MARILE RELIGII

A. IUDAISMUL
Este prima religie monoteistă și este strâns legată de evoluția religioasă și culturală și politică
a poporului evreu. Fondatorii religiei iudaice sunt Avraam și Moise.
Cartea sfântă a iudaismului este Biblia evreilor (Vechiul Testament), ce este formată din:
a) Tora (Pentateuh) reprezintă primele cinci cărți ale Bibliei
b) Scrierile – conțin o colecție de reflecții asupra temelor importante ale vieții (moarte,
dragoste, suferință). Ex. Cartea lui Iov, Psalmii lui David, Proverbele lui Solomon
c) Profeții – reprezintă o istorie a poporului evreu, jalonată de apariția periodică a
profeților, care le reamintesc contemporanilor de pericolele îndepărtării de promisiunea
făcută de poporul ales lui Dumnezeu.
Interpretările învățaților evrei asupra Torei au fost strânse în cartea numită Talmud.
Doctrina iudaică se bazează pe ideea unicității lui Dumnezeu (Iahve) – prezentat în
multiplă calitate (Creator, Legislator al universului și Judecător final), pe ideea poporului evreu
ca popor ales al lui Dumnezeu, pe ideea existenței vieții de după moarte.
Templul folosit în religia iudaică a constat, inițial, într-un simplu altar plasat în aer liber,
pe care se făcea sacrificii și se ardeau ofrandele oferite lui Dumnezeu. În secolul al X-lea Î. Hr.,
Solomon a construit celebrul templu din Ierusalim, care a devenit cel mai important loc religios
al evreilor. Odată cu fenomenul diasporei, s-a răspândit un nou tip de templu – sinagoga.
Principalele sărbători religioase iudaice sunt:
a) Sabatul – este cea mai frecventă sărbătoare religioasă iudaică și se sărbătorește în fiecare
sâmbătă, când credincioșii își petrec timpul mergând la templu, citind din Tora sau Talmud și
meditând la relația cu Dumnezeu.
b) Yom Kippur (Ziua Ispășirii) – este cea mai mare sărbătoare evreiască.
c) Roș Hașana – anul nou evreiesc
d) Pesah (Paștele evreiesc) – se sărbătorește fuga evreilor din Egipt cu ajutorul lui Moise

B. BUDISMUL
A fost fondat de prințul indian Siddhartha Gautama în sec. al VI-lea î. Hr. După o copilărie
și o adolescență fericite, la vîrsta de 29 de ani el a conștientizat brusc existența suferinței, s-a
retras din societate și a meditat la esența vieții, atingând iluminarea și devenind Buddha
(Iluminatul).
Religia budistă nu are zei și se bazează pe cele patru adevăruri revelate de Buddha:
a) Suferința este universală (naștere, bătrânețe, boală, moarte, gelozie etc.)
b) Cauza suferinței este atașamentul față de lucruri și persoane, setea de viață și de plăceri
c) Soluția este renunțarea la plăcerile oferite de viață, atingerea iluminării și eliberarea
sufletului din ciclul reîncarnărilor.
d) Al patrulea adevăr dezvăluie calea spre iluminare și spre accesul spre Nirvana.
Budismul a preluat de la hinduism elemente precum samsara (reîncarnare) și kharma (lanț
cauzal, destin).
Învățăturile transmise de Buddha au fost strânse de discipolii săi în cărți numite sutre. Un
rol important în răspândirea budismului l-au avut mănăstirile (stupa), populate de călugări
îmbrăcați în veștminte galbene (culoarea condamnatului la moarte) și rași în cap (semn de
renunțare la vanitățile omenești). Budismul s-a răspândit în SE Asiei.
 C. CREȘTINISMUL
A fost fondat de Iisus Hristos în secolul I al erei noastre. Cartea sfântă a creștinismului este
Biblia, formată din Vechiul și Noul Testament. Partea cea mai importantă este Noul Testament,
format din cele patru Evanghelii (atribuite lui Matei, Marcu, Luca și Ioan), Faptele apostolilor,
Epistolele apostolului Pavel și Apocalipsa lui Ioan.
Doctrina creștină se bazează pe următoarele principii:
- Credința în existența Dumnezeului unic, sub formă întreită (Tatăl, Fiul și Sfântul
Duh)
- Credința că Iisus este Dumnezeu întrupat, desăvârșit atât în umanitate cât și în
latura sa divină
- Iminența venirii împărăției lui Dumnezeu
- Credința în mântuire, judecata finală și viața de apoi.
Creștinismul s-a răspândit în tot Imperiul Roman iar în anul 313, prin Edictul de la
Milano, i-a fost acordată libertatea de cult de împăratul Constantin cel Mare. În anul 392,
împăratul Teodosie a interzis celelalte culte din imperiu, făcând din creștinism singura religie
oficială a romanilor.
Evoluția diferită a creștinismului în Apus și în Răsărit a dus la ruptura Bisericii creștine
în două, în 1054, prin ceea ce s-a numit Marea Schismă, când au apărut două Biserici creștine:
- Ortodoxă – condusă de patriarhul de la Constantinopol
- Catolică – condusă de papa de la Roma

D. ISLAMUL

A fost fondat de Mahomed (571-632 d. Hr.). Mahomed s-a născut în Mecca, în Peninsula
arabă și a rămas orfan de ambii părinți, fiind crescut unul dintre unchi săi. A primit revelația
divină într-o peșteră de lângă Mecca, prin mesaje comunicate de arhanghelul Gabriel.
Cartea sfântă a religiei musulmane este Coranul, care cuprinde mesajul revelației
comunicat de Mahomed și este scrisă în versuri.
Templul religiei musulmane este moscheea. O moschee are, de multe ori, dimensiuni
impresionante și este înconjurată de turnuri numite minarete, din care cântăreți numiți muezini
anunță credincioșii când este timpul pentru una dintre cele cinci rugăciuni zilnice.
Practica islamică se bazează pe îndeplinirea a cinci obligații religioase (cei cinci stâlpi ai
Islamului):
a) Mărturisirea de credință – “Allah este singurul Dumnezeu, iar Mahomed este profetul
său”.
b) Rugăciunea zilnică – realizată de cinci ori pe zi, precedată de o curățire parțială (mâini,
față, gât, urechi) și executată întotdeauna cu fața spre Mecca. Acestora li se adaugă
rugăciunea colectivă de vineri, ținută în moschee, sub conducerea imamului.
c) Milostenia
d) Postul din luna Ramadan – este un post negru, ținut de la răsăritul până la apusul soarelui
e) Pelerinajul la Mecca – pe care fiecare credincios ar trebui să-l facă cel puțin o dată în
viață.
La câteva decenii după moartea lui Mahomed, survenită în anul 632, lumea musulmană s-a
împărțit în două mari grupări:
- Sunniți (sunna = tradiție) – consideră că orice credincios poate deveni calif
 - Șiiții – consideră că funcția de calif poate fi deținută doar de cei din familia lui Ali, vărul
și ginerele lui Mahomed.