UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

PATRIARHUL IUSTINIAN

CATEHEZA

DESPRE MONAHISM

INDRUMATOR: STUDENT:
Pr.Asist.Drd. Nicusor Beldiman Gomei Cristian
Anul III Pastorala
Grupa 7
 DESPRE MONAHISM

1. Pregatirea aperceptiva:

Forma prin care s-a concretizat si s-a manifestat viata Bisericii,

neavand alt ideal decat idealul Bisericii, si nici alte modalitati pe care
Biserica insasi le-a avut si le are, iar aceste modalitati s-ar concentra in
ceea ce Mantuitorul exprima in mod concis prin calea cea stramta dar
sigura, este monahismul.

2. Anuntarea temei:

Despre aceasta forma de concretizare a vietii Bisericii adica despre

monahism ne vom ocupa in cele ce urmeaza.

3. Tratarea:

Monahismul Bisericii constituie un eveniment cutremurator, care

impresioneaza si influienteaza in mod benefic oamenii. El ridica insa, in
acelasi timp, semne de intrebare nu numai pentru necrestini, ci uneori si
pentru crestini, nu numai pentru neortodocsi, ci si pentru ortodocsi. Maretia
lui spirituala si influienta sa ampla au fost motive de a-l cinsti in mod
exceptional, dar si de a-l combate in mod mod dur. Eveniment sfant si
aratare a Vointei lui Dumnezeu, monahismul i-a incantat pe unii totalmente,
in vrema ce altii l-au respins in mod energic.Unora le-a pricinuit evlavie,
altora aversiune. Monahismul constituie forma autentica a vietii
ecleziastice. De aceea el nu a aparut pur si simplu in sanul Bisericii.
Monahismul este si formeaza Biserica. Asa cum parohia constituie Biserica,
cu Capul ei vazut, Episcopul tinutului si impreuna cu preotul parohiei, si cu
credinciosii care au credinta si invatatura Episcopului, iar Episcopul la
randul lui are credinta si invatatura tuturor Bisericilor Ortodoxe locale.
Monahismul a dobandit cu trecerea timpului mai multe caracteristici:cateva
au ramas stabile si au devenit indicii ale monahismului authentic ortodox de-
a lungul veacurilor.
 Caracteristicile stabile ale monahismului l-au infatisat ca o institutie in
carne si oase, asemanatoare insesi institutiei Bisericii. Este vorba insa despre
o institutie diferita si vie, care nu poate sa fie supusa unei scheme si sa
devina un system.
Monahismul seamana in mod just, cu un copac urias, tot timpul
verde, cu trunchiul solid si bine inradacinat in Biserica, cu crengi viguroase
si nenumarate, dintre care nu lipsesc niciodata cele uscate si strambe.
Un eveniment atat de sfant, de sublim si de rodnic cum este
monahismul, care a dovedit o rezistenta admirabila , un eveniment devenit
metaistoric, trait in moduri diferite in toate tarile dezvoltate ale lumii, nu
poate sa nu constituie vointa si binecuvantarea lui Dumnezeu. Cu un spirit
critic si obiectiv, urmarind izvoarele si evolutia monahismului, cercetatorul
poate observa un fapt simplu si important: anahoretismul si viata chinovitica
isi au originea in mod exclusiv in viata pamanteasca a Domnului si a
Apostolilor. Asa de exemplu, retragerea Domnului in pustie (Lc.
1,8):chemarea Lui: ,,Daca cineva vrea sa-Mi urmeze sa se lepede de sine, sa-
si ia crucea si sa-Mi urmeze(Mt. 16,24): porunca Lui: Daca vrei sa fii
desavarsit, du-te si vinde averea ta si apoi urmeaza-Mi(Mt.
19,21);remarca Lui ca un lucru trebuie (Lc. 10,42) si porunca Lui:
Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita (Mt. 26,41), implinita si de
Pavel, care s-a retras in pustiu, a admirat fecioria (I Cor. 7,7), a postit si a
privegheat (II Cor. 6,5-6) si a sfatuit: Rugati-va neincetat (I Tes. 5, 17)
constituie un fundament cert si un factor favorabil monahismului.
Monahismul anahoretic: monahii, in sensul propriu al cuvantului, au
aparut la jumatatea secolului al III-lea si poate putin mai tarziu, in jurul
anilor 255-260.Erau prin excelenta putini. Aproximativ din anul 285, cu
primul monah, Antonie din orasul Koma din mijlocul Egiptului, monahii au
devenit anahoreti si eremiti reali, pentru ca practicau asceza in locuri
indepartate si erau total izolati. Antonie a devenit parintele si prototipul
anahoretismului impartindu-si bogatia lui si incepand viata ascetica. Atunci
el nu avea cultura si nu citea in limba greaca. In acest sens, Antonie model
al monahilor poate fi considerat un simplu crestin, care a primit vocatia
interioara si si-a inceput viata ascetica aproape de satul lui si aproape de
oameni. Pentru o asceza mai austera si pentru liniste, devine anahoret si
eremit authentic. In pustiu, modest si sarac, cultiva pamantul pentru a obtine
putina sa hrana. Cand devine matur duhovniceste, pleaca intr-un pustiu mai
mic, pentru o asceza mai austera si lupte mai curajoase. Lupta lui
duhovniceasca se desfasoara in rugaciune si asceza.
 Monahismul chinovitic: a aparut intre anii 320 si 325 in Tavesina,
langa Nil, in Egiptul de sus. Fondatorul lui a fost Pahomie, un egiptean fara
cultura. El a fost recrutat ca soldat de romani. A ajutat pe saraci prin lucrarea
lui personala, el traind in acest timp in mod ascetic sub indrumarea unui
anahoret experimentat, Palemona. A fondat prima chinovie, care s-a numit
chinovia lui Pahomie. Este vorba despre creatia admirabila in care toate erau
comune: rugaciunea, viata liturgica, munca, mancarea si imbracamintea
simpla. Monahii membrii ai chinoviei locuiau in locuinte foarte apropiate
intre ele.
Viata chinoviei presupunea canoane reguli si se baza pe faptul ca
toti le implinesc si toti li se conformeaza. Aceasta regula a fost imbogatita de
succesorii lui, de elinul Teodor, apoi chinoviile au devenit numeroase in
zece-douazeci de ani.
Chinovitii, dupa ridicarea din somn care se facea foarte usor din cauza
putinei mancari si a somnului usor, se adunau de la chiliile din imprejurimi
la locul comun al rugaciunii, unde, impreuna cu proestosul, psalmodiau si
cantau imne in buna randuiala.
Ziua monahilor incepe cu rugaciunile vecerniei si imne si citirea
Scripturii, desi mai tarziu fiecare monah se intoarce la chilia lui pentru a-si
indeplini slujirea lui.
Contributia Sfantului Vasile cel Mare in evolutia monahismului a
constat in fundamentarea teologica si in organizarea monahismului. El a
scris Regulile monahale, pe care le-a editat de mai multe ori, apoi Asceticele
lui ca duhovnic. Asceticele au fost studiate in mod amplu ca nici un alt text
filocalic devenind prin excelenta manualul monahilor.

4. Recapitularea:

Asadar virtutile fundamentale si fagaduintele monahismului,

absolute ale tuturor formelor sale, sunt fecioria, saracia si ascultarea. Acestea
trei constituie premisele, principiile si fagaduintele monahului, insa ca virtuti
constituie straduinta continua si lupta spirituala, care nu are sfarsit.

5. Asocierea:

Cand vorbim de monahism, trebuie sa facem o deosebire intre acest

mod de vietuire si celelalte, aici ma refer la casatorie. Intre cele doua moduri
de viata exista si asemanari si deosebiri cum ar fi: asemanari ascultarea si
rugaciunea unde le intalnim in ambele situatii, fiind foarte importante,fara de
care nu putem comunica cu Dumnezeu,in principiu neputandu-ne mantui;
dar si deosebiri monahul la calugarie depune un vot care consta in saracie
de buna voie, feciorie pana la moarte si ascultare pe cand in celalalt mod de
vietuire primele doua nu exista.

6, Generalizare:

Cuvantul monahism nu este cunoscut in antichitate si nici in

primele veacuri crestine, insa este folosit de traducerea greceasca apartinand
lui Simah a textelor Gen. 2,18 si Ps. 68,7 pentru a arata necasatoria
barbatului si a femeii.In secolul al II-lea gasim acest termen cu intelesul de
curat sau sfant

7. Aplicarea:

Se cuvine ca ceilalti care au ales alt mod de viata sa mearga cu

evlavie la manastiri, sa participe la slujbele care se desfasoara aici, si sa
ajutam fiecare dintre noi la mentinerea monahismului oriunde ne-am afla in
lume. Se cuvine ca sa existe o legatura duhovniceasca intre monahi si mireni
pentru ca nu exista iubire mai curata si mai profunda decat iubirea
adevaratului monah. Inima monahului este inima ortodoxiei, adica inima
milostivirii, care plange, se bucura si se roaga pentru toti si toate totdeaua
acum si pururea si in vecii vecilor.Amin
 Bibliografie

1. Papadopoulos Pr. Stelianos, Monahismul munte greu de urcat -

Bucuresti 2004
2. Vasile Pr. Prof. Dr. Raduca, Monahismul egiptean Bucuresti 2003
3. Petrescu Pr., Catehetica Bucuresti 1978