Voalul islamic

https://ro.wikipedia.org/wiki/Voalul_islamic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Voalul Islamic[modificare | modificare sursă]

Voalul islamic este un element de îmbrăcăminte feminină purtat cel mai adesea din
motive religioase de către femeile musulmane, dar în anumite țări islamice chiar de
către toate femeile, indiferent de religia sau convingerile lor în materie de religie
islamică.
În ce privește croiala, culoarea și forma țesăturii din care este confecționat, cât și modul
în care este purtat de către posesoare, există o mare varietate, funcție de țară și
cutumele comunității care o populează, dar și de convingeri și valori individuale.
Termenul de voal comportă două sensuri aflate în raport de includere: voal, ca element
(de îmbrăcăminte) care este utilizat pentru a ascunde ceva, acest "ceva" putând să fie
tot corpul, dar și numai anumite părți ale acestuia, cum este de exemplu cazul cu cel
de-al doilea sens al termenului "voal", care este și el uzual și care desemnează o
țesătură care acoperă zona capului, adică părul și gâtul, dar uneori și cea mai mare
parte a feței. În funcție de țară, toate aceste diverse variante poartă denumiri diferite, ca
haik, burka, higiab, nicab, gilbab (gelaba), ciador, dupata, kimar, etc.

Origini[modificare | modificare sursă]
Societățile umane se autodefinesc prin și afișează simboluri care le exprimă valorile. Un
grup dominant într-o societate, oricare ar fi el, utilizează aceste simboluri spre propriul
său profit. Astfel, patriarhatul în mod natural s-a servit de nume, titluri, cifre și logo-uri.
La întrebarea de unde vine această idee a voalului, scriitorul Mohamed Kacimi
răspunde că este vorba despre o foarte veche credință semită care considera podoaba
capilară ca fiind o reflexie a părului pubian (din jurul organelor sexuale). Elaborând pe
baza unor astfel de tradiții, în secolul al 12-lea înainte de Cristos, regele asirian Teglat
Falazar face obligatoriu portul voalului, el stipulând că prostituatele nu trebuie sa-l
poarte, ca semn al decadenței lor.
În tradiția evreiască, acoperirea părului de către femei reprezenta un semn de modestie
vis à vis de bărbați. Cu creștinismul, portul voalului devine un prealabil al relației femeii
cu Dumnezeu. Fapt interesant care arată foarte bine sensul acestui obiect de
îmbrăcăminte: Sfântul Pavel justifică obligativitatea portului voalului printr-o formula
care sună a condamnare:
" […] orice femeie care se roagă sau proorocește cu capul dezvelit își necinstește capul
ei, pentru că este ca una care ar fi rasă în cap. Dacă o femeie nu se învelește, să se și
tundă! Iar dacă este rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească!
Bărbatul nu este dator să-și acopere capul pentru că el este chipul și slava lui
Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din
femeie, ci femeia din bărbat. Și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru
bărbat. De aceea femeia din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al
stăpânirii ei." (citat din "Prima epistola a lui Pavel către Corinteni", cap. 11, versetele 5 -
10).
Coranul, 6 secole mai târziu, în 2 versete consacrate voalului mărturisește și el
preocuparea în ce privește tentația pe care femeia o suscită ca și în ce privește
exigența castității. Dacă ea nu dorește să fie ofensată, femeia trebuie să se voaleze. Se
recomandă astfel credincioaselor
"să-și lase voalul s-atârne peste piept și să plece privirea și păstreze castitatea" (Coran,
surata 24 verset 31 și surata 33 verset 59).
Annie Sugier, Președintele Ligii Dreptului Internațional al Femeilor, concluzionează în
contribuția ei la lucrarea "Cartea neagră a condiției femeii", dirijată de scriitoarea și
jurnalista de renume Christine Ockrent, pe marginea celor spuse mai sus:
"Astfel se schițează de-a lungul istoriei mesajul pe care voalul îl poartă și azi: pentru
credinciosul musulman, sexul femeii reprezintă o sursă de dezordine, iar pentru bărbat
o amenințare contra onoarei sale. Voalul este mijlocul prin care putem face femeia
invizibilă în spațiul public, alocându-i un loc și un statut subordonat. A afirma că voalul
nu este decât o bucată de cârpa sau un semn religios ca toate celelalte, este pur și
simplu rea-credință."
Sunt însă încă proaspete în memoria opiniei publice occidentale și cuvintele scriitoarei
iraniene Chahdortt Djavann, care a purtat și ea o vreme voalul. Iată câteva citate
apărute anul acesta în Journal de Montréal:
"Dacă azi tinerii evrei ar începe să poarte steaua galbenă, clamând că e libertatea lor,
dacă tinerii de culoare ar decide să poarte lanțuri la gât și la picioare, zicând că e
dreptul lor, societatea n-ar reactiona oare? "
"Când punem voalul unei tinere fete, îi inculcam complexul de inferioritate, vina pentru
propria ei sexualitate."
"Când cea mai mică suviță de păr a unei femei poate suscita dorința sexuală a
bărbaților, aceasta este redusă la un simplu obiect sexual. "
"Cer ca măcar în țările democratice portul voalului de către minore să fie sancționat.
Asta ține de drepturile omului, de protecția minorilor."
În 1913, egipteanul Mansur Fahmi a susținut o teză de doctorat la Sorbona cu numele
"Condiția femeii în islam". El compara în această lucrare pentru care a plătit un preț
scump, cele 2 perioade conjugale ale profetului islamului. El constată că în prima
perioadă, anume aceea "mecană", Muhammad a fost monogam la modul riguros, în
timp ce în cea de-a doua perioadă, anume cea "medineză", el a ales să practice o
poligamie abundentă și în plus condimentată prin relații sexuale cu diversele sclave
aflate în a sa posesie. Specialiștii în islam fac observația că în timp ce în perioada
preislamică, păgână, pe când "în cetate" nu domneau încă legile lui Muhammad, o
femeie (de ex. chiar soția profetului islamului, anume Kadigia) era liberă să facă comerț,
să se căsătorească cu cine vrea, fie asta și cu un tânăr bărbat sărac care îi era în plus
și angajat, în perioada din care legea islamică a început să domine viața comunității
născânde, libertatea femeilor a fost restrânsă drastic, având aici exemplul numeroaselor
soții ale Profetului însuși. Știm de altfel din al-Hadith-uri (Bukhari vol. 3, cartea 43,
număr 648) că femeile din lumea preislamică aveau, în anumite triburi, cele aflate în
special în mai dezvoltata și evoluata Medina ("Iatrib" pe atunci), dreptul să replice
bărbatului, și mai aflăm chiar că în unele triburi, așa cum ne relatează Omar însuși,
chiar să aibă ascendentul asupra bărbaților lor. Fapt remarcabil pentru lumea tribală
arabă a vremii. Schimbarea adusă de islam este așadar în cel mai bun caz mixtă, după
cum se poate constata, existând argumente care să demonstreze că islamul a produs o
stabilizare a drepturilor, fie ele și limitate, ale femeii, precum există argumente care să
demonstreze că acesta a dus la o înrăutățire a statutului femeii. Fapt este că atât
Coranul cât și spusele Profetului așa cum sunt ele reținute de tradiție, conțin prevederi
restrictive, discriminatorii vis à vis de femeie, printre care se află și chestiunea voalului.
Bernard Lewis remarcă de altfel în mai multe lucrări ale sale (anume "Islamul" și "Istoria
Orientului Mijlociu") faptul că dacă bărbatul islamic a abandonat de mult timp portul
tradițional (până și bărboșii Iranului revoluției islamice sunt la costum (fără cravată)…),
femeii i se mai cere încă și azi urmarea unor prevederi care s-o facă practic să-și
amintească lanțul ierarhiei în islam: Alah, bărbat, femeie. Într-un articol din Liberation
din decembrie 2003, scriitorul algerian citat mai sus într-un pasaj din lucrarea Christinei
Ockrent (anume Mohamed Kacimi), argumentează afirmația de mai sus privitoare la
sensul portului voalului, explicând că
"atunci când o femeie creștină decide să nu poarte crucea la gât, ea e liberă și a fost
întotdeauna liberă s-o facă; așa cum și o femeie evreică nu este legată deloc de religia
ei și obligată de populația masculină să poarte simbolurile evreiești (steaua lui David,
Menora, etc.). La Roma sau Ierusalim femeile nu sunt lapidate pentru că nu poartă
cruce sau steaua lui David la gât. În contrast, femeia musulmană este obligată să
poarte voalul, care astfel nu poate fi pus pe picior de egalitate cu alte însemne
religioase, el nefiind pur și simplu echivalent acestora în termeni de statut. Voalul nu
este un simbol religios printre altele, ci reprezintă o ținută a infamiei. De la Teheran la
Kartum, din Kabul la Casablanca, femei sunt violate, vitriolate, asasinate, ciomăgite sau
excluse pentru că nu-și acoperă fața sau corpul. În spatele fiecărui voal, se află 3000 de
ani de ură contra femeii. Departe de a fi o stea a lui David la gât, voalul este mai
degrabă o stea galbenă după modelul hitlerist sau al Bisericii Catolice de altă dată, al
cărui precedent însă îl găsim prima dată tot pe pământ islamic, anume în Bagdadul
califilor abasizi.
Voalul este un mod printre altele, numeroase de altfel, prin care islamul reglează
chestiunea moralei în materie de sexualitate. Sexualitate care este un subiect obsesiv
în aproape toate religiile. Emanciparea femeii se produce lent chiar și în islam.
Atitudinea noilor generații este mixtă, o parte a tineretului fiind cucerit de noile tendințe
fundamentaliste, radicale, în timp ce o altă franjă a lui tinde spre modernitate. Succesul
unor lucrări literare contemporane, cum este cazul în Egipt, de exemplu, cu "Borfași la
pensie" a lui Hamdi Abu Gulayl, demonstrează că societatea se eliberează lent de tabu-
uri. Gulayl scrie, comentând despre acest subiect al sexualității și ipocriziei care îl
învăluie: "Sexul este o plăcere interzisă care se consumă pe furiș. Mariajul îl
denaturează facându-l o datorie, o bătălie nocturnă din care trebuie să ieși în continuu
învingător. Numai că "adversarul" este mult prea puternic, căci el are de partea lui
excizia, timiditatea, tradițiile și conceptul patriarhal de onoare. Este dezolant să constați
că ne căsătorim și valorizam acest tip de căsătorii în care mireasa este o fată pură și
virtuoasă, fără cea mai mică experiență amoroasă, în timp ce totuși știm cu toții că dacă
o fată nu și-a afișat feminitatea în școala primară, n-a iubit un băiat în ciclul II, n-a făcut
dragoste în liceu și n-a jonglat cu avortul la universitate, asta se întâmplă pentru că
libidoul ei suferă de un serios blocaj!"
Ca o ironie a soartei, povestea impunerii voalului de către islam este o bună ilustrare a
caracterului prea-uman al Coranului, tradiția musulmană însăși spunându-ne că
tovarășul Profetului pe nume Omar, personaj vanitos și radical, este cel care îi
sugerează acestuia să-și ascundă femeile sub un voal. Atunci "Alah", pesemne un
dumnezeu cu nevoie de consiliere umană, cuplează la sugestie și astfel i se revelează
lui Muhammad versetele referitoare la voal . . . (vezi pentru detaliile întâmplării
descrierea de la intrarea "Coran")
De dragul adevărului trebuie totuși adăugat un lucru esențial: dacă islamul, prin voalul
pe care îl impune femeilor musulmane, ca și prin prevederile coranice discriminatorii
binecunoscute (la judecată și în materie de moștenire, etc.) nu răsfață reprezentatele
sexului slab, nici alte religii, culturi sau civilizații nu stau mult mai bine, și situația femeii
din lumea creștină până nu cu multă vreme în urmă, dar pe alocuri chiar și azi, este un
trist exemplu care este în genere mai bine cunoscut românofonului. Mai puțin cunoscute
sunt abuzurile strigătoare la cer care s-au petrecut și se petrec totuși în perimetrul altor
civilizații, așa cum este cazul cu lumea religiei hinduse, care ea a cunoscut într-o vreme
practica "sati", ce prevedea ca o văduvă să sucombe în flăcările rugului soțului ei
decedat, sau mai grav, atât de recentele masacre, genociduri, sau dacă vrem "ginocid"-
uri (ca să preluăm un tremen deja consacrat în lucrările de specialitate) care se petrec
permanent în țări ca India și China, dar și Pakistan sau Bangladeș, unde din motive
religioase (în India) sau economice (în China și India), feții (fetușii) de sex feminin sunt
avortați, iar dacă totuși dintr-un motiv sau altul sarcina ajunge la bun sfârșit, aceștia
sunt uciși fie brutal sau prin abandon, fie prin refuzul de a le acorda atenția cuvenită
(hrană, apă, căldură, igienă, tratament medical, etc.), de care totuși fătul de sex
masculin se bucură din plin. În India, unde situația este cea mai tragică din acest punct
de vedere, motivația religioasă constând în faptul că religia hindusă prevede
condamnarea eternă (la rătăcire prin reîncarnări succesive a sufletului defunctului în
animale sau ființe inferioare) și ratarea atingerii mocșa-ei (echivalentul hindus al
nirvana-ei budiste) pentru acela care moare fără să fi reușit să aibă descendenți de sex
masculin care să-i aprindă rugul în ceremonia mortuară. Confucianismul, și el prevede
că bărbații sunt acei care continuă cultul strămoșilor. Bilanțul acestor tradiții religioase
sau practici provocate de considerente de altă natură este înspăimântător : cel puțin
100 000 000 de victime în ultimele 5 decenii, dintre care prea puține pot fi puse în cârca
religiei islamice ...