Sunteți pe pagina 1din 2

Marile religii

Iudaismul și Creștinismul
Printre credințele politeiste ale lumii antice și-au fă cut loc și patru religii care au ca
element central credința într-o singură divinitate sau care au un numă r mare de adepți:
iudaismul, creștinismul, budismul și islamul.

Iudaismul
- apariția acestuia este strâ ns legată de istoria poporului evreu, istorie care poate fi
împă rțită în trei mari perioade: - de la Avraam pâ nă la Moise - de la Moise pâ nă la
dă râ marea Ierusalimului (70 d.Hr.) - de la dă râ marea Ierusalimului pâ nă în zilele
noastre.

Iudaismul (ebraicul Yehudah - întemeietorul seminției iudeilor), este religia poporului


evreu, ale că rei origini se regă sesc în Orientul Apropiat, evreii deosebindu-se în
antichitate de celelalte popoare prin faptul că religia lor este centrată în jurul unui
singur Dumnezeu - Yahve.

Cartea sacră a iudaismului este Tora (Vechiul Testament), care se compune din mai
multe scrieri. Unul dintre momentele cele mai importante în istoria poporului evreu se
leagă de numele lui Moise, cel care a unificat triburile evreilor și le-a salvat din
captivitatea egipteană . Tot el este cel prin care Dumnezeu a trimis legile după care urma
să tră iască poporul evreu.

După ieșirea din Egipt, în cursul secolelor XIII-XII î.Hr., evreii s-au instalat în Palestina,
iar în secolul al XI-lea î.Hr. s-a format statul Israel, sub conducerea lui Saul.

În timpul regelui Solomon (secolul X î.Hr.), a fost construit cel dintâ i templu din
Ierusalim, locul în care se pot să vâ rși ritualurile prin care este slujit Dumnezeu. Acesta a
fost distrus în secolul al VI-lea î.Hr. de babilonieni, în perioada exilului de aproximativ
50-60 de ani neputâ nd fi să vâ rșite riturile. După încheierea exilului a fost contruit al
doilea templu, distrus în anul 70 de că tre romani, mulți dintre evrei fiind obligați să se
refugieze în Europa sau în nordul Africii.

În afara Israelului, comunită țile evreiești au fost îndrumate spiritual de că tre rabini, pe
baza acestora dezvoltâ ndu-se Mishna (colecție de legi rabinice) și Talmudul
(comentariu la Mishna). Acesta a contribuit la adaptarea comunită ților iudaice la
condițiile sociale și politice variate în care tră iau, ajutâ ndu-le să -și pă streze identitatea
lingvistică și religioasă .

Mesajul religios ai iudaismului este iubirea față de oameni și de dreptate. Cel care
iubește oamenii, îl iubește și îl cinstește pe Yahve, deoarece oamenii sunt creația sa.
Rugă ciunea permite fiecă ruia să se regă sească în fața lui Dumnezeu. Omul are patru că i
de a ajunge la Dumnezeu: binecuvâ ntarea, rugă ciunea, studiul și practicare poruncilor.
Creștinismul
- este religia întemeiată pe învă ță tura și persoana lui Iisus Hristos. În secolul I, Imperiul
Roman stă pâ nea și ță rmul de vest al Asiei. În ținuturile în care apă ruse prima religie
monoteistă , iudaismul, se naște și cea de a doua religie ce nu recunoaște decâ t existența
unui singur Dumnezeu, și anume creștinismul.

Noua religie a apă rut așadar în societatea iudaică , de la care a preluat monoteismul și a
pă strat Cele 10 porunci. Creștinii cred într-un singur Dumnezeu, însă acesta este întreit
în persoane (Tată l, Fiul și Sfâ ntul Duh). Iisus Hristos a fost considerat de adepții să i Fiul
lui Dumnezeu și Mesia, adică Unsul lui Dumnezeu. El a propovă duit noua credință într-o
situație dificilă pentru Palestina, câ nd aceasta se afla sub stă pâ nire romană . Învă ță tura
pe care a propovă duit-o Iisus s-a bazat pe iubirea față de oameni și de Dumnezeu și pe
credința în mâ ntuirea divină .

Iisus comentează Scripturile în sinagogi, face miracole, vindecă ri, exorciză ri, toate în
numele dragostei lui Dumnezeu pentru oameni.

Popularitatea de care se bucura Iisus în râ ndurile evreilor simpli i-a determinat pe


preoții acestora să -l aresteze, să -l judece și să -l condamne la moarte. După moartea sa
pe cruce, potrivit Evangheliilor, Iisus a înviat, ară tâ ndu-se apostolilor, pe care i-a
însă rcinat să vestească noua credință în întreaga lume cunoscută pâ nă atunci.

Creștinismul s-a ră spâ ndit înclusiv în Imperiul Roman prin intermediul apostolilor și
misionarilor, unul dintre cei mai cunoscuți apostoli fiind Pavel.

Deși inițial creștinii au fost supuși persecuțiilor de tot felul, treptat noua religie a
că pă tat libertate de cult odată cu Edictul din Milan, adoptat de că tre împă ratul
Constantin cel Mare (313), pentru ca spre sfâ rșitul secolului al IV-lea să ră mâ nă singura
religie oficială a Imperiului Roman. Biserica s-a organizat după modelul ierarhiei
imperiale în secolul al IV-lea, constituindu-se patru patriarhate cu centre la
Constantinopol, Ierusalim, Antiohia și Roma, dominante ră mâ nâ nd cele de la
Constantinopol și Roma.

Creștinismul s-a constituit din punct de vedere dogmatic (învățătură) într-o lungă
perioadă de dezbateri teologice și de conflicte interne, care l-au dus la schisme și
fărâmițări în secte. Schisma se concretizează într-o ruptură definitivă între Biserica
Romană și Biserica bizantină, care se anatemizează și se excomunică reciproc (1054).

https://www.youtube.com/watch?
v=TG55ErfdaeY&list=PLBDA2E52FB1EF80C9&index=11&ab_channel=CrashCourse
Iudaism și creștinism https://www.youtube.com/watch?
v=AvFl6UBZLv4&ab_channel=BusinessInsider Ră spâ ndirea marilor religii

S-ar putea să vă placă și