Caracterizare pe baza elementelor deictice

Fragmentul dat din textul lui Mihail Sadoveanu îi are în rolurile principale pe domnul Leibuca și
pe domnul Alecu. Conversația este bogată în acte verbale directe și indirecte, care arată
dinamismul conversațional al elementelor deictice. Acest fragment poate fi obiectul analizei
pragmatice potrivit pentru a ilustra rolul elementelor deictice.

Cadrul acțiunii este unul informal, Alecu este musafir în curtea lui Libuca și deși este jandarm,
vizita nu este una de serviciu. Cu toate acestea, contextul situațional este special: cei doi se
adresează unul altuia cu apelativul ”domnule”, printr-o politețe falsă, pentru că termenii discuției
nu sunt pe deplin formali, dar nici informali. Așadar, ”domnule” devine un deix social subiectiv.

Conversația începe cu replica domnului Leibuca, care îl salută și îi spune ironic, printr-un
deix textual: ”Femeia mea-i liniștită numai când treci dumneata pe aici”. De altfel, tonul ironic
persistă pe parcursul întregului dialog. Atunci când folosește adverbul de loc ”aici”, Leibuca face
apel la un element deictic spațial obiectiv, referindu-se la casa sa, în care Alecu vine des.

Alecu Deșca îi răspunde domnului Leibuca și îi cere, printr-un element deictic textual
exprimat printr-o suită de imperative (”du-te”, ”spune-i”, ”roag-o”) o cafea cu caimac,
motivându-și dragostea pentru cafea printr-un deix social subiectiv nominal: ”Eu-s neam de
turc”. Prin această poziționare conversațională, el își laudă originea care, prin comparație cu cea
a ”ovreiului”, este superioară. Din această secvență rezultă vanitatea lui Alecu și plăcerea de a fi
superior.Printr-o implicatură conversațională, Leibuca îi spune că lui îi place cafeaua, chiar dacă
nu e neam de turc, ironizând astfel originea aleasă a jandarmului.

Atunci când Leibuca îl întreabă pe Alecu dacă dorește și un păhărel de rom are loc un act
pragmatic, deoarece știa că jandarmul nu îl va refuza. De această dată, Alecu îl invită direct
alături de el, printr-un deictic argumentativ exprimat printr-o construcție condițională:”Merge,
dacă-mi ții tovărășie.” Acesta îi recunoaște nedreptatea anterioară printr-un act verbal indirect și
îi reamintește gazdei că el e”mereu cu dreptatea”. Leibuca răspunde în același stil ironic și printr-
un deictic spațial obiectiv face referire la ”meleagurile acestea” în care acest ”om rar”, cum îl
caracterizează direct a ajuns. Apoi, atunci când folosește adverbul de loc ”aici”, un deix spațial
aparent obiectiv, ironia îl poate lasa în zona subiectivității, pentru că cititorul nu mai știe dacă
evreul se referă la meleaguri sau la vizita propriu-zisă a jandarmului.

Răspunsul lui Alecu este neașteptat, fiind plin de elemente deictice textuale și sociale. Pentru
jandarm, slujba este literă de lege, iar print-un deix spațial subiectiv spune că și într-un ”pustiu”
ar trăi, pentru că este ”oleacă de filosof”. Jandarmul este hotărât să instaureze dreptatea:”caut să
dezleg fără martori și fără probe cine-a atacat pe casierul de la gater”.

În concluzie, personalitatea jandarmului se conturează frumos prin multitudinea elementelor

deictice.În lipsa lor, personajul ar deveni neinteresant, neancorat cu adevărat în realitate.