţă deschise într-un alt stat membru, iar
această declaraţie de insolvenţă acoperă întregul patrimoniu al debitorului respectiv.

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competenţa

judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie
civilă și comercială
Cauza C-306/17, Nothartová - Articolul 8 punctul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012
trebuie interpretat în sensul că se aplică, cu titlu neexclusiv, într‑o situaţie în care instanţa
competentă să judece o pretinsă încălcare a drepturilor legate de personalitatea
reclamantului pentru motivul că fotografii și înregistrări video au fost realizate fără
cunoștinţa acestuia este sesizată de pârât cu o cerere reconvenţională în reparaţie în temeiul
răspunderii delictuale sau cvasidelictuale a reclamantului, printre altele pentru restrângerea
creaţiei sale intelectuale care face obiectul cererii principale, atunci când examinarea
acestei cereri reconvenţionale impune ca respectiva instanţă să aprecieze legalitatea sau
nelegalitatea faptelor pe care pârâtul își întemeiază propriile pretenţii.

Cauza C-1/17, Petronas Lubricants Italy - Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE)
nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că conferă angajatorului dreptul de a introduce în
faţa instanţei sesizate în mod legal cu cererea principală formulată de un angajat o cerere
reconvenţională întemeiată pe un contract de cesiune de creanţă încheiat, între angajator și
titularul iniţial al creanţei, la o dată ulterioară introducerii acestei cereri principale.

Cauza C-168/16, Nogueira și alţii - Articolul 19 punctul 2 litera (a) din Regulamentul (CE)
nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei acţiuni introduse de un membru al
personalului navigant al unei companii aeriene sau al personalului pus la dispoziţia acesteia și
pentru a determina competenţa instanţei sesizate, noţiunea „locul în care angajatul își
desfășoară în mod obișnuit activitatea” în sensul acestei dispoziţii nu poate fi asimilată cu
noţiunea „bază de reședinţă” în sensul anexei III la Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 privind

3
armonizarea cerinţelor tehnice și a procedurilor administrative în domeniul aviaţiei civile,
astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1899/2006. Noţiunea „bază de
reședinţă” constituie, însă, un indiciu semnificativ pentru a determina „locul în care
angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea”.

Cauza C-433/16, Bayerische Motoren Werke - Articolul 24 din Regulamentul (CE) nr.
44/2001 trebuie interpretat în sensul că o excepţie întemeiată pe necompetenţa instanţei
sesizate, invocată în primul act de apărare cu titlu subsidiar în raport cu alte excepţii de
procedură invocate în același act, nu poate fi considerată drept o acceptare a competenţei
instanţei sesizate și nu conduce, așadar, la o prorogare de competenţă în temeiul acestui
articol.
Articolul 82 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale
comunitare trebuie interpretat în sensul că acţiunile în constatarea inexistenţei unei
contrafaceri, prevăzute la articolul 81 litera (b) din acest regulament, trebuie deferite,
atunci când pârâtul are domiciliul într‑un stat membru al Uniunii Europene, instanţelor
competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare din acest stat
membru, cu excepţia cazului în care există o prorogare de competenţă în sensul articolului 23
sau al articolului 24 din Regulamentul nr. 44/2001 și sub rezerva cazurilor de litispendenţă și
de conexitate prevăzute în regulamentele respective.
Norma de competenţă enunţată la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 nu se
aplică acţiunilor în constatarea inexistenţei unei contrafaceri prevăzute la articolul 81 litera
(b) din Regulamentul nr. 6/2002.
Norma de competenţă enunţată la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 nu se
aplică cererilor de constatare a unor abuzuri de poziţie dominantă și a concurenţei neloiale
care sunt conexe unei acţiuni în constatarea inexistenţei contrafacerii unui desen sau model
industrial comunitar, întrucât admiterea acestor cereri presupune admiterea acţiunii în
constatarea inexistenţei unei contrafaceri.

Cauza C-368/16, Assens Havn - Articolul 13 punctul 5 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001
coroborat cu articolul 14 punctul 2 litera (a) din acest regulament trebuie interpretat în
sensul că o persoană vătămată care dispune de o acţiune directă împotriva asigurătorului
autorului prejudiciului pe care l-a suferit nu este ţinută de o clauză atributivă de competenţă
încheiată între acest asigurător și acest autor.

Cauza C-340/16, MMA IARD - Articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE)
nr. 44/2001 coroborat cu articolul 11 alineatul (2) din acest regulament trebuie interpretat
în sensul că un angajator cu sediul într-un prim stat membru care a continuat să plătească
remuneraţia angajatului său absent în urma unui accident de circulaţie și care s-a subrogat în
drepturile acestuia în raport cu societatea care a încheiat asigurarea de răspundere civilă
pentru pagubele produse de vehiculul implicat în acest accident și care are sediul într-un al
doilea stat membru poate, în calitate de „persoană vătămată” în sensul acestei din urmă
dispoziţii, să acţioneze în justiţie această societate de asigurări în faţa instanţelor din primul
stat membru atunci când este posibilă o acţiune directă.