DE LA „DRUMUL COMUN” LA OBLIGAȚIILE

RITUALICE FUNDAMENTALE ÎN ISLAM

Cursul 9
În funcție de locul revelației:

a) cele de la Mecca (610-622): tentă universală – afirmarea unicității absolute, iminența

Judecății de Apoi (vezi Sura 112, Crezul; se mai numește și Sura Unității; este o sură care contrazice
teologia creștină „Nu se naște și nu este născut”).

Stil oratoric, cu rimă și ritm. (Sura 113, a Mijirii zorilor, curățarea de zei mincinoși).

b) cele de la Medina (622-632): aplicate, detaliate, ținând mai mult de contextul social și
politic al Arabiei sec. VII.

Teme legate de organizarea religioasă și socială a comunității musulmane; stil mai puțin
poetic, fraze mai ample.

Diferențele nu sunt însă absolute; de pildă, misiunile profeților din Vechiul Testament
apar în ambele perioade, la Mecca și la Medina.
Surele nu sunt dispuse după criteriul cronologic, ci în raport invers cu lungimea lor
(cele mai lungi se găsesc la început).

N-a existat nici o încercare de ierarhizare a surelor în ordinea în care au fost rostite.

Cele mai scurte se găsesc la sfârșit (Sura 114, Oamenii).

ȘARIA (shari’a = „drumul comun”, „cale dreaptă”, la origine „drumul care duce la apă”).

Legea Sacră revelată; conține comandamentele lui Dumnezeu, așa cum sunt prescrise
în Coran și în Tradiții.
HADITH (= „cuvânt”: sentință, cuvânt al Profetului transmis în afara Coranului, printr-un șir
neîntrerupt de intermediari cunoscuți).

2 tipuri: a) cuvânt sfânt: Dumnezeu vorbește prin mijlocirea Profetului (revelație).

b) cuvânt profetic: Profetul vorbește în numele său.
SUNNA (= „obicei”, „tradiție”): „practica islamului”.

modul de acțiune al musulmanului având ca referent viața exemplară a Profetului (tradiția

exemplară).

Sunna este consemnată în hadith; aceasta înseamnă că tradiția este inclusă în cuvânt; o
abstracțiune prinde realitate, este reprezentată.
CALIF (khalifah = „urmaș”, „succesor”): conducător al musulmanilor
după moartea Profetului; titlul include două funcții, militară și religioasă.

IMAM (imam = „semn”, „model”, „călăuză”, „reprezentant”): îl desemnează pe cel

care conduce rugăciunea comună, pe șeful comunității religioase.

Primul imam: Abu Bakr (cel care a fost modelul de după Mahomed și conducătorul
rugăciunii colective, prietenul și socrul lui Mahomed).

Abu Bakr: cel dintâi care s-ar fi chemat pe sine khalifa; nu înseamnă că titlul ar fi existat
de atunci.
Abu Bakr l-a desemnat pe Omar, alt socru al lui Mahomed.

Au existat patru califi bine ghidați: sunt patru recunoscuți de sunniți: Abu Bakr, Omar,
Othman, Ali.

FITNA: Marea Discordie: a început după ce Mahomed s-a stins din viață și ea a generat
ruptura în islam.

Funcția de calif a dispărut în 1924, când a fost eliminată de Mustafa Kemal Atatürk.
SHI’A = „grupare separată”, „partida”.

Cred că Ali este singurul urmaș al Profetului și că el ar fi trebuit să-i conducă pe

musulmani, după ce Mahomed a murit.

Ali este figura centrală a șiismului (care nu recurge niciodată la termenul de calif, ci pe cel
de imam).

Membrii familiei lui Mahomed sunt cei prin care se transmite grația islamului, ei sunt cei
hărăziți.
ȘIISMUL DUODECIMAN

Admite 12 imami: orientarea majoritară în Iran și religia oficială a statului respectiv.

Mai mult de jumătate din musulmanii din Irak; răspândit în India, Pakistan, Afganistan, Liban.

Procesiuni de penitență și flagelare la locurile sacre cu ocazia unor comemorări legate de Ali
și Hussayn.

Viziunea escatologică a șiismului presupune așteptarea „imamului ascuns”, care va reveni

pe pământ pentru a instaura pacea și dreptatea.

Ei consideră că, după moartea celui de-al unsprezecelea imam, fiul său născut dintr-un
mariaj secret cu o prințesă bizantină s-a ascuns și a transmis cunoștințele prin intermediari.
Mai există un pelerinaj mic făcut în orice moment al anului: are loc la Mecca, dar nu se
aruncă pietre și nu se merge pe Câmpia Arafat.

Șiiții fac un pelerinaj numit vizita la mormintele descendenților Profetului și în special la

cele ale imamilor: mormântul lui Hussayn la Kerbala în Irak, mormântul lui Ali în Najaf
(Irak) și altele în Iran, Medina, Damasc.
RUPEREA COMUNITARĂ A POSTULUI
STÂLPII ISLAMULUI

Există 5 elemente care alcătuiesc normele fundamentale ale islamului: mai greu de
îndeplinit de cei ce trăiesc în afara societății islamice; diferențe între cei educați și cei
mai puțini educați.

1. DUBLA MĂRTURIE DE CREDINȚĂ

prin ea se discerne adevărul de eroare și se evidențiază dependența lumii de Dumnezeu;

Mahomed afirma că aceasta este cheia raiului.
Nu se poate vorbi de un moment anume pentru ea; apare de mai multe ori în timpul
rugăciunii; formulă de jurământ sau formulă cu efecte apotropaice (păzește de deochi,
de spirite rătăcitoare etc).

„Nu este Dumnezeu în afară de Dumnezeu”.

„Mahomed este Trimisul Divinității”.

Este o condiție pentru celelalte reguli din viața credinciosului.

Mahomed trebuie cinstit și ascultat pentru că este cel prin care se
manifestă Divinitatea, dar este muritor aidoma tuturor oamenilor.

Biografia lui a fost reconstituită după relatările celor din jurul lor după moartea sa,
în primul rând soțiile sale care i-au supraviețuit.
2. RUGĂCIUNEA CANONICĂ

Integrează ființa umană în ordinea

adorației universale.

Abluțiunea ce precedă rugăciunea

purifică omul și-l aduce în starea
primordială.
Pentru o impuritate minoră (gaze, urină, fecale): o abluțiune minoră care durează
cca 2-3 minute.

Pentru o impuritate majoră (activitate sexuală, naștere, menstruație),

o abluțiune majoră: spălarea întregului corp.

Trebuie să existe un loc izolat, nu e necesar să se desfășoare într-o moschee.

Se recomandă găsirea unui loc liniștit pentru a putea atinge concentrarea.

A treia abluțiune este abluțiunea cu o piatră sau cu nisip și se face în condițiile în care nu
există apă la dispoziție.
RUGĂCIUNEA: de cinci ori pe zi; act ritual complex: o anumită ordine
a rugăciunii, așa cum se întâmplă în liturghia ortodoxă sau catolică.

Hainele trebuie să fie curate; problema nu o constituie noroiul sau praful, ci sângele
care este impur.

Proprietarul unei magazin de fructe și legume se roagă în spatele tejghelei.

Se utilizează covorul de rugăciune: poate fi înlocuit cu un carton sau un batic, important
să fie izolat de zona impură.

Musulmanul se va întoarce cu fața spre Mecca și va rosti „Allah este mare”.

Fiecare mișcare este însoțită de anumite propoziții specifice.

Șiiții se roagă atingând cu fruntea niște plăcuțe de lut.

Se încheie cu o întoarcere a capului la dreapta și la stânga la sunniți și cu ridicarea

și coborârea mâinilor de trei ori la șiiți.

Musulmanii mai credincioși mai adaugă câteva rugăciuni.

Excepții de la rugăciune:
persoanele care nu au ajuns la
adolescență, nebunii.

Femeile se pot ruga de-acasă, bolnavii în

pat, călătorii într-un loc convenabil (există
și musulmani care nu se roagă).

MINBAR: amvon

MIHRAB: nișă circulară în peretele unde

apare qibla:
arată direcția de rugăciune
(spre Mecca).

Inițial pentru rugăciune a fost ca loc

Ierusalimul; a adoptat chiar postul de Kipur
(devenit Așura), dar refuzul triburilor
evreiești de la Medina de a se converti
l-au determinat să-și modifice
recomandările.
3. DANIA (MILOSTENIA): elimină egoismul și avariția (vezi Sura 107).

S-a dezvoltat mult în timpul califului Abu Bakr și a constituit inițial o sursă de venituri
care a făcut posibilă extinderea teritoriilor islamice.

Taxă canonică obligatorie: între 3% și 10%, în funcție de bunuri.

Accentul cade pe actul de a dărui, spre deosebire de creștinism, unde merge

către obiectul dăruirii: cei fără adăpost, de pildă.

Nu toți plătesc, ci numai cei care au o anumită situație economică.

Se plătește unor instituții private, fonduri publice, asociații de caritate.

Mai există și o milostenie suplimentară: dacă vinzi fructe, fructele rămase

la sfârșitul zilei pot fi oferite cuiva.
4. POSTUL DE RAMADAN

Ramadan: luna dedicată postului

și pelerinajului marcând momentul
revelării Coranului.

Postul constituie o evadare de pe

teritoriul carnalului, o altă modalitate
de purificare.
Toți musulmanii care nu au o scuză serioasă trebuie să țină post.

Ce presupune postul? Să nu introducă nimic în gură, nici apă, nici mâncare, nici
medicamente, nici tutun până la apusul soarelui. Parfumarea este de asemenea interzisă,
ca și activitățile sexuale și orice alte manifestări erotice.

Activitățile durează mai puțin decât de obicei și pentru că energia este mai puțină. Seara se ia
o gustare, iar în ultima 1/3 a nopții o masă abundentă.
Mulți musulmani care nu se roagă de regulă încep să o facă în această perioadă;
dacă obișnuiesc să consume alcool, încetează să o mai facă.

Musulmanii credincioși petrec mai mult timp în rugăciune și își pot dedica
o parte din seară în moscheea lor ori fac acte de caritate.

Cei bogați sponsorizează mese și se implică în pregătirea lor în favoarea celor săraci.
Copiii nu postesc, deși, dacă sunt mai mari, își doresc să o facă; nu postesc de asemenea
cei care au probleme de sănătate și femeile însărcinate.

Femeile care alăptează și călătorii pot întârzia cu postul.

Cei care nu postesc nu mănâncă de obicei în public (în unele țări, acest lucru este interzis
prin lege, în altele, respectul față de cei care postesc generează reținerea celorlalți de a
mânca pe stradă).
Diferențe culturale: Africa de Nord: postul de Ramadan: cel mai important dintre stâlpi;
în Indonezia este neglijat.

Mai există un post de pocăință și un post benevol.

5. PELERINAJUL LA MECCA

Are rol de salubrizare așa cum are sângele

pentru organism; a fost preluat din perioada
preislamică.

Este bine să fie făcut cel puțin o dată în viață

și dacă există posibilitatea.

N-are importanță cum se ajunge la Mecca,

astăzi cei mai mulți cu avionul.
Pe măsură ce se apropie de locul sacru,
musulmanul trebuie să respecte nu doar
rugăciunile, ci și anumite reguli.

Nu au voie să-și piardă părul, unghiile,

nu trebuie să se scarpine.

Pelerinajul se poate face numai într-o

anumită perioadă, cea de-a treia lună
de la Ramadan.
Kaaba se găsește într-o curte foarte
mare a unei moschei.

După ce pătrunde în moschee,

musulmanul va înconjura de 7 ori Kaaba,
în sens contrar acelor de ceasornic.

Fiecare dintre aceste încercuiri

presupune sărutarea pietrei mari negre,
aflate într-un colț al Kaabei, la 1,50 m
înălțime de sol.

Apoi se aleargă pe un coridor de 7 ori

între 2 coline.
Mecca în timpul pelerinajului
A doua parte a pelerinajului include o
deplasare pe Câmpia Arafat, la 13 mile de
Mecca, în a 9-a zi a lunii de pelerinaj.

Musulmanii se roagă și meditează o vreme

pe această câmpie.

În ziua a zecea, la Mina, aruncă cu

pietricele în niște stâlpi de piatră vechi.
Este sacrificat un animal, de obicei o oaie;
o parte din el este împărțită săracilor, alta
este mâncată pe loc.

Unii merg și la Medina pentru o vizită

de câteva zile, dar nu e o regulă.

De ce aleargă între cele 2 coline?

Ca Hagar, soția lui Ibrahim, mimând aceeași
disperare pe care această soție a profetului
evreu o încercase în clipa când a înțeles că
Ibrahim o lăsase pe ea și pe Ismail pentru
cealaltă soție, Sarah.
Sacrificarea oii pe care o face Ibrahim în
locul fiului său, Ismail.

Pelerinajul ar trebui făcut mai ales de cei

care nu au copii mici acasă ori de
tinerii care nu au obligații de familie.

Cei care nu merg în pelerinaj, participă de

departe, în gând, la pelerinajul
familiei lor.

În ziua de pe Câmpia Arafat, acasă se

face o sărbătoare la care ia parte
toată lumea; la aceasta se sacrifică o
oaie sau o găină, se mănâncă
împreună și se împarte la săraci.
Mai există un pelerinaj mic făcut în orice moment al anului: are loc la Mecca,
dar nu se aruncă pietre și nu se merge pe Câmpia Arafat.

Șiiții fac un pelerinaj numit vizita la mormintele descendenților Profetului

și în special la cele ale imamilor: mormântul lui Hussayn la Kerbala în Irak, mormântul
lui Ali în Najaf (Irak) și altele în Iran, Medina, Damasc.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ANGHELESCU, Nadia, Introducere în islam, București, Ed. Fundației Culturale Române,

1996; ediția a II-a, Iași, Ed. Polirom, 2015;

BRUSANOWSKI, Religie și stat în Islam, București, Ed. Herald,2009;

DE PRÉMARE, Alfred-Louis, Originile islamului. Între scriitură și istorie, trad. de Mircea

Anghelescu, Chișinău, Ed. Cartier, 2004;

MIQUEL, André, Islamul și civilizația sa. Din secolul al VII-lea până în secolul al XX-lea, trad.
de Gloria Dorothea Ceacalopol și Radu Florescu, București, Ed. Meridiane, 1994, vol. I-II;

ROGERSON, Barnaby, Moştenitorii Profetului Mahomed. Cauzele schismei dintre şiiţi şi

sunniţi, trad. de Anca D. Comăneanu, Iaşi, Ed. Polirom, 2007;

ROUX, Jean-Paul, Istoria războiului dintre islam și creștinătate (622-2007), trad. de Lucia
Postelnicu Pop, București, Ed. Artemis, 2007;

SEDGWICK, Mark, Islamul și musulmanii, trad. de Daniela Georgescu, București, Ed.

Niculescu, 2010.